ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4626/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4626/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Neamț, la data de 14 decembrie 2010, reclamanta SC A. SRL Vânători

a chemat în judecată pe pârâta B.C.R. - Sucursala Târgu Neamț, solicitând

obligarea acesteia la plata sumei de 303.609 RON, cu titlu de prejudiciu cauzat

prin fapta delictuală comisă de proprii salariați.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că, în urma unor relații contractuale avute cu SC P.T. SRL

Târgu Neamț, i-a livrat acestei societăți produse pentru care a fost plătită cu

5 bilete la ordin, cu scadența cuprinsă între 5 noiembrie 2002 și 12 noiembrie

2002.

Modalitatea de plată

cu biletele la ordin s-a făcut conform art. 6 alin. (1) lit. c) din Legea nr.

469/2002.

Conform art. 13 și

urm. și 106 din Legea nr. 58/1934 și pct. 92 și 510 din Normele Cadru nr.

6/1994 ale B.N.R., B.C.R. - Sucursala Târgu Neamț a scontat (achiziționat) de

la reclamantă cele 5 bilete la ordin, întocmind contractele de scont din 10

septembrie 2002 și din 27 septembrie 2002. Deși scontarea este o activitate

bancară de achiziționare a biletelor la ordin cu termenul de rambursare

corespunzător termenului de scadență a biletului la ordin, cu reglementare

expresă în caz de neplată (respectiv, de acțiune directă împotriva debitorului

principal - emitentul SC P.T. SRL, prin punere în executare silită a titlului

executoriu reprezentat de biletele la ordin), la data scadenței B.C.R. -

Sucursala Târgu Neamț, fără a exista un protest din partea SC P.T. SRL (în

sensul prevăzut de Legea nr. 58/1934), nu a pus în executare silită biletele la

ordin sus-menționate, încasând din disponibil, fără avizul reclamantei,

următoarele sume:

- 95 milioane RON

aferenți B.O. emis la data de 6 septembrie 2002, scadent la 6 noiembrie 2002;

- 332 milioane RON

aferenți B.O. emis la data de 9 septembrie 2002, scadent la 12 noiembrie 2002

- 260 milioane RON

aferenți B.O. emis la data de 20 septembrie 2002, scadent la 8 noiembrie 2008.

Prin fapta sa, B.C.R.

- Sucursala Târgu Neamț a favorizat SC P.T. SRL Târgu Neamț, neonorându-și

obligația legală de punere în executare a biletelor la ordin emise de către

aceasta, cu toate că, în situații similare, a acționat prin punerea în

executare silită a titlurilor reprezentate de bilete la ordin pe toți emitenții

biletelor la ordin pe care le-au scontat.

Favorizarea de către

B.C.R. - Sucursala Târgu Neamț a SC P.T. SRL Târgu Neamț s-a realizat și prin

aceea că, deși această din urmă unitate a mai rulat 218.948 RON prin contul

deschis la B.C.R. - Sucursala Târgu Neamț, în perioada dintre scadența celor 5

bilete și până la închiderea contului SC P.T. SRL, după scadența biletelor la

ordin, conducerea B.C.R. - Sucursala Târgu Neamț nu și-a recuperat creanța de

la aceasta.

De asemenea, aceeași

pasivitate a avut-o și față de faptul că SC P.T. SRL Târgu Neamț a rulat

520.908 RON, prin contul deschis la B.R.D. - Agenția Târgu Neamț, în perioada

de după scadența celor 5 bilete la ordin, deși au fost informați de către

reclamantă în acest sens.

B.C.R. - Sucursala

Târgu Neamț nu a instituit împotriva SC P.T. SRL Târgu Neamț popriri la bănci

pentru sumele reprezentând contravaloarea biletelor la ordin.

În conformitate cu

prevederile art. VII din contractele de scont, "în cazul în care, la

scadență, subscriitorul nu achită biletul la ordin, banca va iniția acțiune

directă împotriva debitorului principal (subscriitor)" - respectiv SC P.T.

SRL Târgu Neamț.

Neintentarea unei

acțiuni directe împotriva SC P.T. SRL Târgu Neamț la data scadenței biletelor

la ordin (și nu după 2 ani de zile când nu mai avea bani în cont) demonstrează

favorizarea acestei unități și neglijența în serviciu a conducerii B.C.R. -

Sucursala Târgu Neamț, comisă împotriva societății reclamante.

Având în vedere

repetatele sesizări, conform adresei înregistrată la B.C.R. sub nr. 2515 din 17

martie 2003, adresa înregistrată sub nr. 10.999 din 24 septembrie 2002, adresa

nr. 154 din 24 noiembrie 2003, adresa nr. 164 din 16 decembrie 2003, adresa nr.

13 din 16 februarie 2004, adresa nr. 53 din 29 iulie 2004, adresa nr. 26 din 7

ianuarie 2005, adresa nr. 23 din 22 februarie 2005, adresa nr. 29 din 2 martie

2005, adresa nr. 38 din 4 aprilie 2005, adresa nr. 1 din 16 ianuarie 2006,

B.C.R. - Sucursala Târgu Neamț a început executarea silită împotriva SC P.T.

SRL, contestația acesteia din urmă fiind respinsă irevocabil prin Sentința

civilă nr. 2372/2004 pronunțată de către Judecătoria Târgu Neamț în Dosarul

civil nr. 1193/2004 și de către Tribunalul Neamț, secția comercială, în Dosarul

nr. 842/RE/2005.

După respingerea

irevocabilă a contestației SC P. SRL, B.C.R. - Sucursala Târgu Neamț a renunțat

inexplicabil la continuarea executării silite.

Față de

neîndeplinirea intenționat sau din culpă a atribuțiunilor de serviciu,

reclamanta a formulat plângeri penale împotriva conducerii B.C.R. - Sucursala

Târgu Neamț, care, fără a respecta normele legale, respectiv art. 49 și urm.

din Legea nr. 58/1934 și art. 267 și urm. din Normele Cadru nr. 6/1994 ale

B.N.R, și obligațiile contractuale rezultate din contractele de scont bancar

(care reprezintă legea părților, conform art. 969 C. civ.), i-a cauzat

prejudicii materiale. Plângerea penală pentru infracțiunea de abuz în serviciu

a făcut obiectul dosarului de la Parchetul de pe Judecătoria Târgu Neamț nr.

449/P/2006 și al Judecătoriei Târgu Neamț nr. 2507/2006, iar plângerea penală

pentru infracțiunea de neglijență în serviciu a făcut obiectul Dosarului de la

Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Neamț nr. 631/P/2007 și al Judecătoriei

Târgu Neamț nr. 3244/321/2007 și 3244./321/2007.

Prin plângerile

penale, pe lângă acțiunea penală, reclamanta a formulat și acțiunea civilă,

prin constituirea ca parte civilă cu suma totală inițială 109,7 milioane RON,

la care se adaugă dobânzile bancare (aferente acestei sume) percepute de către

B.C.R. - Sucursala Târgu Neamț de la data scadenței biletelor la ordin, însă

pentru stabilirea cu exactitate a sumei ce reprezintă latura civilă a solicitat

efectuarea unei expertize contabile, care a fost admisă irevocabil prin Decizia

penală nr. 385/RP din 17 octombrie 2008 pronunțată de către Tribunalul Neamț,

secția penală, în Dosarul penal nr. 3244/321/2007.

Cu această ocazie,

Tribunalul Neamț, secția penală, a dispus irevocabil și începerea urmăririi

penale împotriva conducerii B.C.R. - Sucursala Târgu Neamț, pentru săvârșirea

infracțiunii de neglijență în serviciu.

În urma expertizei

contabile s-a stabilit fără putință de tăgadă că în urma faptelor penale comise

de către conducerea B.C.R. - Sucursala Târgu Neamț, reclamanta a fost

prejudiciată cu suma de 303.609 RON.

Considerând

prejudiciul aferent laturii civile ca cert, lichid și exigibil, pentru

soluționarea laturii civile reclamanta a formulat o cerere pe calea somației de

plată împotriva B.C.R. - Sucursala Târgu Neamț, însă aceasta a fost respinsă ca

inadmisibilă de vreme ce exista o plângere penală în cadrul căreia urma să se

soluționeze și acțiunea civilă.

La data de 30 iulie

2009, Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Neamț a dispus încetarea

urmăririi penale împotriva învinuiților U.V. și S.A. (directorul, respectiv

contabilul șef al B.C.R. - Sucursala Târgu Neamț) pentru săvârșirea

infracțiunii de neglijență în serviciu prevăzută de art. 249 C. pen., rezoluție

întemeiată pe prevederile art. 243 alin. (2) raportat la art. 11 pct. 1 lit. c)

C. proc. pen. și art. 10 lit. g) C. proc. pen., motivat de faptul că "în

cauză a intervenit prescripția". Ordonanța a fost menținută prin rezoluția

Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Neamț.

Împotriva acestei

soluții reclamanta a formulat plângere la Judecătoria Târgu Neamț, plângere

care a făcut obiectul Dosarului nr. 928/321/2010, iar prin Sentința penală nr.

173 din 3 iunie 2010 pronunțată de către Judecătoria Târgu Neamț în Dosarul nr.

928/321/2010, menținută ca irevocabilă de către Tribunalul Neamț, secția

penală, s-a dispus respingerea plângerii prin rămânerea ca prescrisă a faptei

penale reprezentată de neglijența în serviciu, acțiunea civilă din plângerea

penală urmând a se soluționa pe cale civilă, respectiv prin prezenta acțiune.

Prin Sentința civilă

nr. 1168/COM din 3 noiembrie 2011, Tribunalul Neamț, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea ca neîntemeiată, pentru

următoarele considerente:

Între bancă și

reclamantă s-au încheiat 2 contracte de scont din 10 septembrie 2002 și 27

septembrie 2002 prin care prima a achiziționat de la secunda creanțele pe care

aceasta le avea de încasat, materializate în 5 B.O. emise de SC P.T. SRL, fără

protest. În art. VII și VIII din contracte se stipula: în cazul în care la

scadență nu se achită B.O., banca va iniția acțiune directă împotriva

debitorului principal, nerenunțând la dreptul de regres împotriva clientului

său.

Pentru fiecare contract

de scont s-au încheiat în anul 2002, între părți, contractele de cesiune a

cash-flow nr. a și b, în baza cărora societatea a împuternicit banca să

debiteze contul său cu sumele scadente și neachitate - art. 4 și 5 stipulează:

împrumutatul cedent renunță la orice cale de atac asupra eventualei decizii

luate de bancă privind debitarea contului de disponibilități până la plata

integrală a contractelor de credit din 10 septembrie 2002 și 27 septembrie 2002

(de scont). La data introducerii la decontare a B.O. la data scadenței, s-a

constatat că emitentul acestora nu avea disponibil în cont, acestea fiind

refuzate la plată, situație în care banca a recuperat parte din creanțe prin

debitarea contului beneficiarului biletelor - reclamanta, în baza contractelor

de cesiune a cash-flow - 430 milioane RON în noiembrie 2003, iar restul prin

executare silită.

Prin tranzacția din

30 aprilie 2001 (Dosar nr. 1036/2004 al Judecătoriei Târgu Neamț), reclamanta a

declarat că și-a însușit toate clauzele contractelor de scont și s-a obligat

prin tranzacția încheiată în fața instanței să achite, pe cale amiabilă,

creanțele băncii - aspect consemnat în Sentința civilă nr. 720/2004 a

Judecătoriei Târgu Neamț.

Prin prezenta cerere,

reclamanta solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 303.609 RON, cu titlu

de prejudiciu cauzat prin fapta delictuală a salariaților acesteia.

Pentru angajarea

răspunderii unei societăți comerciale, pentru fapta angajaților săi, în temeiul

art. 1000 alin. (3) C. civ., este necesar ca victima prejudiciului să facă

dovada îndeplinirii cumulative, în persoana prepusului societății, a

următoarelor condiții: existența prejudiciului; existența faptei ilicite a

prepusului; existența raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită și

prejudiciu; existența vinei prepusului în comiterea faptei ilicite.

Există însă situații

în care nu este angajată răspunderea, întrucât este înlăturat caracterul ilicit

al faptei: în cauza de față, pârâta, respectiv angajații acesteia, se aflau în

exercitarea unui drept subiectiv - ipoteză care se înscrie între cauzele

menționate - decurgând din contractele încheiate cu reclamanta.

În situația dată,

pârâta a valorificat atât clauzele contractuale, cât și dispozițiile legale în

materie - Legea nr. 58/1934:

"Art. 51 -

Trăgătorul, girantul sau avalistul poate, prin stipulațiunea "fără

cheltuieli", "fără protest" sau orice altă expresiune

echivalentă, scrisă pe cambie și semnată, să scutească pe posesor pentru

exercitarea dreptului de regres, de facerea protestului de neacceptare sau neplată.

Art. 52 - Trăgătorul,

acceptantul, girantul și avalistul cambiei sunt ținuți solidar față de posesor.

Posesorul are dreptul de urmărire împotriva tuturor acestor persoane,

individual sau colectiv, fără a fi ținut să observe ordinea în care s-au obligat.

Acțiunea pornită

împotriva unuia din obligați nu împiedică urmărirea celorlalți, chiar dacă sunt

posteriori aceluia împotriva căruia s-a procedat mai întâi."

Pe de altă parte,

atât prin contractele semnate și, ulterior acestora, prin tranzacția judiciară

sus-menționată, chiar reclamanta și-a dat acordul cu privire la modalitatea de

recuperare de către pârâtă a creanțelor sale - ipoteză enumerată, de asemenea,

în rândul cauzelor ce înlătură caracterul ilicit al faptei.

În acest context,

instanța a apreciat că nu sunt întrunite condițiile atragerii răspunderii

civile delictuale.

Împotriva sentinței a

declarat apel reclamanta.

Prin Decizia civilă

nr. 70 din 10 octombrie 2012, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, a respins apelul reclamantei ca nefondat,

pentru următoarele considerente:

În fapt

În data de 10

septembrie 2002, între cele două părți s-a încheiat contractul de scont din 10

septembrie 2002, prin care au fost scontate B.O. emise de SC P.T. SRL în calitate

de subscriitor la 6 septembrie 2002 către apelantă pentru suma de 9.500 RON, cu

scadența la 6 noiembrie 2002 și B.O. emis între aceleași părți la 9 septembrie

2002 pentru suma de 33.200 RON, scadent la 12 noiembrie 2002.

Ambele bilete au fost

girate de apelantă către intimată.

Cele două bilete la

ordin au fost scadente pentru suma de 42.700 RON.

Potrivit art. VII din

contract, în cazul în care la scadență emitentul nu achită biletele la ordin,

banca va iniția o acțiune directă împotriva acestuia, iar potrivit art. VIII,

banca și-a rezumat dreptul de regres în cazul în care la scadență nu au fost

achitate biletele la ordin, în condițiile art. 48 din Legea nr. 58/1934, după

ce s-a constatat refuzul de plată printr-un act de protest.

Cele două bilete la

ordin au fost emise cu mențiunea "fără protest".

În garantarea

executării obligațiilor asumate de părți prin contractul de scont, acestea au

încheiat contractul de cesiune a cash-flow din 10 septembrie 2002. Potrivit

pct. 1 din contractul de cesiune, pentru garantarea rambursării creditului în

sumă de 42.700 RON, apelanta a cesionat cash-flow-ul rezultat din activitatea

curentă până la stingerea integrală a obligațiilor asumate prin contractul de

scont, iar prin pct. 2 părțile au convenit asupra dreptului băncii intimate de

a debita contul de disponibilități cu suma datorată.

În data de 27

septembrie 2002, între aceleași părți se încheie contractul de scont prin care

s-au scontat trei bilete la ordin emise de SC P.T. SRL pentru sumele de 17.000

RON, 26.000 RON și 24.000 RON, scadența acestor bilete la ordin fiind la 5

noiembrie 2002, 8 noiembrie 2002 și respectiv 12 noiembrie 2002, biletele la

ordin purtând mențiunea "fără protest". Ca și contractul de scont din

10 septembrie 2002, și acesta conține clauze identice la pct. VII și VIII. În

vederea garantării rambursării creditului de 67.000 RON acordat apelantei prin

operațiunea de scontare, părțile au încheiat contractul de cesiune a

cash-flow-ului din 27 septembrie 2002, și acesta având clauze identice cu contractul

de cesiune din 10 septembrie 2002.

Cele 5 bilete la

ordin ce au făcut obiectul contractelor de scont au fost introduse la plată la

scadență, iar la data scadenței emitentul nu avea disponibil pentru acoperirea

valorii biletelor la ordin emise, emitentul fiind înregistrat la Centrala de

incidente și plăți.

Intimata, prin

prepușii săi, fără a adresa protestul la care s-a obligat prin contractele de

scont, a debitat conturile apelantei cu sumele pe care aceasta le deținea în

cont și a declanșat procedurile de executare silită împotriva apelantei.

Așa cum rezultă din

tranzacția asumată de părți la 30 aprilie 2004, intimata a acordat mai multe

credite apelantei prin contractele din 30 ianuarie 2002, 25 octombrie 2002, 18

octombrie 2002, 10 septembrie 2002 și 27 septembrie 2002, ultimele fiind

contractele de scont ale biletelor la ordin, valoarea creanțelor intimatei

fiind de 46.467.094,3683 RON - debit principal și accesorii. Prin această

tranzacție, apelanta recunoaște creanțele pretinse de bancă și convine asupra

modalității de recuperare, tranzacția fiind cuprinsă în hotărârea de expedient

pronunțată în cauza ce a făcut obiectul Dosarului nr. 1036/2004.

Împotriva prepușilor

intimatei, U.V. și S.A., apelanta a formulat mai multe plângeri penale pentru

fapta de neglijență în serviciu; prin Decizia penală nr. 385/2008, s-a admis

plângerea formulată de apelantă și s-a trimis cauza procurorului în vederea

începerii urmăririi penale împotriva prepușilor intimatei.

Prin Rezoluția nr.

767/II-2/2009, s-a confirmat neînceperea urmăririi penale față de cei doi

făptuitori, intervenind prescripția răspunderii penale a acestora, soluție

menținută prin Sentința penală nr. 173/2010.

În drept

Contractul de scont

este o varietate a contractului de credit pe termen scurt, banca avansând

sumele de bani posesorului efectelor de comerț, urmând ca aceasta să recupereze

la scadență sumele avansate prin valorificarea efectelor de comerț potrivit

legii speciale.

În cauză, toate

biletele la ordin scontate de intimată aveau mențiunea "fără

protest".

Potrivit art. 51

alin. (1) din Legea nr. 58/34, în forma în vigoare la data încheierii

contractelor de scont, trăgătorul poate ca prin stipulațiunea "fără

protest" să scutească pe posesor pentru exercitarea dreptului de regres,

de facerea protestului. De asemenea, potrivit pct. 287 din Norma nr. 6/1994,

dacă posesorul face protestul în condițiile în care este făcută pe titlu

mențiunea "fără protest", cheltuielile rămân în sarcina sa.

Prin cele două

contracte de scont, intimata s-a obligat să facă protestul înaintea exercitării

dreptului de regres în condițiile în care biletele la ordin scontate aveau

mențiunea "fără protest". Față de dispozițiile pct. 287 din Norma nr.

6/1994, art. 977, 978 C. civ. și contractul părților, instanța a reținut că intimata

și-a asumat față de apelantă obligația de a adresa protestul împotriva

trăgătorului, deși B.O. erau "fără protest", prin această clauză

intimata asumându-și și cheltuielile aferente.

Chiar dacă existența

mențiunii "fără protest" permite posesorului biletelor la ordin

exercitarea dreptului de regres, în condițiile în care s-a obligat prin

contractul de scont, în pofida mențiunii, să facă protestul pentru exercitarea

dreptului de regres, intimata era ținută de obligația asumată în condițiile

art. 969 - 970 C. civ.

Așa cum s-a reținut,

după constatarea lipsei disponibilităților, intimata a debitat contul apelantei

cu sumele aferente a două bilete la ordin. Această debitare s-a realizat în

condițiile în care apelanta a contractat cu intimata prin contractele de

cesiune a cash-flow-ului, în care a acceptat ca în condițiile înregistrării la

scadență (scadența fiind aceeași cu scadența biletelor la ordin în cazul

contractului de scont) a debitelor neachitate provenite din contractele de

scont, banca să îi debiteze contul identificat prin contract.

Așadar, acțiunea

intimatei a fost pe deplin justificată de convenția încheiată de acestea, iar

potrivit art. 969 C. civ., convențiile legal făcute au putere de lege între

părțile contractante.

Părțile au încheiat

atât contractul de scont, cât și contractul de garantare a contractelor de

scont prin cesiunea cash-flow-ului, intimata având și posibilitatea executării

cambiale, iar potrivit art. 56 din Legea nr. 58/2002, în vigoare la data

încheierii contractelor, contractele de credit bancar, precum și garanțiile

reale și personale, constituite în scopul garantării creditului bancar,

constituie titluri executorii. În aceste condiții intimata, dacă la scadență nu

își recupera creanța, era legal îndreptățită să-și valorifice drepturile

împotriva apelantei, prepușii acesteia fiind obligați să acționeze pentru

limitarea prejudiciului pe care creditorul îl poate avea prin neexecutarea la

scadență a obligațiilor asumate.

De altfel, invocarea

lipsei protestului de către apelantă este formală, în condițiile în care

creditorul avea un drept de regres în temeiul dispozițiilor art. 51 din Legea

nr. 58/1934, clauza contractuală privind facerea protestului fiind convenită de

părți și a cărei încălcare poate da naștere unor prejudicii cărora le sunt

aplicabile dispozițiile specifice răspunderii contractuale.

Sub un alt aspect,

creditul acordat apelantei prin scontarea biletelor la ordin avea aceeași

scadență cu cea a biletelor la ordin, la data scadenței biletelor la ordin

creditorul trebuia să-și recupereze sumele achitate în temeiul contractului de

scont.

Având în vedere

contractele încheiate de părțile din cauză (scont și cesiune), este irelevant

rulajul emitentului biletelor la ordin în diverse conturi, creditorul putând

opta, din toate căile pe care le avea la dispoziție, pentru aceea pe care o

considera mai accesibilă pentru realizarea creanței sale.

Potrivit art. 1000

alin. (3) din C. civ, comitenții sunt răspunzători de prejudiciul cauzat de

prepuși în funcțiile ce li s-au încredințat.

Pentru a analiza

răspunderea delictuală a comitentului trebuie ca prepușii săi, în exercitarea

atribuțiilor de serviciu, să fi săvârșit un fapt ilicit, or, așa cum s-a

arătat, fapta acestora a fost licită, fiind întemeiată pe contractele încheiate

de părțile din cauză.

În lipsa faptei

ilicite nu poate exista răspundere civilă delictuală. Susținerea apelantei că o

astfel de faptă există având în vedere Decizia nr. 385/2008, prin această

hotărâre s-a statuat doar cu privire la începerea urmăririi penale a celor doi

prepuși, fondul faptelor imputate, având în vedere prescrierea răspunderii

penale, este cel analizat în prezenta cauză.

Cu privire la refuzul

restituirii biletelor la ordin, care în opinia apelantei ar fi fost achitate,

instanța a reținut că acestea au făcut obiectul unor raporturi contractuale

dintre părți, raporturi pentru care intimata este ținută să răspundă potrivit

regulilor răspunderii contractuale. Aceasta cu atât mai mult cu cât, potrivit

pct. 247 din Norma nr. 6/1994, restituirea voluntară constituie dovada

eliberării acestuia și a codebitorilor săi solidari, ceea ce presupune analiza

executării contractelor încheiate de părți, plățile efectuate și imputația

acestora, aspecte ce pot fi analizate în cadrul răspunderii contractuale.

Reținând că nu există

faptă ilicită, analiza celorlalte condiții ale răspunderii delictuale -

prejudiciu, legătura de cauzalitate - nu se mai impune, susținerile sub acest

aspect ale apelantei putând fi valorificate în cadrul unei răspunderi

contractuale.

Decizia curții de

apel a fost atacată cu recurs, în termen legal, de către reclamantă, care a

invocat nelegalitatea ei pe motiv că a fost dată cu aplicarea greșită a

dispozițiilor legii - C. civ. și Legea nr. 58/1934 asupra cambiei și biletului

la ordin (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).

În dezvoltarea

acestui motiv, recurenta a formulat următoarele critici:

din cele două contracte de scont din 10 septembrie 2002 și 27 septembrie 2002,

"în cazul în care la scadență subscriitorul nu achită biletele la ordin,

banca va iniția acțiune directă împotriva debitorului principal

(subscriitor)."

Potrivit art. VIII

alin. (2) din aceleași contracte, după ce a constatat refuzul la plată din

partea obligatului principal printr-un act de protest, banca va iniția acțiune

de regres în baza art. 48 din Legea nr. 58/1934 împotriva clientului SC A. SRL

Vânători.

Pârâta trebuia să

apeleze la acțiunea în regres numai după ce constata refuzul de plată din

partea obligatului principal printr-un act de protest, or, în cazul de față, SC

P.T. SRL nu a formulat niciun protest, care, de altfel, trebuia constatat

printr-un act autentic întocmit la notarul public. Într-adevăr, biletele la

ordin aveau mențiunea "fără protest", dar mențiunea respectivă nu

modifică conținutul contractelor de scont (art. VII și VIII) și, cu atât mai

mult, titlurile de valoare trebuiau executate doar asupra debitorului

principal.

Din cele două clauze

contractuale sus-citate rezultă că banca trebuia să recupereze contravaloarea

biletelor la ordin de la SC P.T. SRL, care este debitorul principal

(subscriitor), iar nu să se îndrepte împotriva reclamantei și fără avizul

acesteia.

Procedând astfel,

pârâta a încălcat prevederile contractuale și, implicit, dispozițiile art. 969

C. civ., potrivit cărora "convențiile legal făcute au putere de lege între

părțile contractuale."

reținut instanța de apel că banca s-a îndreptat împotriva reclamantei deoarece

emitentul biletelor la ordin la data scadenței nu avea disponibil, întrucât din

raportul de expertiză contabilă efectuat într-o cauză penală privind părțile și

care se afla la dosarul instanței de fond rezultă că, în perioada dintre

scadența biletelor la ordin și închiderea contului la B.C.R. - Sucursala Târgu

Neamț, SC P.T. SRL a rulat suma de 238.949 RON.

Din aceeași expertiză

rezultă că, în perioada de după scadența celor 5 bilete la ordin, debitorul

principal a rulat prin contul B.R.D. - Agenția Târgu Neamț suma de 520.908 RON.

Aceste aspecte au

fost aduse la cunoștința pârâtei prin nenumărate adrese începând din anul 2002,

dar banca a pornit executarea silită împotriva debitorului principal în anul

2004, iar la scurt timp a renunțat în mod inexplicabil să mai continue

executarea silită.

Situația rulajului

emitentului biletelor la ordin nu este irelevantă, așa cum s-a reținut în

decizia atacată, deoarece banca avea obligația legală și contractuală de a se

îndrepta cu prioritate împotriva debitorului principal și astfel putea să

recupereze contravaloarea biletelor la ordin. Chiar dacă teoretic debitorul

principal nu beneficia de disponibil, acest aspect nu reprezintă un impediment

de executare silită, banca având posibilitatea să urmărească bunurile imobile

ale societății respective, existând dovezi cu privire la situația unor asemenea

bunuri și, de ce nu, putea să solicite deschiderea procedurii insolvenței

asupra SC P.T. SRL, care se finaliza cu atragerea răspunderii personale a

administratorului societății.

reținut instanța de apel că nu sunt îndeplinite cerințele răspunderii civile

delictuale, în mod special fapta ilicită, motivat de faptul că prepușii

comitentului, respectiv persoanele din conducerea băncii, și-au exercitat în

mod legal și corect atribuțiile de serviciu.

Cu probele

administrate în cauză la instanța de fond și la instanța de apel s-a dovedit că

sunt îndeplinite toate cerințele pentru atragerea răspunderii civile

delictuale, respectiv fapta ilicită, prejudiciu, raport de cauzalitate și

existența vinovăției.

Adăugând la cele

arătate anterior și faptul că banca a refuzat să restituie reclamantei biletele

la ordin după data încasării din disponibil, pentru a fi puse în executare de

aceasta, aspect recunoscut de pârâtă și care este contrar prevederilor art. 43

din Legea nr. 58/1934 și art. 245 și urm. din Normele Cadru nr. 6/1994 ale

B.N.R., rezultă că salariații pârâtei au încălcat dispozițiile legale

sus-menționate.

Așadar, restituirea

biletelor la ordin de către bancă era în primul rând o obligație legală și, în

subsidiar, una contractuală. Rezultă că, fapta salariaților este una ilicită și

prin săvârșirea ei reclamantei i-a fost pricinuit un prejudiciu în sumă de

303.609 RON, conform expertizei contabile efectuate în cauza penală.

Cât privește

existența vinovăției și a legăturii de cauzalitate, s-a dovedit îndeplinirea

acestor cerințe legale pentru atragerea răspunderii civile delictuale, iar

calitatea de comitent a băncii nu necesită comentarii.

Având în vedere

dispozițiile art. 1000 alin. (3) C. civ., potrivit cărora comitenții sunt

răspunzători de prejudiciul cauzat de prepușii lor în funcțiile ce li s-au

încredințat, instanța de fond trebuia să admită acțiunea formulată, iar

instanța de control judiciar trebuia să admită cererea de apel și să schimbe în

tot sentința atacată.

Față de cele ce

preced și având în vedere că datorită faptelor ilicite săvârșite de salariații

pârâtei, reclamanta se află în procedura insolvenței (Dosar nr. 687/103/2012

Tribunalul Neamț), aceasta a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot

a deciziei atacate, admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței de

fond, în sensul admiterii acțiunii.

Intimata-pârâtă a

depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului.

Examinând decizia

atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele:

susține că pârâta trebuia să apeleze la acțiunea în regres numai după ce

constata refuzul de plată din partea emitentului biletelor la ordin scontate,

printr-un act de protest, obligație asumată de pârâtă prin contractele de scont

și nerespectată de aceasta.

Așa cum corect a

reținut și instanța de apel, nerespectarea de către părțile contractante a unei

clauze din contract ridică problema răspunderii civile contractuale, iar nu

delictuale. Aceasta deoarece răspunderea contractuală, care intervine în cazul

preexistenței unui contract valabil încheiat, este o răspundere cu caracter

special, derogator de la dreptul comun în materie de răspundere civilă, dat de

răspunderea civilă delictuală.

Ca atare, prejudiciul

pretins de reclamantă ca urmare a încălcării, de către pârâtă, a clauzei din

contractele de scont privind facerea protestului pentru exercitarea dreptului

de regres, poate fi valorificat numai în cadrul răspunderii civile

contractuale, or, în speță, demersul judiciar al reclamantei este întemeiat pe răspunderea

civilă delictuală, fiind invocată răspunderea comitentului pentru fapta

prepușilor săi [art. 1000 alin. (3) C. civ.].

Modalitatea în care a

acționat pârâta pentru recuperarea creanțelor decurgând din contractele de

scont din 10 septembrie 2002 și 27 septembrie 2002, prin debitarea contului de

disponibilități al reclamantei cu suma datorată și neachitată la scadență de

către emitentul biletelor la ordin scontate, nu configurează o faptă ilicită,

ca element al răspunderii civile delictuale, nefiind întemeiate susținerile

recurentei privind lipsa avizului său care să legitimeze acțiunea pârâtei.

Astfel, instanțele de

fond au reținut că, în vederea garantării rambursării creditelor acordate

reclamantei, de către pârâtă, în baza contractelor de scont, părțile au

încheiat două contracte de cesiune a cash-flow-ului, prin care au convenit

asupra dreptului băncii pârâte de a debita contul de disponibilități al

reclamantei cu suma datorată, în cazul neachitării acesteia la scadență.

Raportat la această

situație de fapt, ce nu poate fi reevaluată în recurs față de actuala structură

a art. 304 C. proc. civ., rezultă că acțiunea pârâtei de a debita contul de

disponibilități al reclamantei cu sumele datorate în baza contractelor de scont

și neachitate la scadență este una licită, întemeindu-se pe acordul titularului

de cont (reclamanta) asumat prin contractele de cesiune a cash-flow-ului.

Cât privește

urmărirea îndreptată de pârâtă direct împotriva sa, contrar susținerilor

recurentei, aceasta are temei legal.

Așa cum s-a arătat

deja, în speță, părțile au încheiat contracte de scont, iar pentru garantarea

executării acestora, contracte de cesiune a cash-flow-ului, acestea din urmă

îndreptățind-o pe pârâtă să-și valorifice drepturile împotriva reclamantei, în

caz de neplată la scadență a creanței.

Astfel, conform art.

52 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei și biletului la ordin, "(1)

Trăgătorul, acceptantul, girantul și avalistul cambiei sunt ținuți solidar față

de posesor. (2) Posesorul are dreptul de urmărire împotriva tuturor acestor

persoane, individual sau colectiv, fără a fi ținut să observe ordinea în care

s-au obligat. (4) Acțiunea pornită împotriva unuia din obligați nu împiedică

urmărirea celorlalți, chiar dacă sunt posteriori aceluia împotriva căruia s-a procedat

mai întâi."

Textul instituie,

așadar, o solidaritate pasivă, între debitorii obligației de plată, în speță

între emitentul biletelor la ordin (SC P.T. SRL) și girant (reclamanta). Or, în

cazul solidarității pasive, creditorul are dreptul să urmărească pe oricare

dintre debitori, la alegerea sa, deoarece toți sunt debitori principali, sens

în care sunt prevederile art. 1042 C. civ., potrivit cărora "creditorul

unei obligații solidare se poate adresa la acela care va voi dintre debitori

(…)".

Prin urmare, acțiunea

pârâtei care, în calitate de posesor al biletelor la ordin achiziționate prin

scontare, și-a îndreptat urmărirea pentru recuperarea creanței împotriva

reclamantei, în calitate de girant, iar nu a emitentului biletelor la ordin,

are un temei legitim, solidaritatea răspunderii între cei doi obligați

principali îndreptățind-o să-și îndrepte urmărirea împotriva oricăruia dintre

aceștia, la alegerea sa.

recurentei privind existența disponibilului în conturile emitentului biletelor

la ordin (SC P.T. SRL) la data scadenței vizează reevaluarea situației de fapt

reținută de instanțele anterioare, în raport de dovezile administrate, care nu

mai poate fi analizată de instanța de recurs, față de actuala structură a

recursului.

Astfel, motivul de

casare care permitea verificarea aspectelor de fapt ale litigiului în raport de

probele administrate, prevăzut de art. 304 pct. 11 C. proc. civ., a fost

abrogat prin art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000.

În consecință,

criticile prin care se impută instanței de apel că a reținut greșit, raportat

la probele administrate, inexistența disponibilului în conturile emitentului

biletelor la ordin la data scadenței acestora, nu pot fi analizate.

În ce privește

situația rulajului în conturile emitentului biletelor la ordin după data

scadenței, contrar susținerilor recurentei, în mod corect instanța de apel a

apreciat că aceasta este irelevantă, întrucât creditorul putea opta, din toate

căile pe care le avea la dispoziție, pentru aceea pe care o considera mai accesibilă

pentru realizarea creanței sale.

Astfel, indiferent de

situația rulajului în conturile emitentului biletelor la ordin, cât timp

reclamanta a garantat rambursarea creditului acordat în baza contractelor de

scont prin încheierea de contracte de cesiune a cash-flow-ului cu pârâta,

aceasta din urmă avea posibilitatea de executare a garanției constituite în

favoarea sa, îndreptându-și urmărirea împotriva girantului, deci a reclamantei.

cu trimitere la argumentele invocate în dezvoltarea motivelor de recurs

precedente, că în speță sunt întrunite condițiile răspunderii civile

delictuale, în justificarea faptei ilicite invocând în plus că banca a refuzat

să-i restituie biletele la ordin după data încasării din disponibil, aspect care

ar fi contrar prevederilor art. 43 din Legea nr. 58/1934 și art. 245 și urm.

din Normele Cadru nr. 6/1994 ale B.N.R.

Contrar susținerilor

recurentei, pentru considerentele arătate în analiza motivelor anterioare de

recurs, în speță nu se poate reține existența unei fapte ilicite în materie

delictuală.

Cât privește refuzul

de restituire a biletelor la ordin, date fiind raporturile contractuale dintre

părți, statuarea asupra acestei chestiuni implică analiza executării

contractelor încheiate de părți, ceea ce se poate realiza numai în cadrul

răspunderii contractuale. Ca atare, problema răspunderii pârâtei pentru un

refuz de restituire a biletelor la ordin se poate pune exclusiv pe tărâm

contractual, iar nu delictual, după cum corect a reținut și instanța de apel.

Referitor la

celelalte elemente ale răspunderii civile delictuale - prejudiciu, raport de

cauzalitate și existența vinovăției, acestea nu se mai impun a fi analizate în

absența faptei ilicite, motiv pentru care criticile în acest sens din recurs nu

pot fi primite.

Față de

considerentele prezentate, reținând că nu sunt întrunite cerințele cazului de

modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

recursul reclamantei ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanta SC A. SRL Vânători împotriva Deciziei

civile nr. 70 din 10 octombrie 2012 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a

civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 21 octombrie 2013.

Procesat de GGC - AS