Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 28.06.2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4018/2010

HOTĂRÂRE
28.06.2010
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4018/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față, constată următoarele: La 1 octombrie 2002, reclamanta P.I. a chemat în judecată pe pârâta Comisia Județeană de aplicarea a Legii nr. 10/2001 - Prefectura Județului Dolj, solicitând anularea Hotărârii din 19 septembrie 2002 emisă de pârâtă și acordarea de despăgubiri pentru imobilul construcție situat în com. Gîngiova, jud. Dolj, preluat abuziv. 2. Prin sentința civilă nr. 123 din 17 martie 2003, Tribunalul Dolj, secția civilă, a admis acțiunea, a anulat Hotărârii din 19 septembrie 2002 și a obligat pe pârâta Comisia Județeană de aplicarea a Legii nr. 10/2001 - Prefectura Județului Dolj să acorde reclamantei despăgubiri pentru imobilul construcție solicitat la valoarea stabilită în raportul de expertiză - 814.000.000 lei.

La 19 aprilie 2005, reclamanta a formulat o cerere de îndreptare eroare materială, strecurată în dispozitivul sentințeiei menionate, solicitând obligarea Prefecturii Dolj la acordarea de despăgubiri și nu Comisia Județeană Dolj de aplicarea a Legii nr. 10/2001. Prin încheierea din 13 mai 2005, Tribunalul Dolj, secția civilă, a respins cererea reclamantei. Împotriva acestei încheieri reclamanta a declarat apel. Curtea de Apel Constanța, secția civilă, prin Decizia nr. 6 din 9 ianuarie 2006, a admis apelul reclamantei P.I., a schimbat sentința apelată și a dispus îndreptarea erorii materiale în sensul că denumirea pârâtei obligate la plata despăgubirilor este aceea de Comisia Județeană de aplicarea a Legii nr. 10/2001 - Prefectura Județului Dolj.

Împotriva acestei decizii pârâta a declarat recurs. Recursul este perimat. Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Partea nu se socotește în vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu. Termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act de procedură făcut în cauză, iar cazurile de întrerupere și suspendare a cursului perimării sunt prevăzute de art. 249 și art. 250 C. proc. civ. În prezenta cauză, judecata cererii de recurs a fost suspendată la data de 25 septembrie 2006, conform dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc.

civ., iar de la data suspendării, procesul a rămas în nelucrare. Deoarece procesul a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina recurentului, care în perioada 25 iseptembrie 2006 - 28 iunie 2010 nu a îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării pricinii, conform art. 252 C. proc. civ., se va constata perimat recursul.

D E C I D E Constată perimat recursul declarat de pârâta Comisia Județeană Dolj de Aplicarea a Legii nr. 10/2001 de pe lângă Prefectura Județului Dolj împotriva Deciziei nr. 6 din 9 ianuarie 2006 a Curții de Apel Constanța, secția civilă Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică astăzi, 28 iunie 2010.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-05-21
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3210/2010
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 26 iulie 2002 la Tribunalul Dolj reclamantul P.I.M. a chemat în judecată pe pârâta Prefectura județului Dolj, solicitând ca prin hotărâ
ÎCCJ 2010-01-21
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 113/2010
Asupra cauzei de față, constată următoarele: La 14 ianuarie 2008, reclamantul N.M. a chemat în judecată pe pârâții Primăria Municipiului Craiova și primarul Municipiului Craiova, solicitând obligarea acestora la emiterea dispoziției care să
ÎCCJ 2007-09-13
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5666/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, reclamantele C.E. și G.O. au chemat în judecată Prefectura județului Dolj, solicitând instanței, ca
ÎCCJ 2008-12-10
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7903/2008
Constată că prin cererea înregistrată sub nr. 18850/63 din 8 octombrie 2007 pe rolul Tribunalului Dolj, reclamantul G.F. a solicitat anularea dispoziției nr. 17681 din 20 septembrie 2007 emisă de Primarul municipiului Craiova, solicitând mo
ÎCCJ 2005-11-03
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8712/2005
.A.S., SC P. SA Craiova, SC F. S.A. Craiova și SC A. S.A. Craiova. F. Dolj a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia a susținut că instanța de apel nu a precizat entitatea obligată la măsur
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă