ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1557/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 331 din 19 decembrie 2007,

Tribunalul Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, s-a

admis

acțiunea

având ca obiect excludere asociat, formulată de reclamanții

P.V.L. și F.M.-

prin mandatar M.I.C.,

în contradictoriu cu pârâții T.M.

și

SC R. SRL Zvoriștea.

Cererea reconvențională a fost admisă

în parte.

S-a

dispus excluderea pârâtei T.M. din societatea

SC R. SRL; s-a s

tabilit participarea

asociatului P.V.L. cu 60% la capitalul social al societății și a asociatului F.M.

cu 40%; s-a stabilit valoarea contribuției pârâtei la capitalul social cu suma

de 837.432 lei și revocarea acesteia din funcția de administrator al

societății.

Prin aceeași sentință

reclamanții au fost obligați să plătească pârâtei suma de 1.087.826 lei, sumă

compusă din 837.432 lei - valoarea contribuției sale la capitalul social și

250.394 lei - debit al societății față de pârâtă.

Pentru a se pronunța astfel, instanța

a avut în vedere probele administrate în cauză - în special raportul de expertiză

(specialitatea contabilă - precum și prevederile

art. 222 lit. d), art. 223 alin. (3) din Legea nr. 31/1990.

Prin decizia nr. 94 din 22 iunie 2009,

Curtea de Apel

Suceava,

secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată

cererea de repunere în termenul de apel formulată de reclamanți și drept

consecință a respins ca tardiv apelul formulat de aceștia împotriva sentinței.

În considerentele deciziei s-a reținut

că reclamanții și-au ales domiciliul la mandatarul convențional în comuna

Ibănești, sat Dumbrăvița,

județul Botoșani, iar până la data soluționării cauzei la instanța de fond nu

au adus la cunoștința instanței și a părții potrivnice despre vreo schimbare de

domiciliu conform art. 98 C. proc. civ., astfel că sentința apelată a fost

comunicată în mod corect la domiciliul ales.

De asemenea, s-a considerat că nu

prezintă relevanță că, la data comunicării sentinței, mandatul dat lui M.I. era

expirat sau nu. Câtă vreme au beneficiat de asistență juridică și de

reprezentare de către un avocat ales, iar actele de procedură le-au fost

comunicate în conformitate cu art. 93 C. proc. civ.

Neexistând motive pentru admiterea

cererii de repunere în termenul de apel, instanța a constatat tardivitatea

acesteia - în raport de prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. - față de

data la care s-a efectuat comunicarea hotărârii (10 aprilie 2008) și data

declarării apelului (20 mai 2009).

Împotriva deciziei, reclamanții au

declarat recurs prin care au susținut următoarele:

- Respectarea regulilor privind

întocmirea și comunicarea citațiilor și a actelor de procedură este subordonată

dreptului părții de a-și pregăti apărarea, iar „acoperirea lor” prin

înfățișarea unui reprezentant nu este suficientă pentru a prezuma legal

existența condițiilor necesare pentru o apărare completă.

Drept urmare, recurenții consideră că

avocatul ales nu putea exercita nicio cale de atac la condițiile în care

sentința primei instanțe nu a fost comunicată.

Recurenții mai susțin că, fiind

cetățeni italieni cu domiciliul în Italia, instanța trebuia să ia în

considerare dispozițiile art. 87 pct. 8 alin. (3) C. proc. civ., arătând

totodată că au avut credința că instanțele din România vor observa încetarea

mandatului lui M.I.C.

Recurenții consideră că instanța de

apel s-a mărginit să respingă cererea de repunere în termenul de apel având în

vedere doar dispozițiile art. 98 C. proc. civ. fără a proceda la o verificare

amănunțită a întregii proceduri de citare, făcând referire și la prevederile art.

11 și 20 din Constituția României, precum și la art. 6 paragraful 1 din CEDO.

La data de 19 ianuarie 2010, intimata T.M.

a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de

reclamanți.

Analizând decizia atacată prin prisma

motivelor de recurs, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru

următoarele considerente:

Prin acțiunea introductivă,

reclamanții au indicat domiciliul ales la mandatarul convențional M.I.C., în

comuna

Ibănești, sat

Dumbrăvița, județul Botoșani.

Procedând astfel, reclamanții au

înțeles să uzeze de prevederile art. 93 C. proc. civ., situație în care toate

actele de procedură efectuate de prima instanță au fost comunicate la adresa

indicată prin acțiune, și, respectiv la domiciliul ales.

În acest caz, instanța nu mai avea

posibilitatea să dea eficiență prevederilor art. 87 pct. 8 C. proc. civ. pentru

că ar fi încălcat principiul disponibilității părții.

Faptul că la data comunicării

sentinței, mandatul convențional încetase nu este de natură a justifica

inacțiunea reclamanților în a încunoștința instanța și partea adversă despre

schimbarea domiciliului.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 98

C. proc. civ. - schimbarea domiciliului uneia dintre părți în timpul judecății

trebuie - sub pedeapsa neluării ei în seamă - să fie adusă la cunoștința

instanței prin petiție la dosar, iar părții potrivnice prin scrisoare

recomandată.

În atare situație, reclamanții nu-și

pot invoca propria culpă pentru a obține o repunere în termenul pentru

exercitarea căii de atac a apelului.

În mod corect a reținut instanța de

apel că este lipsit de relevanță faptul că mandatul acordat lui M.I. și-a

încetat efectele întrucât esențial era ca, în cazul în care au înțeles să

renunțe la domiciliul ales, reclamanții să procedeze conform normelor

menționate.

De asemenea este nefondată și

susținerea potrivit căreia, instanța și-ar fi motivat soluția dată excepției

tardivității apelului prin aceea că pretinsa nerespectare a regulilor privind

comunicarea actelor de procedură s-ar fi acoperit prin prezența avocatului ales

al reclamanților.

Reclamanții se află în eroare pentru

că ceea ce a dorit instanța să exprime a fost că, deși au beneficiat de apărare

calificată printr-un avocat ales, acesta nu a adus la cunoștința instanței ca actele

de procedură să fie comunicate la o altă adresă decât cea indicată în cererea

de chemare în judecată.

Prin urmare, Înalta Curte constată că

hotărârea a fost comunicată în mod corect și că în cauză, drepturile procesuale

ale reclamanților au fost respectate întru-totul, motiv pentru care recursul

acestora va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de

reclamanții P.V.L. și F.M. împotriva deciziei nr. 94 din 22 iunie 2009, pronunțată

de Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Obligă recurenții -

reclamanți să plătească intimatei - pârâte

T.M. suma de 1.000 lei, cu titlu de

cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi

5 mai 2010.