ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2746/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dolj, la 3 septembrie 2008, reclamanta P.C.O. a chemat în judecată pe pârâtul P.M. Craiova, în calitate de reprezentant al unității administrativ teritoriale, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Dispoziției nr. 1888 din 11 august 2008, emisă de acesta, și să i se restituie în natură terenul în suprafață de 1763 mp, situat în Craiova, str. Maramureș, județul Dolj.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că, prin dispoziția menționată i-a fost respinsă cererea de restituire în natură formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, cu argumentul că terenul solicitat este ocupat de utilități publice, respectiv blocul de locuințe J 50, zona de protecție a acestuia, alei, utilități aferente, parcare betonată și incinta Grădiniței nr. x. Reclamanta a susținut că așa cum rezultă din motivarea sumară a dispoziției nu întreaga suprafață este ocupată de utilități publice, astfel că terenul ar putea fi restituit parțial. Prin sentința civilă nr. 115 pronunțată la 30 martie 2009, Tribunalul Dolj a respins acțiunea reclamantei, astfel cum a fost precizată, reținând că nicio porțiune din terenul expropriat nu este susceptibilă de restituire în natură, în speță fiind incidente dispozițiile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.

S-a argumentat prin considerentele hotărârii că terenul în litigiu figurează ca aparținând domeniului public, conform, H.G. nr. 141/2008 și a inventarului din anexa 4 la aceasta, reținându-se că potrivit concluziilor expertizei tehnice, suprafața de 147 mp, identificată între pct. 6 – 7 – 10 – 11 – 6 în planul de situație, este teren lângă parcarea betonată, pe care se află o lampă de iluminat public și amenajări ale locatarilor din blocurile învecinate: pomi, mese, bănci, boltă de viță de vie și un bătător de covoare. S-a mai reținut că suprafața de 647 mp, identificată în același plan de situație între pct. 10 – 7 – 21 – 20 – 10, reprezintă o parte din curtea Grădiniței nr. x. Prima instanță a constatat că niciuna dintre cele două suprafețe din terenul expropriat nu poate fi restituită în natură, chiar dacă este liberă de construcții, întrucât s-ar ignora destinația acestora de componente ale unui ansamblu urbanistic.

Împotriva sentinței menționate a declarat apel reclamanta P.C.O., criticând-o ca nelegală și netemeinică, întrucât în mod eronat, s-a apreciat că nu pot fi restituite în natură porțiunile de teren de 147 mp, pe care se află o lampă de iluminat public ce ar putea fi mutată și, respectiv de 647 mp, reprezentând o suprafață din curtea grădiniței, ce nu este absolut necesară bunei funcționări a acesteia. În vederea clarificării situației de fapt, instanța de apel a încuviințat suplimentarea raportului de expertiză efectuat de expert C.A. și a solicitat relații de la agenții economici care au în administrare rețele de apă, canal, termoficare, gaze și rețeaua electrică. Prin decizia civilă nr. 256 pronunțată la 15 octombrie 2009, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul reclamantei și a schimbat sentința în sensul admiterii în parte a contestației și anulării în parte a dispoziției nr. 1888/2008 emisă de P.M.

Craiova. S-a dispus restituirea în natură către reclamantă a suprafeței de teren de 147 mp, situată în Craiova, în spatele blocurilor J 50 și J 51 din Cartierul Rovine, identificat între pct. 10 – 11 – 6 – 7 pe schița întocmită de expertul C.A., învecinată la N, E și V cu teren proprietatea M. Craiova și la S cu Grădinița nr. x. S-a menținut dispoziția în ce privește acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru restul terenului în suprafață de 1616 mp. Au fost obligați intimații la 16103,5 lei cheltuieli de judecată către apelantă, la fond și în apel. Prin considerentele deciziei, instanța de apel a reținut că este posibilă restituirea în natură numai a suprafeței de 147 mp teren., situate în spatele blocurilor J 50 și J 51 din Str. Maramureș, pe care se află o lampă de iluminat public, legată de o alta situată la estul terenului printr-o rețea electrică subterană, ce ar putea fi, însă, mutată la limita de hotar.

S-a considerat că amenajarea acestui teren de către locatarii blocurilor prin amplasarea unui grătar, a unei mese cu bănci și a unui bătător de covoare nu constituie un impediment pentru restituirea în natură. Referitor la suprafața de 647 mp, curtea de apel a apreciat că acest teren este în întregime afectat bunei funcționări a grădiniței, având în vedere amenajările existente: platformă betonată, groapă cu nisip, careu de bănci și bare pentru gimnastică, precum și modul de dispunere a acestora în teren, astfel că nu se poate dispune restituirea în natură. Împotriva deciziei menționate au declarat recurs, în termenul legal, ambele părți. Prin recursul său, reclamanta P.C.O. a criticat decizia ca nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., susținând că instanța de apel a încălcat principiul restituirii în natură, instituit prin art. 1 și reafirmat prin art. 7 din Legea nr. 10/2001 și a interpretat eronat dispozițiile art. 10 alin. (2) din același act normativ. S-a învederat că dispozițiile ultimului text de lege menționat stabilesc în mod clar categoriile de terenuri ce nu se restituie în natură, respectiv cele ocupate de construcțiile noi și cele afectate de servituți legale și alte amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale. Recurenta reclamantă a susținut că, instanța de apel trebuia să aplice și terenului de 647 mp, liber de construcții, aflat în incinta grădiniței, același raționament ca și cel folosit cu privire la terenul de 147 mp, restituit în natură.

În acest context, s-a arătat că amenajările existente pe acest teren se pot demonta și amplasa în altă parte, cu atât mai mult cu cât grădinița dispune de o suprafață foarte mare, în total 4497 mp. S-a susținut, de asemenea, că refuzul restituirii acestui teren contravine literei și spiritului Legii nr. 10/2001 și nu ține seama nici de faptul că autorilor reclamantei nu li s-au acordat despăgubiri ca urmare a exproprierii. Prin motivele de recurs invocate, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., recurenții P.M. Craiova și P.M. Craiova au criticat decizia instanței de apel ca nelegală pentru greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 10 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001 și ale art. 10 din H.G.

nr. 250/2007. S-a susținut că dispoziția nr. 1888/2008, contestată de reclamantă, a avut în vedere procesul verbal privind starea de fapt a terenului notificat, întocmit de autoritatea locală conform prevederilor art. 41 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și semnat de petentă, act prin care s-a constatat că întreaga suprafață solicitată, de 1763 mp, este ocupată de lucrări de construcții și amenajări de utilitate publică executate. Recurenții au arătat că împrejurarea că terenul de 147 mp este liber de construcții nu conduce în mod automat la concluzia că poate fi restituit în natură, ignorându-se amplasamentul și destinația acestuia, respectiv necesitatea asigurării unui confort ambiental și urbanistic minim locuitorilor din blocurile din zonă.

Intimata-recurentă reclamantă a formulat întâmpinare la recursul pârâților solicitând respingerea acestuia. În faza recursului nu s-au administrat probe noi. Examinând criticile formulate prin motivele invocate de recurenta reclamantă, raportat la dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va constata că acesta este nefondat pentru considerentele ce succed: Într-adevăr, prin art. 1 din Legea nr. 10/2001 se instituie principiul priorității restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv, ce fac obiectul acestui act normativ, art. 7 reafirmând această regulă.

Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 247/2005, în cazul în care pe terenurile preluate abuziv s-au ridicat construcții noi autorizate, persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, iar pentru suprafața ocupată de construcții noi, dar afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent. Pentru imobilele expropriate, cum este cel în litigiu, modalitatea de acordare a măsurilor reparatorii în natură sau prin echivalent este reglementată în art. 11 din Legea nr. 10/2001, care are caracterul unei norme speciale, aplicabile preluărilor abuzive în forma exproprierii.

Într-adevăr, în cazul imobilelor expropriate, restituirea prin echivalent reprezintă o variantă subsidiară în raport cu restituirea în natură, fiind aplicabilă numai situației în care imobilul este afectat total sau parțial de lucrările pentru care s-a dispus exproprierea. Terenul aferent construcțiilor realizate, necesar bunei funcționări a acestora, la care face referire art. 11 pct. 5 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 250/2007 nu poate fi restituit în natură. Necontestând situația de fapt reținută de instanța de apel, recurenta reclamantă a invocat greșita aplicare a dispozițiilor art. 11 alin. (4), în realitate art. 11 alin. (3), în forma aplicabilă de la 2 septembrie 2005, din Legea nr. 10/2001.

Această critică este nefondată, având în vedere că suprafața de 647 mp reprezintă teren aflat în incinta unei grădinițe, integral afectat de amenajările necesare bunei funcționări a acesteia. Astfel, destinația însăși a amenajărilor respective, platformă betonată, aleea betonată de acces de la clădirea grădiniței la platformă, groapă cu nisip, careu de bănci și bare pentru gimnastică, precum și modul de dispunere a acestora în teren, fac imposibilă restituirea în natură, totală sau parțială, a suprafeței de 647 mp. Mai mult, din schița anexă la completarea raportului de expertiză, dispusă de instanța de apel, rezultă că terenul în litigiu reprezintă o enclavă în curtea grădiniței și nu ar putea fi dislocat din ansamblul edilitar.

Pentru aceste considerente se va constata că, instanța de apel a aplicat corect dispozițiile art. 11 din Legea nr. 10/2001, precum și Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, cu referire la sintagma de „amenajare publică”, explicată în pct. 10.3 din aceste norme. În ceea ce privește recursul declarat de P. și P.M. Craiova, Curtea va constata că acesta este fondat pentru următoarele considerente: Cu referire la terenul de 147 mp pentru care a dispus restituirea în natură, instanța de apel a interpretat și aplicat eronat dispozițiile Legii nr. 10/2001 (art. 11). Acest teren, identificat de expert între pct. 6 – 7 – 10 – 11- 6 în planul de situație, se află în imediată vecinătate a blocurilor J 50 și J 51 (în spatele acestora), la o distanță de 23 m, lângă o parcare betonată.

Pe acest teren se află o lampă de iluminat public legată de o alta, situată la est, printr-o rețea subterană. Instanța de apel a dispus restituirea în natură a acestui teren, reținând că rețeaua electrică subterană ar putea fi mutată pe linia de hotar, deși nu a existat un acord în acest sens al societății de distribuție a energiei electrice și nici expertul nu a propus o asemenea soluție. Astfel, chiar dacă terenul de 147 mp nu constituie nici zonă verde, nici cale de acces și nici zonă de protecție a blocurilor de locuințe, este destinat să servească nevoilor comunității, fiind traversat de o rețea electrică subterană. Se va reține că sunt incidente dispozițiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, scopul de utilitate publică în vederea căruia s-a dispus exproprierea fiind atins.

În consecință, Curtea va constata că dispoziția contestată, prin care s-a respins cererea de restituire în natură a terenului ce a făcut obiectul notificării și s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 a fost emisă cu respectarea dispozițiilor art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001. Motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nu va fi analizat, fiind invocat formal de pârâți, întrucât din dezvoltarea criticilor aduse deciziei recurate nu rezultă că se invocă nemotivarea sau motivarea contradictorie a acesteia. Pentru toate aceste considerente, urmează a se respinge recursul reclamantei și a se admite recursul pârâților.

În temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ., se va modifica în tot decizia recurată în sensul respingerii, ca nefondat, a apelului declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 115 din 30 martie 2009 a Tribunalului Dolj, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefundat, recursul declarat de reclamanta P.C.O. împotriva deciziei nr. 256 din 15 octombrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Admite recursul declarat de pârâții P.M. Craiova și P.M. Craiova împotriva aceleiași decizii, pe care o modifică în tot în sensul respingerii apelului declarat de reclamantă împotriva sentinței nr. 115 din 30 martie 2009 a Tribunalului Dolj, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 mai 2010.