ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5068/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Procedura derulată de prima instanță Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul L.E. a chemat în judecată pe pârâtele Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Bacău solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună suspendarea executării Deciziei nr. 182 din 23 ianuarie 2012 emisă de CCNASHCBI (Comisia de experți de la nivelul C.N.A.S. București pentru tratamentul specific hepatitelor cronice și cirozei hepatice de etiologie virală, precum și pentru boala inflamatorie cronică interstițială).

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat faptul că a răspuns la tratamentul cu interferon și că viremia a scăzut, la data de 4 ianuarie 2012, la valoarea de 1.646.703 UI/ml. Totodată, decizia contestată a fost infirmată de către medicul curant specialist, care a formulat un memoriu de justificare pentru continuarea tratamentului. În întâmpinarea formulată în cauză, pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate a solicitat respingerea acțiunii. 2. Hotărârea Curții de Apel Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 194 din 10 octombrie 2012, a admis acțiunea și a suspendat executarea Deciziei nr. 182 din 23 ianuarie 2012 emisă de CCNASHCBI, până la soluționarea irevocabilă a cauzei pe fond.

Pentru a pronunța o asemenea soluție, prima instanță a reținut următoarele: În cauză sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată: cazul bine justificat și paguba iminentă. În concret, prima condiție rezultă din faptul că în cuprinsul Ordinului nr. 461/477 din 18 mai 2010, publicat în M. Of. nr. 386/10.06.2010, nu este prevăzută expres întreruperea tratamentului cu interferon în cazul în care, la 12 săptămâni de la începerea tratamentului, pacientul este declarat "non response", întrucât valoarea ARN-VHC a fost mai mică decât 2 log_10. Din conținutul actului normativ menționat și în întâmpinare, rezultă că tratamentul durează 24 săptămâni pentru genotipul 2- 3 (+ribavirină 800 mg/zi) și 24, 48 sau 72 de săptămâni pentru genotipul 1 - 4, numai pentru acesta din urmă genom făcându-se verificări la 4, 12 și 24 săptămâni.

Se observă că reclamantului i s-a prescris și aplicat tratament cu ribavirină, medicament ce se aplică numai genotipului 2 - 3 pe durata de 24 săptămâni, iar pe de altă parte, în decizia a cărei anulare și suspendare se solicită nu se face referire la genotipul în care se încadrează reclamantul, ceea ce naște serioase dubii cu privire la veridicitatea situației de fapt și de drept care a stat la baza deciziei de întrerupere a tratamentului. Pârâta C.N.A.S. nu a arătat care ar fi motivele pentru care pacientul putea fi considerat "non response" și nici dacă întreruperea tratamentului, pe baza protocolului din Ordinul nr. 461/477/2010, are la bază motive medicale, în acest caz fiind necesar să se arate că o eventuală continuare a tratamentului i-ar dăuna reclamantului, ori motive financiare, în acest din urmă caz putând fi incidente prevederile constituționale care garantează dreptul la ocrotirea sănătății (art. 34 din Constituția României).

În opinia primei instanțe, în speța de față, prejudiciul iminent este mai mult decât vizibil, din moment ce analizele recente arată o creștere de peste două ori a numărului de viruși la unitatea de sânge recoltat, față de rezultatele analizei din 4 ianuarie 2012. 3. Recursul declarat de pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, care a solicitat modificarea sa, în sensul respingerii cererii de suspendare. În motivarea căii extraordinare de atac, recurenta a susținut că hotărârea atacată este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 14 din Legea contenciosului administrativ. În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurentă următoarele critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată: 3.1.

Prima instanță nu a ținut seama de evaluarea răspunsului la tratament, respectiv, de definițiile prevăzute în Anexa nr. 9 la Ordinul nr. 461/477 din 18 mai 2010. Potrivit schemei de =2 log_10 la 12 săptămâni de tratament, valoarea viremiei ar fi trebuit să fie de cel mult 16.467 UI/ml. După 12 săptămâni de tratament, intimatul nu a răspuns la tratament. 3.2. Nu are relevanță precizarea tipului de genotip în decizia a cărei suspendare se solicită. Indiferent de categoriile de genotip (de la 1 la 4) tratamentul este același. 3.3. Medicul curant al intimatului are întreaga responsabilitate pentru prescrierea tratamentului și monitorizarea intimatului pe parcursul derulării acestuia. Ca atare, medicul trebuia să explice pacientului consecințele administrării terapiei aflate în discuție.

Mai mult decât atât, intimatul și-a dat acordul pentru întreruperea tratamentului în cazul apariției reacțiilor adverse sau a lipsei de răspuns terapeutic. 3.4. Prima instanță nu putea să rețină existența prejudiciului iminent în lipsa unei expertize medico-legale. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, dar și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. 1. Argumentele de fapt și de drept relevante Intimatul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu acțiunea având ca obiect suspendarea executării Deciziei nr. 182 din 23 ianuarie 2012 emisă de CCNASHCBI.

Prima instanță a admis acțiunea pentru considerentele prezentate la pct. 2 din prezenta decizie. Această soluție este corectă și este împărtășită și de instanța de control judiciar pentru argumentele care vor fi prezentate în continuare. Potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. După cum se cunoaște, suspendarea actelor juridice reprezintă operațiunea de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ca și cum actul dispare din circuitul juridic, deși, formal-juridic, el există.

Mai este de observat că suspendarea executării actelor administrative constituie un instrument procedural eficient pus la dispoziția autorității emitente sau a instanței de judecată în vederea respectării principiului legalității: atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a actului administrativ contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-și producă efectele asupra celor vizați. În plus, instituția juridică analizată trebuie să ofere cetățeanului o protecție adecvată împotriva arbitrariului, ceea ce realizează și Legea nr. 554/2004, modificată. În altă ordine de idei, se impune a fi făcută precizarea că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumția de autenticitate (actul emană de la cine se afirmă că emană) și pe prezumția de veridicitate (actul exprimă ceea ce în mod real a decis autoritatea emitentă).

De aici, rezultă principiul executării din oficiu, întrucât actul administrativ unilateral este el însuși titlu executoriu. Cu alte cuvinte, a nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică, într-un stat de drept și o democrație constituțională. Din acest motiv, suspendarea efectelor actelor administrative reprezintă o situație de excepție, la care judecătorul de contencios administrativ poate să recurgă atunci când sunt îndeplinite condițiile impuse de Legea nr. 554/2004. Totodată, din lecturarea art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, rezultă că, pentru a se dispune suspendarea actului administrativ, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: existența unui act administrativ, parcurgerea procedurii administrative prealabile, prezența unui caz bine justificat și prevenirea unei pagube iminente.

Așadar, o primă cerință pentru a interveni această măsură excepțională de întrerupere a efectelor unui act administrativ este aceea de a fi în prezența unui asemenea act. Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din actul normativ mai sus citat, prin noțiunea de act administrativ se înțelege actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice. În speța de față, Decizia nr. 182 din 23 ianuarie 2012 emisă de CCNASHCBI este un act administrativ unilateral cu caracter individual. De asemenea, în speță, a fost îndeplinită condiția procedurală a recursului administrativ prealabil.

Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. La modul concret, conform legislației naționale, condiția existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu. Altfel spus, pentru a interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate. În speța de față, Înalta Curte constată că argumentele prezentate de către intimatul-reclamant sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității deciziei administrative contestate.

Într-adevăr, în cuprinsul Ordinului nr. 461/477 din 18 mai 2010, nu este prevăzută expres întreruperea tratamentului cu interferon în cazul în care, la 12 săptămâni de la începerea tratamentului, pacientul este declarat "non response", întrucât valoarea ARN-VHC a fost mai mică decât 2 log_10. Totodată, precizarea tipului de genotip în decizia a cărei suspendare se solicită prezintă importanță, în condițiile în care durata tratamentului variază în funcție de acest tip. Critica recurentei de la pct. 3.3. nu are nicio relevanță juridică, deoarece măsura contestată nu a fost luată de medicul curant al intimatului. Astfel, conform art. 2 alin. (1) lit. ș) din legea în discuție, paguba iminentă reprezintă prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Așadar, paguba iminentă presupune o anumită urgență pentru a opera suspendarea efectelor unui act administrativ. Putem aprecia că există urgență atunci când executarea actului administrativ aduce o atingere gravă și imediată unui interes public, situației reclamantului sau intereselor pe care acesta înțelege să le apere. În cauza de față, situația medicală a intimatului-reclamant justifică urgența necesară pentru suspendarea efectelor deciziei contestate până la soluționarea irevocabilă a cauzei pe fond. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Față de împrejurarea că instanța de fond a interpretat în mod legal și corect dispoziția normativă anterior indicată, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ, raportat la art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate împotriva Sentinței nr. 194 din 10 octombrie 2012 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 19 aprilie 2013. Procesat de GGC - CL