ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5254/2010

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 871/ A din 1

septembrie 2004, Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și litigii de

muncă, a respins ca nefondat apelul formulat de apelantul-reclamant M.D.E.

împotriva sentinței civile nr. 1004 din 2 decembrie 2003, pronunțată de

Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu

intimații-pârâți Ministerul Sănătății,

Spitalul de boli dermato-venerice Prof. dr.

Scarlat Longhin,

Municipiul București prin Primarul General și Consiliul Local al sectorului 4

București.

Împotriva acestei decizii

reclamantul M.D.E. a declarat recurs, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, sub

nr. 43024/1/2004 (nr. vechi 20323/2004), la data de 15 noiembrie 2004.

Prin încheierea de ședință

din data de 3 noiembrie 2005, judecata recursului a fost suspendată în vederea

rezolvării litigiului pe cale administrativă, în baza art. 51 alin. (1) din

Legea nr. 10/2001.

La termenul de

judecată din 14 octombrie 2010, urmare repunerii pe rol a cauzei, din oficiu,

prin rezoluția de la data de 28 mai 2010, Înalta Curte a rămas în pronunțare cu

privire la excepția perimării recursului.

Analizând

această excepție, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele

considerente:

Potrivit

art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată,

contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de

revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în

nelucrare din vina părții, timp de un an, în materie civilă.

Rezultă

că, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza

procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an și

această lăsare a pricinii în nelucrare să fie cauzată de culpa părții.

Altfel

spus, perimarea operează cu condiția ca timp de un an să nu se fi săvârșit nici

un act de procedură în vederea judecării cauzei, situație cauzată de lipsa de

diligentă a părților, care nu au acționat în acest scop, deși aveau

posibilitatea să o facă.

Aceasta

este și situația în speță, unde, după suspendarea judecății recursului în

vederea rezolvării litigiului pe cale administrativă, în baza art. 51 alin. (1)

din Legea nr. 10/2001, măsură dispusă la termenul de judecată din 3 noiembrie

2005, după emiterea

Dispoziției din 12 februarie 2007 de către Primarul General al Municipiului

București, prin care s-a dispus restituirea în natură a imobilului în litigiu,

părțile au lăsat să

treacă un interval de timp mult mai mare de un an, fără să fi săvârșit vreun

act de procedură în vederea reluării judecății recursului.

Așadar, din

verificarea actelor dosarului reiese că, până la data de 28 mai 2010, când s-a

împlinit termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) și (5) C.

proc. civ., părțile nu au înregistrat nicio cerere de repunere a cauzei pe rol

în vederea continuării judecății.

Reținând,

întrunirea în cauză a condițiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin. (1) C.

proc. civ., constatând, totodată, că, potrivit aceluiași text de lege,

perimarea operează de drept și că, potrivit art. 252 alin. (1) teza I C. proc.

civ., ea se poate constata și din oficiu de către instanță, Înalta Curte

urmează să constate perimată cererea de recurs cu a cărei judecată a fost

învestită.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E

Constată perimat

recursul declarat de reclamantul M.D.E. împotriva Deciziei nr. 871/ A din 01

septembrie 2004 a Curții de Apel București, secția VII-a civilă și litigii de

muncă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 octombrie 2010.