ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 251/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 251/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursurilor

de față, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 740 din 06

septembrie 2012, Tribunalul București Secția I Penală a dispus următoarele:

alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art.

320

1

alin. (7) C. proc. pen. a condamnat pe inculpata C.M. zisă

"P." sau "N." la 8 ani închisoare și 4 ani interzicerea

drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c) C. pen.

În baza art. 86

5

alin. (1) rap. la art. 85 alin. (1) C. pen. a anulat suspendarea sub

supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatei prin

Sentința penală nr. 388 din 11 mai 2012 pronunțată de Tribunalul București

rămasă definitivă prin neapelare la data de 22 mai 2012.

A descontopit

pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată inculpatei prin sentința

penală la care s-a făcut referire mai sus în pedepsele componente de 3 ani

închisoare și 1 an închisoare pe care le repune în individualitatea lor.

În baza art. 36 alin.

(1) rap. la art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen. a contopit pedeapsa de

8 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b)

C. pen. aplicată în prezenta cauză, cu pedepsele de 3 ani închisoare și 1 an

închisoare repuse în individualitatea lor, urmând ca inculpata să execute

pedeapsa cea mai grea, respectiv 8 ani închisoare și 4 ani interzicerea

drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen.

A făcut aplicarea

art. 71 și art. 64 lit. a), b) C. pen.

În baza art. 36 alin.

(3) C. pen. a scăzut din durata pedepsei perioada executată de la 06 martie

2012 până la 11 mai 2012.

În baza art. 88 C.

pen. a computat prevenția inculpatei de la 24 mai 2012 până la 06 septembrie

2012.

În baza art. 350

alin. (1) C. proc. pen. a menținut starea de arest a inculpatei.

alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. și art.

320

1

alin. (7) C. proc. pen. a condamnat pe inculpatul C.M.M. zis

"N.G." la 8 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev. de

art. 64 lit. a), b) C. pen.

A făcut aplic. art.

71 și art. 64 lit. a), b) C. pen.

În baza art. 88 C.

pen. a computat prevenția inculpatului de la 29 mai 2012 până la 06 septembrie

2012.

În baza art. 350

alin. (1) C. proc. pen. a menținut starea de arest a inculpatului. În baza art.

118 lit. f) C. pen. combinat cu art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 a

dispus confiscarea cantității totale de 0,34 grame heroină în amestec cu

cafeină, rămase după efectuarea analizelor de laborator.

Constată consumată

cantitatea totală de 0,45 grame heroină în procesul analizelor de laborator. A

dispus confiscarea de la inculpata C.M. a sumei de 350 RON.

În baza art. 118 lit.

e) C. pen. combinat cu art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 a obligat

inculpatul C.M.M. la plata sumei de 200 RON către stat.

A menținut măsurile

de siguranță dispuse prin Sentința penală nr. 388 din 11 mai 2012 pronunțată de

Tribunalul București, respectiv confiscarea de la inculpata C.M. a cantității

de 0,22 grame heroină, a 15 comprimate de diazepam, a 21 comprimate clorhidrat

de metadonă, precum și a sumei de 2413 RON.

În baza art. 191 C.

proc. pen. a obligat pe inculpați să plătească câte 800 RON, cheltuieli

judiciare către stat din care câte 200 RON reprezentând onorariu avocat oficiu

se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța

această soluție prima instanță a reținut că, prin rechizitoriul Ministerului

Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -

D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial București nr. 1309/D/P/2010 din 28 martie

2010, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a

inculpaților C.M. zisă "N."sau "P." și C.M.M. zis

"N.G." pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare

risc prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen.

În actul de sesizare,

în esență, s-a reținut că în datele de 04 noiembrie 2011 și de 07 noiembrie

2011, inculpata C.M., în baza aceleiași rezoluții infracționale, a vândut

martorului colaborator "D.T." - nume de cod, cantitatea totală de

0,53 grame heroină în schimbul sumei totale de 350 RON.

S-a mai reținut că în

datele de 20 februarie 2012, 21 februarie 2012 și 23 februarie 2012, inculpatul

C.M.M., în baza aceleiași rezoluții infracționale, a vândut martorului

colaborator "D.T." - nume de cod, cantitatea totală de 0,26 grame

heroină în schimbul sumei totale de 200 RON.

Actul de inculpare

s-a probat cu procesul-verbal de sesizare din oficiu; procesele-verbale de

investigații și supravegheri; procesele-verbale de redare a rapoartelor

întocmite de către investigatorul sub acoperire "D.I."- nume de cod;

procesele-verbale de redare a declarațiilor colaboratorului "D.T." -

nume de cod; suporturile optice ce conțin înregistrările audio-video în mediu

ambiental precum și procese verbale de redare a discuțiilor purtate de către

colaboratorul "D.T." - nume de cod cu inculpații C.M., C.M.M.;

rapoartele de constatare tehnico-științifice nr. 144758 din 17 noiembrie 2011,

144759 din 17 noiembrie 2011, 2156418 din 05 martie 2012, 2156419 din 05 martie

2012 și 2156420 din 05 martie 2012, precum și declarațiile inculpaților C.M. și

C.M.M.

Inculpații C.M. și

C.M.M., mai înainte de începerea cercetării judecătorești, au declarat că

înțeleg să se prevaleze de disp. art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.,

arătând că recunosc în totalitate faptele reținute în actul de sesizare și

solicitând ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de

urmărire penală pe care le cunosc și le însușesc, astfel că s-a administrat

numai proba cu acte.

Examinând și

coroborând materialul probator administrat în cauză tribunalul a reținut că în

data de 04 noiembrie 2011, inculpata C.M., în timp ce se afla la etajul 1 al

imobilului situat în București, str. L. nr. 42, sector 2, i-a vândut martorului

colaborator "D.T." - nume de cod, 5 doze de heroină (cantitatea de

0,27 grame heroină) în schimbul sumei de 175 RON.

În data de 07 noiembrie

2011, aceeași inculpată, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în timp ce

se afla într-o cameră situată la etajul 1 al imobilului din București, str. L.

nr. 42, sector 2, i-a vândut aceluiași martor colaborator, 5 doze de heroină

(cantitatea de 0,26 grame heroină) în schimbul sumei de 175 RON.

În urma procesului

analizelor de laborator a rămas neconsumată cantitatea totală de 0,34 grame

heroină care a fost predată la camera de corpuri delicte din cadrul DCJSEO cu

dovezile seria H nr. 0021887 din 29 noiembrie 2011 și seria H nr. 0021888 din

29 noiembrie 2011.

În data de 20

februarie 2012, inculpatul C.M.M., în timp ce se afla la etajul 1 al imobilului

situat în București, str. L. nr. 42, sector 2, i-a vândut martorului

colaborator "D.T." - nume de cod, 1 doză de heroină (cantitatea de

0,05 grame heroină) în schimbul sumei de 50 RON.

În data de 21

februarie 2012, același inculpat, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în

timp ce se afla la etajul 1 al imobilului situat în București, str. L. nr. 42,

sector 2, i-a vândut aceluiași martor colaborator 2 doze de heroină (cantitatea

de 0,14 grame heroină) în schimbul sumei de 100 RON.

În data de 23

februarie 2012, același inculpat, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în

timp ce se afla la etajul 1 al imobilului situat în București, str. L. nr. 42,

sector 2, i-a vândut aceluiași martor colaborator 1 doză de heroină (cantitatea

de 0,07 grame heroină) în schimbul sumei de 50 lei.

Cantitatea totală de

heroină vândută de inculpat, a fost consumată în urma procesului analizelor de

laborator.

S-a reținut că

faptele săvârșite de inculpați așa cum au fost descrise mai sus, întrunesc

elementele constitutive ale infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc în

formă continuată prevăzute și pedepsite de art. 2 alin. (2) din Legea nr.

143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., pentru care aceștia urmează să

fie condamnați.

Față de împrejurarea

că inculpații au recunoscut săvârșirea faptelor, și-au însușit întregul

material probator administrat în cursul urmăririi penale, pe care nu l-au

contestat, tribunalul a făcut aplicarea disp. art. 320

1

alin. (7) C.

proc. pen. (potrivit cărora inculpații beneficiază de reducerea cu 1/3 din

limitele de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii).

Din fișa de cazier

rezultă că prin Sentința penală nr. 388 din 11 mai 2012 pronunțată de

Tribunalul București rămasă definitivă prin neapelare la data de 22 mai 2012

inculpata C.M. a fost condamnată la 3 ani închisoare pentru săvârșirea unei

infracțiuni de trafic de droguri de mare risc și la 1 an închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii de deținere, fără drept, de asemenea droguri în vederea

consumului propriu.

Prin aceeași sentință

cele două pedepse au fost contopite, dându-se spre executare pedeapsa cea mai

grea care a fost suspendată sub supraveghere pe durata unui termen de încercare

de 8 ani și s-a dedus prevenția de la 06 martie 2012 la zi. Inculpata a fost

pusă în libertate la data de 11 mai 2012.

La individualizarea

pedepselor tribunalul a avut în vedere criteriile prev. de art. 72 C. pen.,

respectiv gradul de pericol social și modalitatea concretă de săvârșire a

faptelor, precum și, persoana inculpaților care sunt neșcolarizați și

necunoscuți cu antecedente penale, nu au un loc de muncă sau o sursă licită din

care să obțină venituri și care au manifestat perseverență infracțională.

Tribunalul a apreciat

că, în raport cu gradul de pericol social al faptelor comise și modalitate

concretă de săvârșire a acestora, circumstanțele favorabile inculpaților nu

impun reținerea prevederilor art. 74 C. pen.

În cazul inculpatei

C.M., tribunalul, având în vedere că aceasta a săvârșit infracțiunea dedusă

judecății mai înainte de pronunțarea Sentinței penale nr. 388 din 11 mai 2012

pronunțată de Tribunalul București prin care s-a dispus suspendarea sub

supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare care i-a fost aplicată prin această

hotărâre, în baza art. 86

5

alin. (1) rap. la art. 85 alin. (1) C.

pen., a dispus anularea suspendării sub supraveghere a acestei pedepse.

Tribunalul a

descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată inculpatei prin

sentința penală la care s-a făcut referire mai sus în pedepsele componente de 3

ani închisoare și 1 an închisoare și în baza art. 36 alin. (1) rap. la art. 34

lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen., a contopit pedeapsa de 8 ani închisoare

și 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. aplicată

în prezenta cauză, cu pedepsele de 3 ani închisoare și 1 an închisoare repuse

în individualitatea lor, urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea,

respectiv 8 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64

lit. a), b) C. pen., care este de natură a asigura atingerea scopului preventiv

prev. de art. 52 C. pen.

În baza art. 118 lit.

f) C. pen. combinat cu art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 tribunalul a

dispus confiscarea cantității totale de 0,34 grame heroină în amestec cu

cafeină, rămase după efectuarea analizelor de laborator.

În baza art. 118 lit.

e) C. pen. combinat cu art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, tribunalul a

dispus confiscarea de la inculpata C.M. a sumei de 350 RON, iar de la

inculpatul C.M.M. a sumei de 200 RON, obligându-i la plata acestora către stat,

având în vedere că aceste sume au fost dobândite prin valorificarea drogurilor.

Împotriva sentinței

penale au formulat apeluri inculpații C.M. și C.M.M., solicitând, în esență,

reducerea pedepselor aplicate și reținerea circumstanțelor atenuante prev. de

art. 74 C. pen.

Apelanta inculpată

C.M. a solicitat ca după reanalizarea probelor administrate să se dispună

aplicarea unei pedepse mai reduse, acordându-se o clemență mai mare, față de

atitudinea sa procesuală; să se dea eficiență prevederilor art. 320

1

C. proc. pen. și art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen.

Apelantul inculpat

C.M.M. a solicitat să se dea o eficiență mai mare disp. art. 74 lit. a), c) C.

pen. și art. 76 C. pen., în sensul micșorării cuantumului pedepsei aplicate,

întrucât a recunoscut fapta, a regretat-o, a colaborat cu organele de urmărire

penală, a beneficiat de dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen. și nu

are antecedente penale.

Prin Decizia penală

nr. 282 din 19 octombrie 2012, Curtea de Apel București, secția I penală, în

temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelurile declarate de

inculpații C.M. și C.M.M. împotriva Sentinței penale nr. 740 din 6 septembrie

2012 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală.

A desființat, în

parte, sentința apelată și rejudecând, în fond:

alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. și art.

320

1

alin. (7) C. proc. pen. a condamnat pe inculpata C.M. la

pedeapsa de 7 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64

lit. a) teza a II-a, b) C. pen.

În baza art. 86

5

alin. (1) rap. la art. 85 alin. (1) C. pen. a anulat suspendarea sub

supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatei prin

Sentința penală nr. 388 din 11 mai 2012 pronunțată de Tribunalul București,

rămasă definitivă prin neapelare la data de 22 mai 2012.

A descontopit

pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată inculpatei prin sentința la

care s-a făcut referire mai sus, în pedepsele componente de 3 ani închisoare și

1 an închisoare pe care le repune în individualitatea lor.

În baza art. 36 alin.

(1) rap. la art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen. a contopit ped. de 7

ani închisoare aplicată în prezenta cauză cu pedepsele de 3 ani închisoare și 1

an închisoare repuse în individualitatea lor, urmând ca inculpata să execute

pedeapsa cea mai grea, respectiv 7 ani închisoare și 4 ani interzicerea

drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.

A făcut aplic. art.

71 și art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.

În baza art. 36 alin.

(3) C. pen. a scăzut din durata pedepsei perioada executată de la 06 martie

2012 până la 11 mai 2012.

aplicată inculpatului C.M.M. la 6 ani și 8 luni închisoare.

În temeiul art. 65

alin. (2) C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art.

64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o durată de 4 ani după executarea

pedepsei principale.

În baza art. 383

alin. (2) C. proc. pen. a computat prevenția inculpatei C.M. de la 24 mai 2012

până la zi și a inculpatului C.M.M. de la 29 mai 2012 la zi. În baza art. 383

alin. (1

1

) C. proc. pen. a menținut starea de arest a inculpaților.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

În temeiul art. 192

alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare către stat au rămas în sarcina

acestuia, din care suma de câte 300 RON onorariul apărătorului din oficiu

pentru fiecare inculpat s-a avansat din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a hotărî

astfel Curtea de Apel București a reținut următoarele:

Inculpații s-au

prevalat în fața primei instanțe de dispozițiile art. 320

1

C. proc.

pen., recunoscând în totalitate fapta comisă și renunțând la administrarea

probelor.

Astfel, la termenul

din 03 septembrie 2012 inculpații în prezența apărătorului din oficiu au

recunoscut comiterea faptei și au solicitat ca judecata să se facă doar în baza

probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunosc și le

însușesc, fără a fi administrate alte probe.

Curtea de apel a

constatat că situația de fapt și încadrarea juridică au fost temeinic stabilite

de prima instanță, în mod corect reținând prima instanță că faptele

inculpaților întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de

droguri prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu reținerea formei

continuate prev. de art. 41 alin. (2) C. pen.

Din punct de vedere

al legalității, Curtea de apel a constatat că pedepsele stabilite de prima

instanță respectă limitele prevăzute de art. 320

1

C. proc. pen.

Potrivit art. 320

1

C. proc. pen., în cazul procedurii recunoașterii vinovăției, instanța de apel a

pronunțat condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a

limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, și de

reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul

pedepsei amenzii.

Cum pentru

infracțiunea prev. de art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000, minimul

special al pedepsei închisorii este de 10 ani și maximul de 20 ani, rezultând

că, în aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., instanța nu

putea stabili pedepse mai mici de 6 ani și 8 luni închisoare și mai mari de 13

ani și 8 luni închisoare, reținându-se că pedepsele aplicate inculpaților, de 8

ani închisoare, respectă limitele prevăzute de lege.

Referitor la

solicitarea de reducere a cuantumului pedepsei, Curtea a apreciat că aceasta

este fondată.

S-a reținut că

faptele inculpaților prezintă un grad de pericol social concret mediu, iar

instanța de fond a dat în mod corect eficiență dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., însă Curtea de apel a apreciat că pedeapsa inculpatului C.M.M.,

care este necunoscut cu antecedente penale, poate fi redusă până la minimul

special redus potrivit art. 320

1

C. proc. pen., respectiv 6 ani și 8

luni închisoare.

De asemenea, și în

privința inculpatei C.M., s-a reținut că, pedeapsa poate fi redusă până la 7

ani închisoare, puțin peste minimul special redus potrivit art. 320

1

C. proc. pen., reținând pentru această inculpată că, spre deosebire de

inculpatul C.M.M., a mai fost condamnată pentru o infracțiune de același tip,

concurentă cu aceea dedusă judecății.

Deși inculpații au

comercializat heroină în mod repetat, faptele fiind comise în formă continuată,

s-a constatat că ambii au vândut cantități foarte mici de heroină, inculpatul

C.M.M. în total 0,26 grame, iar inculpata C.M. 0,53 grame de heroină.

Curtea a constatat că

atât circumstanțele comiterii faptei, cantitatea de droguri comercializată, cât

și circumstanțele personale ale inculpaților, care nu sunt recidiviști,

inculpatul C.M.M. nefiind cunoscut cu antecedente penale, justifică reducerea

pedepsei sub cuantumul stabilit de prima instanță, până la minimul special

redus conform art. 320

1

C. proc. pen. sau foarte aproape de acest

minim, însă nu există suficiente temeiuri pentru ca instanța de apel să aplice

dispozițiile art. 74 C. pen.

Inculpata C.M. este

cunoscută cu antecedente penale, reținându-se că nu sunt îndeplinite cerințele

unei bune conduite anterioare săvârșirii infracțiunii, pentru a se reține

dispozițiile art. 74 lit. a) C. pen., fiind condamnată pentru o altă

infracțiune de trafic de droguri, concurentă cu aceea ce face obiectul prezentei

judecăți, iar niciunul dintre inculpați nu a făcut dovada unei conduite

deosebite în societate, care să justifice reținerea unei asemenea circumstanțe

atenuante. Mai mult, inculpatul C.M.M. a arătat că este consumator de heroină

de 10 ani și nu a depus la dosarul cauzei nici un fel de înscrisuri în

circumstanțiere.

De asemenea,

infracțiunea de trafic de droguri este una de pericol iar nu de rezultat astfel

că este exclusă incidența art. 74 lit. b) C. pen.

Cât privește

circumstanța atenuantă prev. de art. 74 lit. c) C. pen., s-a constatat că nici

aceasta nu poate fi reținută, atâta vreme cât recunoașterea faptelor în cursul

urmăririi penale este rezultatul probatoriului obținut ca urmare a unor vânzări

supravegheate repetate, temeinic probate, iar atitudinea inculpaților din

cursul judecății a fost deja valorificată potrivit dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen.

Curtea a constatat că

în favoarea inculpaților nu pot fi reținute nici alte împrejurări favorabile

care să conducă la incidența art. 74 alin. (2) C. pen., având în vedere și

împrejurarea că, deși cantitatea de droguri comercializată este foarte mică,

aspect ce trebuie avut în vedere la individualizarea pedepsei, totuși

inculpații au acționat în mod repetat, prin vânzări succesive, în condițiile comiterii

faptei în formă continuată.

În consecință, prin

luarea în considerare a tuturor criteriilor prevăzute de lege, Curtea de apel a

apreciat că se impune reducerea pedepselor aplicate inculpaților spre minimul

special redus conform art. 320

1

C. proc. pen., însă nu există niciun

temei pentru a se reține circumstanțe atenuante potrivit art. 74 C. pen. în

privința niciunuia dintre inculpați.

În plus, verificând

din oficiu sentința penală apelată, Curtea a constatat că prima instanță a

dispus în mod greșit aplicarea pedepsei complementare prev. de art. 64 lit. c)

C. pen., deși inculpata C.M. nu a săvârșit infracțiunea în timpul desfășurării

vreunei profesii ori activități.

De asemenea, în

privința ambilor inculpați instanța a dispus atât ca pedeapsă complementară cât

și ca pedeapsă accesorie interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64

lit. a) C. pen. în integralitatea sa, deși nici gravitatea faptelor în concret,

nici antecedentele penale ale inculpaților - inexistente, în cazul inculpatului

C.M.M. - nu justificau o măsură atât de drastică precum interzicerea dreptului

de a alege.

Curtea de apel a avut

în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv cauza

Hirst contra Marii Britanii și cauza Sabou și Pârcălab contra României, precum

și Decizia LXXIV din 05 noiembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Din motivarea

Deciziei pronunțate în cauza Hirst contra Marii Britanii rezultând că dreptul

la vot garantat de art. 3 din Protocolul nr. 1 al Convenției nu este absolut și

poate face obiectul unor limitări, statele contractante având o largă marjă de

apreciere în materie. Această marjă de apreciere nu este nelimitată.

Prin lege nu se poate

interzice automat exercitarea unui drept subiectiv fundamental, ca dreptul de a

alege, unei categorii întregi, cum este aceea a deținuților dintr-un stat parte

al Convenției, fiind necesară intervenția instanței care să aprecieze

individual și în contradictoriu asupra necesității și proporționalității unei

asemenea sancțiuni.

În consecință, față

de natura și gradul de pericol social al faptei, Curtea a apreciat că se impune

interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) (teza a II-a)

și b) C.pen, deoarece interzicerea exercițiul dreptului de a fi ales în

autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o

funcție implicând exercițiul autorității de stat pe întreaga durată a

executării pedepsei principale, sunt proporționale cu scopul urmărit și

raportat la gravitatea infracțiunii.

De asemenea, prin

Hotărârea Sabou și Pîrcălab contra României, Curtea Europeană a statuat că la

aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 C.

pen., trebuie analizat tipul infracțiunii; instanța de recurs apreciază că și

în raport de acest criteriu nu se impune interzicerea dreptului de a alege.

Împotriva Deciziei

penale nr. 282 din 19 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția I

penală, au declarat recurs inculpații C.M. și C.M.M. criticând hotărârea

pronunțată de instanța de apel sub aspectul disp. art. 385

9

pct. 14

C. proc. pen. așa cum au fost consemnate în practicaua prezentei decizii urmând

a nu mai fi reluate.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Înaltei Curți sub nr. nr. 22878/3/2012. Examinând

hotărârea atacată atât prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu,

conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație

și Justiție constată că recursurile declarate de inculpații C.M. și C.M.M. sunt

nefondate pentru considerentele ce vor fi descrise în continuare.

Instanța de apel a

dat eficiență maximă criteriilor generale de individualizare a pedepsei

prevăzute de art. 72 C. pen., reținându-se pericolul social al faptelor comise

și conduita inculpaților anterior comiterii faptei, inculpata C.M. săvârșind și

alte fapte de natură penală de aceeași natură, inculpata nefiind la primul

impact cu legea penală, atitudinea procesuală adoptată pe parcursul procesului,

constând în recunoașterea faptelor săvârșite fiind reținute ambilor inculpați

dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen., aplicându-li-se o pedeapsă

între limitele stabilite de lege, instanța apreciind că față de aspectele

agravante avute în vedere, nu se justifică reținerea beneficiului inculpaților

a unor circumstanțe atenuante, cu consecința stabilirii unor pedepse sub

minimul special.

Toate aceste

împrejurări reținute de instanța de apel, urmează a fi luate în considerare și

de Înalta Curte, întrucât aplicarea pedepselor în cadrul limitelor stabilite de

textele incriminatoare, satisfac pe deplin justa individualizare a pedepsei cea

mai grea de 7 ani închisoare în ceea ce o privește pe inculpata C.M. și și 6

ani și 8 luni închisoare în ceea ce-l privește pe inculpatul C.M.M., pedeapsă

care este menită să satisfacă și scopul acesteia instituit de dispozițiile art.

52 C. pen.

Pentru toate aceste

considerente, Înalta Curte, constată că instanța de apel a examinat, în mod

judicios, aplicarea criteriilor obiective ce caracterizează procesul de

individualizare judiciară, concretizat în modul de stabilire a pedepselor,

evidențiind faptul că dincolo de pericolul social generic al infracțiunilor

săvârșite, în mod concret acesta s-a agravat ca urmare a împrejurărilor în care

au fost săvârșite, respectiv în formă continuată, subliniind caracterizările

evidențiate în persoana inculpatului, astfel că o nouă cenzură cu privire la

individualizarea pedepsei nu se mai impune.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, prin prisma propriei evaluări asupra individualizării

pedepsei rezultante aplicate inculpaților C.M. și C.M.M., față de criticile

formulate în recurs, constată că în contextul cauzei nu se justifică micșorarea

pedepselor stabilite, deoarece examinarea criteriilor obiective prevăzute de

art. 72 C. pen. se efectuează în mod plural, fără preeminența vreunuia din

acestea ceea ce conduce la concluzia că circumstanțele personale ale

inculpaților au fost avute în vedere în mod corect, în raport cu gradul de

pericol social concret al faptelor comise, agravat prin modul de comitere,

valorile sociale atinse, precum și consecințele pe care le-au produs sub

aspectul periclitării sănătății persoanelor și încurajării consumului și

traficului de droguri.

În raport cu cele

menționate, Înalta Curte nu poate avea în vedere criticile formulate în recurs

de către inculpați sub aspectul aplicării dispozițiilor art. 74 C. pen.,

întrucât în cauză pedepsele aplicate, reflectă respectarea principiului

proporționalității între gravitatea faptelor comise și profilul socio-moral și

de personalitate al inculpaților, nejustificându-se micșorarea pedepselor, astfel

încât nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14

C. proc. pen.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte, în baza art. 385

15

alin. (1) lit. b) C.

proc. pen. va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații C.M.

și C.M.M. împotriva Deciziei penale nr. 282 din 19 octombrie 2012 a Curții de

Apel București, secția I penală.

În temeiul art. 192

alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurenții inculpați la plata cheltuielilor

judiciare conform cu dispozitivul prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de inculpații C.M. și C.M.M. împotriva

Deciziei penale nr. 282 din 19 octombrie 2012 a Curții de Apel București,

secția I penală.

Deduce din pedeapsa

aplicată inculpatei C.M., durata reținerii și arestării preventive de la 24 mai

2012 la 24 ianuarie 2013.

Deduce din pedeapsa

aplicată inculpatului C.M.M., durata reținerii și arestării preventive de la 29

mai 2012 la 24 ianuarie 2013.

Obligă recurenții

inculpați la plata sumei de câte 500 RON cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de câte 300 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 24 ianuarie 2013.

Procesat de GGC - GV