ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3608/2012

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 150 din 14 martie 2011 pronunțată de Tribunalul Dolj, s-a dispus, în baza art. 334 C. proc. pen. schimbarea încadrării juridice a faptei comise de inculpatul F.M. din infracțiunea prev. de art. 254 C. pen. rap. la art. 7 din Legea nr. 78/2000 în infracțiunea prev. de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. rap. la art. 7 din Legea nr. 78/2000. În baza art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. rap. la art. 7 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul F.M., agent de poliție la IPJ Dolj, la pedeapsa de 3 luni închisoare.

Au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) - c) C. pen., cu excepția dreptului de a alege, pe durata prev. de art. 71 C. pen. În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe durata prev. de art. 82 C. pen., respectiv 2 ani și 3 luni termen de încercare. În conformitate cu disp. art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei accesorii pe durata aceluiași termen de încercare. S-a atras atenția inculpatului asupra disp. art. 83 C. pen. privind revocarea suspendării în cazul comiterii de noi infracțiuni. Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 600 RON, cheltuieli judiciare statului. Prima instanță a reținut, în esență, că la data de 10 aprilie 2010, inculpatul F.M.

era repartizat să desfășoare activitate de patrulare în zona centrală a mun. Craiova, împreună cu colegul său, martorul L.M.V., cu autoutilitara D.L. cu nr. MAI XXXXX pe traseul Calea Severinului - Calea București. În jurul orelor 17 - 18:00 la intersecția Unirea cei doi agenți de poliție au trecut de semafor pe culoarea verde după care inculpatul i-a spus colegului său să meargă mai încet pentru a observa dacă trece cineva pe roșu. În spatele mașinii celor doi circula au autoturism cu numere de înmatriculare străine, iar inculpatul i-a spus colegului său să oprească respectivul autoturism deoarece a trecut pe roșu. Inculpatul F.M. a acționat telecomanda și a pornit girofarul mașinii de poliție, iar autoturismul cu numere de înmatriculare străine a oprit pe dreapta în zona Teatrului Național din Craiova.

Inițial din mașină au coborât ambii agenți de poliție după care martorul L. a revenit la mașină întrucât a observat că cei trei ocupanți ai autoturismului nu au un comportament agresiv. Inculpatul F.M. a mers la mașina oprită, s-a prezentat, a cerut actele șoferului spunându-i că a trecut pe culoarea roșie a semaforului, după care i-a cerut să-l urmeze până pe strada România Muncitoare, situată în spatele Judecătoriei Craiova. Inculpatul a motivat această solicitare prin faptul că se aflau pe o arteră intens circulată, iar staționarea celor două mașini stânjenea buna desfășurare a traficului. Ajunși pe str. România Muncitoare, cei doi agenți de poliție au rămas în mașină, iar denunțătorul C.A.I., șoferul mașinii oprite, a venit la ei.

Inculpatul i-a spus acestuia că urmează să-i rețină permisul de conducere deoarece a trecut pe culoarea roșie a semaforului. Din declarația denunțătorului și a martorului L. (celălalt agent de poliție) instanța de fond a reținut că inculpatul l-a întrebat apoi pe denunțător "cum facem?", iar acesta i-a spus că nu prea are bani, inculpatul întrebându-l câte are, după care i-a dat actele mașinii (certificatul de înmatriculare) și i-a spus să se ducă la mașină și să se gândească. Martorul C.J.F. a mers la mașină și a pus în respectivele acte suma de 70 RON pe care o avea în portofel după care a mers la mașina poliției și i-a dat inculpatului actele în care se aflau banii, iar acesta a încheiat un proces-verbal prin care martorul era amendat cu suma de 60 RON pentru nepurtarea centurii de siguranță.

Din declarația martorului L. s-a reținut că acesta a văzut când inculpatul a pus în torpedoul mașinii mai multe bancnote pe care, ulterior, după ce s-a încheiat procesul-verbal și au plecat, le-a luat și le-a pus în buzunar, printre aceste bancnote se afla și una de 50 RON. Ulterior martorul T.L.V. (aflat în mașina denunțătorului C.) a luat legătura cu mama sa, i-a povestit ce li s-a întâmplat, s-au întâlnit cu aceasta și s-au dus la poliție unde au denunțat cele petrecute. Inculpatul F.M. și martorul L. au fost chemați la sediu, s-au prezentat, iar inculpatul, de bunăvoie, a permis efectuarea unui control asupra portofelului său. În portofel a fost găsită suma de 137,5 RON, compusă din: 2 bancnote de 50 RON, 3 de 10 RON, 1 de 5 RON și 2 de 1 RON.

Pentru reținerea acestei stări de fapt au fost avute în vedere probele administrate pe parcursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, respectiv: declarația denunțătorului C.A.I., declarațiile martorilor T.C.L., P.E.C., C.J.F., L.M.V., proces-verbal încheiat cu ocazia constatării bunurilor aflate în posesia inculpatului, declarațiile inculpatului. Pentru conturarea exactă a stării de fapt, a celor întâmplate după ce C.A.I. și prietenii săi au reclamat fapta organelor de poliție, dar și pentru relevarea unor aspecte privind persoana inculpatului și eventualele relații tensionate cu șeful său ierarhic, comisarul T.I., au mai fost audiați ca martori P.M.N., D.N., A.A. și R.C. Din declarațiile inculpatului prima instanță a constatat că acesta nu recunoaște comiterea faptei pentru care a fost trimis în judecată și a relevat o serie de inadvertențe în declarațiile martorilor, privind desfășurarea evenimentelor de la data respectivă (de ex.

locul unde se aflau banii dați inculpatului - în torpedoul mașinii sau în portofel - sau cu privire la faptul că martorul C. nu le-a spus în ce scop a dat suma respectivă polițistului etc.). Totodată, inculpatul a explicat declarația martorului L. prin faptul că, inițial ambii au fost suspectați de comiterea infracțiunii de luare de mită. Instanța de fond a înlăturat apărările inculpatului menționând că toți martorii au făcut vorbire de suma de 70 RON și că aceasta ar fi fost dată pentru un singur scop - acela de a nu reține permisul pe motivul trecerii pe culoarea roșie a semaforului. În ceea ce privește inadvertențele dintre declarațiile martorilor, semnalate de inculpat, s-a arătat că acestea sunt justificate de trecerea timpului (între momentele în care au fost audiați), dar și de faptul că toți cei implicați au discutat între ei despre cele întâmplate și au preluat informații unii de la alții.

Referitor la martorul L.M.V., s-a arătat că în raportul pe care l-a scris inițial despre acest eveniment nu a menționat faptul că inculpatul ar fi luat vreo sumă de bani, pentru că acesta din urmă îl rugase să dea amândoi aceiași declarație în care să nege că el ar fi luat acea sumă. Totodată, s-a mai arătat că deși ar fi existat o complicitate morală a martorului L., neformularea de acuzații penale împotriva acestuia, de către organul de urmărire penală, nu conduce la concluzia nevinovăției inculpatului. În ceea ce privește încadrarea juridică dată faptei, prima instanță a reținut că sunt aplicabile și disp. art. 254 alin. (2) C. pen. deoarece inculpatul, în calitatea sa de agent de poliție, avea atribuții de constatare și de sancționare a contravențiilor rutiere.

Ca atare, s-a dispus schimbarea încadrării juridice față de cea menționată de rechizitoriu. Ca formă a vinovăției inculpatului a fost reținută intenția directă întrucât, din probele administrate în cauză, s-a reținut că nu este sinceră susținerea inculpatului în sensul că nu i-ar fi reproșat denunțătorului trecerea pe culoarea roșie a semaforului. Față de cererea subsidiară a apărării, prima instanță a statuat că în cauză nu pot fi reținute disp. art. 256 C. pen. - primirea de foloase necuvenite - deoarece primirea sumei de bani a fost anterioară încheierii acelui proces-verbal de contravenție, prin care denunțătorul era sancționat pentru că nu purta centura de siguranță și, oricum, dacă acel proces-verbal ar fi fost încheiat legal, nu se justifica oferirea agentului de poliție a unei sume de bani, mai mari decât amenda aplicată.

S-a mai arătat că, datorită impactului public și semnificației deosebite pe care săvârșirea unor astfel de infracțiuni le are în societate, nu se poate conchide că fapta inculpatului ar fi în mod vădit lipsită de pericolul social al unei infracțiuni. În fine, la individualizarea judiciară a pedepsei, prima instanță a arătat că are în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., și a reținut circumstanțe atenuante - date privind conduita bună a inculpatului anterior comiterii acestei fapte, împrejurarea că a fost evidențiat pentru munca depusă ca agent de poliție - precum și suma relativ mică ce a făcut obiectul mitei. Totodată, s-a apreciat că scopul preventiv-educativ al pedepsei poate fi atins și fără privare de libertate și s-a dispus suspendarea condiționată a executării.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel inculpatul. În motivarea apelului sentința a fost criticată pentru nelegalitate și netemeinicie invocându-se, în esență, faptul că s-a comis o eroare în aprecierea probelor și că infracțiunea de luare de mită nu a fost comisă în niciuna din modalitățile incriminate de textul de lege - pretindere sau primire a unei sume de bani făcându-se referire la declarația olografă a denunțătorului C., în care acesta arăta că "(...) am fost întrebat de polițist dacă am bani să plătesc amenda și am răspuns că am la mine 70 RON (...)" și la declarațiile martorilor T., C.J.F. și raportul lui L. în care nu se vorbește despre nicio acțiune de pretindere. S-a făcut referire și la declarațiile ulterioare ale acestor martori, dar și la declarația martorei P.E.C.

și s-a arătat că, eventual, intenția de a da bani polițistului a aparținut chiar șoferului, din moment ce martorilor le era teamă să nu răspundă penal, alături de șofer. S-a conchis că din probele administrate în cauză nu ar rezulta nici măcar acest fapt - acela că inculpatul ar fi primit de la denunțătorul C. suma de 70 RON. În acest sens s-a făcut trimitere, pe larg, la inadvertențe din declarațiile martorilor cu privire la locul de unde C. a luat suma de bani (din torpedo sau din portofel), la faptul că martora P.E.C. , mama martorului T., este cea care a avut inițiativa deplasării la poliție și că scopul pentru care s-a dus acolo era altul (să verifice dacă agenții de poliție pot încasa în mod direct amenzi și dacă F.M.

este într-adevăr polițist) și s-a susținut că asupra martorilor, în special asupra lui L.M.V. s-au făcut presiuni (în sensul că "a fost iertat") pentru ca să contureze o eventuală luare de mită împotriva inculpatului. S-a invocat și faptul că prima instanță nu s-ar fi pronunțat asupra cererii inculpatului de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de luare de mită în cea de primire de foloase necuvenite și că este greșit încadrată juridic fapta prin raportare la art. 7 din Legea nr. 78/2000 privind sancționarea unor fapte de corupție. Prin Decizia penală nr. 267 din 8 decembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul F.M., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare statului.

Pe parcursul judecării apelului, instanța l-a audiat pe inculpat, acesta menținându-și poziția de nerecunoaștere a primirii vreunei sume de bani, susținând că martorul L. ar mai fi dat o declarație, la sediul Secției 1 Poliție a mun. Craiova, în prezența comisarului șef T.I. și a unui ofițer DGA, declarație care nu se regăsește la dosar. A mai arătat că l-a oprit pe denunțător în trafic pentru că era o mașină cu numere de Spania și a observat că nu purta centură și că între mama denunțătorului și comisarul T.I. ar exista o anumită relație, nu poate preciza de ce natură, dar a văzut-o de multe ori în biroul acestuia. Având în vedere cele declarate de inculpat, instanța de apel a solicitat Serviciului Județean Anticorupție din cadrul IPJ Dolj înaintarea unei copii a acelei declarații a martorului L. la care inculpatul a făcut referire.

Cu Adresa din 21 octombrie 2011, instituția respectivă a comunicat că lucrătorii acestui serviciu nu l-au audiat pe acest martor și nici nu au fost în posesia vreunei declarații a acestuia. Inculpatul a depus la dosar copia plângerii pe care a formulat-o împotriva martorului L.M.V. și a solicitat audierea ca martor a ofițerului de serviciu de la Secția 1 Poliție Craiova din data de 10 aprilie 2010 precum înaintarea de către IPJ Dolj a caracterizărilor (aprecierilor) de serviciu. Prin Încheierea din 1 noiembrie 2011, instanța de apel a respins cererea de audiere ca martor a ofițerului de serviciu din ziua respectivă, apreciind că nu este utilă și concludentă cauzei și a încuviințat solicitarea caracterizărilor de serviciu care au și fost înaintate de către IPJ Dolj.

Analizând ansamblul probelor administrate în cauză față de criticile formulate de inculpat, instanța de apel a constatat că apelul este nefondat. Referitor la temeinicia sentinței, s-a reținut că sunt nefondate susținerile inculpatului privind inexistența faptei, fiind în mod cert stabilit din probe - și recunoscut inclusiv de inculpat - faptul că a oprit în trafic autoturismul condus de martorul C.A.I., autoturism în care se mai aflau martorii T.L.C. și C.J.F. Instanța de apel a apreciat că are importanță pentru înțelegerea reacției celor trei persoane pe parcursul desfășurării evenimentelor vârsta acestora, respectiv C.A.I. -18 ani și 5 luni, T.L.C. - 17 ani și 1 lună, iar C.J.F. - 17 ani și 2 luni.

S-a arătat că este vorba de persoane extrem de tinere și care, cel mai probabil, nu avuseseră de-a face până atunci cu polițiștii de la circulație și nu știau exact ce drepturi au și cum anume trebuie procedat, inculpatul profitând de acest context - lucru relevat de declarația celuilalt agent de poliție, martorul L.M.V. - față de care inculpatul s-a exprimat că "vrea să-l facă pe șofer" și că numai o astfel de intenție explică de ce inculpatul l-a întrebat pe martorul C. într-un mod intimidant dacă "îi mai trebuie permisul" (a se vedea declarația constantă a acestui martor în acest sens), după ce l-a acuzat că ar fi trecut cu mașina pe culoarea roșie a semaforului și, la răspunsul evident afirmativ al martorului, i-a cerut să-l urmeze cu mașina până pe o stradă lăturalnică situată la o distanță apreciabilă de locul unde l-a oprit inițial (aprox.

500 m). Explicația pe care inculpatul a dat-o unei asemenea deplasări - în sensul că încurcau circulația în zona unde l-a oprit inițial - a fost apreciată ca fiind puerilă, întrucât în locul respectiv strada avea 2 benzi de circulație și o linie de tramvai și nu era o oră de vârf, iar în imediata apropiere se afla parcarea de la Teatrul Național, unde mașinile puteau staționa fără a stânjeni pe nimeni. Instanța de apel a constatat că și prin exclusiva raportare la primele declarații olografe ale martorilor, așa cum se solicită în motivele de apel, existența faptei este dovedită, martorul C. arătând că ajunși pe str. România Muncitoare s-a dus la mașina de poliție și a fost întrebat de inculpat dacă "(...) am bani să plătesc amenda și am răspuns că mai am la mine 70 RON". Această declarație se coroborează pe deplin cu declarațiile celorlalți doi ocupanți ai mașinii - martorii T. și C.J.F.

- care au văzut când martorul C. a pus o sumă de bani în actele mașinii - 70 RON, formați dintr-o bancnotă de 50 RON și două de câte 10 RON - și s-a deplasat din nou la mașina de poliție, în partea dreaptă a mașinii (locul unde se afla inculpatul). Inițial martorul C.J.F. a arătat că martorul C. a scos acea sumă din portofel, iar martorul T. nu a indicat de unde au fost luați banii, faptul că ulterior au apărut unele inadvertențe în privința locului de unde au fost luați banii - din torpedoul mașinii sau din portofel - nereprezentând niciun fel de importanță din punctul de vedere al existenței acelei sume de bani și a predării ei către inculpat.

S-a apreciat că inculpatul nu a pretins acești bani în mod direct însă în mod indirect a sugerat acest lucru martorului C. - acuzându-l de trecere pe culoarea roșie a semaforului, contravenție pentru care se reține permisul, l-a întrebat apoi într-un mod intimidant și ironic dacă "îi mai trebuie permisul" și apoi l-a întrebat de banii de "amendă", deși legislația în vigoare nu permite ca agenții de circulație să încaseze amenzi. În ceea ce-l privește pe celălalt martor ocular, agentul de poliție L.M.V., instanța de control a precizat că în raportul pe care acesta l-a întocmit inițial, în data de 10 aprilie 2010, nu a menționat nimic despre vreo discuție cu F.M., sau despre suma de bani primită de acesta, lucru explicabil prin faptul că erau totuși colegi și că, deși nu a fost de acord cu cea ce făcuse, a cedat rugăminții lui F.M.

înainte de a scrie raportul respectiv, de a nu arăta nimic cu privire la acea sumă de bani. Instanța a avut în vedere și faptul că martorul L. era mai mic în vârstă decât inculpatul cu 12 ani, avea o vechime mai mică în poliție și se afla probabil pentru prima dată în fața unei astfel de situații, acesta fiind motivul pentru care, inițial, a încercat să-și acopere colegul și totodată că acel "Raport" nu constituie o declarație de martor în sensul legii procesual-penale și, ca atare, martorul nu poate fi învinuit de mărturie mincinoasă.

Ulterior însă, realizând gravitatea celor întâmplate - aspect care rezultă din faptul că s-a mai întâlnit după aceea cu inculpatul, în prezența avocatei acestuia, martora P.M.N., părând speriat de posibila acuzație de complicitate la luare de mită și plângând - martorul a revenit asupra celor susținute în raport, iar în momentul în care a fost audiat ca martor, în declarațiile date sub jurământ, a prezentat o altă variantă a faptelor, confirmând astfel cele susținute de martorii C., T. și C.J.F. S-a constatat că există totuși un punct neclar, acela că martorul L. a susținut în instanță că, în afară de declarația dată în fața procurorului, a mai dat o declarație în fața unei persoane de la Direcția Generală Anticorupție a MAI, iar departamentul respectiv neagă existența acestei declarații, dar chiar dacă ar exista o astfel de declarație, aceasta nu schimbă cu nimic aspectele de fapt rezultate din declarațiile celorlalți trei martori - T., C.J.F.

și C. În ceea ce privește declarațiile celorlalți martori - P.E.C. (mama lui T.L. și nu a denunțătorului, cum greșit s-a consemnat în declarația dată în fața instanței de apel), D.N., A.A. și R.C. - s-a constatat că aceștia nu au fost martori direcți la eveniment, ci au luat cunoștință despre el din povestirile celor trei tineri, aceste declarații neprezentând o relevanță prea mare în conturarea stării de fapt, iar eventualele inadvertențe din declarația martorei P.E.C. sau motivul pentru care aceasta s-a dus la poliție (să verifice dacă există un agent de poliție cu numele F.M. sau să reclame o faptă de corupție) neschimbând cu nimic starea de fapt. S-a concluzionat că martora P.E.C. s-a dus cu cei trei tineri la poliție întrucât a constatat că, deși dăduseră agentului de poliție o sumă de 70 RON, șoferul fusese totuși sancționat cu o amendă de 60 RON și i s-a părut nedrept acest lucru.

De asemenea, s-a arătat că nu prezintă nicio importanță dacă între agentul de poliție F.M. și șeful său direct - comandantul adjunct al Secției 1 Poliție Craiova, comisar șef T.I. - ar exista o relație profesională tensionată, sau că martora P.E.C. se cunoștea cu acesta mai demult. S-a apreciat astfel că starea de fapt reținută de prima instanță este corectă și rezultă din interpretarea probelor administrate.

În ceea ce privește criticile privind încadrarea juridică a faptei, instanța de apel a argumentat că este nefondată critica privind nepronunțarea primei instanțe asupra cererii de schimbare a încadrării juridice formulate de inculpat din infracțiunea de luare de mită în aceea de primire de foloase necuvenite, respingerea cererii de schimbare a încadrării juridice netrebuind menționată obligatoriu în cuprinsul minutei, atâta timp cât instanța a analizat-o și a arătat în considerentele hotărârii care sunt motivele pentru care a reținut infracțiunea cu care a fost sesizată și nu pe cea în care inculpatul a solicitat schimbarea de încadrare juridică.

Instanța de apel a constatat că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită și nu de primire de foloase necuvenite, și că în speță se întrepătrund ambele modalități de realizare a elementului material - pretinderea și primirea - întrucât inculpatul nu a pretins niciodată, în mod direct vreo sumă de bani, dar a lăsat să se înțeleagă acest lucru, iar în momentul în care conducătorul auto i-a oferit acea sumă, a acceptat-o. S-a apreciat că este nefondată și critica privind greșita încadrare juridică a faptei prin raportarea la disp.

art. 7 din Legea nr. 78/2000 privind sancționarea unor fapte de corupție și că, deși prima instanță nu a indicat la care din alineatele acestui articol face referire, este evident că s-a avut în vedere alin. (1), fiind singurul care se referă la luarea de mită (deoarece alin. (2) și (3) se referă la infracțiunile prev. de art. 256 și 257 C. pen.), referirea la art. 7 din Legea nr. 78/2000 fiind mai mult pentru acuratețe juridică, sentința atacată fiind legală și temeinică. În ceea ce privește perioada de arest preventiv de la 7 mai 2010 la 10 mai 2010, instanța a constatat că, deși nu s-a dedus această perioadă, nu s-a formulat vreo critică în acest sens și în plus, pedeapsa ce a fost aplicată inculpatului este cu suspendare condiționată a executării, iar deducerea perioadei de arest preventiv nu dobândește relevanță decât în caz de revocare a suspendării sau pentru calcularea, la final, a termenului de încercare.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, criticând-o, astfel, după cum rezultă din motivele scrise de recurs și concluziile orale ale apărătorului ales, pentru nelegalitatea probei constând în declarațiile martorului L.M.V., nelegala înlăturare a acestora, neatașarea la dosar a declarației date de martorul anterior indicat în fața ofițerilor DGA, nelămurirea contradicțiilor dintre declarațiile martorului, sugerarea de către instanță a declarației pe care martorul L. urma să o dea, greșita condamnare a inculpatului prin comiterea unei grave erori de fapt, inexistența unor probe indubitabile în susținerea condamnării, impunându-se o soluție de achitare în temeiul disp.

art. 10 lit. a) C. proc. pen., în drept au fost invocate cazurile de casare prev. de art. 385 9 pct. 10 și 18 C. proc. pen. Analizând recursul prin prisma criticilor invocate și din oficiu, în limitele reglementate de dispozițiile art. 385 9 alin. (3), raportat la art. 385 8 C. proc. pen., se constată că recursul este nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce urmează. Astfel, după cum rezultă din verificarea actelor dosarului și din analiza deciziei recurate, instanțele, în baza probelor legal administrate, respectiv readministrate în condiții de oralitate, nemijlocire și contradictorialitate, în cursul cercetării judecătorești, au stabilit în mod just starea de fapt și vinovăția inculpatului în comiterea faptei pentru care s-a dispus condamnarea.

Se reține în acest sens că fapta inculpatului F.M., care în calitatea de agent de poliție, la data de 10 aprilie 2010, a pretins (în mod indirect, prin sugerarea pretențiilor avute) și primit de la numitul C.A.I. suma de 70 RON pentru a nu își îndeplini atribuțiile de serviciu conform legii, în concret de a nu aplica martorului denunțător sancțiunea prevăzută de lege pentru fapta de a trece pe culoarea roșie a semaforului, aplicând o sancțiune mai ușoară, pentru pretinsa nepurtare a centurii de siguranță, realizează elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. rap. la art. 7 din Legea nr. 78/2000. În mod corect instanțele au evaluat materialul probator și și-au format convingerea pe baza probelor care s-au coroborat (potrivit art. 62, 63 C. proc.

pen.), având în vedere declarațiile denunțătorului, declarațiile martorilor date în cursul procesului penal, respectiv la organul de urmărire penală și în fața instanței, procesul-verbal de constatare a bunurilor aflate în posesia inculpatului. Se reține, totodată, că apărările recurentului-inculpat - privind, în esență, contradicțiile dintre probe au fost motivat înlăturate de către instanțe, starea de fapt și vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată și condamnat fiind stabilite pe baza probelor care s-au coroborat, după cum s-a arătat și anterior. Așa fiind, nu poate fi primită apărarea invocată în recurs - în sensul că recurentul-inculpat nu a comis fapta imputată și nici nu pot fi identificate elemente apte a susține cazul de casare menționat de către apărare, respectiv cel prev. de disp.

art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., deoarece materialul probator administrat legal de organele judiciare a fost corect evaluat și valorificat. Probele administrate și care s-au coroborat susțin și motivează soluția legal dispusă de către prima instanță și ulterior menținută de către instanța de apel, neatașarea la dosar a unei declarații extrajudiciare a unui martor, neavând aptitudinea de a schimba concluzia ce rezultă fără echivoc din probele administrate de organele judiciare. În ceea ce privește pedeapsa aplicată inculpatului, se constată că aceasta a fost corect individualizată, atât în ceea ce privește cuantumul, cât și modalitatea de executare, respectând criteriile generale de individualizare, reglementate de art. 72 C. pen.

și fiind aptă a conduce la realizarea scopurilor sancțiunii, astfel după cum acestea sunt prevăzute de art. 52 C. pen., pronunțarea condamnării constituind avertismentul necesar și suficient pentru schimbarea atitudinii inculpatului față de lege și normele de conduită pe care era obligat să le respecte. Se reține în acest sens că sancțiunea aplicată este justă deoarece reflectă gravitatea faptei, împrejurările în care a fost comisă, calitatea și funcția în exercițiul căreia inculpatul a comis fapta - care ar fi trebuit să excludă, în orice condiții, un atare comportament reprobabil. Se constată, astfel, că apărările inculpatului nu au fost și nu sunt în măsură să dovedească o situație de fapt contrară celei în mod motivat reținută de către instanțe, fiind nefondate apărările și criticile invocate în recurs.

În ceea ce privește grava eroare de fapt pretins comisă de către instanțe, se constată că starea de fapt și vinovăția inculpatului rezultă fără dubiu și cu evidență din probele legal administrate, negarea faptei și interpretarea într-un sens favorabil apărării a probelor existente, nefiind suficientă pentru a crea, în speță, un dubiu cu privire la comiterea infracțiunii și vinovăția inculpatului. Totodată, nu poate fi primit nici motivul de recurs prev. de disp. art. 385 9 pct. 10 C. proc. pen., instanțele analizând corect și complet cererile inculpatului, cu respectarea dreptului la apărare al acestuia. Pentru considerentele ce preced, constatându-se că hotărârea recurată este legală, temeinică și riguros motivată, precum și împrejurarea că motivele de recurs invocate de apărarea inculpatului nu sunt întemeiate, neexistând cazuri de casare a căror reținere din oficiu să conducă la casarea hotărârii instanței de apel a cărei menținere se impune, în temeiul disp.

art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul inculpatului va fi respins, ca nefondat. Potrivit disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul F.M. împotriva Deciziei penale nr. 267 din 8 decembrie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 6 noiembrie 2012. Procesat de GGC - AZ