Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 22.05.2013
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5354/2013

HOTĂRÂRE
22.05.2013
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5354/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 2 martie 2011, S.C.S. F.C. C.F.R. Cluj SA a chemat în judecată Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând anularea Hotărârii nr. 30/2011, prin care pârâtul a constatat că aspectele sesizate prin memoriul întocmit de A.I. și alte 12 persoane la 19 noiembrie 2010 constituie acte de discriminare și a dispus sancționarea reclamantei cu 1.000 RON amendă contravențională. În motivarea cererii reclamanta a învederat că pârâtul a interpretat în mod eronat actele și faptele supuse aprecierii, în condițiile în care limitarea accesului unor persoane pe stadion, cu ocazia partidei de fotbal C.F.R.

Cluj - D. București, din 7 noiembrie 2010, a fost necesară pentru asigurarea securității desfășurării meciului. Prin Sentința civilă nr. 246 din 15 aprilie 2011, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea ca nefondată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că reclamanta a restricționat accesul pe stadion în sectorul rezervat oaspeților pentru suporterii echipei D. care nu aveau domiciliul în București sau în județul Ilfov, măsură cu caracter discreționar, aflată în flagrantă contradicție cu prevederile regulamentului de organizare a activității fotbalistice adoptat de Federația Română de Fotbal, potrivit cărora clubul organizator trebuie să asigure accesul suporterilor echipei vizitatoare într-un sector destinat exclusiv acestora.

Instanța a constatat că nu poate fi reținută ca pertinentă aserțiunea reclamantei în sensul că măsura dispusă ar fi fost obiectivă, prin prisma faptului că biletele pentru sectorul destinat oaspeților erau rezervate doar membrilor asociației suporterilor legal constituite, deoarece nu doar aceste persoane erau îndreptățite de a urmări partida în zona respectivă, instituirea unui tratament diferențiat în rândul susținătorilor echipei vizitatoare, în funcție de domiciliu, constituind o formă de discriminare, sancționată ca atare de O.G. nr. 137/2000. Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta S.C.S. F.C. C.F.R. Cluj SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Astfel, reclamanta a învederat că instanța de fond a respins în mod neîntemeiat cererea de audiere în calitate de martori a numiților G.A.

și I.I., reprezentanți ai societății de pază și protecție a clubului, ale căror depoziții erau necesare pentru a se demonstra că, la organizarea partidei de fotbal au fost respectate dispozițiile regulamentare privind locurile rezervate suporterilor echipei oaspete, având prioritate membrii asociației legal constituite. Reclamanta a mai arătat că limitarea numărului de bilete pentru suporterii echipei D. nu poate fi imputată clubului organizator, măsurile dispuse fiind în concordanță cu deciziile convenite cu observatorul meciului desemnat de Liga Profesionistă de Fotbal și cu reprezentanții jandarmeriei. Analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și 304 1 C. proc.

civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare. Astfel, instanța de fond a reținut în mod justificat faptul că aspectele sesizate constituie discriminare față de persoanele fizice petiționare, săvârșită prin inducerea unei restricții pe baza criteriului de domiciliu, care a avut ca efect restrângerea exercitării în condiții de egalitate a dreptului de acces la un eveniment sportiv destinat publicului larg, hotărârea adoptată de pârât fiind legală și temeinică. Situația de fapt a fost corect stabilită, din înscrisurile aflate la dosar rezultând culpa clubului organizator al partidei de fotbal în faptul că aproximativ 700 de suporteri dinamoviști nu au fost lăsați să asiste la meci în sectorul rezervat susținătorilor echipei vizitatoare, măsura nefiind justificată, astfel cum a pretins reclamanta de necesitatea asigurării securității desfășurării partidei.

Instanța de fond a înlăturat în mod întemeiat apărarea reclamantei în sensul că măsurile ar fi fost dispuse conform deciziilor convenite cu observatorul meciului desemnat de Liga Profesionistă de Fotbal și cu reprezentanții jandarmeriei locale, această aserțiune fiind combătută de actele aflate la dosar, Gruparea de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca precizând că nu numai că nu a existat vreo înțelegere în sensul arătat, dar reprezentanții ei chiar s-au opus unei asemenea decizii din motive de securitate.

Cum nici din partea Ligii Profesioniste de Fotbal nu s-a prezentat vreun înscris prin care să se fi aprobat măsura dispusă, iar regulamentele în vigoare atât ale ligii cât și ale Federației Române de Fotbal nu prevăd condiționarea accesului suporterilor de apartenență teritorială, respectiv utilitatea separării în incinta stadionului a suporterilor aceleiași echipe, ca fiind necesară pentru asigurarea ordinii și siguranței în incinta arenei sportive, rezultă că răspunderea pentru situația creată aparține reclamantei care a fost în mod corect sancționată pentru încălcarea dispozițiilor legale privind combaterea discriminării.

Nici critica privind neaudierea celor doi martori propuși de reclamantă nu apare ca întemeiată în condițiile în care s-au depus la dosar raportul și procesul-verbal întocmite de G.A., responsabilul de ordine și siguranță al clubului clujean care a și inițiat tratamentul diferențiat al suporterilor, ascultarea martorilor apărând astfel ca nefiind utilă. Măsura dispusă de reclamantă, sancționată ca atare, apare ca fiind în contradicție chiar cu prevederile regulamentului de organizare a activității fotbalistice al Federației Române de Fotbal care obligă clubul organizator ca la distribuirea biletelor de intrare să se asigure separarea eficientă a grupurilor de suporteri, pentru a se evita premisele unor posibile incidente.

În raport de cele expuse, Curtea constată că sunt neîntemeiate criticile aduse sentinței, motiv pentru care va respinge recursul formulat de reclamantă ca nefondat.

D E C I D E Respinge recursul declarat de S.C.S. F.C. C.F.R. Cluj S.A. împotriva Sentinței civile nr. 246 din 15 aprilie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 22 mai 2013. Procesat de GGC - AS

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-02-08
0,92
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 193/2023
lipsi) ale instanței de apel din rejudecare, cum în mod eronat pretind recurenții. În ce privește criticile întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea nu sunt încadrabile în textul l
ÎCCJ 2013-02-07
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 628/2013
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fi
ÎCCJ 2021-11-17
0,92
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2469/2021
onează bilete cu simpla intenție a vizionării unei întreceri sportive, asimilarea reclamanților situației acestora, realizată prin judecata înfăptuită de instanța de apel, este lipsită de orice legătură cu datele speței. Tot astfel, negarea
ÎCCJ 2013-05-21
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5329/2013
te atât baza impozabilă, cât și taxa aferentă acestei baze; - înregistrarea din oficiu a subiecților de drept nu era o facultate pentru organele fiscale, atunci când persoanele care, deși aveau obligația de a se înregistra, nu o făceau, ati
ÎCCJ 2022-04-13
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2285/2022
. 610 din 20 aprilie 2021, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis cererile conexate, formulate de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și B
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă