Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 29.05.2012
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1806/2012

HOTĂRÂRE
29.05.2012
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1806/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând asupra recursului declarat de inculpata D.A.M. împotriva deciziei penale nr. 20 din 31 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 969/ F din 02 decembrie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. 15893/3/2011, în baza art. 20 rap. la art. 174-175 lit. i) - 176 lit. c) C. pen., a fost condamnată inculpata D.A.M. la 7 ani și 6 luni închisoare. În baza art.65 C. pen. au fost interzise inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) Cod Penal, pe o durată de 7 ani. În baza dispozițiilor art.71 C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pe durata executării pedepsei.

A fost menținută starea de arest a inculpatei și s-a dedus din pedeapsa aplicată prevenția de la 24.09.2010 la data de 02 decembrie 2011. În baza art.191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligată inculpata la plata sumei de 2.500 lei cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele: În noaptea de 12/ 13 septembrie 2010, partea vătămata P.B.M. împreuna cu martorele V.M. (concubina sa) și T.C.A. s-au deplasat la un magazin cu program non stop situat la intersecția străzilor Heliade între Vii și Dragușin Deleanu din București pentru a achiziționa pâine, țigări și cafea. Partea vătămata, cunoscut toxicoman, consumator de heroină, a fost acostată în fața magazinului de inculpata D.A.M.

care i-a reproșat că a adresat cuvinte injurioase cu conotație sexuală unei prietene de-a ei, pe nume N. Partea vătămata i-a solicitat inculpatei să o lase în pace, după care a izbucnit un conflict fizic între cei doi, victima încercând să fugă. Victima a fost înjunghiată cu un cuțit, pe la spate, în zona plămânului stâng. Din concluziile raportului de expertiza medico legală întocmit în cauza a rezultat că victima a prezentat o leziune traumatica cu pneumotorax și hemotorax masiv stâng ce a necesitat 15-17 zile îngrijiri medicale și care i-a pus viața în pericol. Martorele V.M. și C.A., în declarațiile date în faza de urmărire penală, au confirmat situația de fapt reținută anterior, ce se coroborează și cu declarațiile părții vătămate și concluziile raportului de expertiza medico legala întocmit în cauza.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpata D.A.M. în apelul său, parchetul a criticat hotărârea primei instanțe în sensul că în mod greșit, aceasta nu a dispus confiscarea contravalorii bunului folosit la săvârșirea faptei, respectiv a contravalorii cuțitului folosit și care nu a mai fost găsit. S-a solicitat admiterea apelului, desființarea, în parte, a sentinței pronunțată de Tribunalul București și, rejudecând pe fondul cauzei, să se dispună în temeiul art. 118 lit. b) și art. 118 alin. (4) C. pen., confiscarea sumei de 10 lei, reprezentând contravaloarea acestui cuțitului folosit de către inculpată la săvârșirea faptei. În apelul său, inculpata D.A.M.

a solicitat, în temeiul dispozițiilor, art. 379 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., admiterea acestuia, desființarea .hotărârii primei instanțe și în principal, rejudecând în fond, achitarea sa, în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., întrucât nu este autoarea faptei, astfel cum rezultă și din probatoriul administrat. În subsidiar a solicitat reducerea pedepsei aplicate. Prin decizia penală nr. 20 din 31 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală. Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București. A fost desființată, în parte, sentința penală nr. 969/ F din 02 decembrie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. 15893/3/2011 și, în fond: În baza art.118 alin. (1) lit. b) și alin. (4) C. pen., s-a dispus confiscarea sumei de 10 lei reprezentând contravaloarea cuțitului folosit de inculpată la lovirea părții vătămate.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței. A fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpata D.A.M. A fost dedusă prevenția inculpatei de la 24 septembrie 2010 la 31 ianuarie 2012. A fost menținută starea de arest a inculpatei. A fost obligată inculpata la 400 lei cheltuieli judiciare statului, din care 200 lei onorariul avocat oficiu se avansează din fondul Ministerului Justiției. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a avut în vedere dispozițiile art.118 alin. (1) lit. b) C. pen., potrivit cărora, sunt supuse confiscării speciale bunurile care au fost folosite în orice mod, la săvârșirea unei infracțiuni, dacă sunt ale infractorului sau dacă, aparținând altei persoane, aceasta a cunoscut scopul folosirii lor, precum și dispozițiile art. 118 alin. (4) C. pen., conform cărora, dacă bunurile supuse confiscării nu se găsesc, în locul lor se confiscă bani și bunuri până la concurența valorii acestora.

Din procesul - verbal de cercetare a locului faptei, (filele 10 - 11 din dosarul urmărire penală) și procesul - verbal de percheziție corporală asupra inculpatei (fila 228 din dosarul urmărire penală). a rezultat că inculpata a lovit partea vătămată cu un cuțit, care nu a fost găsit ulterior comiterii faptei. Instanța de apel a apreciat că, instanța de fond, făcând aplicarea textelor susmenționate, trebuia să dispună confiscarea contravalorii cuțitului folosit de inculpată la săvârșirea faptei. De asemenea, instanța de apel a mai reținut că în faza de judecată, martora T.C.A. și-a schimbat fundamental declarațiile și a arătat ca nu a văzut-o pe inculpata D.A.M., când a înjunghiat, pe la spate victima.

Instanța de apel a apreciat că declarația martorei menționate este mincinoasa, întrucât în dorința de a o favoriza pe inculpată, martora a făcut afirmații ilogice și a arătat ca nu a perceput nicio altercație între partea vătămată si inculpată și că, partea vătămată a fost înjunghiată doar in drum spre spital. Totodată, s-a apreciat că acțiunea de înjunghiere nu poate fi, în mod obiectiv, atât de subtilă încât să nu fie percepută de o persoană aflată lângă victimă și în niciun caz nu putea să-și dea seama că victima a fost înjunghiată doar în drum spre spital, atâta vreme cât toți participanții au arătat că, la un moment dat, din urmă menționată era la pământ. Instanța de apel a mai reținut că din interceptările telefonice efectuate în cauză, a rezultat, cu certitudine faptul ca inculpata a dus o activitate asiduă de racolare a unor martori care să-i confirme varianta (că nu este autoarea faptei) și care să fie credibili în instanță.

În acest sens, instanța de apel a reținut că printre altele, inculpata a arătat la data de 21 septembrie 2010 următoarele: „Trebuie să merg mâine și-mi trebuie un martor”. O persoană „N.", s-a dovedit a fi chiar pragmatică (ușor rasistă de asemenea) și a sfătuit-o pe inculpată să găsească un martor care sa fie român nu țigan. Instanța de apel a apreciat că din probele administrate a rezultat cu certitudine vinovăția inculpatei, respectiv din declarația părții vătămate care se coroborează cu declarațiile celorlalte două martore, precum și cu cele două rapoarte întocmite în cauză, de expertiză medico - legală și de constatare tehnico - științifică bio criminalistică și traseologică. De asemenea, instanța de prim control judiciar a considerat că în mod corect instanța de fond a înlăturat din ansamblul probator declarația dată în fața judecătorului de către martora T.C..

Varianta prezentată de martoră în faza de cercetare judecătorească nu s-a coroborat cu probele științifice administrate în cauză, pe de-o parte, iar pe de altă parte, este și puțin credibilă, deoarece din înregistrările telefonice efectuate, rezultă cu certitudine că ulterior săvârșirii faptei, inculpata a încercat, în mod asiduu, să încerce . găsirea unor martori care să confirme varianta pe care aceasta a înțeles să o prezinte și prin care a încercat să se exonereze de răspundere penală.

În ceea ce privește individualizarea pedepsei, instanța de apel a apreciat că instanța de fond a dat dovadă de maximă clemență; aplicând o pedeapsă situată exact la limita minimului special prevăzut de lege, respectiv 7 ani și 6 luni închisoare, în caz nefiind îndeplinite condițiile pentru a se reține vreo circumstanță atenuantă, având în vedere și faptul că inculpata nu a recunoscut săvârșirea faptei, pe de-o parte, iar pe de altă parte, în minorat, în anul 2004, a suferit o condamnare penală, pentru două tentative de omor calificat. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpata D.A.M.

solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor pronunțate cauză și reindividualizarea judiciară a pedepsei aplicate, în sensul reducerii .ei, întrucât regretă fapta, nu a avut intenția să-i aplice lovituri cu cuțitul victimei, însă a fost nevoită să recurgă la acest gest, întrucât victima i-a sustras o sumă de bani din buzunar, pentru a-și procura droguri și pe care a refuzat să i-o înapoieze. Examinând recursul în raport de motivul invocat, care se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., dar și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. sau în alte limite decât cele prevăzute de lege. Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuși un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu, studiat după anumite reguli și criterii precis determinate.

Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului individualizării pedepsei, așa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanță. De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei. Funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.

Sub aspectul individualizării pedepsei în speță, trebuie efectuată o justă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen., ținându-se seama de gradul de pericol social, în concret ridicat al faptei comise agravat de circumstanțele reale ale săvârșirii ei, dar și de circumstanțele personale ale inculpatei. Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât și asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situația de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare și de a se abține de la săvârșirea de infracțiuni. Fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată și pusă în executare, intensitatea și generalitatea dezaprobării morale a faptei și făptuitorului, condiționează caracterul preventiv al pedepsei care, totdeauna, prin mărimea privațiunii, trebuie să reflecte gravitatea infracțiunii și gradul de vinovăție a făptuitorului.

Numai o pedeapsă justă și proporțională este de natură să asigure atât exemplaritatea cât și finalitatea acesteia, prevenția specială și generală înscrise și în Codul penal român, art. 52 alin. (1) potrivit căruia „scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni”. Dar, firește, în lumina criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., gravitatea concretă a unei activități infracționale trebuie stabilită consecutiv unui examen aprofundat și cuprinzător al tuturor elementelor interne, specifice faptei și făptuitorului. Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată că, în cauză s-a făcut o analiză judicioasă a probelor, o interpretare corespunzătoare a acestora, reținându-se corect atât situația de fapt cât și vinovăția inculpatei.

Constatând întrunite condițiile tragerii la răspundere penală, instanțele de fond și apel au hotărât în mod corect, în opinia Înaltei Curți, condamnarea inculpatei pentru comiterea infracțiunii de tentativă la omor calificat și deosebit de grav, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la 174-175 lit. i) - 176 lit. c) C. pen.

La individualizarea pedepsei aplicată inculpatei D.A.M., pentru fapta săvârșită, au fost avute în vedere corect, criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv, limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator, gradul ridicat de pericol social al faptei comise prin care s-a adus atingere relațiilor sociale referitoare la dreptul la viață al persoanei, modalitatea concretă și împrejurările comiterii faptei - în noaptea 12/ 13 septembrie 2010, într-un loc public, inculpata, înarmată cu un cuțit, obiect apt de a produce moartea, a înjunghiat partea vătămată P.B.M., pe la spate, în zona plămânului stâng, sub pretextul că acesta i-ar fi adresat cuvinte injurioase cu conotație sexuală unei prietene de-a ei - , precum și urmarea produsă - din concluziile raportului de expertiza medico legală întocmit de Institutul Național de Medicină Legală „ Mina Minovici București, rezultând că victima P.B.M.

a prezentat o plagă traumatică plagă toracică, în spațiul VIII pe linia scapulară stâng cu pneumotorax și hemotorax masiv stâng ce a necesitat 15-17 zile îngrijiri medicale și care i-a pus viața în primejdie (filele 36-37 din dosarul de urmărire penală). Se constată că, în cadrul aceluiași proces de individualizare judiciară a pedepsei instanța de fond a ținut seama și de circumstanțe personale inculpatei, care a avut o poziție procesuală nesinceră, negând săvârșirea faptei și pentru a scăpa de răspundere penală a încercat să influențeze unii martori pentru a da declarații care nu corespund adevărului, în sensul de a-i susține nevinovăția, așa cum rezultă.

Astfel, din procesele-verbale de redare a înregistrărilor convorbirilor telefonice întocmite de Direcția Generală de Poliție a Municipiului București - Serviciul Omoruri (filele 123-126 din dosarul de urmărire penală), efectuate în cauză, a rezultat, cu certitudine faptul ca inculpata a dus o activitate asiduă de racolare a unor martori - care să-i confirme varianta în sensul că nu este autoarea faptei și care să fie credibili în instanță. Astfel, inculpata a arătat la data de 21 septembrie 2010 următoarele: „Trebuie să merg mâine și-mi trebuie un martor”. O persoană „N. ” , s-a dovedit a fi chiar pragmatică și a sfătuit-o pe inculpată să găsească un martor care sa fie român nu țigan.

Totodată, se constată că la individualizarea pedepsei aplicată inculpatei, instanțele au ținut seama și de starea sănătății sale psihice precare, din concluziile raportului de expertiză medico-legală psihiatrică întocmit de Institutul Național de Medicină Legală „Mina Minovici” București (filele 257-259 din dosarul de urmărire penală) rezultând că aceasta prezintă diagnosticul de „tulburare mixtă de personalitate cu manifestări antisociale, comițialitate anamnestică”, însă păstrează capacitatea psihică de apreciere critică, precum și de nivelul său scăzut de instruire, absolvind numai 6 clase, dat și de împrejurarea că nu se află la prima confruntare cu rigorile legii penale, întrucât, așa cum rezultă, din „extrasul” der cazier judiciar (fila 211 din dosarul de urmărire penală), în anul 2004, când era minoră, a mai suferit o condamnare, pentru două infracțiuni de tentative la omor calificat, dovedind astfel perseverență infracțională.

Prin activitatea infracțională desfășurată de inculpată au fost lezate relațiile sociale ce ocrotesc dreptul la viață, sănătate și integritate corporală ocrotite prin norma penală, astfel că pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare, situată la limita minimului special prevăzut de textul incriminator, reflectă gradul de pericol social al infracțiunii săvârșite, fiind aptă să conducă la reeducarea și la formarea unei atitudini pozitive a inculpatului față de ordinea de drept, regulile de conviețuire socială și principiile morale. Individualizarea sancțiunii trebuie să respecte principiul proporționalității pedepsei cu natura și gradul de pericol al faptei săvârșite, avându-se în vedere drepturile și libertățile fundamentale sau alte valori sociale protejate care au fost lezate prin comiterea infracțiunii.

Fapta pentru care inculpata a fost trimisă în judecată, respectiv infracțiunea de tentativă la omor calificat și deosebit de grav, prevăzută de art. 20 C. pen., rap la art. 174-art 175 lit. i) și art.176 lit. c) C. pen. este pedepsită cu închisoarea de la 7 ani și 5 luni și 12 ani și 5 luni, acesteia fiindu-i aplicată o pedeapsă de 7 ani și 6 luni închisoare, situată deci la limita minimului special prevăzut de textul incriminator. Natura, gravitatea, modalitatea de săvârșire a faptei dar și rezultatul produs, conduc la concluzia că aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai redus decât cel stabilit de instanța de fond și menținut de instanța de apel, nu ar putea asigura reeducarea inculpatei și realizarea scopului preventiv educativ prevăzut de art. 52 C. pen., iar o eventuală redozare nu ar fi justificată în raport cu particularitățile cauzei.

Constatând că în cauză nu este incident cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. și nici vreun alt caz de casare care, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. l lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpată, apreciind hotărârea pronunțată de instanța de apel ca fiind legală și temeinică. În temeiul art. 385 17 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., va deduce din pedeapsa aplicată inculpatei, timpul reținerii și arestării preventive de la 24 septembrie 2010 la 29 mai 2012. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurenta inculpată va fi obligată la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata D.A.M. împotriva deciziei penale nr.20 din 31 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 24 septembrie 2010 la 29 mai 2012. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, seva avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 29 mai 2012.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-10-17
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3602/2011
Asupra cauzei penale de față; În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 309 din 05 aprilie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 17137/3/2011 al Tribunalului București, secția a II-a penală, instanța
ÎCCJ 2005-04-25
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2707/2005
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1060 din 27 august 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, a fost condamnat, printre alții, inculpatul C.F. la pedeap
ÎCCJ 2011-03-02
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 811/2011
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința penală nr. 626 din 21 septembrie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 10654/3/2010 în temeiul disp. art. 33
ÎCCJ 2011-05-10
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1893/2011
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința penală nr. 365 din 19 mai 2010, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, a fost condamnat inculpatul I.M. la o pedeapsă de 10 ani î
ÎCCJ 2011-09-13
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3045/2011
executa și pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani. În baza art. 17 alin. (1) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, a fost confiscată în vederea
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă