ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2561/2012

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 160 din 11 aprilie 2012 Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București. A recunoscut sentința penală pronunțată în Dosarul nr. 1672/2009 la data de 21 decembrie 2009 de către Curtea de Apel a Regiunii de Vest prin care a fost condamnat numitul P.M. la o pedeapsă de 8 ani și 3 luni închisoare și i s-a aplicat măsura de siguranță a expulzării, cu interdicția de întoarcere pe viață. A dispus transferarea condamnatului P.M., în vederea executării într-un penitenciar din România a pedepsei de 8 ani și 3 luni închisoare și a dedus prevenția de la 18 noiembrie 2008 la zi.

A reținut instanța că prin adresa nr. 52215/2011 din 11 ianuarie 2012 Ministerul Justiției - Serviciul cooperare judiciară internațională în materie penală a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în conformitate cu prevederile Legii nr. 302/2004, republicată, cererea formulată de autoritățile judiciare din Regatul Danemarcei prin care s-a solicitat transferarea persoanei condamnate P.M. într-un penitenciar din România pentru a continua executarea pedepsei cu închisoarea aplicată de către instanțele statului solicitant.

A constatat ca fiind îndeplinite condițiile speciale de admisibilitate prevăzute în art. 143 din Legea nr. 302/2004, republicată și a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, a recunoscut sentința pronunțată în Dosarul nr. 1672/2009 la data de 21 decembrie 2009 de către Curtea de Apel a Regiunii de Vest, prin care cetățeanul român P.M., a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de la o pedeapsă de 8 ani și 3 luni închisoare și i s-a aplicat măsura de siguranță a expulzării, cu interdicția de întoarcere pe viață și a dispus transferarea condamnatului P.M. în vederea executării într-un penitenciar din România a pedepsei rezultante de 8 ani și 3 luni închisoare. Împotriva Sentinței penale nr. 160 din 11 aprilie 2012 a Curții de Apel București persoana transferabilă P.M.

a declarat recurs, în termen legal, și a menționat că nu este de acord cu decizia Curții de Apel București și dorește să o atace. Înalta Curte, analizând recursul declarat în raport de criticile formulate și de dispozițiile art. 386 6 C. proc. pen. a constatat că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Înalta Curte constată că sunt îndeplinite dispozițiile art. 143 din Legea nr. 302/2004, modificată, precum și prevederile Convenției asupra transferării persoanelor condamnate ratificată de România prin Legea nr. 76/1996 și Protocolului adițional la această convenție ratificat de România prin O.G. nr. 92/1999, aprobată prin Legea nr. 511/2001, respectiv: a) condamnatul este resortisant al statului de executare; b) hotărârea este definitivă; c) la data primirii cererii de transferare, condamnatul mai are de executat cel puțin 6 luni din durata pedepsei.

d) transferul este consimțit de către persoana condamnată sau dacă, în raport cu vârsta ori cu starea fizică sau mintală a acesteia, unul dintre cele două state consideră necesar, de către reprezentantul persoanei. e) faptele care au atras condamnarea constituie infracțiuni, potrivit legii statului de executare; f) statul de condamnare și statul de executare trebuie să se pună de acord asupra acestei transferări;. Persoana condamnata P.M. este cetățean român, în cauză fiind îndeplinită cerința menționată în art. 143 lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată, așa cum a rezultat din verificările efectuate la Ministerul Administrației și Internelor - Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date și Direcția Generală de Pașapoarte, iar hotărârea de condamnare este definitivă fiind îndeplinită cerința menționată în art. 143 lit. b) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Totodată, condamnatul mai are de executat mai mult de 6 luni din durata pedepsei, așa cum rezultă din relațiile transmise de statul solicitant, persoana condamnată are de executat o pedeapsă de 8 ani și 3 luni închisoare, această pedeapsă începând să fie executată la 11 august 2010 și va fi considerată terminată la 18 februarie 2017, astfel că este îndeplinită și condiția prev. de art. 143 lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată. Din documentele transmise de autoritățile judiciare daneze, rezultă că persoana condamnată P.M. a fost condamnat prin sentința pronunțată în Dosarul nr. 1672/2009 la data de 21 decembrie 2009 de către Curtea de Apel a Regiunii de Vest la o pedeapsă de 8 ani și 3 luni închisoare pentru infracțiunile de atac asupra integrității corporale cu caracter deosebit de violent, brutal sau periculos având drept consecință moartea, prevăzută de art. 246 cf, art. 245 alin. (1) C. pen.

danez, tâlhărie cu caracter deosebit de grav prevăzută de art. 282 alin. (2) cf alin. (1) nr. 1 C. pen. danez, furt, prevăzute de art. 176 C. pen. danez (17 fapte) și două fapte de încălcare a prevederilor la legea circulației, prevăzute de art. 118 cf art. 42 și art. 42 alin. (2) din Legea circulației acestei țări, hotărâre rămasă definitivă prin decizia pronunțată la 11 august 2010 către Curtea de Apel a Regiunii de Vest, secția 5. S-a reținut, în fapt, că în noaptea de 02 octombrie 2008, împreună cu mai mulți inculpați, persoana condamnată a pătruns prin efracție în locuința victimelor K.K.N. și E.N., care dormeau, i-au lovit cu pumnii și picioarele și i-au imobilizat, după care au sustras din locuință o armă, bani și aparatură electronică.

În urma agresiunii exercitată asupra lui K.K.N. a decedat (această faptă în ansamblul ei este incriminată distinct în două infracțiuni de către legislația penală daneză); în noaptea de 09/10 noiembrie 2007, împreună cu o altă persoană, P.M. a pătruns prin efracție într-o locuință de unde a sustras mai multe bunuri; în perioada 07 iunie 2008 - 17 noiembrie 2008 persoana condamnată împreună cu mai mulți coinculpați au pătruns în mai multe locuințe, prin efracție, uneori în timpul nopții, de unde au sustras bani, aparatură electronică, bijuterii și îmbrăcăminte (16 fapte); la data de 07 septembrie 2008 persoana condamnată a fost depistată conducând pe drumurile publice un autoturism fără a avea permis de conducere, cu viteza de 179 km/h, față de viteza legală de 110 km/h (această ultimă faptă fiind incriminată ca infracțiune în legislația penală daneză).

De asemenea, este îndeplinită și cerința dublei incriminări prevăzută de art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004 faptele comise de persoana condamnată au corespondent în legislația penală română, realizând conținutul constitutiv al infracțiunilor, prevăzute art. 211 alin. (2) lit. b), alin. (2 1 ) lit. a) și c) și art. 211 alin. (2) lit. b), alin. (2 1 ) lit. a) și c) și art. 3 C. pen. român, art. 208 - 209 alin. (1) lit. a), g) și i) C. pen. român, art. 208 - 209 alin. (1) lit. a), g) și i) cu aplic. art. 41 alin. (2), toate C. pen. român, art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 modificată și republicată. Totodată, prin aceiași decizie, s-a dispus față de recurentul P.M. măsura expulzării din Danemarca și i s-a pus interdicția de a reintra pentru totdeauna, iar conform dispozițiilor art. 3 din Protocolul la Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 18 decembrie 1997, ratificat de România prin O.G.

nr. 92/1999, care prevăd că statul de condamnare poate să își dea consimțământul pentru transferarea unei persoane condamnate, chiar în lipsa consimțământului acesteia, atunci când condamnarea împotriva acesteia sau o hotărâre administrativă luată ca urmare a acestei condamnări conține o măsură de expulzare, condiție regăsită în prezenta cauză, în cauză fiind îndeplinită condiția prevăzută de dispozițiile art. 143 lit. d) din Legea nr. 302/2004, republicată. Prin sentința penală pronunțată s-a dispus față de recurentul P.M. măsura expulzării din Danemarca și i s-a pus interdicția de a reintra pentru totdeauna, în cauză fiind întrunite cerințele reglementate de art. 3 pct. 1 din Protocolul adițional la Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptat la Strasbourg la 18 decembrie 1997, rezultând că P.M.

poate fi transferat în statul de executare chiar dacă nu și-a manifestat consimțământul în acest sens. De asemenea, este îndeplinită și condiția prev. de art. 143 lit. f) din Legea nr. 302/2004, republicată, întrucât statul de executare și cel de condamnare s-au pus de acord asupra acestei transferări. Înalta Curte, față de aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge recursul declarat de persoana transferabilă P.M. În baza art. 192 alin. (2) din C. proc. pen., recurentul persoană transferabilă va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul persoană transferabilă P.M. împotriva Sentinței penale nr. 160 din 11 aprilie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Obligă recurentul condamnat persoană transferabilă la plata sumei de 520 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 16 august 2012. Procesat de GGC - AS