ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5068/2013
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5068/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Procedura derulată de prima instanță
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de
Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal,
reclamantul L.E. a chemat în judecată pe pârâtele Casa Națională de Asigurări
de Sănătate și Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Bacău solicitând
instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună suspendarea
executării Deciziei nr. 182 din 23 ianuarie 2012 emisă de CCNASHCBI (Comisia de
experți de la nivelul C.N.A.S. București pentru tratamentul specific
hepatitelor cronice și cirozei hepatice de etiologie virală, precum și pentru
boala inflamatorie cronică interstițială).
În motivarea
acțiunii, reclamantul a arătat faptul că a răspuns la tratamentul cu interferon
și că viremia a scăzut, la data de 4 ianuarie 2012, la valoarea de 1.646.703
UI/ml. Totodată, decizia contestată a fost infirmată de către medicul curant
specialist, care a formulat un memoriu de justificare pentru continuarea tratamentului.
În întâmpinarea
formulată în cauză, pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate a solicitat
respingerea acțiunii.
Hotărârea Curții
de Apel
Curtea de Apel Bacău,
secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr.
194 din 10 octombrie 2012, a admis acțiunea și a suspendat executarea Deciziei
nr. 182 din 23 ianuarie 2012 emisă de CCNASHCBI, până la soluționarea
irevocabilă a cauzei pe fond.
Pentru a pronunța o
asemenea soluție, prima instanță a reținut următoarele:
În cauză sunt
îndeplinite condițiile impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată:
cazul bine justificat și paguba iminentă.
În concret, prima
condiție rezultă din faptul că în cuprinsul Ordinului nr. 461/477 din 18 mai
2010, publicat în M. Of. nr. 386/10.06.2010, nu este prevăzută expres
întreruperea tratamentului cu interferon în cazul în care, la 12 săptămâni de
la începerea tratamentului, pacientul este declarat "non response",
întrucât valoarea ARN-VHC a fost mai mică decât 2 log_10.
Din conținutul
actului normativ menționat și în întâmpinare, rezultă că tratamentul durează 24
săptămâni pentru genotipul 2- 3 (+ribavirină 800 mg/zi) și 24, 48 sau 72 de
săptămâni pentru genotipul 1 - 4, numai pentru acesta din urmă genom făcându-se
verificări la 4, 12 și 24 săptămâni. Se observă că reclamantului i s-a prescris
și aplicat tratament cu ribavirină, medicament ce se aplică numai genotipului 2
- 3 pe durata de 24 săptămâni, iar pe de altă parte, în decizia a cărei anulare
și suspendare se solicită nu se face referire la genotipul în care se
încadrează reclamantul, ceea ce naște serioase dubii cu privire la
veridicitatea situației de fapt și de drept care a stat la baza deciziei de
întrerupere a tratamentului.
Pârâta C.N.A.S. nu a
arătat care ar fi motivele pentru care pacientul putea fi considerat "non
response" și nici dacă întreruperea tratamentului, pe baza protocolului
din Ordinul nr. 461/477/2010, are la bază motive medicale, în acest caz fiind
necesar să se arate că o eventuală continuare a tratamentului i-ar dăuna
reclamantului, ori motive financiare, în acest din urmă caz putând fi incidente
prevederile constituționale care garantează dreptul la ocrotirea sănătății
(art. 34 din Constituția României).
În opinia primei
instanțe, în speța de față, prejudiciul iminent este mai mult decât vizibil,
din moment ce analizele recente arată o creștere de peste două ori a numărului
de viruși la unitatea de sânge recoltat, față de rezultatele analizei din 4
ianuarie 2012.
Recursul declarat
de pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate
Împotriva acestei
sentințe a declarat recurs pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, care
a solicitat modificarea sa, în sensul respingerii cererii de suspendare.
În motivarea căii
extraordinare de atac, recurenta a susținut că hotărârea atacată este dată cu
încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 14 din Legea
contenciosului administrativ.
În dezvoltarea
acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurentă următoarele
critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată:
3.1. Prima instanță
nu a ținut seama de evaluarea răspunsului la tratament, respectiv, de
definițiile prevăzute în Anexa nr. 9 la Ordinul nr. 461/477 din 18 mai 2010.
Potrivit schemei de
=2 log_10 la 12 săptămâni de tratament, valoarea viremiei ar fi trebuit să fie
de cel mult 16.467 UI/ml.
După 12 săptămâni de
tratament, intimatul nu a răspuns la tratament.
3.2. Nu are relevanță
precizarea tipului de genotip în decizia a cărei suspendare se solicită.
Indiferent de categoriile de genotip (de la 1 la 4) tratamentul este același.
3.3. Medicul curant
al intimatului are întreaga responsabilitate pentru prescrierea tratamentului
și monitorizarea intimatului pe parcursul derulării acestuia. Ca atare, medicul
trebuia să explice pacientului consecințele administrării terapiei aflate în
discuție. Mai mult decât atât, intimatul și-a dat acordul pentru întreruperea
tratamentului în cazul apariției reacțiilor adverse sau a lipsei de răspuns
terapeutic.
3.4. Prima instanță
nu putea să rețină existența prejudiciului iminent în lipsa unei expertize
medico-legale.
II. Considerentele
Înaltei Curți asupra recursului
Analizând sentința
atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, dar și din oficiu, în
baza art. 304
1
C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte
apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în
continuare.
Argumentele de
fapt și de drept relevante
Intimatul-reclamant a
învestit instanța de contencios administrativ cu acțiunea având ca obiect
suspendarea executării Deciziei nr. 182 din 23 ianuarie 2012 emisă de
CCNASHCBI.
Prima instanță a
admis acțiunea pentru considerentele prezentate la pct. 2 din prezenta decizie.
Această soluție este
corectă și este împărtășită și de instanța de control judiciar pentru
argumentele care vor fi prezentate în continuare.
Potrivit art. 14 din
Legea nr. 554/2004, modificată, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea
unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice
care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată
poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului
administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.
După cum se cunoaște,
suspendarea actelor juridice reprezintă operațiunea de întrerupere vremelnică a
efectelor acestora, ca și cum actul dispare din circuitul juridic, deși,
formal-juridic, el există.
Mai este de observat
că suspendarea executării actelor administrative constituie un instrument
procedural eficient pus la dispoziția autorității emitente sau a instanței de
judecată în vederea respectării principiului legalității: atâta timp cât
autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din
punct de vedere legal, a actului administrativ contestat, este echitabil ca
acesta din urmă să nu-și producă efectele asupra celor vizați.
În plus, instituția
juridică analizată trebuie să ofere cetățeanului o protecție adecvată împotriva
arbitrariului, ceea ce realizează și Legea nr. 554/2004, modificată.
În altă ordine de
idei, se impune a fi făcută precizarea că actul administrativ se bucură de
prezumția de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumția de
autenticitate (actul emană de la cine se afirmă că emană) și pe prezumția de
veridicitate (actul exprimă ceea ce în mod real a decis autoritatea emitentă).
De aici, rezultă
principiul executării din oficiu, întrucât actul administrativ unilateral este
el însuși titlu executoriu.
Cu alte cuvinte, a nu
executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a
nu executa legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică,
într-un stat de drept și o democrație constituțională.
Din acest motiv,
suspendarea efectelor actelor administrative reprezintă o situație de excepție,
la care judecătorul de contencios administrativ poate să recurgă atunci când
sunt îndeplinite condițiile impuse de Legea nr. 554/2004.
Totodată, din
lecturarea art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, rezultă că,
pentru a se dispune suspendarea actului administrativ, trebuie îndeplinite
cumulativ următoarele condiții: existența unui act administrativ, parcurgerea
procedurii administrative prealabile, prezența unui caz bine justificat și
prevenirea unei pagube iminente.
Așadar, o primă
cerință pentru a interveni această măsură excepțională de întrerupere a
efectelor unui act administrativ este aceea de a fi în prezența unui asemenea
act.
Potrivit art. 2 alin.
(1) lit. c) din actul normativ mai sus citat, prin noțiunea de act
administrativ se înțelege actul unilateral cu caracter individual sau normativ
emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea
organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă
naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.
În speța de față,
Decizia nr. 182 din 23 ianuarie 2012 emisă de CCNASHCBI este un act
administrativ unilateral cu caracter individual.
De asemenea, în
speță, a fost îndeplinită condiția procedurală a recursului administrativ prealabil.
Conform art. 2 alin.
(1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007,
cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt și de
drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității
actului administrativ.
La modul concret,
conform legislației naționale, condiția existenței unui caz bine justificat
este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumente juridice aparent
valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.
Altfel spus, pentru a
interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să
existe un indiciu temeinic de nelegalitate.
În speța de față,
Înalta Curte constată că argumentele prezentate de către intimatul-reclamant sunt
de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității deciziei
administrative contestate.
Într-adevăr, în
cuprinsul Ordinului nr. 461/477 din 18 mai 2010, nu este prevăzută expres
întreruperea tratamentului cu interferon în cazul în care, la 12 săptămâni de
la începerea tratamentului, pacientul este declarat "non response",
întrucât valoarea ARN-VHC a fost mai mică decât 2 log_10.
Totodată, precizarea
tipului de genotip în decizia a cărei suspendare se solicită prezintă
importanță, în condițiile în care durata tratamentului variază în funcție de
acest tip.
Critica recurentei de
la pct. 3.3. nu are nicio relevanță juridică, deoarece măsura contestată nu a
fost luată de medicul curant al intimatului.
Astfel, conform art.
2 alin. (1) lit. ș) din legea în discuție, paguba iminentă reprezintă
prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea
previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu
public.
Așadar, paguba
iminentă presupune o anumită urgență pentru a opera suspendarea efectelor unui
act administrativ.
Putem aprecia că
există urgență atunci când executarea actului administrativ aduce o atingere
gravă și imediată unui interes public, situației reclamantului sau intereselor
pe care acesta înțelege să le apere.
În cauza de față,
situația medicală a intimatului-reclamant justifică urgența necesară pentru
suspendarea efectelor deciziei contestate până la soluționarea irevocabilă a
cauzei pe fond.
Temeiul legal al
soluției adoptate în recurs
Față de împrejurarea
că instanța de fond a interpretat în mod legal și corect dispoziția normativă
anterior indicată, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.
9 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C.
proc. civ, raportat la art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004, modificată,
va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul
declarat de pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate împotriva Sentinței
nr. 194 din 10 octombrie 2012 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă
contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată, în
ședință publică, astăzi 19 aprilie 2013.
Procesat de GGC - CL