ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4692/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea atacată cu recurs Prin Sentința civilă nr. 5724 din 7 octombrie 2011, Curtea de Apel București, secția a-VIII- a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC E.R. SRL în contradictoriu cu pârâta C.N.A.S. Pentru a se pronunța astfel, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: Prin acțiunea formulată reclamanta a solicitat anularea executării Notificării nr. NLD/8809 din 4 noiembrie 2010 emisă de C.N.A.S. invocând ca motiv de nelegalitate faptul că determinarea cuantumului contribuției pentru Trimestrul al II- lea din 2010 nu s-a făcut în funcție de încasările din Trimestrul al II- lea din 2010 iar determinarea cuantumului contribuției pentru Trimestrul al II- lea din 2010 s-a făcut luându-se în calcul și volumul vânzărilor către terți.

Prin dispozițiile O.U.G. nr. 104/2009 pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 și ale Ordinului comun al M.S. și al Președintelui C.N.A.S. nr. 928/591/2010 pentru aprobarea Normelor privind organizarea evidenței pe plătitori, declararea, constatarea și controlul contribuțiilor prevăzute la art. 363 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 95/2006, soluționarea contestațiilor și încasarea contribuțiilor pentru finanțarea unor cheltuieli de sănătate, a fost reglementată obligația participării subiecților plătitori nominalizați la art. 363 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 95/2006, la plata unei contribuții trimestriale din valoarea acestor încasări, stabilită în funcție de volumul vânzărilor, conform grilei privind contribuția trimestrială datorată pentru veniturile obținute.

Plătitorii contribuției sunt nominalizați la art. 363 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 95 2006, respectiv:deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor, pentru medicamentele incluse în programele naționale de sănătate, pentru medicamentele de care beneficiază asigurații în tratamentul ambulatoriu, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, și pentru medicamentele de care beneficiază asigurații în tratamentul spitalicesc, care realizează încasări din comercializarea în România a medicamentelor respective, după deducerea taxei pe valoarea adăugată; și persoanele juridice care realizează încasări din comercializarea în România a medicamentelor, ca urmare a obținerii dreptului de comercializare direct de la deținătorul autorizației de punere pe piață a medicamentelor, respectiv de la persoana care a primit de la deținătorul autorizației de Punere Piață, direct sau indirect, dreptul de a transmite către terți dreptul de comercializare a medicamentelor în România, pentru situația în care deținători, de autorizații de punere pe piață a medicamentelor respective nu desfășoară în România activități de comercializare a acestora.

Potrivit art. 363 1 din Legea nr. 95/2006 procentul contribuției trimestriale se determina în funcție de volumul vânzărilor și se aplica la încasările aferente trimestrului respectiv, pentru determinarea efectivă a contribuției trimestriale și este necesară declararea de către deținătorii de autorizație de punere pe piață sau cei care au dobândit drept de comercializare de la aceștia a valorii încasărilor realizate in respectivul trimestru. Dispozițiile Ordinului comun al M.S. și Președintelui C.N.A.S. nr. 928/591/2010 au fost modificate și completate prin introducerea unui formular pentru declararea valorii încasărilor trimestriale de către subiecții plătitori contribuției de Clawback nominalizați la art. 363 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 95/2006 și modificarea art. 5 din Norme pentru clarificarea mecanismului de declarare și stabilire a contribuției.

Procentul contribuției se determină potrivit anexei nr. 14 la Legea nr. 95/2006, din total venituri obținute trimestrial în funcție de volumul vânzărilor de medicamente incluse în programele naționale de sănătate, de medicamente de care beneficiază asigurații în tratamentul ambulatoriu, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală în sistemul de asigurări sociale de sănătate, și de medicamente de care beneficiază asigurații în tratamentul spitalicesc. Prin introducerea grilei progresive în funcție de veniturile realizate cu procente de minimum 5% și maximum 11% a avut ca scop ca plata sumelor să fie direct proporționale cu veniturile realizate de companiile producătoare realizate în România.

Contribuția datorată se calculează la suma încasată pentru vânzările realizate în trimestrul respectiv iar procentul de contribuție se aplică la valoarea încasărilor trimestriale. 2. Cererea de recurs Împotriva Sentinței civile nr. 5724 din 7 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a-VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta SC E.R. SRL criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în condițiile art. 304 C. proc. civ.

Recurenta a criticat hotărârea instanței de fond sub aspectul necercetării fondului cauzei susținând în acest sens faptul că hotărârea recurată a fost pronunțată fără a se analiza motivele de netemeinicie ale actului administrativ contestat; Astfel, recurenta susține că, deși la începutul considerentelor instanța de fond a reținut în mod corect că motivele de nelegalitate pentru care s-a solicitat anularea Notificării nr. NLD/8809 din 4 noiembrie 2010 sunt referitoare la determinarea cuantumului contribuției pentru Trimestrul al II- lea din 2010, motivarea instanței de fond se referă preponderant la calitatea recurentei de plătitor de contribuție trimestrială Clawbak, contribuție instituită prin lege, fără a se analiza criticile de nelegalitate invocate privind determinarea cuantumului acestei contribuții.

Consideră recurenta că motivarea instanței de fond este cu atât mai surprinzătoare cu cât în cauză nu s-a contestat calitatea de plătitor de contribuție Clawbak. Referitor la primul motiv de nelegalitate al Notificării nr. NLD/8809 din 4 noiembrie 2010 invocat, privind determinarea cuantumului contribuției în raport de valoarea încasărilor și nu de valoarea vânzărilor din trimestrul respectiv, recurenta arată că deși instanța de fond și-a însușit această critică prin considerente, în mod surprinzător a respins cererea în anulare a notificării în care contribuția Clawback aferentă trimestrului al II- lea din 2010 a fost stabilită în funcție de valoarea vânzărilor din acest trimestru, chiar dacă prețul acestor vânzări nu a fost încasat.

Susține recurenta că prin notificarea contestată determinarea contribuției s-a făcut în mod nelegal în raport de volumul vânzărilor realizate în trimestrul al II- lea al anului 2010 și nu în funcție de veniturile realizate în aceiași perioadă, în condițiile în care atât O.U.G. nr. 104/2009 cât și Normele privind organizarea evidenței de plătitori, declararea, constatarea și controlul contribuțiilor prevăzute de art. 363 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 95/2006 fac distincție între volumul vânzărilor dintr-un trimestru și veniturile încasate în trimestrul respective.

Mai arată recurenta că instanța de fond a omis să analizeze în cuprinsul considerentelor și cel de-al doilea motiv de nelegalitate al Notificării nr. NLD/8809 din 4 noiembrie 2010 invocat prin cererea introductivă de instanță, referitor la determinarea cuantumului contribuției pentru trimestrul al II- lea din 2010 luându-se în calcul doar volumul vânzărilor către unitățile farmaceutice ci nu și volumul vânzărilor către terți. Astfel, recurenta arată că în raport de prevederile art. 1, 4 și 6 din Normele privind organizarea evidenței de plătitori, declararea, constatarea și controlul contribuțiilor prevăzute de art. 363 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 95/2006, aprobată prin Ordinul M.S. și Președintelui C.N.A.S.

nr. 928/591/2010 și ale Precizărilor nr. CSA/7465 din 7 iulie 2010 NLD/5579 din 7 iulie 2010 privind aplicarea Ordinului comun al M.S.și C.N.A.S. nr. 928/591/2010, rezultă că prin activitățile de comercializare legiuitorul a avut în vedere doar activitățile de comercializare a medicamentelor către societățile farmaceutice sau către unitățile spitalicești, nu și vânzarea medicamentelor de către distribuitori către sub-distribuitori. Mai susține recurenta că întrucât nu comercializează medicamente către unitățile sanitare, iar medicamentele vândute către terți nu intră în calculul contribuției Clawback, C.N.A.S.

ar fi trebuit să stabilească contribuția exclusiv în funcție de încasările obținute în trimestrul 2 al anului 2010 de la societățile farmaceutice, iar nu în funcție de volumul total al medicamentelor comercializate în trimestrul 2 al anului 2010 sau în funcție de încasările totale realizate în trimestrul 2/2010 cum s-a procedat pentru determinarea contribuției stabilite în notificarea contestată. Mai mult decât atât, în speță intimata a stabilit contribuția datorată pentru trimestrul2/2010 în raport de declarațiile preliminare depuse la data de 13 iulie 2010, ca urmare a publicării Precizărilor și nu în raport de declarațiile rectificative care au fost trimise intimatei la data de 13 iulie 2010, imediat după publicarea Precizărilor pe pagina de internet a C.N.A.S.

3. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurenta Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele și pentru motivele ce vor fi expuse în continuare. Potrivit dispozițiilor art. 261 alin. (1) punctul 5 C. proc. civ., hotărârea judecătorească se dă în numele legii și trebuie să menționeze, printre altele, ”motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților”. Constituie motiv de recurs, astfel cum dispune art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., situația în care "hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii". Raportat la prevederile legale enunțate rezultă așadar că, în mod necesar, o hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele pro și contra care au format, în fapt și în drept, convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată, argumente care, în mod necesar, trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susținerile și apărările părților, iar, pe de altă parte, la dispozițiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății, în caz contrar, hotărârea fiind lipsită de suport probator și legal și pronunțată cu nerespectarea prevederilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ. Motivarea este, așadar, un element esențial al unei hotărâri judecătorești, o puternică garanție a imparțialității judecătorului și a calității actului de justiție, precum și o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanța superioară a atribuțiilor de control judiciar de legalitate și temeinicie. Obligativitatea motivării hotărârilor judecătorești constituie o condiție a procesului echitabil, și o exigență a art. 21 alin. (3) din Constituția României și art. 6 alin. (1) din C.A.D.O.L. F. Astfel, Înalta Curte constată că, în litigiul de fond soluționat de curtea de apel prin sentința recurată, reclamanta a solicitat anularea Notificării nr. NLD/8809 din 4 noiembrie 2010 prin care intimata C.N.A.S.

a stabilit contribuția pentru trimestrul al II- lea al anului 2010, în cuantum de 1.033.858,99 lei datorată în temeiul Legii nr. 95/2006 și a Ordinului comun M.S. și C.N.A.S. nr. 928/591/2010, invocând două motive de nelegalitate referitoare la determinarea cuantumului respectivei contribuții( determinarea cuantumului contribuției s-a făcut luându-se în calcul și volumul vânzărilor către terți precum și faptul că determinarea cuantumului nu s-a făcut în funcție de încasările din trimestrul respectiv).

Din simpla lecturare a considerentelor hotărârii recurate este lesne de observat că judecătorul fondului nu a analizat legalitatea actului administrativ contestat prin prisma motivelor de nelegalitate invocate de recurentă referitoare la determinarea cuantumului taxei de Clawback, aferentă trimestrului II al anului 2008, ci s-a limitat doar la a evoca normele substanțiale și procedurale incidente și aplicarea lor, ceea ce echivalează practic cu soluționarea procesului fără a se intra în fondul acțiunii, de natură prin urmare să justifice casarea cu trimitere spre rejudecare. Simpla mențiune lapidară în sensul netemeinicii acțiunii în anulare prin raportare la dispozițiile legale redate în considerentele hotărârii recuratea, nu este evident de natură a satisface exigența art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ. Prin urmare, se constată, în acord cu cele susținute și de recurentă că prima instanță nu a motivat, respectiv nu a indicat, pe baza căror elemente de fapt a concluzionat în sensul respingerii acțiunii în anularea Notificării nr. NLD/8809 din 4 noiembrie 2010, așa încât soluția exprimată prin dispozitiv rămâne nesusținută și pur formală, nefiind corolarul motivelor ce o preced. O astfel de hotărâre devine arbitrară și nu permite exercitarea controlului judiciar, obligând la o casare cu trimitere chiar dacă, strict teoretic, instanța s-a pronunțat asupra cererii în anulare a Notificării nr. NLD/9909 din 4 noiembrie 2010 cu care a fost învestită.

În mod evident, prin omisiunea primei instanțe de a analiza și înfățișa, în mod efectiv, prin considerentele hotărârii recurate, criticile de legalitate invocate de recurentă, în raport de actele și lucrările dosarului dar și de susținerile ambelor părți, ce necesitau un răspuns specific și explicit, au fost nesocotite dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și a fost încălcat astfel dreptul la un proces echitabil. În aceste condiții, recurentei i s-a cauzat o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată decât prin casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond, pentru a se asigura părților accesul la dublul grad de jurisdicție, ca o garanție a legalității și temeiniciei hotărârii judecătorești ce va fi dată în cauză.

Acestea sunt motivele pentru care Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ. și al art. 20 alin. (3) teza finală din Legea nr. 554/2004 precum și a prevederilor art. 304 pct. 7, a C. proc. civ. va admite recursul și va casa sentința, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, care urmează să analizeze și să răspundă motivelor și apărărilor invocate de părți, cu indicarea temeiurilor de drept și de fapt care i-au format convingerea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de SC E.R. SRL împotriva Sentinței nr. 5724 din 7 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a-VIII- a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 martie 2013.