ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1342/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 18 iunie

2010, pe rolul Curții de Apel București, reclamanții C.E. și C.G. au solicitat,

în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor obligarea la emiterea unei decizii privind acordarea

titlului de despăgubire, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005,

conform Dispoziției nr. 541/2006 a Primăriei Municipiului Turda.

În motivare,

reclamanții au învederat că prin procesul-verbal de negociere încheiat între

reclamanți și Comisia de evaluare internă din cadrul Primăriei Municipiului

Turda s-a stabilit valoarea echivalentă a imobilului în cuantum de 5.749.615,41

RON, singurul lucru pe care trebuia să îl facă pârâta Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor fiind emiterea titlului de despăgubire.

Reclamanții au

susținut că timp de 4 ani de când unitatea deținătoare a transmis pârâtei

dosarul reclamanților, aceasta nu a emis titlul de despăgubire.

Prin Sentința nr.

2296 din 23 martie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins ca prematură acțiunea formulată de

reclamanții C.E. și C.G., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut prematuritatea cererii reclamanților

de obligare la emiterea titlului de despăgubire, în raport de obiectul acțiunii

și etapele procedurii administrative.

În acest sens, a

constatat că reclamanții nu au înțeles să solicite sancționarea refuzului

pârâtei de parcurgere a procedurii reglementată în art. 16 alin. (5) și (6) din

Titlul VII Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor

preluate în mod abuziv al Legii nr. 247/2005, în speță, să solicite desemnarea

unui evaluator în vederea întocmirii raportului de evaluare, ci au solicitat

direct emiterea titlului de despăgubire, obligație a Comisiei Centrale pentru

Stabilirea Despăgubirilor încă nenăscută, având în vedere lipsa unei evaluări a

imobilului.

A mai reținut

instanța că, următoarea etapă, potrivit procedurii reglementată în art. 16

alin. (5) și (6) din același titlu, vizează transmiterea dosarului

„evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii

raportului de evaluare, ulterior acestei etape, potrivit art. 16 alin. (7) „În

baza raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea

deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre

reevaluare”.

Or, reclamanții nu au

înțeles să sancționeze acest refuz al pârâtei, de desemnare de evaluator, ci un

viitor eventual refuz de emitere a titlului de despăgubire, etapă în care se va

intra doar după întocmirea și definitivarea raportului de evaluare, concluziile

acestuia din urmă putând fi contestate atât de reclamanți, cât și de Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Prima instanță a mai

reținut că reclamanții au susținut că nu s-ar mai impune evaluarea imobilului

nerestituit în natură, întrucât Primăria Municipiului Turda a stabilit deja o

valoare pentru despăgubiri, urmare a negocierii purtate în acest sens cu

reclamanții.

Sub acest aspect,

prima instanță a apreciat că nu există nici un temei legal pentru o atare

procedură de negociere și stabilire a despăgubirilor, în altă procedură decât

cea derulată la nivelul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor,

prin evaluatori autorizați. A subliniat că trebuie făcută diferență între

dispozițiile emise în soluționarea notificărilor înainte, respectiv după

adoptarea Legii nr. 247/2005, în cauză fiind incidentă această din urmă

ipoteză.

Or, din economia art.

16, dar mai ales a alin. (1), (2), (6) și (8) din Titlul VII al Legii nr.

247/2005, reiese că, în privința notificărilor nesoluționate până la intrarea

în vigoare a legii, situația în speță, care nu au fost soluționate în sensul

arătat la alin. (1) până la data intrării în vigoare a acestei legi,

deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea

notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinelor

conducătorilor administrației publice centrale conțin propunerile motivate de

acordare a despăgubirilor, fără a mai stabili ele însele despăgubirile care se

cuvin și, cu atât mai puțin, prin negociere cu notificatorul, într-o astfel de

ipoteză fiind incidente prevederile art. 16 alin. (6) din Titlul VII al Legii

nr. 247/2005.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat recurs reclamanții C.E. și C.G. pentru motivele pe cale

le-au încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ.

În motivarea căii de

atac, recurenții-reclamanți au susținut că în mod greșit instanța de fond a

respins ca prematură cererea formulată, fără a avea în vedere faptul că, la

dosarul cauzei a fost depus procesul-verbal de negociere din 19 februarie 2004,

prin care s-a stabilit deja valoarea imobilului teren și construcție, care nu

mai puteau fi restituite în natură.

Au susținut

recurenții că instanța de fond a făcut referire la art. 16 alin. (1), (2), (6)

și (8) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, fără a observa că în speță nu sunt

aplicabile aceste dispoziții legale, având în vedere că dosarul transmis

Comisiei Centrale conținea și acest proces-verbal întocmit în 2004, situație în

care Legea nr. 247/2005 nu se poate aplica retroactiv.

Examinând sentința

atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a dispozițiilor legale

incidente în cauză, cât și în temeiul art. 304

1

C. proc. civ.,

Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este fondat și urmează a fi

admis, pentru considerentele expuse în continuare.

Astfel, instanța de

control judiciar constată că soluția instanței de fond privind admiterea

excepției de prematuritate și în consecință respingerea acțiunii ca fiind

prematură, este greșită.

Recurenții-reclamanți

au supus controlului instanței de contencios administrativ obligarea

autorității pârâte la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire

pentru imobilul imposibil de restituit în natură, situat în municipiul Turda

str. C.V., în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Având în vedere că

obiectul cererii de chemare în judecată viza valorificarea unui drept care nu

este afectat de un termen sau condiție suspensivă, respectiv dreptul la

emiterea titlului de despăgubire conform art. 16 alin. (7) din Titlul VII al

Legii nr. 247/2005, drept devenit actual prin emiterea Dispoziției nr. 541 din

22 martie 2006, prin care le-a fost recunoscută calitatea de persoane

îndreptățite la acordarea măsurilor reparatorii și prin înregistrarea Dosarului

sub nr. 24012/CC/2006 la Secretariatul Comisiei Centrale, în mod greșit

instanța de fond a apreciat ca nefiind născută obligația intimatei Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor de a emite titlul de despăgubire, în

lipsa unei evaluări a imobilului cât și faptul că reclamanții ar fi înțeles să

sancționeze un viitor eventual refuz de emitere a titlului de despăgubire după

finalizarea etapei de evaluare.

Într-adevăr,

dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 cu modificările și

completările ulterioare, respectiv Capitolul V intitulat „Procedurile administrative

pentru acordarea despăgubirilor”, prevăd obligativitatea parcurgerii mai multor

etape, respectiv etapa transmiterii, a analizării și evaluării urmate de

emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, însă, parcurgerea acestor

etape nu poate determina caracterul prematur al cererii formulate de reclamanți

privind emiterea titlului, aceasta vizând un drept actual la data formulării

cererii de chemare în judecată, astfel cum s-a arătat în precedent.

De altfel,

verificarea parcurgerii etapelor legale ale procedurii administrative

preliminare ca și a intervalului de timp în care aceasta s-a desfășurat în

raport de cerințele principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil

consacrat de art. 6 §1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a

Libertăților Fundamentale, cât și verificarea temeiniciei susținerilor

reclamanților privind neimpunerea parcurgerii etapei de evaluare a imobilului

nerestituit în natură ca urmare a procesului verbal de negociere, reprezintă

aspecte care vizează fondul cauzei și exced cadrului strict de soluționare a

unei excepții de prematuritate, în care instanța avea de verificat numai în ce

măsură sunt îndeplinite condițiile de exercițiu ale acțiunii, respectiv în ce

măsură dreptul invocat este actual și nu este afectat de un termen sau o

condiție suspensivă.

Având în vedere toate

aceste considerente, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) -

(3) și (5) C. proc. civ. va admite recursul formulat și va casa sentința

atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare, aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de C.E. și C.G. împotriva Sentinței nr. 2296 din 23 martie 2011 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 13 martie 2012.

Procesat de GGC - AS