ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3654/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată instanței, reclamanta

Regia Autonomă de

Transport București - R.A.T.B. a chemat în

judecată

SC L.L.C. SA - Sucursala București solicitând

ca prin hotărâre să se dispună:

- în principal,

obligarea pârâtei la restituirea sumei de

2.770.312,56 lei, reprezentând plată

nedatorată, precum și la plata dobânzii legale de 498.700,25 lei și,

- în subsidiar, să se dispună

nulitatea relativă a Actului adițional B 7 la Contractul de furnizare din 19

februarie 2001 a energiei electrice și a Anexei nr. 3 la Contractul de

furnizare din 31 mai 2006 a energiei electrice.

Prin sentința nr.

10448 din 30 iunie 2009, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a

respins ca nefondată acțiunea reclamantei.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța a reținut că ambele contracte de furnizare cuprind clauze

imperative specifice

contractelor tip elaborate de autoritatea de reglementare, ele fiind încheiate

în cadrul unei licitații publice deschise conform normelor aprobate prin H.G. nr.

592/1993, iar tipul de preț și tariful, fiind prețul rezultat din mecanismul

concurențial al pieței electrice contractate de consumatorii eligibili

(reclamanta, făcând parte din această categorie, ceea ce-i dădea posibilitatea

să contracteze direct energie și îi conferea acces la rețelele de transport și

distribuție a energiei electrice).

Instanța a mai

reținut că, față de cele arătate anterior la care se adaugă acceptarea facturii

și efectuarea plăților, reclamanta încearcă să acrediteze ideea că prețul

convenit și achitat a fost impus prin dol și violență, săvârșite prin

notificarea nr. 397 din 29 decembrie 2004, deși, primul contract s-a încheiat

în anul 2001, iar cel de-al doilea în 2006, ambele fiind executate fără

dificultăți.

De asemenea, s-a

considerat că procesul - verbal de constatare din 14 decembrie 2007 încheiat de

Curtea de Conturi nu constituie o probă esențială care să fie în măsură a

dovedi că s-a efectuat o plată nedatorată, el având - ca act extrajudiciar -

forță probantă doar în corelare cu clauzele contractuale și normele legale

incidente.

S-a statuat că

procesul - verbal nu reprezintă un mijloc de probă convingător, în situația în

care cele reținute în acesta nu corespunde realității, respectiv că nu s-a

organizat o licitație și contractul s-ar fi încredințat direct, impunându-se

modul de stabilire a prețului de furnizare.

Totodată, instanța a

reținut că nu sunt îndeplinire condițiile art. 993 C. civ. întrucât reclamanta

nu a făcut plata aflându-se într-o eroare substanțială și nici în eroare, ci

îndeplinindu-și obligația contractuală.

În raport de soluția

dată cererii principale, instanța a constatat că nu poate examina cel de-al

doilea petit datorită caracterului său alternativ și subsidiar.

Apelul declarat de

reclamantă a fost admis prin decizia nr. 74 din 8 februarie 2010 a Curții de

Apel București, secția a VI-a comercială, care a reținut că interpretarea

primei instanțe cu privire la faptul că petitele acțiunii ce au caracter

alternativ sau

subsidiar

se exclud și nu pot fi soluționate împreună nu poate fi acceptată.

S-a considerat că

interpretarea potrivit căreia, cererile având caracter alternativ sau subsidiar

nu pot fi soluționate împreună, este eronată pentru că este posibil ca prin

aceeași acțiune să fie formulate mai multe cereri prin care se urmărește

realizarea drepturilor ce decurg din același raport juridic sau drepturi între

care există o legătură cu privire la persoane, ori la același temei juridic sau

de fapt.

De asemenea s-a

apreciat că excluderea cu

caracter alternativ

nu poate fi echivalentă cu soluționarea unei

singure cereri, ci presupune ca - în situația în care cererea principală este

respinsă - să se treacă la analiza cererii subsidiare.

Curtea a mai reținut

că instanța de fond era îndrituită să pună în vedere reclamantei, cu

respectarea principiului disponibilității, succesiunea logico - juridică a

cererilor.

Împotriva acestei decizii, SC L.L.C. SA a

declarat recurs prin care a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304

pct. 5, 9 C. proc. civ., susținând următoarele:

I. S-au interpretat

și s-au aplicat incorect reguli derivate ori aparent întemeiate pe principiile

judecății, ceea ce a determinat soluționarea nelegală a problematicii impuse de

art. 129 alin. (6) C. proc. civ., prin „indicații” date instanței de rejudecare

care substituie rolul și voința reclamantei; au fost încălcate dispozițiile

legale imperative privind limitele rolului activ al instanței, precum și

principiul disponibilității pentru următoarele motive:

- Art. 720

6

alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 129 alin. (6) C. proc. civ. impune

regula conform căreia judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii

dedus judecății, regulă ce a fost încălcată întrucât petitele cererii

introductive au caracter alternativ, precizându-se în mod expres acest caracter

atât în cuprinsul cererii cât și în cadrul dezbaterii în fond a cauzei

(încheierea din 23 iunie 2009).

Recurenta arată că,

petitul principal vizează valorificarea unei pretenții născută dintr-o plată

nedatorată, iar petitlul subsidiar vizează injoncțiunea judiciară pentru sancționarea

parțială a unor convenții de esența cărora este manifestarea de voință, în

scopul de a da naștere la efecte juridice.

Ignorându-se nepermis

încheierea de dezbateri, recurenta consideră că instanța de apel a depășit nepermis

limitele în care judecata - în a doua instanță de fond - a fost mărginită de

temeiurile cererii de apel și, fără a pune în discuția părților, a denaturat

cererile reclamantei prin schimbarea temeiului și a cauzei debenuns a acestora.

- Aducând în discuție

jurisprudența și doctrina în materia identificării cererii principale față de

eventualele cereri accesorii, recurenta susține că decizia atacată este

incorectă, atât cu privire la modalitatea în care au fost tratate din punct de

vedere procesual cererile cumulative cu caracter alternativ, în condițiile în

care partea a declarat expres modalitatea în care solicită dezlegarea

pricinilor, cât și sub aspectul îndrumărilor date peste limitele învestirii

instanței de apel, care reflectă, sub pretextul rolului activ, părtinirea nejustificată

a părții căreia i se indică modalitatea în care ar trebui valorificate

pretențiile sale.

Prin întâmpinare,

intimata a solicitat respingerea recursului și menținerea deciziei atacate.

Analizând decizia

atacată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, Înalta Curte

constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în

continuare:

Este de necontestat

faptul că acțiunea introductivă - așa cum a fost precizată - cuprinde două

petite și anume, unul - considerat de reclamantă ca fiind principal - prin care

s-a solicitat restituirea sumei de 2.770.312,56 lei și a dobânzii legale

aferente cu titlu de plată nedatorată, și altul - considerat ca fiind

subsidiar, având ca obiect nulitatea relativă a

Actului adițional B 7 la contractul din

19 februarie 2001, a Anexelor 3 și 4 la Contractul din 31 mai 2006 și a art. 4

din același contract.

De asemenea, nu se

poate face abstracție de poziția consecventă a reclamantei prin care a susținut

că dacă, prin absurd, se va considera că plata sumei anterior menționate are ca

temei contractele și anexele la acesta, atunci actele în discuție sunt lovite

de nulitate relativă pentru vicii de consimțământ.

În atare situație,

ceea ce instanța de fond avea de lămurit, în virtutea rolului activ atribuit

prin dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. și cu respectarea

disponibilității părții și a contradictorialității, era tocmai stabilirea

petitului principal și a celui subsidiar, în raport de motivele invocate prin

cererea adresată instanței.

Acesta este de fapt

sensul reținerilor instanței de apel din partea finală a considerentelor

hotărârii (pag.7, paragraful penultim).

Așa fiind, Înalta

Curte nu poate reține încălcarea dispozițiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ.

și nici schimbarea temeiului cererii adresată de reclamantă, cum nu pot fi

primite nici criticile ce privesc depășirea limitelor învestirii trasate prin

cererea de apel ori a cadrului procesual trasat de părți.

De asemenea, instanța

apelului a reținut corect că raționamentul primei instanțe în adoptarea

soluției de a nu soluționa celelalte petite ale acțiunii este eronat întrucât

se induce ideea - greșită - potrivit cu care prin respingerea unei cereri cu

caracter principal nu s-ar mai impune cercetarea celorlalte pentru că s-ar exclude

reciproc, în contextul în care, în situația respingerii cererii principale,

instanța trebuie să procedeze la analizarea cererii subsidiare și invers, în

cazul admiterii cererii principale când instanța nu mai are a se pronunța

asupra cererii subsidiare.

În concluzie, soluția

adoptată de instanța anterioară urmează a fi menținută pentru considerentele

expuse prin respingerea recursului în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de

pârâtele SC L.L.C. SA Timișoara și SC L.L.C. SA București împotriva deciziei

comerciale nr. 74 din 8 februarie 2010, pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a VI-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi

3 noiembrie 2010.