Tanay împotriva Turciei

Reclamantul s-a născut în 1956 și trăiește la Istanbul. La 18 noiembrie 1997, Hotărârea Generală a Căilor Naționale și Autostrăzilor (denumită în continuare „Hotărârea”) a expropiat 4.309 metri pătrați de terenul reclamantului din Tunceli. Decizia de expropiere a fost comunicată reclamantului la 16 august 2000. În conformitate cu procedura internă, reclamantul a avut treizeci de zile, care au început după ce a fost comunicată decizia, pentru a cere o majorare a cuantumului compensației. La 1 septembrie 2000, un anumit dl Sezai Yıldız, care a fost autorizat de către reclamant să numească un avocat pentru el, a avut competența de avocat întocmit la un public notar, numind dna Fatma Kalsen Demirdaș drept avocat pentru reprezentarea reclamantului.

La 19 septembrie 2000, reclamantul, cu ajutorul avocatului său, dna Demirdaș, a interzis Curtea Civilă Tunceli (denumită în continuare „Tribunul Tunceli”), cerând o compensare sporită. Dna Demirdaș solicită instanței să accepte cazul în ciuda expirării termenului legal la 17 septembrie 2000, deoarece avea probleme de sănătate care îi împiedică depunerea cazului mai devreme. La 9 noiembrie 2000, Curtea Tunceli a solicitat Institutului de Medicină Forensică din Ankara să clarifice dacă dna Demirdaș a avut probleme de sănătate în momentul respectiv și dacă aceste probleme au fost de natură să-i facă imposibilă să vină la tribunal și să depună cazul reclamantului în termenul legal. 10. La 22 mai 2001, sucursala Erzurum a Institutului de Medicină Forensică a transmis Curții Tunceli o serie de rapoarte medicale, confirmand că dna Demirtaș a fost bolnavă între 23 august 2000 și 17 septembrie 2000 și nu a putut, prin urmare, să prezinte cazul în termenul legal.

11. Tribunalul Tunceli a acceptat raportul medical și a început să examineze meritele cazului. În cursul procedurii pe care le-a avut în vedere planul de zonă, documentația expropriației, două rapoarte principale și două rapoarte de experți suplimentare, și a acordat reclamantului compensații suplimentare la 31 mai 2001. Hotărârea a apelat. 12. La 3 martie 2003, Curtea de Casație a anulat decizia, citand numele reclamantului, în loc de cel al reprezentantului său, ca fiind persoana care a fost bolnavă. Curtea de Casație a declarat că reclamantul a dat dreptul de procuror Fatma Kalsen Demirdaș, astfel încât, chiar dacă ar fi fost bolnav, dna Kalsen Demirdaș ar fi putut depune reclamația în numele său în termenul legal.

În consecință, Curtea de Casație a susținut că cauza a fost interzisă la 17 septembrie 2000. 13. Într-o cerere de rectificare, dna Demirdaș a susținut că este ea care a fost bolnavă, nu clientul ei. Prin urmare, Curtea de Casație a comis o eroare de fapt care ar trebui rectificată. 14. La 12 mai 2003, Curtea de Casație a susținut că „amendarea erorii de fapt nu ar afecta rezultatul” și a respins cererea de rectificare. 15. La 4 iulie 2003, Curtea Tunceli a fost de acord cu decizia Curții de Casație și a respins cazul. La 13 noiembrie 2003, Curtea de Casație a susținut hotărârea finală. 16. În conformitate cu articolele 166-168 din Codul de Procedură Civilă, dacă o persoană sau reprezentantul său juridic nu este în măsură să respecte un termen legal pentru motive în afara controlului său, persoana respectivă primește o perioadă suplimentară de zece zile începând de la data în care situația ce dă naștere incapacității de a se conforma.

5. The applicant was born in 1956 and lives in Istanbul. 6. On 18 November 1997 the General Directorate of National Roads and Highways (hereinafter “the Directorate”) expropriated 4,309 square metres of the applicant’s land in Tunceli. The expropriation decision was communicated to the applicant on 16 August 2000. According to the domestic procedure, the applicant had thirty days, which began the day after the decision was communicated to him, to ask for an increase in the amount of compensation. 7. On 1 September 2000 a certain Mr Sezai Yıldız, who had been authorised by the applicant to appoint a lawyer for him, had a power of attorney drawn up at a notary public, appointing Mrs Fatma Kalsen Demirdaș as legal counsel to represent the applicant.

8. On 19 September 2000 the applicant, with the assistance of his lawyer Mrs Demirdaș, brought an action before the Tunceli Civil Court (hereinafter the “Tunceli Court”), seeking increased compensation. Mrs Demirdaș requested the court to accept the case despite the expiry of the statutory time-limit on 17 September 2000, as she had had health problems preventing her lodging the case earlier. 9. On 9 November 2000 the Tunceli Court asked the Forensic Medicine Institute in Ankara to clarify whether Mrs Demirdaș had had health problems at the relevant time and whether those problems had been of a nature to render it impossible for her to come to the court house and lodge the applicant’s case within the statutory time-limit.

10. On 22 May 2001 the Erzurum branch of the Forensic Medicine Institute forwarded to the Tunceli Court a number of medical reports, confirming that Mrs Demirtaș had been ill between 23 August 2000 and 17 September 2000 and had thus been unable to lodge the case within the statutory time-limit. 11. The Tunceli Court accepted the medical report and began examining the merits of the case. In the course of the proceedings it had regard to the zone plan, the expropriation documentation, two principal and two additional expert reports, and awarded the applicant additional compensation on 31 May 2001. The Directorate appealed. 12. On 3 March 2003 the Court of Cassation quashed the decision, quoting the applicant’s name, instead of that of his representative, as the person who had been ill.

The Court of Cassation stated that the applicant had given a power of attorney to Fatma Kalsen Demirdaș so that, even if he had been ill, Mrs Kalsen Demirdaș could have lodged the claim on his behalf within the statutory time-limit. The Court of Cassation consequently held that the case had been time-barred on 17 September 2000. 13. In an application for rectification Mrs Demirdaș argued that it was she who had been ill, not her client. The Court of Cassation had therefore made a factual error which should be rectified. 14. On 12 May 2003, the Court of Cassation held that “amending the factual error would not affect the outcome”, and dismissed the rectification request. 15. On 4 July 2003 the Tunceli Court concurred with the Court of Cassation’s decision and dismissed the case.

On 13 November 2003 the Court of Cassation upheld the final ruling. 16. According to sections 166-168 of the Code of Civil Procedure, if a person or his or her legal representative is unable to comply with a statutory time-limit for reasons outside his or her control, that individual is given an additional ten-day period starting on the date when the situation giving rise to the inability to comply has ended.