ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 274/2012

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin Încheierea din 16 ianuarie 2012 Curtea

de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost învestită cu

judecarea cauzei cu privire la inculpații P.E.V. trimis în judecată pentru

comiterea infracțiunii de omor calificat, faptă prevăzută de art. 174, 175 lit.

a) și b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și T.V. trimis în

judecată pentru comiterea infracțiunii de instigare la omor calificat, faptă

prevăzută de art. 25 raportat la art. 174, 175 lit. a), b) și c) C. pen., iar

raportat la art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., a fost menținută

măsura arestării preventive luată față de inculpatul T.V. deținut în

Penitenciarul Codlea în baza Mandatului de arestare preventivă nr. 146 din 16

iunie 2011 emis de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

În baza art. 139 alin. (1) C. proc. pen. a

fost respinsă ca nefondată cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive

cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, neintervenind

nicio schimbare a temeiurilor care au determinat luarea, prelungirea și,

ulterior, menținerea măsurii arestării preventive.

Pentru a se hotărî astfel s-a reținut că

inculpatul T.V. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de

instigare la omor calificat, faptă prevăzută de art. 25 raportat la art. 174,

175 lit. a), b) și c) C. pen.

S-a reținut că potrivit dispozițiilor art.

300

2

C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat,

instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății,

legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând conform art. 160

b

C. proc. pen., în termenul de 60 de zile de care face vorbire alin. (1) al

acestui articol.

În alin. (2) și (3) ale aceluiași articol,

legiuitorul reglementează posibilitățile pe care le are la îndemână instanța

atunci când constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă

subzistă sau nu, dispunând, în primul caz, menținerea, iar în al doilea caz,

revocarea acesteia.

Potrivit dispozițiilor art. 139 alin. (1) C.

proc. pen., măsura preventivă luată se înlocuiește cu altă măsură preventivă,

când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii.

Curtea în urma probatoriului administrat a

reținut că dintre cazurile reglementate de art. 148 alin. (1) C. proc. pen., în

privința inculpatului T.V. au fost reținute ca temei al arestării preventive

cele prevăzute de lit. b) și f) C. proc. pen., măsura arestării preventive

fiind luată cu respectarea condițiilor de fond și formă care reglementează

această instituție, fiind legală și temeinică.

Astfel, potrivit normelor interne și

convenționale, măsura arestării preventive impune existența unor motive

plauzibile, noțiune dezvoltată de doctrină și jurisprudență și care depinde de

circumstanțele particulare ale fiecărui caz.

Dacă respectiva persoană ar fi comis sau nu

respectiva faptă, este rolul probațiunii, numai probele putând da relevanță

informativă asupra tuturor laturilor cauzei penale, inclusiv asupra măsurii

arestării preventive ce poate fi sau nu menținută, în condițiile art. 160

b

C. proc. pen.

Referitor la termenul rezonabil al măsurii

preventive, Curtea reține că acesta nu a fost depășit, atât prin prisma

reglementărilor interne, cât și a celor convenționale Curtea Europeană a

Drepturilor Omului, în cauza Allenet de Ribemont c. Franței, Hotărârea din 10

februarie 1995, a stabilit că durata rezonabilă a procedurii se apreciază în

fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale, după următoarele

criterii: complexitatea cauzei în fapt și în drept, comportamentul părților,

comportamentul autorităților și importanța pentru cel interesat a obiectului

procedurii.

Împotriva acestei încheieri, inculpatul T.V.

a declarat, în termen legal, recurs, solicitând, casarea încheierii atacate și

revocarea măsurii arestării preventive, apreciind că acesta nu prezintă pericol

pentru ordinea publică și că, lăsarea în libertate, nu va influența buna

desfășurare a procesului penal. Recursul este nefondat.

Potrivit art. 300

2

C. proc. pen.,

în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este

datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării

preventive.

Potrivit art. 160

b

alin. (3) C.

proc. pen., când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în

continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică

privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea

arestării preventive.

În raport cu stipulațiile art. 5 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului și ale art. 23 din Constituția

României, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci

când există motive verosimile de a se bănui că aceasta a săvârșit o infracțiune

sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârșirii unei noi

infracțiuni, fiind necesară, astfel, apărarea ordinii publice, a drepturilor și

libertăților cetățenilor, asigurarea desfășurării în bune condiții a procesului

penal.

Pericolul pentru ordinea publică își găsește

expresia și în starea de neliniște, în sentimentul de insecuritate în rândul

societății, generat de faptul că persoane bănuite de săvârșirea unor

infracțiuni grave sunt cercetate și judecate în stare de libertate.

Cu privire la pericolul concret pentru

ordinea publică, în cazul lăsării în libertate a inculpatului, Înalta Curte

apreciază că el rezultă din modul în care se presupune că a fost săvârșită

fapta, care prezintă un grad ridicat de pericol social - inculpatul fiind

trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de instigare la omor

calificat, faptă prevăzută de art. 25 raportat la art. 174, 175 lit. a), b) și

c) C. pen.

În plus, simpla trecere a unei anume perioade

de timp nu este de natură să diminueze rezonanța asupra gradului de pericol

public a faptelor deduse judecății, faptele imputate inculpatului fiind

generatoare de puternice emoții și de o puternică stare de insecuritate în

rândul comunității în care au fost comisă fapta. Pe de altă parte, indiciile de

repetabilitate a unor acte din sfera ilicitului penal permit concluzia că

inculpatul, dacă ar fi lăsat în libertate, ar reveni în mediul din care a fost

scos prin luarea măsurii preventive, reactivând astfel riscul de reiterare a

acțiunilor ilicite eliminat prin privarea sa de libertate.

Așa fiind, Curtea constată că protejarea

ordinii publice și asigurarea bunei desfășurări a procesului penal fac necesară

menținerea arestării preventive a inculpatului T.V.

Recursul declarat învederându-se, așadar,

nefondat, urmează ca, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., să fie respins.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul T.V.

împotriva încheierii Curții de Apel Brașov, secția penală și pronunțată în

Dosarul nr. 811/64/2011.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de

125 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON,

reprezentând onorariul parțial pentru apărarea din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 27 ianuarie

2012.

Procesat de GGC - LM