ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4011/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea instanței de fond. Cadrul procesual Prin Sentința nr. 186 din 26 martie 2013, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta SC S.T. SRL, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Arad, prin care a solicitat următoarele: - obligarea pârâtei, în baza art. 213, 216 și 218 C. proc. fisc., la emiterea Deciziei de soluționare a contestației formulate de reclamantă împotriva Deciziei DGFP Arad nr. 1448 din 21 decembrie 2011 (privind atragerea răspunderii solidare alături de debitoarea SC S.T.

SRL pentru suma de 13.439.715 lei); - obligarea pârâtei la comunicarea deciziei de impunere nr. F-AR 721 din 07 septembrie 2011 și a Raportului de inspecție fiscală ce a stat la baza emiterii acesteia, întocmite în raport cu debitoarea principală SC M.T.I. SRL; - comunicarea procesului verbal de insolvabilitate nr. 117913 din 27 octombrie 2011 încheiat pentru debitoarea principală, în vederea asigurării opozabilității acestuia (art. 45 C. proc. fisc.); - obligarea pârâtei, în temeiul art. 18 alin. (5) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, la despăgubiri sub forma penalităților de întârziere, în cuantum de 0,15% pe fiecare zi de întârziere, aplicate la suma (13.439.715 lei) stabilită prin Decizia DGFP Arad nr. 1448 din 21 decembrie 2011 (atragerea răspunderii solidare alături de SC M.T.I.

SRL), pusă în executare, începând cu momentul expirării termenului legal de 45 de zile de soluționare a contestației - 06 aprilie 2012 (când pârâta este de drept în întârziere) și până la data emiterii deciziei de soluționare a contestației; - stabilirea unui termen pentru emiterea deciziei de soluționare a contestației, sub sancțiunea aplicării amenzii prevăzută la art. 18 alin. (2) raportat la art. 24 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ; - în baza art. 8 alin. (1) și art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, obligarea pârâtei la plata daunelor morale cauzate reclamantei. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele: Reclamanta a solicitat obligarea autorității pârâte la emiterea deciziei de soluționare a contestației formulate de reclamantă împotriva Deciziei Direcția Generală a Finanțelor Publice Arad nr. 1448 din 21 decembrie 2011, privind atragerea răspunderii solidare alături de debitoarea SC S.T.

SRL pentru suma de 13.439.715 lei, obligarea la comunicarea deciziei de impunere nr. F-AR 721 din 07 septembrie 2011, a Raportului de inspecție fiscală și a procesului verbal de insolvabilitate nr. 117913 din 27 octombrie 2011, stabilirea unui termen pentru emiterea deciziei de soluționare a contestației ca și obligarea pârâtei la despăgubiri și daune morale. Reclamanta a formulat contestație administrativ-fiscală împotriva Deciziei Direcției Generale a Finanțelor Publice Arad nr. 1448 din 21 decembrie 2011 privind atragerea răspunderii sale solidare alături de debitoarea SO M.T.I. SRL, pentru suma de 13.439.715 lei, contestația fiind înregistrată la registratura pârâtei sub nr. 7613 din 20 februarie 2012. S-a susținut totodată, de necontestat, că autoritatea fiscală nu a soluționat până la data acțiunii contestația administrativă formulată de reclamantă, emițând în schimb Decizia nr. 44 din 22 ianuarie 2013 prin care a dispus suspendarea soluționării contestației.

Prima instanță a arătat că această din urmă decizie nu a fost atacată de reclamantă pe cale directă, reclamanta neprecizându-și acțiunea în acest sens,ci apelând la procedura excepției de nelegalitate, prevăzută de dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004. Excepția de nelegalitate este inadmisibilă în opinia instanței de fond, având în vedere că destinatarul deciziei menționate are calea directă a unei acțiuni principale, potrivit dispozițiilor art. 218 alin. (2) C. proc. fisc. În plus, din interpretarea dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 55472004 rezultă că excepția este permisă în situația în care actul administrativ ce face obiectul excepției are o anumită legătură cu obiectul acțiunii în cadrul căreia s-a invocat excepția, iar nu atunci când există o identitate de obiect cu acțiunea principală.

Cu alte cuvinte, un act administrativ nu poate forma în același timp și obiectul acțiunii principale și obiectul excepției de nelegalitate, partea având calea de atac stabilită de lege, precum și termenul și condițiile în care poate fi exercitată. Chiar dacă s-ar aprecia că excepția de nelegalitate ar fi admisibilă, prima instanță a constatat că aceasta nu ar putea fi primită întrucât sesizarea penală, contrar susținerilor reclamantei, există în fapt, fiind înregistrată la Direcția Națională Anticorupție sub nr. 122/P/2011, potrivit copiei plângerii și adresei emise de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, ambele depuse la dosar. În plus, nu se poate susține că procesul penal nu ar avea o înrâurire asupra creanțelor fiscale, de vreme ce acesta vizează o pretinsă evaziune fiscală suspectată a fi fost săvârșită prin tranzacțiile încheiate între societăți afiliate, respectiv între societatea reclamantă SC S.T.

SRL și SC M.T.I. SRL, tranzacții care au determinat și atragerea răspunderii în solidar, contestată de reclamantă. Tot astfel, instanța a remarcat că nu este necesară începerea urmăririi penale, art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc. impunând doar existența unei sesizări a organelor în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă.

Reclamanta a mai invocat și excepția tardivității emiterii Deciziei nr. 44 din 22 ianuarie 2013 prin care s-a dispus suspendarea soluționării contestației, însă nici această excepție nu a fost primită întrucât instanța a arătat că termenul de soluționare a contestației administrative este un termen de recomandare, a cărui nerespectare poate eventual atrage o sancțiune disciplinară a funcționarului vinovat, iar nu un termen de decădere care să aibă ca efect decăderea organului fiscal din obligația de a emite actul solicitat. De altfel întreaga legislație și literatură de specialitate nu cunoaște noțiunea de decădere dintr-o obligație, ci doar decăderea dintr-un drept.

Având în vedere valabilitatea Deciziei nr. 44/22.0l.2013, astfel cum a fost ea constatată anterior, instanța de fond a arătat că se impune concluzia că petitul având ca obiect obligarea pârâtei la soluționare contestației administrative este neîntemeiat, de vreme ce există o cauză legală de suspendare a procedurii [art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc.]. Pentru același considerent s-a apreciat ca neîntemeiată și solicitarea de a se stabili un termen de soluționare a contestației administrative, precum și solicitarea de a obliga organul fiscal la plata despăgubirilor materiale și a daunelor morale, nefiind găsită vreo culpă a autorității învestite cu soluționarea contestației administrative.

Cât privește cererea de comunicare a deciziei de impunere nr JF-AR 721 07 septembrie 2011, a Raportului de inspecție fiscală și a procesului verbal d insolvabilitate nr. 117913 din 27 octombrie 2011, s-a reținut că aceasta a rămas fără obiect, actele menționate fiindu-i comunicate reclamantei în timpul derulării litigiului de față. De altfel, dată fiind împrejurarea că reprezentanții și asociații celor două societăți implicate sunt aceeași și având în vedere că în acțiunea de față reclamanta a criticat și aspecte de fond cuprinse în actele solicitate spre comunicare, acte care o vizează pe SC M.T.I. SRL, este de presupus că, în realitate, reclamanta avea cunoștință despre existența și conținutul acestor acte.

2. Cererea de recurs și motivele înfățișate Împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond, apreciată ca fiind netemeinică și nelegală, în termen legal a declarat recurs reclamanta SC S.T. SRL indicând ca temei de drept al demersului său procesual prevederile art. 304 pct. 7,8 și 9 și ale art. 304 1 C. proc. civ. ca și pe cele cuprinse în art. 305, 311 și 312 alin. (1) - (4) C. proc. civ. Printr-un prim motiv de recurs dezvoltat, recurenta-reclamantă a criticat soluția instanței de fond de respingere ca inadmisibilă excepția de nelegalitate a deciziei de suspendare a soluționării contestației administrative și totodată de a păși la analiza pe fond a respectivei decizii, deși a reținut că reclamanta nu a atacat și nu a solicitat în mod direct anularea Deciziei nr. 44/2013.

Recurenta-reclamantă a susținut că este nelegală soluția dată asupra excepției de nelegalitate a Deciziei nr. 44/2013, și pentru motivarea contradictorie înfățișată în considerentele hotărârii, cu referire directă la argumentele vizând soluționarea pe fond a deciziei de suspendare a soluționării contestației. În fine, recurenta-reclamantă a susținut că instanța de fond a interpretat greșit scopul și cadrul demersului său judiciar, întrucât societatea reclamantă nu a invocat în cauză problema tardivității soluționării contestației administrative, cu consecința decăderii organului fiscal intimat din obligația legală de soluționare a contestației, ci tardivitatea emiterii deciziei de suspendare a soluționării contestației, având drept consecință decăderea organului fiscal intimat din dreptul de a suspenda procedura administrativă de soluționare a contestației.

3. Soluția și considerentele instanței de control judiciar Examinând sentința atacată prin raportare la motivele de recurs înfățișate, față de probatoriul administrat și sub toate aspectele, conform art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este fondat recursul de față, în sensul și pentru considerentele în continuare arătate. Înalta Curte apreciază că este incident în cauză motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., vizând nemotivarea hotărârii, cu referire la art. 129 alin. (4) și (5) C. proc. civ., în ceea ce privește justa și coerenta determinare de către instanță, a cadrului procesual și a conținutului cererilor părților litigante cu a căror soluționare a fost învestită.

Art. 304 pct. 7 C. proc. civ. consacră ipoteze diferite ale aceluiași motiv de recurs, vizând nemotivarea hotărârii. În cauza de față, Înalta Curte constată incidența ipotezei referitoare la motivarea contradictorie cuprinsă deopotrivă în considerentele hotărârii supusă controlului judiciar, dar derivând și din dispozitiv, raportat la analiza efectuată în conținutul hotărârii. Prin hotărârea supusă controlului de legalitate, pe calea prezentului recurs, instanța de fond a reținut că recurenta-reclamantă a investit instanța de contencios administrativ la data de 6 septembrie 2012 cu cererea de obligare a pârâtei intimate DGFP Arad la emiterea deciziei de soluționare a contestației administrative îndreptată de societatea reclamantă împotriva Deciziei nr. 1448 din 21 decembrie 2011, privind atragerea răspunderii sale solidare alături de o altă societate debitoare (SC M.T.I.

SRL), contestație înregistrată încă din data de 20 februarie 2012 la autoritățile pârâte (dosar fond). Ulterior înregistrării cererii de chemare în judecată, respectiv la data de 22 ianuarie 2013, în urma formulării contestației administrative de către reclamanta recurentă, a fost emisă de către ANAF-DGFP Arad Decizia nr. 44 din 22 ianuarie 2013 de soluționare a contestației administrativ fiscale împotriva Deciziei nr. 1448 din 21 decembrie 2011. Prin Decizia nr. 44 din 22 ianuarie 2013, depusă la dosar și menționată ca atare și de către intimată prin întâmpinare, s-a dispus suspendarea soluționării contestației formulate de reclamantă până la soluționarea definitivă a laturii penale, conform art. 214 C. proc.

fisc. Instanța de fond a reținut, cu referire la Decizia nr. 44/2013, că aceasta nu a fost atacată pe cale directă de reclamantă, fiind formulată doar o excepție de nelegalitate privitoare la acest act, potrivit art. 4 din Legea nr. 554/2004. Drept urmare, instanța de fond a analizat excepția de nelegalitate cu care s-a considerat învestită, și pe care a apreciat-o ca fiind inadmisibilă pe considerentul că destinatarul deciziei are deschisă calea directă a unei acțiuni principale, în anularea actului.

Totodată însă instanța de fond, prin considerentele hotărârii, a analizat conținutul Deciziei nr. 44/2013 și pretinsa excepție de tardivitate a emiterii acesteia, iar prin dispozitivul hotărârii a respins acțiunea reclamantei având ca obiect "obligația de a face și despăgubiri". Înalta Curte constată că în cauză nu a fost determinat obiectul acțiunii cu care reclamanta-recurentă a înțeles să investească instanța de contencios administrativ, după cum nu au fost în mod coerent valorificate și calificate din punct de vedere juridic precizările de acțiune făcute oral, în ședință publică de către recurenta-reclamantă și consemnate ca atare, fie cuprinse în notele de ședință depuse la dosar.

Astfel, prin Încheierea de ședință din data de 29 ianuarie 2013 instanța a luat act de precizarea verbală a acțiunii, făcută de reprezentantul recurentei-reclamante, în sensul că solicită și anularea Deciziei nr. 44 din 22 ianuarie 2013 ca și a actelor de impunere și a raportului de inspecție fiscală, depuse la dosar. Apoi, prin notele de ședință, depuse la dosar la data de 26 februarie 2013 recurenta-reclamantă, criticând Decizia nr. 44 din 22 ianuarie 2013 pentru soluția aleasă, de suspendare a soluționării contestației administrative, a invocat o serie de "excepții" cu privire la aceasta, de tardivitate, de nelegalitate dar și de netemeinicie, înfățișând și analizând însă, elementele de fapt care, în opinia sa, erau menite a conduce organul de soluționare a contestației la o altă concluzie.

În fine, la termenul de judecată din data de 26 februarie 2013 s-a consemnat în încheierea de ședință că reprezentantul reclamantei-recurente "invocă tardivitatea emiterii Deciziei nr. 44 din 22 ianuarie 2013 și constatarea nulității acesteia pe calea excepției de nelegalitate, conform prevederilor art. 4 din Legea nr. 554/2004", în același sens fiind și ultimele concluzii scrise depuse la dosar. Instanța de control judiciar a prezentat conținutul înscrisurilor dar și a precizărilor făcute succesiv de către recurenta-reclamantă, în legătură cu obiectul cererii sale de chemare în judecată, tocmai pentru a evidenția, pe de o parte, impreciziunea obiectului cauzei și lipsa de coerență juridică a susținerilor făcute, iar pe de altă parte, lipsa rolului activ al instanței într-un atare context procesual.

Raportat la prevederile art. 129 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte constată că se impunea ca în cauză, instanța de fond, să solicite recurentei-reclamante lămuriri și explicații, dată fiind lipsa de claritate a obiectului precizat al cererii, ca și motivarea în drept, cu respectarea desigur a regulii dezbaterii contradictorii. Neprocedând în acest mod, prima instanță a pronunțat o hotărâre fundamentată pe o premisă juridică neclarificată, care a și generat o motivare contradictorie, atât între considerente care cuprind analiza unei excepții de nelegalitate cât și față de dispozitivul hotărârii în care se face trimitere la un cu totul alt obiect al cererii (obligația de a face și despăgubiri).

Drept urmare, nu se poate exercita controlul judiciar în cauză, impunându-se, în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ. cu referire la art. 129 alin. (4) și (5) C. proc. civ. casarea hotărârii atacate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, argumentele reținute fiind subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Rejudecând cauza, instanța de fond urmează a lua măsurile necesare în vederea clarificării naturii juridice a acțiunii, respectiv a obiectului cererii formulate de recurenta-reclamantă, a temeiului de drept susținut și a cadrului procesual, în general, exercitându-și în mod efectiv prerogativele ce derivă din cuprinsul art. 129 din 4 și 5 C. proc. civ., pentru stabilirea faptelor și corecta aplicare a legii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC S.T. SRL împotriva Sentinței civile nr. 186 din 26 martie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza la aceeași instanță, spre rejudecare. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 octombrie 2014. Procesat de GGC - GV