ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4875/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

instanță

Prin cererea înregistrată

pe rolul Curții de Apel București, reclamanta M.M., în contradictoriu cu pârâta

C.S.S.P.P., a solicitat anularea deciziei din 11 martie 2009.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat faptul că, în urma acțiunii de control desfășurată la sediul

societății, a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 3.000 RON,

împotriva deciziei din 11 martie 2009 formulând plângere prealabilă, ce a fost respinsă

prin decizia din 8 mai 2009.

Reclamanta a invocat mai

multe motive de nelegalitate ale deciziei atacate, susținând, în primul rând, că

perioada controlată și pentru care s-a aplicat sancțiunea este 24 aprilie 2007-22

octombrie 2007, în condițiile în care răspunderea persoanei fizice a fost reglementată

doar începând cu data de 22 octombrie 2007. De asemenea, reclamanta a arătat că

faptele imputate nu au caracter contravențional, că organele de control nu au respectat

dispozițiile art. 24 din O.U.G. nr. 50/2005, precum și faptul că actul de sancționare

nu conține mențiunile impuse de lege, au fost încălcate dispozițiile art. 121

alin. (8) și alin. (9) din Legea nr. 204/2006, nu s-au stabilit sancțiuni pentru

fiecare contravenție constatată și nu s-au indicat circumstanțele personale și reale

avute în vedere la aplicarea sancțiunii.

Prin întâmpinarea formulată,

pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, susținând că sancțiunea

a fost aplicată cu respectarea tuturor principiilor de drept, inclusiv cele ale

O.G. nr. 2/2001 privind regimul contravențiilor.

apel

Prin sentința civilă

nr. 3609 din 28 septembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta M.M. în contradictoriu

cu pârâta C.S.S.P.P. și a anulat decizia din 11 martie 2009.

Pentru a pronunța această

soluție, prima instanță a reținut situația de fapt potrivit căreia reclamanta, în

calitate de director financiar la SC A.T.P.P. SA, a fost sancționată contravențional

cu amendă în cuantum de 3.000 RON, organele de control reținând că, în perioada

24 aprilie 2007-31 august 2008, au fost identificate, în balanțele contabile ale

administratorului și ale fondurilor de pensii facultative AZT M. și AZT V., necorelări

în cadrul planului de conturi, precum și neînregistrarea tuturor veniturilor conform

normelor contabile, utilizarea în mod greșit a anumitor conturi pentru înregistrările

contabile, iar informațiile trimise de administrator către comisie nu au fost reale,

existând diferențe între comisionul de administrare încasat și cel raportat și între

comisionul din activ net înregistrat ca venit la administrator și comisionul din

activ net înregistrat ca și cheltuială pentru fondurile de pensii AZT M. și AZT

V.

Analizând dispozițiile

legale incidente în cauză, respectiv art. 121 alin. (9) din Legea nr. 204/2006 și

art. 10 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, Curtea a apreciat că nu se poate reține legalitatea

unui control dacă organul care aplică sancțiunea stabilește, pentru mai multe contravenții,

o singură sancțiune globală, fără a proceda, în prealabil, la individualizarea sancțiunii

pentru fiecare contravenție reținută, astfel încât actul de sancționare apare ca

nelegal, sancțiunea fiind aceea a nulității actului, având în vedere faptul că,

prin nerespectarea condițiilor de formă, s-au produs vătămări ce decurg din imposibilitatea

verificării pe fond a legalității actului, vătămări care nu pot fi remediate decât

prin anularea deciziei.

Pe de altă parte, prima

instanță a constatat că actul atacat nu cuprinde descrierea corespunzătoare a tuturor

contravențiilor reținute, nefiind indicate într-o manieră exactă necorelările reținute,

înregistrările avute în vedere și principiile încălcate de fiecare înregistrare

în parte.

În acest context, instanța

de fond a considerat că actul de sancționare ar fi trebuit să cuprindă o descriere

completă a faptelor sancționate, ca parte a motivării actului administrativ, completarea

deciziei cu acte întocmite în prealabil nefiind posibilă, întrucât doar faptele

menționate în decizie pot fi considerate ca fiind însușite de emitentul deciziei.

Pe cale de consecință,

judecătorul fondului a constatat faptul că decizia atacată conține mai multe vicii

de formă, care fac de prisos analiza pe fond a actului administrativ emis de instituția

pârâtă.

în cauză

Împotriva sentinței civile

nr. 3609 din 28 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a declarat recurs, în termenul legal, pârâta C.S.S.P.P.,

care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile

art. 304 pct. 9 și ale art. 304

1

C. proc. civ.

Recurenta susține că hotărârea

pronunțată este lipsită de temei legal și dată cu încălcarea esențială și aplicarea

greșită a legii.

În dezvoltarea motivului

de recurs se arată că instanța de judecată în mod eronat a reținut ca fiind o neregularitate

faptul că C.S.S.P.P. a aplicat o sancțiune globală, stabilită pentru mai multe contravenții

și nu a individualizat sancțiunea pentru fiecare contravenție reținută.

Competența își are drept

temei, dispozițiile imperative ale art. 122 din Legea nr. 204/2006, act normativ

cu caracter special care prevalează generalului, potrivit cărora:

„În ceea ce privește procedura

de stabilire și constatare a contravențiilor, de aplicare a sancțiunilor, prevederile

prezentei legi derogă de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic

al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/200,.

cu modificările și completările ulterioare.”

Prin actele normative

cu caracter special (în speță Legea nr. 204/2006), legiuitorul a reglementat tipurile

de contravenții și sancțiuni, cu valori minime și maxime pentru fiecare categorie

de persoane în parte și nu pentru fiecare faptă în parte, valori între care, și

la care se situează dreptul de apreciere al organului sancționator, printr-un singur

act sancționatoriu.

În acest sens instanța

de judecată nu a luat în considerație tot probatoriul administrat în cauză, cu prioritate

raportul de control, obiecțiunile formulate de către entitate la raportul de control

și nota control deși actul contestat, respectiv decizia de sancționare nu poate

fi analizată în mod individual, fără actul care a stat la baza emiterii acestuia

și a actelor completatoare (nota de control, actele de control, etc).

În concluzie recurenta

susține că

,

în cazul

unor fapte concurente săvârșite în condițiile legislației speciale în domeniu, urmează

să se aplice o singură sancțiune apreciată de către C.S.S.P.P.

Totodată în motivele de

recurs este prezentată situația de fapt reluând apărările din întâmpinarea depusă

la fondul cauzei prin care a solicitat respingerea acțiunii deoarece controlul desfășurat

la SC A.T.P.P.F. SA, precum și sancționarea directorului financiar, sunt legale,

controlul desfășurându-se conform prevederilor dispuse de O.U.G. nr. 50/2005 și

de Legea nr. 204/2006, iar faptele calificate ca fiind contravenții fiind corect

încadrate juridic, și s-a aplicat o sancțiune în cuantum redus în raport de circumstanțele

reale și personale ale faptei.

a recursului.

Prin concluziile scrise

depuse la data de 19 octombrie 2011 recurenta-pârâtă arată că pentru

deficiențele grave constatate

de echipa de control la SC A.T.P.P.F. SA (fostă SC A.T.P.P. SA), în speță pentru

faptele săvârșite s-a atras răspunderea legală, pentru persoana juridică, entitatea

controlată, SC A.T.P.P.F. SA; pentru directorul general al societății în calitate

de conducător și pentru directorul financiar al societății (cazul din prezenta speță),

asupra căruia incumbă obligațiile pentru activitatea financiară a societății controlate.

Actele emise de recurentă

au fost contestate și prin sentința civilă nr. 3846 din 12 octombrie 2010 Curtea

de Apel București a respins acțiunea prin care s-a contestat decizia C.S.S.P.P.

din 11 martie 2009 pentru atragerea răspunderii juridice a persoanei juridice, entitatea

controlată, SC A.T.P.P.F. SA, iar prin sentința civilă nr. 1772 din 7 martie 2011

în Dosarul nr. 10395/2/2009, acțiunea prin care s-a contestat decizia C.S.S.P.P.

din 11 martie 2009 pentru atragerea răspunderii juridice a directorului general

al societății controlate, A.C.V., în calitate de conducător.

Intimata-reclamantă a

achitat amenda contravențională în baza deciziei sancționatorii emise de către C.S.S.P.P.,

sumele respective fiind venit la bugetul statului conform art. 121 alin. (5) din

Legea nr. 204/2006.

În recurs s-a depus în

copie două cereri de investire cu formulă executorie a sentințelor menționate ca

fiind rămase definitive și irevocabile înregistrate la Curtea de Apel București

la data de 17 octombrie 2011.

Intimata-reclamantă nu

a formulat întâmpinare.

I. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului.

Examinând sentința atacată

prin prisma motivelor de recurs dar și sub toate aspectele în baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat.

și de drept relevante.

Intimata-reclamantă a

supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ

decizia din 11 martie 2009 emisă de către C.S.S.P.P. prin care a fost sancționată,

în calitate de director financiar al SC A.T.P.P.F. SA, cu amendă contravențională

în cuantum de 3.000 RON pentru respectarea prevederilor din legislația primară și

secundară din domeniul pensiilor facultative, activitatea societății la care aceasta

își desfășoară activitatea, fiind una reglementată și supravegheată de către C.S.S.P.P.

Din cuprinsul deciziei

din 11 martie 2009 rezultă că au fost individualizate și încadrate juridic mai multe

fapte contravenționale care sunt descrise prin trimiterea la actul de control de

fond efectuat la societatea a cărui director financiar este intimata-reclamantă.

Faptele încadrate ca fiind

contravenții au fost descrise explicit în documentația aferente desfășurării controlului

finalizat cu emiterea deciziei de sancționare.

Recurenta-pârâtă are calitate

de autoritate administrativă autonomă cu atribuții de supraveghere prudențială și

control al activității din sistemul pensiilor private, conform dispozițiilor O.U.G.

nr. 50/2005 privind înființarea, organizarea și funcționarea C.S.S.P.P. cu modificările

și completările ulterioare. În temeiul dispozițiilor art. 121 din Legea nr. 204/2006

privind pensiile facultative are competența de a aplica sancțiunile pentru încălcarea

prevederilor legale în domeniul pensiilor private, legea conferind o largă marjă

de apreciere pentru că amenzile reglementate de acest act normativ nu sunt stabilite

distinct pe fapte sau categorii de fapte, ci se stabilește o limită minimă și o

limită maximă în acest sens.

Așa cum reține recurenta-pârâtă

prin Legea nr. 204/2006, act normativ cu caracter special, legiuitorul a reglementat

timpurile de contravenții și sancțiuni cu valori minime și maxime pentru fiecare

categorie de persoane în parte și nu pentru fiecare faptă în parte valori între

care se situează dreptul de apreciere al organului sancționator.

Marja de apreciere este

dată atât legislatorului național și corpurilor judiciare printre altele însărcinate

cu interpretarea și aplicarea legilor în vigoare.

În cauză amenda contravențională

aplicată intimatei-reclamante este orientată spre minim, astfel că nu poate fi reținută

o vătămare care să poată fi reparată decât prin anularea actului fără a se cerceta

motivele de nelegalitate invocate prin acțiune privind natura faptelor, vinovăția

și sancțiunea aplicată.

Înalta Curte constată

că în cauză nu poate fi reținută motivare motivarea primei instanțe în ceea ce privește

imposibilitatea verificării pe fond a legalității actului, în raport de probatoriul

administrat în cauză respectiv raportul de control care este actul care stă la baza

emiterii deciziei de sancționare conform art. 25 alin. (3) din O.U.G. nr. 50/2005,

de legislația aplicabilă în materie potrivit căreia faptele sunt descrise prin trimiterea

la actul de control și nici existența unei vătămări prin aplicarea unei singure

sancțiuni pentru mai multe fapte individualizate cu trimitere la temeiul juridic,

îndreptată spre minimul legal.

Având în vedere limitele

căii de atac a recursului, în vederea respectării accesului la dublul grad de jurisdicție

și constatând că prima instanța nu a intrat în cercetarea fondului, Înalta Curte

apreciază că se impune casarea cauzei cu trimiterea spre rejudecare la aceeași instanță.

adoptate în recurs.

Având în vedere toate

considerentele expuse, Înalta Curte ca admite recursul, în temeiul art. 20

alin. (3) din Legea nr. 554/2004 va casa sentința cu trimiterea cauzei spre rejudecare

la aceeași instanță pentru a analiza fondul cererii de anulare a deciziei din

11 martie 2009 în condițiile art. 1 alin. (1), art. 8 alin. (1) și art. 18 din Legea

nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de C.S.S.P.P. împotriva sentinței civile nr. 3609 din 28 septembrie 2010 a Curții

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată

și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 octombrie 2011.