ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4626/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț, la data de 14 decembrie 2010, reclamanta SC A. SRL Vânători a chemat în judecată pe pârâta B.C.R. - Sucursala Târgu Neamț, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 303.609 RON, cu titlu de prejudiciu cauzat prin fapta delictuală comisă de proprii salariați. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, în urma unor relații contractuale avute cu SC P.T. SRL Târgu Neamț, i-a livrat acestei societăți produse pentru care a fost plătită cu 5 bilete la ordin, cu scadența cuprinsă între 5 noiembrie 2002 și 12 noiembrie 2002. Modalitatea de plată cu biletele la ordin s-a făcut conform art. 6 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 469/2002.

Conform art. 13 și urm. și 106 din Legea nr. 58/1934 și pct. 92 și 510 din Normele Cadru nr. 6/1994 ale B.N.R., B.C.R. - Sucursala Târgu Neamț a scontat (achiziționat) de la reclamantă cele 5 bilete la ordin, întocmind contractele de scont din 10 septembrie 2002 și din 27 septembrie 2002. Deși scontarea este o activitate bancară de achiziționare a biletelor la ordin cu termenul de rambursare corespunzător termenului de scadență a biletului la ordin, cu reglementare expresă în caz de neplată (respectiv, de acțiune directă împotriva debitorului principal - emitentul SC P.T. SRL, prin punere în executare silită a titlului executoriu reprezentat de biletele la ordin), la data scadenței B.C.R. - Sucursala Târgu Neamț, fără a exista un protest din partea SC P.T.

SRL (în sensul prevăzut de Legea nr. 58/1934), nu a pus în executare silită biletele la ordin sus-menționate, încasând din disponibil, fără avizul reclamantei, următoarele sume: - 95 milioane RON aferenți B.O. emis la data de 6 septembrie 2002, scadent la 6 noiembrie 2002; - 332 milioane RON aferenți B.O. emis la data de 9 septembrie 2002, scadent la 12 noiembrie 2002 - 260 milioane RON aferenți B.O. emis la data de 20 septembrie 2002, scadent la 8 noiembrie 2008. Prin fapta sa, B.C.R. - Sucursala Târgu Neamț a favorizat SC P.T. SRL Târgu Neamț, neonorându-și obligația legală de punere în executare a biletelor la ordin emise de către aceasta, cu toate că, în situații similare, a acționat prin punerea în executare silită a titlurilor reprezentate de bilete la ordin pe toți emitenții biletelor la ordin pe care le-au scontat.

Favorizarea de către B.C.R. - Sucursala Târgu Neamț a SC P.T. SRL Târgu Neamț s-a realizat și prin aceea că, deși această din urmă unitate a mai rulat 218.948 RON prin contul deschis la B.C.R. - Sucursala Târgu Neamț, în perioada dintre scadența celor 5 bilete și până la închiderea contului SC P.T. SRL, după scadența biletelor la ordin, conducerea B.C.R. - Sucursala Târgu Neamț nu și-a recuperat creanța de la aceasta. De asemenea, aceeași pasivitate a avut-o și față de faptul că SC P.T. SRL Târgu Neamț a rulat 520.908 RON, prin contul deschis la B.R.D. - Agenția Târgu Neamț, în perioada de după scadența celor 5 bilete la ordin, deși au fost informați de către reclamantă în acest sens. B.C.R.

- Sucursala Târgu Neamț nu a instituit împotriva SC P.T. SRL Târgu Neamț popriri la bănci pentru sumele reprezentând contravaloarea biletelor la ordin. În conformitate cu prevederile art. VII din contractele de scont, "în cazul în care, la scadență, subscriitorul nu achită biletul la ordin, banca va iniția acțiune directă împotriva debitorului principal (subscriitor)" - respectiv SC P.T. SRL Târgu Neamț. Neintentarea unei acțiuni directe împotriva SC P.T. SRL Târgu Neamț la data scadenței biletelor la ordin (și nu după 2 ani de zile când nu mai avea bani în cont) demonstrează favorizarea acestei unități și neglijența în serviciu a conducerii B.C.R. - Sucursala Târgu Neamț, comisă împotriva societății reclamante.

Având în vedere repetatele sesizări, conform adresei înregistrată la B.C.R. sub nr. 2515 din 17 martie 2003, adresa înregistrată sub nr. 10.999 din 24 septembrie 2002, adresa nr. 154 din 24 noiembrie 2003, adresa nr. 164 din 16 decembrie 2003, adresa nr. 13 din 16 februarie 2004, adresa nr. 53 din 29 iulie 2004, adresa nr. 26 din 7 ianuarie 2005, adresa nr. 23 din 22 februarie 2005, adresa nr. 29 din 2 martie 2005, adresa nr. 38 din 4 aprilie 2005, adresa nr. 1 din 16 ianuarie 2006, B.C.R. - Sucursala Târgu Neamț a început executarea silită împotriva SC P.T. SRL, contestația acesteia din urmă fiind respinsă irevocabil prin Sentința civilă nr. 2372/2004 pronunțată de către Judecătoria Târgu Neamț în Dosarul civil nr. 1193/2004 și de către Tribunalul Neamț, secția comercială, în Dosarul nr. 842/RE/2005.

După respingerea irevocabilă a contestației SC P. SRL, B.C.R. - Sucursala Târgu Neamț a renunțat inexplicabil la continuarea executării silite. Față de neîndeplinirea intenționat sau din culpă a atribuțiunilor de serviciu, reclamanta a formulat plângeri penale împotriva conducerii B.C.R. - Sucursala Târgu Neamț, care, fără a respecta normele legale, respectiv art. 49 și urm. din Legea nr. 58/1934 și art. 267 și urm. din Normele Cadru nr. 6/1994 ale B.N.R, și obligațiile contractuale rezultate din contractele de scont bancar (care reprezintă legea părților, conform art. 969 C. civ.), i-a cauzat prejudicii materiale.

Plângerea penală pentru infracțiunea de abuz în serviciu a făcut obiectul dosarului de la Parchetul de pe Judecătoria Târgu Neamț nr. 449/P/2006 și al Judecătoriei Târgu Neamț nr. 2507/2006, iar plângerea penală pentru infracțiunea de neglijență în serviciu a făcut obiectul Dosarului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Neamț nr. 631/P/2007 și al Judecătoriei Târgu Neamț nr. 3244/321/2007 și 3244./321/2007. Prin plângerile penale, pe lângă acțiunea penală, reclamanta a formulat și acțiunea civilă, prin constituirea ca parte civilă cu suma totală inițială 109,7 milioane RON, la care se adaugă dobânzile bancare (aferente acestei sume) percepute de către B.C.R.

- Sucursala Târgu Neamț de la data scadenței biletelor la ordin, însă pentru stabilirea cu exactitate a sumei ce reprezintă latura civilă a solicitat efectuarea unei expertize contabile, care a fost admisă irevocabil prin Decizia penală nr. 385/RP din 17 octombrie 2008 pronunțată de către Tribunalul Neamț, secția penală, în Dosarul penal nr. 3244/321/2007. Cu această ocazie, Tribunalul Neamț, secția penală, a dispus irevocabil și începerea urmăririi penale împotriva conducerii B.C.R. - Sucursala Târgu Neamț, pentru săvârșirea infracțiunii de neglijență în serviciu. În urma expertizei contabile s-a stabilit fără putință de tăgadă că în urma faptelor penale comise de către conducerea B.C.R. - Sucursala Târgu Neamț, reclamanta a fost prejudiciată cu suma de 303.609 RON.

Considerând prejudiciul aferent laturii civile ca cert, lichid și exigibil, pentru soluționarea laturii civile reclamanta a formulat o cerere pe calea somației de plată împotriva B.C.R. - Sucursala Târgu Neamț, însă aceasta a fost respinsă ca inadmisibilă de vreme ce exista o plângere penală în cadrul căreia urma să se soluționeze și acțiunea civilă. La data de 30 iulie 2009, Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Neamț a dispus încetarea urmăririi penale împotriva învinuiților U.V. și S.A. (directorul, respectiv contabilul șef al B.C.R. - Sucursala Târgu Neamț) pentru săvârșirea infracțiunii de neglijență în serviciu prevăzută de art. 249 C. pen., rezoluție întemeiată pe prevederile art. 243 alin. (2) raportat la art. 11 pct. 1 lit. c) C. proc.

pen. și art. 10 lit. g) C. proc. pen., motivat de faptul că "în cauză a intervenit prescripția". Ordonanța a fost menținută prin rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Neamț. Împotriva acestei soluții reclamanta a formulat plângere la Judecătoria Târgu Neamț, plângere care a făcut obiectul Dosarului nr. 928/321/2010, iar prin Sentința penală nr. 173 din 3 iunie 2010 pronunțată de către Judecătoria Târgu Neamț în Dosarul nr. 928/321/2010, menținută ca irevocabilă de către Tribunalul Neamț, secția penală, s-a dispus respingerea plângerii prin rămânerea ca prescrisă a faptei penale reprezentată de neglijența în serviciu, acțiunea civilă din plângerea penală urmând a se soluționa pe cale civilă, respectiv prin prezenta acțiune.

Prin Sentința civilă nr. 1168/COM din 3 noiembrie 2011, Tribunalul Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente: Între bancă și reclamantă s-au încheiat 2 contracte de scont din 10 septembrie 2002 și 27 septembrie 2002 prin care prima a achiziționat de la secunda creanțele pe care aceasta le avea de încasat, materializate în 5 B.O. emise de SC P.T. SRL, fără protest. În art. VII și VIII din contracte se stipula: în cazul în care la scadență nu se achită B.O., banca va iniția acțiune directă împotriva debitorului principal, nerenunțând la dreptul de regres împotriva clientului său.

Pentru fiecare contract de scont s-au încheiat în anul 2002, între părți, contractele de cesiune a cash-flow nr. a și b, în baza cărora societatea a împuternicit banca să debiteze contul său cu sumele scadente și neachitate - art. 4 și 5 stipulează: împrumutatul cedent renunță la orice cale de atac asupra eventualei decizii luate de bancă privind debitarea contului de disponibilități până la plata integrală a contractelor de credit din 10 septembrie 2002 și 27 septembrie 2002 (de scont). La data introducerii la decontare a B.O. la data scadenței, s-a constatat că emitentul acestora nu avea disponibil în cont, acestea fiind refuzate la plată, situație în care banca a recuperat parte din creanțe prin debitarea contului beneficiarului biletelor - reclamanta, în baza contractelor de cesiune a cash-flow - 430 milioane RON în noiembrie 2003, iar restul prin executare silită.

Prin tranzacția din 30 aprilie 2001 (Dosar nr. 1036/2004 al Judecătoriei Târgu Neamț), reclamanta a declarat că și-a însușit toate clauzele contractelor de scont și s-a obligat prin tranzacția încheiată în fața instanței să achite, pe cale amiabilă, creanțele băncii - aspect consemnat în Sentința civilă nr. 720/2004 a Judecătoriei Târgu Neamț. Prin prezenta cerere, reclamanta solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 303.609 RON, cu titlu de prejudiciu cauzat prin fapta delictuală a salariaților acesteia. Pentru angajarea răspunderii unei societăți comerciale, pentru fapta angajaților săi, în temeiul art. 1000 alin. (3) C. civ., este necesar ca victima prejudiciului să facă dovada îndeplinirii cumulative, în persoana prepusului societății, a următoarelor condiții: existența prejudiciului; existența faptei ilicite a prepusului; existența raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu; existența vinei prepusului în comiterea faptei ilicite.

Există însă situații în care nu este angajată răspunderea, întrucât este înlăturat caracterul ilicit al faptei: în cauza de față, pârâta, respectiv angajații acesteia, se aflau în exercitarea unui drept subiectiv - ipoteză care se înscrie între cauzele menționate - decurgând din contractele încheiate cu reclamanta. În situația dată, pârâta a valorificat atât clauzele contractuale, cât și dispozițiile legale în materie - Legea nr. 58/1934: "Art. 51 - Trăgătorul, girantul sau avalistul poate, prin stipulațiunea "fără cheltuieli", "fără protest" sau orice altă expresiune echivalentă, scrisă pe cambie și semnată, să scutească pe posesor pentru exercitarea dreptului de regres, de facerea protestului de neacceptare sau neplată.

Art. 52 - Trăgătorul, acceptantul, girantul și avalistul cambiei sunt ținuți solidar față de posesor. Posesorul are dreptul de urmărire împotriva tuturor acestor persoane, individual sau colectiv, fără a fi ținut să observe ordinea în care s-au obligat. Acțiunea pornită împotriva unuia din obligați nu împiedică urmărirea celorlalți, chiar dacă sunt posteriori aceluia împotriva căruia s-a procedat mai întâi." Pe de altă parte, atât prin contractele semnate și, ulterior acestora, prin tranzacția judiciară sus-menționată, chiar reclamanta și-a dat acordul cu privire la modalitatea de recuperare de către pârâtă a creanțelor sale - ipoteză enumerată, de asemenea, în rândul cauzelor ce înlătură caracterul ilicit al faptei.

În acest context, instanța a apreciat că nu sunt întrunite condițiile atragerii răspunderii civile delictuale. Împotriva sentinței a declarat apel reclamanta. Prin Decizia civilă nr. 70 din 10 octombrie 2012, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins apelul reclamantei ca nefondat, pentru următoarele considerente: În fapt În data de 10 septembrie 2002, între cele două părți s-a încheiat contractul de scont din 10 septembrie 2002, prin care au fost scontate B.O. emise de SC P.T. SRL în calitate de subscriitor la 6 septembrie 2002 către apelantă pentru suma de 9.500 RON, cu scadența la 6 noiembrie 2002 și B.O. emis între aceleași părți la 9 septembrie 2002 pentru suma de 33.200 RON, scadent la 12 noiembrie 2002. Ambele bilete au fost girate de apelantă către intimată.

Cele două bilete la ordin au fost scadente pentru suma de 42.700 RON. Potrivit art. VII din contract, în cazul în care la scadență emitentul nu achită biletele la ordin, banca va iniția o acțiune directă împotriva acestuia, iar potrivit art. VIII, banca și-a rezumat dreptul de regres în cazul în care la scadență nu au fost achitate biletele la ordin, în condițiile art. 48 din Legea nr. 58/1934, după ce s-a constatat refuzul de plată printr-un act de protest.

Cele două bilete la ordin au fost emise cu mențiunea "fără protest". În garantarea executării obligațiilor asumate de părți prin contractul de scont, acestea au încheiat contractul de cesiune a cash-flow din 10 septembrie 2002. Potrivit pct. 1 din contractul de cesiune, pentru garantarea rambursării creditului în sumă de 42.700 RON, apelanta a cesionat cash-flow-ul rezultat din activitatea curentă până la stingerea integrală a obligațiilor asumate prin contractul de scont, iar prin pct. 2 părțile au convenit asupra dreptului băncii intimate de a debita contul de disponibilități cu suma datorată. În data de 27 septembrie 2002, între aceleași părți se încheie contractul de scont prin care s-au scontat trei bilete la ordin emise de SC P.T.

SRL pentru sumele de 17.000 RON, 26.000 RON și 24.000 RON, scadența acestor bilete la ordin fiind la 5 noiembrie 2002, 8 noiembrie 2002 și respectiv 12 noiembrie 2002, biletele la ordin purtând mențiunea "fără protest". Ca și contractul de scont din 10 septembrie 2002, și acesta conține clauze identice la pct. VII și VIII. În vederea garantării rambursării creditului de 67.000 RON acordat apelantei prin operațiunea de scontare, părțile au încheiat contractul de cesiune a cash-flow-ului din 27 septembrie 2002, și acesta având clauze identice cu contractul de cesiune din 10 septembrie 2002. Cele 5 bilete la ordin ce au făcut obiectul contractelor de scont au fost introduse la plată la scadență, iar la data scadenței emitentul nu avea disponibil pentru acoperirea valorii biletelor la ordin emise, emitentul fiind înregistrat la Centrala de incidente și plăți.

Intimata, prin prepușii săi, fără a adresa protestul la care s-a obligat prin contractele de scont, a debitat conturile apelantei cu sumele pe care aceasta le deținea în cont și a declanșat procedurile de executare silită împotriva apelantei. Așa cum rezultă din tranzacția asumată de părți la 30 aprilie 2004, intimata a acordat mai multe credite apelantei prin contractele din 30 ianuarie 2002, 25 octombrie 2002, 18 octombrie 2002, 10 septembrie 2002 și 27 septembrie 2002, ultimele fiind contractele de scont ale biletelor la ordin, valoarea creanțelor intimatei fiind de 46.467.094,3683 RON - debit principal și accesorii. Prin această tranzacție, apelanta recunoaște creanțele pretinse de bancă și convine asupra modalității de recuperare, tranzacția fiind cuprinsă în hotărârea de expedient pronunțată în cauza ce a făcut obiectul Dosarului nr. 1036/2004.

Împotriva prepușilor intimatei, U.V. și S.A., apelanta a formulat mai multe plângeri penale pentru fapta de neglijență în serviciu; prin Decizia penală nr. 385/2008, s-a admis plângerea formulată de apelantă și s-a trimis cauza procurorului în vederea începerii urmăririi penale împotriva prepușilor intimatei. Prin Rezoluția nr. 767/II-2/2009, s-a confirmat neînceperea urmăririi penale față de cei doi făptuitori, intervenind prescripția răspunderii penale a acestora, soluție menținută prin Sentința penală nr. 173/2010. În drept Contractul de scont este o varietate a contractului de credit pe termen scurt, banca avansând sumele de bani posesorului efectelor de comerț, urmând ca aceasta să recupereze la scadență sumele avansate prin valorificarea efectelor de comerț potrivit legii speciale.

În cauză, toate biletele la ordin scontate de intimată aveau mențiunea "fără protest". Potrivit art. 51 alin. (1) din Legea nr. 58/34, în forma în vigoare la data încheierii contractelor de scont, trăgătorul poate ca prin stipulațiunea "fără protest" să scutească pe posesor pentru exercitarea dreptului de regres, de facerea protestului. De asemenea, potrivit pct. 287 din Norma nr. 6/1994, dacă posesorul face protestul în condițiile în care este făcută pe titlu mențiunea "fără protest", cheltuielile rămân în sarcina sa. Prin cele două contracte de scont, intimata s-a obligat să facă protestul înaintea exercitării dreptului de regres în condițiile în care biletele la ordin scontate aveau mențiunea "fără protest". Față de dispozițiile pct. 287 din Norma nr. 6/1994, art. 977, 978 C. civ.

și contractul părților, instanța a reținut că intimata și-a asumat față de apelantă obligația de a adresa protestul împotriva trăgătorului, deși B.O. erau "fără protest", prin această clauză intimata asumându-și și cheltuielile aferente. Chiar dacă existența mențiunii "fără protest" permite posesorului biletelor la ordin exercitarea dreptului de regres, în condițiile în care s-a obligat prin contractul de scont, în pofida mențiunii, să facă protestul pentru exercitarea dreptului de regres, intimata era ținută de obligația asumată în condițiile art. 969 - 970 C. civ. Așa cum s-a reținut, după constatarea lipsei disponibilităților, intimata a debitat contul apelantei cu sumele aferente a două bilete la ordin.

Această debitare s-a realizat în condițiile în care apelanta a contractat cu intimata prin contractele de cesiune a cash-flow-ului, în care a acceptat ca în condițiile înregistrării la scadență (scadența fiind aceeași cu scadența biletelor la ordin în cazul contractului de scont) a debitelor neachitate provenite din contractele de scont, banca să îi debiteze contul identificat prin contract. Așadar, acțiunea intimatei a fost pe deplin justificată de convenția încheiată de acestea, iar potrivit art. 969 C. civ., convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.

Părțile au încheiat atât contractul de scont, cât și contractul de garantare a contractelor de scont prin cesiunea cash-flow-ului, intimata având și posibilitatea executării cambiale, iar potrivit art. 56 din Legea nr. 58/2002, în vigoare la data încheierii contractelor, contractele de credit bancar, precum și garanțiile reale și personale, constituite în scopul garantării creditului bancar, constituie titluri executorii. În aceste condiții intimata, dacă la scadență nu își recupera creanța, era legal îndreptățită să-și valorifice drepturile împotriva apelantei, prepușii acesteia fiind obligați să acționeze pentru limitarea prejudiciului pe care creditorul îl poate avea prin neexecutarea la scadență a obligațiilor asumate.

De altfel, invocarea lipsei protestului de către apelantă este formală, în condițiile în care creditorul avea un drept de regres în temeiul dispozițiilor art. 51 din Legea nr. 58/1934, clauza contractuală privind facerea protestului fiind convenită de părți și a cărei încălcare poate da naștere unor prejudicii cărora le sunt aplicabile dispozițiile specifice răspunderii contractuale. Sub un alt aspect, creditul acordat apelantei prin scontarea biletelor la ordin avea aceeași scadență cu cea a biletelor la ordin, la data scadenței biletelor la ordin creditorul trebuia să-și recupereze sumele achitate în temeiul contractului de scont. Având în vedere contractele încheiate de părțile din cauză (scont și cesiune), este irelevant rulajul emitentului biletelor la ordin în diverse conturi, creditorul putând opta, din toate căile pe care le avea la dispoziție, pentru aceea pe care o considera mai accesibilă pentru realizarea creanței sale.

Potrivit art. 1000 alin. (3) din C. civ, comitenții sunt răspunzători de prejudiciul cauzat de prepuși în funcțiile ce li s-au încredințat. Pentru a analiza răspunderea delictuală a comitentului trebuie ca prepușii săi, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, să fi săvârșit un fapt ilicit, or, așa cum s-a arătat, fapta acestora a fost licită, fiind întemeiată pe contractele încheiate de părțile din cauză. În lipsa faptei ilicite nu poate exista răspundere civilă delictuală. Susținerea apelantei că o astfel de faptă există având în vedere Decizia nr. 385/2008, prin această hotărâre s-a statuat doar cu privire la începerea urmăririi penale a celor doi prepuși, fondul faptelor imputate, având în vedere prescrierea răspunderii penale, este cel analizat în prezenta cauză.

Cu privire la refuzul restituirii biletelor la ordin, care în opinia apelantei ar fi fost achitate, instanța a reținut că acestea au făcut obiectul unor raporturi contractuale dintre părți, raporturi pentru care intimata este ținută să răspundă potrivit regulilor răspunderii contractuale. Aceasta cu atât mai mult cu cât, potrivit pct. 247 din Norma nr. 6/1994, restituirea voluntară constituie dovada eliberării acestuia și a codebitorilor săi solidari, ceea ce presupune analiza executării contractelor încheiate de părți, plățile efectuate și imputația acestora, aspecte ce pot fi analizate în cadrul răspunderii contractuale. Reținând că nu există faptă ilicită, analiza celorlalte condiții ale răspunderii delictuale - prejudiciu, legătura de cauzalitate - nu se mai impune, susținerile sub acest aspect ale apelantei putând fi valorificate în cadrul unei răspunderi contractuale.

Decizia curții de apel a fost atacată cu recurs, în termen legal, de către reclamantă, care a invocat nelegalitatea ei pe motiv că a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor legii - C. civ. și Legea nr. 58/1934 asupra cambiei și biletului la ordin (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.). În dezvoltarea acestui motiv, recurenta a formulat următoarele critici: 1. Conform art. VII din cele două contracte de scont din 10 septembrie 2002 și 27 septembrie 2002, "în cazul în care la scadență subscriitorul nu achită biletele la ordin, banca va iniția acțiune directă împotriva debitorului principal (subscriitor)." Potrivit art. VIII alin. (2) din aceleași contracte, după ce a constatat refuzul la plată din partea obligatului principal printr-un act de protest, banca va iniția acțiune de regres în baza art. 48 din Legea nr. 58/1934 împotriva clientului SC A. SRL Vânători.

Pârâta trebuia să apeleze la acțiunea în regres numai după ce constata refuzul de plată din partea obligatului principal printr-un act de protest, or, în cazul de față, SC P.T. SRL nu a formulat niciun protest, care, de altfel, trebuia constatat printr-un act autentic întocmit la notarul public. Într-adevăr, biletele la ordin aveau mențiunea "fără protest", dar mențiunea respectivă nu modifică conținutul contractelor de scont (art. VII și VIII) și, cu atât mai mult, titlurile de valoare trebuiau executate doar asupra debitorului principal. Din cele două clauze contractuale sus-citate rezultă că banca trebuia să recupereze contravaloarea biletelor la ordin de la SC P.T. SRL, care este debitorul principal (subscriitor), iar nu să se îndrepte împotriva reclamantei și fără avizul acesteia.

Procedând astfel, pârâta a încălcat prevederile contractuale și, implicit, dispozițiile art. 969 C. civ., potrivit cărora "convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractuale." 2. În mod greșit a reținut instanța de apel că banca s-a îndreptat împotriva reclamantei deoarece emitentul biletelor la ordin la data scadenței nu avea disponibil, întrucât din raportul de expertiză contabilă efectuat într-o cauză penală privind părțile și care se afla la dosarul instanței de fond rezultă că, în perioada dintre scadența biletelor la ordin și închiderea contului la B.C.R. - Sucursala Târgu Neamț, SC P.T. SRL a rulat suma de 238.949 RON. Din aceeași expertiză rezultă că, în perioada de după scadența celor 5 bilete la ordin, debitorul principal a rulat prin contul B.R.D.

- Agenția Târgu Neamț suma de 520.908 RON. Aceste aspecte au fost aduse la cunoștința pârâtei prin nenumărate adrese începând din anul 2002, dar banca a pornit executarea silită împotriva debitorului principal în anul 2004, iar la scurt timp a renunțat în mod inexplicabil să mai continue executarea silită. Situația rulajului emitentului biletelor la ordin nu este irelevantă, așa cum s-a reținut în decizia atacată, deoarece banca avea obligația legală și contractuală de a se îndrepta cu prioritate împotriva debitorului principal și astfel putea să recupereze contravaloarea biletelor la ordin. Chiar dacă teoretic debitorul principal nu beneficia de disponibil, acest aspect nu reprezintă un impediment de executare silită, banca având posibilitatea să urmărească bunurile imobile ale societății respective, existând dovezi cu privire la situația unor asemenea bunuri și, de ce nu, putea să solicite deschiderea procedurii insolvenței asupra SC P.T.

SRL, care se finaliza cu atragerea răspunderii personale a administratorului societății. 3. În mod greșit a reținut instanța de apel că nu sunt îndeplinite cerințele răspunderii civile delictuale, în mod special fapta ilicită, motivat de faptul că prepușii comitentului, respectiv persoanele din conducerea băncii, și-au exercitat în mod legal și corect atribuțiile de serviciu. Cu probele administrate în cauză la instanța de fond și la instanța de apel s-a dovedit că sunt îndeplinite toate cerințele pentru atragerea răspunderii civile delictuale, respectiv fapta ilicită, prejudiciu, raport de cauzalitate și existența vinovăției.

Adăugând la cele arătate anterior și faptul că banca a refuzat să restituie reclamantei biletele la ordin după data încasării din disponibil, pentru a fi puse în executare de aceasta, aspect recunoscut de pârâtă și care este contrar prevederilor art. 43 din Legea nr. 58/1934 și art. 245 și urm. din Normele Cadru nr. 6/1994 ale B.N.R., rezultă că salariații pârâtei au încălcat dispozițiile legale sus-menționate. Așadar, restituirea biletelor la ordin de către bancă era în primul rând o obligație legală și, în subsidiar, una contractuală. Rezultă că, fapta salariaților este una ilicită și prin săvârșirea ei reclamantei i-a fost pricinuit un prejudiciu în sumă de 303.609 RON, conform expertizei contabile efectuate în cauza penală.

Cât privește existența vinovăției și a legăturii de cauzalitate, s-a dovedit îndeplinirea acestor cerințe legale pentru atragerea răspunderii civile delictuale, iar calitatea de comitent a băncii nu necesită comentarii. Având în vedere dispozițiile art. 1000 alin. (3) C. civ., potrivit cărora comitenții sunt răspunzători de prejudiciul cauzat de prepușii lor în funcțiile ce li s-au încredințat, instanța de fond trebuia să admită acțiunea formulată, iar instanța de control judiciar trebuia să admită cererea de apel și să schimbe în tot sentința atacată. Față de cele ce preced și având în vedere că datorită faptelor ilicite săvârșite de salariații pârâtei, reclamanta se află în procedura insolvenței (Dosar nr. 687/103/2012 Tribunalul Neamț), aceasta a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate, admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței de fond, în sensul admiterii acțiunii.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului. Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele: 1. Recurenta-reclamantă susține că pârâta trebuia să apeleze la acțiunea în regres numai după ce constata refuzul de plată din partea emitentului biletelor la ordin scontate, printr-un act de protest, obligație asumată de pârâtă prin contractele de scont și nerespectată de aceasta. Așa cum corect a reținut și instanța de apel, nerespectarea de către părțile contractante a unei clauze din contract ridică problema răspunderii civile contractuale, iar nu delictuale. Aceasta deoarece răspunderea contractuală, care intervine în cazul preexistenței unui contract valabil încheiat, este o răspundere cu caracter special, derogator de la dreptul comun în materie de răspundere civilă, dat de răspunderea civilă delictuală.

Ca atare, prejudiciul pretins de reclamantă ca urmare a încălcării, de către pârâtă, a clauzei din contractele de scont privind facerea protestului pentru exercitarea dreptului de regres, poate fi valorificat numai în cadrul răspunderii civile contractuale, or, în speță, demersul judiciar al reclamantei este întemeiat pe răspunderea civilă delictuală, fiind invocată răspunderea comitentului pentru fapta prepușilor săi [art. 1000 alin. (3) C. civ.]. Modalitatea în care a acționat pârâta pentru recuperarea creanțelor decurgând din contractele de scont din 10 septembrie 2002 și 27 septembrie 2002, prin debitarea contului de disponibilități al reclamantei cu suma datorată și neachitată la scadență de către emitentul biletelor la ordin scontate, nu configurează o faptă ilicită, ca element al răspunderii civile delictuale, nefiind întemeiate susținerile recurentei privind lipsa avizului său care să legitimeze acțiunea pârâtei.

Astfel, instanțele de fond au reținut că, în vederea garantării rambursării creditelor acordate reclamantei, de către pârâtă, în baza contractelor de scont, părțile au încheiat două contracte de cesiune a cash-flow-ului, prin care au convenit asupra dreptului băncii pârâte de a debita contul de disponibilități al reclamantei cu suma datorată, în cazul neachitării acesteia la scadență. Raportat la această situație de fapt, ce nu poate fi reevaluată în recurs față de actuala structură a art. 304 C. proc. civ., rezultă că acțiunea pârâtei de a debita contul de disponibilități al reclamantei cu sumele datorate în baza contractelor de scont și neachitate la scadență este una licită, întemeindu-se pe acordul titularului de cont (reclamanta) asumat prin contractele de cesiune a cash-flow-ului.

Cât privește urmărirea îndreptată de pârâtă direct împotriva sa, contrar susținerilor recurentei, aceasta are temei legal. Așa cum s-a arătat deja, în speță, părțile au încheiat contracte de scont, iar pentru garantarea executării acestora, contracte de cesiune a cash-flow-ului, acestea din urmă îndreptățind-o pe pârâtă să-și valorifice drepturile împotriva reclamantei, în caz de neplată la scadență a creanței. Astfel, conform art. 52 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei și biletului la ordin, "(1) Trăgătorul, acceptantul, girantul și avalistul cambiei sunt ținuți solidar față de posesor. (2) Posesorul are dreptul de urmărire împotriva tuturor acestor persoane, individual sau colectiv, fără a fi ținut să observe ordinea în care s-au obligat.

(4) Acțiunea pornită împotriva unuia din obligați nu împiedică urmărirea celorlalți, chiar dacă sunt posteriori aceluia împotriva căruia s-a procedat mai întâi." Textul instituie, așadar, o solidaritate pasivă, între debitorii obligației de plată, în speță între emitentul biletelor la ordin (SC P.T. SRL) și girant (reclamanta).

Or, în cazul solidarității pasive, creditorul are dreptul să urmărească pe oricare dintre debitori, la alegerea sa, deoarece toți sunt debitori principali, sens în care sunt prevederile art. 1042 C. civ., potrivit cărora "creditorul unei obligații solidare se poate adresa la acela care va voi dintre debitori (…)". Prin urmare, acțiunea pârâtei care, în calitate de posesor al biletelor la ordin achiziționate prin scontare, și-a îndreptat urmărirea pentru recuperarea creanței împotriva reclamantei, în calitate de girant, iar nu a emitentului biletelor la ordin, are un temei legitim, solidaritatea răspunderii între cei doi obligați principali îndreptățind-o să-și îndrepte urmărirea împotriva oricăruia dintre aceștia, la alegerea sa.

2. Susținerile recurentei privind existența disponibilului în conturile emitentului biletelor la ordin (SC P.T. SRL) la data scadenței vizează reevaluarea situației de fapt reținută de instanțele anterioare, în raport de dovezile administrate, care nu mai poate fi analizată de instanța de recurs, față de actuala structură a recursului. Astfel, motivul de casare care permitea verificarea aspectelor de fapt ale litigiului în raport de probele administrate, prevăzut de art. 304 pct. 11 C. proc. civ., a fost abrogat prin art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000. În consecință, criticile prin care se impută instanței de apel că a reținut greșit, raportat la probele administrate, inexistența disponibilului în conturile emitentului biletelor la ordin la data scadenței acestora, nu pot fi analizate.

În ce privește situația rulajului în conturile emitentului biletelor la ordin după data scadenței, contrar susținerilor recurentei, în mod corect instanța de apel a apreciat că aceasta este irelevantă, întrucât creditorul putea opta, din toate căile pe care le avea la dispoziție, pentru aceea pe care o considera mai accesibilă pentru realizarea creanței sale. Astfel, indiferent de situația rulajului în conturile emitentului biletelor la ordin, cât timp reclamanta a garantat rambursarea creditului acordat în baza contractelor de scont prin încheierea de contracte de cesiune a cash-flow-ului cu pârâta, aceasta din urmă avea posibilitatea de executare a garanției constituite în favoarea sa, îndreptându-și urmărirea împotriva girantului, deci a reclamantei.

3. Recurenta susține, cu trimitere la argumentele invocate în dezvoltarea motivelor de recurs precedente, că în speță sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, în justificarea faptei ilicite invocând în plus că banca a refuzat să-i restituie biletele la ordin după data încasării din disponibil, aspect care ar fi contrar prevederilor art. 43 din Legea nr. 58/1934 și art. 245 și urm. din Normele Cadru nr. 6/1994 ale B.N.R. Contrar susținerilor recurentei, pentru considerentele arătate în analiza motivelor anterioare de recurs, în speță nu se poate reține existența unei fapte ilicite în materie delictuală. Cât privește refuzul de restituire a biletelor la ordin, date fiind raporturile contractuale dintre părți, statuarea asupra acestei chestiuni implică analiza executării contractelor încheiate de părți, ceea ce se poate realiza numai în cadrul răspunderii contractuale.

Ca atare, problema răspunderii pârâtei pentru un refuz de restituire a biletelor la ordin se poate pune exclusiv pe tărâm contractual, iar nu delictual, după cum corect a reținut și instanța de apel. Referitor la celelalte elemente ale răspunderii civile delictuale - prejudiciu, raport de cauzalitate și existența vinovăției, acestea nu se mai impun a fi analizate în absența faptei ilicite, motiv pentru care criticile în acest sens din recurs nu pot fi primite. Față de considerentele prezentate, reținând că nu sunt întrunite cerințele cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul reclamantei ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC A. SRL Vânători împotriva Deciziei civile nr. 70 din 10 octombrie 2012 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 octombrie 2013. Procesat de GGC - AS