ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4894/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin contestația la executare înregistrată la

Judecătoria Buftea Județul Ilfov, sub nr. 6795/94/2010, contestatorul Consiliul

Local Snagov a chemat în judecată pe intimata SC G.V. SA, solicitând anularea

Sentinței civile nr. 3388 din 3 decembrie 2008 și a înștiințării de plată nr.

2070/A/2010 emisă în data de 24 iunie 2010 de către Biroul Executorului

Judecătoresc I.V. în Dosarul de executare nr. 303/2009 și suspendarea

executării sentinței până la soluționarea contestației în anulare formulată

împotriva sentinței aflată pe rolul Curții de Apel București.

În motivarea

contestației la executare, s-a arătat că, prin Actul adițional nr. 11672 din 26

septembrie 2003 la Contractul de asociere nr. 4468 din 20 iunie 2001, se

prevede exonerarea de orice răspundere materială a contestatoarei și se

garantează plata despăgubirilor ce ar putea într-un eventual litigiu ce ar

interveni cu SC G.V. SA, ce ar avea drept cauză rezilierea prin Hotărârea

Consiliului Local a Contractului de Concesiune nr. 5222 din 21 iunie 2002, iar

acest înscris nu a fost depus în nicio fază procesuală, fapt ce a dus în eroare

instanțele de judecată.

Prin Sentința civilă

nr. 4515 din 13 octombrie 2010 pronunțată de Judecătoria Buftea Județul Ilfov,

s-a admis excepția de necompetență materială și s-a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Pentru a se pronunța

astfel, Judecătoria Buftea a reținut că instituția Consiliul Local Snagov a

formulat contestație privind lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării

titlului executoriu, în raport de art. 400 alin. (2) C. proc. civ., astfel

încât competența aparține instanței de executare, respectiv instanței care a

pronunțat Sentința civilă nr. 3388 din 3 decembrie 2008.

Prin Sentința civilă

nr. 3064 din 26 septembrie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a

IX-a contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția necompetenței

materiale, s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei

Buftea Județul Ilfov, s-a constatat ivit conflictul negativ de competență și a

fost înaintat dosarul la Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios

administrativ și fiscal pentru soluționarea acestuia.

Pentru a se pronunța

astfel, tribunalul a reținut că în speță s-a formulat o contestație la

executare, față de formele de executare silită pornite în baza unei sentințe

civile prin care contestatorul a fost obligat la plata unei sume de bani,

astfel încât, față de dispozițiile art. 400 alin. (1) și art. 373 alin. (2) C.

proc. civ., raportate la art. 2 lit. ț) din Legea nr. 554/2004, competența

revine instanței de executare, respectiv judecătoriei în circumscripția căreia

se face executarea.

competență

Prin Sentința civilă

nr. 4134 din 19 iunie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de

contencios administrativ și fiscal, a stabilit competența materială de

soluționare a cauzei privind pe reclamantul Consiliul Local Snagov în

contradictoriu cu pârâta SC G.V. SA Arad, în favoarea Judecătoriei Buftea.

Examinând conflictul

negativ de competență ivit, Curtea de apel a reținut că obiectul cauzei îl

reprezintă contestația la executare silită formulată de contestatoare împotriva

actelor de executare emise de către Biroul Executorului Judecătoresc I.V. în

Dosarul de executare nr. 303/2009, în temeiul unui titlul executoriu

reprezentat de Sentința civilă nr. 3388 din 3 decembrie 2008 pronunțată de

Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal,

irevocabilă, prin care Consiliul Local Snagov a fost obligat la plata unei sume

de bani reprezentând c/v bunurilor de retur.

În speță

contestatorul nu a formulat o contestație privind lămurirea înțelesului,

întinderii sau aplicării titlului executoriu, în raport de art. 400 alin. (2)

C. proc. civ., ci o contestație la executare, solicitând anularea somației și

suspendarea executării până la soluționarea contestației în anulare formulată

împotriva sentinței aflată pe rolul Curții de Apel București.

Chiar dacă

reclamantul a solicitat și anularea sentinței reprezentând titlul executoriu,

acest lucru nu transformă cererea sa într-o contestație privind lămurirea

înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu, în raport de art.

400 alin. (2) C. proc. civ., neexistând nicio precizare a contestatorului cu

privire la acest temei de drept.

exercitată în cauză

Împotriva acestei

hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pârâta S.C.

"G.V." S.A. Arad a declarat recurs, invocând în drept dispozițiile

art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. și solicitând modificarea sentinței

recurate, în sensul stabilirii competenței de soluționare în favoarea

Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, în

cauză fiind incidente dispozițiile art. 400 alin. (2) C. proc. civ.

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza prin

prisma criticilor formulate de recurentă și a dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ., față de materialul probator și dispozițiile legale incidente,

Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se

vor arăta în continuare.

În cauza supusă

dezbaterii, prin demersul său judiciar, contestatorul Consiliul Local Snagov a

formulat, în contradictoriu cu intimata S.C. "G.V." S.A., contestație

la executare și cerere de suspendare a executării Sentinței civile nr.

3388/2008 a Tribunalului București, invocând ca temei de drept dispozițiile

art. 401 C. proc. civ.

Înalta Curte constată

că instanța învestită cu soluționarea conflictului de competență a făcut o

interpretare temeinică a situației de fapt expuse de reclamantă, ceea ce a

condus la o calificare corectă a obiectului cererii de chemare în judecată,

atunci când a considerat că demersul procesual al contestatorului se

circumscrie etapei executării silite, ceea ce atrage competența Judecătoriei

Buftea, ca instanță de executare.

În conformitate cu

art. 172 alin. (1) - (4) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură

fiscală: "(1) Persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui

act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către

organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să

îndeplinească un act de executare în condițiile legii.

(2) Dispozițiile

privind suspendarea provizorie a executării silite prin ordonanță președințială

prevăzute de art. 403 alin. (4) C. proc. civ. nu sunt aplicabile.

(3) Contestația poate

fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită

executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță

judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui

nu există o altă procedură prevăzută de lege.

(4) Contestația se

introduce la instanța judecătorească competentă și se judecă în procedură de

urgență".

Înalta Curte reține

că, în lipsa unor proceduri exprese referitoare la instanța judecătorească

competentă, devin aplicabile dispozițiile art. 2 alin. (3) C. proc. fisc.

conform cărora "unde prezentul cod nu dispune se aplică dispozițiile Codului

de procedură civilă".

Dispozițiile art. 400

alin. (2) C. proc. civ. cuprind prevederi în conformitate cu care

"contestația privind lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării

titlului executoriu se introduce la instanța care a pronunțat hotărârea ce se

execută", iar "dacă asemenea contestație vizează un titlu executoriu

ce nu emană de la un organ de jurisdicție, competența de soluționare aparține

instanței de executare."

Din coroborarea

acestor dispoziții cu prevederile art. 373 alin. (2) C. proc. civ., care prevăd

că "instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se

face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune astfel", rezultă

că judecătoria în circumscripția căreia se face executarea este competentă să

judece atât contestația la executarea propriu-zisă, cât și contestația la

titlu.

Această soluție se

impune deoarece, în cazul contestării executării silite ce se realizează de

organele administrativ fiscale în temeiul unui titlu executoriu fiscal, dreptul

comun este reprezentat de normele dreptului civil, material și procesual, iar

nu de normele de drept public cuprinse în Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ și, respectiv, în titlul IX C. proc. fisc., dispoziții aplicabile

numai la soluționarea acțiunii în anularea sau modificarea obligației fiscale,

ce constituie titlu de creanță fiscală.

De altfel, în

interpretarea dispozițiilor art. 169 alin. (4), actualul art. 172 alin. (4) C.

proc. fisc., republicat, cu modificările și completările ulterioare, s-au pronunțat

Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție prin Decizia nr. XIV

din 5 februarie 2007, publicată în M. Of. al României, Partea I nr. 734 din 30

octombrie 2007, care au statuat că "judecătoria în circumscripția căreia

se face executarea este competentă să judece contestația, atât împotriva

executării silite înseși, a unui act sau măsuri de executare, a refuzului

organelor de executare fiscală de a îndeplini un act de executare în condițiile

legii, cât și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită

executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță

judecătorească sau de un alt organ jurisdicțional, dacă pentru contestarea lui

nu există o altă procedură prevăzută de lege".

Astfel fiind, așa cum

rezultă din interpretarea logică și comparativă a prevederilor art. 172 alin.

(3) și ale art. 218 alin. (2) C. proc. fisc., instanțele de contencios

administrativ au fost excluse de la soluționarea contestațiilor la executare

silită a creanțelor fiscale.

Într-adevăr, potrivit

prevederilor art. 218 alin. (2) C. proc. fisc., la instanța judecătorească de

contencios administrativ pot fi atacate numai deciziile emise în soluționarea

contestațiilor formulate de cei interesați împotriva actelor administrative

fiscale, prin urmare, după finalizarea procedurii prealabile.

Pentru considerentele

expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este afectată de niciunul

din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art.

304

1

C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza

a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu

modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat de

societatea pârâtă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de S.C. "G.V." S.A. Arad împotriva Sentinței civile nr. 4134

din 19 iunie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 aprilie 2013.

Procesat de GGC - CL