ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1902/2012

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 6/F din 12 ianuarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București s-a dispus în baza art. 132 din Legea nr. 302/2004 (republicată), recunoașterea și punerea în executare a Deciziei din 15 noiembrie 2010 a Curții de Apel a Regiunii de Vest din Danemarca, conținând și decizia de expulzare, prin care numitul B.M. a fost condamnat la 10 ani închisoare. În temeiul art. 158 și art. 162 din Legea nr. 302/2004 (republicată) a dispus transferarea numitului B.M. în România, în vederea continuării executării pedepsei de 10 ani închisoare într-un penitenciar din România.

A dedus din pedeapsa de 10 ani închisoare, perioada executată de la 18 noiembrie 2008 la zi, a constatat că pedeapsa va expira la 18 noiembrie 2018 și a dispus emiterea de mandatului de executare a pedepsei Instanța a constatat că, la data de 08 august 2011, a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București sub nr. 1902/11-5/2011, adresa nr. 52709/2011 din 08 august 2011, Ministerul Justiției Serviciul cooperare judiciară internațională în materie penală, a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în conformitate cu disp. Legii nr. 302/2004, republicată, cererea formulată de Ministerul Justiției al Regatului Danemarcei prin care se solicită transferarea persoanei condamnate B.M.

(în prezent deținut în penitenciarul de stat Ostjylland din Danemarca) într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 10 ani închisoare aplicată de instanțele din statul solicitant. În urma verificărilor efectuate, Ministerul Administrației și Internelor - Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date a comunicat, prin adresa nr. 2018211 din data de 24 august 2011, că numitul B.M. Din adresa nr. 688115 din data de 23 august 2011 a Ministerului Administrației și Internelor - Direcția Generală de Pașapoarte a rezultat că numitul B.M. S-a constatat că este îndeplinită condiția prevăzută de art. 3 lit. a) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg și art. 143 lit. a) din Legea nr. 302/2004 republicată.

Din informațiile și documentele comunicate de statul de condamnare în aplicarea Convenției europene asupra transferării persoanelor condamnate adoptate la Strasbourg în anul 1983, a rezultat că B.M. a fost condamnat prin Decizia din 15 noiembrie 2010 a Curții de Apel a Regiunii de Vest din Danemarca la o pedeapsa de 10 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunilor de vătămare corporală gravă, atac deosebit de grav, jaf și furt, prevăzută de art. 246 C. pen. danez, art. 245 alin. (1) C. pen. danez, art. 288 alin. (2) C. pen. danez și art. 276 C. pen. danez. Așa cum rezultă din cererea de transfer formulată de Ministerul Justiției din Regatul Danemarcei, această hotărâre este definitivă, astfel s-a constatat că este îndeplinită condiția prevăzută de art. 3 lit. b) din Convenția europeană, adoptată la Strasbourg și art. 143 lit. b) din Legea nr. 304/2004 republicată.

Referitor la situația executării pedepsei comunicată de autoritățile daneze, a rezultat că persoana condamnată B.M. a început executarea pedepsei la data de 15 noiembrie 2010, fiind arestat însă din data de 18 noiembrie 2008, durata condamnării urmând a se împlini la data de 18 noiembrie 2018. În consecință, s-a constatat că este îndeplinită condiția prev. de art. 3 lit. c) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg și art. 143 lit. c) din Legea nr. 302/2004 republicată. În fapt, prin Decizia din 15 noiembrie 2010 a Curții de Apel a Regiunii de Vest din Danemarca, s-a reținut că persoana condamnată, B.M., în data de 02 octombrie 2008, împreună cu alte persoane a pătruns pe timp de noapte, fără drept în locuința soților N., cărora le-a aplicat mai multe lovituri și cărora, în împrejurările descrise, le-a sustras mai multe bunuri.

în urma loviturilor primite partea vătămată K.K.N. a decedat. De asemenea, prin aceeași hotărâre s-a reținut că, pe parcursul anilor 2007-2008, B.M., împreună cu alte persoane a pătruns în mai multe locuințe de pe teritoriul Danemarcei, de unde a sustras mai multe bunuri, constând în aparatură electronică, haine și bijuterii. S-a constatat că este îndeplinită condiția dublei incriminări prevăzută de art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004 republicată și art. 3 pct. l lit. e) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg, faptele reținute în sarcina persoanei condamnate B.M. au corespondent în legislația penală română, realizând conținutul constitutiv al infracțiunilor, prevăzute de art. 211 alin. (1), (2) lit. b), (2) 1 lit. a), c) și alin. (3) C. pen.

și art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a), g), i) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. Persoana condamnată B.M. nu a fost de acord cu transferarea sa într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei pronunțate de autoritățile daneze, însă având în vedere că prin Decizia din 15 noiembrie 2010 a Curții de Apel a Regiunii de Vest din Danemarca, s-a dispus față de B.M. măsura expulzării, conform art. 3 din Protocolul la Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, consimțământul acestuia nu este necesar. Împotriva sentinței penale nr. 6/F din 12 ianuarie 2012 a Curții de Apel București persoana transferabilă B.M.

a declarat recurs, în termen legal, și a menționat că nu dorește să execute pedeapsa în România. Înalta Curte, analizând recursul declarat în raport de criticile formulate și de dispozițiile art. 386 6 C. proc. pen. a constatat că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Înalta Curte constată că sunt îndeplinite dispozițiile art. 143 din Legea nr. 302/2004 modificată, precum și prevederile Convenției asupra transferării persoanelor condamnate ratificată de România prin Legea nr. 76/1996 și Protocolului adițional la această convenție ratificat de România prin O.G. nr. 92/1999, aprobată prin Legea nr. 511/2001, respectiv: a) condamnatul este resortisant al statului de executare; b) hotărârea este definitivă; c) la data primirii cererii de transferare, condamnatul mai are de executat cel puțin 6 luni din durata pedepsei.

d) transferul este consimțit de către persoana condamnată sau dacă, în raport cu vârsta ori cu starea fizică sau mintală a acesteia, unul dintre cele două state consideră necesar, de către reprezentantul persoanei. e) faptele care au atras condamnarea constituie infracțiuni potrivit legii statului de executare; f) statul de condamnare și statul de executare trebuie să se pună de acord asupra acestei transferări;. Persoana condamnata B.M. este cetățean roman, hotărârea de condamnare este definitivă și condamnatul mai are de executat mai mult de 6 luni din durata pedepsei. Astfel, prin Decizia din 15 noiembrie 2010 a Curții de Apel a Regiunii de Vest din Danemarca recurentul a fost condamnat la o pedeapsa de 10 ani închisoare pentru comiterea infracțiunilor de vătămare corporală gravă, atac deosebit de grav, jaf și furt, prevăzută de art. 246 C. pen.

danez, art. 245 alin. (1) C. pen. danez, art. 288 alin. (2) C. pen. danez și art. 276 C. pen. danez, această hotărâre fiind definitivă. Totodată, prin aceiași decizie, s-a dispus față de B.M. măsura expulzării, iar conform dispozițiilor art. 3 din Protocolul la Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 18 decembrie 1997, ratificat de România prin O.G. nr. 92/1999, care prevăd că statul de condamnare poate să își dea consimțământul pentru transferarea unei persoane condamnate, chiar în lipsa consimțământului acesteia, atunci când condamnarea împotriva acesteia sau o hotărâre administrativă luată ca urmare a acestei condamnări conține o măsură de expulzare, condiție regăsită în prezenta cauză.

( fila 33 dosar Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București) De asemenea, este îndeplinită și cerința dublei incriminări prevăzută de art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004 faptele comise de persoana condamnată au corespondent în legislația penală română, realizând conținutul constitutiv al infracțiunilor, prevăzute de art. 211 alin. (1), (2) lit. b), (2) 1 lit. a), c) și alin. (3) C. pen. și art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a), g), i) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. Din actele dosarului, rezultă că persoana transferabilă a început executarea pedepsei la data de 15 noiembrie 2010, fiind arestat însă din data de 18 noiembrie 2008, durata condamnării urmând a se împlini la data de 18 noiembrie 2018. Înalta Curte, față de aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. va respinge recursul declarat de persoana transferabilă B.M. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul persoană transferabilă va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul persoană transferabilă B.M. împotriva sentinței penale nr. 6/F din 12 ianuarie 2012 din a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul condamnat persoană transferabilă la plata sumei de 520 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 320 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 5 iunie 2012.