ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 456/2012

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 26 ianuarie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 19/93/2011 (124/2012), Curtea de Apel București, secția I penală, pe rol fiind soluționarea apelurilor declarate de inculpații F.B.C. și M.M.M. împotriva Sentinței penale nr. 1 din 8 decembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Ilfov în Dosarul nr. 19/93/2011, a pus în discuție starea de arest a apelanților inculpați. Constatând că temeiurile de fapt și de drept avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de apelanții inculpați F.B.C. și M.M.M. subzistă și în prezent, în temeiul art. 300 2 C. proc. pen. raportat la art. 160 b alin. (3) C. proc.

pen., s-a menținut măsura arestării preventive a acestora. În termen legal, inculpatul F.B.C. a declarat recurs împotriva încheierii menționate, invocând dispozițiile art. 160 b raportat la 300 2 C. proc. pen. și solicitând, în principal, revocarea măsurii arestării preventive și punerea sa în libertate, în raport de faptul că nu există temeiuri noi sau indicii că ar săvârși o altă faptă, iar cercetarea judecătorească s-a încheiat. În subsidiar, a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea sau țara, având în vedere că este fără antecedente penale, este căsătorit, a avut o atitudine sinceră pe parcursul cercetări penale, a cooperat cu organele de urmărire penală și a depus eforturi în vederea aflării adevărului, formulând un denunț la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, aflat în lucru, a recunoscut săvârșirea faptei în totalitate și a regretat-o, fiindu-i reținute dispozițiile art. 320 1 C. proc.

pen. A mai arătat că în timp ce se afla în arest preventiv soția i-a născut un copil, pe care nu l-a văzut, aceasta este fără serviciu și fără indemnizație, astfel că solicită să fie pus în libertate pentru a-și putea întreține familia, arătând că se va prezenta la toate termenele de judecată și nu mai are cum să influențeze buna desfășurare a procesului penal. Recursul este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Potrivit art. 136 alin. (1) C. proc. pen., în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, ori pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la judecată, se poate lua față de acesta una din măsurile preventive, lit. d) a acestui articol prevăzând arestarea preventivă.

Art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, prevede că măsura arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 143 și inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică. În raport de actele dosarului Înalta Curte constată că împotriva inculpatului F.B.C. s-a luat măsura arestării preventive, emițându-se Mandatul de Arestare Preventivă nr. 257/UP din 14 octombrie 2011 emis de Tribunalul București, secția a II-a penală. Prin Sentința penală nr. 1 din 8 decembrie 2011, Tribunalul Ilfov, secția penală, în baza art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

și a art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul F.B.C., la pedeapsa 3 (trei) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită. În baza dispozițiilor art. 65 C. pen., a aplicat inculpatului F.B.C. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen., pe o durata de 2 (doi) ani după executarea pedepsei principale. În baza dispozițiilor art. 71 C. pen., a aplicat inculpatului F.B.C. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. În baza art. 289 alin. (1) C. pen., raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc.

pen., a condamnat pe inculpatul F.B.C. la 4 pedepse a câte 4 (patru) luni închisoare, pentru săvârșirea a 4 infracțiuni de fals intelectual. În baza dispozițiilor art. 71 C. pen., a aplicat inculpatului F.B.C. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen., pe lângă fiecare dintre cele 4 pedepse principale. În baza art. 26 C. pen., raportat la art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a) și e) și alin. (3) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul F.B.C. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt calificat. În baza dispozițiilor art. 71 C. pen., a aplicat inculpatului F.B.C.

pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. În baza art. 250 alin. (3) C. pen., cu aplicarea 320 1 alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul F.B.C. la pedeapsa de 4 (patru) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă. În baza dispozițiilor art. 71 C. pen., a aplicat inculpatului F.B.C. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. În baza art. 217 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul F.B.C. la pedeapsa de 1 (una) lună închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere.

În baza dispozițiilor art. 71 C. pen., a aplicat inculpatului F.B.C. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. În baza dispozițiilor art. 34 lit. b) C. pen. și art. 35 alin. (1) C. pen., raportat la art. 33 lit. a) C. pen., a contopit pedepsele aplicate prin prezenta hotărâre, urmând ca inculpatul F.B.C. să execute pedeapsa principală cea mai grea, de 3 ani închisoare, sporită la 3 (trei) ani și 3 (trei) luni închisoare, precum și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen., pe o durata de 2 (doi) ani după executarea pedepsei principale. În baza dispozițiilor art. 350 alin. (1) C. proc.

pen., a menținut starea de arest a inculpatului F.B.C. În baza dispozițiilor art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului F.B.C. durata reținerii și arestării preventive, de la 14 octombrie 2011 la zi. În baza art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și a art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul M.M.M., la pedeapsa 3 (trei) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită. În baza dispozițiilor art. 65 C. pen., a aplicat inculpatului M.M.M. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza dispozițiilor art. 71 C. pen., a aplicat inculpatului M.M.M. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. În baza art. 289 alin. (1) C. pen., raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul M.M.M. la 2 pedepse a câte 4 (patru) luni închisoare, pentru săvârșirea a 2 infracțiuni de fals intelectual. În baza dispozițiilor art. 71 C. pen., a aplicat inculpatului M.M.M. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. În baza art. 26 C. pen., raportat la art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a) și e) și alin. (3) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc.

pen., a condamnat pe inculpatul M.M.M. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt calificat. În baza dispozițiilor art. 71 C. pen., a aplicat inculpatului M.M.M. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. În baza dispozițiilor art. 34 lit. b) C. pen. și art. 35 alin. (1) C. pen., raportat la art. 33 lit. a) C. pen., a contopit pedepsele aplicate prin prezenta hotărâre, urmând ca inculpatul M.M.M. să execute pedeapsa principală cea mai grea, de 3 (trei) ani închisoare, precum și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen., pe o durata de 2 (doi) ani după executarea pedepsei principale.

În baza dispozițiilor art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpatului M.M.M. În baza dispozițiilor art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului M.M.M. durata reținerii și arestării preventive, de la 14 octombrie 2011 la zi. În fapt, în ceea ce-l privește pe inculpatul F.B.C. s-a reținut că în perioada 29 iunie 2011 - 8 august 2011, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu (polițist) a pretins, primit și acceptat bunuri și diferite sume de bani de la diferite persoane pentru neîndeplinirea sarcinilor de serviciu, fapte săvârșite în coautorat cu agentul de poliție M.M.M. Art. 23 din Constituția României garantează libertatea individuală și siguranța persoanei.

În conformitate cu dispozițiile art. 5 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană are dreptul la liberate și nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa. Proclamând dreptul la libertate, Convenția consacră implicit principiul după care nicio persoană nu trebuie să fie lipsită de libertate în mod arbitrar, privarea licită de libertate fiind expres și limitativ prevăzută în dispozițiile art. 5 parag. 1 lit. c) din aceeași Convenție. Legalitatea sau regularitatea detenției obligă ca arestarea preventivă a unei persoane și menținerea acestei măsuri să se facă în conformitate cu normele legale de fond și de procedură prevăzute de legea națională, care la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispozițiile Convenției.

Astfel cum a statuat și instanța de contencios european, pericolul de împiedicare a bunei desfășurări a procedurii penale nu poate fi invocat în mod abstract de autorități, ci trebuie să se bazeze pe probe faptice (cauza Becciev c. Moldovei). La fel este și cazul tulburării ordinii publice: dacă un astfel de motiv poate intra în discuție din perspectiva art. 5 în aceste circumstanțe excepționale și în măsura în care dreptul intern recunoaște această noțiune, el nu poate fi considerat ca relevant și suficient decât dacă se întemeiază pe fapte de natură să demonstreze că punerea în libertate a deținutului ar tulbura într-adevăr ordinea publică (cauza Letellier c. Franței).

La menținerea unei persoane în detenție, instanțele de judecată nu trebuie să se raporteze numai la gravitatea faptelor, ci și la alte circumstanțe, în special cu privire la caracterul persoanei în cauză, domiciliul său, profesia, resursele materiale, legătura cu familia (cauza Neumeister c. Austriei). În ceea ce privește natura și pericolul social al infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, este adevărat că - în măsura în care se va dovedi că ele există și au fost comise cu vinovăție de acesta - sunt grave, dar natura și gravitatea faptelor nu pot constitui criterii care să îl excludă de plano pe inculpat de dreptul legal și constituțional de a fi pus în libertate în cursul procedurii.

Aceasta cu atât mai mult cu cât, o dată cu trecerea timpului rezonanța socială negativă a faptelor se estompează. A considera că o persoană acuzată de fapte de o anumită gravitate trebuie arestată preventiv și menținută în această stare până la soluționarea fondului cauzei sau până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, care eventual s-ar pronunța în cauză, fără posibilitatea de a fi pusă în libertate în cursul procedurii este nepermis, fiind contrar legii. Analizând dispozițiile legale anterior menționate, în raport de dispozițiile art. 300 1 alin. (2) C. proc. pen., instanța constată că nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate a inculpatului F.B.C., astfel că buna desfășurare a procesului penal se poate realiza și cu acesta în stare de libertate.

Referitor la persoana inculpatului, Înalta Curte constată că acesta nu are antecedente penale, a recunoscut comiterea faptei, a avut o atitudine corespunzătoare în fața instanței de judecată, s-a pronunțat deja o hotărâre de condamnare în fond împotriva acestuia, la acest moment procesual fără a exista riscul că ar putea influența aflarea adevărului, a martorilor sau că ar perturba în vreun fel cercetarea judecătorească. Așa fiind, Înalta Curte urmează a admite recursul declarat de inculpatul F.B.C. și a dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul F.B.C. împotriva încheierii din 26 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. 19/93/2011 (124/2012). Casează încheierea atacată și rejudecând: Revocă măsura arestării preventive a inculpatului F.B.C. dispusă prin încheierea din 14 octombrie 2011 a Tribunalului București - secția a II-a penală, în Dosarul nr. 66760/3/2011, în baza căreia a fost emis mandatul de arestare preventivă nr. 257/UP din 14 octombrie 2011. Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului dacă nu este arestat în altă cauză. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului Onorariul de avocat pentru apărătorul din oficiu, în sumă de 100 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 16 februarie 2012. Procesat de GGC - GV