ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2079/2014
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2079/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra recursului de
față:
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 09 iulie
2013 pe rolul Curții de Apel București reclamanta A.T.G.R. SRL în
contradictoriu cu pârâta SC P.H. SRL a solicitat instanței anularea sentinței
arbitrale nr. 105 din 05 iunie 2013 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional
de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României în Dosarul nr.
156/DP/2011.
Analizând actele și lucrările
dosarului de față instanța a reținut următoarele:
În esență în cauza de
față se ridică două probleme de drept. Una constă în stabilirea faptului dacă interpretarea
unui contract înseamnă nesocotirea, înfrângerea principiului forței obligatorii
a contractului, iar cea de a doua de a stabili caracterul principiului forței obligatorii
a contractului.
În ceea ce privește faptul
dacă interpretarea unui contract înseamnă nesocotirea principiului forței obligatorii
a contractului instanța arată că răspunsul nu poate fi decât negativ. Interpretarea
contractului este o operațiune logico-juridică care pleacă tocmai de la premisa
că raportul juridic dintre părți este reglementat de însuși contractul supus interpretării.
Indiferent deci dacă interpretarea dată este corectă sau nu, rezultatul interpretării
nu echivalează cu negarea principiului forței obligatorii a contractului. Așadar
în cazul unei interpretări incorecte a existenței, întinderii, a condițiilor sau
termenelor obligațiilor contractuale nu suntem în prezența unei negări a faptului
că între părți contractul are putere „de lege”, ci chiar în aplicarea acestui principiu.
Pe cale de consecință rezultă că hotărârea arbitrală care interpretează contractul
dintre părți nu neagă principiul consacrat de art. 969 C. civ., ci chiar îl aplică.
O interpretare greșită este finalmente o încălcare a contractului, iar nu a principiului
de la art. 969 C. civ.
În ceea ce privește caracterul
principiului forței obligatorii a contractului, acest principiu este imperativ doar
cu privire la existența sa, adică a faptului că nu se poate reține contrariul (adică
nu se poate să se afirme că ab initio și ca regulă între părți contractele nu sunt
obligatorii).
În speța de față instanța
a reținut că în cuprinsul sentinței arbitrale atacate, după ce se recunoaște existența
unui contract între părțile litigiului, nu se contestă incidența art. 969 C.
civ., ci chiar se face o aplicare a acestui text de lege în sensul că se interpretează
întinderea obligațiilor părților, natura, gradul și modul de executare al acestor
obligații (inclusiv latura subiectivă cu care s-au executat obligațiile de către
părțile contractului).
În concluzie instanța
a reținut că prin sentința arbitrală atacată nu s-a nesocotit existența principiului
forței obligatorii a contractului pentru părțile contractante, ci s-a făcut o interpretare
a acestui contract, interpretare care ea însăși nu poate face obiectul controlului
judiciar prin intermediul art. 364 lit. i) C. proc. civ. pentru considerentul încălcării
art. 969 C. civ.
În consecință, Curtea
de Apel București, secția a V-a civilă, prin decizia civilă nr. 100/2013 din 17
octombrie 2013 a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta A.T.G.R.
SRL prin administrator judiciar M.R.L. București IPURL.
Împotriva acestei decizii
a declarat recurs în cadrul termenului legal recurenta A.T.G.R. SRL prin administrator
judiciar M.R.L. București IPURL, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea
deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Recurenta apreciază că
instanța care a judecat acțiunea în anulare a făcut o greșită interpretare și aplicare
a legii, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În realitate, instanța
a negat dreptul de acces la justiție, cu limitarea procesului la o singură fază
procesuală, prin nerecunoașterea posibilității de cenzurare a modului de interpretare
a contractului dedus judecății.
Deși pe calea acțiunii
în anulare s-a criticat nerespectarea forței obligatorii a contractului consacrată
de art. 969 C. civ., modul de interpretare a clauzelor contractuale de către instanța
arbitrală a fost unul distorsionat, care a favorizat pârâta și a dus la încălcarea
caracterului obligatoriu al contractului.
În consecință, recurenta
arată că instanța de apel a exclus de la controlul judiciar verificarea modului
de interpretare a contractului prin prisma dispozițiilor art. 364 lit. c) C. proc.
civ., ceea ce reprezintă o încălcare a legii.
Recursul este nefondat
În raport de criticile
invocate de recurentă, Înalta Curte consideră necesar efectuarea câtorva precizări
cu privire la devoluțiunea acțiunii în anulare și a recursului declarat împotriva
soluției pronunțată.
Acțiunea în anulare are
scopul de a realiza un control judiciar asupra hotărârii arbitrale în limitele prevăzute
de art. 364 lit. a)–i) C. proc. civ. Motivele de desființare a hotărârii arbitrale
nu privesc reexaminarea hotărârii arbitrale, sub aspectul soluționării fondului
litigiului, ci exprimă caracterul de judecată în primă și ultimă instanță al arbitrajului,
deci acțiunea în anulare nu permite decât analiza limitată a hotărârii.
Acțiunea în anulare nu
este asimilată apelului în privința devoluțiunii, astfel că prin intermediul recursului,
se realizează controlul judiciar asupra sentinței pronunțată în acțiunea în anulare,
în condițiile prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. coroborat cu art. 364
lit. a)–i) C. proc. civ.
În raport de aceste precizări,
Înalta Curte constată că prin criticile evocate prevăzute de art. 304 pct. 9 C.
proc. civ. recurenta a susținut faptul că nu s-a exercitat corespunzător controlul
asupra acțiunii arbitrale. Recurenta arată că motivele de desființare prevăzute
de art. 364 lit. i) C. proc. civ. constau în nesocotirea dispozițiilor art. 969
C. civ. care consacră forța obligatorie a contractului.
Critica întemeiată pe
art. 364 lit. i) care a fost supusă spre analiză în acțiunea în anulare este neîntemeiată.
Potrivit acestui text de lege, hotărârea arbitrală poate fi desființată „dacă încalcă
ordinea publică și bunele moravuri ori dispoziții imperative ale legii”.
Invocat în mod expres,
se susține interpretarea greșită a dispozițiilor contractuale, care poate fi pusă
în discuție în raport de dispozițiile art. 969 C. civ. Critica nu va fi reținută,
ea fiind în mod corect înlăturată de Curtea de Apel. Nu se poate reține că nerespectarea
prevederilor contractuale sau interpretarea greșită a acestora încalcă norme de
ordine publică sau dispoziții imperative ale legii.
Sub aspectul evocat Curtea
de Apel a înlăturat corect toate aceste susțineri pe considerentul că acțiunea în
anulare nu are caracter devolutiv, ci trebuie să se înscrie în prevederile art.
364 lit. i) C. proc. civ.
Esențial este că niciunul
dintre motivele prevăzute expres și limitativ de art. 364 C. proc. civ. nu vizează
greșita judecată a litigiului în fapt sau în drept, ci convenția arbitrală, tribunalul
arbitral, procedura și conținutul hotărârii.
În consecință, față de
cele ce preced, potrivit art. 312 C. proc. civ. recursul va fi respins.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE
LEGII
D E C I D E
Respinge ca
nefondat recursul declarat de recurenta A.T.G.R. SRL - prin administrator
judiciar M.R.L. București IPURL împotriva sentinței civile nr. 100/2013 din 17 octombrie
2013 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 iunie
2014.