CASE OF TANAY v. TURKEY
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation of Art. 6-1;Non-pecuniary damage - award
CASE OF TANAY v. TURKEY (CtEDO, 2008)
Reclamantul s-a născut în 1956 și trăiește la Istanbul. La 18 noiembrie 1997, Hotărârea Generală a Căilor Naționale și Autostrăzilor (denumită în continuare „Hotărârea”) a expropiat 4.309 metri pătrați de terenul reclamantului din Tunceli. Decizia de expropiere a fost comunicată reclamantului la 16 august 2000. În conformitate cu procedura internă, reclamantul a avut treizeci de zile, care au început după ce a fost comunicată decizia, pentru a cere o majorare a cuantumului compensației. La 1 septembrie 2000, un anumit dl Sezai Yıldız, care a fost autorizat de către reclamant să numească un avocat pentru el, a avut competența de avocat întocmit la un public notar, numind dna Fatma Kalsen Demirdaș drept avocat pentru reprezentarea reclamantului. La 19 septembrie 2000, reclamantul, cu ajutorul avocatului său, dna Demirdaș, a interzis Curtea Civilă Tunceli (denumită în continuare „Tribunul Tunceli”), cerând o compensare sporită. Dna Demirdaș solicită instanței să accepte cazul în ciuda expirării termenului legal la 17 septembrie 2000, deoarece avea probleme de sănătate care îi împiedică depunerea cazului mai devreme. La 9 noiembrie 2000, Curtea Tunceli a solicitat Institutului de Medicină Forensică din Ankara să clarifice dacă dna Demirdaș a avut probleme de sănătate în momentul respectiv și dacă aceste probleme au fost de natură să-i facă imposibilă să vină la tribunal și să depună cazul reclamantului în termenul legal. 10. La 22 mai 2001, sucursala Erzurum a Institutului de Medicină Forensică a transmis Curții Tunceli o serie de rapoarte medicale, confirmand că dna Demirtaș a fost bolnavă între 23 august 2000 și 17 septembrie 2000 și nu a putut, prin urmare, să prezinte cazul în termenul legal. 11. Tribunalul Tunceli a acceptat raportul medical și a început să examineze meritele cazului. În cursul procedurii pe care le-a avut în vedere planul de zonă, documentația expropriației, două rapoarte principale și două rapoarte de experți suplimentare, și a acordat reclamantului compensații suplimentare la 31 mai 2001. Hotărârea a apelat. 12. La 3 martie 2003, Curtea de Casație a anulat decizia, citand numele reclamantului, în loc de cel al reprezentantului său, ca fiind persoana care a fost bolnavă. Curtea de Casație a declarat că reclamantul a dat dreptul de procuror Fatma Kalsen Demirdaș, astfel încât, chiar dacă ar fi fost bolnav, dna Kalsen Demirdaș ar fi putut depune reclamația în numele său în termenul legal. În consecință, Curtea de Casație a susținut că cauza a fost interzisă la 17 septembrie 2000. 13. Într-o cerere de rectificare, dna Demirdaș a susținut că este ea care a fost bolnavă, nu clientul ei. Prin urmare, Curtea de Casație a comis o eroare de fapt care ar trebui rectificată. 14. La 12 mai 2003, Curtea de Casație a susținut că „amendarea erorii de fapt nu ar afecta rezultatul” și a respins cererea de rectificare. 15. La 4 iulie 2003, Curtea Tunceli a fost de acord cu decizia Curții de Casație și a respins cazul. La 13 noiembrie 2003, Curtea de Casație a susținut hotărârea finală. 16. În conformitate cu articolele 166-168 din Codul de Procedură Civilă, dacă o persoană sau reprezentantul său juridic nu este în măsură să respecte un termen legal pentru motive în afara controlului său, persoana respectivă primește o perioadă suplimentară de zece zile începând de la data în care situația ce dă naștere incapacității de a se conforma.