ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5823/2010

Prin Sentința nr. 106

din 20 martie 2009 Tribunalul Dolj, secția civilă, a respins acțiunea formulată

de reclamantul R.A. în contradictoriu cu pârâții S.C. R. S.A Craiova și S.C PUG

S.A Craiova.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut că reclamantul are calitate procesuală activă iar

pârâții au calitate procesuală pasivă, deoarece dreptul subiectiv afirmat de

reclamant poate constitui obiectul analizei instanței și există identitate

între persoana pârâților și cel ce se pretinde că ar fi obligat în raportul

juridic dedus judecății.

Tribunalul a mai

constatat că, potrivit titlurilor de proprietate ale autorului reclamantului,

imobilele solicitate erau terenuri arabile, care au făcut obiectul Decretului

regal de expropriere nr. 1650 din 28 mai 1945 și se aflau în extravilanul

comunei Cârcea, județul Dolj.

În consecință, în

raport de dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, acțiunea este

neîntemeiată.

Prin Decizia nr. 262

din 20 octombrie 2009, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze

cu minori și de familie, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant.

Instanța de apel a

reținut că terenul a cărui restituire o solicită reclamantul nu formează

obiectul Legii nr. 10/2001, deoarece a fost expropriat prin Decretul regal nr.

1650 din 28 mai 1945, fiind teren agricol, situat în extravilanul orașului

Craiova.

Nu există nici un act

din care să rezulte că proprietarii expropriați ar fi atacat actul regal sau că

ar fi contestat despăgubirea primită.

A mai reținut

instanța de apel, că actul regal de expropriere cu plata de despăgubiri nu

figurează ca act de preluare abuzivă conform art. 2 din Legea nr. 10/2001, iar

reclamantul nu s-a prezentat în instanță pentru a da lămuriri cu privire la

eventualitatea obținerii unor măsuri reparatorii conform Legii nr. 18/1991.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamantul.

Invocând dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a arătat că decizia este nelegală.

Astfel, a susținut

recurentul, chiar dacă în actul de expropriere s-a menționat propunerea de

despăgubiri a mamei sale, acestea nu au fost încasate, iar la dosar se află

înscrisuri din care rezultă că mama sa a refuzat încasarea despăgubirilor, pe

care le-a considerat prea mici față de valoarea terenului preluat.

În mod greșit

instanțele au reținut aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 8 din Legea nr.

10/2001, deoarece imobilul era solicitat la limita dintre intravilan și

extravilan și nu s-a făcut dovada că ar fi fost situat în extravilan.

Dovada că terenul era

situat în intravilan este faptul că după preluare, pe acest teren s-au construit

U.E. Craiova.

Recurentul a mai

arătat că instanțele au constatat în mod greșit că imobilele preluate prin

decret regal nu intră în categoria imobilelor preluate în mod abuziv, deoarece

sub incidența Legii nr. 10/2001 intră toate imobilele expropriate în perioada 6

martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Mai susține

recurentul că terenul nu poate face obiectul legilor fondului funciar, deoarece

nu se află în posesia Statului Român și nu poate fi restituit prin ordin al

prefectului., iar pârâții deținători ai terenului nu justifică un titlu legal

de proprietate.

Criticile formulate

permit încadrarea recursului în dispozițiile art. 304 pct. 9 din Codul de

procedură civilă și sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Prin cererea

completatoare, formulată în Dosarul nr. 4916/215/2006 al Tribunalului Dolj,

reclamantul R.A. a chemat în judecată S.C. E. Craiova, S.C R. S.A. Craiova și

S.C. PUG S.A. Craiova solicitând restituirea în natură, în baza Legii nr.

10/2001, a terenului în suprafață de 30.543,96 m.p., ce a aparținut autoarei

sale, A.C.R., teren preluat prin decret regal de expropriere.

La termenul din 17

octombrie 2008, reclamantul a precizat că nu înțelege să se mai judece cu

pârâta S.C. E.S.A. Craiova, deoarece aceasta a emis Decizia nr. 7307 din 21

august 2008, care a fost atacată separat în instanță.

În cadrul procedurii

de judecată a recursului, reclamantul a depus copia Deciziei nr. 2097 din 25

martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a admis

recursul declarat de R.A. împotriva Deciziei nr. 201 din 1 iulie 2009 a Curții

de Apel Craiova, care a fost casată, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare

la aceeași instanță de fond.

Decizia menționată a

fost pronunțată în contestația pe care reclamantul a formulat-o împotriva

Dispoziției nr. 7303 din 21 august 2008, emisă de E. Craiova, iar instanța

supremă a constatat că terenul solicitat în acea cauză face parte dintr-un lot

mai mare de teren, de 50 ha, care a aparținut autorilor săi.

Totodată, instanța

supremă a constatat că terenul în litigiu s-a aflat în intravilanul localității

atât la data preluării cât și la data exproprierii, astfel încât s-a reținut în

mod greșit că nu cade sub incidența Legii nr. 10/2001.

În cauză, așa cum s-a

arătat, instanța de apel a constatat că terenul nu intră sub incidența Legii

nr. 10/2001.

Această constatare a

avut loc în condițiile în care circumstanțele cauzei nu au fost pe deplin

lămurite.

Astfel, la dosar se

află mai multe înscrisuri, din care rezultă că autorii reclamantului, A.C.R. și

R.M., au dobândit (prin act dotal, în anul 1922), un corp de pământ și loc de

casă în suprafață de 8 ha, cu toate construcțiile, pe teritoriul comunei

Cârcea, 2,50 ha teren arabil în hotarul comunei Cârcea (act de vânzare -

cumpărare înregistrat la 30 septembrie 1942), 11560 m.p. teren arabil pe

teritoriul comunei Cârcea, la punctul „Gropile cu nisip” (act de vânzare -

cumpărare înregistrat la 11 iulie 1936 și 5 pogoane teren arabil pe teritoriul

comunei Cârcea la punctul „Gropile cu nisip" (act de vânzare - cumpărare

înregistrat la 9 iunie 1942).

Prin Decretul regal

nr. 1650 din 28 mai 1945 s-au autorizat Căile Ferate Române să procedeze la

exproprierea pentru cauză de utilitate publică și a loturilor nr. 109, în

suprafață de 6.545,17 m.p. teren arabil și nr. 110, în suprafață de 23.998,79

m.p. teren arabil, proprietatea lui A.C.R.

Atât prima instanță

cât și instanța de apel au reținut că imobilele ce au făcut obiectul decretului

de expropriere sunt cele menționate în actele de proprietate ale autorilor

reclamantului, dar acest lucru nu se susține prin probele administrate în

cauză, deoarece, așa cum lesne se poate constata, suprafața expropriată este

mai mică decât cea pe care autorii reclamantului au avut-o în proprietate.

Prima instanță și

instanța de apel au mai reținut că terenul expropriat este teren arabil, situat

în extravilan, dar nici această constatare nu are suport în probele

administrate în cauză.

Astfel, mențiunile

din actele de proprietate în sensul că mare parte din terenuri erau terenuri

arabile nu semnifică faptul că terenurile erau situate în extravilan.

De aceea, instanțele

ar fi trebuit să administreze probe suplimentare, prin care să stabilească

regimul juridic al terenului expropriat ca fiind teren intravilan sau

extravilan. Acest lucru se impunea cu atât mai mult, cu cât, conform

mențiunilor din actele originare de proprietate, printre suprafețele de teren

aflate în proprietatea familiei R. se aflau și terenuri ocupate de construcții

sau terenuri cu destinația de teren construibil.

Apoi, în cauză

instanțele nu au fost preocupate să stabilească care au fost coordonatele

terenului expropriat din suprafața totală deținută de autorii reclamantului,

deși atât actele de proprietate cât și actul de expropriere indică cu

rigurozitate vecinătățile terenurilor în discuție.

Pentru aceasta, ar fi

fost necesar să se efectueze o expertiză tehnică de specialitate, prin care să

se delimiteze suprafața de teren deținută în proprietate de autorii

reclamantului și suprafețele de teren ce au făcut obiectul exproprierii.

Numai după această

delimitare s-ar fi putut constata dacă suprafețele de teren ce au făcut

obiectul exproprierii erau sau nu arabile, dacă erau situate în extravilan sau

în intravilan și, pe cale de consecință dacă este aplicabil ori nu art. 8 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001.

De asemenea, sunt

greșite susținerile instanței de apel că preluarea nu a fost abuzivă, deoarece

decretele regale de expropriere nu sunt vizate de dispozițiile art. 1 și 2 din

Legea nr. 10/2001, iar exproprierea a avut loc cu plata de despăgubiri.

Legea nr. 10/2001

reglementează regimul juridic al imobilelor preluate abuziv în perioada 6

martie 1945 - 22 decembrie 1989, iar art. 2 alin. (1) lit. g) din lege

definește ca fiind imobile preluate abuziv orice imobile preluate de stat cu

titlu valabil, astfel cum este definit de art. 6 din Legea nr. 213/1998.

Nici faptul că

exproprierea s-ar fi realizat prin plata unor despăgubiri nu este un argument

în sprijinul ideii că preluarea nu a fost abuzivă, în înțelesul legii speciale

de reparație.

Reclamantul a

contestat în mod constant că plata despăgubirilor ar fi avut loc și, în lipsa

unor probe contrare, era sarcina pârâților să dovedească că plata cu un astfel

de titlu ar fi avut loc.

Chiar dacă s-ar fi

demonstrat că despăgubirile au fost încasate, deveneau aplicabile dispozițiile

art. 11 alin. (7) sau art. 12 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora valoarea

măsurilor reparatorii în echivalent se stabilesc prin scăderea valorii

actualizate a despăgubirilor primite, iar restituirea în natură este

condiționată de rambursarea sumei reprezentând valoarea despăgubirilor primite,

actualizate cu coeficientul de actualizare stabilit.

Pentru toate cele

arătate, recursul declarat de reclamant va fi admis, decizia atacată va fi

casată, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

La rejudecare se vor

respecta îndrumările date prin prezenta decizie, administrându-se probele

arătate și orice altă probă necesară stabilirii corecte a situației de fapt și

a regimului juridic al terenului în litigiu.

De asemenea, se va

avea în vedere și Decizia nr. 2097 din 25 martie 2010 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, în sensul că se va analiza dacă terenul deținut de

pârâtele din prezenta cauză face parte din același trunchi de teren cu cel

deținut de U.E. Craiova, dacă urmează același regim juridic cu acesta și dacă

circumstanțele prezentei cauze sunt similare cu cele din cauza în care instanța

supremă a dezlegat deja problema regimului juridic al terenului preluat și

pentru care se cuvin măsuri reparatorii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamantul R.A. împotriva Deciziei nr. 262 din 20 octombrie 2009 a

Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de

familie.

Casează decizia

atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 3 noiembrie 2010.

Procesat de GGC - DG