ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1471/2012

Asupra recursului de față; În baza actelor dosarului constată următoarele: Prin încheierea din 5 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, a fost admisă propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia și în temeiul art. 103 alin. (2) raportat la art. 101 din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a dispus arestarea preventivă a persoanei solicitate D.I., pe o perioadă de 5 zile, începând cu data de 05 mai 2012 și până la data de 09 mai 2012. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele: Prin sesizarea înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia, sub nr. 403/57/2012, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a solicitat luarea măsurii arestării preventive pe o perioadă de 5 zile față de persoana solicitată D.I., în vederea executării mandatului european de arestare emis de către autoritățile judiciare germane, persoana solicitată fiind suspectată de săvârșirea infracțiunii de tăinuire prevăzută de art. 259 C. pen.

german constând în aceea că, la data de 24 martie 2010 ar fi prezentat un număr de 404 bancnote euro deteriorate în valoare totală de 7.610 euro la o Sucursală a Băncii Centrale Germane situată în Munchen pentru a le schimba, bancnote provenite din săvârșirea altei infracțiuni. Instanța de fond a constatat că semnalarea transmisă prin Centrul de Cooperare Polițienească Internațională - Biroul Sirene București, sub nr. 1318476/SIRENE/Av din 11 aprilie 2012 a fost înaintată Curții de Apel Alba Iulia, prin aceasta solicitându-se declanșarea procedurilor prevăzute de art. 100 și urm. din Legea nr. 302/2004 și a arestării persoanei solicitate D.I., în vederea transmiterii de către autoritatea judiciară emitentă a mandatului european de arestare.

S-a mai reținut că persoana solicitată a luat la cunoștință despre motivul prezentării sale în fața instanței și nu a formulat obiecțiuni cu privire la identitate. S-a mai constatat că a fost înaintată semnalarea cu privire la arestarea persoanei solicitate D.I., la care se găsesc atașate formularele A și M, urmând ca mandatul european de arestare să fie prezentat la solicitarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.

Referitor la susținerile persoanei solicitate, conform cărora aceasta nu este de acord cu luarea măsurii arestării provizorii ci doar cu instituirea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, întrucât nu prezintă un pericol pentru ordinea publică instanța de fond a apreciat că, raportat la aspectele rezultate din cazierul judiciar al persoanei și care confirmă persistența în săvârșirea unor acte infracționale de același gen, că în cauză lăsarea sa în libertate nu poate fi circumscrisă unor garanții suficiente care să asigure prezența lui în fața autorităților judiciare germane și să înlăture orice risc de sustragere de la derularea procedurilor în vederea punerii în executare a mandatului european de arestare.

Vizând apărările formulate de persoana solicitată cu referire la boala psihică de care suferă și la imposibilitatea suportării regimului de detenție, prima instanță a reținut că în cauză nu există suficiente elemente care să confirme susținerile acestuia. Depunerea de către persoana solicitată a unor înscrisuri ce conțin enumerarea unor adeverințe medicale, scrisori medicale, certificate medicale și a unui raport psihologic întocmit în urma evaluării sale, fără ca acestea să existe în materialitatea lor la dosarul cauzei nu justifică respingerea propunerii formulate de către parchet. Totodată, s-a mai reținut că boala anxioasă pe care o reclamă persoana solicitată nu poate reprezenta prin ea însăși un motiv suficient și relevant pentru a adopta, în contextul factual expus, o măsură mai puțin restrictivă.

Fără a nega sau minimaliza problemele familiale cu care se confruntă persoana solicitată, instanța de fond a constatat că acestea nu pot constitui argumente esențiale în justificarea respingerii propunerii formulate de către parchet. S-a apreciat că pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal și pentru a împiedica sustragerea persoanei solicitate de la urmărirea penală, instanța apreciază întemeiată solicitarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia. Constatând întrunite cumulativ exigențele prev. de Legea nr. 302/2004, privind limitele de pedeapsă pentru infracțiunile de care este acuzat, în baza art. 103 alin. (2) rap. la art. 101 din Legea nr. 302/2004, republicată, a dispus arestarea persoanei solicitate D.I.

pe o perioadă de 5 zile, începând cu data de 05 mai 2012 și până la data de 09 mai 2012. Având în vedere lipsa de la dosar a mandatului european de arestare emis de către autoritățile judiciare germane, instanța constată că se impune acordarea unui nou termen de judecată, conform art. 103 alin. (2) din Legea nr. 302/2004. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs persoana solicitată D.I., solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii atacate, revocarea mandatului de arestare preventivă și punerea sa în libertate sau înlocuirea acestei măsuri cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea. Înalta Curte, examinând recursul în raport de motivele invocate și de actele dosarului, dar și din oficiu, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc.

pen., costată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. În conformitate cu dispozițiile art. 84 din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară emisă de autoritatea judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene, în vederea arestării și predării către un alt stat membru a unei persoane solicitate în vederea efectuării urmăririi penale, a judecății sau în scopul executării unei pedepse sau a unei măsuri privative de libertate. Această dispoziție dă consistență noțiunii de spațiu juridic comun european, pentru statele membre ale Uniunii Europene. În cauză, România este stat de executare a unui mandat european de arestare emis de autoritățile judiciare competente din Franța pentru fapte săvârșite pe teritoriul statului respectiv.

Prin Legea nr. 302/2004, statutul român a implementat în legislația internă în preambulul acestei decizii cadru ce menționează, printre altele, următoarele: - mandatul de arestare european constituie prima concretizare, în domeniul dreptului penal, a principiului recunoașterii reciproce pe care Consiliul European l-a calificat drept „piatra de temelie" a cooperării (parag. 6); - mecanismul mandatului european de arestare se bazează pe un grad ridicat de încredere între statele membre (parag. 10). Mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 584/JAI din 13 iunie 2002 și trebuie să cuprindă informațiile prevăzute în art. 86 din legea menționată.

Cu privire la individualizarea măsurii necesare asigurării existenței posibilității predării persoanei solicitate, instanța de judecată, potrivit art. 90 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, modificată, are posibilitatea de a dispune fie arestarea, fie măsura obligării de a nu părăsi localitatea față de persoana solicitată, instanța optând pentru una dintre cele două măsuri, alegând pe cea aptă a asigura atingerea scopului derulării în bune condiții a procedurii reglementate de actul normativ evocat.

Din examinarea dispozițiilor art. 103 din Legea nr. 302/2004, republicată, privitoare la punerea în executare a mandatului european de arestare, se constată că judecătorul român hotărăște asupra arestării și predării persoanei solicitate, numai după ce, potrivit legii, a verificat în prealabil dacă au fost respectate condițiile necesare referitoare la emiterea mandatului, el neputându-se pronunța cu privire la temeinicia urmăririi sau la oportunitatea arestării decât cu atingerea principiului referitor la recunoașterea reciprocă a hotărârilor penale, ceea ce nu este admisibil. Potrivit dispozițiilor art. 102 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, instanța, Curtea de Apel, apreciază asupra măsurii luării arestării și asupra predării persoanei solicitate.

Așa cum rezultă din actele aflate la dosar D.I. se află în situația prevăzută de art. 103 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, privind cooperare judiciară internațională în materie penală, cu modificările și completările ulterioare și Decizia Cadru nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 a Consiliului Uniunii Europene, privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre. Având în vedere că față de persoana solicitată D.I. a fost emis un mandat european de arestare pentru fapte care dau loc la predare, din cele enumerate de art. 96 din Legea nr. 302/2004, republicată, penal și că semnalarea în sistem informatic SIRENE_SIS a fost întemeiată pe acest mandat, Înalta Curte constată că în mod justificat instanța de fond a dispus arestarea persoanei solicitate.

Astfel, din examinarea actelor dosarului rezultă că autoritățile judiciare germane au emis un mandat european de arestare pe numele persoanei solicitată, aceasta fiind suspectată de săvârșirea infracțiunii de tăinuire prevăzută de art. 259 C. pen. german constând în aceea că, la data de 24 martie 2010 ar fi prezentat un număr de 404 bancnote euro deteriorate în valoare totală de 7.610 euro la o Sucursală a Băncii Centrale Germane situată în Munchen pentru a le schimba, bancnote provenite din săvârșirea altei infracțiuni. Față de persoana solicitată s-a dispus reținerea pentru 24 de ore, prin ordonanța din 04 mai 2012 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia în Dosarul nr. 3190/II/5/2012.

Prin mandatul de arestare preventivă din 05 mai 2012 emis de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, în Dosarul nr. 403/57/2012 s-a dispus arestarea provizorie a persoanei solicitate, pe o perioadă de 5 zile, începând cu data de 08 mai 2012 la data de 09 mai 2012. Cu privire la măsura preventivă dispusă, Înalta Curte apreciază că în mod corect instanța de fond a ales măsura arestării preventive față de persoana solicitată, având în vedere gravitatea faptei comise, privarea de libertate, reprezentând în același timp o garanție pentru a asigura prezența acestuia în fața organelor judiciare existând pericolul de a se sustrage și de a tergiversa punerea în executare a mandatului european de arestare emis de autoritățile speciale.

Această temere este justificată de faptul că, în raportat de aspectele rezultate din fișa de cazier judiciar a persoanei, care confirmă persistența în săvârșirea unor acte infracționale de același gen, astfel că nu se impune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea. Cu privire la susținerile persoanei solicitate cu referire la boala psihică de care suferă și la imposibilitatea suportării regimului de detenție, se constată că în mod justificat prima instanță a reținut că în cauză nu există suficiente elemente care să confirme susținerile acestuia. Depunerea de către persoana solicitată a unor înscrisuri ce conțin enumerarea unor adeverințe medicale, scrisori medicale, certificate medicale și a unui raport psihologic întocmit în urma evaluării sale, fără ca acestea să existe în materialitatea lor la dosarul cauzei nu justifică respingerea propunerii formulate de către parchet.

Așadar, în cauză sunt îndeplinite condițiile cerute pentru punerea în executare a mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare germane și pentru a se preîntâmpina sustragerea persoanei solicitate, arestarea acesteia pe o durată de 5 zile este justificată, perioadă în care va fi asigurată prezentarea mandatului european de arestare, tradus în limba română. Luarea măsurii obligării persoanei solicitate de a nu părăsi localitatea, nu ar asigura buna desfășurare a procedurii predării în baza instrumentului internațional de asistență judiciară, în raport de gravitatea faptelor imputate acesteia. În consecință, Înalta Curte, constată că încheierea atacată este legală și temeinică și în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge recursul declarat de persoana solicitată D.I. În temeiul art. 198 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată D.I. împotriva încheierii din 5 mai 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 403/57/2012. Obligă recurenta persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 8 mai 2012. Procesat de GGC - AS