ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5823/2010

Prin Sentința nr. 106 din 20 martie 2009 Tribunalul Dolj, secția civilă, a respins acțiunea formulată de reclamantul R.A. în contradictoriu cu pârâții S.C. R. S.A Craiova și S.C PUG S.A Craiova. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamantul are calitate procesuală activă iar pârâții au calitate procesuală pasivă, deoarece dreptul subiectiv afirmat de reclamant poate constitui obiectul analizei instanței și există identitate între persoana pârâților și cel ce se pretinde că ar fi obligat în raportul juridic dedus judecății. Tribunalul a mai constatat că, potrivit titlurilor de proprietate ale autorului reclamantului, imobilele solicitate erau terenuri arabile, care au făcut obiectul Decretului regal de expropriere nr. 1650 din 28 mai 1945 și se aflau în extravilanul comunei Cârcea, județul Dolj.

În consecință, în raport de dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, acțiunea este neîntemeiată. Prin Decizia nr. 262 din 20 octombrie 2009, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant. Instanța de apel a reținut că terenul a cărui restituire o solicită reclamantul nu formează obiectul Legii nr. 10/2001, deoarece a fost expropriat prin Decretul regal nr. 1650 din 28 mai 1945, fiind teren agricol, situat în extravilanul orașului Craiova. Nu există nici un act din care să rezulte că proprietarii expropriați ar fi atacat actul regal sau că ar fi contestat despăgubirea primită.

A mai reținut instanța de apel, că actul regal de expropriere cu plata de despăgubiri nu figurează ca act de preluare abuzivă conform art. 2 din Legea nr. 10/2001, iar reclamantul nu s-a prezentat în instanță pentru a da lămuriri cu privire la eventualitatea obținerii unor măsuri reparatorii conform Legii nr. 18/1991. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamantul. Invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a arătat că decizia este nelegală. Astfel, a susținut recurentul, chiar dacă în actul de expropriere s-a menționat propunerea de despăgubiri a mamei sale, acestea nu au fost încasate, iar la dosar se află înscrisuri din care rezultă că mama sa a refuzat încasarea despăgubirilor, pe care le-a considerat prea mici față de valoarea terenului preluat.

În mod greșit instanțele au reținut aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001, deoarece imobilul era solicitat la limita dintre intravilan și extravilan și nu s-a făcut dovada că ar fi fost situat în extravilan. Dovada că terenul era situat în intravilan este faptul că după preluare, pe acest teren s-au construit U.E. Craiova. Recurentul a mai arătat că instanțele au constatat în mod greșit că imobilele preluate prin decret regal nu intră în categoria imobilelor preluate în mod abuziv, deoarece sub incidența Legii nr. 10/2001 intră toate imobilele expropriate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Mai susține recurentul că terenul nu poate face obiectul legilor fondului funciar, deoarece nu se află în posesia Statului Român și nu poate fi restituit prin ordin al prefectului., iar pârâții deținători ai terenului nu justifică un titlu legal de proprietate.

Criticile formulate permit încadrarea recursului în dispozițiile art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă și sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare. Prin cererea completatoare, formulată în Dosarul nr. 4916/215/2006 al Tribunalului Dolj, reclamantul R.A. a chemat în judecată S.C. E. Craiova, S.C R. S.A. Craiova și S.C. PUG S.A. Craiova solicitând restituirea în natură, în baza Legii nr. 10/2001, a terenului în suprafață de 30.543,96 m.p., ce a aparținut autoarei sale, A.C.R., teren preluat prin decret regal de expropriere. La termenul din 17 octombrie 2008, reclamantul a precizat că nu înțelege să se mai judece cu pârâta S.C. E.S.A. Craiova, deoarece aceasta a emis Decizia nr. 7307 din 21 august 2008, care a fost atacată separat în instanță.

În cadrul procedurii de judecată a recursului, reclamantul a depus copia Deciziei nr. 2097 din 25 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a admis recursul declarat de R.A. împotriva Deciziei nr. 201 din 1 iulie 2009 a Curții de Apel Craiova, care a fost casată, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare la aceeași instanță de fond. Decizia menționată a fost pronunțată în contestația pe care reclamantul a formulat-o împotriva Dispoziției nr. 7303 din 21 august 2008, emisă de E. Craiova, iar instanța supremă a constatat că terenul solicitat în acea cauză face parte dintr-un lot mai mare de teren, de 50 ha, care a aparținut autorilor săi. Totodată, instanța supremă a constatat că terenul în litigiu s-a aflat în intravilanul localității atât la data preluării cât și la data exproprierii, astfel încât s-a reținut în mod greșit că nu cade sub incidența Legii nr. 10/2001.

În cauză, așa cum s-a arătat, instanța de apel a constatat că terenul nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001. Această constatare a avut loc în condițiile în care circumstanțele cauzei nu au fost pe deplin lămurite. Astfel, la dosar se află mai multe înscrisuri, din care rezultă că autorii reclamantului, A.C.R. și R.M., au dobândit (prin act dotal, în anul 1922), un corp de pământ și loc de casă în suprafață de 8 ha, cu toate construcțiile, pe teritoriul comunei Cârcea, 2,50 ha teren arabil în hotarul comunei Cârcea (act de vânzare - cumpărare înregistrat la 30 septembrie 1942), 11560 m.p.

teren arabil pe teritoriul comunei Cârcea, la punctul „Gropile cu nisip” (act de vânzare - cumpărare înregistrat la 11 iulie 1936 și 5 pogoane teren arabil pe teritoriul comunei Cârcea la punctul „Gropile cu nisip" (act de vânzare - cumpărare înregistrat la 9 iunie 1942). Prin Decretul regal nr. 1650 din 28 mai 1945 s-au autorizat Căile Ferate Române să procedeze la exproprierea pentru cauză de utilitate publică și a loturilor nr. 109, în suprafață de 6.545,17 m.p. teren arabil și nr. 110, în suprafață de 23.998,79 m.p. teren arabil, proprietatea lui A.C.R. Atât prima instanță cât și instanța de apel au reținut că imobilele ce au făcut obiectul decretului de expropriere sunt cele menționate în actele de proprietate ale autorilor reclamantului, dar acest lucru nu se susține prin probele administrate în cauză, deoarece, așa cum lesne se poate constata, suprafața expropriată este mai mică decât cea pe care autorii reclamantului au avut-o în proprietate.

Prima instanță și instanța de apel au mai reținut că terenul expropriat este teren arabil, situat în extravilan, dar nici această constatare nu are suport în probele administrate în cauză. Astfel, mențiunile din actele de proprietate în sensul că mare parte din terenuri erau terenuri arabile nu semnifică faptul că terenurile erau situate în extravilan. De aceea, instanțele ar fi trebuit să administreze probe suplimentare, prin care să stabilească regimul juridic al terenului expropriat ca fiind teren intravilan sau extravilan. Acest lucru se impunea cu atât mai mult, cu cât, conform mențiunilor din actele originare de proprietate, printre suprafețele de teren aflate în proprietatea familiei R. se aflau și terenuri ocupate de construcții sau terenuri cu destinația de teren construibil.

Apoi, în cauză instanțele nu au fost preocupate să stabilească care au fost coordonatele terenului expropriat din suprafața totală deținută de autorii reclamantului, deși atât actele de proprietate cât și actul de expropriere indică cu rigurozitate vecinătățile terenurilor în discuție. Pentru aceasta, ar fi fost necesar să se efectueze o expertiză tehnică de specialitate, prin care să se delimiteze suprafața de teren deținută în proprietate de autorii reclamantului și suprafețele de teren ce au făcut obiectul exproprierii. Numai după această delimitare s-ar fi putut constata dacă suprafețele de teren ce au făcut obiectul exproprierii erau sau nu arabile, dacă erau situate în extravilan sau în intravilan și, pe cale de consecință dacă este aplicabil ori nu art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

De asemenea, sunt greșite susținerile instanței de apel că preluarea nu a fost abuzivă, deoarece decretele regale de expropriere nu sunt vizate de dispozițiile art. 1 și 2 din Legea nr. 10/2001, iar exproprierea a avut loc cu plata de despăgubiri. Legea nr. 10/2001 reglementează regimul juridic al imobilelor preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, iar art. 2 alin. (1) lit. g) din lege definește ca fiind imobile preluate abuziv orice imobile preluate de stat cu titlu valabil, astfel cum este definit de art. 6 din Legea nr. 213/1998. Nici faptul că exproprierea s-ar fi realizat prin plata unor despăgubiri nu este un argument în sprijinul ideii că preluarea nu a fost abuzivă, în înțelesul legii speciale de reparație.

Reclamantul a contestat în mod constant că plata despăgubirilor ar fi avut loc și, în lipsa unor probe contrare, era sarcina pârâților să dovedească că plata cu un astfel de titlu ar fi avut loc. Chiar dacă s-ar fi demonstrat că despăgubirile au fost încasate, deveneau aplicabile dispozițiile art. 11 alin. (7) sau art. 12 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora valoarea măsurilor reparatorii în echivalent se stabilesc prin scăderea valorii actualizate a despăgubirilor primite, iar restituirea în natură este condiționată de rambursarea sumei reprezentând valoarea despăgubirilor primite, actualizate cu coeficientul de actualizare stabilit. Pentru toate cele arătate, recursul declarat de reclamant va fi admis, decizia atacată va fi casată, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

La rejudecare se vor respecta îndrumările date prin prezenta decizie, administrându-se probele arătate și orice altă probă necesară stabilirii corecte a situației de fapt și a regimului juridic al terenului în litigiu. De asemenea, se va avea în vedere și Decizia nr. 2097 din 25 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în sensul că se va analiza dacă terenul deținut de pârâtele din prezenta cauză face parte din același trunchi de teren cu cel deținut de U.E. Craiova, dacă urmează același regim juridic cu acesta și dacă circumstanțele prezentei cauze sunt similare cu cele din cauza în care instanța supremă a dezlegat deja problema regimului juridic al terenului preluat și pentru care se cuvin măsuri reparatorii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul R.A. împotriva Deciziei nr. 262 din 20 octombrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 noiembrie 2010. Procesat de GGC - DG