ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5316/2012
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5316/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 169 din 17 februarie 2011, Tribunalul Vâlcea, secția civilă, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții C.C.Gh., C.C.M. și D.D., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, a constatat caracterul politic al condamnării și măsurilor administrative aplicate autorului C.Gh. și a obligat pe pârât la plata către reclamanți a sumei de 30.000 euro, în echivalentul în RON, la data plății efective, cu titlu de daune morale.
În motivarea hotărârii, s-a reținut în fapt că temeiul legal invocat de către reclamanți la data introducerii cererii, respectiv 5 iulie 2010, era inclus în Legea nr. 221/2009 însă, în cursul judecății, a intervenit actul de cercetare a constituționalității normei, care a declarat integral prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009, cu completările și modificările ulterioare, precum și pe cele ale art. I pct. 1 și art. II din O.U.G. nr. 62/2010, neconstituționale. Aceste norme recunoșteau posibilitatea persoanelor anume determinate, prin lege, de a beneficia de despăgubiri morale pentru prejudiciul astfel suferit, în cuantumul prevăzut de legea de modificare. Deciziile Curții Constituționale au afectat temeiul juridic al cererii în despăgubire, dar nu și pe cel al capătului privind constatarea caracterului politic al măsurilor administrative la care autorul reclamanților a fost supus, respectiv art. 4 din aceeași lege.
Nici după împlinirea termenului de 45 zile, prevăzut de art. 31 din Legea nr. 47/1992, republicată, legislativul nu a adoptat măsura de remediere a neconstituționalității textului pe care tot acesta l-a adoptat. Pentru a constata caracterul politic al măsurilor luate împotriva autorului, de către organele fostei miliții sau securități, dar și chiar măsura condamnării la închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 209 C. pen., de la acea vreme, expres menționată la art. 1 din lege, s-a avut în vedere că ele au constat în stabilirea domiciliului obligatoriu, internarea în centre sau lagăre de muncă, așa încât, se încadrează în noțiunea de măsură administrativă cu caracter politic, așa cum este ea prevăzută de art. 3 din lege.
Pe cale de consecință, s-a arătat că urmează a fi admisă cererea, în ceea ce privește caracterul politic al măsurilor administrative menționate. În privința condamnării, deși a fost constatată a se constitui una politică, nu s-a arătat care este motivul pentru care, o nouă hotărâre, în acest sens, era necesară, așa încât, această pronunțare a avut loc. Asupra cererii de despăgubiri, instanța a constatat că legea specială nu permite luarea unei asemenea măsuri, cât privește daunele morale, dar această lege a avut ca scop recunoașterea și acordarea, către persoanele persecutate politic, a unei reparații morale, constând în recunoașterea caracterului politic al condamnărilor sau măsurilor administrative, precum și o reparație pecuniară, prin plata unor despăgubiri morale.
Acest al doilea scop a fost înlăturat, ca efect al celor trei decizii ale Curții Constituționale, fără a aduce atingere efectului de reparare a prejudiciilor materiale, ce nu fac, însă, obiectul prezentei judecăți. În același timp, s-a mai reținut că autorul reclamanților a beneficiat și de reparațiile prevăzute prin Decretul-lege nr. 118/1990, cu privire la vechimea în muncă pe perioada detenției ori a oricărei măsuri restrictive de libertate, scutirea de la plata taxelor și impozitelor și primirea unor indemnizații periodice, prin Hotărârea nr. 501 din 24 aprilie 1991. Cât privește stabilirea domiciliului obligatoriu și internarea în lagărul de muncă în scopul reeducării sau a autorului reclamanților s-au constatat a reprezenta o încălcare a prevederilor Declarației Universale a Drepturilor Omului, câtă vreme, ele s-au constituit în pedepse în sensul larg al termenului, aplicate fără existența unei hotărâri judecătorești, doar pe considerente politice.
În ceea ce privește despăgubirile morale pentru aceste încălcări, instanța a reținut existența unui prejudiciu, pentru faptul că intervenția instanței de contencios constituțional nu a fost urmată de intervenția legislativă, care să dea reglementarea necesară raporturilor de natura celor avute în vedere de textele declarate neconstituționale. De aceea, pretențiile reclamanților s-a constatat a se fundamenta pe prevederile art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dispoziții în interpretarea și dezvoltarea cărora CEDO a arătat că, deși această Convenție nu impune statelor contractante o obligație specifică de a repara nedreptățile sau prejudiciile cauzate anterior ratificării Convenției de către statul respectiv, totuși, ele pot adopta legi cu un astfel de scop care, însă, trebuie aplicate cu o claritate și coerență rezonabile, de natură a evita insecuritatea și incertitudinea, inclusiv legislativă.
Or, dreptul pretins prin acțiune este unul patrimonial, în sensul art. 1 din Protocol, era prevăzut în legislația națională în momentul introducerii acțiunii, așa încât, trebuie să se considere că reclamanții aveau o „speranță legitimă” la obținerea creanței pretinse, cu atât mai mult cu cât, caracterul politic al măsurilor era deja recunoscut, în baza Decretului din 1990. În ceea ce privește cuantumul acestei despăgubiri, reclamanții cerând 2.600.000 euro cu titlu de daune morale, tribunalul a reținut că, alături de toate celelalte forme de reparație recunoscute autorului acestora, pretențiile sunt exagerate, așa încât, a fost acordată numai suma de 30.000 euro. Împotriva sentinței, în termen, au formulat recursuri reclamanții și Statutul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, precum și apel, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea.
Prin Încheierea din data de 14 iunie 2011 Curtea, în opinie majoritară, a calificat calea de atac căreia este supusă soluția primei instanțe de fond ca fiind apelul, ca urmare a constatării caracterului de acțiune în despăgubiri de drept comun, a celei formulate de reclamanți, suma pretențiilor formulate depășind limita minimă prevăzută de art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. Prin Decizia civilă nr. 70/A din 16 iunie 2011, Curtea de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie a respins apelul reclamanților, a admis apelurile declarate de pârâtul Statul Român și de Ministerul Public și a modificat sentința primei instanțe, în sensul că a respins acțiunea.
Pentru a pronunța această soluție, curtea de apel a reținut următoarele considerente: Cu prioritate, luând în discuție, excepția prescripției extinctive ridicată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea și enunțată fără a fi fost dezvoltată de către Statul Român între nemulțumirile manifestate față de soluția primei instanțe de fond, atunci când a solicitat respingerea acțiunii ca tardivă și prescrisă, curtea de apel a constatat că aceasta este fondată. Cum s-a arătat mai sus, prima instanță de fond a constatat că, în cauză, dispozițiile legii speciale sunt inexistente, ca urmare a dispariției lor, în procesul constatării lipsei de conformitate cu legea fundamentală a statului. Hotărârea respectivă este obligatorie, inclusiv instanțelor în curs de la data publicării ei, câtă vreme, o astfel de excepție poate fi invocată chiar în scopul soluționării unei asemenea pricini, instanțelor fiindu-le obligatorie soluția Curții Constituționale.
Chiar în această cauză, Tribunalului Vâlcea i-a fost adresată cererea de sesizare a Curții Constituționale cu privire, e drept, la alte aspecte, vizând lipsa surselor de finanțare, modalitatea de creare a acestora, lipsa de previzibilitate a normei și altele asemenea, cererea fiind considerată inadmisibilă, prin Încheierea din data de 5 octombrie 2010. Cât privește inexistența unei cereri scrise de întemeiere a pretențiilor privind daunele morale pe art. 998 și urm. C. civ., urmează a se observa că, în mod indiscutabil, părțile au avut în vedere în fața primei instanțe de fond o asemenea modificare de temei și cauză a pricinii, câtă vreme pârâtul Statul român, prin M.F.P., a invocat tardivitatea, pe de o parte, a cererii de precizare, pe de altă parte, prescripția dreptului la despăgubire în condițiile art. 1 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958.
Existența unei astfel de cereri scrise este de natură a proteja dreptul părții adverse care trebuie să fie încunoștințată de pretențiile formulate împotriva sa, temeiul juridic al acestor pretenții pentru a-și putea formula apărări în deplină cunoștință de cauză. Or, se va observa că instanța a soluționat pretenții învederate de părți, împotriva cărora s-au formulat apărări în scris, așa încât, apelantul nu poate invoca lipsa precizării scrise a temeiului juridic constând în despăgubirea potrivit art. 998 C. civ.
Rămânând, însă, în acest cadru procesual, apelantul a invocat și în fața primei instanțe de fond prescripția dreptului la acțiune asupra căreia tribunalul a considerat-o ineficientă, cu motivarea că răspunderea statului este antrenată de faptul că, după cenzurarea în contencios constituțional a normei în vigoare la data introducerii acțiunii, acesta nu a intervenit legislativ, potrivit dispozițiilor Legii Curții Constituționale, în sensul aducerii normei neconforme în limitele Constituției. Ca atare, un astfel de drept la despăgubire ar fi izvorât din inacțiunea statului, în vederea edictării unor noi norme cu scopul reparării prejudiciului moral. Abia în această situație, urmează a se observa că a intervenit schimbarea temeiului, din oficiu, de către instanță.
Astfel, prejudiciul reclamanților se pretinde a fi fost produs prin situația condamnării politice și, respectiv, cea a restricțiilor de mișcare, de muncă și, în general, de libertate civilă și socială, impuse autorului lor, de regimul politic încheiat în decembrie 1989. Față de aceste fapte, într-adevăr vătămătoare, urmează a se observa că termenul de recuperare a prejudiciului în eventual temei oferit de dispozițiile art. 998 și urm. C. civ., a început să curgă în momentul încetării violenței care a susținut puterea statală până la momentul decembrie 1989. Deci, în măsura în care acest termen nu era încheiat, putea fi examinată eventuala răspundere a noului stat pentru faptele celui pe care a tins să-l înlocuiască prin răsturnarea politică de atunci.
Fapta proprie a prezentului stat român de a nu fi intervenit legislativ, ca urmare a desființării, în control constituțional, a normei sale care, eventual, ar da un nou termen, pentru însă un alt prejudiciu, constând în imposibilitatea recuperării celui moral, cauzat de regimul anterior, nu a fost invocată și nu a constituit temei al despăgubirii solicitate de către reclamanți, aceștia nici măcar prin motivele de apel neinvocând un asemenea temei de fapt, ci exclusiv temeiul curgând din faptele anterioare anului 1989. În atare situație, în mod greșit instanța a înlăturat, chiar dacă nu în mod expres, excepția prescripției extinctive, care era operantă, câtă vreme cererea a fost formulată după trecerea a mai mult de 3 ani de la data la care eventualul drept în despăgubiri s-ar fi putut naște, prin încetarea violenței statale, continuată de regimul ce s-a născut din faptele de persecuție politică invocate.
Excepția de procedură a tardivității adresării cererii în justiție, cu acest temei, prevalând asupra excepțiilor de inadmisibilitate, care ar însemna cercetarea însăși obligației statului de a răspunde pentru prejudiciile morale cauzate cetățenilor săi, instituție de drept material, urmează ca admițându-se în temeiul art. 296 C. proc. civ. apelurile pârâtului Statul Român și a Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, să fie modificată direct sentința, în sensul respingerii acțiunii, fără a mai fi necesară examinarea pe fond a nemulțumirilor apelanților-reclamanți, cât privește întinderea despăgubirilor pe care le pretind prin acțiune. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții care, criticând soluția sub aspectul neacordării daunelor morale solicitate, arată că despăgubirile acordate în temeiul altor legi speciale nu constituie daune morale, astfel cum a solicitat prin acțiunea ce formează obiectul prezentului dosar.
Intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului. La termenul din 14 septembrie 2012, Înalta Curte, în baza dispozițiilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ., a invocat motivul de ordine publică constând în excepția nelegalei compuneri a curții de apel și a reținut cauza în pronunțare cu privire la acest motiv. Analizând cu prioritate excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimatul-pârât, precum și motivul de ordine publică constând în nelegala compunere a curții de apel, Înalta Curte constată următoarele: Pretențiile reclamantei formulate prin acțiunea cu care învestit instanța au fost întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 221/2009.
Prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, publicată în M. Of. nr. 178 din 26 octombrie 2010, intrată în vigoare la 26 noiembrie 2010, dispozițiile Legii nr. 221/2009 au fost modificate. Astfel, art. XIII pct. 1 a suprimat calea de atac a apelului statuând că „hotărârea pronunțată potrivit alin. (4) (nn. de tribunal, în primă instanță) este supusă recursului, care este de competența curții de apel”, iar potrivit art. XXVI din același act normativ „modificările și completările aduse Legii nr. 221/2009 se aplică și proceselor aflate în curs de soluționare în primă instanță dacă nu s-a pronunțat o hotărâre în cauză până la data intrării în vigoare a prezentei legi”.
Cum normele de procedură sunt de imediată aplicare, iar în cauză, la data intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, nu se pronunțase o hotărâre care să tranșeze litigiul dedus judecății, hotărârea primei instanțe fiind pronunțată la data de 14 martie 2011, rezultă că singura cale de atac ce se putea exercita împotriva acestei hotărâri, potrivit dispozițiilor legale anterior citate, este aceea a recursului.
Înalta Curte nu poate primi considerentele curții de apel menționate în Încheierea de la 14 iunie 2011, prin care s-a calificat calea de atac formulată ca fiind apel și nu recurs, în sensul aplicării în speță a dispozițiilor art. 998 - 999 C. civ., pentru următoarele argumente: În condițiile în care reclamanții au invocat corect temeiul juridic al cererii, respectiv dispozițiile Legii nr. 221/2009, iar pretențiile lor au fost examinate ca atare de instanța de fond, analizarea pretențiilor din perspectiva altor prevederi legale echivalează cu schimbarea cauzei juridice în timpul procesului. Or, atare act de procedură este contrar dispozițiilor art. 316 cu referire la art. 294 alin. (1) teza I C. proc.
civ., potrivit cărora în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face cereri noi. Norma procedurală citată are caracter imperativ și împiedică examinarea cererii reclamanților pe temeiul altei norme decât cea corect invocată prin cererea de chemare în judecată, cu atât mai mult nu permite examinarea din oficiu a unui alt temei juridic, evident, dacă acesta a fost corect indicat de către reclamant și nu este necesară o calificare a cererii sub acest aspect sau schimbarea cadrului procesual direct în calea de atac extraordinară a recursului. Excepțiile de la regula prevăzută în art. 294 alin. (1) teza I C. proc. civ. sunt redate în teza a II-a și în alin. (2) din același art. 294, vizează exclusiv obiectul unei cereri, nu și cauza acesteia.
Fiind de strictă interpretare și aplicare, cazurile respective nu pot fi interpretate ca referindu-se și la temeiul juridic al cererii, indiferent de modificările intervenite în conținutul normei invocate în cererea introductivă, inclusiv încetarea efectelor acestei norme, ca urmare a constatării neconstituționalității lor, astfel cum s-a întâmplat în cauză. Totodată, dispozițiile art. 129 alin. (4) C. proc. civ. impun judecătorilor să pună în discuția părților orice împrejurări de fapt ori de drept pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, cerință impusă de alin. (5) al aceluiași text legal. Prin urmare, acest demers are drept scop aplicarea corectă a legii și nu se poate deduce obligația instanței de a se substitui în poziția procesuală a unei părți și în apărarea intereselor acesteia, nesocotind astfel principiul disponibilității, care guvernează procesul civil.
Calificând greșit calea de atac ca fiind apel, curtea de apel a soluționat cauza în complet format din doi judecători, pronunțând o hotărâre nelegală, cu încălcarea dispozițiilor imperative art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, care va fi casată în baza art. 304 pct. 1 C. proc. civ. Având în vedere considerentele ce preced, față de împrejurarea că decizia curții de apel a fost pronunțată în calea de atac a apelului și nu a recursului, va fi respinsă și excepția inadmisibilității recursului invocată de intimatul-pârât. Așa fiind, Înalta Curte va respinge excepția inadmisibilității recursului invocată de intimatul-pârât, va admite excepția nelegalei compuneri a curții de apel, va admite recursul reclamantei, va casa decizia recurată și va trimite cauza Curții de Apel Pitești pentru rejudecare ca instanță de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge excepția inadmisibilității recursului invocată de intimatul pârât Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Vâlcea. Admite excepția nelegalei compuneri a curții de apel. Admite recursul declarat de reclamanții C.C.Gh., C.C.M. și D.D. împotriva Deciziei civile nr. 70/A din 16 iunie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie. Casează decizia recurată și trimite cauza Curții de Apel Pitești pentru rejudecare ca instanță de recurs. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 septembrie 2012. Procesat de GGC - LM
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.