ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2079/2014

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 09 iulie

2013 pe rolul Curții de Apel București reclamanta A.T.G.R. SRL în

contradictoriu cu pârâta SC P.H. SRL a solicitat instanței anularea sentinței

arbitrale nr. 105 din 05 iunie 2013 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional

de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României în Dosarul nr.

156/DP/2011.

Analizând actele și lucrările

dosarului de față instanța a reținut următoarele:

În esență în cauza de

față se ridică două probleme de drept. Una constă în stabilirea faptului dacă interpretarea

unui contract înseamnă nesocotirea, înfrângerea principiului forței obligatorii

a contractului, iar cea de a doua de a stabili caracterul principiului forței obligatorii

a contractului.

În ceea ce privește faptul

dacă interpretarea unui contract înseamnă nesocotirea principiului forței obligatorii

a contractului instanța arată că răspunsul nu poate fi decât negativ. Interpretarea

contractului este o operațiune logico-juridică care pleacă tocmai de la premisa

că raportul juridic dintre părți este reglementat de însuși contractul supus interpretării.

Indiferent deci dacă interpretarea dată este corectă sau nu, rezultatul interpretării

nu echivalează cu negarea principiului forței obligatorii a contractului. Așadar

în cazul unei interpretări incorecte a existenței, întinderii, a condițiilor sau

termenelor obligațiilor contractuale nu suntem în prezența unei negări a faptului

că între părți contractul are putere „de lege”, ci chiar în aplicarea acestui principiu.

Pe cale de consecință rezultă că hotărârea arbitrală care interpretează contractul

dintre părți nu neagă principiul consacrat de art. 969 C. civ., ci chiar îl aplică.

O interpretare greșită este finalmente o încălcare a contractului, iar nu a principiului

de la art. 969 C. civ.

În ceea ce privește caracterul

principiului forței obligatorii a contractului, acest principiu este imperativ doar

cu privire la existența sa, adică a faptului că nu se poate reține contrariul (adică

nu se poate să se afirme că ab initio și ca regulă între părți contractele nu sunt

obligatorii).

În speța de față instanța

a reținut că în cuprinsul sentinței arbitrale atacate, după ce se recunoaște existența

unui contract între părțile litigiului, nu se contestă incidența art. 969 C.

civ., ci chiar se face o aplicare a acestui text de lege în sensul că se interpretează

întinderea obligațiilor părților, natura, gradul și modul de executare al acestor

obligații (inclusiv latura subiectivă cu care s-au executat obligațiile de către

părțile contractului).

În concluzie instanța

a reținut că prin sentința arbitrală atacată nu s-a nesocotit existența principiului

forței obligatorii a contractului pentru părțile contractante, ci s-a făcut o interpretare

a acestui contract, interpretare care ea însăși nu poate face obiectul controlului

judiciar prin intermediul art. 364 lit. i) C. proc. civ. pentru considerentul încălcării

art. 969 C. civ.

În consecință, Curtea

de Apel București, secția a V-a civilă, prin decizia civilă nr. 100/2013 din 17

octombrie 2013 a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta A.T.G.R.

SRL prin administrator judiciar M.R.L. București IPURL.

Împotriva acestei decizii

a declarat recurs în cadrul termenului legal recurenta A.T.G.R. SRL prin administrator

judiciar M.R.L. București IPURL, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea

deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Recurenta apreciază că

instanța care a judecat acțiunea în anulare a făcut o greșită interpretare și aplicare

a legii, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În realitate, instanța

a negat dreptul de acces la justiție, cu limitarea procesului la o singură fază

procesuală, prin nerecunoașterea posibilității de cenzurare a modului de interpretare

a contractului dedus judecății.

Deși pe calea acțiunii

în anulare s-a criticat nerespectarea forței obligatorii a contractului consacrată

de art. 969 C. civ., modul de interpretare a clauzelor contractuale de către instanța

arbitrală a fost unul distorsionat, care a favorizat pârâta și a dus la încălcarea

caracterului obligatoriu al contractului.

În consecință, recurenta

arată că instanța de apel a exclus de la controlul judiciar verificarea modului

de interpretare a contractului prin prisma dispozițiilor art. 364 lit. c) C. proc.

civ., ceea ce reprezintă o încălcare a legii.

Recursul este nefondat

În raport de criticile

invocate de recurentă, Înalta Curte consideră necesar efectuarea câtorva precizări

cu privire la devoluțiunea acțiunii în anulare și a recursului declarat împotriva

soluției pronunțată.

Acțiunea în anulare are

scopul de a realiza un control judiciar asupra hotărârii arbitrale în limitele prevăzute

de art. 364 lit. a)–i) C. proc. civ. Motivele de desființare a hotărârii arbitrale

nu privesc reexaminarea hotărârii arbitrale, sub aspectul soluționării fondului

litigiului, ci exprimă caracterul de judecată în primă și ultimă instanță al arbitrajului,

deci acțiunea în anulare nu permite decât analiza limitată a hotărârii.

Acțiunea în anulare nu

este asimilată apelului în privința devoluțiunii, astfel că prin intermediul recursului,

se realizează controlul judiciar asupra sentinței pronunțată în acțiunea în anulare,

în condițiile prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. coroborat cu art. 364

lit. a)–i) C. proc. civ.

În raport de aceste precizări,

Înalta Curte constată că prin criticile evocate prevăzute de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. recurenta a susținut faptul că nu s-a exercitat corespunzător controlul

asupra acțiunii arbitrale. Recurenta arată că motivele de desființare prevăzute

de art. 364 lit. i) C. proc. civ. constau în nesocotirea dispozițiilor art. 969

C. civ. care consacră forța obligatorie a contractului.

Critica întemeiată pe

art. 364 lit. i) care a fost supusă spre analiză în acțiunea în anulare este neîntemeiată.

Potrivit acestui text de lege, hotărârea arbitrală poate fi desființată „dacă încalcă

ordinea publică și bunele moravuri ori dispoziții imperative ale legii”.

Invocat în mod expres,

se susține interpretarea greșită a dispozițiilor contractuale, care poate fi pusă

în discuție în raport de dispozițiile art. 969 C. civ. Critica nu va fi reținută,

ea fiind în mod corect înlăturată de Curtea de Apel. Nu se poate reține că nerespectarea

prevederilor contractuale sau interpretarea greșită a acestora încalcă norme de

ordine publică sau dispoziții imperative ale legii.

Sub aspectul evocat Curtea

de Apel a înlăturat corect toate aceste susțineri pe considerentul că acțiunea în

anulare nu are caracter devolutiv, ci trebuie să se înscrie în prevederile art.

364 lit. i) C. proc. civ.

Esențial este că niciunul

dintre motivele prevăzute expres și limitativ de art. 364 C. proc. civ. nu vizează

greșita judecată a litigiului în fapt sau în drept, ci convenția arbitrală, tribunalul

arbitral, procedura și conținutul hotărârii.

În consecință, față de

cele ce preced, potrivit art. 312 C. proc. civ. recursul va fi respins.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge ca

nefondat recursul declarat de recurenta A.T.G.R. SRL - prin administrator

judiciar M.R.L. București IPURL împotriva sentinței civile nr. 100/2013 din 17 octombrie

2013 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 iunie

2014.