ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1342/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 18 iunie 2010, pe rolul Curții de Apel București, reclamanții C.E. și C.G. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor obligarea la emiterea unei decizii privind acordarea titlului de despăgubire, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, conform Dispoziției nr. 541/2006 a Primăriei Municipiului Turda. În motivare, reclamanții au învederat că prin procesul-verbal de negociere încheiat între reclamanți și Comisia de evaluare internă din cadrul Primăriei Municipiului Turda s-a stabilit valoarea echivalentă a imobilului în cuantum de 5.749.615,41 RON, singurul lucru pe care trebuia să îl facă pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor fiind emiterea titlului de despăgubire.

Reclamanții au susținut că timp de 4 ani de când unitatea deținătoare a transmis pârâtei dosarul reclamanților, aceasta nu a emis titlul de despăgubire. Prin Sentința nr. 2296 din 23 martie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca prematură acțiunea formulată de reclamanții C.E. și C.G., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut prematuritatea cererii reclamanților de obligare la emiterea titlului de despăgubire, în raport de obiectul acțiunii și etapele procedurii administrative.

În acest sens, a constatat că reclamanții nu au înțeles să solicite sancționarea refuzului pârâtei de parcurgere a procedurii reglementată în art. 16 alin. (5) și (6) din Titlul VII Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv al Legii nr. 247/2005, în speță, să solicite desemnarea unui evaluator în vederea întocmirii raportului de evaluare, ci au solicitat direct emiterea titlului de despăgubire, obligație a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor încă nenăscută, având în vedere lipsa unei evaluări a imobilului.

A mai reținut instanța că, următoarea etapă, potrivit procedurii reglementată în art. 16 alin. (5) și (6) din același titlu, vizează transmiterea dosarului „evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare, ulterior acestei etape, potrivit art. 16 alin. (7) „În baza raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare”. Or, reclamanții nu au înțeles să sancționeze acest refuz al pârâtei, de desemnare de evaluator, ci un viitor eventual refuz de emitere a titlului de despăgubire, etapă în care se va intra doar după întocmirea și definitivarea raportului de evaluare, concluziile acestuia din urmă putând fi contestate atât de reclamanți, cât și de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Prima instanță a mai reținut că reclamanții au susținut că nu s-ar mai impune evaluarea imobilului nerestituit în natură, întrucât Primăria Municipiului Turda a stabilit deja o valoare pentru despăgubiri, urmare a negocierii purtate în acest sens cu reclamanții. Sub acest aspect, prima instanță a apreciat că nu există nici un temei legal pentru o atare procedură de negociere și stabilire a despăgubirilor, în altă procedură decât cea derulată la nivelul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin evaluatori autorizați. A subliniat că trebuie făcută diferență între dispozițiile emise în soluționarea notificărilor înainte, respectiv după adoptarea Legii nr. 247/2005, în cauză fiind incidentă această din urmă ipoteză.

Or, din economia art. 16, dar mai ales a alin. (1), (2), (6) și (8) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, reiese că, în privința notificărilor nesoluționate până la intrarea în vigoare a legii, situația în speță, care nu au fost soluționate în sensul arătat la alin. (1) până la data intrării în vigoare a acestei legi, deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinelor conducătorilor administrației publice centrale conțin propunerile motivate de acordare a despăgubirilor, fără a mai stabili ele însele despăgubirile care se cuvin și, cu atât mai puțin, prin negociere cu notificatorul, într-o astfel de ipoteză fiind incidente prevederile art. 16 alin. (6) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții C.E. și C.G. pentru motivele pe cale le-au încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurenții-reclamanți au susținut că în mod greșit instanța de fond a respins ca prematură cererea formulată, fără a avea în vedere faptul că, la dosarul cauzei a fost depus procesul-verbal de negociere din 19 februarie 2004, prin care s-a stabilit deja valoarea imobilului teren și construcție, care nu mai puteau fi restituite în natură. Au susținut recurenții că instanța de fond a făcut referire la art. 16 alin. (1), (2), (6) și (8) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, fără a observa că în speță nu sunt aplicabile aceste dispoziții legale, având în vedere că dosarul transmis Comisiei Centrale conținea și acest proces-verbal întocmit în 2004, situație în care Legea nr. 247/2005 nu se poate aplica retroactiv.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a dispozițiilor legale incidente în cauză, cât și în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este fondat și urmează a fi admis, pentru considerentele expuse în continuare. Astfel, instanța de control judiciar constată că soluția instanței de fond privind admiterea excepției de prematuritate și în consecință respingerea acțiunii ca fiind prematură, este greșită. Recurenții-reclamanți au supus controlului instanței de contencios administrativ obligarea autorității pârâte la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul imposibil de restituit în natură, situat în municipiul Turda str. C.V., în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Având în vedere că obiectul cererii de chemare în judecată viza valorificarea unui drept care nu este afectat de un termen sau condiție suspensivă, respectiv dreptul la emiterea titlului de despăgubire conform art. 16 alin. (7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, drept devenit actual prin emiterea Dispoziției nr. 541 din 22 martie 2006, prin care le-a fost recunoscută calitatea de persoane îndreptățite la acordarea măsurilor reparatorii și prin înregistrarea Dosarului sub nr. 24012/CC/2006 la Secretariatul Comisiei Centrale, în mod greșit instanța de fond a apreciat ca nefiind născută obligația intimatei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor de a emite titlul de despăgubire, în lipsa unei evaluări a imobilului cât și faptul că reclamanții ar fi înțeles să sancționeze un viitor eventual refuz de emitere a titlului de despăgubire după finalizarea etapei de evaluare.

Într-adevăr, dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 cu modificările și completările ulterioare, respectiv Capitolul V intitulat „Procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor”, prevăd obligativitatea parcurgerii mai multor etape, respectiv etapa transmiterii, a analizării și evaluării urmate de emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, însă, parcurgerea acestor etape nu poate determina caracterul prematur al cererii formulate de reclamanți privind emiterea titlului, aceasta vizând un drept actual la data formulării cererii de chemare în judecată, astfel cum s-a arătat în precedent.

De altfel, verificarea parcurgerii etapelor legale ale procedurii administrative preliminare ca și a intervalului de timp în care aceasta s-a desfășurat în raport de cerințele principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil consacrat de art. 6 §1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, cât și verificarea temeiniciei susținerilor reclamanților privind neimpunerea parcurgerii etapei de evaluare a imobilului nerestituit în natură ca urmare a procesului verbal de negociere, reprezintă aspecte care vizează fondul cauzei și exced cadrului strict de soluționare a unei excepții de prematuritate, în care instanța avea de verificat numai în ce măsură sunt îndeplinite condițiile de exercițiu ale acțiunii, respectiv în ce măsură dreptul invocat este actual și nu este afectat de un termen sau o condiție suspensivă.

Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) - (3) și (5) C. proc. civ. va admite recursul formulat și va casa sentința atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare, aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de C.E. și C.G. împotriva Sentinței nr. 2296 din 23 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 13 martie 2012. Procesat de GGC - AS