ÎCCJ, decizie (scj.ro #230259)

Cumulul executării în natură cu executarea prin echivalent a aceleiași obligații. Dublă reparație. Îmbogățire fără justă cauză. Îndeplinirea condițiilor acțiunii în restituire

Cuprins pe materii: Drept civil. Obligații. Faptul juridic licit

Index alfabetic: îmbogățire fără justă cauză

executare silită

executare în natură

executare prin echivalent

rea-credință

condițiile materiale și juridice ale acțiunii în restituire

C.civ., art. 1345, art. 1346, art. 1347, art. 1348

În condițiile executării de două ori a aceleiași obligații, atât în natură cât și prin echivalent, forme de executare, care se exclud reciproc, potrivit legii, nu se poate reține că îmbogățirea este justificată, în sensul dispozițiilor art. 1.346 lit. a) din Codul civil, chiar dacă executarea în natură și cea prin echivalent, privite separat, reprezintă demersuri valabile.

Dimpotrivă, îmbogățirea este fără justă cauză, astfel cum se prevede la art. 1.345 din Codul civil, întrucât echivalează cu o dublă reparație a prejudiciului, iar din întreaga reglementare cuprinsă în Titlul V al Cărții a V-a din Codul civil rezultă că nu se poate obține atât executarea în natură, cât și executarea prin echivalent a aceleiași obligații, fiind îndeplinită condiția relativă absenței unei cauze legitime a măririi unui patrimoniu în detrimentul celuilalt.

Referitor la celelalte condiții juridice, necesare pentru admiterea acțiunii în restituire, respectiv ca îmbogățirea să nu fie imputabilă îmbogățitului și însărăcitul să nu aibă la dispoziție o altă acțiune în justiție pentru obligarea îmbogățitului la restituire, acestea sunt îndeplinite în condițiile în care creditorul, deși a pus în executare silită două titluri executorii valabile, a acționat cu rea-credință, din moment ce a executat silit suma reprezentând contravaloarea actualizată a terenului, deși obligația de emitere a titlului de proprietate fusese executată în natură de către debitor. În atare situație, neputându-se reține existența unei fapte ilicite, partea reclamantă nu putea promova cu succes o acțiune pentru angajarea răspunderii civile delictuale, singura cale efectivă pentru obligarea părții pârâte la restituire fiind acțiunea întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză.

I.C.CJ., Secția I civilă, decizia nr. 831 din 27 martie 2025

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București-Secția a III-a civilă la 29.07.2021, reclamantele Comisia Locală de Fond Funciar Snagov și U.A.T. Comuna Snagov au solicitat obligarea pârâtului A. la plata sumei de 332.860 lei, a dobânzii legale penalizatoare, calculate de la 17.12.2020 și până la data plății, a tuturor cheltuielilor de executare, precum și compensarea creanțelor reciproce, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 914 din 6.06.2022, Tribunalul București-Secția a III-a a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, la 10.07.2023, au declarat apel reclamantele.

Prin decizia civilă nr. 1165A din 9.10.2023, Curtea de Apel București-Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins apelul, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii civile, au declarat recurs reclamantele, solicitând casarea, în parte, a deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de apel, cu cheltuieli de judecată.

Recurentele-reclamante au invocat motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ., susținând că decizia a fost pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1.345 și art. 1.346 lit. a) C.civ., art. 1.530 și art. 1.539 C.civ., art. 892 C.proc.civ., art. 1 și art. 2 lit. a) din Legea nr. 165/2013, sens în care au învederat următoarele:

Decizia civilă nr. 3310A/2020 a fost pronunțată pornind de la prezumția că debitorul nu și-a îndeplinit/nu va îndeplini obligațiile impuse în sarcina sa prin decizia civilă nr. 409/2014. Or, emiterea titlului de proprietate relevă îndeplinirea integrală și conformă a obligației impuse prin decizia civilă nr. 409/2014 și răstoarnă prezumția de neexecutare a obligației, astfel că rațiunea acordării echivalentului valoric al obligației nu mai subzistă.

Contrar raționamentului instanței de apel, îmbogățirea nu a intervenit la data deciziei civile nr. 3310A din 17.12.2020, ci la momentul răsturnării prezumției în baza căreia această decizie a fost pronunțată, respectiv la momentul intrării titlului de proprietate în circuitul juridic (data comunicării titlului de proprietate către intimat). Ca atare, instanța de apel a aplicat eronat prevederile art. 1.346 lit. a) și art. 1.345 C.civ., în condițiile în care îmbogățirea nu izvorăște dintr-un titlu executoriu care nu a fost desființat și nu rezultă din executarea unei obligații valabile, ci din răsturnarea prezumției în baza căreia decizia civilă nr. 3310A din 17.12.2020 a fost pronunțată.

Apărările expuse în prezenta cauză nu puteau fi invocate în etapa apelului în dosarul nr. x/94/2018, întrucât, la acel moment, titlul de proprietate nu intrase în circuitul juridic și, prin urmare, prezumția în baza căreia a fost pronunțată decizia civilă nr. 3310A din 17.12.2020 nu fusese răsturnată.

Atât titlul executoriu din care s-a născut obligația de executare în natură, cât și titlul executoriu prin care s-a dispus executarea aceleiași obligații prin echivalent dau naștere unor obligații valabile. Cu toate acestea, îmbogățirea nu izvorăște din niciunul din aceste titluri executorii, ci intervine la momentul cumulului acestora, astfel că instanța de apel a încălcat prevederile art. 1.530 și art. 1.539 C.civ., în condițiile în care interdicția cumulului executării în natură cu executarea prin echivalent conturează îmbogățirea fără justă cauză.

A admite incidența îmbogățirii fără justă cauză nu determină încălcarea autorității de lucru judecat a deciziei civile nr. 409/08.07.2014 și/sau a deciziei civile nr. 3310A din 17.12.2020, în condițiile în care nu se solicită invalidarea lor.

Prin efectul art. 892 C.proc.civ., intimatul a obținut contravaloarea terenului în suprafață de 1.950 mp, prezumându-se că aceasta nu va fi niciodată restituită în natură. Dacă nu i-ar fi comunicat intimatului titlul de proprietate, ulterior pronunțării deciziei civile nr. 3310A din 17.12.2020, debitorul nu ar fi putut fi ținut să răspundă juridic în mod suplimentar față de intimat, dat fiind că decizia civilă nr. 3310A din 17.12.2020 reprezintă, prin ea însăși, o formă alternativă de răspundere.

Prevederile art. 1345-1348 C.civ. instituie îndeplinirea a trei condiții cumulative pentru admiterea acțiunii în îmbogățire fără justă cauză, care sunt îndeplinite în speță, având în vedere că intimatul beneficiază atât de executarea în natură a obligației, cât și de echivalentul valoric al acesteia.

Intimatul-pârât a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, invocând excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, în considerarea faptului că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a se reține o îmbogățire fără justă cauză.

Intimatul-pârât a depus la dosar note scrise, prin care a invocat excepția lipsei capacității procesuale de folosință a recurentelor.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând recursul de față, prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ., Înalta Curte îl va admite, va casa decizia civilă recurată și va trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță de apel, pentru următoarele considerente de drept:

Prealabil cercetării criticilor de recurs, se impune a fi analizată apărarea invocată de către intimatul-pârât prin notele scrise depuse la 27.03.2025, cu privire la lipsa capacității procesuale de folosință a recurentelor-reclamante.

Capacitatea procesuală de folosință constă în aptitudinea unei persoane de a avea drepturi și obligații pe plan procesual. Potrivit art. 56 C.proc.civ.: „(1) Poate fi parte în judecată orice persoană care are folosința drepturilor civile. (2) Cu toate acestea, pot sta în judecată asociațiile, societățile sau alte entități fără personalitate juridică, dacă sunt constituite potrivit legii. (3) Lipsa capacității procesuale de folosință poate fi invocată în orice stare a procesului. Actele de procedură îndeplinite de către cel care nu are capacitate de folosință sunt lovite de nulitate absolută.”

Intimatul-pârât a susținut că recurentele nu au capacitate procesuală de folosință și, în consecință, nu pot sta în judecată, argumentând că, astfel cum rezultă din adresa nr. 2787/10.02.2025, Comuna Snagov nu este constituită potrivit legii, întrucât Consiliul local nu a adoptat o hotărâre prin care să-i aprobe statutul, astfel cum impun art. 194 alin. (1) lit. a), art. 194 alin. (2) și art. 195 C.civ., coroborate cu art. 104 alin. (1) C.adm.

Înalta Curte constată că această apărare nu este întemeiată.

Conform dreptului comun, reprezentat de art. 205 C.civ., „în cazul persoanelor juridice, capacitatea procesuală de folosință se dobândește la data înregistrării, iar, pentru persoanele juridice care nu sunt supuse înregistrării, la data actului de înființare, la data autorizării constituirii lor ori la data îndeplinirii oricărei alte cerințe prevăzute de lege”.

Potrivit art. 188 C.civ., “sunt persoane juridice entitățile prevăzute de lege și orice alte organizații legal înființate care, deși nu sunt declarate de lege persoane juridice, îndeplinesc toate condițiile de la art. 187”.

Conform art. 191 C.civ.: “(1) Persoanele juridice de drept public se înființează prin lege. (2) Prin excepție de la dispozițiile alin. (1), în cazurile anume prevăzute de lege, persoanele juridice de drept public se pot înființa prin acte ale autorităților administrației publice centrale sau locale ori prin alte moduri prevăzute de lege”.

Potrivit art. 194 C.civ.: “(1) Persoana juridică se înființează: a) prin actul de înființare al organului competent, în cazul autorităților și al instituțiilor publice, al unităților administrativ-teritoriale, precum și al operatorilor economici care se constituie de către stat sau de către unitățile administrativ-teritoriale. În toate cazurile, actul de înființare trebuie să prevadă în mod expres dacă autoritatea publică sau instituția publică este persoană juridică; b) prin actul de înființare al celor care o constituie, autorizat, în condițiile legii; c) în orice alt mod prevăzut de lege. (2) Dacă prin lege nu se dispune altfel, prin act de înființare se înțelege actul de constituire a persoanei juridice și, după caz, statutul acesteia”.

În urma coroborării acestor prevederi legale, se desprinde regula că persoanele juridice de drept public se înființează prin lege, iar, prin excepție, însă numai în cazurile anume prevăzute de lege, acestea se pot înființa și prin acte ale autorităților administrației publice centrale sau locale.

Într-adevăr, potrivit art. 95 alin. (2) C.adm., „comunele și orașele sunt unități administrativ-teritoriale de bază”, iar, conform art. 96 din același act normativ: “(1) Unitățile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu. (2) Unitățile administrativ-teritoriale, precum și subdiviziunile administrativ-teritoriale sunt subiecte juridice de drept fiscal, titulare ale codului de înregistrare fiscală și ale conturilor deschise la unitățile teritoriale de trezorerie, precum și la unitățile bancare. (3) Unitățile administrativ-teritoriale sunt titulare ale drepturilor și obligațiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparțin domeniului public și privat în care acestea sunt parte, precum și din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, în condițiile legii.”

În acest context normativ, se reține că unitățile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, care se înființează prin lege și care au capacitate juridică deplină, astfel că nu poate fi primită susținerea intimatului-pârât, potrivit căreia Comuna Snagov nu are capacitate procesuală de folosință, întrucât Consiliul local nu a adoptat o hotărâre prin care să-i aprobe statutul.

Este real că, potrivit art. 104 alin. (1) C.adm., “Consiliul local sau județean aprobă statutul unității administrativ-teritoriale prin hotărâre, care se poate modifica și completa, în funcție de modificările apărute la nivelul elementelor specifice ale acestora”, însă acest text legal nu poate fi interpretat în maniera învederată de intimatul-pârât, și anume că unitatea administrativ-teritorială se înființează în baza statutului aprobat prin hotărâre a consiliului local sau județean. Aceasta, întrucât, după cum s-a arătat deja, unitățile administrativ-teritoriale se înființează prin lege (

ex lege

), iar art. 96 C.adm. le recunoaște personalitatea juridică și capacitatea juridică deplină. De altfel, la lit. d) a art. 104 alin. (1) C.adm. se prevede că statutul unității administrativ-teritoriale cuprinde “date privind înființarea unității administrativ-teritoriale”, ceea ce confirmă interpretarea că o atare persoană juridică de drept public nu se înființează prin statut, ci prin lege.

Referitor la Comisia Locală de Fond Funciar Snagov, aceasta este constituită și funcționează tot în baza legii, respectiv a art. 12 din Legea nr. 18/1991 și a prevederilor H.G. nr. 890/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor.

În considerarea celor expuse, se reține că ambele recurente-reclamante au capacitate procesuală de folosință, astfel că, în baza prevederilor art. 56 alin. (1) C.proc.civ., pot sta în judecată, urmând a fi înlăturată apărarea invocată de intimatul-pârât prin notele depuse la 27.03.2025.

În continuare, având a dezlega criticile de recurs invocate, Înalta Curte constată că acestea sunt întemeiate, întrucât instanța de apel a aplicat, în mod greșit, normele de drept material, ceea ce atrage incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ.

În ceea ce privește situația de fapt relevantă, instanța de apel a reținut că, prin decizia civilă nr. 409 din 8.07.2014, pronunțată de Tribunalul Ilfov în dosarul nr. x/94/2013, a fost admis apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 7699 din 19.12.2013 a Judecătoriei Buftea, fiind modificată această sentință, în sensul că a fost obligată Comisia Locală de Fond Funciar Snagov să înainteze documentația necesară către Comisia Județeană de Fond Funciar Ilfov, iar aceasta din urmă să elibereze reclamantului A. titlul de proprietate pentru suprafața de 1.950 mp, conform procesului-verbal de punere în posesie nr. 13397 din 04.11.2010 și hotărârii nr. 548 din 31.07.2008.

În contextul neexecutării acestei obligații de a face, prin sentința civilă nr. 3671 din 11.06.2019, pronunțată de Judecătoria Buftea în dosarul nr. x/94/2018, Comisia Locală de Fond Funciar Snagov a fost obligată să plătească reclamantului A. despăgubiri în cuantum de 332.860 lei, reprezentând contravaloarea terenului în suprafață de 1.950 mp. Apelul formulat de Comisia Locală de Fond Funciar Snagov împotriva acestei sentințe a fost respins, ca nefondat, prin decizia civilă nr. 3310A din 17.1.2020 a Tribunalului Ilfov, reținându-se că sunt aplicabile prevederile art. 892 C.proc.civ., întrucât debitorul a refuzat executarea obligației.

Înainte de pronunțarea acestei hotărâri judecătorești definitive, comisiile de fond funciar și-au îndeplinit obligațiile stabilite în sarcina lor prin decizia civilă nr. 409 din 8.07.2014 a Tribunalului Ilfov. Astfel, la 8.07.2019, Comisia Locală de Fond Funciar Snagov a înaintat documentația necesară către Comisia Județeană Ilfov, care, la 23.11.2020, a emis titlul de proprietate nr. 78688, prin care a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 1.950 mp. Titlul de proprietate a fost comunicat beneficiarului A. la 25.01.2021.

Prin notificarea nr. 5706 din 30.03.2021, creditorul A. a solicitat Comisiei Locale de Fond Funciar Snagov să execute obligația de plată stabilită prin sentința civilă nr. 3671/2019, pronunțată de Judecătoria Buftea în dosarul nr. x/94/2018. În acest context, Comisia Locală de Fond Funciar Snagov a formulat cerere de revizuire a deciziei civile nr. 3310A/2020, însă aceasta a fost respinsă, ca tardivă, prin decizia civilă nr. 2440 din 8 iulie 2021 a Tribunalului Ilfov.

La 29.04.2021, în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 3671 din 11.06.2019, pronunțată de Judecătoria Buftea în dosarul nr. x/94/2018, definitivă prin decizia civilă nr. 3310A din 17.12.2020 a Tribunalului Ilfov, creditorul A. a formulat cerere de executare silită, pe rolul B.E.J. X. fiind format dosarul nr. x/2021.

Conform înscrisurilor administrate în recurs, urmărirea silită a privit suma totală de 470.416,24 lei (458.256 lei reprezentând debit principal actualizat și 12.160,24 lei reprezentând cheltuieli de executare), care a fost executată integral, debitoarea solicitând încetarea executării silite.

Plecând de la aceste circumstanțe factuale, se reține că îmbogățirea fără justă cauză, consacrată de Codul civil ca un izvor autonom de obligații civile, reprezintă un fapt juridic licit, prin care patrimoniul unei persoane este mărit pe seama patrimoniului altei persoane, fără să existe un temei juridic/justă cauză.

Conform art. 1.345 C.civ., „cel care, în mod neimputabil, s-a îmbogățit fără justă cauză în detrimentul altuia este obligat la restituire, în măsura pierderii patrimoniale suferite de cealaltă persoană, dar fără a fi ținut dincolo de limita propriei sale îmbogățiri”. La art. 1.346 C.civ. sunt reglementate cazurile în care îmbogățirea este justificată, respectiv „atunci când rezultă: a) din executarea unei obligații valabile; b) din neexercitarea de către cel păgubit a unui drept contra celui îmbogățit; c) dintr-un act îndeplinit de cel păgubit în interesul său personal și exclusiv, pe riscul său ori, după caz, cu intenția de a gratifica.” În continuare, art. 1.347 C.civ. stipulează condițiile și întinderea restituirii, iar art. 1.348 reglementează caracterul subsidiar, în sensul că „cererea de restituire nu poate fi admisă, dacă cel prejudiciat are dreptul la o altă acțiune pentru a obține ceea ce îi este datorat”.

În urma coroborării acestor dispoziții legale, se reține că, pentru a putea fi admisă cererea de restituire, este necesar să fie îndeplinite, în mod cumulativ, anumite condiții materiale/economice și juridice. Condițiile materiale sunt următoarele: mărirea unui patrimoniu (fie prin dobândirea unei valori, fie prin diminuarea unor datorii); micșorarea unui patrimoniu, ca o consecință a măririi patrimoniului altuia; existența unei legături între sporirea unui patrimoniu și micșorarea celuilalt, în sensul că ambele trebuie să fie efectul aceleiași cauze. În ce privește condițiile juridice, acestea sunt următoarele: absența unei cauze legitime a măririi unui patrimoniu în detrimentul celuilalt; mărirea patrimoniului în detrimentul micșorării celuilalt să nu fie imputabilă celui îmbogățit; absența oricărei acțiuni în justiție pentru recuperarea pierderii.

Instanța de apel, înlocuind considerentele sentinței (prima instanță reținuse că nu există îmbogățire fără justă cauză, întrucât obligațiile stabilite prin cele două titluri executorii sunt distincte), a respins apelul, ca nefondat, apreciind că sunt incidente dispozițiile art. 1.346 lit. a) C.civ., în sensul că îmbogățirea intimatului-pârât este justificată, întrucât rezultă din executarea unei obligații valabile. Instanța de apel a reținut că este vorba despre aceeași obligație, că aceasta a fost executată de două ori, dar că executarea ei prin echivalent, după ce a fost executată în natură, izvorăște dintr-un titlu executoriu valabil, care este distinct de titlul executoriu din care s-a născut obligația de executare în natură. A mai reținut instanța de apel că, prin sentința civilă nr. 3671 din 11.06.2019 a Judecătoriei Buftea, s-a stabilit, cu autoritate de lucru judecat, faptul că debitoarea Comisia Locală Snagov nu a executat în natură obligația stabilită prin decizia civilă nr. 409 din 8.07.2014 a Tribunalului Ilfov și că acesta este motivul pentru care a fost obligată la plata sumei de 332.860 lei (reprezentând contravaloarea terenului), context în care a apreciat că nu se poate reține dubla reparație a prejudiciului, întrucât s-ar încălca autoritatea de lucru judecat atât a deciziei civile nr. 409 din 8.07.2014 a Tribunalului Ilfov, cât și a sentinței civile nr. 3671 din 11.06.2019 a Judecătoriei Buftea.

Sub un prim aspect, este indubitabil că atât decizia civilă nr. 409 din 8.07.2014, pronunțată de către Tribunalul Ilfov în dosarul nr. x/94/2013, cât și sentința civilă nr. 3671 din 11.06.2019, pronunțată de către Judecătoria Buftea în dosarul nr. x/94/2018, definitivă prin decizia civilă nr. 3310A din 17.12.2020 a Tribunalului Ilfov, se bucură de autoritate de lucru judecat și reprezintă titluri executorii valabile.

Însă, contrar celor reținute de către instanța de apel, a proceda la analiza îndeplinirii în cauză a condițiilor îmbogățirii fără justă cauză, astfel cum sunt prevăzute de art. 1.345-1.348 C.civ., nu poate conduce la încălcarea autorității de lucru judecat, întrucât recurentele-reclamante nu au solicitat, sub nicio formă, invalidarea celor două hotărâri judecătorești definitive.

Sub al doilea aspect, se constată, în acord cu susținerile recurentelor-reclamante, că instanța de apel nu a aplicat corect normele de drept material, prin raportare la circumstanțele specifice ale litigiului, conchizând, în mod nelegal, că nu sunt îndeplinite condițiile îmbogățirii fără justă cauză.

Astfel, titlul executoriu ce cuprinde obligația de executare în natură (emiterea titlului de proprietate pentru terenul în suprafață de 1.950 mp) și titlul executoriu prin care s-a dispus executarea aceleiași obligații prin echivalent (plata sumei de 332.860 lei, reprezentând contravaloarea terenului în suprafață de 1.950 mp) au dat naștere unor obligații valabile, astfel că îmbogățirea fără justă cauză nu izvorăște din executarea niciunuia dintre aceste titluri, privite în mod individual, ci intervine la momentul cumulului executării în natură cu executarea prin echivalent a aceleiași obligații. Cu alte cuvinte, la momentul la care s-au cumulat cele două forme de executare, care se exclud reciproc, potrivit legii, îmbogățirea a devenit fără justă cauză, chiar dacă executarea în natură și cea prin echivalent, privite separat, reprezintă demersuri valabile.

În acest context, se reține că, deși intimatul-pârât este beneficiarul unui titlu executoriu valabil (sentința civilă nr. 3671 din 11.06.2019, pronunțată de Judecătoria Buftea în dosarul nr. x/94/2018, definitivă prin decizia civilă nr. 3310A din 17.12.2020 a Tribunalului Ilfov), în baza căruia a executat silit suma de 458.256 lei, reprezentând debit principal actualizat, totuși o atare împrejurare nu este de natură a atrage incidența dispozițiilor art. 1.346 lit. a) C.civ., astfel cum, în mod greșit, a apreciat instanța de apel.

Aceasta, întrucât litigiul de față prezintă particularitatea că îmbogățirea intimatului-pârât a intervenit la momentul executării de două ori a aceleiași obligații, în condițiile în care, deși obligația fusese executată în natură de către debitor la 23.11.2020, prin emiterea titlului de proprietate nr. 78688, totuși, la 29.04.2021, intimatul-pârât a demarat executarea silită a sumei reprezentând contravaloarea terenului ce îi fusese deja reconstituit în natură, iar în prezent a recuperat integral suma respectivă. Dată fiind această circumstanță specifică a litigiului, care nu a fost valorificată, din punct de vedere legal, de instanța de apel, nu se poate reține că îmbogățirea este justificată, în sensul dispozițiilor art. 1.346 lit. a) C.civ. Dimpotrivă, îmbogățirea este fără justă cauză, astfel cum se prevede la art. 1.345 C.civ., întrucât echivalează cu o dublă reparație a prejudiciului, iar din întreaga reglementare cuprinsă în Titlul V al Cărții a V-a C.civ. rezultă că nu se poate obține atât executarea în natură, cât și executarea prin echivalent a aceleiași obligații.

Din această perspectivă, nu poate fi primită apărarea intimatului-pârât, potrivit căreia nu se poate vorbi despre o îmbogățire nejustificată, în condițiile în care Comisia Locală Snagov nu ar fi pus în executare sentința civilă nr. 1401 din 26.03.2007 (cu privire la un teren în suprafață de 1.600 mp) și nici sentința civilă nr. 5923 din 13.12.2010 (cu privire la un teren în suprafață de 15.624 mp), întrucât este vorba despre alte titluri executorii, care nu au nicio legătură cu terenul în suprafață de 1.950 mp, pentru care s-a emis titlul de proprietate nr. 78688 din 31.11.2020 și, totodată, s-a executat silit suma de 458.256 lei, reprezentând contravaloarea actualizată a terenului.

În considerarea celor expuse, se reține că, în mod nelegal, instanța de apel a apreciat că sunt incidente dispozițiile art. 1.346 lit. a) C.civ., deși, în cazul intimatului-pârât, este vorba despre o îmbogățire fără justă cauză, în sensul prevederilor art. 1.345 C.civ., ce a intervenit prin cumularea executării în natură cu executarea prin echivalent a aceleiași obligații.

Referitor la celelalte două condiții juridice, necesare pentru admiterea acțiunii în restituire, respectiv ca îmbogățirea să nu fie imputabilă îmbogățitului (art. 1.345 C.civ.), iar însărăcitul să nu aibă la dispoziție o altă acțiune în justiție pentru obligarea îmbogățitului la restituire (art. 1.348 C.civ., care consacră caracterul subsidiar al acțiunii

de in rem verso

), acestea trebuie analizate împreună, fiind instituite de către legiuitor într-o dependență logică.

Astfel, caracterul neimputabil al îmbogățirii fără justă cauză echivalează cu buna-credință, rezultând că, atunci când se constată că îmbogățitul a fost de rea-credință, putându-i-se reține o formă de vinovăție, nu suntem în prezența faptului licit al îmbogățirii fără justă cauză, ci a unei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii, astfel că însărăcitul trebuie să solicite angajarea răspunderii civile delictuale a îmbogățitului, în condițiile art. 1.357-1.371 C.civ. Însă, dacă nu sunt îndeplinite, în mod cumulativ, condițiile prevăzute de lege pentru răspunderea civilă delictuală și nici nu există altă acțiune în justiție pentru obligarea îmbogățitului la restituire, se impune a se recunoaște însărăcitului dreptul de a recurge la acțiunea în restituire, întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză, întrucât doar astfel dispozițiile art. 1.345-1.348 C.civ. sunt interpretate în sensul de a produce efectele juridice urmărite de legiuitor, în caz contrar însărăcitul neavând la dispoziție niciun remediu judiciar eficient. Ca atare, cerința privind caracterul neimputabil al îmbogățirii nu trebuie privită izolat, ci în strânsă legătură cu cea referitoare la caracterul subsidiar al acțiunii.

În cauză, având în vedere situația de fapt reținută de instanța de apel, se constată că intimatul-pârât a acționat cu rea-credință, din moment ce a executat silit suma reprezentând contravaloarea actualizată a terenului de 1.950 mp, deși obligația fusese executată în natură de către debitor la 23.11.2020, prin emiterea titlului de proprietate nr. 78688, care i-a fost comunicat.

Însă, întrucât intimatul-pârât a pus în executare silită un titlu executoriu valabil (sentința civilă nr. 3671 din 11.06.2019, pronunțată de Judecătoria Buftea în dosarul nr. x/94/2018, definitivă prin decizia civilă nr. 3310A din 17.12.2020 a Tribunalului Ilfov), nu se poate reține existența unei fapte ilicite (fundamentul răspunderii civile delictuale), astfel că recurentele-reclamante nu puteau promova cu succes o acțiune pentru angajarea răspunderii civile delictuale a intimatului-pârât, singura cale efectivă pentru obligarea acestuia la restituire fiind acțiunea întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză.

În considerarea celor expuse, Înalta Curte constată, în acord cu susținerile recurentelor-reclamante, că soluția instanței de apel a fost dată cu interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, fiind îndeplinite în cauză condițiile materiale și juridice, prevăzute de art. 1.345-1.348 C.civ., pentru admiterea acțiunii întemeiate pe îmbogățirea fără justă cauză.

Față de aceste considerente, reținând că este incident motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 497 C.proc.civ., a admis recursul, a casat decizia atacată și a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță de apel.