ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4250/2012

Deliberând asupra

recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 1941 din 4 noiembrie

2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă a fost admisă în

parte acțiunea reclamantului D.I.V. și a fost obligată pârâta Autoritatea

Națională pentru Restituirea Proprietăților București în favoarea acestuia la

plata sumei de 573.117 RON reprezentând despăgubiri și dobânda legală aferentă

acestei sume de la data de 13 aprilie 2007 și până la data plății efective,

respingând capetele de cerere privind amendarea președintelui ANRP și învestirea

cu formulă executorie a Hotărârii nr. 27 din 13 aprilie 2007, adoptată de

Comisia Județeană Călărași pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond, analizând probatoriile administrate în

cauză, a reținut că prin Hotărârea nr. 27 din 13 aprilie 2007 emisă de Comisia

județeană pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 290/2003 din cadrul

Instituției Prefectului Județului Călărași, s-au stabilit despăgubiri în

cuantum de 573.016,57 RON în favoarea reclamantului D.I.V., pentru bunurile

proprietatea acestuia, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina

de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și a aplicării

Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la

Paris la 10 februarie 1947, hotărârea ce nu a fost atacată potrivit

procedurilor speciale prevăzute de legea reparatorie.

De asemenea, a

reținut instanța de fond că între părțile litigante s-a purtat o corespondență

din care rezultă că reclamantul a făcut numeroase demersuri pentru a obține

plata despăgubirilor în decursul celor 4 ani de la emiterea hotărârii, și că

pârâta, deși a recunoscut debitul a refuzat să-l achite prevalându-se de

prevederile art. 18 alin. (5) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.

290/2003, aprobate prin H.G. nr. 1120/2006, care prevăd că „plata se va face

beneficiarilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în

bugetul de stat".

Astfel, instanța de

fond, în considerarea dispozițiilor art. 18 alin. (4) din Normele metodologice

de aplicare a Legii nr. 290/2003, aprobate prin H.G. nr. 1120/2006, a reținut

că instituția pârâtă are o obligație legală de plată pe care, până în prezent

nu a și-a îndeplinit-o, iar suma de 573.017 RON, stabilită în favoarea

reclamantului, cu titlu de despăgubiri constituie „un bun" în înțelesul

art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană Drepturilor

Omului, iar lipsirea reclamantului de beneficiile acestei sume din partea

autorității statale pârâte, constituie o violare a dreptului de proprietate de

care trebuie să se bucure acesta.

în raport de

prevederile art. 1088 C. civ., tribunalul a apreciat că reclamantul este

îndreptățit la daune interese, constând în dobânda legală aferentă sumei

reprezentând despăgubiri de la data emiterii Hotărârii nr. 27 DIN 13 aprilie

2007 și până la data plății efective.

Capetele de cerere

din acțiunea reclamantului privind amendarea Președintelui ANRP învestire cu

formulă executorie a Hotărârii nr. 27 din 13 aprilie 2007, adoptată de Comisia

Județeană Călărași pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, au fost respinse,

primul în considerarea faptului că o astfel de măsură nu poate fi dispusă în

cadrul răspunderii civile delictuale de drept comun, iar cel de-al doilea,

motivat de faptul că hotărârea nu poate fi pusă în executare silită prin ea

însăși, în condițiile în care legea specială nu prevede că ar constitui titlu

executoriu.

Împotriva hotărârii

primei instanțe a declarat apel, pârâta Autoritatea Națională pentru

Restituirea Proprietăților București, care a fost respins ca nefondat de Curtea

de Apel București, secția a IV-a civilă prin Decizia civilă nr. 211 A din 22

mai 2012, apelanta fiind obligată la plata cheltuielilor de judecată în sumă de

1.500 RON.

Instanța de apel și-a

argumentat soluția de menținere a sentinței instanței de fond apreciind ca

temeinice și legale considerentele care au format convingerea primei instanțe.

Împotriva Deciziei

civile nr. 211 A din 22 mai 2012 pronunțate de Curtea de Apel București, secția

a IV-a civilă, în termen legal, a declarat recurs pârâta Autoritatea Națională

pentru Restituirea Proprietăților București, indicând în memoriul depus la

dosar motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, modificarea hotărârii

instanței de apel în sensul admiterii apelului său, cu consecința schimbării

sentinței primei instanțe și respingerii în tot a acțiunii reclamantului.

Înalta Curte,

analizând recursul din perspectiva dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc.

civ., potrivit cărora instanța se va pronunța prioritar asupra excepțiilor de

fond sau de procedură care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea în fond

a pricinii, va admite excepția nulității recursului, invocată din oficiu, în

baza art. 306 alin. (1) raportat la art. 302

1

alin. (1) lit. c) C.

proc. civ., în considerarea următoarelor argumente:

Deși în cuprinsul

declarației de recurs, pârâta a indicat încadrarea criticilor formulate în

motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

aceasta a dezvoltat exclusiv critici vizând elemente de temeinicie a soluției,

privind stabilirea situației de fapt și administrarea probatorii lor, fără să

formuleze nicio critică care să poată fi circumscrisă motivelor de nelegalitate

prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

Dispozițiile art. 303

alin. (1) C. proc. civ. prevăd că, recursul se motivează prin însăși cererea de

recurs sau în termenul de 15 zile de la data comunicării hotărârii atacate,

dacă legea nu dispune altfel, iar alin. (2) al aceluiași text legal statuează

că: "Termenul pentru depunerea motivelor se socotește de la comunicarea

hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte."

Potrivit art. 306

alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul, dacă nu a fost motivat în termenul

legal, cu excepția cazurilor menționate la alin. (2), respectiv: „motivele de

ordine publică pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, care însă

este obligată să le pună în dezbatere părților. Indicarea greșită a motivelor

de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face

posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304"

conform alin. (3) al aceluiași articol.

Dispozițiile art. 302

1

alin. (1) C. proc. civ., sancționează recursul cu nulitatea pentru

nerespectarea condițiilor prevăzute pentru cererea de recurs, între acestea, la

lit. c) a aceleiași norme, fiind reținute expres: "motivele de

nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz,

mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Astfel, Înalta Curte

constată că, în speță, deși pârâta, în memoriul de recurs a formulat o serie de

critici referitoare la hotărârea atacată și a indicat motivul de nelegalitate

prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu a structurat și nu a

dezvoltat aceste motive subsumat motivelor de nelegalitate expres și limitativ

prevăzute de art. 304 C. proc. civ., limitându-se să reitereze aspecte vizând

fondul cauzei, fără a preciza relevanța acestora față de decizia atacată și de

dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., care statuează asupra obiectului

recursului.

Așa fiind, cum

casarea sau modificarea deciziei atacate este posibilă numai în cazurile

prevăzute expres și limitativ de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ. iar, conform

alin. (1) al art. 302 C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub

sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se sprijină și

dezvoltarea lor, Înalta Curte, constatând că recurenta-pârâtă nu s-a conformat

acestor dispoziții legale și având în vedere, deopotrivă, inexistența în cauză

a motivelor de ordine publică care să atragă incidența prevederilor art. 306

alin. (2) C. proc. civ., în baza dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc.

civ., luând în examinare cu prioritate excepția nulității recursului, urmează

să facă aplicarea prevederilor art. 306 alin. (1) raportat la art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ. și să constate nulitatea recursului declarat de

pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților București.

Constatând culpa

procesuală a recurentei-pârâte Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților București în declanșarea litigiului de față, Înalta Curte

urmează să facă aplicarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. și să oblige

recurenta-pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.000 RON

solicitate de intimatul-reclamant D.I.V. constând în onorariu de avocat,

dovedit cu înscrisurile depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea

cererii de recurs formulată de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților București împotriva Deciziei civile nr. 211A din 22 mai 2012

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Obligă

recurenta-pârâtă Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților

București la plata sumei de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în

favoarea intimatului-reclamant D.I.V.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 30 octombrie 2012.

Procesat de GGC - LM