ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4692/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4692/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

cu recurs

Prin Sentința civilă nr. 5724 din 7 octombrie

2011, Curtea de Apel București, secția a-VIII- a contencios administrativ și

fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC E.R. SRL în

contradictoriu cu pârâta C.N.A.S.

Pentru a se pronunța

astfel, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Prin acțiunea

formulată reclamanta a solicitat anularea executării Notificării nr. NLD/8809

din 4 noiembrie 2010 emisă de C.N.A.S. invocând ca motiv de nelegalitate faptul

că determinarea cuantumului contribuției pentru Trimestrul al II- lea din 2010

nu s-a făcut în funcție de încasările din Trimestrul al II- lea din 2010 iar

determinarea cuantumului contribuției pentru Trimestrul al II- lea din 2010 s-a

făcut luându-se în calcul și volumul vânzărilor către terți.

Prin dispozițiile O.U.G.

nr. 104/2009 pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 și ale

Ordinului comun al M.S. și al Președintelui C.N.A.S. nr. 928/591/2010 pentru

aprobarea Normelor privind organizarea evidenței pe plătitori, declararea,

constatarea și controlul contribuțiilor prevăzute la art. 363

1

alin.

(1) și (2) din Legea nr. 95/2006, soluționarea contestațiilor și încasarea

contribuțiilor pentru finanțarea unor cheltuieli de sănătate, a fost reglementată

obligația participării subiecților plătitori nominalizați la art. 363

1

alin. (1) și (2) din Legea nr. 95/2006, la plata unei contribuții trimestriale

din valoarea acestor încasări, stabilită în funcție de volumul vânzărilor,

conform grilei privind contribuția trimestrială datorată pentru veniturile

obținute.

Plătitorii

contribuției sunt nominalizați la art. 363

1

alin. (1) și (2) din

Legea nr. 95 2006, respectiv:deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a

medicamentelor, pentru medicamentele incluse în programele naționale de

sănătate, pentru medicamentele de care beneficiază asigurații în tratamentul

ambulatoriu, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție

medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, și pentru medicamentele

de care beneficiază asigurații în tratamentul spitalicesc, care realizează

încasări din comercializarea în România a medicamentelor respective, după

deducerea taxei pe valoarea adăugată; și persoanele juridice care

realizează încasări din comercializarea în România a medicamentelor, ca urmare

a obținerii dreptului de comercializare direct de la deținătorul autorizației

de punere pe piață a medicamentelor, respectiv de la persoana care a primit de

la deținătorul autorizației de Punere Piață, direct sau indirect, dreptul de a

transmite către terți dreptul de comercializare a medicamentelor în România,

pentru situația în care deținători, de autorizații de punere pe piață a

medicamentelor respective nu desfășoară în România activități de comercializare

a acestora.

Potrivit art. 363

1

din Legea nr. 95/2006 procentul contribuției trimestriale se determina în

funcție de volumul vânzărilor și se aplica la încasările aferente trimestrului

respectiv, pentru determinarea efectivă a contribuției trimestriale și este necesară

declararea de către deținătorii de autorizație de punere pe piață sau cei care

au dobândit drept de comercializare de la aceștia a valorii încasărilor

realizate in respectivul trimestru.

Dispozițiile Ordinului

comun al M.S. și Președintelui C.N.A.S. nr. 928/591/2010 au fost modificate și

completate prin introducerea unui formular pentru declararea valorii

încasărilor trimestriale de către subiecții plătitori contribuției de Clawback

nominalizați la art. 363

1

alin. (1) și (2) din Legea nr. 95/2006 și modificarea

art. 5 din Norme pentru clarificarea mecanismului de declarare și stabilire a

contribuției.

Procentul

contribuției se determină potrivit anexei nr. 14 la Legea nr. 95/2006, din

total venituri obținute trimestrial în funcție de volumul vânzărilor de

medicamente incluse în programele naționale de sănătate, de medicamente de care

beneficiază asigurații în tratamentul ambulatoriu, cu sau fără contribuție

personală, pe bază de prescripție medicală în sistemul de asigurări sociale de

sănătate, și de medicamente de care beneficiază asigurații în tratamentul

spitalicesc.

Prin introducerea

grilei progresive în funcție de veniturile realizate cu procente de minimum 5%

și maximum 11% a avut ca scop ca plata sumelor să fie direct proporționale cu veniturile

realizate de companiile producătoare realizate în România.

Contribuția datorată

se calculează la suma încasată pentru vânzările realizate în trimestrul

respectiv iar procentul de contribuție se aplică la valoarea încasărilor

trimestriale.

Împotriva Sentinței

civile nr. 5724 din 7 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a-VIII-a

de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta SC E.R. SRL

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în condițiile art. 304 C.

proc. civ.

Recurenta a criticat

hotărârea instanței de fond sub aspectul necercetării fondului cauzei

susținând în acest sens faptul că hotărârea recurată a fost

pronunțată fără a se analiza motivele de netemeinicie ale actului

administrativ contestat;

Astfel, recurenta

susține că, deși la începutul considerentelor instanța de fond a

reținut în mod corect că motivele de nelegalitate pentru care s-a

solicitat anularea Notificării nr. NLD/8809 din 4 noiembrie 2010 sunt

referitoare la determinarea cuantumului contribuției pentru Trimestrul al II-

lea din 2010, motivarea instanței de fond se referă preponderant la

calitatea recurentei de plătitor de contribuție trimestrială Clawbak,

contribuție instituită prin lege, fără a se analiza criticile de

nelegalitate invocate privind determinarea cuantumului acestei

contribuții. Consideră recurenta că motivarea instanței de fond este

cu atât mai surprinzătoare cu cât în cauză nu s-a contestat calitatea de

plătitor de contribuție Clawbak.

Referitor la primul

motiv de nelegalitate al Notificării nr. NLD/8809 din 4 noiembrie 2010 invocat,

privind determinarea cuantumului contribuției în raport de valoarea

încasărilor și nu de valoarea vânzărilor din trimestrul respectiv,

recurenta arată că deși instanța de fond și-a însușit

această critică prin considerente, în mod surprinzător a respins cererea în

anulare a notificării în care contribuția Clawback aferentă trimestrului al

II- lea din 2010 a fost stabilită în funcție de valoarea vânzărilor din

acest trimestru, chiar dacă prețul acestor vânzări nu a fost încasat.

Susține

recurenta că prin notificarea contestată determinarea contribuției s-a

făcut în mod nelegal în raport de volumul vânzărilor realizate în trimestrul al

II- lea al anului 2010 și nu în funcție de veniturile realizate în

aceiași perioadă, în condițiile în care atât O.U.G. nr. 104/2009 cât

și Normele privind organizarea evidenței de plătitori, declararea,

constatarea și controlul contribuțiilor prevăzute de art. 363

1

alin. (1) și (2) din Legea nr. 95/2006 fac distincție între volumul

vânzărilor dintr-un trimestru și veniturile încasate în trimestrul

respective.

Mai arată recurenta

că instanța de fond a omis să analizeze în cuprinsul considerentelor

și cel de-al doilea motiv de nelegalitate al Notificării nr. NLD/8809 din 4

noiembrie 2010 invocat prin cererea introductivă de instanță, referitor la

determinarea cuantumului contribuției pentru trimestrul al II- lea din 2010

luându-se în calcul doar volumul vânzărilor către unitățile farmaceutice

ci nu și volumul vânzărilor către terți.

Astfel, recurenta

arată că în raport de prevederile art. 1, 4 și 6 din Normele privind

organizarea evidenței de plătitori, declararea, constatarea și

controlul contribuțiilor prevăzute de art. 363

1

alin. (1)

și (2) din Legea nr. 95/2006, aprobată prin Ordinul M.S. și

Președintelui C.N.A.S. nr. 928/591/2010 și ale Precizărilor nr. CSA/7465

din 7 iulie 2010 NLD/5579 din 7 iulie 2010 privind aplicarea Ordinului comun al

M.S.și C.N.A.S. nr. 928/591/2010, rezultă că prin activitățile de

comercializare legiuitorul a avut în vedere doar activitățile de

comercializare a medicamentelor către societățile farmaceutice sau către

unitățile spitalicești, nu și vânzarea medicamentelor de către

distribuitori către sub-distribuitori.

Mai susține

recurenta că întrucât nu comercializează medicamente către unitățile

sanitare, iar medicamentele vândute către terți nu intră în calculul

contribuției Clawback, C.N.A.S. ar fi trebuit să stabilească

contribuția exclusiv în funcție de încasările obținute în

trimestrul 2 al anului 2010 de la societățile farmaceutice, iar nu în

funcție de volumul total al medicamentelor comercializate în trimestrul 2

al anului 2010 sau în funcție de încasările totale realizate în trimestrul

2/2010 cum s-a procedat pentru determinarea contribuției stabilite în

notificarea contestată.

Mai mult decât atât,

în speță intimata a stabilit contribuția datorată pentru

trimestrul2/2010 în raport de declarațiile preliminare depuse la data de

13 iulie 2010, ca urmare a publicării Precizărilor și nu în raport de

declarațiile rectificative care au fost trimise intimatei la data de 13

iulie 2010, imediat după publicarea Precizărilor pe pagina de internet a C.N.A.S.

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza prin

prisma motivelor invocate de recurenta Înalta Curte constată că recursul este fondat,

în limitele și pentru motivele ce vor fi expuse în continuare.

Potrivit

dispozițiilor art. 261 alin. (1) punctul 5 C. proc. civ., hotărârea

judecătorească se dă în numele legii și trebuie să menționeze, printre altele,

”motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și

cele pentru care s-au înlăturat cererile părților”. Constituie motiv de recurs,

astfel cum dispune art. 304 pct. 7 C. proc. civ., situația în care

"hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde

motive contradictorii sau străine de natura pricinii".

Raportat la

prevederile legale enunțate rezultă așadar că, în mod necesar, o hotărâre

judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele pro și contra

care au format, în fapt și în drept, convingerea instanței cu privire la

soluția pronunțată, argumente care, în mod necesar, trebuie să se raporteze, pe

de o parte, la susținerile și apărările părților, iar, pe de altă parte, la

dispozițiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății, în caz

contrar, hotărârea fiind lipsită de suport probator și legal și pronunțată cu

nerespectarea prevederilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Motivarea este,

așadar, un element esențial al unei hotărâri judecătorești, o puternică

garanție a imparțialității judecătorului și a calității actului de justiție,

precum și o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanța superioară

a atribuțiilor de control judiciar de legalitate și temeinicie. Obligativitatea

motivării hotărârilor judecătorești constituie o condiție a procesului

echitabil, și o exigență a art. 21 alin. (3) din Constituția României și art. 6

alin. (1) din C.A.D.O.L. F.

Astfel, Înalta Curte

constată că, în litigiul de fond soluționat de curtea de apel prin sentința

recurată, reclamanta a solicitat anularea Notificării nr. NLD/8809 din 4

noiembrie 2010 prin care intimata C.N.A.S. a stabilit contribuția pentru

trimestrul al II- lea al anului 2010, în cuantum de 1.033.858,99 lei datorată

în temeiul Legii nr. 95/2006 și a Ordinului comun M.S. și C.N.A.S. nr.

928/591/2010, invocând două motive de nelegalitate referitoare la determinarea

cuantumului respectivei contribuții( determinarea cuantumului

contribuției s-a făcut luându-se în calcul și volumul vânzărilor

către terți precum și faptul că determinarea cuantumului nu s-a făcut

în funcție de încasările din trimestrul respectiv).

Din simpla lecturare

a considerentelor hotărârii recurate este lesne de observat că judecătorul

fondului nu a analizat legalitatea actului administrativ contestat prin prisma

motivelor de nelegalitate invocate de recurentă referitoare la determinarea

cuantumului taxei de Clawback, aferentă trimestrului II al anului 2008, ci s-a

limitat doar la a evoca normele substanțiale și procedurale incidente și

aplicarea lor, ceea ce echivalează practic cu soluționarea procesului fără a se

intra în fondul acțiunii, de natură prin urmare să justifice casarea cu

trimitere spre rejudecare.

Simpla mențiune lapidară

în sensul netemeinicii acțiunii în anulare prin raportare la

dispozițiile legale redate în considerentele hotărârii recuratea, nu este evident

de natură a satisface exigența art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Prin urmare, se constată,

în acord cu cele susținute și de recurentă că prima instanță nu a motivat, respectiv

nu a indicat, pe baza căror elemente de fapt a concluzionat în sensul respingerii

acțiunii în anularea Notificării nr. NLD/8809 din 4 noiembrie 2010,

așa încât soluția exprimată prin dispozitiv rămâne nesusținută și pur

formală, nefiind corolarul motivelor ce o preced.

O astfel de hotărâre

devine arbitrară și nu permite exercitarea controlului judiciar, obligând la o

casare cu trimitere chiar dacă, strict teoretic, instanța s-a pronunțat asupra

cererii în anulare a Notificării nr. NLD/9909 din 4 noiembrie 2010 cu care a fost

învestită.

În mod evident, prin

omisiunea primei instanțe de a analiza și înfățișa, în mod efectiv, prin

considerentele hotărârii recurate, criticile de legalitate invocate de

recurentă, în raport de actele și lucrările dosarului dar și de susținerile

ambelor părți, ce necesitau un răspuns specific și explicit, au fost nesocotite

dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și a fost încălcat astfel

dreptul la un proces echitabil.

În aceste condiții,

recurentei i s-a cauzat o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată decât

prin casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași

instanță de fond, pentru a se asigura părților accesul la dublul grad de

jurisdicție, ca o garanție a legalității și temeiniciei hotărârii judecătorești

ce va fi dată în cauză. Acestea sunt motivele pentru care Înalta Curte, în

temeiul art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ. și al art. 20 alin. (3)

teza finală din Legea nr. 554/2004 precum și a prevederilor art. 304 pct. 7, a C.

proc. civ. va admite recursul și va casa sentința, cu trimiterea cauzei spre

rejudecare la aceeași instanță, care urmează să analizeze și să răspundă motivelor

și apărărilor invocate de părți, cu indicarea temeiurilor de drept și de fapt

care i-au format convingerea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de SC E.R. SRL împotriva Sentinței nr. 5724 din 7 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a-VIII- a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 martie 2013.