Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 11.12.2003

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5050/2003

HOTĂRÂRE
11.12.2003
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5050/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra conflictului negativ de competență de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 786 din 11 iunie 2003, Judecătoria Neamț și-a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. I.P. SRL Vânători în contradictoriu cu pârâții B.C.R., sucursala Tg. Neamț, și S.C. M.L. SRL Tg. Neamț în favoarea Curții de Apel Bacău, motivat de faptul că obiectul acțiunii îl constituie constatarea nulității unor bilete la ordin pe calea dreptului comun iar nu în cadrul unei contestații la executare și anume a opoziției la executare, cum greșit invocă pârâta B.C.R., sucursala Tg. Neamț. Astfel investită, Curtea de Apel Bacău, secția comercială, prin sentința nr. 171 din 14 octombrie 2003 și-a declinat la rândul său competența în raport de prevederile art. 158 C. proc.

civ. și art. 62 din Legea nr. 58/1934 în favoarea Judecătoriei Tg. Neamț. Constatând ivirea unui conflict negativ de competență, ultima instanță a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a hotărî asupra conflictului de competență. I. Examinând hotărârile de declinare pronunțate în cauză, Înalta Curte, în raport de prevederile art. 20 C. proc. civ. constată că instanța competentă să soluționeze litigiul în speță este Tribunalul Neamț.

Aceasta deoarece: - obiectul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost completat, nu se circumscrie fazei de executare a unor titluri executorii, cum greșit a apreciat Curtea de Apel, ci fazei de judecată, solicitarea reclamantei constând în a se constata nulitatea absolută a 34 bilete la ordin pentru încălcarea prevederilor art. 104 și art. 105 din Legea nr. 58/1934 și rezoluțiunea unui contract de vânzare cumpărare; - debitorul cambial poate declanșa procesul cambial numai pe calea opoziției la executare, acțiunea cambială directă în instanță aparținând posesorului titlului, or, cererea de față nu reprezintă o opoziție la executare care să atragă competența judecătoriei conform art. 62 din Legea nr. 58/1934, ci o cerere de chemare în judecată supusă dreptului comun, litigiul nefiind unul cambial.

II. La data sesizării curții de apel prin hotărârea de declinare a judecătoriei, 11 iunie 2003, competența materială pentru litigiile al căror obiect are o valoare de peste 10 miliarde lei cum este și cel de față, aparținea conform art. 3 pct. 1 C. proc. civ. curții de apel. Cum prin O.G. nr. 58/2003 litigiile de acest fel, au trecut în competența tribunalelor iar instanța competentă în cazul conflictelor de competență este stabilită prin regulator de competență, cu data pronunțării lui, Înalta Curte făcând aplicarea legii noi, respectiv a art. 725 alin. (2), va stabili competența în cauza de față în favoarea Tribunalului Neamț.

DECIDE: Stabilește competența de soluționare a litigiului dintre S.C. I.P. SRL Vânători și B.C.R., sucursala Tg. Neamț, și S.C. M.L. Tg. Neamț, în favoarea Tribunalului Neamț. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 11 decembrie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-03-05
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 498/2019
conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență. Înalta Curte reține că, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Piatra-Neamț, Compania Județeană D. S.A. Neamț a formulat contestație la executare. Ulterior c
ÎCCJ 2019-03-05
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 497/2019
area prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență. Înalta Curte reține că, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Piatra-Neamț, Compania Județeană D. S.A. Neamț a formulat contestație la exec
ÎCCJ 2008-10-21
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2992/2008
vit conflictul negativ de competență. Cauza a fost înaintată Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență. În considerentele sentinței s-a reținut că reclamanta a înțeles să învestească instanța c
ÎCCJ 2004-02-17
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1351/2004
cărei înțeles, întindere și aplicare a dispozitivului a fost pronunțată de către Curtea de Apel Brașov. Totodată instanța a dispus disjungerea judecării cererilor privind stabilirea drepturilor de superficie și servitute asupra terenului. C
ÎCCJ 2019-03-05
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 499/2019
competență prin emiterea regulatorului de competență. Înalta Curte reține că, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Piatra-Neamț, Compania Județeană D. S.A. Neamț a formulat contestație la executare. Ulterior contestatoarea a depu
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă