ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5820/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5820/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Prin Decizia civilă

nr. 162 din 23 octombrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și

pentru cauze cu minori și de familie, s-a respins ca nefondat apelul declarat

de reclamanta Direcția Județeană pentru Tineret Dâmbovița împotriva Sentinței

civile nr. 1310 din 10 iunie 2009, pentru următoarele motive:

Prin cererea înregistrată

la data de 1 martie 2007, sub nr. 2466/120/2007, reclamanta Direcția Județeană

pentru Tineret Dâmbovița a chemat în judecată pe pârâții Ministerul

Agriculturi, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, Regia Națională a Pădurilor,

Direcția Silvică Târgoviște și Ocolul Silvic Pucioasa, solicitând obligarea

acestora la plata sumei de 900.000 RON reprezentând prejudiciu cauzat Taberei

„Stejarul” Mărgineanca prin distrugerea vilelor B și D, ca urmare a

alunecărilor de teren din anul 2005 și închiderea vilei A pentru a nu pune în

pericol viața copiilor.

Pârâta Direcția

Silvică Târgoviște a invocat în cauză excepția lipsei calității procesuale

pasive a Ocolului Silvic Pucioasa, excepție ce a fost admisă, avându-se în

vedere că, potrivit art. 6 alin. (10) lit. a) din H.G. nr.. 229/2009 privind

reorganizarea Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva și aprobarea

regulamentului de organizare și funcționare, ocoalele silvice sunt subunități

din structura organizatorică a unităților din cadrul Romsilva, care nu au organe

proprii de conducere, astfel că nu pot sta în judecată ca pârâte, așa cum cer

dispozițiile art. 41 alin. (2) Cod procedură civilă.

Tribunalul Dâmbovița,

prin Sentința civilă nr. 1310 din 10 iunie 2009, a admis excepția lipsei

calității procesuale pasive a Ocolului Silvic Pucioasa și a respins acțiunea

formulată de reclamanta Direcția Județeană pentru Tineret Dâmbovița în

contradictoriu cu pârâții Direcția Silvică Târgoviște, Ocolul Silvic Pucioasa,

Regia Națională a Pădurilor București și Ministerul Agriculturii, Pădurilor și

Dezvoltării Rurale București

Prima instanța a

reținut că reclamanta a solicitat obligarea pârâților la plata sumei de 476.556

RON rezultată din expertiza tehnică judiciară efectuată în cauză, reprezentând

prejudiciu cauzat prin distrugerea vilelor B și C ale Taberei „Stejarul”

Mărgineanca și beneficiu nerealizat ca urmare a nefolosirii vilei A. S-a

invocat ca temei de drept al acțiunii dispozițiile art. 1000 alin. (1) C. civ.

privind răspunderea pentru prejudiciul cauzat de lucrurile ce sunt sub paza

noastră cu motivarea că, începând cu data de 20 mai 2004, s-au produs alunecări

de teren pe versantul N-E din vecinătatea Taberei „Stejarul”, unitate care face

parte din rețeaua Direcției Județene pentru Tineret Dâmbovița.

Pentru declanșarea

răspunderii prevăzute de art. 1000 alin. (1) C. civ., victima trebuia să facă

dovada prejudiciului, precum și a raportului de cauzalitate dintre fapta

lucrului și prejudiciu.

Totodată, trebuia să

se facă dovada că pârâta Regia Națională a Pădurilor - Romsilva era paznicul

juridic al lucrului care a produs prejudiciul, or în cauză pârâta, potrivit

alin.(1) din Regulamentul de Organizare și Funcționare este doar un gestionar

al fondului forestier proprietate publică a statului, nefiind și proprietar al

terenului care, prin alunecare, a produs pagubele reclamate.

Cu privire la fapta

lucrului cauzatoare de prejudiciu, prin notele de constatare depuse la dosarul

cauzei nu s-a stabilit cu certitudine cauza alunecărilor de teren care au creat

prejudiciul, iar în procesul-verbal întocmit la data de 6 aprilie 2005 de către

Direcția Silvică Târgoviște și Comitetul Județean pentru Situații de Urgență

Dâmbovița s-a menționat că fenomenul de curgere noroioasă, rezultat al

ruperilor, prăbușirilor, alunecărilor de teren, a produs pagubele arătate de

reclamantă, dar unitatea care gestionează obiectivul nu se face vinovată de

acestea și, mai mult, s-a constatat că nu s-au executat lucrări silvice sau de

altă natură care să declanșeze acest fenomen.

Totodată,

proiectanții din cadrul Institutului de Cercetări și Amenajări Silvice și

I.N.L. au constatat că fenomenul de curgere noroioasă a fost generat și

menținut ca urmare a : existenței unui substrat litologic alcătuit din nisipuri

moderat cimentate așezat pe un strat de argilă; pantei mari a versantului

(peste 40 %); unor perioade de timp bogate în precipitații; existenței unei

rețele de galerii de mină abandonată, situată la adâncimi diferite, care

probabil au început să se prăbușească.

S-a mai precizat în

nota efectuată în luna iulie 2004 că fenomenul a devenit activ cu circa 8 ani

în urmă, când s-au produs ruperi și prăbușiri de versant urmate de alunecare cu

arborii existenți pe teren. După recuperarea unei părți a masei lemnoase căzută

s-a procedat la reîmpădurirea cu salcâm a terenurilor mai stabile.

Ca atare, mențiunea

din nota de constatare încheiată la 31 mai 2004 în sensul că o cauză importantă

a alunecărilor o constituie defrișările anterior efectuate în zonă nu are

suport probator, aceste afirmații fiind făcute de persoane care nu sunt de

specialitate și care, de-altfel, nu au indicat când anume și cine a efectuat

defrișările și pe ce suprafață de teren.

Reclamanta a mai

depus la dosarul cauzei și notele de constatare din 26 mai 2004 și 14 decembrie

2005 în care nu s-a stabilit persoana vinovată sau lucrul care a produs

prejudiciul ci doar s-a constatat existența acestuia, care, de altfel, nu a

fost contestat.

Astfel, cât timp nu

s-a dovedit și nu s-a stabilit în concret ce anume a provocat alunecările de

teren care au produs prejudiciul, s-a apreciat că nu sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 1000 alin. (1) C. civ.

Nu s-a stabilit dacă

alunecările de teren aveau caracter previzibil și dacă pârâta Regia Națională a

Pădurilor - Romsilva era cea care trebuia să le anticipeze pentru a putea fi în

prezența unei fapte a lucrului și nu a unei cauze exoneratoare de răspundere,

cum ar fi forța majoră.

O altă cauză de

exonerare ar fi și fapta victimei, care nu a făcut dovada că la momentul

edificării construcțiilor avea toate avizele necesare, inclusiv cele

referitoare la studiul de fezabilitate asupra terenului, dar și la situația

juridică a terenului pe care s-a edificat tabăra, respectiv persoana sau

instituția proprietară a terenului, dacă există un contract de închiriere,

pentru ce suprafață de teren sau dacă sunt doar simpli tolerați.

Împotriva sentinței a

declarat apel reclamanta, criticând-o pe motive de netemeinicie și

nelegalitate, susținând că în mod greșit instanța de fond a apreciat că nu sunt

îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1000 alin. (1) C. civ., întrucât

pârâții au cunoscut încă din anul 2004 starea generatoare de prejudiciu.

Existența vinei în

comiterea faptei ilicite rezidă în aceea că în cadrul acestor instituții s-a

hotărât să nu se ia toate măsurile necesare pentru împiedicarea producerii

prejudiciului și pentru amplificarea fenomenului generator.

Alunecările de teren

s-au produs începând cu data de 20 mai 2004 pe versantul Nord-Est din

vecinătatea taberei, iar la sesizarea reclamantei, Comisia județeană de apărare

împotriva dezastrelor s-a deplasat la fața locului în data de 24 mai 2004,

respectiv 26 mai 2004, când s-au întocmit note de constatare prin care au fost

stabilite cauzele alunecărilor de teren cât și măsuri concrete ce urmau a fi

luate pentru a nu fi afectate toate clădirile ce aparțineau reclamantei.

În conformitate cu

cele consemnate în notele de constatare, Direcția Silvică Târgoviște a

solicitat Regiei Naționale a Pădurilor prin Adresa nr. 10582 din 5 august 2004

susținerea financiară a lucrărilor propuse prin studiul de prefezabilitate

întocmit de Institutul de Cercetări și Amenajări Silvice la data de 6 iulie

2004 înregistrat sub nr. 5006, așa cum rezultă și din Adresa nr. 1964 din 24

februarie 2005 Direcția Silvică Târgoviște - administratorul suprafeței,

executa lucrări de consolidare a terenului în baza unor programe investiționale

cu finanțare de la bugetul de stat, programe anuare ce sunt stabilite și

aprobate de către Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale.

Este adevărat că

Direcția Silvică Târgoviște, în anul financiar 2005 prin Adresa nr. 1982 din 24

februarie 2005, solicită susținere financiară pentru efectuarea lucrărilor,

includerea în lista investițiilor finanțate de la bugetul de stat a sumei de 9

miliarde lei.

Deși Ministerul

Agriculturii recunoaște la interogatoriu că în buget s-a aprobat suma de

215.000 RON în anul 2005 cu destinația stabilită, nu s-a făcut nicio lucrare.

În ceea ce privește

întinderea pagubei, la dosar există suficiente probe din care rezultă existența

prejudiciului, a faptei ilicite ce este dovedită de notele de constatare,

iminența pericolului fiind cunoscută de către ministerul de resort.

Apelanta a mai

susținut că acțiunea este admisibilă întrucât pârâtele și-au însușit greșeala

constând în extragerea de masă lemnoasă de pe versant, care a generat

alunecările de teren și nu au întreprins măsurile dispuse în notele de

constatare întocmite de instituțiile abilitate în acest sens, ceea ce a dus la

distrugerea celor două clădiri, vilele B și D, iar cea de a treia clădire, vila

A, a fost închisă pentru că prezenta pericol de prăbușire.

Nu s-a ținut cont de

obligațiile legale ale fiecărui pârât, că ordinele date au încălcat legea și că

măsurile indicate prin notele scrise nu au fost luate cu bună știință.

Cât privește

argumentul că reclamanta nu a făcut dovada edificării construcțiilor cu avizele

necesare, apelanta a susținut că acesta nu este real, întrucât instanța îl

putea pune în vedere să depună la dosarul cauzei actele doveditoare edificării

construcțiilor în condițiile legii.

Intimatele-pârâte

Direcția Silvică Târgoviște și Ministerul Agriculturii, Pădurilor și

Dezvoltării Rurale au formulat întâmpinare la apelul declarat de reclamantă,

prin care au solicitat respingerea acestuia, cu motivarea că în cauză nu s-a

făcut dovada de către reclamantă a îndeplinirii condițiilor prevăzute de art.

1000 alin. (1) pentru angajarea răspunderii acestora.

Asupra apelului,

instanța a reținut următoarele:

Răspunderea pentru

lucruri, reglementată de art. 1000 alin. (1) C. civ., ce reprezintă temeiul

acțiunii, este o răspundere delictuală - ca formă a răspunderii civile, ce este

guvernată de principiul legalității.

Răspunderea

delictuală este urmarea prejudiciului creat printr-o faptă ilicită care constituie,

în afara unei legături juridice preexistente între victimă și autor,

nesocotirea obligației generale de a nu păgubi pe altul.

De regulă, fapta

ilicită generatoare de prejudiciu conduce la obligarea reparării lui numai în

cazul când este culpabilă, în sensul săvârșirii ei cu intenția de a păgubi sau

din cauza lipsei unei atitudini diligente a făptuitorului.

Pe lângă condițiile

generale ale răspunderii delictuale intervin și condiții speciale pentru

angajarea răspunderii pentru prejudiciile cauze de lucruri, respectiv

prejudiciul, raportul de cauzalitate dintre lucruri și prejudiciu, iar lucrul

să se afle în paza juridică a unei persoane.

În cauză, ceea ce a

determinat pretinsul prejudiciu reclamantei sunt alunecările de teren din anul

2005 pe versantul Nord-Est din vecinătatea Taberei „Stejarul”, care face parte

din rețeaua Direcției Județene pentru Tineret Dâmbovița, iar acestea sunt

împrejurări externe, neimputabile persoanelor juridice chemate să răspundă și

care constituie cauze care exclud existența raportului de cauzalitate.

Susținerea

reclamantei-apelante că fenomenul s-a produs datorită „defrișărilor masive”

efectuate de pârâta Direcția Silvică Târgoviște nu se confirmă întrucât

expertiza tehnică de specialitate silvicultură efectuată în cauză reține faptul

că tăierile de masă lemnoasă s-au făcut în conformitate cu prevederile

amenajamentului silvic, că nu s-au făcut tăieri abuzive și, mai mult, expertul

se referă la existența a două galerii de mină, amplasate la 150 metri de

tabără.

Cu Adresa nr. 8095

din 21 iunie 2004, Direcția Silvică Târgoviște a solicitat Institutului de

Cercetări și Amenajări Silvice București elaborarea unui studiu care să

stabilească soluția tehnică pentru stoparea fenomenului, studiu ce a fost

întocmit de proiectanți în baza constatărilor din teren și s-a materializat

prin „nota privind curgerea noroioasă de la Tabăra Stejarul -

Mărgineanca".

În acest studiu s-au

stabilit cauzele care au concurat la producerea fenomenului de curgere

noroioasă, respectiv existența unui strat de argilă, panta mare a versantului,

precipitații abundente, existența sub terenul afectat de curgerea noroioasă a

unei rețele de galerii de mină abandonate. S-a apreciat că fenomenul de curgere

noroioasă este un fenomen dependent de o serie de factori naturali, pe care

omul nu-i poate modifica, favorizat probabil și de exploatarea zăcământului de

cărbune din subteran, concluzionându-se că pagubele produse sunt rezultatul

calamităților naturale.

Mai mult, prin

procesul verbal de constatare și stabilire a volumului pierderilor înregistrate

în urma acțiunii unor factori dăunători nr. 3538 din 6 aprilie 2005, încheiat

între Direcția Silvică Târgoviște și Comitetul Județean pentru Situații de

Urgență Dâmbovița, se constată că fenomenul de curgere noroioasă este datorat

ruperilor, prăbușirilor și alunecărilor de teren, iar în urma analizei

efectuate de comisie s-a apreciat că „nu s-au executat lucrări silvice sau de

altă natură care să declanșeze acest fenomen".

Dat fiind că

alunecarea de teren a antrenat și masa lemnoasă existentă, Ocolul Silvic a

procedat la recuperarea parțială a masei lemnoase din suprafața afectată, iar

ulterior s-au efectuat împăduriri cu salcâmi, aspect ce rezultă din Adresa nr.

5286 din 15 iunie 2004 a Ocolului Silvic Pucioasa.

Reținând că din

probele dosarului nu rezultă o culpă a pârâtelor a declanșarea fenomenului de

curgere noroioasă, că au existat factori concurenți, externi care au determinat

acest fenomen și că pârâta Direcția Silvică Târgoviște a făcut toate

demersurile pentru remedierea situației, Curtea de apel a apreciat că în mod

corect acțiunea reclamantei a fost respinsă.

Împotriva deciziei de

apel a formulat cerere de recurs reclamanta-apelantă, criticând-o pentru

următoarele motive:

A. Nu s-au respectat

dispozițiile art. 260 C. proc. civ., neanalizându-se toate motivele de apel. Nu

s-au analizat obligațiile pârâtelor, care decurg din lege.

Direcția Silvică

Târgoviște - Regia Națională a Pădurilor Romsilva și Ministerul Agriculturii,

Pădurii și Dezvoltării Rurale, în calitate de păzitor material, respectiv

juridic, au cunoscut încă din anul 2004 factorul generator de prejudiciu.

Alunecările de teren

s-au produs în luna mai 2004, iar la sesizarea sa Comisia județeană de apărare

împotriva dezastrelor s-a deplasat la fața locului în datele de 24 și 26 mai,

prilej cu care s-a întocmit nota de constatare prin care s-au stabilit măsurile

concrete ce urmau a fi luate pentru a nu fi afectate clădirile.

În baza notei de

constatare, Direcția Silvică Târgoviște a solicitat Regiei Naționale a

Pădurilor, prin Adresa nr. 10582 din 5 august 2004, susținerea financiară a

lucrărilor propuse prin studiul de prefezabilitate nr. 5006 din 6 iulie 2004

întocmit de Institutul de Cercetare și Amenajări Silvice, suma estimată fiind

solicitată a fi inclusă ca investiție bugetară pe anul 2005, cu aprobarea

ministerului pârât, ca reprezentant al Statului, proprietar al terenurilor

forestiere.

La interogatoriul

luat, ministerul recunoaște că în buget s-au aprobat 214.000 RON pentru anul

2005 cu destinația efectuării lucrărilor stabilite. Cu toate acestea, suma nu a

fost alocată efectiv pentru lucrarea respectivă, întrucât nu s-a efectuat nicio

lucrare.

Prin urmare, deși a

fost alocată această sumă pentru începerea lucrărilor în vederea stopării

procesului de alunecare a terenului, aceste lucrări nu s-au efectuat.

B. Sunt întrunite

condițiile răspunderii pârâtelor, întrucât acestea:

- au paza efectivă și

juridică a bunului;

- aveau obligația

legală de a lua toate măsurile pentru împiedicarea producerii prejudiciului;

- prejudiciul era

previzibil încă din vara anului 2004, aspect consemnat în nota privind curgerea

noroioasă de la Tabăra „Stejaru” întocmită de Institutul de Cercetări și

Amenajări Silvice din subordinea ministerului pârât;

- prejudiciul s-a

produs la finele anului 2005 și a fost determinat de faptul că lucrările

propuse în 2004 și finalizate în 2005 nu au fost executate;

- pârâtele nu au

justificat în fața instanțelor starea de pasivitate, iar plasarea

responsabilității cu trimitere la minele subterane nu este posibilă, întrucât

galeriile subterane generează prăbușiri de teren și nu alunecări.

În cauză au formulat

întâmpinări Regia Națională a Pădurilor - Romsilva și Direcția Silvică

Dâmbovița, prin care au susținut lipsa culpei în declanșarea fenomenului,

existența factorilor concurenți care au determinat fenomenul și că s-au făcut

demersuri pentru remedierea situației. S-a reiterat apărarea privind culpa

proprie a reclamantei în legătură cu producerea prejudiciului, prin: amplasarea

taberei în clădirile (înconjurate de versanți) ale unei foste organizări de

șantier pentru exploatarea minieră din zona Mărgineanca; vechimea clădirilor

construite cu circa 60 de ani în urmă; nerealizarea unor lucrări de consolidare

a structurii de rezistență a clădirilor sau acoperișului; afectarea zonei de

alunecări de teren în perioada 2004-2005 și chiar anterior anului 1989. Prin

Adresa nr. 1964 din 24 februarie 2005, Direcția Silvică Târgoviște a informat

recurenta despre întocmirea studiului de prefezabilitate de către I.GA.S.

București, solicitându-i-se colaborarea în sensul efectuării demersurilor

pentru identificarea și accesarea fondurilor destinate executării lucrărilor

prevăzute de acest proiect, însă aceasta nu s-a implicat în rezolvarea

situației.

Analizând decizia de

apel în raport de criticile formulate, ce se circumscriu dispozițiilor art. 304

pct. 5 și pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că se impune casarea

acesteia și trimiterea cauzei pentru rejudecare, în considerarea celor ce

succed:

Instanța de apel a

reținut, în concluzie, că din probele dosarului nu rezultă o culpă a pârâtelor

în declanșarea fenomenului de curgere noroioasă, că au existat factori

concurenți externi care au determinat acest fenomen și că pârâta Direcția

Silvică Târgoviște a făcut toate demersurile pentru remedierea situației, că

tăierile de masă lemnoasă s-au făcut în conformitate cu prevederile

amenajamentului silvic, nu s-au făcut tăieri abuzive, nu s-au executat lucrări

silvice sau de altă natură care să declanșeze acest fenomen, s-a recuperat

parțial masa lemnoasă din suprafața afectată, iar ulterior s-au efectuat

împăduriri cu salcâmi, făcându-se referire totodată și la faptul că în zonă

există două galerii de mină la 150 metri de tabără.

Față de motivele de

apel, astfel cum au fost formulate și reluate și în cererea de recurs, se

constată că instanța de apel nu s-a pronunțat în integralitate asupra acestora,

ceea ce echivalează cu o necercetare a fondului, atrăgând aplicarea și a art.

312 alin. (5) C. proc. civ.

Ceea ce s-a imputat,

în esență, prin criticile neanalizate a vizat o nerespectare a obligațiilor

legale ale pârâților, obligații cuprinse inclusiv în note de constatare

ulterioare declanșării alunecărilor de teren începând cu luna mai 2004,

arătându-se că actele întocmite ar fi cuprins și măsuri concrete ce urmau a fi

luate pentru a nu fi afectate clădirile-critici detaliate în cererea de apel.

În ceea ce privește

culpa proprie a reclamantei, susținută prin întâmpinările formulate în cauză,

reținută prin sentința primei instanțe și neanalizată de instanța de apel,

urmează a se avea în vedere în egală măsură dispozițiile art. 304 pct. 5 și

art. 312 alin. (5) C. proc. civ.

În aceste condiții,

cu aplicarea dispozițiilor procedurale sus-menționate, se impune trimiterea

cauzei pentru rejudecare la aceeași instanță de apel, care va avea în vedere și

celelalte apărări formulate în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamanta Direcția Județeană pentru Tineret Dâmbovița împotriva

Deciziei civile nr. 162 din 23 octombrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția

civilă și pentru cauze cu minori și familie.

Casează decizia și

trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 3 noiembrie 2010.

Procesat de GGC - DG