ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4965/2013

Greșita interpretare de către prima instanță a dreptului comunitar care a condus la înlăturarea aplicării în cauză a Regulamentului nr. 1/2003 și a jurisprudenței C.E.J. și C.E.D.O. Deși Regulamentul 1/2003 prevede în mod expres dreptul societății controlate de a ataca pe cale separată decizia de efectuare a inspecției inopinate la C.E.J. (art. 20 alin. (4)) iar jurisprudența acestei Curți este constantă și neechivocă, în considerentele sentinței Curții de Apel București se reține că verificarea regulilor de drept comunitar privitoare la legalitatea unei inspecții inopinate nu se poate face decât odată cu atacarea deciziei pe fondul investigației. Conform concluziilor instanței ar rezulta că dreptul de a verifica respectarea cerințelor de legalitate a unei inspecții inopinate ajunge să depindă de inițiatorul investigației de fond: Comisia Europeană sau autoritatea națională de concurență; în primul caz există dreptul de a ataca decizia de inspecție inopinată, separat de fondul investigației, în cel de-al doilea caz acest drept depinzând de prevederile dreptului intern în cauză. Or, o asemenea abordare implică nerespectarea art. 148 din Constituție care se referă la caracterul direct aplicabil și supralegal al dreptului comunitar. În plus, calea procedurală indicată de Curtea de Apel București este una ineficientă, de natură a conduce la încălcarea dreptului de acces la o instanță. Concluzia recurentei, sub acest aspect, a fost aceea că folosind o sofisticată argumentație juridică sub aspect procedural, instanța fondului a refuzat practic să examineze pe fondul cauzei motivele propriu-zise de nelegalitate a ordinului de inspecție, din perspectiva dreptului comunitar.

Pe fondul cauzei, Ordinul nr. 424/2008 este nelegal deoarece nu îndeplinește condițiile de legalitate/garanțiile impuse de dreptul comunitar. Conform art. 36 din .(2) din Legea nr. 21/1996, realizarea unei inspecții inopinate este condiționată de existența unor indicii că pot fi găsite documente sau obținute informații necesare misiunii. Conform jurisprudenței C.E.J. solicitarea de declanșare a unei inspecții inopinate trebuie să cuprindă elemente cât se poate de concrete: descriere a caracteristicilor esențiale ale faptei anticoncurențiale suspectate, cel puțin a pieței prezumate în cauză, explicarea modalității în care întreprindrea este prezumată a fi implicată, explicații din care să reiasă că Comisia dispune de elemente și indicii materiale temeinice, indicarea cât mai precisă a obiectului căutat. Mai mult, conform aceleiași jurisprudențe, dispunerea și realizarea unei inspecții inopinate trebuie să respecte principiul proporționalității, mai exact conform art. 20 alin. (8) din Regulamentul nr. 1/2003 verificarea de către instanță a legalității inspecției acoperă analiza proporționalității măsurii și a faptului de a ști dacă măsura nu este arbitrară sau excesivă. Conform jurisprudenței C.E.D.O. în aplicarea art. 8 din Convenție (dreptul la respectarea domiciliului): dreptul unei persoane juridice la protejarea sediului profesional intră în câmpul de protecție al art. 8 din C.E.D.O. ; un ordin de inspecție inopinată emis de o autoritate de concurență trebuie să respecte un set minim de garanții împotriva arbitrariului și a abuzurilor. Raționamentul C.E.D.O. a fost însușit ulterior și de C.E.J. Dreptul comunitar al concurenței și art. 8 din C.E.D.O. suplimentează condițiile de legalitate stabilite de legea internă. Așadar dacă Legea nr. 21/1996 nu cere decât existența unor indicii (art. 36 alin. (2) dreptul european invocat cere suplimentar: - în aplicarea principiului proporționalității, motivarea adecvată a inspecției inopinate la sediul agentului controlat, mai exact indiciile trebuie să preexiste inspecției, iar în sistemele de drept care nu prevăd necesitatea autorizării judiciare prealabile este necesară probarea lor în cadrul controlului de legalitate ulterior; - indicarea în conținutul ordinului de inspecție cu suficientă precizie a obiectului, scopului investigației, respectiv cel puțin piața relevantă, documentele/informațiile căutate, sancțiunile în caz de necooperare, pentru ca astfel agentul economic controlat să poată înțelege întinderea obligației de cooperare și să-i fie astfel respectat dreptul la apărare. Neaplicând direct dreptul comunitar, instanța nu a examinat motivul de nelegalitate privitor la neîndeplinirea condițiilor minime, intrinseci unui ordin de inspecție.

Inexistența indiciilor temeinice pentru a se dispune inspecția la sediul B.R.D.- G.S.G. și nepronunțarea primei instanțe cu privire la acest motiv de nelegalitate invocat. Apărarea Consiliului Concurenței, pe parcursul procesului, în sensul că investigația a fost declanșată in rem și ca atare nu era nevoie de vreun indiciu cu privire la implicarea B.R.D.- G.S.G. în săvârșirea unei fapte anticoncurențiale reprezintă o recunoaștere explicită a nerespectării principiului proporționalității. Acest principiu ar fi fost respectat numai dacă autoritatea de concurență ar fi dispus de indicii că obținerea informațiilor documentelor căutate pe calea unei simple cereri de informații adresate B.R.D.- G.S.G. ar fi ineficientă.

Ordinul nr. 424/2008 nu a circumstanțiat puterile de inspecție ale inspectorilor de concurență la obiectul investigației, ceea ce a creat o vătămare importantă băncii care a suferit o întrerupere intempestivă a activității din cauza acțiunilor inspectorilor de concurență. Caracterul nepermis de general al ordinului de inspecție inopinată a permis un comportament abuziv al inspectorilor de concurență care au deschis, citit și ridicat abuziv de la sediul B.R.D. inclusiv o serie de documente care nu au și nu puteau să aibă vreo legătură cu investigația. De altfel, amânarea începerii inspecției propriu-zise a fost cauzată de imposibilitatea recurentei de a stabili legalitatea solicitărilor inspectorilor de a avea acces la corespondența a patru conducători ai băncii.

O critică distinctă a constituit-o soluția de respingere dată de curtea de apel, prin încheierea din 14 septembrie 2010, cererii de sesizare a C.J.U.E. cu întrebări preliminare de natură să lămurească rolul instanței naționale în cadrul unui astfel de litigiu. Deși în motivarea încheierii din 14 septembrie 2010 se arată că interpretarea și aplicarea dreptului comunitar nu necesită formularea unei întrebări preliminare, prin soluția finală instanța a demonstrat că nu a examinat motivele de nelegalitate invocate de reclamantă prin prisma garanțiilor pe care dreptul comunitar le instituie, argumentând superficial că legislația și mai ales jurisprudența invocate nu ar fi aplicabile în speță. A precizat recurenta că în aceste condiții s-ar impune casarea totală cu trimitere spre rejudecare, atât a sentinței cât și a încheierii din 14 septembrie 2010, și totodată că solicitarea de sesizare a C.J.U.E. va fi reiterată în fața Înaltei Curți care, ca instanță de recurs, va fi ținută să sesizeze C.J.U.E. Apărările intimatului Consiliul Concurenței sunt dezvoltate în întâmpinare, în sinteză acestea vizând legalitatea sentinței recurate și în ceea ce privește Ordinul de inspecție inopinată. S-a subliniat că raportat la prevederile legale incidente și la caracterul inopinat al inspecției, așa cum corect a reținut și prima instanță, ordinul este suficient motivat, iar nearătarea în detaliu a elementelor care au determinat necesitatea investigației nu constituie în sine un motiv de nulitate a actului. De asemenea, nu constituie motiv de nulitate eventuala depășire a atribuțiilor legale de către inspectori, limitele în care aceștia pot acționa fiind expres prevăzute în art. 36 din Legea nr. 21/1996. În privința jurisprudenței C.E.J. aceasta a fost considerată nerelevantă în speță, față de realitatea faptică reținută de instanța europeană, diferită de cea care stă la baza demersului judiciar al B.R.D.- G.S.G. Cazul amintit are în vedere situația în care autoritatea învestită cu atribuții de control are obligația, potrivit dreptului național, de a solicita autorizarea judiciară și informațiile care trebuie furnizate instanței naționale învestite să soluționeze o astfel de cerere. Consiliul Concurenței a apreciat ca fiind corectă și legală și soluția pronunțată prin încheierea din 14 septembrie 2010, având în vedere art. 267 alin. (1) din T.F.U.E. și pct. 7 din Nota C.J.U.E. de informare cu privire la efectuarea trimiterilor preliminare de către instanțele naționale. Deși în cererea reclamantei se arată că se urmărește interpretarea unui act european – Regulamentul (C.E.) nr. 1/2003 – în realitate se cereau lămuriri din partea C.J.U.E. cu privire la norme procedurale naționale în lumina jurisprudenței acestei instanțe. În acest context s-a precizat că prin Decizia nr. 6 din 12. Ianuarie 2010 Curtea Constituțională a României a statuat că dispozițiile art. 36 și 38 din Legea concurenței au fost edictate cu respectarea principiilor constituționale, inclusiv a drepturilor și libertăților fundamentale. În privința condițiilor de validitate ce rezultă din cadrul legal/jurisdicțional incident, Ordinul nr. 424/2008 a fost emis cu respectarea condițiilor de formă și de fond necesare. Condițiile de formă trebuie analizate în considerarea naturii și scopului inspecției inopinate și sub acest aspect s-a menționat că nici legislația națională și nici cea comunitară în domeniul concurenței nu stabilesc sub sancțiunea nulității absolute, condiții de formă specifice pentru validitatea acestuia, contrar susținerilor recurentei. De altfel, chiar jurisprudența europeană invocată statuează că, dimpotrivă, conținutul ordinelor de inspecție depinde de contextul în care acestea sunt adoptate. Condițiile de fond pe care trebuie să le îndeplinească ordinele de inspecție emise de Consiliul Concurenței sunt prevăzute de art. 36, 37 și 38 din Legea concurenței, republicată, în forma în vigoare la data emiterii ambelor ordine contestate. Conform dispozițiilor art. 36 alin. (2) din lege, Consiliul Concurenței poate dispune efectuarea unei inspecții la sediul unui agent economic „dacă există indicii că pot fi găsite documente sau pot fi obținute informații considerate necesare pentru îndeplinirea misiunii lor”(n.n. – a inspectorilor). Înțelegerea corectă a întregii situații faptice implică examinarea coroborată a motivelor care au stat atât la baza deschiderii investigației cât și la efectuarea inspecției inopinate, astfel că intimatul a reafirmat în ce anume s-au concretizat circumstanțele de fapt care au constituit indicii ale unor disfuncționalități/perturbări pe piața serviciilor financiare, care au precedat și justificat emiterea Ordinului de inspecție nr. 424/2008, mai exact circumstanțele de fapt care au constituit indicii că la sediul recurentei pot fi găsite documente sau pot fi obținute informații considerate necesare pentru realizarea și finalizarea investigației. Toate aceste indicii au fost prezentate în întâmpinarea depusă în fața curții de apel, pornind de la împrejurarea că înțelegerea anticoncurențială investigată de autoritatea de concurență a fost săvârșită pe piața serviciilor bancare și interbancare din România, piață pe care este activă și recurenta care face parte din cele zece instituții bancare selectate de B.N.R. ca participanți la stabilirea cotelor de referință R.O.B.I.D. R.O.B.O.R. pe piața monetară interbancară, parte a pieței serviciilor bancare; de asemenea s-a avut în vedere anvergura economică și poziția pe piață a recurentei, pe pagina sa de internet ea însăși recomandându-se „a doua bancă românească”. Faptul că B.N.R. prin Direcția de Supraveghere și Reglementare a atenționat că „a fost identificat un e-mail trimis de trezorierul unei bănci ce îndemna trezoreriile altor bănci să urce cotațiile la dobânzile interbancare”, fără a se preciza identitatea expeditorului este de natură a demonstra gravitatea deosebită a faptei suspectate și consecințele prezumate ale acesteia asupra concurenței în contextul crizei economice, ceea ce a dat naștere unei probabilități rezonabile ca băncile implicate să nu comunice informații în urma unei simple cereri formulate conform art. 35 din Legea concurenței. Legitimitatea inspecției este confirmată și de descoperirea și ridicarea de la sediul B.R.D.- G.S.G. a e-mailului incriminat, chiar dacă nu îi era destinat, demonstrându-se astfel fără dubiu existența contactelor curente între întreprinderile prezente pe piața relevantă. S-a mai subliniat că măsura inspecției la sediul recurentei are caracter proporțional, față de cele deja prezentate, în speță nefăcându-se dovada că măsura inspecției i-a produs o vătămare gravă pentru a se susține eventual afirmația privind caracterul disproporționat al măsurii dispuse. Așa cum s-a specificat chiar prin cererea de recurs, recurenta a formulat o nouă cerere de sesizare a C.J.U.E. cu întrebarea preliminară având următorul conținut: „O autoritate națională de concurență atunci când dispune și efectuează a inspecție inopinată în cadrul unei investigații privind respectarea normelor comunitare de concurență, întemeindu-se astfel din punct de vedere procedural pe Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului European, este obligată să asigure garanții procedurale comparabile cu respectarea principiului general de drept comunitar al protecției împotriva intervenției disproporționate și arbitrare a autorității publice în viața privată a persoanei fizice și juridice, astfel cum acest principiu rezultă din jurisprudența C.J.U.E.” Prin Încheierea din 13 decembrie 2012 Înalta Curte de Casație și Justiție, a respins cererea B.R.D.- G.S.G. privind sesizarea CJUE pentru pronunțarea unei hotărâri preliminare, argumentând în principal că recurenta nu indică normele de drept comunitar ce se impun a fi interpretate conform art. 267 alin. (1) din T.F.U.E., ce tinde prin întrebarea sa, la stabilirea de către C.J.U.E. a aplicabilității dreptului european la nivel național și, mai exact, la speța dedusă judecății, în condițiile în care totodată se reiterează aspecte ce au făcut deja obiectul unor spețe din jurisprudența C.J.U.E., cum ar fi problema respectării sediului social al unei societăți ca parte a dreptului fundamental la respectarea domiciliului. În sprijinul soluției sale Înalta Curte a făcut trimitere expresă și la Nota C.J.U.E. de informare cu privire la efectuarea trimiterilor preliminare de către instanța națională – publicată în J O al U.E. C160 din 28 mai 2011. Examinând cauza din perspectiva obiectului ei, a normelor legale incidente, a criticilor recurentei și apărărilor intimatului, Înalta Curte reține că nu există motive pentru reformarea sentinței atacate și va respinge recursul pentru cele ce vor fi punctate în continuare: Solicitarea recurentei B.R.D.- G.S.G. de a se face aplicarea art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 cu referire la art. 312 alin. (5) C. proc. civ. respectiv de a se casa sentința și a se trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe ca urmare a necercetării fondului nu poate fi primită. În concret, s-a interpretat ca lipsa unui răspuns al instanței de fond pentru fiecare argument adus în susținerea cererii în anulare a celor două acte administrative emise de Consiliul Concurenței (o motivare superficială) echivalează cu o necercetare a fondului litigiului. Considerentele sentinței recurate, rezumate în prezenta decizie, demonstrează că au fost respectate întocmai dispozițiile art. 261 alin.(1) pct. 5 C. proc. civ., arătându-se motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și cele pentru care s-au înlăturat cererile părții pentru fiecare din cele două capete principale ale acțiunii. Împrejurarea că nu s-a răspuns punctual tuturor susținerilor nu poate fi asimilată necercetării fondului, așa cum sugerează recurenta, în realitate fiind prezentate rațiunile pentru care nu s-a admis cererea de anulare pentru niciunul din cele două ordine emise de Președintele Consiliului Concurenței nr. 420 din 29 octombrie 2008 și nr. 424 din 30 octombrie 2008. Nici analiza din perspectiva art. 304 1 C. proc. civ. nu conduce la modificarea sentinței aflate în control judiciar, soluția asupra căreia s-a oprit curtea de apel fiind cea corectă și legală, iar motivarea acesteia departe de a fi superficială. Necontestat, premisa investigată de autoritatea de concurență a fost aceea a unei înțelegeri secrete între mai multe bănci românești în sensul creșterii artificiale așa cum s-a reținut în Nota Direcției Servicii care a stat la baza emiterii Ordinului nr. 420 din 29 octombrie 2008 prin care s-a dispus deschiderea unei investigații având ca obiect posibila încălcare a prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea concurenței nr. 21/1996, republicată, și a art. 81 alin.(1) din Tratatul de Instituire a Comunității Europene de către agenții economici și asociațiile de agenți economici, pe piața serviciilor bancare și interbancare. Ordinul de inspecție inopinată nr. 424 din 30 octombrie 2008 a avut la bază Ordinul nr. 420 din 29 octombrie 2008 (pct. 5 din preambulul ordinului de inspecție), fiind emis în temeiul prevederilor art. 26 lit. b) (n.n. referitoare la atribuțiile Consiliului Concurenței) și art. 27 alin. (4) (n.n. referitor la puterea Consiliului de a emite ordine, de a ordona inspecții) coroborate cu art. 36 din Legea Concurenței nr. 21/1996, republicată. Potrivit art. 36 din Lege: „(1) Pentru investigarea încălcării prevederilor prezentei legi, inspectorii de concurență sunt abilitați cu puteri de inspecție, cu excepția debutanților, și au următoarele puteri de inspecție: a) să intre în spațiile, terenurile sau mijloacele de transport pe care agenții economici ori asociațiile de agenți economici le dețin legal; b) să examineze orice documente, registre, acte financiar-contabile și comerciale sau alte evidențe legate de activitatea agenților economici sau asociațiilor de agenți economici, indiferent de locul în care sunt depozitate; c) să ia declarații reprezentanților și angajaților agentului economic sau asociației de agenți economici referitoare la fapte sau documente considerate relevante; d) să ridice sau să obțină în orice formă copii ori extrase din orice documente, registre, acte financiar-contabile și comerciale sau din alte evidențe legate de activitatea agentului economic sau asociației de agenți economici; e) să sigileze orice amplasament destinat activităților agentului economic sau asociației de agenți economici și orice documente, registre, acte financiar-contabile și comerciale sau alte evidențe legate de activitatea agentului economic sau asociației de agenți economici, pe durata și în măsura necesară inspecției. (2) Inspectorii de concurență cu puteri de inspecție, prevăzuți la alin. (1), vor proceda la actele prevăzute la alin. (1) numai dacă există indicii că pot fi găsite documente sau pot fi obținute informații considerate necesare pentru îndeplinirea misiunii lor, iar rezultatul acestora va fi consemnat într-un proces-verbal de constatare și inventariere. (3) Inspectorii de concurență cu puteri de inspecție pot face inspecții inopinate și pot solicita orice fel de informații sau justificări legate de îndeplinirea misiunii, atât la fața locului, cât și la convocare la sediul Consiliului Concurenței. (4) Exercitarea puterilor de inspecție se face în conformitate cu regulamentul privind organizarea, funcționarea și procedura Consiliului Concurenței.” Se impune ca evaluarea legalității unui act juridic să fie supusă principiului tempus regit actum, iar Legea concurenței în vigoare la momentul emiterii ordinului de inspecție prevedea, ca unică condiție pentru emiterea unui astfel de ordin, existența indiciilor din care să rezulte că la sediul unei întreprinderi pot fi descoperite documente/informații necesare pentru instrumentarea investigațiilor derulate de Consiliul Concurenței. Norma legală precitată nu cere probarea acestor indicii, așa cum interpretează recurenta, deci Consiliul Concurenței nu este ținut să demonstreze implicarea directă a întreprinderii inspectate în încălcarea suspectată. Nu s-au contestat susținerile/apărările intimatului-pârât în sensul că pe piața serviciilor bancare/interbancare B.R.D.- G.S.G. este un actor important, făcând parte din cele zece instituții bancare selectate de BNR ca participanți la stabilirea ratelor de referință R.O.B.I.D/R.O.B.O.R. pe piața monetară interbancară, care este parte a pieței serviciilor bancare, iar e-mailul identificat de Direcția de Supraveghere și Reglementare din cadrul B.N.R. a fost prelevat de la recurenta-reclamantă cu prilejul inspecției inopinate efectuate la sediul său. Recurenta a imputat intimatului-pârât caracterul extrem de general al Ordinului de inspecție și, pe cale de consecință și instanței de fond că nu a sancționat această „imprecizie” prin anularea actului. Legea națională, în speță Legea concurenței, republicată, în forma în vigoare la momentul elaborării celor două acte contestate nu stabilește un model tip al unui ordin de inspecție și cu atât mai mult nu instituie elemente sub sancțiunea nulității. În același timp legislația europeană și jurisprudența comunitară invocată nu stabilește sub acest aspect, al formei pe care trebuie să o îmbrace un ordin de inspecție, iar instanța fondului a explicat în termeni consistenți motivele pentru care nu a apreciat ca aplicabile în cauză nici Regulamentul (C.E.) nr. 1/2003 al Consiliului din 12 decembrie 2002 privind punerea în aplicare a normelor de concurență prevăzute la art. 81 și 82 din tratat (mai exact art. 20 referitor la „Competențele de inspecție ale Comisiei” alin. (3), (4), (7) și (8), invocate de recurentă) și a reținut nerelevanța jurisprudenței comunitare amintite, jurisprudență care are ca specific situația în care autoritatea de control este obligată să ceară o autorizare judiciară pentru desfășurarea investigației. Or, în cauză norma legală – art. 36 din Legea concurenței, republicată - nu impune o autorizare judiciară, așa cum este cazul în art. 37 și 38 din același act normativ. De altfel, chiar jurisprudența comunitară adusă în discuție statuează că conținutul ordinelor de inspecție depinde de contextul în care acestea sunt adoptate, fără a se stabili că autoritatea de control este obligată să furnizeze toate informațiile de care dispune în legătură cu prezumatele încălcări în materie de concurență sau să încadreze juridic exact încălcarea prezumată. Evoluția legislației comunitare și îndeosebi observațiile jurisprudențiale ale C.J.U.E. au influențat în mod firesc legislația națională, dovada în acest sens fiind modificările aduse Legii nr. 21/1996 republicată, mai exact articolul 36 (în discuție în această cauză) prin art. 1, pct. 29 din O.U.G. nr. 75/2010 (publicată în M. Of. nr. 459 din 6 iulie 2010), reglementarea devenind astfel mult mai precisă/explicită și evident edictată și cu scopul de a proteja agentul economic de orice posibil abuz. Aceste modificări legislative nu sunt însă aplicabile în speță, din rațiuni deja enunțate. Nu se poate reține că judecătorul fondului s-a abătut de la obligația aplicării directe a dreptului comunitar (art. 148 Constituție), iar remarcile recurentei privitoare la încălcarea dreptului său de acces la o instanță ca urmare a menționării în considerentele sentinței recurate că unele dintre argumentele pe care se sprijină reclamanta pot fi folosite într-o eventuală contestație împotriva deciziei finale emise de Consiliul Concurenței la finalul procedurii de investigație, nu își au justificarea din moment ce B.R.D.- G.S.G. și-a exercitat acest drept, contestând în fața curții de apel atât ordinul de investigație cât și cel de inspecție inopinată. Caracterul inopinat al inspecției ordonate nu trebuie ignorat în analiza verificării legalității actului prin care a fost dispusă, iar mențiunile existente în Ordinul de declanșare a investigației cu privire la o eventuală încălcare a regulilor de concurență, sunt argumente suficient de puternice pentru a explica de ce anume nu s-a apelat la cererea de informații în sensul art. 35 din Legea nr. 21/1996 republicată. Realizarea inspecției inopinate este condiționată prin lege de existența unor indicii că pot fi găsite documente sau obținute informații necesare misiunii, astfel că o detaliere a faptei anticoncurențiale suspectate, a modului în care este implicată întreprinderea presupus implicată sau indicarea obiectului căutat nu este oportună deoarece ar putea conduce la nerealizarea scopului urmărit în temeiul legii. Totodată, din modul în care este redactat art. 36 alin. (1) și (4) din lege rezultă nu doar puterile/atribuțiile inspectorilor de concurență, ci și, implicit, limitele obligației de cooperare a întreprinderii. Gravitatea faptei prezumate, anume o înțelegere secretă între instituții bancare, importanța pieței prezumată a fi afectată și consecințele acesteia asupra concurenței, reprezintă elemente de natură a justifica alegerea de către Consiliul Concurenței, a instrumentului inspecției inopinate și nu a instrumentului prevăzut în art. 35 din lege. Astfel, nu va fi primită critica recurentei referitoare la încălcarea principiului proporționalității care, potrivit practicii comunitare presupune ca măsurile adoptate de instituțiile comunitare să nu depășească limitele ce sunt necesare pentru atingerea obiectivelor prevăzute de legislația avută în vedere și totodată ca atunci cât există posibilitatea alegerii între măsuri apropiate să se aleagă cea mai puțin oneroasă, iar dezavantajele cauzate să nu fie disproporționate față de scopurile urmărite. Precizările de mai înainte răspund și criticii avansate de recurentă referitoare la inexistența unui indiciu cu privire la implicarea B.R.D.- G.S.G. în săvârșirea unei fapte anticoncurențiale. Se reține, totodată, că nu subzistă nici argumentul de nelegalitate a Ordinului nr. 424/2008 legat de necircumstanțierea puterilor de inspecție ale inspectorilor de concurență la obiectul investigației, pe de o parte pentru că art. 36 alin. (1) lit. a) și e) din Legea nr. 21/1996 republicată stabilește cât se poate de clar limitele atribuțiilor conferite inspectorilor de concurență abilitați cu puteri de inspecție, iar pe de altă parte pentru că nu s-a arătat și dovedit care este vătămarea concretă pe care a suferit-o recurenta-reclamantă urmare inspecției inopinate ordonate la sediul său atunci când afirmă că măsura dispusă a fost disproporționată față de scopul urmărit. Atât în această privință cât și referitor la nerespectarea de către autoritatea de concurență a garanțiilor impuse de dreptul comunitar și de art. 8 din C.E.D.O., a răspuns și instanța de contencios constituțional, la cererea reclamantei și la sesizarea Curții de Apel București, în acest dosar, prin Decizia nr. 6 din 12 ianuarie 2012, Curtea Constituțională statuând că dispozițiile art. 36, art. 37 și art. 38 din Legea nr. 21/1993 republicată, sunt în acord cu Legea Fundamentală și nu încalcă prevederi comunitare/europene, respingând excepția de neconstituționalitate invocată de B.R.D.- G.S.G. cu privire la aceste norme legale. În concluziile scrise suplimentare depuse în termenul de pronunțare, recurenta a făcut trimitere la jurisprudența recentă a C.J.U.E. cu privire la garanțiile procedurale în materie de inspecții inopinate a căror încălcare duce la nulitatea absolută a deciziei de inspecție inopinată, precum și la notele explicative revizuite la data de 18 martie 2013 de către Comisia Europeană în ceea ce privește inspecțiile inopinate care delimitează puterile acordate inspectorilor de concurență, dorind în acest fel să întărească susținerile deja prezentate, însă acestea sunt ulterioare inspecției inopinate ce face obiectul analizei în acest dosar, așa încât nu pot influența reaprecierea soluției asupra căreia s-a oprit instanța de fond și pe care instanța de control judiciar o va menține pentru cele arătate deja. Având în vedere și dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată