ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1351/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 23 aprilie 2010 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat instanței de contencios administrativ să constate calitatea pârâtului J.E. de colaborator al securității. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că pârâtul a fost recrutat de către Inspectoratul Județean de Securitate Cluj, pentru încadrarea informativă a unui coleg de facultate, iar ulterior, în anul 1984, a fost reactivat ca informator de către Securitatea Municipiului Dej pe linia problemei „învățământ". În perioada 1985 - 1986, pârâtul a fost reînregistrat în calitate de colaborator de către Inspectoratul de Securitate al Municipiului Sibiu, după care, în anul 1987, a revenit la Dej și a fost reînregistrat în evidențele Securității Municipiului Dej.

A semnat Angajament, având numele conspirative de colaborator "S." și "M.". Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii, arătând că notele informative pe care le-a redactat nu se încadrează în prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008. Arată pârâtul că informațiile pe care le-a furnizat nu întrunesc condițiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, deoarece nu se refereau la atitudini potrivnice regimului comunist și nici nu vizau îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Prin Sentința nr. 2238 din 22 martie 2011, Curtea de Apel București a admis acțiunea și a constatat calitatea pârâtului J.E. de colaborator al Securității. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că în perioada în care a funcționat ca profesor la liceul "A.M.” din Dej, pârâtul a furnizat organelor de Securitate mai multe note informative referitoare la atitudinile și conduita colegilor săi de serviciu.

Prima instanță a reținut ca fiind relevantă în cauză nota informativă redactată la data de 17 martie 1988, în care pârâtul a furnizat informații despre atitudinea numitului D.Z., colegul său, despre care a afirmat că "are o atitudine zeflemitoare, luând în derâdere tot ce ține de politica statului” și că își desconsideră familia, preferând "diverse anturaje cu persoane care au aceleași vederi”, relatări care întrunesc condițiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, întrucât se referă la atitudinea negativă a unei persoane față de politica statului comunist, precum și la viața de familie a acesteia, fiind afectate în mod evident dreptul la libertatea opiniilor, la liberă exprimare, precum și la viața privată.

A mai reținut instanța că nota informativă redactată cu aproape un an mai devreme, în care pârâtul elogia calitățile profesionale ale aceleiași persoane, nu influențează cu nimic conținutul notei analizat, întrucât se referă la pregătirea profesională și cultura generală a individului în cauză, iar nu la atitudinea acestuia față de regimul politic de la acea vreme. De asemenea, a reținut că pârâtul a furnizat informații cu privire la comentariile făcute de colegul său B.N. despre retragerea de către S.U.A. a clauzei națiunii celei mai favorizate, ca urmare a amendamentului Jackson-Vanik și ale profesorului D.Z. care a opinat că "tot noi românii vom avea de suferit având în vedere diferențele de potențial economic ale celor două țări". Prima instanță a concluzionat că cele relatate de pârât îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G.

nr. 24/2008 datorită faptului că toate comentariile referitoare la clauza națiunii celei mai favorizate erau privite cu deosebită atenție în perioada respectivă de către Securitate, fiind cunoscut că S.U.A. a făcut aplicarea amendamentului Jackson-Vanik cu privire la România în considerarea faptului că aceasta din urmă nu respectă drepturile omului, cu precădere dreptul la libera circulație. Prin urmare, orice comentariu cu nuanțe negative referitoare la acel subiect era interpretat ca o atitudine subversivă în acea epocă, ceea ce atrăgea implicit atenția organelor de Securitate. Împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond a declarat recurs pârâtul J.E., pentru motive pe care le-a încadrat în procedurile art. 304 pct. 9 din C. proc.

civ. În motivarea căii de atac, recurentul-pârât a susținut în esență că, în mod greșit instanța de fond a reținut ca fiind îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, pentru constatarea calității de colaborator al Securității, raportat la starea de fapt. Astfel, susține recurentul că, din probatoriile administrate în cauză, respectiv notele informative din 29 aprilie 1987, din 17 martie 1988 și raportul informativ din data de 1 martie 1988, nu rezultă că ar fi denunțat activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist iar informațiile furnizate nu au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Pe de altă parte, recurentul a susținut că niciuna din persoanele vizate prin raportul informativ ori nota informativă, nu a suferit nici un prejudiciu și nu a avut probleme cu securitatea sau alte organe ale statului.

Totodată, recurentul a criticat sentința atacată, susținând că în cauză nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile pentru a se constata calitatea sa de colaborator, iar calitatea și efectele informațiilor furnizate nu sunt de natură a încălca drepturi sau libertăți fundamentale. Prin recursul formulat solicită modificarea sentinței atacate și respingerea cererii de chemare în judecată. Analizând sentința atacată, în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale, incidente în cauză cât și în temeiul dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este nefondat. Potrivit dispozițiilor art. 2 lit. b) teza I din O.U.G.

nr. 24/2008 colaborator al Securității este persoana care a furnizat informații indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Din materialul probator administrat existent la dosar, Înalta Curte reține că normele cu caracter special în discuție au o justificare obiectivă și rezonabilă în sensul jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, astfel încât soluția instanței de fond este legală și temeinică, întrucât norma specială menționează categoriile de persoane cărora li se aplică dispozițiile legale arătate, iar recurentul-pârât face parte din acea categorie expres prevăzută de lege.

Astfel, recurentul-pârât a informat organele de Securitate ale regimului comunist, semnând angajament și având nume conspirative de colaborator „S.” și „M.”, printre altele, despre faptul că o anumită persoană "are o atitudine zeflemitoare luând în derâdere tot ce ține de politica statului” și că aceeași atitudine o manifestă și în familie, pe care o desconsideră, minimalizând rolul ei în societate și preferând diverse anturaje cu persoane care au aceleași vederi. Din raportul informativ din data de 26 mai 1989 întocmit de ofițerul de securitate pe baza informațiilor furnizate de recurentul-pârât, acesta informează cu privire la o persoană care urmează a efectua o călătorie într-o țară occidentală, iar prin raportul infirmativ din 1 martie 1987sunt consemnate relatările recurentului-pârât cu privire la comentariile unui coleg al acestuia cu privire la retragerea de către S.U.A.

a clauzei națiunii celei mai favorizate. Din examinarea informațiilor furnizate de către recurentul-pârât rezultă că activitatea acestuia îndeplinește condițiile cumulative prevăzute de dispozițiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se reține calitatea acestuia de colaborator al Securității, astfel cum a constatat și instanța de fond prin sentința atacată.

În ceea ce privește susținerile recurentului referitoare la faptul că prin informațiile furnizate acesta nu a încălcat drepturi sau libertăți fundamentale ale omului, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, întrucât condiția impusă de textul legal este aceea a vizării încălcării drepturilor, aceasta presupunând ca informația să fie aptă să ducă cel puțin la imixtiuni ale Securității în viața privată a persoanei vizate, ori în speță acest aspect a fost reținut în mod corect prin sentința criticată, informațiile respective încălcând dreptul la exprimare și libertatea opiniilor persoanelor la care se referă. Având în vedere toate aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., coroborate cu dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, Înalta Curte va respinge recursul formulat de recurentul-pârât, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de J.E. împotriva Sentinței nr. 2238 din 22 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 13 martie 2012. Procesat de GGC - AS