Stephens împotriva Ciprului și a Turciei

Reclamantul, dna Kyriakoula Stephens, este un național britanic și canadian care s-a născut în Atena și locuiește în Canada. Reclamantul deține o casă situată în zona tampon, la strada 15 Diomedes, în districtul Arab Ahmed din Nicosia. Proprietatea a fost transferată reclamantului la 27 februarie 1986 prin intermediul unei donații. De la 21 iulie 1986 până la 23 octombrie 1996 a avut loc un schimb de corespondență cu privire la proprietatea de mai sus între soțul reclamantului, dl Peter Stephens, acționând în numele reclamantului, Înaltul Comisiei Britanie din Nicosia (BHC) și Forța Națiunilor Unite de Păzire a Păcii din Cipru (UNFICYP). În special, au fost schimbate următoarele scrisori: printr-o scrisoare din 21 iulie 1986, dl Stephens a prezentat formulare de cerere BHC în ceea ce privește pierderile din proprietate.

Într-o scrisoare din 5 august 1986, BHC a informat dl Stephens că proprietatea părea să fie în zona tamponului Națiunilor Unite (ONU). Ei au întrebat dl Stephens dacă are vreo informație cu privire la cine ar fi putut fi responsabil pentru pierderea de mobilier din casă, și în special dacă ar fi putut fi Garda Națională sau Forțele Armate Turce. Prin o scrisoare din 25 septembrie 1986 BHC a transmis formularele de reclamație către „Ministul de apărare” a „Republicii Turci din Cipru de Nord” („TRNC”). Într-o scrisoare adresată dlui Stephens din 13 mai 1992, BHC a confirmat că proprietatea se afla în zona tamponului ONU, că este inaccesabilă și că nu ar fi posibil să locuiască în casă.

În această privință, ei au remarcat că: „Răspunsul „Turc-Cipriot” la afirmațiile de la persoanele cu origine greacă, greacă-cipriot sau armeniană nu este o situație în care ne accepționăm și suntem în contact regulat cu autoritățile turc-cipriot cu privire la proprietățile deținute de resortisanții britanici din partea de nord a Cipru, inclusiv cele cu conexiuni greace, greacă-cipriot sau armenian.” În răspunsul său din 26 mai 1992, dl Stephens a întrebat BHC dacă ar trebui formulată o afirmație împotriva Guvernului Cipru. El a declarat, printre altele, că Garda Națională Cipriotă a avut un post de apărare în grădina casei și a bătut în garaj. Într-o scrisoare din 16 iunie 1992 BHC a sugerat că reclamantul și soțul ei cer sfatul unui avocat din Cipru în cazul în care decide să facă o cerere împotriva Guvernului Cipru.

De asemenea, ei au remarcat următoarele: „În cele mai bune cunoștințe ale noastre nu au existat reclamații de succes pentru pierdere sau daune la bunuri mobiliare, presupus că rezultă din acțiunile Guvernamentale din Gărzile Naționale sau Cipru, fiind dificilă de realizat”. Într-o scrisoare din 18 decembrie 1996 BHC a cerut domnului Stephens să le furnizeze, printre altele, mai multe informații despre proprietate și despre istoria proprietății sale pentru a stabili statutul casei și a vedea ce ar putea fi făcut. De asemenea, ei l-au informat că au făcut o cerere către autoritățile relevante pentru a-i permite să inspecteze proprietatea. Într-o scrisoare din 6 mai 1997 către BHC privind proprietatea reclamantului, locotenentul colonel J. Tisi Bana, șeful Ofițerului Humanitar al Branchului Humanitar al UNFICYP din Nicosia, a declarat următoarele: „Îți regret să vă informez că o compensație de orice fel nu va fi plătită de Națiunile Unite.

În plus, nu este posibil să se autorizeze returnarea proprietății pentru dl Stephens să locuiască, datorită implicațiilor în materie de securitate și a prejudiciilor severe asupra proprietății.” Într-o scrisoare adresată dlui Stephens datată 29 septembrie 1999, Clerk Proprietății BHC a declarat următoarele: „Am citit dosarul privind cazul dumneavoastră. Am vorbit, de asemenea, cu directorul Biroului Branchului Humanitar al Forței Națiunilor Unite din Cipru, care sunt la conducerea Zonei Buffer. Opinia sa este la fel ca cea a Lt. Col. J. Tisi Bana în 1997. El a corectat presupunerea că veți putea să vândă proprietatea unui cipriot turc. El a spus că ar fi imposibil să se vândă unui cipriot turc, deoarece nu există acces de la limita de nord a Zonei Buffer.

Dacă sunteți în posesie de titlul Deeds ați fi capabil să vândă proprietatea dumneavoastră. Ca proprietatea a fost delapidată atunci când vizitat de dl Falkner și dna Chipperton în 1997 va avea încă doi ani de ușurare fără reparații. Există puține șanse de acces la proprietate pentru locuință.” La o dată necunoscută, dl Stephens a scris Managerului Biroului Branchului Humanitar al UNFICYP. Într-o scrisoare din 8 ianuarie 2001 BHC a informat dl Stephens că majorul Perr din Departamentul de Afaceri Civile al UNFICYP le-a informat că dacă dl Stephens necesită asistență pentru a arăta proprietatea unui cumpărător prospectiv, ONU ar putea să-l însoțească, cu condiția ca el să solicite permisiunea și că toate legalitățile sunt îndeplinite.

Cu toate acestea, noul cumpărător nu ar putea avea acces la proprietate. Într-un e-mail trimis de Ofițerul de Proprietăți al BHC dlui Stephens la 13 octombrie 2006 s-a declarat următoarele: „Azi am scris Departamentului Afaceri Civile de la UNFICYP pentru a solicita o actualizare cu privire la starea proprietății soției dvs. și vă voi contacta în timp util cu informațiile. Le-am cerut, de asemenea, să confirme dacă accesul la proprietate este încă respins.

În cazul în care ați dori să luați în considerare contactul fie cu un avocat în Republica Cipru, fie cu Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru a descoperi dacă ați putea solicita compensații pentru pierderea de utilizare a proprietății ...” ulterior, printr-un e-mail trimis la 23 octombrie 2006, ofițerul de proprietate a informat dl Stephens după cum urmează: „Până la e-mail-ul meu din 13 octombrie 2006, pot confirma că accesul permanent la proprietatea dvs. nu este încă permis, dar sunt permise vizite scurte de către membrii forțelor ONU periodic. Sub escorta ONU, am vizitat proprietatea soției tale la 20 octombrie 2006. După cum știți, din păcate casa a fost grav deteriorată în timpul evenimentelor din 1974 și anii interioare au văzut o deteriorare suplimentară a condițiii proprietății.

Este puțin mai mult decât o coajă cu vegetație răspândită care obscurează grădina și părțile clădirii. Toate casele din vecinătatea imediată par să fi suferit aceeași soartă. Din păcate, nu pare să fie multă acțiune pe care ai putea lua până când nu există o soluție la problema Cipru. Cu toate acestea, s-ar putea dori să obțină unele sfaturi juridice despre poziția soției tale și pot trimite o listă de avocați la cerere. Puteți dori, de asemenea, să contactați Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru a descoperi dacă ar fi posibil să depună o cerere cu ei ...”. UNFICYP a fost înființată prin Rezoluția 186 (1964) a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite (UNSC) din 4 martie 1964 pentru a preveni reluarea luptelor între comunitățile grec-chipriot și turc-chipriot și, după caz, pentru a contribui la menținerea și restabilirea legii și a ordinului și la reîntoarcerea la condițiile normale.

Rezoluția se menționează după cum urmează: „Notând că situația actuală cu privire la Cipru este probabilă să amenințe pacea și securitatea internațională și poate să se deterioreze în continuare dacă nu se iau măsuri suplimentare pentru menținerea păcii și pentru a căuta o soluție durabilă, ... Având în vedere dispozițiile relevante ale Cartei Națiunilor Unite și, în special, art. 2 alin. 4, ... recomandă crearea, cu consimțământul Guvernului Ciprului, a unei forțe de menținere a păcii Națiunilor Unite din Cipru. Compoziția și dimensiunea forței sunt stabilite de secretarul general, în consultare cu guvernele Cipru, Grecia, Turcia și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Comandantul forței este desemnat de secretarul general și raportează-i.

Secretarul general, care păstrează guvernul care furnizează forța pe deplin informată, raportează periodic Consiliului de Securitate cu privire la funcționarea sa; 5. Recomandă că funcția Forței ar trebui să fie, în scopul menținerii păcii și securității internaționale, să utilizeze cele mai bune eforturi pentru a preveni reluarea luptelor și, după caz, să contribuie la menținerea și restabilirea dreptului și a ordinului și la revenirea la condițiile normale; 6. În raportul său din 10 septembrie 1964, Secretarul General a rezumat principiile orientative ale UNFICYP, care rămân în vigoare până în prezent, după cum urmează: „Forța este sub control și comanda exclusivă a Organizației Națiunilor Unite în orice moment.

Comandantul forței este numit și responsabil exclusiv secretarului general. Contingenții care aparțin Forței sunt părți integrante ale acesteia și își iau ordinele exclusiv de la Comandantul Forței. Forța nu asumă funcții care nu sunt conforme cu dispozițiile rezoluției Consiliului de Securitate din 4 martie 1964. Trupele Forței transportă armele care, totuși, vor fi folosite doar pentru autoapărare, în cazul în care acest lucru devine necesar în desfășurarea funcției sale, în scopul menținerii păcii și securității internaționale, de a încerca să se împiedice o repetare a luptelor, și de a contribui la menținerea și restabilirea legii și a ordinului și la returnarea condițiilor normale. Personalul forței trebuie să acționeze cu reținere și cu totală imparțialitate față de membrii comunităților grecești și turci cipriote.

În ceea ce privește principiul autoapărării, se explică faptul că expresia autoapărării include apărarea posturilor, a clădirilor și a vehiculelor ale Organizației Națiunilor Unite sub atac armat, precum și sprijinul altor personal al UNFICYP sub atac armat. Atunci când acționează în autoapărare, principiul forței minime se aplică întotdeauna și forța armată se va utiliza numai atunci când toate mijloacele pașnice de persuazie au eșuat. Decizia privind atunci când forța poate fi utilizată în aceste circumstanțe constă în comandantul la fața locului.

Exemplele în care trupele pot fi autorizate să utilizeze forța includ încercările prin forță de a-i obliga să se retragă dintr-o poziție pe care o ocupe sub ordine de la comandanții lor, încercările prin forță de a le desarma și încercările prin forță de a-i împiedica să își îndeplinească responsabilitățile, astfel cum le ordona comandanții lor.” UNFICYP a devenit operațional la 27 martie 1964. După invazia turcă din 1974, CSNU a adoptat o serie de rezoluții care extind mandatul UNFICYP pentru a include, printre altele, supravegherea unei închidere a focului de facto care a intrat în vigoare la 16 august 1974 și menținerea unei zone tampon (între liniile de închidere a focului de foc ale Gărzii Naționale Cipru și a forțelor turce și cipriote).

În mai 1989, UNFICYP a ajuns la un acord cu ambele părți, „Hotărârea privind desfășurarea pozițiilor în zonele sensibile”, prin care ei și-au desfășurat pozițiile și-au încetat patrulele în anumite locații sensibile. În absența unei soluții politice, mandatul UNFICYP a fost prelungit periodic de către UNSC pentru perioade de șase luni. UNFICYP menține statu quo militar în zona tampon. Păstrează supravegherea constantă asupra zonei tampon prin intermediul unui sistem de posturi de observare, și prin patrulare aer, vehicul și picior. Unele părți din zona tampon sunt cultivate sau locuite. Există mai multe sate sau zone speciale numite zone de utilizare civilă în zona tampon în care mai mult de 10.000 de persoane locuiesc și/sau muncesc.

Civilii pot intra liber în aceste zone. În altă parte, în zona tampon, mișcarea civilă sau activitatea civilă necesită o autorizație specifică de la ONU.

The applicant, Mrs Kyriakoula Stephens, is a British and Canadian national who was born in Athens and lives in Canada. The applicant owns a house which is located in the buffer zone, at 15 Diomedes Street, in the Arab Ahmed district in Nicosia. The property was transferred to the applicant on 27 February 1986 by way of a donation. From 21 July 1986 until 23 October 1996 an exchange of correspondence concerning the above property took place mainly between the applicant's husband, Mr Peter Stephens, acting on behalf of the applicant, the British High Commission in Nicosia (BHC) and the United Nations Peacekeeping Force in Cyprus (UNFICYP). In particular, the following letters were exchanged: By a letter dated 21 July 1986 Mr Stephens submitted claim forms to the BHC in respect of losses from the property.

In a letter dated 5 August 1986 the BHC informed Mr Stephens that the property appeared to be in the United Nations (UN) buffer zone. They asked Mr Stephens whether he had any information as to who might have been responsible for the loss of movables from the house, and in particular, whether it could have been the National Guard or the Turkish Armed Forces. By a letter dated 25 September 1986 the BHC forwarded the claim forms to the “Ministry of Defence” of the “Turkish Republic of Northern Cyprus” (“TRNC”). In a letter to Mr Stephens dated 13 May 1992 the BHC confirmed that the property was within the UN buffer zone, that it was inaccessible and that it would not be possible to reside in the house.

They further informed Mr Stephens that the “TRNC” had rejected his claim. In this connection they noted that: “ 'Turkish-Cypriot' rejection of claims from people with Greek, Greek-Cypriot or Armenian origins is not a situation in which we acquiesce and we are in regular contact with the Turkish-Cypriot authorities concerning properties owned by British nationals in the northern part of Cyprus, including those with Greek, Greek-Cypriot or Armenian connections.” In his reply dated 26 May 1992 Mr Stephens asked the BHC whether a claim should be made against the Cyprus Government. He stated, inter alia, that the Cypriot National Guard had had a defence post in the garden of the house and had bunked down in the garage.

In a letter dated 16 June 1992 the BHC suggested that the applicant and her husband seek the advice of a lawyer in Cyprus should they decide to make a claim against the Government of Cyprus. They further noted the following: “To the best of our knowledge there have been no successful claims for loss or damage to movable property allegedly resulting from National Guard or Cyprus Government action, 'legal proof' being difficult to produce.” In a letter dated 18 December 1996 the BHC requested Mr Stephens to provide them, inter alia, with more information about the property and the history of its ownership in order to establish the status of the house and see what could be done. They also informed him that they had made an application to the relevant authorities to allow him to inspect the property.

In a letter dated 6 May 1997 to the BHC concerning the applicant's property, Lieutenant Colonel J. Tisi Bana, the Chief Humanitarian Officer of the Humanitarian Branch of UNFICYP in Nicosia, stated the following: “I regret to inform you that compensation of any kind will not be paid by the United Nations. Moreover, it is not feasible to authorise the return of the property for Mr Stephens to reside in, owing to the security implications and the severe damage to the property.” In a letter to Mr Stephens dated 29 September 1999, the Properties Clerk of the BHC stated the following: “I have read the file on your case. I have also spoken to the Office Manager of the Humanitarian Branch of the United Nations Force in Cyprus who are in command of the Buffer Zone.

His opinion is much the same as that of Lt Col J Tisi Bana in 1997. He corrected your assumption that you would be able to sell the property to a Turkish Cypriot. He said it would be impossible to sell to a Turkish-Cypriot as there is no access from the north boundary of the Buffer Zone. If you are in possession of the Title Deeds you would be able to sell your property. As the property was dilapidated when visited by Mr Falkner and Mrs Chipperton in 1997 it will have two more years' wear without repairs. There is little chance of access to the property for habitation.” On an unknown date Mr Stephens wrote to the Office Manager of the Humanitarian Branch of UNFICYP.

In a letter dated 8 January 2001 the BHC informed Mr Stephens that Major Perr from the Civil Affairs Department of UNFICYP had informed them that if Mr Stephens required assistance in showing the property to a prospective buyer the UN would be able to accompany him provided that he applied for permission and that all the legalities were met. The new purchaser, however, would not be able to have access to the property. In an e-mail sent by the Property Officer of the BHC to Mr Stephens on 13 October 2006 the following was stated: “I have written today to the Civil Affairs Department at UNFICYP to request an update on the condition of your wife's property and I will contact you in due course with the information.

I have also asked them to confirm whether access to the property is still denied. Should this be the case you may like to consider contacting either a lawyer in the Republic of Cyprus or the European Court of Human Rights to discover if you could claim for compensation for the loss of use of the property ...” Subsequently, by an e-mail sent on 23 October 2006, the Property Officer informed Mr Stephens as follows; “Further to my e-mail of 13 October 2006, I can confirm that permanent access to your property is still not permitted but short visits by members of the UN forces are allowed periodically. Under UN escort, I visited your wife's property on 20 October 2006. As you are aware, unfortunately the house was severely damaged during the events of 1974 and the intervening years have seen further deterioration in the condition of the property.

It is little more than a shell with rampant vegetation obscuring the garden and parts of the building. All the houses in the immediate vicinity appear to have suffered the same fate. Sadly, there does not seem to be much action that you could take until there is a solution to the Cyprus problem. However, you may like to obtain some legal advice on your wife's position and I can send you a list of lawyers upon request. You may also want to contact the European Court of Human Rights to discover if it would be feasible to lodge a claim with them ...”. UNFICYP was established through United Nations Security Council (UNSC) Resolution 186 (1964) of 4 March 1964 to prevent a recurrence of fighting between the Greek-Cypriot and Turkish-Cypriot communities and, as necessary, to contribute to the maintenance and restoration of law and order and a return to normal conditions.

The Resolution reads, in so far as relevant, as follows: “Noting that the present situation with regard to Cyprus is likely to threaten international peace and security and may further deteriorate unless additional measures are promptly taken to maintain peace and to seek out a durable solution, ... Having in mind the relevant provisions of the Charter of the United Nations and, in particular, its Article 2 paragraph 4, … 4. Recommends the creation, with the consent of the Government of Cyprus, of a United Nations Peacekeeping Force in Cyprus. The composition and the size of the Force shall be established by the Secretary-General, in consultation with the Governments of Cyprus, Greece, Turkey and the United Kingdom of Great Britain and Northern Ireland.

The Commander of the Force shall be appointed by the Secretary-General and report to him. The Secretary-General, who shall keep the Government providing the Force fully informed, shall report periodically to the Security Council on its operation; 5. Recommends that the function of the Force should be, in the interest of preserving international peace and security, to use its best efforts to prevent a recurrence of fighting and, as necessary, to contribute to the maintenance and restoration of law and order and a return to normal conditions; 6. Recommends that the stationing of the Force shall be for a period of three months ...” ...” In his report of 10 September 1964 the Secretary-General summarised the guiding principles of UNFICYP, which remain in effect to this day, as follows: “The Force is under the exclusive control and command of the United Nations at all times.

The Commander of the Force is appointed by and responsible exclusively to the Secretary-General. The contingents comprising the Force are integral parts of it and take their orders exclusively from the Force Commander. The Force undertakes no functions which are not consistent with the provisions of the Security Council's resolution of 4 March 1964. The troops of the Force carry arms which, however, are to be employed only for self-defense, should this become necessary in the discharge of its function, in the interest of preserving international peace and security, of seeking to prevent a recurrence of fighting, and contributing to the maintenance and restoration of law and order and a return to normal conditions.

The personnel of the Force must act with restraint and with complete impartiality towards the members of the Greek and Turkish Cypriot communities. As regards the principle of self-defense, it is explained that the expression of self-defense includes the defense of United Nations posts, premises and vehicles under armed attack, as well as the support of other personnel of UNFICYP under armed attack. When acting in self-defense, the principle of minimum force shall always be applied and armed force will be used only when all peaceful means of persuasion have failed. The decision as to when force may be used in these circumstances rests with the Commander on the spot.

Examples in which troops may be authorized to use force include attempts by force to compel them to withdraw from a position which they occupy under orders from their commanders, attempts by force to disarm them, and attempts by force to prevent them from carrying out their responsibilities as ordered by their commanders.” UNFICYP became operational on 27 March 1964. Following the Turkish invasion of 1974, the UNSC adopted a number of resolutions expanding the mandate of UNFICYP to include, inter alia, supervising a de facto ceasefire which came into effect on 16 August 1974 and maintaining a buffer zone (between the ceasefire lines of the Cyprus National Guard and of the Turkish and Turkish-Cypriot forces).

In May 1989 UNFICYP reached an agreement with both sides, “the Agreement on Unmanning of Positions in Sensitive Areas”, whereby they unmanned their positions and ceased their patrols in certain sensitive locations. In the absence of a political settlement, the mandate of UNFICYP has been periodically extended by the UNSC for periods of six months. UNFICYP maintains the military status quo in the buffer zone area. It keeps constant surveillance over the buffer zone through a system of observation posts, and through air, vehicle and foot patrols. Certain parts of the buffer zone are farmed or inhabited. There are several villages or special areas called Civil Use Areas within the buffer zone where more than 10,000 people live and/or work.

Civilians may enter these areas freely. Elsewhere in the buffer zone, civilian movement or activity require specific authorisation from the UN.