ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3161/2014

Asupra recursului constată următoarele: Prin cererea înregistrată cu nr. 178 din 21 mai 2012 pe rolul Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, reclamanta SC K.E. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC C.G. SA solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 1.453.108 RON reprezentând „penalitățile pe care reclamanta a fost obligată să le achite ANAF, datorită culpei pârâtei, constând în neemiterea de facturi fiscale la data emiterii unor certificate de emisii de gaze cu efect de seră EUA" și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces. Prin sentința arbitrală nr. 116 din 13 iunie 2013 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta SC K.E.

SRL împotriva pârâtei SC C.G. SA. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Arbitraj a arătat că problema de drept de care atârnă soluționarea fondului pricinii constă în a se determina dacă penalitățile la care a fost obligată reclamanta urmare a controlului fiscal la care a fost supusă și care prezintă și suma pretinsă de la pârâtă cu titlu de daune, reprezintă prejudiciu încercat de către reclamantă prin neexecutarea culpabilă de către pârâtă a obligațiilor contractuale sau această sarcină este consecința unei conduite culpabile a acesteia în raport cu administrația fiscală. Referitor la certificatele EUA, s-a arătat că regimul acestora este stabilit prin Legea nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie.

Conform acestei legi, certificatul verde este un titlu ce atestă producerea din surse regenerabile de energie a unei cantități de 1MWh energie electrică. Certificatul verde se poate tranzacționa distinct de cantitatea de energie electrică pe care acesta o reprezintă, pe o piață organizată, în condițiile legii. Conform art. 9 și 10 din lege, producătorii și furnizorii de energie electrică din surse regenerabile de energie pot vinde certificatele verzi pe piața centralizată a certificatelor verzi, precum și pe piața contractelor bilaterale a certificatelor verzi. Cadrul de tranzacționare a certificatelor verzi pe piețe centralizate este asigurat de operatorul pieței de energie electrică. Pentru perioada 2008-2014 valoarea de tranzacționare a certificatelor verzi pe piețe centralizate se încadrează între: a) o valoare minimă de tranzacționare de 27 euro/certificat și b) o valoare maximă de tranzacționare de 55 euro/certificat.

Prin avizul din 22 februarie 2010, Comisia Națională a Valorilor Mobiliare a decis că acestea sunt valori mobiliare cărora le sunt incidente prevederile pieței de capital. S-a reținut că situația de fapt așa cum a fost descrisă în cererea de chemare în judecată nu este contestată. Părțile au încheiat convenția de prestări servicii din 11 noiembrie 2008 în temeiul căreia reclamanta SC K.E. SRL a prestat servicii de administrare certificate EUA în beneficiul pârâtei SC C.G.

SA, că prin contract părțile au convenit că prestatorul va primi și „primă de administrare" pentru serviciile prestate dacă acestea vor avea ca rezultat obținerea unui număr mai mare de certificate decât cel previzionat prin caietul de sarcini, că, urmare a activității prestatorului, au fost obținute suplimentar un număr de 1.948.177 de certificate EUA și că prin actul adițional din 21 mai 2009 părțile au „convenit că prestatorul și-a îndeplinit obligațiile contractuale privind obținerea pentru pârâtă a alocării suplimentare din rezerva de nou intrați, astfel că este îndreptățită să obțină prima de administrare" și că „întrucât administratorul dorește plata în avans a acestei prime de administrare, părțile convin la reducerea acestei prime la 510.000 EUA" care se vor acorda în două tranșe până la 28 februarie 2010. S-a mai reținut că menționatele certificate au fost remise reclamantei în trei tranșe (310.000 certificate la 22 mai 2009, 100.000 certificate la 5 octombrie 2009, 100.000 certificate la 2 februarie 2010), ultima tranșă fiind remisa înaintea termenului convenit de părți prin menționatul act adițional, adică la data de 2 februarie 2010, în loc de 28 februarie 2010. S-a arătat că, deși aparent cele 510.000 de certificate remise reclamantei ar reprezenta o bonificație,

în realitate ele nu pot servi decât ca element de determinare a cuantumului „primei de administrare" exprimat în RON, respectiv ca element de determinare a prețului suplimentar pe care pârâta a trebuit să-l plătească pentru îndeplinirea de către reclamanta prestatoare a serviciilor sale cu un succes mai mare decât cel previzionat de către pârâtă la încheierea contractului. Aceste certificate transferate de către pârâtă către reclamantă ca „prime de administrare" au fost apreciate de către organele fiscale cu ocazia controalelor efectuate că ar comensura doar valoarea serviciilor prestate de către reclamantă în beneficiul pârâtei pe baza valorii individuale a acestora de la momentul emiterii (48,41 RON).

S-a expus că ambele părți au fost supuse unor controale fiscale finalizate cu acte de control și obligații fiscale. Reclamanta a fost supusă unei inspecții fiscale realizate de ANAF AFP sector 3 finalizată cu Raportul de inspecție fiscală din 21 iunie 2011 în care se consemnează și se dispune că: - în urma demersurilor SC K.E. SRL, SC C.G. SA a atribuit în decembrie 2010 valoarea celor 510.000 certificate și implicit s-a comensurat valoarea serviciilor prestate, prețul unui certificat fiind de 48,41 RON; - din conținutul facturii din 15 decembrie 2010 emisă de SC K.E. SRL rezultă cumpărarea și primirea în patrimoniul acesteia a celor 510.000 certificate; - în loc ca SC C.G. SA să factureze valoarea certificatelor vândute în perioada mai 2009- februarie 2010, iar SC K.E.

SRL să factureze serviciile de administrare prestate, SC C.G. SA a înscris în factură valoarea certificatelor cu semnul „+" și încă o dată cu semnul „-„ pentru a compensa serviciile prestate de SC K.E. SRL cu valoarea certificatelor vândute de SC C.G. SA către SC K.E. SRL contrar prevederilor art. 130 C. fisc. și că în conformitate cu art. 134 1 alin. (1) C. fisc., faptul generator intervine la data livrării sau prestării serviciilor, cu excepțiile prevăzute de art. 134 2 C. fisc. în care exigibilitatea se produce la momentul emiterii unei facturi ori la acela la care se încasează avansul; - că certificatele au fost transferate ce la SC C.G. SA către SC K.E. SRL în trei tranșe: - 22 mai 2009: 310.000 bucăți x 48,41 RON = 15.007.100 RON; - 05 octombrie 2009: 100.000 bucăți x 48,41 RON = 4.841.000 RON; - 01 februarie 2010: 100.000 bucăți x 48,41 RON = 4.841.000 RON.

- că echipa de inspecție fiscală a colectat (de la SC K.E. SRL) TVA suplimentar aferent prestărilor de servicii către SC C.G. SA în sumă totală de 4.690.929 RON; - că prin dispoziția de măsuri din 02 mai 2011 s-a dispus ca „în luna primirii raportului de inspecție fiscală să emită factura fiscală pentru serviciile prestate către SC C.G. SA în sumă totală de 29.380.029 RON, baza impozabilă de 24.689.100 RON și TVA colectată de 4.690.929 RON" și că „în decontul de taxă întocmit conform OMFP nr. 77/2010, factura de prestări servicii în sumă totală de 29.380.029 RON cu TVA de 4.690.929 RON va fi declarată pe rândul facturi emise după inspecția fiscală conform art. 159 alin. (3) C. fisc., pentru a nu afecta perioada fiscală curentă corespunzătoare întocmirii facturii de prestări servicii de către SC C.G.

SA". S-a reținut că din acest act de control rezultă că organul fiscal a imputat contribuabilului/prestator SC K.E. SRL necolectarea TVA pentru servicii prestate pârâtei la momentul la care acesta a devenit exigibil, adică la data la care serviciile au fost considerate ca fiind prestate.

Acest moment l-au stabilit părțile prin actul adițional din 21 mai 2009 în preambulul acestuia la pct. b și în art. 1 reținându-se că: „administratorul și-a îndeplinit obligațiile contractuale privind obținerea pentru client a alocării suplimentare din rezerva de nou intrați, fiind îndreptățit să obțină prime de administrare". Cum s-a arătat de părți și s-a reținut și de către organul fiscal, certificatele au fost remise reclamantei în perioada mai 2009 -februarie 2010. La data de 21 iunie 2011 a fost emisă decizia de impunere privind obligații fiscale suplimentare de plată în sarcina K.E., precum și obligații accesorii în valoare de 1.453.108 RON aferente debitului principal ce reprezintă TVA necolectat la termen, adică valoarea pretinsă cu titlu de despăgubiri prin cererea de chemare în judecată (controlul privind și alte operațiuni, iar cifrele din decizia de impunere privind și alte obligații fiscale și accesorii).

Tribunalul arbitral a, reținut că organul fiscal, în urma controlului efectuat la reclamantă, a reținut și a sancționat cu obligarea la plata de penalități în cuantum de 1.453.108 RON pentru necolectarea de TVA aferent serviciilor prestate, prețul stabilit de părți fiind determinabil prin înmulțirea numărului de certificate EUA (510.000) cu valoarea acestora din momentul la care, în schimbul prețului datorat, au fost remise reclamantei. Pârâta SC C.G. SA a fost supusă și ea unui control privind tranzacțiile cu certificate de emisii de gaze cu efect de seră, control care a fost efectuat în perioada 10-14 decembrie de către A.N.A.F. - Garda Financiară, secția Județeană Vâlcea și care a fost finalizat prin procesul verbal de constatare din 15 decembrie 2010, în cuprinsul căruia s-a reținut: - prin operațiunea efectuată părțile au procedat la o compensare a datoriilor reciproce, dar, pentru a putea opera compensarea, era necesar ca obligațiile reciproce să se nască.

Or, pentru aceasta era necesar să se emită facturi fiscale pentru „operațiunile prestate de fiecare parte" și „ulterior obligațiile să se stingă prin compensare"; - prin transferul certificatelor s-a transferat un drept pentru care trebuia obținut prețul cuvenit. Certificatele constituie un bun în sens larg și nu un mijloc de plată. Transferul dreptului trebuia consemnat în momentul producerii (...) într-o factură; - tranzacțiile cu certificate de emisii de gaze cu efect de seră reprezintă, din punct de vedere al TVA, prestări de servicii care, dacă au loc în România, nu intră sub incidența scutirilor de TVA; - transferul certificatelor dintr-un cont deschis de o persoană în Registrele naționale în contul deschis de altă persoană este echivalent cu transferul dreptului de proprietate.

S-a redat concluzia controlului efectuat la pârâtă ca fiind aceea că „prin neîntocmirea unei facturi, neînregistrarea în contabilitate și nedeclararea operațiunii impozabile realizate, de vânzare a certificatelor, nu s-au înregistrat și declarat veniturile și TVA-ul de plată aferent". Organul fiscal a stabilit sumele de plată datorate cu titlu de obligații fiscale la buget, respectiv TVA și impozite. S-a arătat că și pârâta a fost sancționată de către organul fiscal pentru neîndeplinirea obligațiilor fiscale în legătură cu transferul dreptului de proprietate al celor 510.000 certificate în favoarea reclamantei, operațiune care a fost considerată de organul fiscal ca fiind vânzare de certificate.

Tribunalul arbitrai a constatat că cele două organe fiscale care au efectuat controale la părțile în litigiu în legătură cu operațiunile de transfer a certificatelor EUA nu au un punct de vedere unitar în privința calificării operațiunii prin care certificatele au ajuns de la pârâtă la reclamantă, dar această divergență de opinii nu este relevantă. S-a arătat că în timp ce reclamanta a fost sancționată pentru neemiterea facturii și colectarea TVA aferent serviciilor prestate și care trebuiau să fie considerate ca fiind executate la 21 mai 2009, când părțile au convenit, prin act adițional, asupra acestui lucru, pârâta a fost sancționată pentru neemiterea facturii cu TVA pentru operațiunea de transfer a dreptului de proprietate asupra celor 510.000 de certificate la momentul la care acest transfer s-a petrecut.

S-a considerat că reclamanta nu a fost sancționată pentru neîndeplinirea de către pârâtă a unei obligații contractuale a sa, ci pentru neîndeplinirea obligației legale de emitere a facturii cu TVA pentru serviciile prestate în beneficiul pârâtei. Or, neemiterea acestei facturi nu poate fi imputată pârâtei.

Nu neemiterea de către pârâtă a facturii cu ocazia transferului dreptului de proprietate asupra acestor certificate EUA este motivul pentru care reclamanta a fost sancționată prin stabilirea în sarcina sa a unor accesorii aferente TVA necolectat la data la care serviciile s-au considerat, de ambele părți, a fi efectuate cu succesul care a justificat acordarea „primei de administrare". Tribunalul a constatat că prejudiciul încercat de reclamantă este consecința neîndeplinirii de către ea a unei obligații legale, aceea de a emite factura cu TVA pentru serviciile prestate în favoarea pârâtei, iar nu consecința neîndeplinirii vreunei obligații contractuale sau legale de către pârâtă, motiv pentru care s-a apreciat că cererea reclamantei este neîntemeiată, urmând a fi respinsă.

Împotriva sentinței arbitrale nr. 116 din 13 iunie 2013 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României a declarat acțiune în anulare petenta reclamantă SC K.E. SRL, care a invocat nelegalitatea hotărârii arbitrale atacate în raport de prevederile art. 364 lit. f), g) și i) C. proc. civ. Prin sentința civilă nr. 123/2013 din 6 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă, s-a respins acțiunea în anulare formulată de reclamanta SC K.E. SRL împotriva sentinței arbitrale nr. 116 din 13 iunie 2013 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă C.C.I.R. în Dosarul nr. 129/2012 în contradictoriu cu pârâta SC C.G.

SA ca neîntemeiată. În motivarea acestei hotărâri, curtea de apel a reținut următoarele considerente: Astfel, printr-un prim motiv al acțiunii în anulare s-au invocat prevederile art. 364 lit. f) C. proc. civ. susținându-se că tribunalul arbitral s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut. În esență, petenta reclamantă a susținut că tribunalul arbitral a depășit limitele cu care a fost investit prin cererea arbitrală, deoarece a analizat modul în care reclamanta și-a îndeplinit obligațiile fiscale.

Curtea de apel a apreciat că susținerea petentei reclamante din cadrul acestui motiv al acțiunii în anulare nu este întemeiată, întrucât raportat la obiectul acțiunii arbitrale formulate de către petenta reclamantă, instanța arbitrală în motivare a avut în vedere la stabilirea răspunderii pârâtei atât aspectul îndeplinirii condițiilor răspunderii civile contractuale, raportate la neexecutarea vreunei obligații contractuale, cât și pe cel al îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale, raportate la neîndeplinirea unei obligații legale constând în neemiterea facturii fiscale. S-a mai reținut că tribunalul arbitrai nu a analizat modul în care petenta reclamantă și-ar fi îndeplinit obligațiile fiscale, acest lucru făcând obiectul analizei controlului fiscal efectuat de ANAF.

Totodată, tribunalul a verificat îndeplinirea condițiilor de atragere a răspunderii pârâtei SC C.G. SA condiții ce privesc, pe lângă prejudiciul invocat, existența faptei ilicite, a legăturii de cauzalitate dintre această faptă și prejudiciul la care s-a referit petenta reclamantă și vinovăția pârâtei cu privire la producerea prejudiciului respectiv. În acest sens, tribunalul arbitral a concluzionat că prejudiciul invocat de către petenta reclamantă nu este consecința vreunei fapte ilicite a pârâtei, deci nu există legătura de cauzalitate dintre fapta pârâtei de neemitere a facturii fiscale pentru certificatele de emisii de gaze EUA transferate reclamantei și prejudiciul încercat de acesta, prejudiciu cauzat de fapta proprie a reclamantei de neemitere a facturii pentru serviciile prestate pârâtei.

S-a constatat că nu sunt aplicabile nici prevederile art. 364 lit. g) C. proc. civ., deoarece hotărârea arbitrală cuprinde dispozitivul și considerentele pe care instanța arbitrală Ie-a avut în vedere la pronunțarea acesteia. Această hotărâre cuprinde nu numai motivele de fapt avute în vedere de către instanța arbitrală, ci au fost redate și dispozițiile legale la care s-a raportat tribunalul arbitrai. În acest sens, s-a expus că dispozițiile legale incidente sunt prevederile art. 969-970 C. civ. și cele ale C. fisc. referitoare la taxa pe valoarea adăugată. Curtea de apel nu a reținut nici susținerea petentei reclamante în sensul că hotărârea arbitrală nu ar cuprinde motivarea, deoarece tribunalul arbitral nu s-ar fi referit în mod expres la art. 6 (iii) din contract care prevede obligația SC C.G.

SA în sensul că: „va suporta toate obligațiile fiscale care îi revin conform legii, inclusiv dar fără a se limita la calcularea, declararea și/sau plata oricăror taxe percepute pe orice venit sau profit derivând din prezentul contract". În primul rând, s-a constatat că prin acțiunea arbitrală nu s-a invocat în mod expres încălcarea acestei clauze contractuale. În al doilea rând, această obligație inserată în contractul dintre părți reiterează obligațiile fiscale legale care revin pârâtei din executarea contractului. În al treilea rând, instanța arbitrală a analizat raporturile contractuale dintre părți și a ajuns la concluzia că nu poate fi vorba despre încălcarea vreunei obligații contractuale, deci implicit nici despre obligația menționată la art. 6 (iii) din contract.

S-a mai invocat drept motiv al acțiunii în anulare cel prevăzut de dispozițiile art. 364 lit. i) C. proc. civ., referitor la pronunțarea hotărârii arbitrale cu încălcarea ordinii publice, a bunelor moravuri sau a dispozițiilor imperative ale legii. Petenta reclamantă a indicat drept dispoziții imperative ale legii ce ar fi fost încălcate prin hotărârea arbitrală, prevederile art. 969 alin. (1) C. civ. care dispun: „convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante", prevederi care consacră principiul forței obligatorii a contractelor. Pe lângă faptul că textul de lege al art. 969 alin. (1) C. civ. nu cuprinde o normă juridică imperativă, sens în care s-a apreciat și în practica judiciară, s-a constatat că instanța arbitrală a considerat că nu se poate reține vreo eventuală încălcare a unei clauze contractuale.

Deși petenta a susținut și încălcarea de către instanța arbitrală a bunelor moravuri la pronunțarea sentinței arbitrale, nu s-a indicat în concret care sunt aceste bune moravuri considerate ca fiind încălcate și cu atât mai mult nu se face nici o probă în acest sens. Față de aceste considerente, curtea de apel a constatat că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 364 lit. f), g) și i) C. proc. civ. de natură să atragă admiterea acțiunii în anulare. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta SC K.E. SRL București, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc.

civ., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate, iar pe fondul cauzei admiterea acțiunii arbitrale cu consecința admiterii acțiunii în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 1.453.108 RON reprezentând penalitățile pe care reclamanta a fost obligată să le achite A.N.A.F., datorită culpei pârâtei, constând în neemiterea de facturi fiscale la data emiterii unor certificate de emisii de gaze cu efect de seră EUA. Recurenta apreciază că instanța investită cu soluționarea acțiunii în anulare a interpretat greșit actul dedus judecații prin aprecierea că acțiunea reclamantei a fost atât o acțiune în răspundere civilă delictuală cât și o acțiune în răspundere civilă contractuală, tribunalul arbitrai verificând îndeplinirea în cauza a condițiilor de atragere a răspunderii pe fiecare din cele două tipuri de acțiuni.

Susține însă că tribunalul arbitral nu a verificat decât îndeplinirea în speță a condiției existenței prejudiciului, fiind lipsite de temei legal aspectele reținute de curtea de apel, care nu se regăsesc în sentința arbitrală atacată, motiv pentru care consideră că este incident motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. în sensul că motivarea adusă de instanța investită cu soluționarea acțiunii în anulare excede limitele investirii, curtea de apel producând ea însăși o motivare a sentinței arbitrale.

Recurenta arată că deși a invocat săvârșirea unui exces de către instanța arbitrală, față de limitele cererii cu soluționarea căreia aceasta a fost investită, curtea de apel a nesocotit particularitățile relațiilor contractuale încheiate în speța dedusă analizei, evidențiate și argumentate prin probatoriul administrat în fața instanței arbitrale, dând dovadă de o evidentă neînțelegere a specificului speței, ceea ce a dus la pronunțarea asupra unor aspecte ce exced speței dedusă analizei. De asemenea, recurenta mai arată și faptul că a criticat în cuprinsul acțiunii arbitrale absența indicării de către instanța arbitrală a motivelor de drept ce au determinat pronunțarea în sensul respingerii acțiunii arbitrale, instanța ignorând cu desăvârșire raportarea în analiza făcută la articolul din contract indicat de reclamantă ca și temei al cererii arbitrale, respectiv art. 6 pct. iii).

Prin urmare, recurenta apreciază ca fiind lipsită de temei legal și hotărârea curții de apel de respingere a acțiunii în anulare cu motivarea incidenței în speță a dispozițiilor art. 364 lit. g) C. proc. civ. câtă vreme din motivarea adusa sentinței arbitrale, lipsesc motivele de drept care au fundamentat soluția tribunalului arbitral. Recurenta reiterează criticile aduse hotărârii pronunțate de tribunalul arbitral, susținând că acesta a omis observarea dispozițiilor imperative ale art. 969 alin. (1) C. civ., deși reclamanta a solicitat ca analiza să se facă prin prisma raportării la bunele moravuri nesocotite de instanța arbitrală atunci când nu s-a raportat și la articolul din contract în temeiul căruia a invocat reținerea răspunderii civile contractuale a pârâtei și, pe cale de consecință, repararea de către aceasta a prejudiciului creat prin atitudinea sa contrară înțelegerii părților statuate prin contract.

Înalta Curte examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta. Acțiunea în anulare constituie o cale de control judecătoresc asupra hotărârii arbitrale cu două obiective bine determinate și anume verificarea conformității hotărârii arbitrale cu convenția arbitrală precum și respectarea principiilor fundamentale ale procesului civil astfel cum ele sunt enunțate de art. 358 C. proc. civ., niciunul dintre motivele reglementate de art. 364 C. proc. civ. neprivind controlul legalității și temeiniciei hotărârii arbitrale, această cale procedurală nefiind una cu caracter devolutiv. În privința criticii întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 se va reține că hotărârea recurată cuprinde temeiurile de fapt și de drept care au determinat adoptarea soluției pronunțate astfel că dispozițiile art. 261 alin. (5) C. proc.

civ. sunt îndeplinite, situație în care critica întemeiată pe acest motiv nu este fondată. În sentința atacată se regăsesc toate argumentele pentru care curtea de apel a apreciat că motivul de desființare a hotărârii arbitrale pe temeiul dispozițiilor art. 364 lit. g) C. proc. civ. nu este incident în speță. Ipoteza de anulare a hotărârii arbitrale prevăzută de art. 364 lit. g) are în vedere lipsa totală a motivării, iar nu o motivare neconformă opiniei recurentei reclamante, deoarece acțiunea în anulare nu vizează analiza fondului litigiului ci eventualele aspecte procedurale încălcate de instanța arbitrală. Interpretarea prevederilor contractuale și constatările tribunalului arbitrai referitoare la acestea nu sunt supuse controlului judiciar pe calea acțiunii în anulare, cu atât mai puțin prin exercitarea căii de atac a recursului.

Prin urmare, curtea de apel a arătat considerentele pentru care a respins acțiunea în anulare, menținând soluția tribunalului arbitral de respingere a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta SC K.E. SRL București, precizând că aceasta nu a fost sancționată pentru neîndeplinirea de către pârâtă a unei obligații contractuale a sa, ci pentru neîndeplinirea obligației legale de emitere a facturii cu TVA pentru serviciile prestate în beneficiul pârâtei. Totodată, curtea de apel a explicat detaliat că motivul pentru care reclamanta a fost sancționată prin stabilirea în sarcina sa a unor accesorii aferente TVA necolectat la data la care serviciile s-au considerat de ambele părți a fi prestate cu succesul care a justificat acordarea primei de administrare nu este reprezentat de neemiterea de către pârâtă a facturii cu ocazia transferului dreptului de proprietate asupra acestor certificate EUA.

De asemenea, în hotărârea pronunțată, s-a justificat pe larg și în mod temeinic faptul că prin acțiunea arbitrală nu s-a invocat în mod expres încălcarea clauzei prevăzute la art. 6 (iii) din contract, clauză care reiterează obligațiile fiscale legale care revin pârâtei din executarea contractului, precum și faptul că instanța arbitrală a analizat raporturile contractuale dintre părți și a ajuns la concluzia că nu poate fi vorba de încălcarea vreunei obligații contractuale, deci implicit nici de obligația menționată la art. 6 (iii) din contract. Ca atare, curtea de apel, verificând legalitatea hotărârii arbitrale a răspuns, cu respectarea exigențelor impuse de dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc.

civ., la toate criticile, nefiind întrunite condițiile motivului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 din același cod. Criticile vizând interpretarea greșită de către curtea de apel a actului dedus judecății în sensul că a apreciat acțiunea reclamantei ca fiind atât o acțiune în răspundere civilă contractuală cât și una delictuală, pronunțându-se asupra unor lucruri care nu s-au cerut, nu sunt fondate. Astfel, deși în speță se face referire la răspunderea civilă delictuală, acest element nu influențează în niciun mod soluția corectă pronunțată de instanță cât timp aceasta a verificat în mod temeinic și legal toate aspectele referitoare la îndeplinirea în cauză a condițiilor răspunderii civile contractuale și a respins acțiunea cu respectarea tuturor normelor legale.

Curtea de Apel în mod corect a confirmat faptul că tribunalul a identificat ca problemă de drept de care depindea soluționarea cauzei aceea ce constă în a determina dacă penalitățile la care a fost obligată reclamanta, urmare a controlului fiscal la care a fost supusă și care reprezintă și suma pretinsă cu titlu de daune reprezintă prejudiciu încercat de către reclamantă prin neexecutarea culpabilă de către pârâtă a obligațiilor contractuale sau această sarcină este consecința unei conduite culpabile a acesteia în raport cu administrația fiscală. Astfel, instanța arbitrală s-a raportat în momentul tranșării problemei obiectului dedus judecății, la o analiză a condițiilor existentei răspunderii civile contractuale în sensul identificării existenței unui prejudiciu cauzat printr-o faptă a pârâtei de neîndeplinire a unor obligații contractuale, faptă săvârșită în mod culpabil de către aceasta.

Contrar susținerilor recurentei, instanțele nu s-au raportat exclusiv la condiția existenței prejudiciului, ci pe baza probatoriului administrat au constatat că în speță nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de răspunderea civilă contractuală. De asemenea, susținerea recurentei în sensul că motivarea curții de apel excede limitele învestirii nu poate fi primită, având în vedere faptul că aceasta a analizat cauza sub toate aspectele și a tras propriile concluzii față de soluția pronunțată de tribunalul arbitral. În consecință, rezultă că tribunalul arbitral a examinat cauza în limita învestirii sale, astfel că în mod corect Curtea a apreciat că motivul de desființare a hotărârii arbitrale pe temeiul dispozițiilor art. 364 lit. f) C. proc.

civ. nu este fondat. Este nefondată critica prin care se susține că instanța a considerat inaplicabil art. 364 lit. i) C. proc. civ. din perspectiva încălcării art. 969 C. civ., întrucât sunt aprecieri asupra fondului litigiului care exced controlului judiciar, iar nerespectarea prevederilor contractuale nu poate reprezenta o încălcare a normelor de ordine publică, a bunelor moravuri ori a dispozițiilor imperative ale legii. În baza acestor considerente, reținând că prin sentința atacată instanța a pronunțat o hotărâre legală, care cuprinde motivele în fapt și de drept care i-au format convingerea, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC K.E. SRL București împotriva sentinței civile nr. 123/2013 din 6 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 octombrie 2014.