ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 274/2012

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Încheierea din 16 ianuarie 2012 Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost învestită cu judecarea cauzei cu privire la inculpații P.E.V. trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de omor calificat, faptă prevăzută de art. 174, 175 lit. a) și b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și T.V. trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de instigare la omor calificat, faptă prevăzută de art. 25 raportat la art. 174, 175 lit. a), b) și c) C. pen., iar raportat la art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., a fost menținută măsura arestării preventive luată față de inculpatul T.V.

deținut în Penitenciarul Codlea în baza Mandatului de arestare preventivă nr. 146 din 16 iunie 2011 emis de Curtea de Apel București, secția a II-a penală. În baza art. 139 alin. (1) C. proc. pen. a fost respinsă ca nefondată cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, neintervenind nicio schimbare a temeiurilor care au determinat luarea, prelungirea și, ulterior, menținerea măsurii arestării preventive. Pentru a se hotărî astfel s-a reținut că inculpatul T.V. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la omor calificat, faptă prevăzută de art. 25 raportat la art. 174, 175 lit. a), b) și c) C. pen.

S-a reținut că potrivit dispozițiilor art. 300 2 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând conform art. 160 b C. proc. pen., în termenul de 60 de zile de care face vorbire alin. (1) al acestui articol. În alin. (2) și (3) ale aceluiași articol, legiuitorul reglementează posibilitățile pe care le are la îndemână instanța atunci când constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă subzistă sau nu, dispunând, în primul caz, menținerea, iar în al doilea caz, revocarea acesteia. Potrivit dispozițiilor art. 139 alin. (1) C. proc. pen., măsura preventivă luată se înlocuiește cu altă măsură preventivă, când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii.

Curtea în urma probatoriului administrat a reținut că dintre cazurile reglementate de art. 148 alin. (1) C. proc. pen., în privința inculpatului T.V. au fost reținute ca temei al arestării preventive cele prevăzute de lit. b) și f) C. proc. pen., măsura arestării preventive fiind luată cu respectarea condițiilor de fond și formă care reglementează această instituție, fiind legală și temeinică. Astfel, potrivit normelor interne și convenționale, măsura arestării preventive impune existența unor motive plauzibile, noțiune dezvoltată de doctrină și jurisprudență și care depinde de circumstanțele particulare ale fiecărui caz. Dacă respectiva persoană ar fi comis sau nu respectiva faptă, este rolul probațiunii, numai probele putând da relevanță informativă asupra tuturor laturilor cauzei penale, inclusiv asupra măsurii arestării preventive ce poate fi sau nu menținută, în condițiile art. 160 b C. proc.

pen. Referitor la termenul rezonabil al măsurii preventive, Curtea reține că acesta nu a fost depășit, atât prin prisma reglementărilor interne, cât și a celor convenționale Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza Allenet de Ribemont c. Franței, Hotărârea din 10 februarie 1995, a stabilit că durata rezonabilă a procedurii se apreciază în fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale, după următoarele criterii: complexitatea cauzei în fapt și în drept, comportamentul părților, comportamentul autorităților și importanța pentru cel interesat a obiectului procedurii. Împotriva acestei încheieri, inculpatul T.V. a declarat, în termen legal, recurs, solicitând, casarea încheierii atacate și revocarea măsurii arestării preventive, apreciind că acesta nu prezintă pericol pentru ordinea publică și că, lăsarea în libertate, nu va influența buna desfășurare a procesului penal.

Recursul este nefondat. Potrivit art. 300 2 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive. Potrivit art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.

În raport cu stipulațiile art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și ale art. 23 din Constituția României, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile de a se bănui că aceasta a săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârșirii unei noi infracțiuni, fiind necesară, astfel, apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, asigurarea desfășurării în bune condiții a procesului penal. Pericolul pentru ordinea publică își găsește expresia și în starea de neliniște, în sentimentul de insecuritate în rândul societății, generat de faptul că persoane bănuite de săvârșirea unor infracțiuni grave sunt cercetate și judecate în stare de libertate.

Cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică, în cazul lăsării în libertate a inculpatului, Înalta Curte apreciază că el rezultă din modul în care se presupune că a fost săvârșită fapta, care prezintă un grad ridicat de pericol social - inculpatul fiind trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de instigare la omor calificat, faptă prevăzută de art. 25 raportat la art. 174, 175 lit. a), b) și c) C. pen. În plus, simpla trecere a unei anume perioade de timp nu este de natură să diminueze rezonanța asupra gradului de pericol public a faptelor deduse judecății, faptele imputate inculpatului fiind generatoare de puternice emoții și de o puternică stare de insecuritate în rândul comunității în care au fost comisă fapta.

Pe de altă parte, indiciile de repetabilitate a unor acte din sfera ilicitului penal permit concluzia că inculpatul, dacă ar fi lăsat în libertate, ar reveni în mediul din care a fost scos prin luarea măsurii preventive, reactivând astfel riscul de reiterare a acțiunilor ilicite eliminat prin privarea sa de libertate. Așa fiind, Curtea constată că protejarea ordinii publice și asigurarea bunei desfășurări a procesului penal fac necesară menținerea arestării preventive a inculpatului T.V. Recursul declarat învederându-se, așadar, nefondat, urmează ca, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respins. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul T.V. împotriva încheierii Curții de Apel Brașov, secția penală și pronunțată în Dosarul nr. 811/64/2011. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 125 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul parțial pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 27 ianuarie 2012. Procesat de GGC - LM