ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 785/2015

Decizia nr. 785/2015

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei.

Prin acțiunea introductivă reclamanta a solicitat anularea în parte a Raportului de inspecție fiscală nr. 13113 din 24 noiembrie 2009, a Deciziei de impunere nr. 830 din 24 noiembrie 2009 și a Deciziei de soluționare a contestațiilor nr. 894 din 04 martie 2010 pentru suma totală de 582.110 lei.

Hotărârea primei instanțe.

Prin Sentința nr. 124 din 27 februarie 2012, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Arad.

Hotărârea instanței de recurs.

Prin Decizia nr. 6051 din 9 iulie 2013 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, s-a respins recursul declarat de SC A. SRL Arad împotriva Sentinței nr. 124 din 27 februarie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pentru a pronunța această decizie, s-a arătat, în esență, că în ceea ce privește criticile referitoare la impozitul pe profit și majorările de întârziere subsumate motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, și 9 C. proc. civ. sunt nefondate, întrucât hotărârea recurată respectă cerințele impuse de dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ.

S-a constatat că, prin concluziile expertizei, expertul s-a pronunțat asupra normelor legale aplicabile, depășind domeniul de expertiză, imixtionându-se într-un domeniu rezervat constituțional judecătorului cauzei.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. invocat de recurenta-reclamantă, a fost apreciat, de asemenea, că este nefondat.

Cu privire la nesocotirea prevederilor art. 21 alin. (1) din C. fisc. cu referire la reținerea ca nedeductibile fiscal a sumelor de 6430 lei, 918 lei, 1968 lei, 3297 lei reprezentând cheltuieli de cazare și transport pentru persoane ce nu au calitatea de salariați ai societății, s-a apreciat că acestea nu a fost argumentată.

Referitor la nereținerea drept cheltuială deductibilă a sumei de 5913 lei, reprezentând comision de reprezentare achitat firmei B. din Italia, aferent anului 2005, s-a constatat caracterul nedeductibil, conform dispozițiilor art. 21 alin. (4) lit. m) din C. fisc. coroborate cu cele ale pct. 48 din H.G. nr. 44/2004.

În aceeași măsură au fost apreciate ca fiind nefondate susținerile vizând sumele menționate la pct. A3 din cererea de recurs, care nu au fost reținute ca fiind deductibile de instanța de fond.

Totodată s-a considerat că proba cu expertiză de specialitate nu suplinește proba cu înscrisuri care să dovedească existența contractelor de comodat, în baza cărora se solicită deducerea cheltuielilor și a altor înscrisuri doveditoare ale celorlalte cheltuieli solicitate a fi apreciate ca deductibile.

În ceea ce privește criticile referitoare la soluția instanței de fond cu privire la cheltuielile cu combustibilul, reparații și piese de schimb incluse pe costuri în anii 2005 - 2008, menționate la pct. A5 din cererea de recurs, au fost apreciate ca fiind nefondate, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 21 alin. (1) din C. fisc.

Referitor la suma de 1.083.587 lei, fiind vorba de cheltuielile cu prestările de servicii manoperă înscrise în facturile emise de SC D. SRL (2005 - 2008) s-a stabilit că era necesară îndeplinirea cumulativă a condițiilor ce se desprind din cuprinsul prevederilor art. 21 alin. (4) lit. m) C. fisc. coroborate cu pct. 48 din H.G. nr. 44/2008 și art. 21 alin. (4) lit. f) din C. fisc.

Totodată nu au fost reținute ca fondate nici criticile referitoare la capătul de cerere privind sumele totale de 176.440 lei reprezentând "cheltuieli privind transportul de bunuri și persoane" înregistrate în contul 624, reținându-se în mod corect că societatea reclamantă nu deține documentele justificative prevăzute de art. 21 alin. (4) lit. m) din C. fisc.

De asemenea, s-a constat că recurenta nu a depus documente/înscrisuri carte să infirme cele reținute de instanța de fond cu privire la vânzarea apartamentului iar raportul de expertiză nu poate suplini această probă necesară pentru lămurirea situației de fapt și aflarea adevărului care incumbă reclamantei.

S-a apreciat că, nici la fond și nici în recurs nu s-a dovedit că reclamanta a realizat venituri impozabile din deținerea imobilelor pe care le-a pus la dispoziția unor persoane juridice în mod gratuit, astfel că toate cheltuielile cu amortizarea acestor clădiri nu pot fi considerate deductibile.

S-a considerat că administratorii se pot deplasa cu scopul realizării obiectului de activitate, însă, deductibilitatea cheltuielilor este condiționată de respectarea dispozițiilor Ordinului nr. 1850/2004 și art. 21 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 571/2003, în timp ce ordinele de deplasare nu au calitatea de document justificativ.

În ceea ce privește problema de drept referitoare la încadrarea tichetelor cadou în categoria veniturilor de natură salarială, care trebuie incluse în baza de calcul a veniturilor de această natură odată cu calculul drepturilor salariale, aferente lunii ianuarie 2006, cât și pentru perioada septembrie 2005 - martie 2009, s-a considerat că în mod corect a fost analizată și tranșată de prima instanță.

S-a considerat că un contract colectiv de muncă nu poate reprezenta temeiul legal al încadrării acestor cheltuieli în categoria cheltuielilor sociale și excluderii lor din categoria veniturilor salariale potrivit art. 55 alin. (2) lit. k) din C. fisc., modificată și completată, coroborat cu pct. 68 din H.G. nr. 44/2004.

Împotriva acestei decizii reclamanta SC A. SRL Arad, a formulat contestație în anulare.

În motivarea contestației în anulare s-a arătat că Înalta Curte de Casație și Justiție a omis în totalitate a se pronunța asupra mai multor motive invocate de către recurentă pe calea recursului, caz prevăzut de teza a doua a articolului 318 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, a susținut contestatoarea că, deși la pct. A20 din memoriul de recurs a arătat punctual elementele care nu au vreo referire în cadrul sentinței recurate, nici Înalta Curte de Casație și Justiție nu s-a raportat în vreun fel la aceste categorii de sume, pe care expertul le-a dovedit ca fiind nedatorate.

De asemenea s-a arătat că, în partea a doua din pct. A4 al memoriului de recurs a argumentat deductibilitatea cheltuielilor cu asigurările cel puțin în limita plafonului de 2%, cu titlu de cheltuieli de protocol, neexistând în decizia recurată vreo înlăturare a acestor argumente.

A susținut contestatoarea că la pct. A 24 al memoriului de recurs a argumentat deductibilitatea cheltuielilor cu mijloace fixe neamortizabile sau care se încadrează în limita până la care nu sunt supuse amortizării, iar aceste argumente au fost doar amintite.

De asemenea s-a arătat că la pct. A 27 al recursului a subliniat calculul eronat al accesoriilor din decizia contestată pentru întreaga perioadă, nu doar pentru trei luni, aspecte la care instanța de recurs nu a făcut nicio referire.

În concluzie, a apreciat contestatoarea că instanța de recurs oferă o motivare cu totul insuficientă și necorespunzătoare fiind contrazise doar formal susținerile privind:

- deductibilitatea cheltuielilor cu asigurarea (prima parte a pct. A4 din memoriul de recurs);

- faptul că valoarea lucrărilor de macara nu a fost în niciun fel afectată de modificarea legislativă (pct. AII din memoriul de recurs);

- deductibilitatea cheltuielilor cu amortizarea investiției efectuate la hala închiriată de la SC E. SRL (pct. A26 din memoriul de recurs);

- deductibilitatea cheltuielilor cu comisionul achitat către societatea E. SRL din Italia (pct. A2 din memoriul de recurs);

- tratarea exclusiv formală a deductibilității cheltuielilor reprezentând contravaloarea zilelor de staționare în vamă, facturate de transportatorul F. (pct. A13 din memoriul de recurs);

- deductibilitatea cheltuielilor de intermediere pentru vânzarea unui apartament (pct. A14 din memoriul de recurs);

- obligațiile accesorii și problematica tichetelor cadou.

Pentru aceste motive a solicitat admiterea contestației în anulare și în rejudecarea recursului admiterea acestuia astfel cum a fost formulat.

Apărările intimatului.

Intimata ANAF Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara prin întâmpinarea formulată a invocat potrivit art. 319 C. proc. civ. tardivitatea contestației în anulare, ca fiind depusă cu depășirea termenului de decădere de un an de la data rămânerii irevocabile, și inadmisibilitatea contestației, apreciind că motivele invocate nu se încadrează în cele prevăzute de art. 318 alin. (1) C. proc. civ.

Pe fondul cauzei a susținut că hotărârea irevocabilă pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție este temeinică și legală, fiind dată cu respectarea tuturor dispozițiilor legale incidente în cauză.

Considerentele și soluția asupra contestației în anulare.

În prealabil, Înalta Curte constată că termenul de 1 an de decădere invocat de către intimată prin motivele de recurs, nu s-a împlinit, astfel că excepția tardivității este nefondată.

În ceea ce privește apărarea formulată de intimată, cu privire la inadmisibilitatea căii de atac și întemeiată pe susținerea că motivele contestației în anulare nu se încadrează în cele prevăzute de art. 318 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că aceasta nu îmbracă forma unei veritabile excepții de inadmisibilitate fiind apărări de fond, care vizează neîndeplinirea condițiilor specifice de admisibilitatea prevăzute de textul legal invocat de contestatoare.

Contestația în anulare astfel formulată nu este întemeiată.

Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare și nesuspensivă de executare, îndreptată împotriva hotărârilor judecătorești irevocabile date cu încălcarea anumitor norme de procedură, sau greșite din cauza unor inadvertențe de ordin formal.

Ea poate fi exercitată numai în cazurile și condițiile expres prevăzute de art. 317 - 321 C. proc. civ.

Reglementând contestația în anulare specială, art. 318 C. proc. civ. precizează că pot constitui obiect al acesteia hotărârile instanțelor de recurs când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.

Motivele contestației în anulare speciale sunt, așadar, expres și limitativ prevăzute de lege, iar textul care o reglementează este de strictă interpretare.

În ceea ce privește ipoteza prevăzută de art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., aceasta are în vedere numai omisiunea de a examina unul din motivele de casare invocate în termen de către recurent, iar nu argumentele de fapt sau de drept indicate de parte, care oricât de larg ar fi dezvoltate sunt întotdeauna subsumate motivului de casare pe care îl sprijină.

Astfel cum se poate observa și din cuprinsul contestației în anulare, s-a criticat modalitatea în care instanța de fond a înlăturat toate elementele din raportul de expertiză care indicau sume nelegal stabilite în sarcina societății și a menținut acele elemente care confirmau actele de control.

S-a criticat împrejurarea că instanța de fond nu a analizat punctual constatările expertului, iar instanța de recurs nu a analizat această împrejurare.

Or, raportul de expertiză contabilă efectuat în temeiul art. 201 C. proc. civ. conține numai o opinie de specialitate asupra aspectelor contabile ale cauzei, opinie pe care instanța o examinează în raport cu toate elementele probatorii și cu toate circumstanțele cauzei pentru a le da încadrarea juridică.

De altfel, s-a motivat în decizia contestată că expertul s-a pronunțat asupra normelor legale aplicabile, depășind domeniul de expertiză, într-un domeniu rezervat constituțional judecătorului cauzei.

Având în vedere aceste împrejurări, motivele contestației în anulare privind omisiunea de a cerceta o serie de argumente, sau împrejurarea că acestea, în opinia contestatoarei, au fost combătute formal, nu îndeplinesc condițiile expres și limitativ prevăzute în textele legale sus-menționate.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile contestatoarei sunt nefondate și nu pot fi primite, iar instanța de recurs a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.

Având în vedere considerentele expuse și ținând seama de prevederile art. 320 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare ca fiind neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de SC A. SRL Arad împotriva Deciziei nr. 6051 din 9 iulie 2013 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 februarie 2015.

Procesat de GGC - NN