ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4875/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Procedura în primă instanță Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamanta M.M., în contradictoriu cu pârâta C.S.S.P.P., a solicitat anularea deciziei din 11 martie 2009. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat faptul că, în urma acțiunii de control desfășurată la sediul societății, a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 3.000 RON, împotriva deciziei din 11 martie 2009 formulând plângere prealabilă, ce a fost respinsă prin decizia din 8 mai 2009. Reclamanta a invocat mai multe motive de nelegalitate ale deciziei atacate, susținând, în primul rând, că perioada controlată și pentru care s-a aplicat sancțiunea este 24 aprilie 2007-22 octombrie 2007, în condițiile în care răspunderea persoanei fizice a fost reglementată doar începând cu data de 22 octombrie 2007. De asemenea, reclamanta a arătat că faptele imputate nu au caracter contravențional, că organele de control nu au respectat dispozițiile art. 24 din O.U.G.

nr. 50/2005, precum și faptul că actul de sancționare nu conține mențiunile impuse de lege, au fost încălcate dispozițiile art. 121 alin. (8) și alin. (9) din Legea nr. 204/2006, nu s-au stabilit sancțiuni pentru fiecare contravenție constatată și nu s-au indicat circumstanțele personale și reale avute în vedere la aplicarea sancțiunii. Prin întâmpinarea formulată, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, susținând că sancțiunea a fost aplicată cu respectarea tuturor principiilor de drept, inclusiv cele ale O.G. nr. 2/2001 privind regimul contravențiilor. 2. Hotărârea Curții de apel Prin sentința civilă nr. 3609 din 28 septembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta M.M.

în contradictoriu cu pârâta C.S.S.P.P. și a anulat decizia din 11 martie 2009. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut situația de fapt potrivit căreia reclamanta, în calitate de director financiar la SC A.T.P.P.

SA, a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 3.000 RON, organele de control reținând că, în perioada 24 aprilie 2007-31 august 2008, au fost identificate, în balanțele contabile ale administratorului și ale fondurilor de pensii facultative AZT M. și AZT V., necorelări în cadrul planului de conturi, precum și neînregistrarea tuturor veniturilor conform normelor contabile, utilizarea în mod greșit a anumitor conturi pentru înregistrările contabile, iar informațiile trimise de administrator către comisie nu au fost reale, existând diferențe între comisionul de administrare încasat și cel raportat și între comisionul din activ net înregistrat ca venit la administrator și comisionul din activ net înregistrat ca și cheltuială pentru fondurile de pensii AZT M. și AZT V. Analizând dispozițiile legale incidente în cauză, respectiv art. 121 alin. (9) din Legea nr. 204/2006 și art. 10 alin. (1) din O.G.

nr. 2/2001, Curtea a apreciat că nu se poate reține legalitatea unui control dacă organul care aplică sancțiunea stabilește, pentru mai multe contravenții, o singură sancțiune globală, fără a proceda, în prealabil, la individualizarea sancțiunii pentru fiecare contravenție reținută, astfel încât actul de sancționare apare ca nelegal, sancțiunea fiind aceea a nulității actului, având în vedere faptul că, prin nerespectarea condițiilor de formă, s-au produs vătămări ce decurg din imposibilitatea verificării pe fond a legalității actului, vătămări care nu pot fi remediate decât prin anularea deciziei. Pe de altă parte, prima instanță a constatat că actul atacat nu cuprinde descrierea corespunzătoare a tuturor contravențiilor reținute, nefiind indicate într-o manieră exactă necorelările reținute, înregistrările avute în vedere și principiile încălcate de fiecare înregistrare în parte.

În acest context, instanța de fond a considerat că actul de sancționare ar fi trebuit să cuprindă o descriere completă a faptelor sancționate, ca parte a motivării actului administrativ, completarea deciziei cu acte întocmite în prealabil nefiind posibilă, întrucât doar faptele menționate în decizie pot fi considerate ca fiind însușite de emitentul deciziei. Pe cale de consecință, judecătorul fondului a constatat faptul că decizia atacată conține mai multe vicii de formă, care fac de prisos analiza pe fond a actului administrativ emis de instituția pârâtă. 3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 3609 din 28 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs, în termenul legal, pârâta C.S.S.P.P., care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și ale art. 304 1 C. proc.

civ. Recurenta susține că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal și dată cu încălcarea esențială și aplicarea greșită a legii. În dezvoltarea motivului de recurs se arată că instanța de judecată în mod eronat a reținut ca fiind o neregularitate faptul că C.S.S.P.P. a aplicat o sancțiune globală, stabilită pentru mai multe contravenții și nu a individualizat sancțiunea pentru fiecare contravenție reținută. Competența își are drept temei, dispozițiile imperative ale art. 122 din Legea nr. 204/2006, act normativ cu caracter special care prevalează generalului, potrivit cărora: „În ceea ce privește procedura de stabilire și constatare a contravențiilor, de aplicare a sancțiunilor, prevederile prezentei legi derogă de la dispozițiile O.G.

nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/200,. cu modificările și completările ulterioare.” Prin actele normative cu caracter special (în speță Legea nr. 204/2006), legiuitorul a reglementat tipurile de contravenții și sancțiuni, cu valori minime și maxime pentru fiecare categorie de persoane în parte și nu pentru fiecare faptă în parte, valori între care, și la care se situează dreptul de apreciere al organului sancționator, printr-un singur act sancționatoriu.

În acest sens instanța de judecată nu a luat în considerație tot probatoriul administrat în cauză, cu prioritate raportul de control, obiecțiunile formulate de către entitate la raportul de control și nota control deși actul contestat, respectiv decizia de sancționare nu poate fi analizată în mod individual, fără actul care a stat la baza emiterii acestuia și a actelor completatoare (nota de control, actele de control, etc). În concluzie recurenta susține că , în cazul unor fapte concurente săvârșite în condițiile legislației speciale în domeniu, urmează să se aplice o singură sancțiune apreciată de către C.S.S.P.P. Totodată în motivele de recurs este prezentată situația de fapt reluând apărările din întâmpinarea depusă la fondul cauzei prin care a solicitat respingerea acțiunii deoarece controlul desfășurat la SC A.T.P.P.F.

SA, precum și sancționarea directorului financiar, sunt legale, controlul desfășurându-se conform prevederilor dispuse de O.U.G. nr. 50/2005 și de Legea nr. 204/2006, iar faptele calificate ca fiind contravenții fiind corect încadrate juridic, și s-a aplicat o sancțiune în cuantum redus în raport de circumstanțele reale și personale ale faptei. 4. Procedura de soluționare a recursului. Prin concluziile scrise depuse la data de 19 octombrie 2011 recurenta-pârâtă arată că pentru deficiențele grave constatate de echipa de control la SC A.T.P.P.F. SA (fostă SC A.T.P.P. SA), în speță pentru faptele săvârșite s-a atras răspunderea legală, pentru persoana juridică, entitatea controlată, SC A.T.P.P.F.

SA; pentru directorul general al societății în calitate de conducător și pentru directorul financiar al societății (cazul din prezenta speță), asupra căruia incumbă obligațiile pentru activitatea financiară a societății controlate. Actele emise de recurentă au fost contestate și prin sentința civilă nr. 3846 din 12 octombrie 2010 Curtea de Apel București a respins acțiunea prin care s-a contestat decizia C.S.S.P.P. din 11 martie 2009 pentru atragerea răspunderii juridice a persoanei juridice, entitatea controlată, SC A.T.P.P.F. SA, iar prin sentința civilă nr. 1772 din 7 martie 2011 în Dosarul nr. 10395/2/2009, acțiunea prin care s-a contestat decizia C.S.S.P.P. din 11 martie 2009 pentru atragerea răspunderii juridice a directorului general al societății controlate, A.C.V., în calitate de conducător.

Intimata-reclamantă a achitat amenda contravențională în baza deciziei sancționatorii emise de către C.S.S.P.P., sumele respective fiind venit la bugetul statului conform art. 121 alin. (5) din Legea nr. 204/2006. În recurs s-a depus în copie două cereri de investire cu formulă executorie a sentințelor menționate ca fiind rămase definitive și irevocabile înregistrate la Curtea de Apel București la data de 17 octombrie 2011. Intimata-reclamantă nu a formulat întâmpinare. I. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului. Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs dar și sub toate aspectele în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat. 1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Intimata-reclamantă a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ decizia din 11 martie 2009 emisă de către C.S.S.P.P. prin care a fost sancționată, în calitate de director financiar al SC A.T.P.P.F. SA, cu amendă contravențională în cuantum de 3.000 RON pentru respectarea prevederilor din legislația primară și secundară din domeniul pensiilor facultative, activitatea societății la care aceasta își desfășoară activitatea, fiind una reglementată și supravegheată de către C.S.S.P.P. Din cuprinsul deciziei din 11 martie 2009 rezultă că au fost individualizate și încadrate juridic mai multe fapte contravenționale care sunt descrise prin trimiterea la actul de control de fond efectuat la societatea a cărui director financiar este intimata-reclamantă.

Faptele încadrate ca fiind contravenții au fost descrise explicit în documentația aferente desfășurării controlului finalizat cu emiterea deciziei de sancționare. Recurenta-pârâtă are calitate de autoritate administrativă autonomă cu atribuții de supraveghere prudențială și control al activității din sistemul pensiilor private, conform dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2005 privind înființarea, organizarea și funcționarea C.S.S.P.P. cu modificările și completările ulterioare. În temeiul dispozițiilor art. 121 din Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative are competența de a aplica sancțiunile pentru încălcarea prevederilor legale în domeniul pensiilor private, legea conferind o largă marjă de apreciere pentru că amenzile reglementate de acest act normativ nu sunt stabilite distinct pe fapte sau categorii de fapte, ci se stabilește o limită minimă și o limită maximă în acest sens.

Așa cum reține recurenta-pârâtă prin Legea nr. 204/2006, act normativ cu caracter special, legiuitorul a reglementat timpurile de contravenții și sancțiuni cu valori minime și maxime pentru fiecare categorie de persoane în parte și nu pentru fiecare faptă în parte valori între care se situează dreptul de apreciere al organului sancționator. Marja de apreciere este dată atât legislatorului național și corpurilor judiciare printre altele însărcinate cu interpretarea și aplicarea legilor în vigoare. În cauză amenda contravențională aplicată intimatei-reclamante este orientată spre minim, astfel că nu poate fi reținută o vătămare care să poată fi reparată decât prin anularea actului fără a se cerceta motivele de nelegalitate invocate prin acțiune privind natura faptelor, vinovăția și sancțiunea aplicată.

Înalta Curte constată că în cauză nu poate fi reținută motivare motivarea primei instanțe în ceea ce privește imposibilitatea verificării pe fond a legalității actului, în raport de probatoriul administrat în cauză respectiv raportul de control care este actul care stă la baza emiterii deciziei de sancționare conform art. 25 alin. (3) din O.U.G. nr. 50/2005, de legislația aplicabilă în materie potrivit căreia faptele sunt descrise prin trimiterea la actul de control și nici existența unei vătămări prin aplicarea unei singure sancțiuni pentru mai multe fapte individualizate cu trimitere la temeiul juridic, îndreptată spre minimul legal. Având în vedere limitele căii de atac a recursului, în vederea respectării accesului la dublul grad de jurisdicție și constatând că prima instanța nu a intrat în cercetarea fondului, Înalta Curte apreciază că se impune casarea cauzei cu trimiterea spre rejudecare la aceeași instanță.

2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs. Având în vedere toate considerentele expuse, Înalta Curte ca admite recursul, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 va casa sentința cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță pentru a analiza fondul cererii de anulare a deciziei din 11 martie 2009 în condițiile art. 1 alin. (1), art. 8 alin. (1) și art. 18 din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de C.S.S.P.P. împotriva sentinței civile nr. 3609 din 28 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 octombrie 2011.