ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1556/2012

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 155/F din 3 martie 2010, Tribunalul București, secția I penală, a dispus în baza art. 174 - 175 lit. c) C. pen. condamnarea inculpatului T.G. la o pedeapsă de 18 ani închisoare. În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe o perioadă de 10 ani. Conform art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie. Conform art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsă perioada reținerii și a arestării preventive, de la 16 februarie 2009 la zi, iar în baza art. 350 alin. (1) C. proc.

pen. s-a menținut starea de arest a inculpatului. S-a luat act că numitul T.P. nu s-a constituit parte civilă. Conform art. 313 din Legea nr. 95/2006 inculpatul a fost obligat la plata sumei de 5.693,57 RON, actualizată cu dobânda legală la data plății efective către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență București. Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut în fapt, că la data de 4 februarie 2009, inculpatul a lovit în mod repetat victima T.V. (64 de ani), unchiul său, în locuința acestuia din București, cu un corp dur, în zone vitale (capul și fața, regiunile toracică, cervicală și abdominală), cauzându-i leziuni grave (fracturi costale, fractură de vertebre cervicale, traumatism cranio-cerebral și altele), în urma cărora victima a decedat la data de 12 februarie 2009, în Spitalul Clinic de Urgență Floreasca București.

S-a mai stabilit că inculpatul era fiul fratelui victimei și în mod frecvent îi cerea bani pentru băutură. Când victima nu avea bani, inculpatul devenea agresiv și o lovea violent, așa cum s-a întâmplat și la 4 februarie 2009. Înainte de a se interna în spital, victima a depus la Secția 4 Poliție o plângere împotriva nepotului său, arătând că acesta l-a lovit grav în ziua de 4 februarie 2009 și că nu era prima sa agresiune, aspect cunoscut și de vecinii celor doi. Inițial, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei, însă ulterior, inclusiv în declarația dată cu ocazia audierii de către tribunal, a arătat că l-a lovit pe unchiul său ușor, cu palmele, fără să-i cauzeze leziuni, iar apoi s-au împăcat.

Inculpatul a susținut că T.V. a decedat datorită numeroaselor afecțiuni grave de care suferea, versiune ce nu a fost acceptată de către instanță. Împotriva sentinței au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul T.G. În dezvoltarea motivelor de apel, parchetul a criticat sentința sub aspectul individualizării pedepsei, arătând că aceasta a fost prea blândă în raport de gravitatea faptei, dată de numărul și gravitatea leziunilor suferite de victimă și de atitudinea negativă a inculpatului. În apelul său, inculpatul a declarat că nu a omorât victima, loviturile ușoare aplicate neputând conduce la deces. Moartea s-a datorat, a arătat apelantul, numeroaselor afecțiuni de care victima a suferit, astfel încât a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de vătămare corporală sau, în subsidiar, de loviri cauzatoare de moarte.

Apelantul inculpat a solicitat efectuarea unei noi expertize medico-legale, bazată pe actele aflate la dosarul cauzei, inclusiv raportul de necropsie, care să stabilească dacă moartea victimei s-a produs ca urmare a loviturilor primite la data de 4 februarie 2009 sau multiplelor afecțiuni organice cronice preexistente, dovedite cu înscrisuri. Curtea a dispus, în acest context, avizarea raportului de autopsie medico-legală privind victima, precum și a celui de expertiză medico-legală psihiatrică referitor la inculpat. La data de 11 iunie 2010, acest din urmă raport a fost avizat de către Comisia de avizare și control din cadrul I.N.M.L., confirmându-se astfel concluziile referitoare la predispoziția inculpatului spre un comportament antisocial.

Aceeași Comisie a opinat însă, în privința necropsiei victimei, că existența unor "multiple neconcordanțe dintre datele clinice, anatomopatologice, macroscopice, de la autopsie, și datele de anchetă a impus efectuarea unei noi expertize medico-legale, care să lămurească detaliat felul și cauza medicală a morții, data producerii leziunilor, legătura de cauzalitate a leziunilor traumatice cu decesul ...". Curtea a încuviințat efectuarea acestui nou raport de expertiză medico-legală, care a fost întocmit sub nr. X/2010 și a concluzionat că: "moartea numitului T.V.

a fost neviolentă; ea s-a datorat insuficienței organice și sistemice multiple, survenită în evoluția unei stări toxicoseptice - multiple focare septice secundare, consecința suprainfectării plăgilor atone diabetice de la nivelul picioarelor, pe fondul dezechilibrării diabetului zaharat și a multiplelor afecțiuni organice preexistente (schesenfizem pulmonar, miocardoscleroză, distrofie hepatică, scleroză renală); la autopsie s-au constatat leziuni traumatice recente: excoriație frontală parietală, hemoragie subconjunctivală OD, plagă contuză baza superioară și echimoze gingivale, disjuncția oaselor nazale de partea dreaptă, care s-au putut produce prin lovire cu corp dur, acestea pot data din 4 februarie 2009 și nu au legătură de cauzalitate în tanatogeneză.

În caz de supraviețuire ar fi necesitat 12 - 14 zile de îngrijiri medicale". În finalul concluziilor s-a reiterat aprecierea în sensul că leziunile traumatice recente nu au avut legătură de cauzalitate în tanatogeneză, intervenind un lanț cauzal determinat și favorizat de afecțiunile patologice preexistente, complicate în final cu diseminarea septică. Acest raport a fost avizat de Comisia de avizare și control din cadrul I.N.M.L. și apoi, la solicitarea Curții, și de Comisia Superioară de Medicină legală, care a precizat că la autopsie s-au constatat și alte leziuni traumatice mai vechi (fracturi costale), complicate septic, care nu au intervenit cert în tanatogeneză și care ar fi necesitat, în caz de supraviețuire 25 - 30 de zile de îngrijiri medicale.

În raport de aceste probatorii, cu prilejul dezbaterii apelurilor, reprezentantul Ministerului Public a solicitat condamnarea inculpatului pentru infracțiunea de vătămare corporală, în condițiile art. 181 C. pen., iar apelantul inculpat a arătat că în cauză sunt incidente prevederile art. 180 alin. (2) C. pen. Prin Decizia penală nr. 193/A din 26 mai 2011, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul T.G.. A desființat, în parte, Sentința penală nr. 155 din 3 martie 2010 a Tribunalului București, secția I penală și, rejudecând: În baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptei din art. 174 - 175 lit. c) C. pen.

în art. 180 alin. (2) C. pen. În baza art. 180 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul T.G. la 1 an și 7 luni închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. Conform art. 88 C. pen., s-a dedus prevenția inculpatului de la 16 februarie 2009 la 15 septembrie 2010. S-a constatat integral executată pedeapsa aplicată. S-a respins, ca neîntemeiată, acțiunea civilă formulată de Spitalul Clinic de Urgență București. S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale. Onorariul parțial al avocatului din oficiu de 50 RON s-a dispus a fi suportat din fondul Ministerului Justiției. Curtea a reținut că raportul de noua expertiză medico-legală a fost avizat nu numai de comisia de avizare și control, ci și de Comisia Superioară Medico-legală din cadrul I.N.M.L., forul suprem în această materie, astfel încât, concluziile sale nu au mai putut fi contestate.

Faptul că loviturile aplicate de inculpat victimei la data de 4 februarie 2009 au necesitat pentru vindecare un număr de 12 - 14 zile de îngrijiri medicale și nu au avut niciun efect cauzal în producerea decesului, au constituit datele de la care Curtea a pornit în abordarea aspectelor de nelegalitate și netemeinicie a sentinței. S-a reținut că, concluziile au fost în acord și cu probatoriile administrate, inclusiv declarațiile inculpatului, care a recunoscut lovirea ușoară a unchiului său la data respectivă. În privința leziunilor mai vechi, cu o dată neprecizată care, de asemenea, nu au condus la deces, ci ar fi necesitat pentru vindecare 25 - 30 zile de îngrijiri medicale, s-a apreciat că nu a existat certitudinea că ele au fost provocate tot de inculpat, iar acest dubiu i-a profitat, nefiind primită cererea parchetului de condamnare a inculpatului pentru infracțiunea de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 C. pen.

Cum singura infracțiune dovedită, săvârșită de către inculpat a fost cea de lovire, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., Curtea a admis apelurile, a desființat în parte hotărârea primei instanțe și a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de loviri și alte violențe, prin schimbarea încadrării juridice, la o pedeapsă de 1 an și 7 luni închisoare, constatând că a fost și executată. Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpatul T.G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând în drept dispozițiile art. 385 9 pct. 10, 17 2 , 17 și 14 C. proc. pen.

Parchetul în susținerea orală a primului motiv de recurs a arătat că instanța de apel a omis să examineze și să se pronunțe pe celelalte probe, în analiza proprie pe care a făcut-o asupra situației de fapt limitându-se doar la noul raport de expertiză medico-legală din data de 25 ianuarie 2011. În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de recurs a învederat că există contradicții majore între cele două rapoarte de expertiză, iar modul de întocmire a avizelor medico-legale privind noul raport de expertiză medico-legală, ce au avut consecințe asupra stabilirii încadrării juridice corecte a faptei, a fost făcut cu încălcarea normelor procedurale, astfel că se impune trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel sau readministrarea de probe.

În argumentarea acestei critici a relevat și incompatibilitatea expertului în cauză, apreciind ca fiind incidente dispozițiile art. 54 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 48 alin. (1) lit. d) din același cod, având în vedere calitatea de soți a doi dintre medicii care au întocmit și avizata raportul de expertiză (soții D.), putându-se ridica suspiciuni cu privire la obiectivitatea și imparțialitatea redactării avizului Comisiei de Avizare și Control. Cu privire la încadrarea juridică dată faptei a arătat că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 181 C. pen., iar nu cele ale art. 180 alin. (2) C. pen., cum în mod greșit s-a reținut de către instanța de apel, întrucât concluziile actelor medico-legale trebuiau coroborate cu restul probelor administrate în cauză.

A mai solicitat în cadrul ultimului caz de casare, invocat oral, reindividualizarea pedepsei în sensul majorării cuantumului până al limita maximă în raport de circumstanțele săvârșirii faptei. Inculpatul T.G. a solicitat reindividulaizarea pedepsei dar în sensul reducerii cuantumului acesteia întrucât, conflictul a fost inițiat de către partea vătămată și nu a existat o disproporție de forțe între inculpat și partea vătămată. Verificând cauza atât sub aspectul motivelor de recurs invocate de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpatul T.G., care se circumscriu cazurilor de casare prev. de art. 385 9 pct. 10, 17, 17 2 și 14 C. proc. pen., cât și din oficiu - potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen. -, Înalta Curte apreciază că hotărârea atacată este legală și temeinică iar recursurile ca nefondate, pentru considerentele ce vor fi expuse: 1. În ceea ce privește critica Parchetului privind omisiunea instanței de apel de a analiza și celelalte probatorii administrate, Înalta Curte în conformitate cu dispozițiile art. 385 9 pct. 10 C. proc. pen., reține că hotărârile sunt supuse casării atunci când instanța nu s-a pronunțat asupra unor cereri esențiale pentru părți sau cu privire la unele probe administrate, de natură să garanteze drepturile lor și să influențeze soluția procesului.

Din examinarea conținutului deciziei se constată că instanța de apel, contrar susținerilor Parchetului, a analizat hotărârea primei instanțe sub aspectul nelegalității și netemeiniciei, atât prin prisma concluziilor noului raport de expertiză medico-legală din data de 25 ianuarie 2011 al INML București, avizat de Comisia de avizare și control din cadrul INML și Comisia superioară de Medicină Legală, cât și a celorlalte probatorii administrate în cauză, constatând că acestea se coroborează inclusiv cu declarațiile inculpatului T.G. care a recunoscut că a lovit victima ușor cu palmele, loviturile aplicate neputând duce însă la decesul acesteia.

Totodată, instanța de prim control judiciar în considerentele deciziei a arătat și care sunt argumentele pentru care celelalte leziuni constatate prin raportul de autopsie (produse anterior datei de 4 februarie 2009), și care, de asemenea, nu au condus la decesul victimei, nu pot fi reținute ca fiind provocate de către inculpat, deoarece această împrejurarea nu rezultă cu certitudine din probatoriile administrate iar dubiul profită inculpatului. Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că nu sunt incidente dispozițiile art. 385 9 pct. 10 C. proc.

pen., deoarece nu se poate considera că suntem în prezența unei omisiuni a instanței de a se pronunța privire la unele probe administrate în condițiile în care le-a analizat în conținutul deciziei, în mod coroborat cu noul raport de expertiză medico-legală și declarațiile inculpatului, raportarea la aceste probatorii fiind necesară și prin prisma încadrării juridice dată faptei de către instanța de prim control judiciar. 2. Înalta Curte apreciază ca neîntemeiată și critica Parchetului privind pronunțarea unei hotărâri contrare legii în condițiile nerespectării procedurii de realizare a noii expertize medico-legale de către instanța de apel și a acordării celor două avize de către comisiile de specialitate.

Dispozițiile procedurale privind desfășurarea judecății și dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale ce reglementează dreptul la un proces echitabil, stabilesc că probele din cursul urmăririi penale trebuie administrate nemijlocit în condiții de publicitate, în fața unei instanțe independente, așa încât, soluția pronunțată de instanța de judecată nu se poate baza exclusiv pe probele din faza de urmărire penală. De asemenea, instanța trebuie să analizeze ansamblul probator în concordanță cu dispozițiile art. 63 C. pen., putând reține sau, după caz, să înlăture unele din aceste probe, în parte sau în totalitate, în situația în care nu se coroborează cu restul probelor administrate.

Ca atare, Înalta Curte apreciază că pentru stabilirea adevărului, în cauză, nu pot fi avute în vedere doar declarația inculpatului, declarațiile martorilor date în faza urmăririi penale și primul raport de expertiză de specialitate, ci acestea trebuie analizate în mod critic, prin raportare la toate probele administrate atât în cursul urmăririi penale cât și al judecății iar concluziile rapoartelor de expertiză trebuie coroborate cu celelalte mijloace probatorii întrucât, nu au o valoare prioritară față de probele provenite din alte mijloace de probă. Legea, nu face distincție privind valoarea probantă a expertizei în raport cu noua expertiză, prin urmare, instanța este cea care, motivat, trebuie să-și fundamenteze hotărârea pe concluziile oricărei dintre ele, dacă sunt conforme cu ansamblul probator administrat în cauză.

Pornind de la aceste premise, Înalta Curte constată că inculpatul T.G. a fost trimis în judecată și condamnat de către prima instanță la o pedeapsă privativă de libertate de 18 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de mor calificat, prev. de art. 174 - 175 lit. c) C. pen. S-a reținut, în esență, în sarcina inculpatului că, la data de 4 februarie 2009, l-a lovit pe unchiul său T.V., în vârstă de 64 ani, în locuința acestuia din mun. București, cu un corp dur, în zone vitale ale corpului (cap, torace și abdomen) iar la data de 12 februarie 2009, urmare loviturilor aplicate, partea vătămată a decedat în Spitalul Clinic de Urgență Floreasca. În fața instanței de apel, inculpatul T.G.

a solicitat schimbarea încadrării juridice dată faptei din infracțiunea de omor calificat în infracțiunea de vătămare corporală sau loviri ori vătămări cauzatoare de moarte, sens în care a formulat și o cerere de probatorii, respectiv, efectuarea unei noi expertize medico-legale pe baza actelor medicale aflate la dosarul cauzei și a constatărilor raportului de necropsie, pentru a se stabili dacă moartea victimei s-ar fi putut produce urmare loviturilor aplicate de acesta la data de 4 februarie 2009. În acest context, instanța de apel dat fiind caracterul devolutiv integral al apelului, având în vedere și adresa din data de 11 iunie 2010 a Comisiei de Avizare și Control din cadrul INML M.M.

prin care nu s-a aprobat conținutul și concluziile raportului de expertiză medico-legală-autopsie nr. X efectuat de INML București motivat de existența a multiple neconcordanțe dintre datele clinice, anatomopatologice, macroscopice de la autopsie și datele de anchetă fapt ce impune efectuarea unei noi expertize (dosar apel), a admis cererea de probatorii, în completare, formulată de inculpatul T.G., prin apărător, la termenul de judecată din data de 23 iunie 2010 și, a dispus, în conformitate cu dispozițiile legale în materie (art. 125 C. proc. pen.), efectuarea unei noi expertize medico-legale. Potrivit concluziilor noului raport de expertiză medico-legală întocmit de INML M.M. (dosar instanță de apel) s-a concluzionat că: "Moartea lui T.V.

a fost neviolentă". S-a datorat insuficienței organice și sistemice multiple survenită în evoluția unei stări toxicoseptice - multiple focare septice secundare, consecința suprainfectării plăgilor atone diabetice de la nivelul picioarelor, pe fondul dezechilibrării diabetului zaharat și a multiplelor afecțiuni organice preexistente (schessenfizem pulmonar, miocardoscleroză, distrofie hepatică, scleroză renală). La autopsie s-au constatat leziuni traumatice recente: excoriație frontală parietală, hemoragie subconjunctivală OD, plagă contuză baza superioară și echimoze gingivale, disjuncția oaselor nazale de partea dreaptă, care s-au putut produce prin lovire cu corp dur, acestea pot data din 4 februarie 2009 și nu au legătură de cauzalitate în tanatogeneză.

În caz de supraviețuire ar fi necesitat 12 - 14 zile de îngrijiri medicale (...). (...) fracturile costale constatate la necropsie și pe planșele foto avute la dispoziție, raportat la morfologie au un caracter vechi, ce au fost estimate a avea o vechime de 14 - 21 de zile. (...) în raportul de necropsie sunt consemnate fracturi de corpi vertebrali cervicali (C5 - C6) neobiectivate în actele medicale atât din punct de vedere clinic, simptomatologie cât și paraclinic și care, așa cum sunt descrise la necropsie, ar fi făcut imposibilă autodeplasarea victimei până la prezentare la spital (timp de 2 zile), unde nici nu a prezentat simptomatologie specifică acestui tip de leziune ..." Noul raport de expertiză a fost avizat atât de către Comisia de avizare și control din cadrul INML M.M.

(dosar apel) cât și de către Comisia Superioară de Medicină Legală prin avizul din 13 aprilie 2011 care au relevat încă o dată, contra susținerilor parchetului că nu și-a argumentat concluziile, faptul că leziunile traumatice mai vechi (fracturi costale), complicate septic, constatate cu ocazia autopsiei, nu au intervenit cert în tanatogenză, produse prin comprimare toracică și ar fi necesitat în caz de supraviețuire 25 - 30 zile de îngrijiri medicale (dosar apel). Susținerile parchetului că modalitatea în care s-a efectuat acest nou raport de expertiză, avizat de către cele două comisii de specialitate ar fi condus la pronunțarea unei soluții greșite nu au un suport probator și nici un temei legal.

Potrivit dispozițiilor art. 125 C. proc. pen. coroborat cu dispozițiile art. 24 alin. (1) și art. 25 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din O.U.G. nr. 1/2000 privind organizarea activității și funcționarea instituțiilor de medicină legală, Comisiile de avizare și control al actelor medico-legale avizează actele de expertiză medico-legală efectuate de institutele de medicină legală iar Comisia superioară medico-legală verifică și avizează, din punct de vedere științific, la cererea organelor în drept, concluziile diverselor acte medico-legale și se pronunță asupra eventualelor concluzii contradictorii ale expertizei cu cele ale noii expertize medico-legale sau ale altor acte medico-legale.

Or, în cauză, instanța de prim control judiciar constatând că există două rapoarte de expertiză medico-legală ce au exprimat concluzii opuse, cu efecte asupra stabilirii situației de fapt și a încadrării juridice a faptei reținute în actul de sesizare, în mod legal și temeinic, a dispus efectuarea unui nou raport de expertiză în cauză, care să fie avizat și de Comisia superioară de medicină legală alături de Comisia de control și avizare din cadrul INML. Criticile parchetului privind existența unui caz de incompatibilitate a unuia dintre medicii care au întocmit noul raport de expertiză, fiind soțul unuia dintre medicii care au făcut parte din Comisia de avizare și control, nu au relevanță sub aspectul anulării actului medico-legal.

Pe de o parte, nu s-a făcut dovada că s-a produs o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea acestui act iar, pe de altă parte, la momentul comunicării raportului acesta nu a fost contestat de către parchet. Mai mult, procurorul de ședință luând cunoștință de concluziile noului raport și avizele celor două comisii nu a invocat nulitatea actului, solicitând în baza concluziilor acestui raport schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului din infracțiunea de omor calificat în infracțiunea de vătămare corporală, prev. de art. 181 C. pen., ceea ce susține ipoteza că și-a însușit aceste acte astfel cum au fost ele întocmite (încheierea de ședință din data de 18 mai 2011 când au avut loc dezbaterile pe fondul cauzei).

3. Nici critica parchetului privind greșita schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de omor calificat în infracțiunea de loviri și alte violențe nu este întemeiată, în opinia Înaltei Curți. Se constată că, instanța de apel printr-o analiză judicioasă a probelor și o interpretare corespunzătoare a acestora, având în vedere și concluziile noului raport de expertiză medico-legală a reținut în mod corect situația de fapt, vinovăția inculpatului, dând faptei o încadrarea juridică corespunzătoare, respectiv, lovirea sau alte violențe, prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. Considerând ca fiind juste argumentele de fapt și de drept ale instanței de control judiciar care au întemeiat soluția de condamnare a inculpatului T.G.

pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 180 alin. (2) C. pen., Înalta Curte constată în plus următoarele: Ceea ce diferențiază infracțiunea de lovire și alte violențe de infracțiunea de vătămare corporală - ce reprezintă o variațiune a celei dintâi -, este rezultatul mai grav, structura și conținutul juridic al celor două infracțiuni fiind asemănătoare. Astfel, în practica judiciară a instanței supreme s-a statuat constant că ceea ce interesează din punctul de vedere al încadrării juridice în cazul celor două infracțiuni este durata îngrijirilor medicale necesare pentru vindecare (prin îngrijiri medicale înțelegându-se acele activități prin care se înlătură efectele vătămării și fără de care starea sănătății se poate agrava sau complica).

Prin urmare, indiferent dacă fapta se realizează în vreuna dintre modalitățile alternative ce constituie elementul material al laturii obiective (lovire sau orice alt act de violență sau nonviolență), se va face aplicarea dispozițiilor art. 180 alin. (2) C. pen. dacă durata îngrijirilor medicale necesare pentru vindecare este de cel mult 20 de zile. În cauză, din conținutul noului raport de expertiză medico-legală nr. X/2010 întocmit INML M.M. la data de 25 ianuarie 2011 rezultă că moartea lui T.V. nu a fost violentă, leziunile traumatice recente constate la autopsie ce pot data din 4 februarie 2009, s-au putut produce prin lovire cu un corp dur și nu au legătură de cauzalitate în tanatogeneză; în caz de supraviețuire ar fi necesitat pentru vindecare 12 - 14 zile de îngrijiri medicale.

Totodată, se mai reține în concluziile raportului că leziunile menționate în raportul de autopsie, cu referire la fracturi de corpi vertebrali cervicali (C5 - C6), neobiectivate în actele medicale atât din punct de vedere clinic, simptomatologie cât și paraclinic și care, astfel cum au fost descrise, ar fi făcut imposibilă deplasarea victimei până la prezentare la spital (timp de 2 zile). Concluziile formulate de către specialiștii în medicină legală, avizate ulterior de către Comisia de avizare și control și Comisia superioară de medicină legală se coroborează, contrar celor susținute de către parchet, cu declarația inculpatului T.G. dată în fața instanței (dosar fond) în care a arătat că a lovit victima cu palmele peste față și spate însă, ulterior, s-au împăcat și nu cunoaște dacă acesta a depus o plângere împotriva sa.

De altfel, singurul martor care a susținut exercitarea unor violențe constante asupra victimei de către inculpat este martorul I.P. (dosar instanță fond), ceilalți martori audiați în cauză N.P., I.G.N., B.E. și D.S., vecini cu victima, au revenit asupra declarațiilor date la procuror arătând că declarațiile lor s-au întemeiat pe o situație tensionată existentă între inculpatul T.G. și victimă și, în acest context, au apreciat în prima declarație că moartea vecinului lor ar fi fost rezultatul agresiunilor exercitate de către inculpat. Or, niciunul dintre martorii audiați nu au confirmat împrejurarea că victima ar fi fost lovită de inculpat în mod repetat, dimpotrivă, au relatat că, deși l-au văzut pe T.V.

cu urme de lovituri, l-au îndrumat să ceară ajutorul organelor de poliție, însă acesta niciodată nu s-a referit la nepotul său ca fiind autorul agresiunilor și nici nu a precizat că ar fi avut vreo altercație cu acesta. Toate aceste probatorii confirmă apărările inculpatului în sensul că a lovit victima doar cu palmele peste față și spate după care s-a împăcat cu victima și abia peste câteva zile a aflat că a decedat, susținute și de concluziile raportului de expertiză, avizat de către cele două comisii de specialitate care a stabilit că leziunile traumatice recente constatate la autopsie, pot data din 4 februarie 2009, s-au putut produce prin lovire cu un corp dur și nu au legătură de cauzalitate în tanatogeneză iar, în caz de supraviețuire, ar fi necesitat pentru vindecare 12 - 14 zile de îngrijiri medicale.

Față de toate aceste elemente probatorii susținute și de probele științifice rezultă că numărul de zile de îngrijiri medicale ce ar fi fost necesar pentru vindecare este de 12 - 14 zile, prin urmare, fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. Ca atare, Înalta Curte apreciază că nu se justifică schimbarea încadrării juridice a faptei reținute de către instanța de apel în infracțiunea de vătămare corporală, prev. de art. 181 alin. (2) C. pen., și pe cale de consecință, este nefondată critica parchetului sub acest aspect.

4. În ceea ce privește criticile comune ale recurentului inculpat și parchetului privind greșita individualizare a pedepsei aplicate de către instanța de apel, în sensul, cuantumului prea mare al pedepsei, în raport de atitudinea victimei care ar fi inițiat conflictul, respectiv, varianta cuantumului prea redus al pedepsei în raport de natura și gravitatea faptei, împrejurările în care a comis infracțiunea și circumstanțele personale ale inculpatului, Înalta Curte, le apreciază ca fiind nefondate pentru considerentele ce vor fi expuse. La individualizarea pedepsei, instanța de apel a avut în vedere criteriile generale prev. de art. 72 C. pen., în funcție de care a fost aplicată o pedeapsă corect individualizată atât din punctul de vedere al cuantumului, cât și al modalității de executare - în regim de executare, fiind orientată spre maximum special prevăzut de lege, în cazul inculpatului nefiind aplicabile în mod justificat dispozițiile art. 74 lit. a) și c) C. pen.

În mod corect, în aplicarea pedepsei de 1 an și 7 luni închisoare, pe inculpatul T.G. a și executat-o, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire și alte violențe, prev. de art. 180 alin. (2) C. pen., instanța de apel a avut în vedere, în primul rând, limitele de pedeapsă fixate în legea penală, gradul de pericol social concret a faptei (infracțiune contra integrității corporale), împrejurările în care a fost comisă fapta (fără a exista un conflict prealabil, pentru a obține sume de bani de la unchiul său în vârstă de 64 ani, cu probleme de sănătate), urmările produse (vătămarea integrității corporale a victimei care, în final, a decedat datorită altor afecțiuni mai vechi de care suferea) și atingerea dusă relațiilor sociale privind dreptul la viață și siguranță publică.

Totodată, s-au avut în vedere circumstanțele referitoare la persoana și conduita inculpatului, și anume, faptul că deși a recunoscut parțial comiterea faptei, după punerea sa în libertate prin încetarea de drept a măsurii arestării preventive acesta s-a prezentat de fiecare dată în fața instanței, intervalul de timp care a trecut de la comiterea faptei (aprox. 4 ani), perioadă în care inculpatul nu a mai comis fapte de violență, că nu este cunoscut cu antecedente penale, elemente cărora deși nu li s-a dat valența juridică de circumstanțe atenuate, astfel cum sunt ele reglementate de dispozițiile art. 74 lit. a) și c) C. pen. și cum a solicitat inculpatul, au fost valorificate de către instanța de apel în procesul de individualizare al pedepsei.

Deși, inculpatul T.G. a solicitat reducerea cuantumului pedepsei aplicate de către instanța de apel prin reținerea împrejurării că acela care a inițiat conflictul a fost victima, Înalta Curte constată că din probatoriul administrat nu rezultă o asemenea împrejurare care să justifice reținerea în favoare sa a scuzei provocării cu efecte asupra reducerii cuantumului pedepsei. Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte apreciază că aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai redus sau egală cu maxim special prevăzut de lege, astfel cum a solicita parchetul, nu ar fi justificată și nu ar corespunde scopului preventiv educativ al pedepsei reglementat de dispozițiile art. 52 C. pen. Constatând că nu este incident, pentru motivele anterior arătate, niciunul din cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) punctele 10, 17, 17 2 și 14 C. proc.

pen. și nici vreun alt caz de casare care, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpatul T.G., apreciind hotărârea pronunțată de instanța de apel ca fiind legală și temeinică. Având în vedere că recurentul inculpat este cel care se află în culpă procesuală, Înalta Curte, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de inculpatul T.G. împotriva Deciziei penale nr. 193/A din 26 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Obligă recurentul intimat inculpat la plata sumei de 250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 mai 2012. Procesat de GGC - CL