ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1681/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Comercial Mureș la data de 9 iulie 2007, sub nr. 1191/1371/2007, disjunsă din Dosarul nr. 621/1371/2007 al Tribunalului Comercial Mureș, reclamantul P.T.S., în contradictoriu cu pârâta SC E.T. SRL Târgu-Mureș, a solicitat anularea hotărârii Adunării Generale din 17 noiembrie 2006, semnată în exclusivitate de „președinte A.G.A. - P.B.”. La data de 4 octombrie 2007, reclamantul P.T.S. a depus la dosar cerere precizatoare la acțiune, prin care a arătat că înțelege să solicite constatarea nulității absolute a Hotărârii Adunării Generale nr. 17 din 11 septembrie 2006, semnată în exclusivitate, în calitate de „președinte A.G.A.”, de către numitul P.B.

La solicitarea instanței, dispusă prin încheierea de ședință din 5 octombrie 2007, reclamantul P.T.S. a depus la dosar, la data de 9 noiembrie 2007, o nouă precizare la acțiune, prin care a arătat că petitul privind anularea Hotărârii A.G.A. nr. 17 din 11 septembrie 2006 a fost formulat în contradictoriu cu pârâta SC E.T. SRL, și nu în contradictoriu cu numiții P.B., T.I. și H.M., aceștia fiind chemați în judecată doar în cauza care a făcut obiectul Dosarului nr. 621/1371/2007, din care s-a disjuns prezenta cerere. Prin încheierea de ședință din data de 7 decembrie 2007, instanța a luat act de precizarea de acțiune depusă la dosar de către reclamant, prin care s-a stabilit cadrul procesual, cererea urmând să fie judecată doar în contradictoriu cu pârâta

SC E.T. SRL

Prin sentința nr. 17, pronunțată la data de 12 martie 2008, Tribunalul Comercial Mureș a respins excepția lipsei de interes a reclamantului P.T.S. în promovarea acestei acțiuni, invocată de pârâta SC E.T. SRL; a admis în parte cererea formulată de reclamantul P.T.S., în contradictoriu cu pârâta SC E.T. SRL, și, în consecință: a anulat parțial Hotărârea A.G.A. din 11 septembrie 2006, în ceea ce privește punctul 5, care cuprinde dispoziția de mandatare a noului administrator pentru încheierea contractului de licență pentru mărcile „J.S.S.R.”, „O.M.” și SC E.T. SRL; a r espins cererea de anulare a celorlalte dispoziții cuprinse în hotărârea mai sus menționată și a r espins cererea pârâtei pentru acordarea cheltuielilor judecată, ca nedovedită.

În motivarea acestei hotărâri, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele aspecte: Referitor la excepția lipsei de interes, invocată de pârâtă, instanța de fond a apreciat că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 196, raportat la art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, întrucât reclamantul nu a fost prezent la această adunare. Buna funcționare a societății este în strânsă legătură cu interesele patrimoniale ale asociatului - reclamant, care s-a asociat în această formă tocmai pentru obținerea unor beneficii. Simplul fapt că nu s-a prezentat la acea adunare sau la adunările din ultimii trei ani, nu sunt aspecte care să ducă la concluzia că reclamantul - asociat nu are interes să atace prezenta hotărâre, pentru realizarea unui control de legalitate.

Pe fondul cauzei, a apreciat instanța, fiind în discuție o societate cu răspundere limitată, este cert că încălcarea dispozițiilor art. 195 din Legea nr. 31/1990, ce reglementează convocarea, mai precis, stabilirea persoanei care este îndreptățită să facă convocarea, pot aduce atingere doar interesului persoanei juridice, și nu interesului general, deci, pot atrage doar sancțiunea nulității relative. Faptul că la punctul 1 din procesul - verbal se prevede că administratorul H.M. reprezintă interesele societății, este, de asemenea, o mențiune ce nu este în măsură să atragă nulitatea absolută a hotărârii atacate; nulitățile mai sus analizate, având un caracter relativ, se impunea a fi dovedită o vătămare care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea hotărârii, în condițiile art. 105 alin. (2) C. proc.

civ., o astfel de vătămare nefiind invocată și nici dovedită. În ceea ce privește încălcarea dispozițiilor art. 192 alin. (1) și (2) din Legea nr. 31/1990, se observă că, prin hotărârea atacată, nu s-a dispus nici o modificare a actului constitutiv care să impună votul tuturor asociaților. Or, cât privește votul, hotărârea a fost luată cu majoritatea absolută a capitalului social - 94,2 % din capitalul social. În ceea ce privește, însă, punctul nr. 5 din această hotărâre, a reținut instanța de fond că, potrivit dispozițiilor legale sus - citate, c onvocarea trebuie să cuprindă explicit toate problemele care vor face obiectul dezbaterilor adunării. Necomunicarea completă a ordinii de zi duce la încălcarea dreptului la informare în ceea ce privește punctul 5 - „diverse”, drept pe care legiuitorul român și european a urmărit în mod repetat să-l consacre și să-l ocrotească.

La rubrica „diverse” a hotărârii adunării generale a asociaților

SC E.T. SRL

nr. 17 din 11 septembrie 2006, s-a dispus mandatarea noului administrator pentru încheierea contractului de licență pentru mărcile „J.S.S.R. ”, „O.M.” și SC E.T. SRL În concluzie, a constatat instanța de fond, că a fost identificată o cauză de nulitate absolută, însă numai în ceea ce privește punctul 5 de pe ordinea de zi a adunării generale extraordinare a asociaților

SC E.T. SRL

din 11 septembrie 2006, prin care s-a dispus mandatarea noului administrator pentru încheierea contractului de licență pentru mărcile „J.S.S.R.”, „O.M.” și

SC E.T. SRL

și care nu poate fi înlăturată altfel decât prin anularea hotărârii atacate și restabilirea legalității încălcate. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta SC E.T. SRL Târgu-Mureș, la data de 10 iunie 2008, motivele de apel fiind depuse în termen, la data de 5 septembrie 2008. La data de 5 septembrie 2008, reclamantul P.T.S. a depus la dosar cerere de aderare la apel, prin care a solicitat admiterea apelului și schimbarea în parte a sentinței din 12 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș, privind anularea Hotărârii A.G.A. din 11 septembrie 2006, în ceea ce privește numirea administratorului Timar Iuliu, ca fiind lovită de nulitate absolută. Prin decizia nr. 80/A, pronunțată la data de 13 octombrie 2008, Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a admis apelul formulat de SC E.T.

SRL împotriva sentinței nr. 17 din 12 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș, în Dosarul nr. 1191/1371/2007; a schimbat în tot hotărârea atacată, în sensul că a respins acțiunea formulată de P.T.S., și a respins apelul formulat de P.T.S., împotriva aceleiași sentințe. Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar a reținut, în esență, că, problema invocată de reclamant este aceea că, acordarea mandatului pentru încheierea contractelor trebuia să fie menționată expres în convocator, ca un punct distinct, pentru ca acționarii să aibă cunoștință de acesta, și nu la rubrica diverse. După cum se poate observa din analiza art. 75, 76, 77 alin. (1), 78 alin. (1) și 79 din Legea nr. 31/1990, nu este nevoie de nici un mandat special pentru reprezentarea societății, acest mandat aparținând de drept administratorului.

În speță, punctul 5 din hotărârea A.G.A. atacată viza acordarea unui mandat pentru încheierea unui contract de licență cu două societăți comerciale. Încheierea acestor contracte viza activitatea curentă a societății, astfel că nu era necesar nici un mandat special. În ceea ce privește cererea de aderare la apel, a constatat instanța de apel că reclamantul a invocat motive noi de anulare a hotărârii A.G.A., însă acestea nu pot fi analizate pentru prima oară în apel, deoarece reprezintă cereri noi (art. 294 alin. (1) C. proc. civ.). Chiar și acestea, a apreciat instanța, reflectă însă intenția de șicană a reclamantului, deoarece, de exemplu, potrivit listingului de la fila 107 din dosarul de fond, acționarul B.P.

deține 94,1884% din capitalul social, și nu 50%, cum susține apelantul - reclamant, iar mandatul de la punctul 5 nu este pentru cesiunea drepturilor (care a fost hotărâtă anterior), ci pentru semnarea contractelor. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, reclamantul P.S., solicitând admiterea recursului și modificarea în tot a deciziei pronunțate în apel, cu anularea în tot a hotărârii adunării generale nr. 17 din 11 septembrie 2009. În recursul său, care poate fi încadrat în drept în prevederile pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., recurentul - reclamant P.S. a invocat, în esență, următoarele motive: 1. Decizia recurată a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 195 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, întrucât adunarea generală a cărei nulitate absolută s-a cerut a se constata, în aplicarea prevederilor art. 132 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, a fost convocată de o persoană ce nu avea calitatea de administrator, respectiv, numitul H.M.

2. Decizia recurată a fost dată cu greșita aplicare a art. 193 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, prin aprobarea exclusiv de către asociatul B.P. a încheierii unor contracte de licență privind titlurile de presă ale societății, care, prin interpuși, au fost contractate cu societatea „E.M.”, al cărei asociat principal era același B.P., precum și în condiția în care, prin statutul societății, se prevede regula unanimității în materia drepturilor de editare a titlurilor proprietatea societății. Analizând recursul reclamantului, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept încadrat, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Prin primul motiv de recurs formulat, încadrat în drept în prevederile pct. 9 al art. 304 C. proc.

civ., recurentul - reclamant P.S. critică decizia instanței de apel ca fiind dată cu încălcarea prevederilor art. 195 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, sub aspectul convocării Adunării Generale de către o persoană care nu avea calitatea de administrator, respectiv, numitul H.M. Acest motiv de recurs nu poate fi primit, fiind nefondat. Într-adevăr, potrivit dispozițiilor art. 195 alin. (1) C. proc. civ., „Administratorii sunt obligați să convocare adunarea asociaților la sediul social, cel puțin o dată pe an sau de câte ori este necesar”.

Rezultă, așadar, din economia acestui text, că subiectul de drept căruia legea îi acordă dreptul de a convoca o adunare generală este administratorul, legiuitorul acordând un drept exclusiv administratorilor de a convoca adunarea generală din propria lor inițiativă sau la cererea unui asociat cu o anumită cotă de participație, tocmai pentru a asigura o anumită independență administratorilor și a-i proteja împotriva imixtiunilor sau actelor intempestive ale asociaților în viața și managementul societății. Însă, în speță, deși recurentul - reclamant P.S.

susține că adunarea generală a fost convocată de o persoană care nu avea calitatea de administrator, respectiv, numitul H.M., în realitate, așa cum în mod corect s-a reținut și de către instanța de apel, aspectul privind valabilitatea și existența mandatului de administrare a acestuia până la data de 1 octombrie 2006, când a fost numit administrator T.I.P., nu fusese încă soluționat printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă. Or, așa fiind, nu se poate aprecia în mod just asupra calității sau nu de administrator a numitului H.M., cu atât mai mult cu cât instanțele de fond nu au fost învestite și cu soluționarea unui astfel de capăt de cerere, privind clarificarea acestei situații.

Prin cea de-a doua critică formulată în motivarea recursului său, recurentul - reclamant P.S. susține că „decizia recurată a fost dată cu greșita aplicare a art. 193 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, prin aprobarea exclusiv de către asociatul B.P. a încheierii unor contracte de licență privind titlurile de presă ale societății, care, prin interpuși, au fost contractate cu societatea „E.M.”, al cărei asociat principal era același B.P.”. O asemenea critică nu poate fi primită, deoarece aceste prevederi nu au constituit cauza nulității invocată prin cererea introductivă, iar, potrivit art. 316 C. proc. civ., raportat la art. 294 C. proc. civ., nu se poate schimba obiectul cererii de chemare în judecată în recurs.

Față de cele de mai sus, nefiind vorba, așadar de vreo încălcare sau aplicare greșită a legii, Înalta Curte constată că recursul formulat de recurentul - reclamant P.S. este nefondat. Pentru cele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamant, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul P.S. împotriva Deciziei nr. 80/A din 13 octombrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 mai 2010.