ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 456/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 456/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra

recursului de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

încheierea din 26 ianuarie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 19/93/2011

(124/2012), Curtea de Apel București, secția I penală, pe rol fiind

soluționarea apelurilor declarate de inculpații F.B.C. și M.M.M. împotriva

Sentinței penale nr. 1 din 8 decembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Ilfov în

Dosarul nr. 19/93/2011, a pus în discuție starea de arest a apelanților

inculpați.

Constatând

că temeiurile de fapt și de drept avute în vedere la luarea măsurii arestării

preventive față de apelanții inculpați F.B.C. și M.M.M. subzistă și în prezent,

în temeiul art. 300

2

C. proc. pen. raportat la art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive a acestora.

În

termen legal, inculpatul F.B.C. a declarat recurs împotriva încheierii

menționate, invocând dispozițiile art. 160

b

raportat la 300

2

C. proc. pen. și solicitând, în principal, revocarea măsurii arestării

preventive și punerea sa în libertate, în raport de faptul că nu există

temeiuri noi sau indicii că ar săvârși o altă faptă, iar cercetarea

judecătorească s-a încheiat.

În

subsidiar, a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de

a nu părăsi localitatea sau țara, având în vedere că este fără antecedente

penale, este căsătorit, a avut o atitudine sinceră pe parcursul cercetări

penale, a cooperat cu organele de urmărire penală și a depus eforturi în

vederea aflării adevărului, formulând un denunț la Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, aflat în lucru, a recunoscut săvârșirea faptei în

totalitate și a regretat-o, fiindu-i reținute dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen.

A

mai arătat că în timp ce se afla în arest preventiv soția i-a născut un copil,

pe care nu l-a văzut, aceasta este fără serviciu și fără indemnizație, astfel

că solicită să fie pus în libertate pentru a-și putea întreține familia,

arătând că se va prezenta la toate termenele de judecată și nu mai are cum să

influențeze buna desfășurare a procesului penal.

Recursul

este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit

art. 136 alin. (1) C. proc. pen., în cauzele privitoare la infracțiuni

pedepsite cu închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului

penal, ori pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la judecată, se

poate lua față de acesta una din măsurile preventive, lit. d) a acestui articol

prevăzând arestarea preventivă.

Art.

148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr.

356/2006, prevede că măsura arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt

întrunite condițiile prevăzute de art. 143 și inculpatul a săvârșit o

infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau

pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în

libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

În

raport de actele dosarului Înalta Curte constată că împotriva inculpatului

F.B.C. s-a luat măsura arestării preventive, emițându-se Mandatul de Arestare

Preventivă nr. 257/UP din 14 octombrie 2011 emis de Tribunalul București,

secția a II-a penală.

Prin

Sentința penală nr. 1 din 8 decembrie 2011, Tribunalul Ilfov, secția penală, în

baza art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr.

78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și a art. 320

1

alin.

(7) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul F.B.C., la pedeapsa 3 (trei) ani

închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

În

baza dispozițiilor art. 65 C. pen., a aplicat inculpatului F.B.C. pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a

II-a, b) și c) C. pen., pe o durata de 2 (doi) ani după executarea pedepsei

principale.

În

baza dispozițiilor art. 71 C. pen., a aplicat inculpatului F.B.C. pedeapsa

accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a)

teza a II-a, b) și c) C. pen.

În

baza art. 289 alin. (1) C. pen., raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr.

78/2000, cu aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., a condamnat

pe inculpatul F.B.C. la 4 pedepse a câte 4 (patru) luni închisoare, pentru

săvârșirea a 4 infracțiuni de fals intelectual.

În

baza dispozițiilor art. 71 C. pen., a aplicat inculpatului F.B.C. pedeapsa

accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a)

teza a II-a, b) și c) C. pen., pe lângă fiecare dintre cele 4 pedepse

principale.

În

baza art. 26 C. pen., raportat la art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a) și

e) și alin. (3) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 320

1

alin. (7) C.

proc. pen., a condamnat pe inculpatul F.B.C. la pedeapsa de 2 (doi) ani

închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt calificat.

În

baza dispozițiilor art. 71 C. pen., a aplicat inculpatului F.B.C. pedeapsa

accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a)

teza a II-a, b) și c) C. pen.

În

baza art. 250 alin. (3) C. pen., cu aplicarea 320

1

alin. (7) C.

proc. pen., a condamnat pe inculpatul F.B.C. la pedeapsa de 4 (patru) luni

închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă.

În

baza dispozițiilor art. 71 C. pen., a aplicat inculpatului F.B.C. pedeapsa

accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a)

teza a II-a, b) și c) C. pen.

În

baza art. 217 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 320

1

alin. (7) C.

proc. pen., a condamnat pe inculpatul F.B.C. la pedeapsa de 1 (una) lună

închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere.

În

baza dispozițiilor art. 71 C. pen., a aplicat inculpatului F.B.C. pedeapsa

accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a)

teza a II-a, b) și c) C. pen.

În

baza dispozițiilor art. 34 lit. b) C. pen. și art. 35 alin. (1) C. pen.,

raportat la art. 33 lit. a) C. pen., a contopit pedepsele aplicate prin

prezenta hotărâre, urmând ca inculpatul F.B.C. să execute pedeapsa principală

cea mai grea, de 3 ani închisoare, sporită la 3 (trei) ani și 3 (trei) luni

închisoare, precum și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen., pe o durata de 2

(doi) ani după executarea pedepsei principale.

În

baza dispozițiilor art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menținut starea de arest

a inculpatului F.B.C.

În

baza dispozițiilor art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului

F.B.C. durata reținerii și arestării preventive, de la 14 octombrie 2011 la zi.

În

baza art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr.

78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și a art. 320

1

alin.

(7) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul M.M.M., la pedeapsa 3 (trei) ani

închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

În

baza dispozițiilor art. 65 C. pen., a aplicat inculpatului M.M.M. pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a

II-a, b) și c) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei

principale.

În

baza dispozițiilor art. 71 C. pen., a aplicat inculpatului M.M.M. pedeapsa

accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a)

teza a II-a, b) și c) C. pen.

În

baza art. 289 alin. (1) C. pen., raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr.

78/2000, cu aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., a condamnat

pe inculpatul M.M.M. la 2 pedepse a câte 4 (patru) luni închisoare, pentru

săvârșirea a 2 infracțiuni de fals intelectual.

În

baza dispozițiilor art. 71 C. pen., a aplicat inculpatului M.M.M. pedeapsa

accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a)

teza a II-a, b) și c) C. pen.

În

baza art. 26 C. pen., raportat la art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a) și

e) și alin. (3) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 320

1

alin. (7) C.

proc. pen., a condamnat pe inculpatul M.M.M. la pedeapsa de 2 (doi) ani

închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt calificat.

În

baza dispozițiilor art. 71 C. pen., a aplicat inculpatului M.M.M. pedeapsa

accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a)

teza a II-a, b) și c) C. pen.

În

baza dispozițiilor art. 34 lit. b) C. pen. și art. 35 alin. (1) C. pen.,

raportat la art. 33 lit. a) C. pen., a contopit pedepsele aplicate prin

prezenta hotărâre, urmând ca inculpatul M.M.M. să execute pedeapsa principală

cea mai grea, de 3 (trei) ani închisoare, precum și pedeapsa complementară a

interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C.

pen., pe o durata de 2 (doi) ani după executarea pedepsei principale.

În

baza dispozițiilor art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menținut starea de arest

a inculpatului M.M.M.

În

baza dispozițiilor art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului

M.M.M. durata reținerii și arestării preventive, de la 14 octombrie 2011 la zi.

În

fapt, în ceea ce-l privește pe inculpatul F.B.C. s-a reținut că în perioada 29

iunie 2011 - 8 august 2011, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu

(polițist) a pretins, primit și acceptat bunuri și diferite sume de bani de la

diferite persoane pentru neîndeplinirea sarcinilor de serviciu, fapte săvârșite

în coautorat cu agentul de poliție M.M.M.

Art.

23 din Constituția României garantează libertatea individuală și siguranța

persoanei.

În

conformitate cu dispozițiile art. 5 parag. 1 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului, orice persoană are dreptul la liberate și nimeni nu poate

fi lipsit de libertatea sa. Proclamând dreptul la libertate, Convenția consacră

implicit principiul după care nicio persoană nu trebuie să fie lipsită de

libertate în mod arbitrar, privarea licită de libertate fiind expres și

limitativ prevăzută în dispozițiile art. 5 parag. 1 lit. c) din aceeași

Convenție.

Legalitatea

sau regularitatea detenției obligă ca arestarea preventivă a unei persoane și

menținerea acestei măsuri să se facă în conformitate cu normele legale de fond

și de procedură prevăzute de legea națională, care la rândul lor, trebuie să

fie compatibile cu dispozițiile Convenției.

Astfel

cum a statuat și instanța de contencios european, pericolul de împiedicare a

bunei desfășurări a procedurii penale nu poate fi invocat în mod abstract de

autorități, ci trebuie să se bazeze pe probe faptice (cauza Becciev c.

Moldovei). La fel este și cazul tulburării ordinii publice: dacă un astfel de

motiv poate intra în discuție din perspectiva art. 5 în aceste circumstanțe

excepționale și în măsura în care dreptul intern recunoaște această noțiune, el

nu poate fi considerat ca relevant și suficient decât dacă se întemeiază pe

fapte de natură să demonstreze că punerea în libertate a deținutului ar tulbura

într-adevăr ordinea publică (cauza Letellier c. Franței).

La

menținerea unei persoane în detenție, instanțele de judecată nu trebuie să se

raporteze numai la gravitatea faptelor, ci și la alte circumstanțe, în special

cu privire la caracterul persoanei în cauză, domiciliul său, profesia,

resursele materiale, legătura cu familia (cauza Neumeister c. Austriei).

În

ceea ce privește natura și pericolul social al infracțiunilor pentru care a fost

trimis în judecată inculpatul, este adevărat că - în măsura în care se va

dovedi că ele există și au fost comise cu vinovăție de acesta - sunt grave, dar

natura și gravitatea faptelor nu pot constitui criterii care să îl excludă de

plano pe inculpat de dreptul legal și constituțional de a fi pus în libertate

în cursul procedurii. Aceasta cu atât mai mult cu cât, o dată cu trecerea

timpului rezonanța socială negativă a faptelor se estompează.

A

considera că o persoană acuzată de fapte de o anumită gravitate trebuie

arestată preventiv și menținută în această stare până la soluționarea fondului

cauzei sau până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, care

eventual s-ar pronunța în cauză, fără posibilitatea de a fi pusă în libertate

în cursul procedurii este nepermis, fiind contrar legii.

Analizând

dispozițiile legale anterior menționate, în raport de dispozițiile art. 300

1

alin. (2) C. proc. pen., instanța constată că nu există temeiuri noi care să

justifice privarea de libertate a inculpatului F.B.C., astfel că buna

desfășurare a procesului penal se poate realiza și cu acesta în stare de

libertate.

Referitor

la persoana inculpatului, Înalta Curte constată că acesta nu are antecedente

penale, a recunoscut comiterea faptei, a avut o atitudine corespunzătoare în

fața instanței de judecată, s-a pronunțat deja o hotărâre de condamnare în fond

împotriva acestuia, la acest moment procesual fără a exista riscul că ar putea

influența aflarea adevărului, a martorilor sau că ar perturba în vreun fel

cercetarea judecătorească.

Așa

fiind, Înalta Curte urmează a admite recursul declarat de inculpatul F.B.C. și

a dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de inculpatul F.B.C. împotriva încheierii din 26 ianuarie

2012 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr.

19/93/2011 (124/2012).

Casează

încheierea atacată și rejudecând:

Revocă

măsura arestării preventive a inculpatului F.B.C. dispusă prin încheierea din

14 octombrie 2011 a Tribunalului București - secția a II-a penală, în Dosarul

nr. 66760/3/2011, în baza căreia a fost emis mandatul de arestare preventivă

nr. 257/UP din 14 octombrie 2011.

Dispune

punerea de îndată în libertate a inculpatului dacă nu este arestat în altă

cauză.

Cheltuielile

judiciare rămân în sarcina statului

Onorariul

de avocat pentru apărătorul din oficiu, în sumă de 100 RON, se va plăti din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 16 februarie 2012.

Procesat de GGC - GV