ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4778/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și

modificată ulterior,

reclamantul P.V. a solicitat, în

contradictoriu cu pârâta A.N.R.P.,

obligarea acesteia la virarea în contul

său a sumei de 250.000 RON reprezentând despăgubiri aferente imobilului preluat

abuziv de către stat.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că prin contractul de donație autentificat din 10 iunie 2008

de Biroul Notarial Public S.E., numitul B.F.V., în calitate de donator, i-a cedat,

în calitate de donatar, dreptul său de creanță în cuantum de 500.000 RON reprezentând

despăgubirile în numerar care i se cuveneau potrivit deciziei din 26 februarie 2007

emisă de către Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor aferente imobilelor

preluate abuziv de către stat, decizie înregistrată la A.N.R.P. din 13 martie 2008.

Prima tranșă a despăgubirilor,

în cuantum de 250.000 RON, i-a fost virată în cont.

Ulterior, pârâta, prin

adresa din 8 februarie 2010, i-a comunicat refuzul său de a vira în contul reclamantului

a doua tranșă a despăgubirilor, argumentând că, pe de o parte, donatorul B.F.V.

a solicitat, la rândul sau, Direcției pentru acordarea despăgubirilor în numerar

virarea despăgubirilor în contul deschis pe numele său, iar, pe de altă parte, contractul

de donație încheiat și autentificat de BNP S.E. și autentificat din 10 iunie 2008

este lovit de nulitate absolută.

Reclamantul a criticat

poziția pârâtei, susținând că contractul de donație este valabil încheiat și nu

a fost revocat potrivit legii, că Direcția pentru acordarea despăgubirilor în numerar

nu este abilitată să aprecieze dacă și în ce măsură contractul de donație este valabil

încheiat, iar, pe de altă parte, validitatea contractului de donație nu a fost pusă

niciodată sub semnul îndoielii, prima tranșă a despăgubirii fiind virată în contul

reclamantului în baza aceluiași contract de donație a cărui nulitate este invocata.

Prin sentința civilă

nr. 5198 din data de 17 decembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată cererea formulată

de către reclamantul P.V.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond, față de dispozițiile art. 3 lit. a) al Titlului VII al Legii

nr. 247/2005 cu modificările și completările ulterioare, potrivit căruia „titlurile

de despăgubire nu pot fi vândute, cumpărate, date în garanție sau transferate în

orice alt mod, cu titlu oneros sau cu titlu gratuit cu excepția dobândirii acestora

ca efect al succesiunii. Actele de înstrăinare a titlurilor de despăgubire, cu excepția

celor transmise ca urmare a succesiunii, sunt lovite de nulitate absolută”, a apreciat

că donația autentificată din 10 iunie 2008 de Biroul Notarial Public S.E. este lovită

de nulitate absolută, care poate fi invocată și constatată din oficiu de către instanță,

astfel încât contractul menționat nu va mai produce efecte juridice.

Împotriva acestei sentințe

a formulat recurs reclamantul P.V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Motivele de recurs invocate

conform art. 304

1

C. proc. civ. se încadrează în dispozițiile art. 304

pct. 5, pct. 6 și pct. 9 C. proc. civ. invocându-se următoarele motive de casare,

respectiv de modificare ce sunt atacate prin care s-a respins ca neîntemeiată acțiunea

formulată de recurentul-reclamant.

În cadrul motivului de

casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. recurentul arată că instanța de

fond a încălcat principiul disponibilității părților, principiul contradictorialității

și principiul dreptului la apărare prin faptul că a constatat în considerentele

hotărârii pronunțate nulitatea contractului de donație, în lipsa unei cereri reconvenționale

din partea autorității pârâte și în lipsa citării tuturor părților din contractul

de donație.

Motivul de recurs prevăzut

de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. critică sentința atacată pe motiv că instanța de

fond a acordat ceea ce nu s-a cerut, respectiv a constatat din oficiu nulitatea

contractului de donație autentificat din 10 iunie 2008, fără a exista un capăt de

cerere în acest sens.

În raport de dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se invocă aplicarea greșită a dispozițiilor art. 801,

art. 822-art. 824 și art. 969 C. civ. ce consacră principiul irevocabilității donațiilor,

donația neputând fi revocată decât pentru motivele expres prevăzute de lege. Iar

în cauză nu erau aplicabile dispozițiile art. 3 lit. (1) Capitolul VII din Legea

nr. 247/2005 deoarece proprietarul titlului de despăgubire este liber să dispună

de dreptul de creanță în cuantum total de 500.000 RON.

Se solicită în principal

admiterea recursului și casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare

aceleiași instanțe și în subsidiar modificarea sentinței atacate în sensul admiterii

cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

La dosar intimata-pârâtă

a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând recursul declarat

în raport de motivele invocate Curtea îl apreciază pentru următoarele considerente

ca nefondat, în cauză nefiind îndeplinite condițiile de casare sau de modificare

a sentinței atacate prevăzute de art. 304 pct. 5, pct. 6 și pct. 9 C. proc. civ.

În raport de dispozițiile

art. 304 pct. 5 C. proc. civ., Curtea apreciază că instanța de fond nu a încălcat

formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C.

proc. civ.

Aceasta deoarece instanța

de fond nu a încălcat principiul dreptului la apărare și principiul contradictorialității

prin menționarea în considerentele hotărârii a dispozițiilor art. 3 lit. a) Capitolul

VII din Legea nr. 247/2005 care sancționează cu nulitatea absolută contractul de

donație având ca obiect titlurile de despăgubire. Instanța de fond și-a însușit

punctul de vedere formulat de autoritatea pârâtă în adresa de răspuns din 8

februarie 2010 și în întâmpinarea depusă la fondul cauzei. Iar acesta a reprezentat

un considerent al soluției de respingere a acțiunii formulate în baza Legii nr.

554/2004, neputându-se reține că s-a constatat din oficiu nulitatea donației direct

în considerentele hotărârii.

Motivul de recurs prevăzut

de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. nu poate fi reținut în cauză neputându-se reține

un „plus petita” al instanței de fond. Soluția recurată a fost de respingere a acțiunii,

nulitatea contractului de donație fiind invocată ca un argument al soluției de apreciere

a acțiunii formulate în baza art. 1 din Legea nr. 554/2004 ca nefiind întemeiată.

Aceasta deoarece obiectul

acțiunii reclamantului-recurent era contestarea pretinsului refuz nejustificat al

autorității pârâte de a-i vira în contul reclamantului-recurent suma de 250.000

RON reprezentând despăgubiri în numerar cuvenite potrivit deciziei din 26

februarie 2007, refuz comunicat prin adresa din 8 februarie 2010 și contestată de

recurentul-reclamant în condițiile art. 1 și art. 2 din Legea nr. 554/2004.

Motivul de recurs prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu este întemeiat, în cauză soluția de respingere

a acțiunii fiind dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 2 alin. (1)

lit. i) din Legea nr. 554/2004 în sensul că s-a constatat de instanța de fond că

adresa de răspuns din 8 februarie 2010 nu reprezintă un refuz nejustificat de soluționare

a cererii recurentului-reclamant având ca obiect obligarea autorității pârâte la

virarea sumei de 250.000 RON reprezentând restul despăgubirilor în numerar stabilite

în favoarea numitului B.F.V. prin decizia din 26 februarie 2007.

În mod corect instanța

de fond, verificând îndeplinirea sau nu a condițiilor existenței unui refuz nejustificat

de soluționare a cererii reclamantului-recurent apreciat că adresa de răspuns din

8 februarie 2010 nu reprezintă un refuz nejustificat în sensul dispozițiilor

art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, adresa de răspuns nu este emisă

cu exces de putere e către autoritatea pârâtă, iar indicarea dispozițiilor art.

3 lit. a) al Titlului VII din Legea nr. 247/2005, în raport de situația de fapt

al revocării procurii din 10 iunie 2008 de către persoana îndreptățită, reprezintă

temeiul de drept al refuzului autorității pârâte de a vira suma de 250.000 RON numerar

în contul reclamantului-recurent. Acesta deoarece reclamantul-recurent nu are un

drept recunoscut de lege vătămat în sensul dispozițiilor art. 1 și art. 2 din Legea

nr. 554/2004.

Considerentele recurentului-reclamant

legate de valabilitatea contractului de donație nu pot fi reținute, excedând obiectului

acțiunii formulate în baza art. 1 din Legea nr. 554/2004 și competenței instanței

de contencios administrativ. Contractul de donație este un contract civil, care

nu se încadrează în dispozițiile art. 8 din Legea nr. 554/2004 neputând forma obiectul

unei acțiunii în contencios administrativ.

Față de cele expuse mai

sus, Curtea în baza art. 312 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ. va respinge recursul

ca nefondat menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de

fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de P.V. împotriva sentinței civile nr. 5198 din data de 17 decembrie 2010 a Curții

de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 octombrie 2011.