BILSEV ET ZEIN c. TURQUIE

SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cererea nr. 43579/04 prezentată de Can B. LSEV și Siegfried Tom ZE.N împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 16 decembrie 2008 într-o cameră compusă din Francoise Tulkens, președinte, Ireneu Cabral Barreto, Vladimiro Zagrebelsky, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, András Sajó, Ișil Karakaș, judecători și Sally Dolle; graffière de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 22 octombrie 2004, având în vedere decizia parțială din 16 octombrie 2007, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât, După ce a deliberat, face următoarea decizie DE FAPT Reclamanții, domnii Can Bilsev și Siegfried Tom Zein, sunt resortisanți germani, născuți în 1966 și 1969 și care își au reședința la Hachenburg și, respectiv, la Sönnewitaz.

Ei sunt reprezentați în fața Curții de către avocatul F. Karaalhasl La 18 februarie 1993, reclamanții au fost arestați la punctul de frontieră dintre Turcia și Bulgaria în posesia de droguri la bordul vehiculului lor și au fost condamnați pentru aceste fapte în Bulgaria. După ce și-au ispășit pedeapsa, s-au întors în Germania. La 27 august 1996, Parchetul din Istanbul a intentat o acțiune penală împotriva reclamanților pentru trafic de narcotice din cauza acelorași fapte. În declarațiile lor obținute prin comisia de recurs din partea autorităților germane, Can Bilsev a declarat că refuza să depună mărturie cu privire la faptele care i-au fost reproșate; Siegfried Tom Zein a recunoscut faptele care i-au fost reproșate.

La 29 august 2001, Curtea de Securitate a statului Istanbul. A condamnat pentru trafic de droguri fiecare reclamant la o pedeapsă de 17 ani și șase luni de închisoare, precum și la o amendă penală, în absența acestora și fără a fi reprezentat de un avocat și a luat în considerare faptul că reclamanții fuseseră condamnați în Bulgaria și-au ispășit pedeapsa. Printr-un proces-verbal din 25 septembrie 2003, Curtea de Securitate a constatat că hotărârea fusese notificată Can Bilsev la 13 februarie 2002 și Siegfried Tom Zein la 25 martie 2002. La 10 mai 2004, Curtea de Casație a confirmat Hotărârea din 29 august 2001. GrieFS invocând articolele 5, 6 și 10 din Convenție, reclamanții se plâng că nu și-au putut exercita drepturile de apărare în măsura în care nu au participat la dezbaterile ținute în fața Curții de Securitate a statului Istanbul și nici nu au fost reprezentați de un avocat.

Curtea subliniază că nu mai este necesar să se examineze acțiunea formulată de reclamant din următoarele motive. La 7 aprilie 2008, guvernul a transmis grefei observațiile sale cu privire la admisibilitate și la temeinicia cererii. Acestea au fost adresate reclamantului la 14 aprilie 2008, care a fost invitată să își trimită observațiile ca răspuns înainte de 23 mai 2008. Printr-o scrisoare recomandată cu confirmare de primire din 10 iunie 2008, Curtea a atras atenția reclamantului asupra faptului că termenul care i-a fost acordat pentru prezentarea observațiilor sale a fost încheiat și că nu a fost solicitată nicio prelungire a acestui termen. Comisia a indicat că, în conformitate cu art. 37 alineatul (1) litera (a) din convenție, aceasta poate anula o cerere de rol în cazul în care, la fel ca în cazul de față, circumstanțele sugerează că un reclamant nu intenționează să își mențină cererea și constată că această scrisoare a rămas fără răspuns până în prezent.

În lumina celor de mai sus, Curtea concluzionează că reclamantul nu mai dorește să își mențină cererea în sensul articolului 37 alineatul (1) litera (a) din convenție. , Curtea consideră că nu există circumstanțe speciale în ceea ce privește respectarea drepturilor garantate de convenție sau a protocoalelor sale care să impună continuarea examinării cererii; prin urmare, este necesar să se elimine cauza rolului. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, hotărăște să elimine cererea de rol. Sally Dolle Françoise Tulkens Grefier Președinte

DEUXIÈME SECTION

DÉCISION Requête n o 43579/04 présentée par Can BİLSEV et Siegfried Tom ZEİN contre la Turquie La Cour européenne des droits de l'homme (deuxième section), siégeant le 16 décembre 2008 en une chambre composée de : Françoise Tulkens, présidente, Ireneu Cabral Barreto, Vladimiro Zagrebelsky, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, András Sajó, Ișıl Karakaș, juges, et de Sally Dollé, greffière de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 22 octobre 2004, Vu la décision partielle du 16 octobre 2007, Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Les requérants, MM. Can Bilsev et Siegfried Tom Zein, sont des ressortissants allemands, nés respectivement en 1966 et 1969 et résidant respectivement à Hachenburg et à Sönnewitaz.

Ils sont représentés devant la Cour par M e F. Karaalhaslı, avocate à İzmir. Les faits de la cause, tels qu'ils ont été exposés par les requérants, peuvent se résumer comme suit. Le 18 février 1993, les requérants furent arrêtés au poste de frontière entre la Turquie et la Bulgarie en possession de stupéfiants à bord de leur véhicule. Ils furent condamnés pour ces faits en Bulgarie. Après avoir purgé leur peine, ils rentrèrent en Allemagne. Le 27 août 1996, le parquet d'Istanbul intenta une action pénale contre les requérants pour trafic de stupéfiants en raison des mêmes faits. Dans leurs dépositions obtenues par commission rogatoire par les autorités allemandes, Can Bilsev déclara qu'il refusait de déposer au sujet des faits qui lui étaient reprochés ; Siegfried Tom Zein reconnut les faits qui lui étaient reprochés.

Le 29 août 2001, la cour de sûreté de l'Etat d'Istanbul (« la cour de sûreté ») condamna pour trafic de stupéfiants chacun des requérants à une peine de réclusion de dix-sept ans et six mois ainsi qu'à une amende pénale, en leur absence et sans qu'ils soient représentés par un avocat. Elle tint compte du fait que les requérants avaient également été condamnés en Bulgarie et y avaient purgé leur peine. Par un procès-verbal du 25 septembre 2003, la cour de sûreté constata que l'arrêt avait été notifié à Can Bilsev le 13 février 2002, et à Siegfried Tom Zein le 25 mars 2002. Elle précisa que l'avis de notification ne se trouvait pas dans le dossier de l'affaire Eu égard à la nature de la peine, l'arrêt de la cour de sûreté fit d'office l'objet d'un pourvoi devant la Cour de cassation.

Le 10 mai 2004, la Cour de cassation confirma l'arrêt du 29 août 2001. GRIEFS Invoquant les articles 5, 6 et 10 de la Convention, les requérants se plaignent de ce qu'ils n'ont pas pu exercer leurs droits de défense dans la mesure où ils n'ont pas assisté aux débats tenus devant la cour de sûreté de l'Etat d'Istanbul et n'ont pas non plus été représentés par un avocat. EN DROIT La Cour relève qu'il n'y a pas lieu d'examiner plus avant le recours introduit par le requérant pour les motifs suivants. Le 7 avril 2008, le Gouvernement a transmis au greffe ses observations sur la recevabilité et le bien-fondé de la requête.

Celles-ci ont été adressées à la partie requérante le 14 avril 2008, laquelle a été invitée à faire parvenir les siennes en réponse avant le 23 mai 2008. Par une lettre recommandée avec accusé de réception du 10 juin 2008, la Cour a attiré l'attention de la partie requérante sur le fait que le délai qui lui était imparti pour la présentation de ses observations était échu et qu'aucune prorogation de ce délai n'a été sollicité. Elle a indiqué qu'aux termes de l'article 37 § 1 a) de la Convention, elle pouvait rayer une requête du rôle lorsque, comme en l'espèce, les circonstances donnent à penser qu'un requérant n'entend pas maintenir sa requête. Elle constate qu'à ce jour cette lettre est restée sans réponse.

A la lumière de ce qui précède, la Cour en conclut que le requérant n'entend plus maintenir sa requête au sens de l'article 37 § 1 a) de la Convention. Par ailleurs, conformément à l'article 37 § 1 in fine , la Cour estime qu'aucune circonstance particulière touchant au respect des droits garantis par la Convention ou ses Protocoles n'exige la poursuite de l'examen de la requête. Il y a donc lieu de rayer l'affaire du rôle. Par ces motifs, la Cour, à l'unanimité, Décide de rayer la requête du rôle. Sally Dollé Françoise Tulkens Greffière Présidente