ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5527/2013

Asupra conflictului

negativ de competență de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 420 din 20 februarie

2012, Tribunalul Arad, secția de contencios administrativ și fiscal, litigii de

muncă și asigurări sociale, a declinat în favoarea Curții de Apel Timișoara

competența materială a soluționării acțiunii în contencios administrativ fiscal

exercitată de reclamanta SC I.D.C. SRL - Filiala Arad, în contradictoriu cu

pârâtele Autoritatea Națională a Vămilor și Direcția Județeană pentru Accize și

Operațiuni Vamale Arad, pentru obligarea la plata sumei de 1.225.350 RON,

reprezentând prejudiciu.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța a reținut că prin cererea înregistrată la secția

civilă a Tribunalului Arad la data de 22 mai 2011 reclamanta SC I.D.C. SRL a

chemat în judecată pe pârâta Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni

Vamale Arad, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 1.138.759 RON cu

titlu de despăgubiri, pentru repararea prejudiciului suferit în perioada august

- decembrie 2008, ca urmare a executării Deciziei de impunere nr. 1/CIF din 7

iulie 2008, cât și a blocării activității societății, prejudiciu compus din

suma de 527.250 RON, însemnând profit nerealizat, suma de 276.811 RON,

însemnând cheltuieli proprii societății și suma de 334.698 RON, însemnând

majorări calculate de către Administrația Finanțelor Publice a Municipiului

Arad pentru neplata la buget a sumelor restante, până la zi.

Instanța a constatat

că, raportat la valoarea totală a prejudiciului pretins a fi suferit de către

reclamantă, în sumă de 1.138.759 RON, nu este competentă să soluționeze această

cauză, având în vedere dispozițiile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr.

554/2004, potrivit cărora litigiile a căror valoare este mai mare de 500.000

RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal

ale Curților de Apel.

Pentru aceste

considerente, având în vedere dispozițiile art. 137, art. 158 și art. 159 C.

proc. civ., instanța a declinat competența materială a soluționării cauzei în

favoarea Curții de Apel Timișoara

Prin Sentința civilă

nr. 633 din 26 noiembrie 2012 Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios

administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale, invocată din

oficiu și a declinat competența de soluționare a acțiunii formulată de

reclamanta SC I.D.C. SRL, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Județeană

pentru Accize și Operațiuni Vamale Arad și Autoritatea Națională a Vămilor

București, în favoarea Tribunalului Arad, secția civilă și, constatând ivit

conflictul negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție

în vederea soluționării acestui conflict.

Pentru a hotărî

astfel, Curtea a reținut că reclamanta s-a adresat cu o acțiune de drept comun,

având ca obiect obligarea autorității vamale la plata unor despăgubiri, susținând

în esență că, prin emiterea unui act administrativ ilegal a determinat blocarea

activității reclamantei, cu consecința imposibilității continuării obiectului

de activitate, respectiv pierderea profitului și cu consecința imposibilității

plății datoriilor curente, cu acumularea penalităților de întârziere.

Reclamanta a cuantificat profitul nerealizat, penalitățile menționate și

cheltuielile proprii la suma de 1.138.759 RON, iar temeiul juridic al acțiunii

a fost indicat ca fiind art. 998 - 999 C. civ. în redactarea inițială.

Curtea a constatat că

în cauză nu s-a solicitat a fi exonerată reclamanta de o creanță fiscală, așa

cum de asemenea nu s-a solicitat restituirea vreunei sume de bani achitate în

baza vreunei norme de drept fiscal, ci s-a solicitat antrenarea răspunderii

civile delictuale, concluzie ce rezultă fără nici un dubiu din obiectul cauzei,

din prezentarea situației de fapt și din temeiul juridic invocat.

Prin urmare,

reținându-se că obiectul acțiunii se circumscrie litigiilor soluționate de secțiile

civile ale instanțelor judecătorești, instanța a constatat că este competent a

soluționa cauza Tribunalul Arad, secția civilă, în conformitate cu dispozițiile

art. 2 pct. 1, lit. b) C. proc. civ., reținând că în același sens a decis și

Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 3361 din 24 iunie 2010,

pronunțată în Dosarul nr. 1162/59/2009.

Apreciind totodată că

necompetența Curții de Apel Timișoara este de ordine publică, în temeiul

dispozițiilor art. 158 alin. (1) și art. 159 pct. 2 C. proc. civ., instanța a

admis excepția și, în consecință, și-a declinat competența în favoarea

Tribunalului Arad, secția civilă, iar, întrucât în cauză și-au declinat

competența reciproc atât Tribunalul Arad, cât și Curtea de Apel Timișoara,

constatându-se ivit conflictul negativ de competență, potrivit art. 22 pct. 3

C. proc. civ, instanța a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție cu

soluționarea acestui conflict, în temeiul art. 21 C. proc. civ.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul, conform

art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a

cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ

și fiscal.

Pentru a adopta

această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare

arătate:

Obiectul acțiunii

judiciare l-a constituit obligarea pârâtei la plata sumei de 1.138.759 RON, cu

titlu de despăgubiri pentru repararea prejudiciului suferit de reclamantă ca

urmare a executării unei decizii de impunere prin care societatea a fost

obligată la plata sumei de 2.243.060 RON cu titlu de accize aferente produselor

accizabile.

Astfel, suma

solicitată are caracterul unei creanțe fiscale, fiind aplicabile în materie de

competență dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit

cărora „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de

autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și

impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până

la 500.000 RON se soluționează în fond de către tribunalele

administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau

încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și

impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai

mari de 500.000 RON se soluționează în fond de secțiile de contencios

administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială

nu se prevede altfel”.

Deci, art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competența materială a instanței de

contencios administrativ și fiscal, prin derogare de la prevederile C. proc.

civ., făcând o dublă distincție pentru stabilirea competenței instanțelor de

contencios administrativ: în raport cu organul emitent al actului și în funcție

de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.

Astfel, pe de o

parte, se distinge între actele administrative emise sau încheiate de

autoritățile publice locale și județene (litigii ce sunt date în competența

tribunalelor administrativ-fiscale) și acte administrative emise sau încheiate

de autoritățile publice centrale (litigii ce sunt date în competența secțiilor

de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel).

Pe de altă parte, legea

distinge între actele administrative care privesc taxe și impozite,

contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la

500.000 RON (litigii ce sunt date în competența tribunalelor

administrativ-fiscale) și acte administrative care privesc taxe și impozite,

contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de

500.000 RON (litigii ce sunt date în competența secțiilor de contencios

administrativ și fiscal ale curților de apel).

Astfel fiind, având

în vedere faptul că în cazul litigiilor având ca obiect creanțe fiscale

competența de soluționare a cauzei se stabilește, potrivit art. 10 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004, în raport cu criteriul valoric, iar nu în raport cu

criteriul rangului central sau local al organului fiscal emitent, întrucât

cuantumul sumei ce formează obiectul prezentului litigiu este mai mare de

500.000 RON, competența de soluționare în fond a cauzei aparține Curții de Apel

Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.

Chiar dacă reclamantul

a invocat ca temei de drept dispozițiile art. 998 - 999 C. civ., instanța are,

potrivit art. 129 alin. (6) C. proc. civ., obligația de a face calificarea

cererii de chemare în judecată.

Astfel, potrivit art.

129 alin. (6) C. proc. civ., judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului

cererii deduse judecății.

Obiectul acțiunii nu

poate fi schimbat sau depășit, însă temeiul ei juridic nu leagă instanța, care

este îndreptățită să dea acțiunii calificarea juridică exactă, alta decât cea

dată de reclamant prin cererea de chemare în judecată.

În consecință, având

în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 22

alin. (3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de

soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Curții de Apel Timișoara,

secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe reclamanta SC I.D.C. SRL - Filiala Arad și

pe pârâtele Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Arad și

Autoritatea Națională a Vămilor, în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția

de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 31 mai 2013.

Procesat de GGC - AS