ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4894/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Procedura în fața curții de apel Prin contestația la executare înregistrată la Judecătoria Buftea Județul Ilfov, sub nr. 6795/94/2010, contestatorul Consiliul Local Snagov a chemat în judecată pe intimata SC G.V. SA, solicitând anularea Sentinței civile nr. 3388 din 3 decembrie 2008 și a înștiințării de plată nr. 2070/A/2010 emisă în data de 24 iunie 2010 de către Biroul Executorului Judecătoresc I.V. în Dosarul de executare nr. 303/2009 și suspendarea executării sentinței până la soluționarea contestației în anulare formulată împotriva sentinței aflată pe rolul Curții de Apel București.

În motivarea contestației la executare, s-a arătat că, prin Actul adițional nr. 11672 din 26 septembrie 2003 la Contractul de asociere nr. 4468 din 20 iunie 2001, se prevede exonerarea de orice răspundere materială a contestatoarei și se garantează plata despăgubirilor ce ar putea într-un eventual litigiu ce ar interveni cu SC G.V. SA, ce ar avea drept cauză rezilierea prin Hotărârea Consiliului Local a Contractului de Concesiune nr. 5222 din 21 iunie 2002, iar acest înscris nu a fost depus în nicio fază procesuală, fapt ce a dus în eroare instanțele de judecată. Prin Sentința civilă nr. 4515 din 13 octombrie 2010 pronunțată de Judecătoria Buftea Județul Ilfov, s-a admis excepția de necompetență materială și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Pentru a se pronunța astfel, Judecătoria Buftea a reținut că instituția Consiliul Local Snagov a formulat contestație privind lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu, în raport de art. 400 alin. (2) C. proc. civ., astfel încât competența aparține instanței de executare, respectiv instanței care a pronunțat Sentința civilă nr. 3388 din 3 decembrie 2008. Prin Sentința civilă nr. 3064 din 26 septembrie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția necompetenței materiale, s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea Județul Ilfov, s-a constatat ivit conflictul negativ de competență și a fost înaintat dosarul la Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal pentru soluționarea acestuia.

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că în speță s-a formulat o contestație la executare, față de formele de executare silită pornite în baza unei sentințe civile prin care contestatorul a fost obligat la plata unei sume de bani, astfel încât, față de dispozițiile art. 400 alin. (1) și art. 373 alin. (2) C. proc. civ., raportate la art. 2 lit. ț) din Legea nr. 554/2004, competența revine instanței de executare, respectiv judecătoriei în circumscripția căreia se face executarea. 2. Regulatorul de competență Prin Sentința civilă nr. 4134 din 19 iunie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a stabilit competența materială de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Consiliul Local Snagov în contradictoriu cu pârâta SC G.V.

SA Arad, în favoarea Judecătoriei Buftea. Examinând conflictul negativ de competență ivit, Curtea de apel a reținut că obiectul cauzei îl reprezintă contestația la executare silită formulată de contestatoare împotriva actelor de executare emise de către Biroul Executorului Judecătoresc I.V. în Dosarul de executare nr. 303/2009, în temeiul unui titlul executoriu reprezentat de Sentința civilă nr. 3388 din 3 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, irevocabilă, prin care Consiliul Local Snagov a fost obligat la plata unei sume de bani reprezentând c/v bunurilor de retur. În speță contestatorul nu a formulat o contestație privind lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu, în raport de art. 400 alin. (2) C. proc.

civ., ci o contestație la executare, solicitând anularea somației și suspendarea executării până la soluționarea contestației în anulare formulată împotriva sentinței aflată pe rolul Curții de Apel București. Chiar dacă reclamantul a solicitat și anularea sentinței reprezentând titlul executoriu, acest lucru nu transformă cererea sa într-o contestație privind lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu, în raport de art. 400 alin. (2) C. proc. civ., neexistând nicio precizare a contestatorului cu privire la acest temei de drept. 3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pârâta S.C. "G.V." S.A. Arad a declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ. și solicitând modificarea sentinței recurate, în sensul stabilirii competenței de soluționare în favoarea Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 400 alin. (2) C. proc. civ. 4. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurentă și a dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ., față de materialul probator și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. În cauza supusă dezbaterii, prin demersul său judiciar, contestatorul Consiliul Local Snagov a formulat, în contradictoriu cu intimata S.C.

"G.V." S.A., contestație la executare și cerere de suspendare a executării Sentinței civile nr. 3388/2008 a Tribunalului București, invocând ca temei de drept dispozițiile art. 401 C. proc. civ. Înalta Curte constată că instanța învestită cu soluționarea conflictului de competență a făcut o interpretare temeinică a situației de fapt expuse de reclamantă, ceea ce a condus la o calificare corectă a obiectului cererii de chemare în judecată, atunci când a considerat că demersul procesual al contestatorului se circumscrie etapei executării silite, ceea ce atrage competența Judecătoriei Buftea, ca instanță de executare. În conformitate cu art. 172 alin. (1) - (4) din O.G.

nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală: "(1) Persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii. (2) Dispozițiile privind suspendarea provizorie a executării silite prin ordonanță președințială prevăzute de art. 403 alin. (4) C. proc. civ. nu sunt aplicabile. (3) Contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.

(4) Contestația se introduce la instanța judecătorească competentă și se judecă în procedură de urgență". Înalta Curte reține că, în lipsa unor proceduri exprese referitoare la instanța judecătorească competentă, devin aplicabile dispozițiile art. 2 alin. (3) C. proc. fisc. conform cărora "unde prezentul cod nu dispune se aplică dispozițiile Codului de procedură civilă". Dispozițiile art. 400 alin. (2) C. proc. civ. cuprind prevederi în conformitate cu care "contestația privind lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se introduce la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută", iar "dacă asemenea contestație vizează un titlu executoriu ce nu emană de la un organ de jurisdicție, competența de soluționare aparține instanței de executare." Din coroborarea acestor dispoziții cu prevederile art. 373 alin. (2) C. proc.

civ., care prevăd că "instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune astfel", rezultă că judecătoria în circumscripția căreia se face executarea este competentă să judece atât contestația la executarea propriu-zisă, cât și contestația la titlu. Această soluție se impune deoarece, în cazul contestării executării silite ce se realizează de organele administrativ fiscale în temeiul unui titlu executoriu fiscal, dreptul comun este reprezentat de normele dreptului civil, material și procesual, iar nu de normele de drept public cuprinse în Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ și, respectiv, în titlul IX C. proc.

fisc., dispoziții aplicabile numai la soluționarea acțiunii în anularea sau modificarea obligației fiscale, ce constituie titlu de creanță fiscală. De altfel, în interpretarea dispozițiilor art. 169 alin. (4), actualul art. 172 alin. (4) C. proc. fisc., republicat, cu modificările și completările ulterioare, s-au pronunțat Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție prin Decizia nr. XIV din 5 februarie 2007, publicată în M. Of.

al României, Partea I nr. 734 din 30 octombrie 2007, care au statuat că "judecătoria în circumscripția căreia se face executarea este competentă să judece contestația, atât împotriva executării silite înseși, a unui act sau măsuri de executare, a refuzului organelor de executare fiscală de a îndeplini un act de executare în condițiile legii, cât și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de un alt organ jurisdicțional, dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege". Astfel fiind, așa cum rezultă din interpretarea logică și comparativă a prevederilor art. 172 alin. (3) și ale art. 218 alin. (2) C. proc.

fisc., instanțele de contencios administrativ au fost excluse de la soluționarea contestațiilor la executare silită a creanțelor fiscale. Într-adevăr, potrivit prevederilor art. 218 alin. (2) C. proc. fisc., la instanța judecătorească de contencios administrativ pot fi atacate numai deciziile emise în soluționarea contestațiilor formulate de cei interesați împotriva actelor administrative fiscale, prin urmare, după finalizarea procedurii prealabile. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat de societatea pârâtă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de S.C. "G.V." S.A. Arad împotriva Sentinței civile nr. 4134 din 19 iunie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 aprilie 2013. Procesat de GGC - CL