ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4250/2012

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 1941 din 4 noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă a fost admisă în parte acțiunea reclamantului D.I.V. și a fost obligată pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților București în favoarea acestuia la plata sumei de 573.117 RON reprezentând despăgubiri și dobânda legală aferentă acestei sume de la data de 13 aprilie 2007 și până la data plății efective, respingând capetele de cerere privind amendarea președintelui ANRP și învestirea cu formulă executorie a Hotărârii nr. 27 din 13 aprilie 2007, adoptată de Comisia Județeană Călărași pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond, analizând probatoriile administrate în cauză, a reținut că prin Hotărârea nr. 27 din 13 aprilie 2007 emisă de Comisia județeană pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 290/2003 din cadrul Instituției Prefectului Județului Călărași, s-au stabilit despăgubiri în cuantum de 573.016,57 RON în favoarea reclamantului D.I.V., pentru bunurile proprietatea acestuia, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, hotărârea ce nu a fost atacată potrivit procedurilor speciale prevăzute de legea reparatorie.

De asemenea, a reținut instanța de fond că între părțile litigante s-a purtat o corespondență din care rezultă că reclamantul a făcut numeroase demersuri pentru a obține plata despăgubirilor în decursul celor 4 ani de la emiterea hotărârii, și că pârâta, deși a recunoscut debitul a refuzat să-l achite prevalându-se de prevederile art. 18 alin. (5) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 290/2003, aprobate prin H.G. nr. 1120/2006, care prevăd că „plata se va face beneficiarilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat". Astfel, instanța de fond, în considerarea dispozițiilor art. 18 alin. (4) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 290/2003, aprobate prin H.G.

nr. 1120/2006, a reținut că instituția pârâtă are o obligație legală de plată pe care, până în prezent nu a și-a îndeplinit-o, iar suma de 573.017 RON, stabilită în favoarea reclamantului, cu titlu de despăgubiri constituie „un bun" în înțelesul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană Drepturilor Omului, iar lipsirea reclamantului de beneficiile acestei sume din partea autorității statale pârâte, constituie o violare a dreptului de proprietate de care trebuie să se bucure acesta. în raport de prevederile art. 1088 C. civ., tribunalul a apreciat că reclamantul este îndreptățit la daune interese, constând în dobânda legală aferentă sumei reprezentând despăgubiri de la data emiterii Hotărârii nr. 27 DIN 13 aprilie 2007 și până la data plății efective.

Capetele de cerere din acțiunea reclamantului privind amendarea Președintelui ANRP învestire cu formulă executorie a Hotărârii nr. 27 din 13 aprilie 2007, adoptată de Comisia Județeană Călărași pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, au fost respinse, primul în considerarea faptului că o astfel de măsură nu poate fi dispusă în cadrul răspunderii civile delictuale de drept comun, iar cel de-al doilea, motivat de faptul că hotărârea nu poate fi pusă în executare silită prin ea însăși, în condițiile în care legea specială nu prevede că ar constitui titlu executoriu. Împotriva hotărârii primei instanțe a declarat apel, pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților București, care a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă prin Decizia civilă nr. 211 A din 22 mai 2012, apelanta fiind obligată la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.500 RON.

Instanța de apel și-a argumentat soluția de menținere a sentinței instanței de fond apreciind ca temeinice și legale considerentele care au format convingerea primei instanțe. Împotriva Deciziei civile nr. 211 A din 22 mai 2012 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în termen legal, a declarat recurs pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților București, indicând în memoriul depus la dosar motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, modificarea hotărârii instanței de apel în sensul admiterii apelului său, cu consecința schimbării sentinței primei instanțe și respingerii în tot a acțiunii reclamantului.

Înalta Curte, analizând recursul din perspectiva dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora instanța se va pronunța prioritar asupra excepțiilor de fond sau de procedură care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea în fond a pricinii, va admite excepția nulității recursului, invocată din oficiu, în baza art. 306 alin. (1) raportat la art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., în considerarea următoarelor argumente: Deși în cuprinsul declarației de recurs, pârâta a indicat încadrarea criticilor formulate în motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., aceasta a dezvoltat exclusiv critici vizând elemente de temeinicie a soluției, privind stabilirea situației de fapt și administrarea probatorii lor, fără să formuleze nicio critică care să poată fi circumscrisă motivelor de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art. 304 C. proc.

civ. Dispozițiile art. 303 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că, recursul se motivează prin însăși cererea de recurs sau în termenul de 15 zile de la data comunicării hotărârii atacate, dacă legea nu dispune altfel, iar alin. (2) al aceluiași text legal statuează că: "Termenul pentru depunerea motivelor se socotește de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte." Potrivit art. 306 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul, dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor menționate la alin. (2), respectiv: „motivele de ordine publică pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbatere părților. Indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304" conform alin. (3) al aceluiași articol.

Dispozițiile art. 302 1 alin. (1) C. proc. civ., sancționează recursul cu nulitatea pentru nerespectarea condițiilor prevăzute pentru cererea de recurs, între acestea, la lit. c) a aceleiași norme, fiind reținute expres: "motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat". Astfel, Înalta Curte constată că, în speță, deși pârâta, în memoriul de recurs a formulat o serie de critici referitoare la hotărârea atacată și a indicat motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu a structurat și nu a dezvoltat aceste motive subsumat motivelor de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 304 C. proc.

civ., limitându-se să reitereze aspecte vizând fondul cauzei, fără a preciza relevanța acestora față de decizia atacată și de dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., care statuează asupra obiectului recursului. Așa fiind, cum casarea sau modificarea deciziei atacate este posibilă numai în cazurile prevăzute expres și limitativ de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ. iar, conform alin. (1) al art. 302 C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se sprijină și dezvoltarea lor, Înalta Curte, constatând că recurenta-pârâtă nu s-a conformat acestor dispoziții legale și având în vedere, deopotrivă, inexistența în cauză a motivelor de ordine publică care să atragă incidența prevederilor art. 306 alin. (2) C. proc.

civ., în baza dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., luând în examinare cu prioritate excepția nulității recursului, urmează să facă aplicarea prevederilor art. 306 alin. (1) raportat la art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. și să constate nulitatea recursului declarat de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților București. Constatând culpa procesuală a recurentei-pârâte Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților București în declanșarea litigiului de față, Înalta Curte urmează să facă aplicarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. și să oblige recurenta-pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.000 RON solicitate de intimatul-reclamant D.I.V.

constând în onorariu de avocat, dovedit cu înscrisurile depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nulitatea cererii de recurs formulată de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților București împotriva Deciziei civile nr. 211A din 22 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă. Obligă recurenta-pârâtă Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților București la plata sumei de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea intimatului-reclamant D.I.V. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 octombrie 2012. Procesat de GGC - LM