ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 648/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată, la data de 3 septembrie 2012, pe rolul Tribunalului Arad, reclamantul D.F.

a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Arad - Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii, obligarea pârâtei la restituirea: sumei de 1.927.653 lei, reprezentând impozit pe câștigul din transferul dreptului de proprietate asupra titlurilor de valoare și a majorărilor de întârziere în sumă de 938.767 lei, stabilite prin Decizia de impunere nr. 587 din 6 iulie 2010, emisă de Activitatea de Inspecție Fiscală din cadrul Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Arad; sumei de 113.557 lei reprezentând impozit pe câștigul din transferul dreptului de proprietate asupra titlurilor de valoare și a majorărilor de întârziere în sumă de 55.246 lei, stabilite prin Decizia de impunere nr. 579 din 5 iulie 2010, emisă de Activitatea de Inspecție Fiscală din cadrul Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Arad.

2. Hotărârea de declinare a competenței Prin Sentința civilă nr. 4500 din 31 octombrie 2012, Tribunalul Arad a admis excepția de necompetență materială a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, reținând incidența dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004. 3. Hotărârea primei instanțe Prin Sentința civilă nr. 305 din 30 mai 2013, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția autorității de lucru judecat și a respins acțiunea formulată de reclamant. Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a analizat cu prioritate excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâtă, în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc.

civ., reținând, în esență, următoarele: Anterior înregistrării prezentei cauze, între reclamant și pârâtă s-a mai derulat un litigiu având același obiect, respectiv contestarea impunerii realizate prin Decizia de impunere nr. 587 din 6 iulie 2010 și Decizia de impunere nr. 579 din 5 iulie 2010, precum și aceeași cauză, respectiv modul cum a fost calculat impozitul pe câștigul realizat din transferul dreptului de proprietate asupra părților sociale. Litigiul menționat a fost finalizat, în primă instanță, prin pronunțarea Sentinței civile nr. 310 din 14 iulie 2011, în Dosarul nr. 228/59/2011 al Curții de Apel Timișoara, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 3378 din 3 iulie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În cadrul litigiului menționat, instanța s-a pronunțat cu privire la calitatea reclamantului de persoană vătămată, reținând că subiect al raportului juridic de drept fiscal nu este reclamantul D.F., ci SC "T.I. G." Germania, prin împuternicit SC "T.C." SRL, respectiv SC "T.F." SRL. A mai reținut Curtea de Apel Timișoara că susținerea reclamantului în sensul că, prin impunere, i-au fost lezate drepturile sale patrimoniale pentru că impozitul stabilit a determinat diminuarea sumei pe care trebuia să o încaseze de la cesionarii SC "T.I. G." și SC "T.F." SRL, cu titlu de preț, nu-i conferă acestuia calitate de subiect de drept în raportul de drept fiscal, problema vizând exclusiv raporturile contractuale dintre reclamant și cesionari.

Aceste considerente ale primei instanțe au fost reluate și de Înalta Curte de Casație și Justiție care, în Decizia civilă nr. 3378 din 3 iulie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 228/59/2011, a reținut, în plus, că pot formula cereri, în măsura în care interesele le sunt lezate, alte persoane decât titularii dreptului la acțiune, dar numai în situația în care titularii actelor administrativ fiscale atacate depun contestații, alte persoane devenind astfel intervenienți alături de contestatorii titulari ai dreptului raportului juridic fiscal.

Considerentele menționate se impun și în cauza de față, instanța nemaiavând posibilitatea de a repune în discuție dreptul reclamantului de a contesta și, pe cale de consecință, nici dreptul de a cere restituirea sumele reținute în sarcina SC "T.C." SRL, împuternicit al SC "T.I." G. Germania și SC "T.F." SRL, fiind evident că inexistența dreptului de a contesta actul de impunere atrage și inexistența dreptului de a cere restituirea sumelor reținute în baza actului de impunere.

Chiar dacă în prima acțiune reclamantul a solicitat anularea Deciziei de impunere nr. 587 din 6 iulie 2010 și a Deciziei nr. 579 din 5 iulie 2010, în timp ce în acțiunea de față a solicitat direct restituirea sumelor reținute în sarcina societăților comerciale respective, obiectul acțiunilor este același, respectiv contestarea impunerilor realizate prin actele administrative emise pe seama societății, atât în prima acțiune, cât și în acțiunea de față reclamantul tinzând la restituirea sumelor menționate. În consecință, raportat la art. 1201 C. civ. din 1864 coroborat cu dispozițiile art. 166 C. proc. civ. din 1865, sub imperiul cărora au fost pornite ambele litigii, Curtea de apel a constatat că există autoritate de lucru judecat cu privire la calitatea de persoană vătămată, respectiv de reclamant, neavând relevanță că obiectul cauzei a fost formulat într-o manieră diferită în cele două litigii.

4. Calea de atac exercitată Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de apel, a declarat recurs reclamantul D.F., în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În esență, recurentul-reclamant susține că excepția autorității de lucru judecat privește doar hotărârile prin care a fost soluționat fondul litigiului, iar nu și cele prin care litigiul a fost soluționat pe cale de excepție. Totodată, recurentul-reclamant susține că nu sunt îndeplinite cerințele autorității de lucru judecat.

În acest sens, recurentul arată că litigiul care a format obiectul Dosarului nr. 228/59/2011 a avut ca obiect anularea acelorași acte administrative, iar, prin Sentința nr. 310 din 14 iulie 2011 a Curții de Apel Timișoara, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 3378 din 3 iulie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a reținut în esență că nu are calitatea procesuală activă de a contesta actele administrative-fiscale adresate altor subiecte de drept, respectiv SC "T.I." G. Germania, prin împuternicit SC "T.C." SRL, și SC "F." SRL, care sunt titulari ai obligațiilor fiscale în sensul C. proc. fisc. Susține recurentul că, în prezenta cauză, nu solicită anularea acelorași acte administrativ-fiscale, ci restituirea sumei plătite ca urmare a aplicării eronate a dispozițiilor legale, problema de drept vizând inopozabilitatea actelor respective.

Mai arată reclamantul că acțiunea ce a format obiectul Dosarului nr. 228/59/2011 a avut ca temei juridic prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004 și art. 205 C. proc. fisc., pe când prezentul litigiu este întemeiat pe dispozițiile C. proc. fisc. referitoare la restituirea sumelor plătite în urma aplicării eronate a dispozițiilor legale. Totodată, recurentul-reclamant invocă dreptul de acces la un tribunal în sensul art. 6 parag. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma criticilor invocate de recurent și a prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele arătate în continuare.

1. Argumente de fapt și de drept relevante Așa cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, reclamantul a învestit instanța cu o acțiune în contencios administrativ, formulată în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Arad - Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii, având ca obiect obligarea pârâtei la restituirea sumelor stabilite prin Deciziile de impunere nr. 587 din 6 iulie 2010 și nr. 579 din 5 iulie 2010. Reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 8 din Legea nr. 554/2004, ale art. 117 alin. (1) lit. d) C. proc. fisc. și ale Convenției pentru evitarea dublei impuneri în materie de impozite pe venit și pe avere și pentru prevenirea evaziunii fiscale încheiată de România cu Republica Italiană.

Este necontestat faptul că, anterior, în Dosarul nr. 228/59/2011, soluționat prin Sentința nr. 310 din 14 iulie 2011 a Curții de Apel Timișoara, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 3378 din 3 iulie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, reclamantul D.F. a chemat în judecată pe pârâtele Administrația Finanțelor Publice Arad - Activitatea de inspecție fiscală și Direcția Generală a Finanțelor Publice Arad solicitând anularea acelorași acte administrativ-fiscale. De asemenea, este adevărat că, potrivit art. 1201 C. civ.

din 1864, aplicabil litigiului dedus judecății, "Este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate". Totodată, însă, Înalta Curte observă că, în jurisprudență, s-a reținut că autoritatea de lucru judecat nu se manifestă doar sub forma excepției procesuale, ci și sub forma prezumției de lucru judecat, altfel spus, a efectului pozitiv al lucrului judecat, care presupune ca ceea ce a stabilit o instanță să nu fie contrazis de cea ulterioară, iar, potrivit prezumției lucrului judecat (art. 1200 pct. 4 cu referire la art. 1202 alin. (2) C. civ.), o hotărâre irevocabilă exprimă realitatea raporturilor juridice dintre părți (res judicata pro veritate habetur), neputându-se primi vreo dovadă contrară, față de caracterul absolut al prezumției.

În speță, însă, Înalta Curte constată că în Dosarul nr. 228/59/2011, s-a reținut că D.F. este terț în raport cu actele administrativ-fiscale contestate, care, raportat la prevederile art. 17 alin. (1), art. 67 alin. (1) lit. b), art. 205, art. 206 alin. (1) și art. 213 alin. (3) C. proc. fisc., puteau fi contestate doar de către titularii raportului juridic de drept fiscal (SC "T.I." G. Germania, prin împuternicit SC "T.C." SRL și SC "F." SRL) iar, în cadrul procedurii de soluționare a contestațiilor, pot participa și pot formula cereri și alte persoane decât titularii dreptului la acțiune, dar numai în situația în care titularii actelor administrativ-fiscale atacate depun contestații. Or, în prezentul litigiu, reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) C. proc.

fisc., conform cărora "Art. 117 - (1) Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale", solicitând restituirea sumelor reprezentând obligații fiscale stabilite în sarcina societăților menționate în baza actelor administrativ-fiscale, spre deosebire de litigiul ce a format obiectul Dosarului nr. 228/59/2011, având ca obiect acțiunea în anularea respectivelor acte administrativ-fiscale adresate altor subiecte de drept, nefiind îndeplinită cerința identității de cauză și de obiect. Pentru considerentele arătate, Înalta Curte reține că instanța de fond în mod greșit a reținut îndeplinirea condițiilor autorității de lucru judecat.

În condițiile expuse, a nega reclamantului dreptul de a contesta legalitatea impunerii fiscale și de a solicita restituirea sumelor stabilite prin acte administrativ-fiscale adresate altor subiecte de drept, denotă un formalism excesiv în aplicarea principiului autorității de lucru judecat și echivalează cu îngrădirea dreptului de acces la justiție consacrat de art. 21 din Constituția României. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Față de toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza aceleiași instanțe, spre rejudecare în fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de D.F. împotriva Sentinței civile nr. 305 din 30 mai 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 februarie 2014. Procesat de GGC - CL