ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2561/2012

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 160 din 11 aprilie

2012 Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a admis sesizarea

formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București. A recunoscut

sentința penală pronunțată în Dosarul nr. 1672/2009 la data de 21 decembrie

2009 de către Curtea de Apel a Regiunii de Vest prin care a fost condamnat

numitul P.M. la o pedeapsă de 8 ani și 3 luni închisoare și i s-a aplicat

măsura de siguranță a expulzării, cu interdicția de întoarcere pe viață.

A dispus transferarea

condamnatului P.M., în vederea executării într-un penitenciar din România a

pedepsei de 8 ani și 3 luni închisoare și a dedus prevenția de la 18 noiembrie

2008 la zi.

A reținut instanța că

prin adresa nr. 52215/2011 din 11 ianuarie 2012 Ministerul Justiției -

Serviciul cooperare judiciară internațională în materie penală a transmis

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în conformitate cu

prevederile Legii nr. 302/2004, republicată, cererea formulată de autoritățile

judiciare din Regatul Danemarcei prin care s-a solicitat transferarea persoanei

condamnate P.M. într-un penitenciar din România pentru a continua executarea

pedepsei cu închisoarea aplicată de către instanțele statului solicitant.

A constatat ca fiind

îndeplinite condițiile speciale de admisibilitate prevăzute în art. 143 din

Legea nr. 302/2004, republicată și a admis sesizarea Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel București, a recunoscut sentința pronunțată în Dosarul nr.

1672/2009 la data de 21 decembrie 2009 de către Curtea de Apel a Regiunii de

Vest, prin care cetățeanul român P.M., a fost condamnat la o pedeapsă

rezultantă de la o pedeapsă de 8 ani și 3 luni închisoare și i s-a aplicat

măsura de siguranță a expulzării, cu interdicția de întoarcere pe viață și a

dispus transferarea condamnatului P.M. în vederea executării într-un

penitenciar din România a pedepsei rezultante de 8 ani și 3 luni închisoare.

Împotriva Sentinței

penale nr. 160 din 11 aprilie 2012 a Curții de Apel București persoana

transferabilă P.M. a declarat recurs, în termen legal, și a menționat că nu

este de acord cu decizia Curții de Apel București și dorește să o atace.

Înalta Curte,

analizând recursul declarat în raport de criticile formulate și de dispozițiile

art. 386

6

C. proc. pen. a constatat că recursul este nefondat pentru

următoarele considerente:

Înalta Curte constată

că sunt îndeplinite dispozițiile art. 143 din Legea nr. 302/2004, modificată,

precum și prevederile Convenției asupra transferării persoanelor condamnate

ratificată de România prin Legea nr. 76/1996 și Protocolului adițional la

această convenție ratificat de România prin O.G. nr. 92/1999, aprobată prin

Legea nr. 511/2001, respectiv:

a) condamnatul este

resortisant al statului de executare;

b) hotărârea este

definitivă;

c) la data primirii

cererii de transferare, condamnatul mai are de executat cel puțin 6 luni din

durata pedepsei.

d) transferul este

consimțit de către persoana condamnată sau dacă, în raport cu vârsta ori cu

starea fizică sau mintală a acesteia, unul dintre cele două state consideră

necesar, de către reprezentantul persoanei.

e) faptele care au

atras condamnarea constituie infracțiuni, potrivit legii statului de executare;

f) statul de

condamnare și statul de executare trebuie să se pună de acord asupra acestei

transferări;.

Persoana condamnata

P.M. este cetățean român, în cauză fiind îndeplinită cerința menționată în art.

143 lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată, așa cum a rezultat din

verificările efectuate la Ministerul Administrației și Internelor - Direcția

pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date și Direcția

Generală de Pașapoarte, iar hotărârea de condamnare este definitivă fiind

îndeplinită cerința menționată în art. 143 lit. b) din Legea nr. 302/2004,

republicată.

Totodată, condamnatul

mai are de executat mai mult de 6 luni din durata pedepsei, așa cum rezultă din

relațiile transmise de statul solicitant, persoana condamnată are de executat o

pedeapsă de 8 ani și 3 luni închisoare, această pedeapsă începând să fie

executată la 11 august 2010 și va fi considerată terminată la 18 februarie

2017, astfel că este îndeplinită și condiția prev. de art. 143 lit. c) din

Legea nr. 302/2004, republicată.

Din documentele

transmise de autoritățile judiciare daneze, rezultă că persoana condamnată P.M.

a fost condamnat prin sentința pronunțată în Dosarul nr. 1672/2009 la data de

21 decembrie 2009 de către Curtea de Apel a Regiunii de Vest la o pedeapsă de 8

ani și 3 luni închisoare pentru infracțiunile de atac asupra integrității

corporale cu caracter deosebit de violent, brutal sau periculos având drept

consecință moartea, prevăzută de art. 246 cf, art. 245 alin. (1) C. pen. danez,

tâlhărie cu caracter deosebit de grav prevăzută de art. 282 alin. (2) cf alin.

(1) nr. 1 C. pen. danez, furt, prevăzute de art. 176 C. pen. danez (17 fapte)

și două fapte de încălcare a prevederilor la legea circulației, prevăzute de

art. 118 cf art. 42 și art. 42 alin. (2) din Legea circulației acestei țări,

hotărâre rămasă definitivă prin decizia pronunțată la 11 august 2010 către

Curtea de Apel a Regiunii de Vest, secția 5.

S-a reținut, în fapt,

că în noaptea de 02 octombrie 2008, împreună cu mai mulți inculpați, persoana

condamnată a pătruns prin efracție în locuința victimelor K.K.N. și E.N., care

dormeau, i-au lovit cu pumnii și picioarele și i-au imobilizat, după care au

sustras din locuință o armă, bani și aparatură electronică. În urma agresiunii

exercitată asupra lui K.K.N. a decedat (această faptă în ansamblul ei este

incriminată distinct în două infracțiuni de către legislația penală daneză); în

noaptea de 09/10 noiembrie 2007, împreună cu o altă persoană, P.M. a pătruns

prin efracție într-o locuință de unde a sustras mai multe bunuri; în perioada

07 iunie 2008 - 17 noiembrie 2008 persoana condamnată împreună cu mai mulți

coinculpați au pătruns în mai multe locuințe, prin efracție, uneori în timpul

nopții, de unde au sustras bani, aparatură electronică, bijuterii și

îmbrăcăminte (16 fapte); la data de 07 septembrie 2008 persoana condamnată a

fost depistată conducând pe drumurile publice un autoturism fără a avea permis

de conducere, cu viteza de 179 km/h, față de viteza legală de 110 km/h (această

ultimă faptă fiind incriminată ca infracțiune în legislația penală daneză).

De asemenea, este

îndeplinită și cerința dublei incriminări prevăzută de art. 143 lit. e) din

Legea nr. 302/2004 faptele comise de persoana condamnată au corespondent în

legislația penală română, realizând conținutul constitutiv al infracțiunilor,

prevăzute art. 211 alin. (2) lit. b), alin. (2

1

) lit. a) și c) și

art. 211 alin. (2) lit. b), alin. (2

1

) lit. a) și c) și art. 3 C.

pen. român, art. 208 - 209 alin. (1) lit. a), g) și i) C. pen. român, art. 208

- 209 alin. (1) lit. a), g) și i) cu aplic. art. 41 alin. (2), toate C. pen.

român, art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 modificată și republicată.

Totodată, prin

aceiași decizie, s-a dispus față de recurentul P.M. măsura expulzării din

Danemarca și i s-a pus interdicția de a reintra pentru totdeauna, iar conform

dispozițiilor art. 3 din Protocolul la Convenția europeană asupra transferării

persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 18 decembrie 1997, ratificat

de România prin O.G. nr. 92/1999, care prevăd că statul de condamnare poate să

își dea consimțământul pentru transferarea unei persoane condamnate, chiar în

lipsa consimțământului acesteia, atunci când condamnarea împotriva acesteia sau

o hotărâre administrativă luată ca urmare a acestei condamnări conține o măsură

de expulzare, condiție regăsită în prezenta cauză, în cauză fiind îndeplinită

condiția prevăzută de dispozițiile art. 143 lit. d) din Legea nr. 302/2004,

republicată.

Prin sentința penală

pronunțată s-a dispus față de recurentul P.M. măsura expulzării din Danemarca

și i s-a pus interdicția de a reintra pentru totdeauna, în cauză fiind

întrunite cerințele reglementate de art. 3 pct. 1 din Protocolul adițional la

Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptat la

Strasbourg la 18 decembrie 1997, rezultând că P.M. poate fi transferat în

statul de executare chiar dacă nu și-a manifestat consimțământul în acest sens.

De asemenea, este

îndeplinită și condiția prev. de art. 143 lit. f) din Legea nr. 302/2004,

republicată, întrucât statul de executare și cel de condamnare s-au pus de

acord asupra acestei transferări.

Înalta Curte, față de

aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b)

C. proc. pen. va respinge recursul declarat de persoana transferabilă P.M.

În baza art. 192

alin. (2) din C. proc. pen., recurentul persoană transferabilă va fi obligat la

plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de condamnatul persoană transferabilă P.M.

împotriva Sentinței penale nr. 160 din 11 aprilie 2012 a Curții de Apel

București, secția a II-a penală.

Obligă recurentul

condamnat persoană transferabilă la plata sumei de 520 RON cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 16 august 2012.

Procesat de GGC - AS