ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 162/2015

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Obiectul acțiunii deduse judecății Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul L.E., în contradictoriu cu pârâtele C.N.A.S. și C.A.S. a Județului Bacău, a solicitat anularea Deciziei nr. 182 din 23 ianuarie 2012 emisă de Comisia de Experți de la nivelul C.N.A.S. București, pentru tratamentul specific hepatitelor cronice și cirozei hepatice de etiologie virală, precum și pentru boala inflamatorie cronică înregistrată la C.A.S.S. Bacău sub nr. X din 24 ianuarie 2012, prin care a fost calificat a fi Non-responder, astfel că i-a fost stopat tratamentul cu interferon precum și a Adresei nr. x din 03 aprilie 2012 emisă de C.N.A.S.

București, prin care a fost respinsă contestația împotriva formulată împotriva deciziei nr. 12 din 23 ianuarie 2012. Totodată, a solicitat obligarea pârâtelor la plata unor despăgubiri morale în valoare de 1.000.000 euro. Motivând acțiunea, reclamantul a arătat că deciziile prezintă un grad de pericol imens pentru sănătatea sa și solicită de urgență anularea acestora și obligarea pârâtelor la emiterea de urgență a unei decizii de continuare a tratamentului cu interferon. Arată că Decizia nr. 182 din 23 ianuarie 2012 i-a fost comunicată sub semnătură, în data de 01 februarie 2012 și a atacat-o în termenul legal de 30 de zile, însă răspunsul a fost unul negativ, prin decizia nr. x din 03 aprilie 2012 recepționată în fapt la data de 05 aprilie 2012. Mai mult, pârâtele au ignorat motivele din contestația sa și au considerat că ordinele C.N.A.S.

nr. x/2009, z/2008, x/2010 și y/2008, le dădeau dreptul să-i întrerupă tratamentul, deși medicul său curant îi recomandase tratamentul cu interferon. Aceleași pârâte au refuzat să analizeze consimțământul său la întreruperea tratamentului, răstălmăcindu-l. Susține în continuare că a fost depistat cu hepatita C în anul 2007, după investigații efectuate la Spitalul Clinic Fundeni, viremia inițială fiind găsita în iunie 2008 la 87556 Ul/ml. În consecința, Spitalul Clinic Fundeni sub numărul x din 02 decembrie 2008, a emis Fișa de inițiere și monitorizare a tratamentului hepatitei cronice de tip B, C, D și Cirozei Hepatice de tip B, C, D, prin care s-a emis către C.N.A.S. București, acordul pentru inițierea tratamentului cu interferon și ribavirina (Ribavirina 6 cp/zi, peginterferon ALFA 2 B 150 mg/săptămână), tratament ce urma să fie administrat pacientului L.E.

Ca urmare a deteriorării stării sale de sănătate, în data de 23 decembrie 2012 L.E., a efectuat o noua viremie ce a demonstrat dublarea numărului de viruși de la 87556 Ul/ml. (iunie 2008) la 1.646.703 Ul/ml în data da 22 decembrie 2008. Precizează că din luna octombrie 2011 și până în luna februarie 2012 (data de sfârșit a tratamentului 13 săptămâni), reclamantul nu a înregistrat reacții adverse, dovadă fiind analizele și moleucograma care arătau că, nu se punea problema de întrerupere a tratamentului. De asemenea, decizia de experți a C.N.A.S. a fost infirmată de medicul curant specialist în gastroenterologie de la Bacău, care după analiza viremiei, a recomandat continuarea tratamentului, nu stoparea acestuia.

Din moment ce memoriul medicului curant specialist este pentru continuarea tratamentului, rezultă că reclamantul a avut răspuns terapeutic. Reclamantul se consideră discriminat, întrucât, chiar în situații similare, a admis pentru alte persoane continuarea tratamentului, proliferând astfel practica discriminatorie preferențială și abuzivă, bazată posibil pe relații și intervenții. În drept, a invocat contrarietatea Ordinelor C.N.A.S. și altor acte normative interne cu normele Dreptului Uniunii Europene și ONU, solicitând aplicarea cu prioritate a temeiurilor de drept care protejează dreptul la viață.

Apărările formulate în cauză Pârâta C.N.A.S., prin întâmpinarea formulată, a arătat că, în conformitate cu dispoziția cuprinsă la art. 34 alin. (1) din Constituția României „dreptul la ocrotirea sănătății este garantat”, iar la alin. (3) al acestui articol, se menționează: „Organizarea asistenței medicale și a sistemului de asigurări sociale pentru boală, accidente, maternitate și recuperare, precum și alte măsuri de protecție a sănătății fizice și mentale a persoanei se stabilesc potrivit legii.” În acest sens, arată că potrivit legii fundamentale, măsurile de protecție a sănătății sunt prevăzute în Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare și în alte acte normative și acte administrative cu caracter normativ din domeniul sănătății.

Asigurații din sistemul de asigurări de sănătate beneficiază de medicamente cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală pentru medicamentele cuprinse în lista de medicamente. Lista de medicamente a fost elaborată de către Ministerul Sănătății și C.N.A.S., cu consultarea Colegiului Farmaciștilor din România și aprobată prin hotărâre a Guvernului. Astfel, lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau tară contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum și denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate este aprobată prin H.G.

nr. 720/2008, cu modificările și completările ulterioare. Potrivit H.G. nr. 720/2008 pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, cu modificările și completările ulterioare - Sub-lista C - secțiunea CI, pentru afecțiunea G4 - hepatite cronice de etiologie virală B, C și D, tratamentul cu Interferon și Ribavirină se efectuează pe baza protocoalelor elaborate de comisiile de specialitate ale ministerului sănătății si cu aprobarea comisiilor de specialitate de la nivelul C.N.A.S. De altfel, în conformitate cu anexa 6 din Ordinul Președintelui C.N.A.S.

nr. 814/2008 privind aprobarea regulamentelor de organizare și funcționare ale comisiilor de experți de la nivelul C.N.A.S., cu modificările și completările ulterioare, dosarele pentru inițierea terapiei antivirale sunt solicitate de Comisia de experți de la nivelul C.N.A.S. pentru tratamentul specific hepatitelor cronice și cirozei hepatice de etiologie virală, precum și pentru boala inflamatorie cronică intestinală (denumită CCNASHCBJ), lunar, caselor de asigurări de sănătate, în număr proporțional cu numărul pacienților aflați pe listele de așteptare la casele de asigurări de sănătate. Comisia de Experți C.N.A.S. avizează/ nu avizează schemele terapeutice pentru medicamentele specifice, în conformitate cu protocoalele terapeutice și în condiții de eficiență economică (bugetul aprobat).

La data de 12 iunie 2009, a fost publicat în M. Of. al României, Partea I, nr. 400, Ordinul președintelui C.N.A.S. nr. 665 din 03 iunie 2009 pentru modificarea anexei nr. 6 la Ordinul președintelui C.N.A.S. nr. 814/2008 privind aprobarea regulamentelor de organizare și funcționare ale comisiilor de experți de la nivelul C.N.A.S. pentru anumite boli cronice, respectiv anumite DCI-uri prevăzute de H.G. nr. 720/2008. Astfel, potrivit punctului 6 din ordinul amintit, CCNASHCBI solicită lunar caselor de asigurări de sănătate rapoarte privind numărul de pacienți aflați în tratament, pe tipuri de afecțiuni, și sumele totale cheltuite, precum și numărul de pacienți aflați pe listele de așteptare, pe tipuri de afecțiuni.

A susține, în apărare că, la reevaluarea dosarului medical, pentru aprobarea continuării tratamentului, în data de 23 ianuarie 2012, Comisia de experți C.N.A.S. a constatat că valoarea viremiei (ARN-VHC) la 12 săptămâni de terapie a scăzut cu mai puțin de 2 log (de 100 ori), considerându-se lipsă de răspuns și oprindu-se terapia. Precizează că întreaga responsabilitate a prescrierii și monitorizării reclamantului la inițierea și pe parcursul derulării terapiei antivirale revine medicului curant care trebuia să informeze pe reclamant asupra conținutului, importanței, și consecințelor că este de acord cu întreruperea tratamentului în cazul apariției reacțiilor adverse sau a lipsei de răspuns terapeutic.

În contextul reglementărilor legale în vigoare, precizează că, în cazul reclamantului, C.N.A.S. și Comisia de experți de pe lângă C.N.A.S. au respectat toate procedurile administrative și medicale prevăzute de actele normative în vigoare, iar reclamantul trebuie să rămână sub supravegherea clinico-biologică a medicului curant. În drept, a invocat dispozițiile Codului de procedură fiscală, Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare. Hotărârea instanței de fond Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 169/2013 din 1 octombrie 2013, a respins cererea formulată de reclamantul L.E., în contradictoriu cu pârâtele C.N.A.S.

cu și C.A.S. a Județului Bacău, ca neîntemeiată. Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond, analizând actele și lucrările dosarului, a reținut că Decizia nr. 182 din 23 ianuarie 2012, emisă de pârâta C.N.A.S. București a fost întemeiată, în fapt, pe evoluția necorespunzătoare a parametrilor clinici ai reclamantului în urma tratamentului pe timp de 12 săptămâni cu medicamentația Peginterferon alfa 2 A si Ribavirinum, tratament specific și recomandat pentru combaterea hepatitei de tip C de care suferă reclamantul. Experții care au decis întreruperea tratamentului după 12 săptămâni s-au bazat pe rezultatele viremiei recoltate după expirarea acestui interval de timp, considerând că reclamantul nu a răspuns tratamentului, calificându-l pe baza protocolului medical în vigoare ca fiind Non-responder.

Instanța a mai reținut că a fost suspendată executării deciziei de întrerupere a tratamentului, motivat de faptul că protocolul pe baza căruia se decisese întreruperea tratamentului nu era clar în ce privește obligativitatea întreruperii tratamentului după 12 săptămâni de tratament, mai ales că făcea vorbire și de o posibilă perioadă de tratament de maximum 24 săptămâni. Instanța de judecată a decis astfel, întocmai pentru a clarifica aceste neclarități generate de caracterul profund tehnic și științific al protocolului cu privire la condițiile de acordare a tratamentului și a perioadei sale de administrare, efectuarea unei expertize de specialitate în care să precizeze dacă întreruperea tratamentului, în condițiile în care răspunsul reclamantului la tratament nu fusese unul perfect (asimilat de protocolul în discuție ca Non-responder).

Arată în continuare instanța că în ambele cazuri răspunsul expertizei de specialitate a fost unul nefavorabil reclamantului - contestator, medicii experți concluzionând că atât continuarea cât și reluarea tratamentului cu interferon ar fi adus mai multe complicații și efecte negative colaterale asupra sănătății reclamantului, decât beneficii. Din acest punct de vedere, instanța a apreciat că părerea medicului curant al pacientului - contestator nu pot răsturna sau infirma concluziile expertizei de specialitate dispuse în cauză.

Invocarea dreptului la viață și la sănătate, garantate de Constituția României și de tratatele și pactele la care România este parte, nu dă dreptul reclamantului de a solicita continuarea unui tratament, acordat la un moment dat, și despre a cărui continuare există temeri justificate științific și medical că ar duce, cel mai probabil, la înrăutățirea stării de sănătate a reclamantului, decizia de continuare a tratamentului neputând urma, în astfel de spețe, decât criteriile obiective de natură științifică și care au stat la baza stabilirii parametrilor inserați în protocolul în vigoare în baza cărora se poate decide acordarea, continuarea sau întreruperea unui astfel de tratament (echivalent unei chimio - terapii).

De asemenea, obligarea pârâților la acordarea triplei terapii, ca program nou de luptă împotriva hepatitei de tip C și care se urmărește a fi introdus pe viitor în protocolul de tratare a viremiilor, nu poate fi primită, pe de o parte pentru că a fost solicitată abia prin concluziile scrise, iar pe de altă pare pentru că prezenta cauză a avut ca obiect numai o singură obligație de a face (a unei operațiuni administrative, aceea de obligare a pârâților la reluarea tratamentului cu interferon), fiind imposibil ca, pe baza probatoriului administrativ pentru a verifica legalitatea și temeinicia deciziei de întrerupere a tratamentului cu interferon, dacă sunt și îndeplinite condițiile de aplicare asupra contestatorului - pacient a triplei terapii, ca tratament specific pentru combaterea afecțiunii de care suferă contesta torul.

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței nr. 169/2013 din 1 octombrie 2013 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a promovat recurs reclamantul L.E., întemeiat în drept, generic pe dispozițiile art. 304, art. 304 1 C. proc. civ. În motivarea acesteia s-a arătat că în mod greșit s-a întrerupt tratamentul de care beneficia, critica expertizei medicale efectuate în cauză reliefând o neverificare efectivă a pacientului. Concluziile d-nei doctor curant de la Spitalul Județean Bacău ce, în luna ianuarie 2012, prescria continuarea tratamentului, au fost reconfirmate, chiar de cea mai competenta, specializata si importanta instituție de tratament a Bolii Hepatice C - Institutul Clinic Fundeni.

Astfel, Institutul Clinic Fundeni, în luna iulie 2014, prescria începerea tratamentului cu interferon si ribavirina. Este evident astfel, că dacă o continuare a tratamentului medical cu interferon si ribavirina i-ar fi dăunat sănătății. Institutul Clinic Fundeni, în luna iulie 2014 nu i-ar fi prescris din nou, același tratament. În dovedirea susținerilor s-au depus înscrisuri apreciate ca relevante în cauză (f. 28-40). Apărările intimatei C.N.A.S. prin întâmpinare a arătat că în ceea ce privește primul motiv de recurs, expertiza efectuată în prezenta cauză, a fost dispusă de către instanța de judecată pentru a putea clarifica anumite neclarități generate de caracterul tehnic și științific al protocolului terapeutic în hepatita cronică și ciroza hepatică, cu privire la condițiile de acordare a tratamentului cu interferon, precum și a perioadei sale de administrare.

Susținerile recurentului - reclamant potrivit cărora expertiza este viciată de influența C.N.A.S., nu sunt decât niște afirmații nesusținute, pe care reclamantul le folosește având în vedere că nu are alte argumente probatorii care ar putea combate concluziile raportului de expertiză întocmit în prezenta cauză.

La întocmirea raportului de expertiză s-a avut în vedere opinia unui medic specialist în boli infecțioase, care a precizat că: - decizia de întrerupere a tratamentului a fost luată corect, conform Protocolului terapeutic de terapie a hepatitei cronice C. aprobat de Ministerul Sănătății si C.N.A.S.; - reclamantul nu a îndeplinit criteriile de continuare a tratamentului conform Protocolului terapeutic în vigoare la data solicitării de continuare a tratamentului; - schema terapeutică a fost recomandată în conformitate cu greutatea reclamantului; - viremia VHC, recoltată în vederea continuării terapiei a fost efectuată la 12 săptămâni de tratament, în conformitate cu Protocolul terapeutic în vigoare; - scăderea viremiei determinată de continuarea tratamentului fată de viremia de inițiere a tratamentului nu a fost de 2 log (de 100 ori); - reclamantul nu a răspuns la tratamentul medical la care a fost supus; - continuarea tratamentului ar fi produs complicații medicale mai mari decât beneficiile obținute din continuarea tratamentului; - reclamantul a fost dispensarizat si tratat corect, conform Protocolului în vigoare.

Având în vedere că raportul de expertiză a fost întocmit de către un medic specialist boli infecțioase, se apreciază că în mod corect a reținut instanța de fond concluziile raportului de expertiză întocmit în prezenta cauză. În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de recurs, susținerea recurentului - reclamant potrivit căruia Ordinul ministrului sănătății și președintelui C.N.A.S. nr. 461/477/2010 privind modificarea Ordinului ministrului sănătății publice și al președintelui C.N.A.S. nr. 1.301/500/2008 pentru aprobarea protocoalelor terapeutice privind prescrierea medicamentelor aferente denumirilor comune internaționale prevăzute în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală in sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin H.G.

nr. 720/2008*), nu prevede expres obligația de întrerupere a tratamentului este contrazisă chiar de actul normativ invocat de către acesta, care prevede la punctul 2 din Protocolul terapeutic în hepatită cronică și ciroză hepatică compensată cu virus VHC aprobat prin Ordinul ministrului sănătății și Președintelui C.N.A.S. nr. 461/477/2010, faptul că nu se vor trata Non-responderii. Astfel, în situația în care recurentul - reclamant a fost evaluat Non-responder, implicit nu i se mai putea acorda tratament în continuare.

În concluzie, în mod corect a procedat comisia de experți din cadrul C.N.A.S., care a oprit terapia datorită lipsei de răspuns constatată la reevaluarea dosarului medical pentru aprobarea continuării tratamentului din data de 23 ianuarie 2012, având în vedere că valoarea viremiei (ARN-VHC) la două săptămâni de terapie a scăzut cu mai puțin de 2 log (de 100 ori)” În dosarul de inițiere al recurentului - reclamant existau rezultatele analizei a două viremii, una efectuata în 11 iulie 2008 cu o valoare de 875.561 UI/ml, iar alta efectuată în 23 decembrie 2010 cu o valoare de 1.646.703 UI/ml. Comisia de Specialitate a C.N.A.S. a luat ca referință pentru aprecierea răspunsului virusologie, viremia cea mai recentă, adică cea din 23 decembrie 2010 cu valoarea de 1.646.703 UI/ml.

Valoarea viremiei (ARN-VHC) la 12 săptămâni de tratament a fost de 617.484 UI/ml. Pentru a se aproba continuarea terapiei era necesar ca valoarea viremiei (ARN-VHC) la 12 săptămâni de terapie să fie maxim de 16.467 UI/ml. Întrucât protocoalele terapeutice cuprinse în Ordinul președintelui C.N.A.S. nr. 461/477/2010, după care Comisia de experți a C.N.A.S. aprobă terapiile antivirale și monitorizează evoluția pacienților sub tratament sunt întocmite după cele mai recente ghiduri medicale de specialitate, atât europene, cât și americane, rezultă că nu există posibilitatea de a se invoca criterii sau ghiduri depășite de timp. Întreaga responsabilitate a prescrierii și monitorizării reclamantului la inițierea și pe parcursul derulării terapiei antivirale revine medicului curant, care trebuia sa informeze pe reclamant asupra conținutului importanței și consecințelor administrării terapiei.

Medicul curant al recurentului - reclamant care a întocmit referatul de justificare, în vederea continuării acestui tratament, ar fi trebuit să cunoască protocoalele terapeutice în vigoare, după care se tratează pacienții și să aprecieze răspunsul terapeutic în funcție de valoarea viremiei la 12 săptămâni de tratament. Având în vedere cele menționate mai sus, consideră că susținerile recurentului - reclamant potrivit cărora „dispoziția” medicului curant al acestuia nu putea fi înlăturată nici de medici și nici de către o instanță de judecată este nefondată. C.N.A.S. și Comisia de experți de pe lângă C.N.A.S. au respectat toate procedurile administrative și medicale prevăzute de actele normative în vigoare, iar recurentul - reclamant trebuie să rămână sub supravegherea clinico-biologică a medicului curant.

În contextul reglementărilor legale în vigoare, medicul curant al recurentului - reclamant nu are competența legală de a da „verdicte pozitive” cu privire la continuarea tratamentului cu Peginterferonum și Ribavirină și nici de a aproba inițierea tratamentului specific pacienților, având în vedere prevederile H.G. nr. 720/2008 pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum și denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamente/or care se acordă in cadrul programelor naționale de sănătate, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit Ordinului președintelui C.N.A.S. nr. 814/2008 privind aprobarea regulamentelor de organizare și funcționare ale comisiilor de experți de la nivelul C.N.A.S. pentru anumite boii cronice (act normativ în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată), respectiv anumite DCI-uri prevăzute de H.G. nr. 720/2008, medicul curant are competența de a emite documente numai cu titlu de recomandare medicală. La nivelul Comisiei de experți de pe lângă C.N.A.S. nu se analizează evoluția stării de sănătate a unui pacient, ci se analizează starea de sănătate la acel moment dat (în baza documentelor medicale transmise de către pacient) și admiterea/neadmiterea solicitării pentru a efectua un tratament cu Peginterferonum și Ribavirină.

Recurentul - reclamant nu a avut răspuns virologic la terapia antivirală cu Peginterferon și Ribavirină după 12 săptămâni de tratament (efectuat în perioada octombrie 2011 - ianuarie 2012). „Răspunsul virologic la săptămâna 12 este definit ca fiind cel puțin o scădere cu 2-log a încărcăturii virale sau nivele nedetectabile de ARN-VHC”. Astfel, „este foarte puțin probabil ca la pacienții la care nu se obține răspuns virologic la 12 săptămâni să se înregistreze răspuns virologic susținut” la o eventuală continuare a tratamentului până la 48 săptămâni, cât prevede protocolul terapeutic în vigoare, (tratamentul nu va duce Ia negativarea viremiei ARN-VHC), întrucât nu există continuitate și aderență la terapie, după o întrerupere.

Dovezile științifice arată că șansele de debarasare de virus în aceste cazuri sunt nule. În schimb, există riscul reacțiilor adverse, uneori amenințătoare de viață. În ceea ce privește solicitarea recurentului reclamant de obligare a pârâtelor la asigurarea tratamentului cu triplă terapie, în mod corect a respins instanța de fond această solicitare, având în vedere că instanța de fond nu a fost investită și cu soluționarea unui asemenea capăt de cerere, solicitarea fiind făcută doar în concluziile scrise depuse la dosar. Pe de altă parte, tripla terapie încă nu a fost introdusă în program, neputând fi acordată niciunei persoane asigurate. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului 1. Argumentele de fapt și de drept relevante Acțiunea petentului L.E.

vizează anularea Deciziei nr. x din 29 ianuarie 2012 și a Deciziei nr. y din 3 aprilie 2012 emise de intimată în legătură cu întreruperea tratamentului cu interferon de care benefica petentul ca urmare a lipsei de răspuns terapeutic la acest tratament. Ceea ce însă rezultă și din contestația inițială și celelalte solicitări este că acesta invocă aplicarea unei terapii, reînceperea tratamentului medical (f 210), iar nu în mod limitat tratamentul cu interferon.

Chiar și în cadrul limitativ prevăzut de un litigiu de contencios administrativ, în care se contestă o decizie medicală (Decizia nr. x din 29 noiembrie 2012) prin care s-a stopat tratamentul cu interferon, ceea ce primează este scopul urmărit de petent în mod real cu atât mai mult cu cât ceea ce se vizează în esență este un drept primordial, dreptul la viață, protejat de Constituție (art. 148 alin. (2)). Astfel, este de remarcat, pe de o parte că din concluziile, Raportului de medicină-legală efectuat în cauză (f. 201-202 dosar fond) se precizează pe de o parte că deși a avut loc o scădere a viremiei, declararea pacientului ca Non-responder, s-a făcut pe baza unei protocol terapeutic al hepatitei cronice C, aprobat de Ministerul Sănătății și C.N.A.S.

(pct. 2). De remarcat că acest protocol a fost criticat de către reclamantul-recurent, însă instanța de fond nu a indicat acestuia posibilitatea concretă de a constata acest act administrativ (f. 3 paragraf 2 dosar fond). Deosebit de aceasta, la pct. 9 din concluzii se afirmă că petentul „poate fi supus unui alt program de reducere a viremiei, tripla terapie”. De altfel, și recomandările făcute petentului în baza analizelor efectuate la Institutul Clinic Fundeni (f. 28-29) datate 28 august 2014, relevă faptul că acesta „îndeplinește criteriile de eligibilitate și schema terapeutică prevăzute în protocolul terapeutic elaborat de C.N.A.S. și nu prezenta contraindicații pentru terapia antivirală.

Se impune astfel, în baza considerentelor mai sus expuse, atât verificarea criticilor petentului referitoare la Ordinul Ministerului Sănătății și al președintelui C.N.A.S. pentru aprobarea protocoalelor terapeutice vizând hepatita C, cât și eventuala analizare a tratamentului alternativ recomandat. Mai mult față de rezultatele medicale reliefate la Institutul Clinic Fundeni e necesar a se verifica și dacă situația de Non-responder a fost corect apreciată. Ori, toate acestea nu pot fi realizate pentru prima dată de către instanța de recurs, fără a prejudicia părțile de posibilitatea accesării unui grad de jurisdicție fapt ce impune retrimiterea cauzei instanței de fond pentru completarea probatoriului.

2. Temeiul de drept al soluției adoptate în recurs În raport de cele mai sus expuse, Înalta Curte apreciază că recursul promovat de L.E., întemeiat pe dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. este fondat, astfel instanța va admite recursul urmând ca în conformitate cu dispozițiile art. 312 C. proc. civ. să caseze sentința cu trimitere spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul L.E. împotriva Sentinței nr. 169 din 01 octombrie 2013 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 ianuarie 2015