ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 236/2012

Asupra recursului de față, În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 917/F din 28 decembrie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în temeiul dispozițiilor art. 174 C. pen. coroborat cu art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. (introdus prin Legea nr. 202/2010) cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), c) C. pen. și art. 76 C. pen., a fost condamnată inculpata M.B., la o pedeapsă de 5 ani și 6 luni închisoare. Conform art. 65 alin. (2) C. pen. și art. 174 C. pen. i s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

S-a făcut aplicarea art. 71 - 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea cuțitului corp delict folosit în comiterea infracțiunii. Conform art. 320 1 alin. (5) C. proc. pen. s-a disjuns acțiunea civilă și s-a fixat termen la 17 ianuarie 2011, cu citarea părților în vederea judecării separate a acesteia. Conform art. 191 alin. (1) C. proc. pen. s-a dispus obligarea inculpatei la 1.600 RON cheltuieli judiciare către stat din care 1.500 RON reprezintă cheltuieli judiciare ocazionate de desfășurarea urmăririi penale. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele: La data de 05 aprilie 2010, numitul I.N. în vârstă de 53 de ani, a fost găsit decedat în locuința din str. GB sector 4, locuință ce aparține concubinei sale, inculpata M.B.

Conform Raportului medico-legal de necropsie nr. A3/468/2010, moartea numitului I.N. a fost violentă; s-a datorat hemoragiei interne (cord, pulmon stâng) și a vaselor mari de la baza cordului, urmare a unei plăgi înjunghiate toracice; leziunile s-au putut produce prin acțiunea unui corp înțepător - tăietor, posibil cuțit, și sunt în legătură de cauzalitate directă, necondiționată cu decesul.

La autopsie s-au mai constatat excoriații și echimoze faciale la nivelul membrelor superioare și inferioare, precum și toracic, ce s-au putut produce prin zgâriere cu corpuri dure, în același context lezional traumatic cu leziunile tanatogeneratoare, precum și unele echimoze care au vechimi diferite între 3 și 5 zile, anterior decesului, care s-au putut produce prin lovire cu sau de corpuri dure și care nu au contribuit la producerea acestuia, sângele recoltat de la cadavru aparține grupei A și conține 2,30 g ‰ alcool, urina recoltată de la cadavru conține 2,85 g ‰ alcool, s-a concluzionat că decesul poate data din data de 05 aprilie 2010. Din materialul probator administrat în cauză a rezultat că autoarea acestei agresiuni este inculpata M.B., care conviețuia de mai multă vreme cu victima I.N..

Conviețuirea celor doi era caracterizată de permanente conflicte, insulte și loviri reciproce, aceste altercații necesitând adesea intervenția poliției și determinând sancționarea contravențională a celor două persoane. O astfel de stare conflictuală a existat și la începutul lunii aprilie 2010. Astfel I.N. și M.B. au fost invitați de familia L. să petreacă noaptea învierii Domnului împreună, la locuința acestei familii din Cartierul Giulești. Consumul excesiv de alcool a determinat rapid izbucnirea unei noi altercații între I.N. și M.B. Familia L., deși a încercat aplanarea acestei stări conflictuale și împiedicarea exercitării de violențe reciproce nu a reușit acest lucru. În final, martorul L.M., i-a transportat cu mașina personală pe I.N.

și pe M.B. la locuința acesteia din urmă, nereușind să împiedice în alt mod escaladarea conflictului. În dimineața zilei de 5 aprilie 2010, I.N. i-a spus inculpatei că urmează să se prezinte la serviciu și a rugat-o să îi pregătească un pachet cu mâncare. Potrivit susținerilor inculpatei, în momentul în care avea în mâna dreaptă un cuțit și pregătea pachetul cu mâncare pe care I.N. dorea să îl ia la serviciu, acesta a redevenit violent și s-a îndreptat spre concubina sa, având o atitudine amenințătoare. Temându-se de aplicarea altor lovituri, inculpata la lovit pe concubinul său cu cuțitul în partea superioară a toracelui, provocându-i leziunile tanatogeneratoare. Imediat după aplicarea loviturii, I.N.

a căzut în spațiul amenajat ca bucătărie, iar M.B., potrivit susținerilor sale, a părăsit locuința și a rămas un anumit interval de timp în afara imobilului. În declarația olografă inițială, inculpata M.B., fără a nega în mod expres actul agresiv, a încercat să susțină că nu știe ce s-a întâmplat, pentru ca în finalul acestui act să relateze în sinteză derularea întregului conflict soldat cu decesul lui I.N. Aceeași atitudine sinceră a fost manifestată de inculpată cu ocazia audierii sale de către procuror și cu ocazia reconstituirii efectuate la 5 aprilie 2010. În declarațiile date, M.B. și-a justificat actul agresiv prin temerea exagerată de reacția violentă a lui I.N., pe fondul consumului exagerat de băuturi alcoolice, invocând o situație similară unei legitime apărări.

Această apărare formulată în mod indirect de inculpată, a fost înlăturată de organul de urmărire penală în raport de ansamblul materialului probator administrat în cauză. În primul rând, examinarea inculpatei de către medicul legist, a evidențiat excoriații minore ce nu au necesitat zile de îngrijiri medicale (Raport medico-legal nr. A1/3421/2010) care se puteau produce prin lovire cu sau cu și de corp dur; comparativ cu aceste leziuni minore ca întindere și consecințe, plaga suferită de I.N. este una penetrantă, situată într-o zonă anatomică în care sunt amplasate organe vitale (torace), lezând cordul și pulmonul, demonstrând o dată în plus, intensitatea cu care lovitura a fost aplicată și intenția cu care a acționat M.B.

În al doilea rând, atitudinea inculpatei după comiterea faptei demonstrează că aceasta a realizat și conștientizat pe deplin caracterul ilicit al faptei sale și consecințele acesteia. Astfel, faptul că M.B. s-a spălat de sângele victimei (a se vedea procesul-verbal și planșa foto cu privire la urmele de sânge, în diluție, de pe marginea chiuvetei din baie) și a părăsit locuința pentru un anumit interval de timp demonstrează în plan subiectiv, atât intenția directă cu care a acționat, cât și încercarea de a-și diminua responsabilitatea pentru fapta săvârșită. O serie de elemente circumstanțiale ale cauzei vin de asemenea să înlăture ipoteza că inculpata a acționat sub imperiul unei puternice tulburări sau emoții sau pentru a preveni un nou act de violență din partea lui I.N.

care i-ar fi pus în pericol grav viața, integritatea corporală sau sănătatea. Înainte de începerea cercetării judecătorești, inculpata a declarat personal ca recunoaște săvârșirea faptei reținută în actul de sesizare și a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. Constatând că inculpata a recunoscut în totalitate fapta reținută în actul de sesizare și nu a solicitat administrarea de probe, precum și faptul că acțiunea penală nu vizează o infracțiune ce se pedepsește cu detențiunea pe viată, instanța a admis cererea de judecare a cauzei în condițiile prevăzute de art. 320 1 C. proc. pen., introdus prin Legea nr. 202/2010. Analizând probele administrate în faza de urmărire penală, instanța de fond a constatat că fapta inculpatei este stabilită, vinovăția acesteia este pe deplin dovedită, precum și faptul că există suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite stabilirea unei pedepse.

Sub acest ultim aspect, prima instanță a reținut conduita constant sinceră a inculpatei pe parcursul întregului proces penal, vârsta acesteia (53 ani), pregătirea profesională, împrejurarea că nu este cunoscută cu antecedente penale, precum și faptul că este angajată la asociația de proprietari a imobilului în care locuiește, având o comportare corectă în relațiile de muncă și în societate. Totodată, instanța a constatat că situația de fapt expusă în actul de sesizare corespunde pe deplin materialului probator administrat în cauză, fiind corect reținută, urmând astfel a fi însușită și de către tribunal. Sub aspectul încadrării juridice s-a constatat că fapta inculpatei M.B. de a aplica o lovitură cu un cuțit victimei I.N., în zona superioară toracică, cauzându-i leziuni la nivelul cordului și pulmonului care au condus la decesul acesteia întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor, faptă prevăzută de art. 174 C. pen.

Reținând în sarcina inculpatei fapta descrisă anterior, cu încadrarea juridică sus-menționată, instanța de fond a dispus condamnarea acesteia la o pedeapsă de 5 ani și 6 luni închisoare cu executare în condiții de detenție; la stabilirea cuantumului sancțiunii, având în vedere atât dispozițiile art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., cât și prevederile art. 74 alin. (1) lit. a), c) C. pen. cu consecințele prevăzute de art. 76 C. pen. Împotriva sentinței au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpata M.B. Parchetul a susținut că în mod greșit instanța de fond a reținut în totalitate circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., inclusiv comportarea sinceră a inculpatei în cursul procesului penal alături de prevederile art. 320 1 C. proc.

pen., dând astfel dublă eficiență acestora, aspect concretizat în individualizarea pedepsei. A mai susținut parchetul că instanța de fond a aplicat inculpatei o pedeapsă individualizată necorespunzător sub aspectul conținutului prin raportare la situația de fapt care atestă săvârșirea faptei cu intenție directă și prin violență. Inculpata, în motivele de apel scrise, a solicitat reindividualizarea pedepsei în sensul reducerii cuantumului acesteia și aplicării dispozițiilor art. 86 1 C. pen. referitoare la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. În schimb, audiată fiind de către instanța de apel, inculpata a declarat că „victima m-a împins violent în bucătărie, astfel încât a intrat practic în cuțit". Față de declarația inculpatei care a revenit asupra recunoașterii faptei de omor prevăzută de art. 174 C. pen., cum a fost reținută în actul de sesizare, instanța de apel, la solicitarea procurorului de ședință a dispus audierea martorilor din acte.

La același termen de judecată, 14 aprilie 2011, și inculpata a solicitat proba cu acte și martori „pentru a-și dovedi nevinovăția". În cauză au fost audiați martorii V.I., M.D.F., B.G.F., I.M., ale căror depoziții privind comportamentul violent al victimei I.N. față de inculpata M.B., sunt contradictorii. Astfel, martorii V.I., B.G.F., cunoștințe ale inculpatei, au susținut că victima I.N. avea un comportament violent față de aceasta. În schimb, martorul P.M.D. - un cunoscut al victimei - a susținut, dimpotrivă, că cea care avea un comportament violent era inculpata M.B. Și fosta soție a victimei I.N., martora I.M., a declarat următoarele: „atunci când era acasă la mine, victima primea telefoane de la inculpată care îl ruga să vină să o ia din diverse locuri.

Am auzit când victima îi spunea inculpatei - de ce să vin să te iau? să mănânc bătaie iarăși?". În concluziile formulate, apărarea a susținut că: „din planșele foto privind reconstituirea, precum și din cuprinsul raportului de necropsie efectuat în cauză, rezultă că nu a fost vorba de o înjunghiere prin înfigere și răsucire a cuțitului în rană, lucru ce ar fi demonstrat fără echivoc intenția directă de omor, dimpotrivă, inculpata a înțepat victima aflată în stare de ebrietate pentru a se putea elibera de sub greutatea acesteia; intenția sa nu a fost nici un moment una de omor, ci a avut drept scop eliberarea din strânsoarea acesteia". De asemenea, apărarea a mai susținut: „faptul că plaga este orizontală confirmă spusele inculpatei din declarația sa de învinuită că a întins mâna dreaptă în care avea cuțitul, înțepându-l pe I.N.". Apărarea a susținut că sunt incidente dispozițiile art. 44 alin. (3) C. pen.

coroborat cu prevederile art. 44 alin. (1) C. pen., de care instanța de fond nu a ținut cont, respectiv existența unei stări puternice de tulburare și temere a inculpatei pentru viața sa, produsă de amenințările directe ale victimei, a stării de puternică surescitare și a faptului că aceasta se afla în stare de ebrietate. În concluziile formulate, inculpata prin apărător, a mai invocat și „aspectele divergente și incerte", referitoare la cap. V pct. 1 din Raportul de constatare tehnico-științifică nr. 439031 din 20 mai 2011. În primul rând s-a susținut de către apărare că grupa de sânge evidențiată în acest raport aparține inculpatei și nu victimei, întrucât aceasta avea o altă grupă de sânge.

De asemenea în opinia apărării nu se poate vorbi de o părăsire a locului faptei de către inculpată atâta timp cât urmele de sânge găsite sub formă de scurgere în stare uscată pe peretele din dreapta confirmă apărarea sa și anume: „victima, după incident s-a sprijinit de perete .., inculpata știind că aceasta se află sub influența alcoolului a plecat din apartament, crezând că intervenind un moment de liniște, victima se va calma. Planșele foto ale peretelui din bucătărie - foto nr. 33 - 35 arată dispunerea la nivelul unui stat de om a dârelor de sânge după pereți". Nu în ultimul rând apărarea a invocat și profunda tulburare și mai ales, temerea justificată a inculpatei produsă de victimă prin comportamentul abuziv, abrutizant și intimidant, comportament violent fizic și verbal al victimei care se afla în stare de beție, împrejurări evidențiate de toții martorii audiați în cauză.

Prin Decizia penală nr. 206 din 30 iunie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 45931/3/2010, Curtea de Apel București a admis apelul declarat de parchet, a desființat în parte sentința și rejudecând în fond, a dispus condamnarea inculpatei în baza art. 174 C. pen. la pedeapsa de 10 ani închisoare. În conformitate cu art. 65 alin. (2) C. pen., i-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale și a făcut aplicarea 71 - 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței și a respins ca nefondat apelul declarat de inculpată.

În ce privește apelul declarat de inculpată, instanța de apel, analizând probele administrate în cauză a concluzionat că apărarea acesteia în sensul că ar fi comis fapta în legitimă apărare este contrazisă în totalitate de aspectele constatate cu ocazia reconstituirii efectuată la fața locului de către specialiști criminaliști în data de 5 aprilie 2010. Planșele foto 6, 7, 8, 9 demonstrează cum în mod corect a reținut și procurorul prin rechizitoriu, intenția directă a inculpatei M.B. în săvârșirea infracțiunii de omor prevăzută de art. 174 C. pen., comisă în dimineața zilei de 05 aprilie 2010. Spațiul îngust al bucătăriei descris și în procesul-verbal întocmit de către procuror, cât și acțiunea violentă a victimei I.N.

aflat în stare de ebrietate, exercitată împotriva inculpatei M.B. nu sunt motive de a constata condițiile impuse de art. 44 alin. (1), (2), (3) C. pen., pentru a se dispune achitarea acesteia în conformitate cu art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen. Dimpotrivă, actele și lucrările dosarului dovedesc că între inculpata M.B. și victima I.N. existau permanente conflicte, insulte și loviri reciproce, aceste altercații necesitând adesea intervenția poliției soldată cu sancționarea contravențională a celor doi. În declarația sa, martorul L.M. a arătat că cei doi consumau zilnic cantități mari de alcool, acest fapt fiind confirmat și cu privire la data de 04 aprilie 2010, înainte de săvârșirea infracțiunii de omor de către inculpata M.B.

Că nu se poate vorbi de existența unei tulburări sau temeri din partea inculpatei M.B., datorită căreia aceasta a depășit limitele unei apărări proporționale cu gravitatea pericolului și cu împrejurările în care s-a produs atacul, respectiv acțiunea violentă a victimei I.N. aflată în stare de ebrietate, o confirmă nu numai planșele foto întocmite odată cu reconstituirea efectuată de către procuror, ci și Raportul medico-legal nr. A1/3421/2010. Din cuprinsul acestui din urmă înscris rezultă că plaga suferită de victima I.N. este una penetrantă, situată într-o zonă anatomică în care sunt amplasate organe vitale (torace). Moartea victimei a fost violentă ca urmare a intensității loviturii aplicate de către inculpata M.B.

cu cuțitul indicat de către organele de urmărire penală. Nici celelalte susțineri ale inculpatei prin apărător, în legătură cu cuțitul despre care s-a făcut referire mai sus, precum și cele privitoare la petele de sânge aflate pe perete, planșele foto 34, 35, nu demonstrează existența legitimei apărări cum a încercat apărarea să acrediteze ideea, în lipsa altor probe decât cele administrate în prezenta cauză. Nefondată, a fost apreciată și susținerea inculpatei în sensul că grupa sanguină AB IV aparține acesteia, față de concluziile Raportului de constatare tehnico-științifică nr. 439031 din 20 mai 2011 potrivit cărora, cuțitul prezintă urme de sânge uman care aparțin probabil grupei sanguine AB IV, iar perechea de pantaloni tip sport prezintă urme de sânge uman care aparțin grupei sanguine AB IV.

Au fost invocate de către instanța de apel și concluziile Raportului de expertiză medico-legală nr. Al/4321/2010 din 05 aprilie 2010 potrivit cărora inculpata a prezentat două dungi excoriate superficiale și o echimoză violacee de 0,8 cm, ceea ce contrazice afirmațiile apărării în sensul că urmele de sânge aparțin inculpatei și nu victimei. De asemenea, s-a reținut că nu trebuie omisă nici atitudinea inculpatei după săvârșirea faptei constând în aceea că a părăsit locuința, fără a încerca să împiedice rezultatul acțiunilor sale, după ce în prealabil s-a spălat de sângele victimei așa cum rezultă din procesul-verbal și planșa foto depuse la dosar. În concluzie, instanța de prin control judiciar a constatat că apărarea inculpatei este lipsită de temei și a respins ca neîntemeiată prima critică adusă sentinței.

Cu privire la greșita individualizare judiciară a pedepsei, invocată atât de parchet cât și de inculpată, curtea a reținut, în raport de gravitatea deosebită a faptei, cât și de atitudinea ulterioară a inculpatei, că în mod nejustificat instanța de fond a acordat acesteia circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen. A apreciat instanța de apel că nu poate fi acordată nici circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. c) C. pen., față de atitudinea inculpatei de a încerca să denatureze adevărul cu privire la infracțiunea comisă. Întrucât inculpata nu poate beneficia nici de prevederile art. 320 1 C. proc. pen. în condițiile în care nu a fost de acord cu susținerile procurorului din rechizitoriu, s-a dispus condamnarea acesteia la o pedeapsă de 10 ani închisoare cu executare prin privare de libertate.

Împotriva deciziei a declarat recurs inculpata care prin apărătorul desemnat din oficiu, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., a solicitat reindividualizarea pedepsei la care a fost condamnată de instanța de fond în sensul reducerii cuantumului acesteia la limita prevăzută de lege care permite aplicarea dispozițiilor art. 86 1 C. pen. referitoare la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. În notele scrise depuse la dosar, inculpata a susținut că prin înlăturarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. reținute în mod corect de instanța de fond, curtea de apel a pronunțat o hotărâre nelegală ce atrage incidența în cauză a cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc.

pen. A arătat inculpata că atât în cursul urmăririi penale, cât și în faza cercetării judecătorești a recunoscut săvârșirea faptei astfel cum aceasta a fost reținută în rechizitoriu și a solicitat ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, cerere care a fost admisă. Cu toate acestea, contrar intereselor sale procesuale, prin invocarea legitimei apărări de către apărătorul desemnat din oficiu, s-a acreditat în mod fals ideea că nu ar mai recunoaște fapta, ceea ce a determinat instanța de apel să reaudieze martorii din faza de urmărire penală și să o priveze de beneficiul judecării potrivit procedurii simplificate prevăzute de art. 320 1 C. proc. pen. A mai arătat inculpata că în apelul declarat, reprezentantul parchetului a susținut doar netemeinicia sentinței sub aspectul cuantumului pedepsei la care a fost condamnată, fără a indica greșita reținere de către instanța de fond a dispozițiilor art. 320 1 C. proc.

pen. În consecință, inculpata a solicitat, în principal, casarea deciziei și a sentinței, și aplicarea unei pedepse al cărei cuantum să permită incidența prevederilor art. 86 1 C. pen., iar în subsidiar, casarea deciziei și menținerea sentinței. Examinând hotărârea atacată atât prin prisma motivelor invocate de inculpata M.B. care se circumscriu cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 și 14 C. proc.

pen., cât și din oficiu potrivit art. 385 9 alin. ultim din același cod, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează: Cu ocazia audierii la instanța de fond la termenul de judecată din data de 14 decembrie 2010 (înainte de începerea cercetării judecătorești), recurenta inculpată a declarat: „cunosc învinuirile ce mi se aduc și recunosc comiterea faptei astfel cum este descrisă în rechizitoriu și probată prin probele administrate în faza de urmărire penală pe care nu le contest, solicit ca judecata să se facă în baza acestora". Tribunalul, constatând că inculpata a recunoscut în totalitate fapta reținută în actul de sesizare și nu a solicitat administrarea de probe, precum și faptul că acțiunea penală nu vizează o infracțiune ce se pedepsește cu detențiunea pe viață a admis cererea de judecare a cauzei în condițiile art. 320 1 C. proc.

pen. În opinia Înaltei Curți, după ascultarea inculpatului și admiterea cererii de judecare potrivit procedurii prevăzute de art. 320 1 C. proc. pen., pe parcursul procesului penal, indiferent de faza procesuală în care acesta se află, inculpatul nu mai poate reveni asupra opțiunii sale de a fi judecat potrivit procedurii simplificate (în cazurile în care legiuitorul a dorit să prevadă o asemenea posibilitate de revenire a prevăzut-o în mod expres ca de exemplu, renunțarea la apel sau recurs). Împotriva hotărârii de condamnare pronunțate în urma procedurii simplificate, în absența unor dispoziții derogatorii, inculpatul poate formula apel sau recurs, însă numai sub aspectul individualizării pedepsei și al încadrării juridice a faptei, neputând renunța la opțiunea de a fi judecat potrivit procedurii reglementate de art. 320 1 C. proc.

pen. În consecință, Înalta Curte constată că în mod greșit instanța de apel, luând act de concluziile apărătorului desemnat din oficiu potrivit cărora inculpata a comis infracțiunea de omor în condițiile legitimei apărări, a procedat la administrarea de probe și în urma examinării acestora a înlăturat prevederile art. 320 1 C. proc. pen., corect reținute de prima instanță. În ce privește individualizarea pedepsei, Înalta Curte apreciază că executarea de către recurentă a pedepsei principale de 6 ani închisoare în regim de detenție este de natură a-și atinge scopul preventiv și educativ cerut de art. 52 C. pen. La stabilirea cuantumului sancțiunii s-au avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege (reduse cu o treime potrivit art. 320 1 alin. (7) C. proc.

pen.), gradul de pericol social concret al infracțiunii, urmarea produsă, modul și împrejurările comiterii faptei, circumstanțele personale ale inculpatei care nu are antecedente penale, anterior săvârșirii infracțiunii a avut o conduită bună în familie și societate, este în vârstă de 53 de ani. Aceste din urmă aspecte referitoare la datele ce caracterizează favorabil persoana recurentei inculpate justifică reținerea în favoarea sa a circumstanței atenuante prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen. Nu pot fi însă primite solicitările recurentei inculpate de a se reduce pedeapsa până la limita minimă prevăzută de art. 76 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen. și de a se dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere având în vedere gravitatea faptei comise care constă în aceea că în dimineața zilei de 05 aprilie 2010 la lovit cu cuțitul pe concubinul său I.N., în partea superioară a toracelui, provocându-i leziuni ce au condus la decesul acestuia.

Pe lângă pedeapsa principală a închisorii, recurentei inculpate i se va aplica și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani. Totodată, ținând seama de natura și gravitatea infracțiunii săvârșite și având în vedere condamnarea la pedeapsa închisorii, în temeiul art. 71 alin. (2) C. pen., recurentei inculpate i se vor interzice drepturile prevăzute în art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie. În consecință, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., se va admite recursul declarat de inculpata M.B., se vor casa în parte decizia atacată și sentința pronunțată de tribunal și, în baza art. 174 alin. (1) C. pen.

cu aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., art. 74 lit. a) și art. 76 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen. se va dispune condamnarea inculpatei la pedeapsa principală de 6 ani închisoare și la pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani. Se va face aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. Neconstatând din oficiu alte motive de nelegalitate și netemeinicie a hotărârilor atacate se vor menține în rest dispozițiile acesteia. Potrivit art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenta inculpată, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de recurenta inculpată M.B. împotriva Deciziei penale nr. 206 din 30 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală. Casează, în parte, decizia atacată și Sentința penală nr. 917 din 28 decembrie 2010 a Tribunalului București, secția a II-a penală și, rejudecând: În baza art. 174 C. pen. cu aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. și art. 74 lit. a), art. 76 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen., condamnă inculpata la pedeapsa principală de 6 ani închisoare și la pedeapsa complementară de 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. Face aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenta inculpată, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 26 ianuarie 2012. Procesat de GGC - LM