ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 648/2014

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată, la data de 3

septembrie 2012, pe rolul Tribunalului Arad, reclamantul D.F. a solicitat, în

contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului

Arad - Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii,

obligarea pârâtei la restituirea: sumei de 1.927.653 lei, reprezentând impozit

pe câștigul din transferul dreptului de proprietate asupra titlurilor de

valoare și a majorărilor de întârziere în sumă de 938.767 lei, stabilite prin

Decizia de impunere nr. 587 din 6 iulie 2010, emisă de Activitatea de Inspecție

Fiscală din cadrul Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Arad;

sumei de 113.557 lei reprezentând impozit pe câștigul din transferul dreptului

de proprietate asupra titlurilor de valoare și a majorărilor de întârziere în

sumă de 55.246 lei, stabilite prin Decizia de impunere nr. 579 din 5 iulie

2010, emisă de Activitatea de Inspecție Fiscală din cadrul Direcția Generală a

Finanțelor Publice a Județului Arad.

declinare a competenței

Prin Sentința civilă

nr. 4500 din 31 octombrie 2012, Tribunalul Arad a admis excepția de

necompetență materială a instanței și a declinat competența de soluționare a

cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ

și fiscal, reținând incidența dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004.

instanțe

Prin Sentința civilă

nr. 305 din 30 mai 2013, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios

administrativ și fiscal a admis excepția autorității de lucru judecat și a

respins acțiunea formulată de reclamant.

Pentru a pronunța

această soluție, Curtea de apel a analizat cu prioritate excepția autorității

de lucru judecat, invocată de pârâtă, în conformitate cu dispozițiile art. 137

alin. (1) C. proc. civ., reținând, în esență, următoarele:

Anterior

înregistrării prezentei cauze, între reclamant și pârâtă s-a mai derulat un

litigiu având același obiect, respectiv contestarea impunerii realizate prin

Decizia de impunere nr. 587 din 6 iulie 2010 și Decizia de impunere nr. 579 din

5 iulie 2010, precum și aceeași cauză, respectiv modul cum a fost calculat

impozitul pe câștigul realizat din transferul dreptului de proprietate asupra părților

sociale.

Litigiul menționat a

fost finalizat, în primă instanță, prin pronunțarea Sentinței civile nr. 310

din 14 iulie 2011, în Dosarul nr. 228/59/2011 al Curții de Apel Timișoara,

rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 3378 din 3 iulie 2012 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție.

În cadrul litigiului

menționat, instanța s-a pronunțat cu privire la calitatea reclamantului de

persoană vătămată, reținând că subiect al raportului juridic de drept fiscal nu

este reclamantul D.F., ci SC "T.I. G." Germania, prin împuternicit SC

"T.C." SRL, respectiv SC "T.F." SRL. A mai reținut Curtea

de Apel Timișoara că susținerea reclamantului în sensul că, prin impunere, i-au

fost lezate drepturile sale patrimoniale pentru că impozitul stabilit a

determinat diminuarea sumei pe care trebuia să o încaseze de la cesionarii SC

"T.I. G." și SC "T.F." SRL, cu titlu de preț, nu-i conferă

acestuia calitate de subiect de drept în raportul de drept fiscal, problema

vizând exclusiv raporturile contractuale dintre reclamant și cesionari.

Aceste considerente

ale primei instanțe au fost reluate și de Înalta Curte de Casație și Justiție

care, în Decizia civilă nr. 3378 din 3 iulie 2012, pronunțată în Dosarul nr.

228/59/2011, a reținut, în plus, că pot formula cereri, în măsura în care

interesele le sunt lezate, alte persoane decât titularii dreptului la acțiune,

dar numai în situația în care titularii actelor administrativ fiscale atacate

depun contestații, alte persoane devenind astfel intervenienți alături de

contestatorii titulari ai dreptului raportului juridic fiscal.

Considerentele

menționate se impun și în cauza de față, instanța nemaiavând posibilitatea de a

repune în discuție dreptul reclamantului de a contesta și, pe cale de

consecință, nici dreptul de a cere restituirea sumele reținute în sarcina SC

"T.C." SRL, împuternicit al SC "T.I." G. Germania și SC

"T.F." SRL, fiind evident că inexistența dreptului de a contesta

actul de impunere atrage și inexistența dreptului de a cere restituirea sumelor

reținute în baza actului de impunere.

Chiar dacă în prima

acțiune reclamantul a solicitat anularea Deciziei de impunere nr. 587 din 6

iulie 2010 și a Deciziei nr. 579 din 5 iulie 2010, în timp ce în acțiunea de

față a solicitat direct restituirea sumelor reținute în sarcina societăților

comerciale respective, obiectul acțiunilor este același, respectiv contestarea

impunerilor realizate prin actele administrative emise pe seama societății,

atât în prima acțiune, cât și în acțiunea de față reclamantul tinzând la

restituirea sumelor menționate.

În consecință,

raportat la art. 1201 C. civ. din 1864 coroborat cu dispozițiile art. 166 C.

proc. civ. din 1865, sub imperiul cărora au fost pornite ambele litigii, Curtea

de apel a constatat că există autoritate de lucru judecat cu privire la calitatea

de persoană vătămată, respectiv de reclamant, neavând relevanță că obiectul

cauzei a fost formulat într-o manieră diferită în cele două litigii.

exercitată

Împotriva sentinței

pronunțate de Curtea de apel, a declarat recurs reclamantul D.F., în temeiul

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În esență,

recurentul-reclamant susține că excepția autorității de lucru judecat privește

doar hotărârile prin care a fost soluționat fondul litigiului, iar nu și cele

prin care litigiul a fost soluționat pe cale de excepție.

Totodată,

recurentul-reclamant susține că nu sunt îndeplinite cerințele autorității de

lucru judecat. În acest sens, recurentul arată că litigiul care a format

obiectul Dosarului nr. 228/59/2011 a avut ca obiect anularea acelorași acte administrative,

iar, prin Sentința nr. 310 din 14 iulie 2011 a Curții de Apel Timișoara, rămasă

irevocabilă prin Decizia nr. 3378 din 3 iulie 2012 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, s-a reținut în esență că nu are calitatea procesuală activă de a

contesta actele administrative-fiscale adresate altor subiecte de drept,

respectiv SC "T.I." G. Germania, prin împuternicit SC

"T.C." SRL, și SC "F." SRL, care sunt titulari ai

obligațiilor fiscale în sensul C. proc. fisc.

Susține recurentul

că, în prezenta cauză, nu solicită anularea acelorași acte

administrativ-fiscale, ci restituirea sumei plătite ca urmare a aplicării

eronate a dispozițiilor legale, problema de drept vizând inopozabilitatea

actelor respective.

Mai arată reclamantul

că acțiunea ce a format obiectul Dosarului nr. 228/59/2011 a avut ca temei

juridic prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004 și art. 205 C. proc. fisc.,

pe când prezentul litigiu este întemeiat pe dispozițiile C. proc. fisc.

referitoare la restituirea sumelor plătite în urma aplicării eronate a

dispozițiilor legale.

Totodată,

recurentul-reclamant invocă dreptul de acces la un tribunal în sensul art. 6

parag. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților

fundamentale.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza prin

prisma criticilor invocate de recurent și a prevederilor art. 304 pct. 9 și

art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este

fondat pentru considerentele arătate în continuare.

și de drept relevante

Așa cum rezultă din

expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, reclamantul a învestit instanța cu

o acțiune în contencios administrativ, formulată în contradictoriu cu pârâta

Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Arad - Administrația

Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii, având ca obiect obligarea

pârâtei la restituirea sumelor stabilite prin Deciziile de impunere nr. 587 din

6 iulie 2010 și nr. 579 din 5 iulie 2010.

Reclamantul și-a

întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 8 din Legea nr. 554/2004, ale art. 117

alin. (1) lit. d) C. proc. fisc. și ale Convenției pentru evitarea dublei

impuneri în materie de impozite pe venit și pe avere și pentru prevenirea

evaziunii fiscale încheiată de România cu Republica Italiană.

Este necontestat

faptul că, anterior, în Dosarul nr. 228/59/2011, soluționat prin Sentința nr.

310 din 14 iulie 2011 a Curții de Apel Timișoara, rămasă irevocabilă prin

Decizia nr. 3378 din 3 iulie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

reclamantul D.F. a chemat în judecată pe pârâtele Administrația Finanțelor

Publice Arad - Activitatea de inspecție fiscală și Direcția Generală a

Finanțelor Publice Arad solicitând anularea acelorași acte

administrativ-fiscale.

De asemenea, este

adevărat că, potrivit art. 1201 C. civ. din 1864, aplicabil litigiului dedus

judecății, "Este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are

același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți,

făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate".

Totodată, însă,

Înalta Curte observă că, în jurisprudență, s-a reținut că autoritatea de lucru

judecat nu se manifestă doar sub forma excepției procesuale, ci și sub forma

prezumției de lucru judecat, altfel spus, a efectului pozitiv al lucrului

judecat, care presupune ca ceea ce a stabilit o instanță să nu fie contrazis de

cea ulterioară, iar, potrivit prezumției lucrului judecat (art. 1200 pct. 4 cu

referire la art. 1202 alin. (2) C. civ.), o hotărâre irevocabilă exprimă

realitatea raporturilor juridice dintre părți (res judicata pro veritate

habetur), neputându-se primi vreo dovadă contrară, față de caracterul absolut

al prezumției.

În speță, însă,

Înalta Curte constată că în Dosarul nr. 228/59/2011, s-a reținut că D.F. este

terț în raport cu actele administrativ-fiscale contestate, care, raportat la

prevederile art. 17 alin. (1), art. 67 alin. (1) lit. b), art. 205, art. 206

alin. (1) și art. 213 alin. (3) C. proc. fisc., puteau fi contestate doar de

către titularii raportului juridic de drept fiscal (SC "T.I." G.

Germania, prin împuternicit SC "T.C." SRL și SC "F." SRL)

iar, în cadrul procedurii de soluționare a contestațiilor, pot participa și pot

formula cereri și alte persoane decât titularii dreptului la acțiune, dar numai

în situația în care titularii actelor administrativ-fiscale atacate depun

contestații.

Or, în prezentul

litigiu, reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 117 alin. (1)

lit. d) C. proc. fisc., conform cărora "Art. 117 - (1) Se restituie, la

cerere, debitorului următoarele sume: d) cele plătite ca urmare a aplicării

eronate a prevederilor legale", solicitând restituirea sumelor

reprezentând obligații fiscale stabilite în sarcina societăților menționate în

baza actelor administrativ-fiscale, spre deosebire de litigiul ce a format

obiectul Dosarului nr. 228/59/2011, având ca obiect acțiunea în anularea

respectivelor acte administrativ-fiscale adresate altor subiecte de drept,

nefiind îndeplinită cerința identității de cauză și de obiect.

Pentru considerentele

arătate, Înalta Curte reține că instanța de fond în mod greșit a reținut

îndeplinirea condițiilor autorității de lucru judecat.

În condițiile expuse,

a nega reclamantului dreptul de a contesta legalitatea impunerii fiscale și de

a solicita restituirea sumelor stabilite prin acte administrativ-fiscale

adresate altor subiecte de drept, denotă un formalism excesiv în aplicarea

principiului autorității de lucru judecat și echivalează cu îngrădirea

dreptului de acces la justiție consacrat de art. 21 din Constituția României.

soluției adoptate în recurs

Față de toate

considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) și (5) C. proc.

civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite

cauza aceleiași instanțe, spre rejudecare în fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de D.F. împotriva Sentinței civile nr. 305 din 30 mai 2013 a Curții de

Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 12 februarie 2014.

Procesat de GGC - CL