ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 162/2015

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 162/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul acțiunii

deduse judecății

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal,

reclamantul L.E., în contradictoriu cu pârâtele C.N.A.S. și C.A.S. a Județului

Bacău, a solicitat anularea Deciziei nr. 182 din 23 ianuarie 2012 emisă de

Comisia de Experți de la nivelul C.N.A.S. București, pentru tratamentul

specific hepatitelor cronice și cirozei hepatice de etiologie virală, precum și

pentru boala inflamatorie cronică înregistrată la C.A.S.S. Bacău sub nr. X din 24

ianuarie 2012, prin care a fost calificat a fi Non-responder, astfel că i-a

fost stopat tratamentul cu interferon precum și a Adresei nr. x din 03 aprilie 2012

emisă de C.N.A.S. București, prin care a fost respinsă contestația împotriva

formulată împotriva deciziei nr. 12 din 23 ianuarie 2012.

Totodată, a solicitat

obligarea pârâtelor la plata unor despăgubiri morale în valoare de 1.000.000

euro.

Motivând acțiunea,

reclamantul a arătat că deciziile prezintă un grad de pericol imens pentru

sănătatea sa și solicită de urgență anularea acestora și obligarea pârâtelor la

emiterea de urgență a unei decizii de continuare a tratamentului cu interferon.

Arată că Decizia nr. 182 din 23 ianuarie 2012 i-a fost comunicată sub

semnătură, în data de 01 februarie 2012 și a atacat-o în termenul legal de 30

de zile, însă răspunsul a fost unul negativ, prin decizia nr. x din 03 aprilie 2012

recepționată în fapt la data de 05 aprilie 2012.

Mai mult, pârâtele au

ignorat motivele din contestația sa și au considerat că ordinele C.N.A.S. nr. x/2009,

z/2008, x/2010 și y/2008, le dădeau dreptul să-i întrerupă tratamentul, deși

medicul său curant îi recomandase tratamentul cu interferon. Aceleași pârâte au

refuzat să analizeze consimțământul său la întreruperea tratamentului,

răstălmăcindu-l.

Susține în continuare

că a fost depistat cu hepatita C în anul 2007, după investigații efectuate la

Spitalul Clinic Fundeni, viremia inițială fiind găsita în iunie 2008 la 87556

Ul/ml.

În consecința,

Spitalul Clinic Fundeni sub numărul x din 02 decembrie 2008, a emis Fișa de

inițiere și monitorizare a tratamentului hepatitei cronice de tip B, C, D și

Cirozei Hepatice de tip B, C, D, prin care s-a emis către C.N.A.S. București,

acordul pentru inițierea tratamentului cu interferon și ribavirina (Ribavirina

6 cp/zi, peginterferon ALFA 2 B 150 mg/săptămână), tratament ce urma să fie

administrat pacientului L.E.

Ca urmare a

deteriorării stării sale de sănătate, în data de 23 decembrie 2012 L.E., a

efectuat o noua viremie ce a demonstrat dublarea numărului de viruși de la

87556 Ul/ml. (iunie 2008) la 1.646.703 Ul/ml în data da 22 decembrie 2008.

Precizează că din

luna octombrie 2011 și până în luna februarie 2012 (data de sfârșit a

tratamentului 13 săptămâni), reclamantul nu a înregistrat reacții adverse,

dovadă fiind analizele și moleucograma care arătau că, nu se punea problema de

întrerupere a tratamentului. De asemenea, decizia de experți a C.N.A.S. a fost

infirmată de medicul curant specialist în gastroenterologie de la Bacău, care

după analiza viremiei, a recomandat continuarea tratamentului, nu stoparea

acestuia.

Din moment ce

memoriul medicului curant specialist este pentru continuarea tratamentului,

rezultă că reclamantul a avut răspuns terapeutic.

Reclamantul se

consideră discriminat, întrucât, chiar în situații similare, a admis pentru

alte persoane continuarea tratamentului, proliferând astfel practica

discriminatorie preferențială și abuzivă, bazată posibil pe relații și

intervenții.

În drept, a invocat

contrarietatea Ordinelor C.N.A.S. și altor acte normative interne cu normele

Dreptului Uniunii Europene și ONU, solicitând aplicarea cu prioritate a

temeiurilor de drept care protejează dreptul la viață.

Apărările formulate

în cauză

Pârâta C.N.A.S., prin

întâmpinarea formulată, a arătat că, în conformitate cu dispoziția cuprinsă la art.

34 alin. (1) din Constituția României „dreptul la ocrotirea sănătății este

garantat”, iar la alin. (3) al acestui articol, se menționează: „Organizarea

asistenței medicale și a sistemului de asigurări sociale pentru boală,

accidente, maternitate și recuperare, precum și alte măsuri de protecție a

sănătății fizice și mentale a persoanei se stabilesc potrivit legii.”

În acest sens, arată

că potrivit legii fundamentale, măsurile de protecție a sănătății sunt

prevăzute în Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu

modificările și completările ulterioare și în alte acte normative și acte

administrative cu caracter normativ din domeniul sănătății.

Asigurații din

sistemul de asigurări de sănătate beneficiază de medicamente cu sau fără

contribuție personală, pe bază de prescripție medicală pentru medicamentele

cuprinse în lista de medicamente. Lista de medicamente a fost elaborată de

către Ministerul Sănătății și C.N.A.S., cu consultarea Colegiului Farmaciștilor

din România și aprobată prin hotărâre a Guvernului.

Astfel, lista

cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de

care beneficiază asigurații, cu sau tară contribuție personală, pe bază de

prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum și

denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă

în cadrul programelor naționale de sănătate este aprobată prin H.G. nr. 720/2008,

cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit H.G. nr. 720/2008

pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaționale

corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără

contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de

asigurări sociale de sănătate, cu modificările și completările ulterioare - Sub-lista

C - secțiunea CI, pentru afecțiunea G4 - hepatite cronice de etiologie virală

B, C și D, tratamentul cu Interferon și Ribavirină se efectuează pe baza

protocoalelor elaborate de comisiile de specialitate ale ministerului sănătății

si cu aprobarea comisiilor de specialitate de la nivelul C.N.A.S.

De altfel, în

conformitate cu anexa 6 din Ordinul Președintelui C.N.A.S. nr. 814/2008 privind

aprobarea regulamentelor de organizare și funcționare ale comisiilor de experți

de la nivelul C.N.A.S., cu modificările și completările ulterioare, dosarele

pentru inițierea terapiei antivirale sunt solicitate de Comisia de experți de

la nivelul C.N.A.S. pentru tratamentul specific hepatitelor cronice și cirozei

hepatice de etiologie virală, precum și pentru boala inflamatorie cronică

intestinală (denumită CCNASHCBJ), lunar, caselor de asigurări de sănătate, în

număr proporțional cu numărul pacienților aflați pe listele de așteptare la

casele de asigurări de sănătate.

Comisia de Experți C.N.A.S.

avizează/ nu avizează schemele terapeutice pentru medicamentele specifice, în

conformitate cu protocoalele terapeutice și în condiții de eficiență economică

(bugetul aprobat).

La data de 12 iunie

2009, a fost publicat în M. Of. al României, Partea I, nr. 400, Ordinul

președintelui C.N.A.S. nr. 665 din 03 iunie 2009 pentru modificarea anexei nr. 6

la Ordinul președintelui C.N.A.S. nr. 814/2008 privind aprobarea regulamentelor

de organizare și funcționare ale comisiilor de experți de la nivelul C.N.A.S. pentru

anumite boli cronice, respectiv anumite DCI-uri prevăzute de H.G. nr. 720/2008.

Astfel, potrivit punctului 6 din ordinul amintit, CCNASHCBI solicită lunar caselor

de asigurări de sănătate rapoarte privind numărul de pacienți aflați în

tratament, pe tipuri de afecțiuni, și sumele totale cheltuite, precum și

numărul de pacienți aflați pe listele de așteptare, pe tipuri de afecțiuni.

A susține, în apărare

că, la reevaluarea dosarului medical, pentru aprobarea continuării

tratamentului, în data de 23 ianuarie 2012, Comisia de experți C.N.A.S. a

constatat că valoarea viremiei (ARN-VHC) la 12 săptămâni de terapie a scăzut cu

mai puțin de 2 log (de 100 ori), considerându-se lipsă de răspuns și oprindu-se

terapia.

Precizează că

întreaga responsabilitate a prescrierii și monitorizării reclamantului la

inițierea și pe parcursul derulării terapiei antivirale revine medicului curant

care trebuia să informeze pe reclamant asupra conținutului, importanței, și

consecințelor că este de acord cu întreruperea tratamentului în cazul apariției

reacțiilor adverse sau a lipsei de răspuns terapeutic.

În contextul

reglementărilor legale în vigoare, precizează că, în cazul reclamantului, C.N.A.S.

și Comisia de experți de pe lângă C.N.A.S. au respectat toate procedurile

administrative și medicale prevăzute de actele normative în vigoare, iar

reclamantul trebuie să rămână sub supravegherea clinico-biologică a medicului

curant.

În drept, a invocat

dispozițiile Codului de procedură fiscală, Legea nr. 95/2006 privind reforma în

domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare.

Hotărârea instanței

de fond

Curtea de Apel Bacău,

secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 169/2013

din 1 octombrie 2013, a respins cererea formulată de reclamantul L.E., în

contradictoriu cu pârâtele C.N.A.S. cu și C.A.S. a Județului Bacău, ca

neîntemeiată.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de fond, analizând actele și lucrările dosarului, a reținut că

Decizia nr. 182 din 23 ianuarie 2012, emisă de pârâta C.N.A.S. București a fost

întemeiată, în fapt, pe evoluția necorespunzătoare a parametrilor clinici ai

reclamantului în urma tratamentului pe timp de 12 săptămâni cu medicamentația

Peginterferon alfa 2 A si Ribavirinum, tratament specific și recomandat pentru

combaterea hepatitei de tip C de care suferă reclamantul.

Experții care au

decis întreruperea tratamentului după 12 săptămâni s-au bazat pe rezultatele

viremiei recoltate după expirarea acestui interval de timp, considerând că

reclamantul nu a răspuns tratamentului, calificându-l pe baza protocolului medical

în vigoare ca fiind Non-responder.

Instanța a mai

reținut că a fost suspendată executării deciziei de întrerupere a

tratamentului, motivat de faptul că protocolul pe baza căruia se decisese

întreruperea tratamentului nu era clar în ce privește obligativitatea

întreruperii tratamentului după 12 săptămâni de tratament, mai ales că făcea

vorbire și de o posibilă perioadă de tratament de maximum 24 săptămâni.

Instanța de judecată

a decis astfel, întocmai pentru a clarifica aceste neclarități generate de

caracterul profund tehnic și științific al protocolului cu privire la

condițiile de acordare a tratamentului și a perioadei sale de administrare,

efectuarea unei expertize de specialitate în care să precizeze dacă

întreruperea tratamentului, în condițiile în care răspunsul reclamantului la

tratament nu fusese unul perfect (asimilat de protocolul în discuție ca Non-responder).

Arată în continuare

instanța că în ambele cazuri răspunsul expertizei de specialitate a fost unul

nefavorabil reclamantului - contestator, medicii experți concluzionând că atât

continuarea cât și reluarea tratamentului cu interferon ar fi adus mai multe

complicații și efecte negative colaterale asupra sănătății reclamantului, decât

beneficii.

Din acest punct de

vedere, instanța a apreciat că părerea medicului curant al pacientului -

contestator nu pot răsturna sau infirma concluziile expertizei de specialitate

dispuse în cauză.

Invocarea dreptului

la viață și la sănătate, garantate de Constituția României și de tratatele și

pactele la care România este parte, nu dă dreptul reclamantului de a solicita

continuarea unui tratament, acordat la un moment dat, și despre a cărui

continuare există temeri justificate științific și medical că ar duce, cel mai

probabil, la înrăutățirea stării de sănătate a reclamantului, decizia de continuare

a tratamentului neputând urma, în astfel de spețe, decât criteriile obiective

de natură științifică și care au stat la baza stabilirii parametrilor inserați

în protocolul în vigoare în baza cărora se poate decide acordarea, continuarea

sau întreruperea unui astfel de tratament (echivalent unei chimio - terapii).

De asemenea,

obligarea pârâților la acordarea triplei terapii, ca program nou de luptă

împotriva hepatitei de tip C și care se urmărește a fi introdus pe viitor în

protocolul de tratare a viremiilor, nu poate fi primită, pe de o parte pentru

că a fost solicitată abia prin concluziile scrise, iar pe de altă pare pentru

că prezenta cauză a avut ca obiect numai o singură obligație de a face (a unei

operațiuni administrative, aceea de obligare a pârâților la reluarea

tratamentului cu interferon), fiind imposibil ca, pe baza probatoriului

administrativ pentru a verifica legalitatea și temeinicia deciziei de

întrerupere a tratamentului cu interferon, dacă sunt și îndeplinite condițiile

de aplicare asupra contestatorului - pacient a triplei terapii, ca tratament

specific pentru combaterea afecțiunii de care suferă contesta torul.

Recursul exercitat în

cauză

Împotriva sentinței nr.

169/2013 din 1 octombrie 2013 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, a promovat recurs reclamantul L.E., întemeiat în

drept, generic pe dispozițiile art. 304, art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea acesteia

s-a arătat că în mod greșit s-a întrerupt tratamentul de care beneficia,

critica expertizei medicale efectuate în cauză reliefând o neverificare

efectivă a pacientului.

Concluziile d-nei

doctor curant de la Spitalul Județean Bacău ce, în luna ianuarie 2012, prescria

continuarea tratamentului, au fost reconfirmate, chiar de cea mai competenta,

specializata si importanta instituție de tratament a Bolii Hepatice C -

Institutul Clinic Fundeni. Astfel, Institutul Clinic Fundeni, în luna iulie

2014, prescria începerea tratamentului cu interferon si ribavirina. Este

evident astfel, că dacă o continuare a tratamentului medical cu interferon si

ribavirina i-ar fi dăunat sănătății. Institutul Clinic Fundeni, în luna iulie

2014 nu i-ar fi prescris din nou, același tratament.

În dovedirea

susținerilor s-au depus înscrisuri apreciate ca relevante în cauză (f. 28-40).

Apărările intimatei

C.N.A.S. prin

întâmpinare a arătat că în ceea ce privește primul motiv de recurs, expertiza

efectuată în prezenta cauză, a fost dispusă de către instanța de judecată

pentru a putea clarifica anumite neclarități generate de caracterul tehnic și

științific al protocolului terapeutic în hepatita cronică și ciroza hepatică,

cu privire la condițiile de acordare a tratamentului cu interferon, precum și a

perioadei sale de administrare.

Susținerile

recurentului - reclamant potrivit cărora expertiza este viciată de influența C.N.A.S.,

nu sunt decât niște afirmații nesusținute, pe care reclamantul le folosește

având în vedere că nu are alte argumente probatorii care ar putea combate

concluziile raportului de expertiză întocmit în prezenta cauză.

La întocmirea

raportului de expertiză s-a avut în vedere opinia unui medic specialist în boli

infecțioase, care a precizat că:

- decizia de întrerupere

a tratamentului a fost luată corect, conform Protocolului terapeutic de terapie

a hepatitei cronice C. aprobat de Ministerul Sănătății si C.N.A.S.;

- reclamantul nu a

îndeplinit criteriile de continuare a tratamentului conform Protocolului

terapeutic în vigoare la data solicitării de continuare a tratamentului;

- schema terapeutică

a fost recomandată în conformitate cu greutatea reclamantului;

- viremia VHC, recoltată

în vederea continuării terapiei a fost efectuată la 12 săptămâni de tratament,

în conformitate cu Protocolul terapeutic în vigoare;

- scăderea viremiei determinată

de continuarea tratamentului fată de viremia de inițiere a tratamentului nu a

fost de 2 log (de 100 ori);

- reclamantul nu a

răspuns la tratamentul medical la care a fost supus;

- continuarea

tratamentului ar fi produs complicații medicale mai mari decât beneficiile

obținute din continuarea tratamentului;

- reclamantul a fost

dispensarizat si tratat corect, conform Protocolului în vigoare.

Având în vedere că

raportul de expertiză a fost întocmit de către un medic specialist boli

infecțioase, se apreciază că în mod corect a reținut instanța de fond

concluziile raportului de expertiză întocmit în prezenta cauză.

În ceea ce privește

cel de-al doilea motiv de recurs, susținerea recurentului - reclamant potrivit

căruia Ordinul ministrului sănătății și președintelui C.N.A.S. nr. 461/477/2010

privind modificarea Ordinului ministrului sănătății publice și al președintelui

C.N.A.S. nr. 1.301/500/2008 pentru aprobarea protocoalelor terapeutice privind

prescrierea medicamentelor aferente denumirilor comune internaționale prevăzute

în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor

de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de

prescripție medicală in sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată

prin H.G. nr. 720/2008*), nu prevede expres obligația de întrerupere a

tratamentului este contrazisă chiar de actul normativ invocat de către acesta,

care prevede la punctul 2 din Protocolul terapeutic în hepatită cronică și

ciroză hepatică compensată cu virus VHC aprobat prin Ordinul ministrului

sănătății și Președintelui C.N.A.S. nr. 461/477/2010, faptul că nu se vor trata

Non-responderii.

Astfel, în situația

în care recurentul - reclamant a fost evaluat Non-responder, implicit nu i se

mai putea acorda tratament în continuare.

În concluzie, în mod

corect a procedat comisia de experți din cadrul C.N.A.S., care a oprit terapia

datorită lipsei de răspuns constatată la reevaluarea dosarului medical pentru

aprobarea continuării tratamentului din data de 23 ianuarie 2012, având în

vedere că valoarea viremiei (ARN-VHC) la două săptămâni de terapie a scăzut cu

mai puțin de 2 log (de 100 ori)”

În dosarul de

inițiere al recurentului - reclamant existau rezultatele analizei a două

viremii, una efectuata în 11 iulie 2008 cu o valoare de 875.561 UI/ml, iar alta

efectuată în 23 decembrie 2010 cu o valoare de 1.646.703 UI/ml. Comisia de

Specialitate a C.N.A.S. a luat ca referință pentru aprecierea răspunsului

virusologie, viremia cea mai recentă, adică cea din 23 decembrie 2010 cu

valoarea de 1.646.703 UI/ml. Valoarea viremiei (ARN-VHC) la 12 săptămâni de

tratament a fost de 617.484 UI/ml. Pentru a se aproba continuarea terapiei era

necesar ca valoarea viremiei (ARN-VHC) la 12 săptămâni de terapie să fie maxim

de 16.467 UI/ml.

Întrucât protocoalele

terapeutice cuprinse în Ordinul președintelui C.N.A.S. nr. 461/477/2010, după

care Comisia de experți a C.N.A.S. aprobă terapiile antivirale și monitorizează

evoluția pacienților sub tratament sunt întocmite după cele mai recente ghiduri

medicale de specialitate, atât europene, cât și americane, rezultă că nu există

posibilitatea de a se invoca criterii sau ghiduri depășite de timp.

Întreaga

responsabilitate a prescrierii și monitorizării reclamantului la inițierea și

pe parcursul derulării terapiei antivirale revine medicului curant, care

trebuia sa informeze pe reclamant asupra conținutului importanței și

consecințelor administrării terapiei.

Medicul curant al

recurentului - reclamant care a întocmit referatul de justificare, în vederea

continuării acestui tratament, ar fi trebuit să cunoască protocoalele

terapeutice în vigoare, după care se tratează pacienții și să aprecieze

răspunsul terapeutic în funcție de valoarea viremiei la 12 săptămâni de

tratament.

Având în vedere cele

menționate mai sus, consideră că susținerile recurentului - reclamant potrivit

cărora „dispoziția” medicului curant al acestuia nu putea fi înlăturată nici de

medici și nici de către o instanță de judecată este nefondată.

C.N.A.S. și Comisia

de experți de pe lângă C.N.A.S. au respectat toate procedurile administrative

și medicale prevăzute de actele normative în vigoare, iar recurentul -

reclamant trebuie să rămână sub supravegherea clinico-biologică a medicului

curant.

În contextul

reglementărilor legale în vigoare, medicul curant al recurentului - reclamant

nu are competența legală de a da „verdicte pozitive” cu privire la continuarea

tratamentului cu Peginterferonum și Ribavirină și nici de a aproba inițierea

tratamentului specific pacienților, având în vedere prevederile H.G. nr. 720/2008

pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaționale

corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără

contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de

asigurări sociale de sănătate, precum și denumirile comune internaționale

corespunzătoare medicamente/or care se acordă in cadrul programelor naționale

de sănătate, cu modificările și completările ulterioare. Potrivit Ordinului

președintelui C.N.A.S. nr. 814/2008 privind aprobarea regulamentelor de

organizare și funcționare ale comisiilor de experți de la nivelul C.N.A.S. pentru

anumite boii cronice (act normativ în vigoare la data formulării cererii de

chemare în judecată), respectiv anumite DCI-uri prevăzute de H.G. nr. 720/2008,

medicul curant are competența de a emite documente numai cu titlu de recomandare

medicală.

La nivelul Comisiei

de experți de pe lângă C.N.A.S. nu se analizează evoluția stării de sănătate a

unui pacient, ci se analizează starea de sănătate la acel moment dat (în baza

documentelor medicale transmise de către pacient) și admiterea/neadmiterea

solicitării pentru a efectua un tratament cu Peginterferonum și Ribavirină.

Recurentul -

reclamant nu a avut răspuns virologic la terapia antivirală cu Peginterferon și

Ribavirină după 12 săptămâni de tratament (efectuat în perioada octombrie 2011

- ianuarie 2012).

„Răspunsul virologic

la săptămâna 12 este definit ca fiind cel puțin o scădere cu 2-log a

încărcăturii virale sau nivele nedetectabile de ARN-VHC”.

Astfel, „este foarte

puțin probabil ca la pacienții la care nu se obține răspuns virologic la 12

săptămâni să se înregistreze răspuns virologic susținut” la o eventuală

continuare a tratamentului până la 48 săptămâni, cât prevede protocolul

terapeutic în vigoare, (tratamentul nu va duce Ia negativarea viremiei

ARN-VHC), întrucât nu există continuitate și aderență la terapie, după o

întrerupere. Dovezile științifice arată că șansele de debarasare de virus în

aceste cazuri sunt nule. În schimb, există riscul reacțiilor adverse, uneori

amenințătoare de viață.

În ceea ce privește

solicitarea recurentului reclamant de obligare a pârâtelor la asigurarea

tratamentului cu triplă terapie, în mod corect a respins instanța de fond

această solicitare, având în vedere că instanța de fond nu a fost investită și

cu soluționarea unui asemenea capăt de cerere, solicitarea fiind făcută doar în

concluziile scrise depuse la dosar.

Pe de altă parte,

tripla terapie încă nu a fost introdusă în program, neputând fi acordată

niciunei persoane asigurate.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

fapt și de drept relevante

Acțiunea petentului L.E.

vizează anularea Deciziei nr. x din 29 ianuarie 2012 și a Deciziei nr. y din 3

aprilie 2012 emise de intimată în legătură cu întreruperea tratamentului cu interferon

de care benefica petentul ca urmare a lipsei de răspuns terapeutic la acest

tratament.

Ceea ce însă rezultă

și din contestația inițială și celelalte solicitări este că acesta invocă

aplicarea unei terapii, reînceperea tratamentului medical (f 210), iar nu în

mod limitat tratamentul cu interferon.

Chiar și în cadrul

limitativ prevăzut de un litigiu de contencios administrativ, în care se

contestă o decizie medicală (Decizia nr. x din 29 noiembrie 2012) prin care s-a

stopat tratamentul cu interferon, ceea ce primează este scopul urmărit de petent

în mod real cu atât mai mult cu cât ceea ce se vizează în esență este un drept

primordial, dreptul la viață, protejat de Constituție (art. 148 alin. (2)).

Astfel, este de

remarcat, pe de o parte că din concluziile, Raportului de medicină-legală efectuat

în cauză (f. 201-202 dosar fond) se precizează pe de o parte că deși a avut loc

o scădere a viremiei, declararea pacientului ca Non-responder, s-a făcut pe

baza unei protocol terapeutic al hepatitei cronice C, aprobat de Ministerul

Sănătății și C.N.A.S. (pct. 2).

De remarcat că acest

protocol a fost criticat de către reclamantul-recurent, însă instanța de fond

nu a indicat acestuia posibilitatea concretă de a constata acest act

administrativ (f. 3 paragraf 2 dosar fond).

Deosebit de aceasta,

la pct. 9 din concluzii se afirmă că petentul „poate fi supus unui alt program

de reducere a viremiei, tripla terapie”.

De altfel, și

recomandările făcute petentului în baza analizelor efectuate la Institutul Clinic

Fundeni (f. 28-29) datate 28 august 2014, relevă faptul că acesta „îndeplinește

criteriile de eligibilitate și schema terapeutică prevăzute în protocolul

terapeutic elaborat de C.N.A.S. și nu prezenta contraindicații pentru terapia antivirală.

Se impune astfel, în

baza considerentelor mai sus expuse, atât verificarea criticilor petentului

referitoare la Ordinul Ministerului Sănătății și al președintelui C.N.A.S. pentru

aprobarea protocoalelor terapeutice vizând hepatita C, cât și eventuala

analizare a tratamentului alternativ recomandat.

Mai mult față de rezultatele

medicale reliefate la Institutul Clinic Fundeni e necesar a se verifica și dacă

situația de Non-responder a fost corect apreciată.

Ori, toate acestea nu

pot fi realizate pentru prima dată de către instanța de recurs, fără a

prejudicia părțile de posibilitatea accesării unui grad de jurisdicție fapt ce

impune retrimiterea cauzei instanței de fond pentru completarea probatoriului.

al soluției adoptate în recurs

În raport de cele mai

sus expuse, Înalta Curte apreciază că recursul promovat de L.E., întemeiat pe

dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ. este fondat, astfel instanța va

admite recursul urmând ca în conformitate cu dispozițiile art. 312 C. proc.

civ. să caseze sentința cu trimitere spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamantul L.E. împotriva Sentinței nr. 169 din 01 octombrie 2013

a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 ianuarie 2015