ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5527/2013

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 420 din 20 februarie 2012, Tribunalul Arad, secția de contencios administrativ și fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale, a declinat în favoarea Curții de Apel Timișoara competența materială a soluționării acțiunii în contencios administrativ fiscal exercitată de reclamanta SC I.D.C. SRL - Filiala Arad, în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională a Vămilor și Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Arad, pentru obligarea la plata sumei de 1.225.350 RON, reprezentând prejudiciu. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că prin cererea înregistrată la secția civilă a Tribunalului Arad la data de 22 mai 2011 reclamanta SC I.D.C.

SRL a chemat în judecată pe pârâta Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Arad, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 1.138.759 RON cu titlu de despăgubiri, pentru repararea prejudiciului suferit în perioada august - decembrie 2008, ca urmare a executării Deciziei de impunere nr. 1/CIF din 7 iulie 2008, cât și a blocării activității societății, prejudiciu compus din suma de 527.250 RON, însemnând profit nerealizat, suma de 276.811 RON, însemnând cheltuieli proprii societății și suma de 334.698 RON, însemnând majorări calculate de către Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Arad pentru neplata la buget a sumelor restante, până la zi.

Instanța a constatat că, raportat la valoarea totală a prejudiciului pretins a fi suferit de către reclamantă, în sumă de 1.138.759 RON, nu este competentă să soluționeze această cauză, având în vedere dispozițiile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora litigiile a căror valoare este mai mare de 500.000 RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale Curților de Apel. Pentru aceste considerente, având în vedere dispozițiile art. 137, art. 158 și art. 159 C. proc. civ., instanța a declinat competența materială a soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara Prin Sentința civilă nr. 633 din 26 noiembrie 2012 Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamanta SC I.D.C.

SRL, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Arad și Autoritatea Națională a Vămilor București, în favoarea Tribunalului Arad, secția civilă și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării acestui conflict. Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut că reclamanta s-a adresat cu o acțiune de drept comun, având ca obiect obligarea autorității vamale la plata unor despăgubiri, susținând în esență că, prin emiterea unui act administrativ ilegal a determinat blocarea activității reclamantei, cu consecința imposibilității continuării obiectului de activitate, respectiv pierderea profitului și cu consecința imposibilității plății datoriilor curente, cu acumularea penalităților de întârziere.

Reclamanta a cuantificat profitul nerealizat, penalitățile menționate și cheltuielile proprii la suma de 1.138.759 RON, iar temeiul juridic al acțiunii a fost indicat ca fiind art. 998 - 999 C. civ. în redactarea inițială. Curtea a constatat că în cauză nu s-a solicitat a fi exonerată reclamanta de o creanță fiscală, așa cum de asemenea nu s-a solicitat restituirea vreunei sume de bani achitate în baza vreunei norme de drept fiscal, ci s-a solicitat antrenarea răspunderii civile delictuale, concluzie ce rezultă fără nici un dubiu din obiectul cauzei, din prezentarea situației de fapt și din temeiul juridic invocat. Prin urmare, reținându-se că obiectul acțiunii se circumscrie litigiilor soluționate de secțiile civile ale instanțelor judecătorești, instanța a constatat că este competent a soluționa cauza Tribunalul Arad, secția civilă, în conformitate cu dispozițiile art. 2 pct. 1, lit. b) C. proc.

civ., reținând că în același sens a decis și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 3361 din 24 iunie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 1162/59/2009. Apreciind totodată că necompetența Curții de Apel Timișoara este de ordine publică, în temeiul dispozițiilor art. 158 alin. (1) și art. 159 pct. 2 C. proc. civ., instanța a admis excepția și, în consecință, și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Arad, secția civilă, iar, întrucât în cauză și-au declinat competența reciproc atât Tribunalul Arad, cât și Curtea de Apel Timișoara, constatându-se ivit conflictul negativ de competență, potrivit art. 22 pct. 3 C. proc. civ, instanța a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție cu soluționarea acestui conflict, în temeiul art. 21 C. proc.

civ. Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul, conform art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal. Pentru a adopta această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate: Obiectul acțiunii judiciare l-a constituit obligarea pârâtei la plata sumei de 1.138.759 RON, cu titlu de despăgubiri pentru repararea prejudiciului suferit de reclamantă ca urmare a executării unei decizii de impunere prin care societatea a fost obligată la plata sumei de 2.243.060 RON cu titlu de accize aferente produselor accizabile.

Astfel, suma solicitată are caracterul unei creanțe fiscale, fiind aplicabile în materie de competență dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal, prin derogare de la prevederile C. proc. civ., făcând o dublă distincție pentru stabilirea competenței instanțelor de contencios administrativ: în raport cu organul emitent al actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat. Astfel, pe de o parte, se distinge între actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene (litigii ce sunt date în competența tribunalelor administrativ-fiscale) și acte administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale (litigii ce sunt date în competența secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel).

Pe de altă parte, legea distinge între actele administrative care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON (litigii ce sunt date în competența tribunalelor administrativ-fiscale) și acte administrative care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON (litigii ce sunt date în competența secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel).

Astfel fiind, având în vedere faptul că în cazul litigiilor având ca obiect creanțe fiscale competența de soluționare a cauzei se stabilește, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în raport cu criteriul valoric, iar nu în raport cu criteriul rangului central sau local al organului fiscal emitent, întrucât cuantumul sumei ce formează obiectul prezentului litigiu este mai mare de 500.000 RON, competența de soluționare în fond a cauzei aparține Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal. Chiar dacă reclamantul a invocat ca temei de drept dispozițiile art. 998 - 999 C. civ., instanța are, potrivit art. 129 alin. (6) C. proc. civ., obligația de a face calificarea cererii de chemare în judecată.

Astfel, potrivit art. 129 alin. (6) C. proc. civ., judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății. Obiectul acțiunii nu poate fi schimbat sau depășit, însă temeiul ei juridic nu leagă instanța, care este îndreptățită să dea acțiunii calificarea juridică exactă, alta decât cea dată de reclamant prin cererea de chemare în judecată. În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta SC I.D.C. SRL - Filiala Arad și pe pârâtele Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Arad și Autoritatea Națională a Vămilor, în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31 mai 2013. Procesat de GGC - AS