SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr. 31629/04 prezentată de Mehmet Sait ÖZMEN împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 28 august 2008 într-o cameră compusă din Françoise Tulkens, președinte, Antonella Mularoni, Ireneu Cabral Barreto, Vladimiro Zagrebelsky, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, Ișl Karakaș, judecători și Sally Dolle, graffière de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 12 august 2004, având în vedere decizia Curții de a examina în comun admisibilitatea și fondul cauzei, astfel cum permite art. 29 alineatul (3) din convenție, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOAREA reclamantului, Mehmet Sait Özmen, este un resortisant turc, născut în 1958 și rezident la Istanbul. Mercan și O. Mercan, avocați din Istanbul. Guvernul turc ( . .) a fost reprezentat de agentul său. Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, se pot rezuma după cum urmează. La 23 septembrie 1999, un mandat de arestare pe cont propriu a fost acordat împotriva reclamantului, suspectat de trafic de droguri. La 29 septembrie 1999, procurorul Republicii aproape de curtea de securitate din statul în care se afla statul a pus sub acuzare mai multe persoane, inclusiv reclamantul, pentru trafic de droguri. La 31 octombrie 2001, Curtea de Securitate a statului a condamnat unii dintre coinculpați la închisoare și a amânat examinarea cauzei referitoare la reclamant printr-o decizie de disjuncție a procedurii. Această hotărâre, în partea sa relevantă referitoare la reclamant, se citește astfel (...) instanța a avut convingerea (...) că inculpații M.K. și vărul său Mehmet știe Özmen, împotriva căruia fusese acordat un mandat de arestare prin contenumă, au comis în mod ilegal trafic de heroină în asociere (...). La 20 noiembrie 2001, reclamantul a fost arestat și judecat în fața aceleiași instanțe de securitate a statului, compusă din aceiași magistrați. În landul din 27 mai 2002, reclamantul a adresat audierea în cauza DA.A.E., care ar fi implicat în traficul de group. Procurorul Republicii solicitate refuzul cererii de audiere pe motiv că numele DA.A.E. nu a fost citat de către coinculți în cadrul primei proceduri. La sfârșitul acestei audieri, instanța a decis să trimită o comisie de recurs la tribunalul corecțional din Yuksekova în scopul audierii din 9 septembrie 2002, instanța de securitate a statului a amânat examinarea cererii de recurs din partea A.E. până la întoarcerea comisiei de recurs. La 25 noiembrie 2002, Curtea de Securitate a statului a primit declarația pe care a primit-o cu privire la comisia de recurs. La 19 noiembrie 2003, Curtea de Securitate a statului l-a condamnat pe reclamant la 10 ani de închisoare fermă și la o amendă de 835 750 000. Cărți turcești. În partea relevantă a hotărârii sale, ea a simprimat în următoarele cuvinte (...) tribunalul a ajuns la convingere (...) că penetrarea traficului de mai multe heroină în asociere între M.K. și vărul său Mehmet Sait Özmen a fost stabilită (...). La 29 aprilie 2004, Curtea de Casație a confirmat hotărârea de primă instanță. GRIFS Invocând art. 6 §§ 1, 2 și 3 d) din Convenție, reclamantul se plângea de procedura și de nerespectarea principiilor egalității de arme și a prezumției de nevinovăție. ÎN La 10 septembrie 2007, Curtea a decis să comunice guvernului obiecțiunile reclamantului, astfel cum sunt menționate mai sus. În ianuarie 2008, guvernul a transmis grefei observațiile sale cu privire la admisibilitate și la temeinicia cererii. Acestea au fost adresate reclamantului la 30 ianuarie 2008, care a fost invitată să își transmită observațiile ca răspuns înainte de 11 martie 2008. Printr-o scrisoare recomandată cu confirmare de primire din 11 aprilie 2008, în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (a) din Convenție, Curtea a atras atenția părții reclamante asupra faptului că termenul care i-a fost acordat pentru prezentarea observațiilor sale a fost În acest sens, Comisia a precizat că, în sensul aceluiași articol, ar putea elimina o cerere din rol în cazul în care, la fel ca în cazul de față, circumstanțele sugerează că un reclamant nu intenționează să își mențină cererea și subliniază, de asemenea, că această scrisoare a fost primită de reclamant la 18 aprilie 2008 și constată că, până în prezent, a rămas fără răspuns. În lumina celor de mai sus, Curtea concluzionează că reclamantul nu mai dorește să își mențină cererea în sensul art. 37 alin. (1) lit. (a) din Convenție. În opinia Curții, nu există circumstanțe speciale în ceea ce privește respectarea drepturilor garantate de Convenție sau a Protocoalelor sale n mai mult decât cere continuarea examinării cererii. Prin urmare, este necesar să se șteargă cauza rolului. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să șteargă cererea de rol. Sally Dolle Françoise Tulkens Grefier Președinte
Requête n
o
31629/04
présentée par Mehmet Sait ÖZMEN
contre la Turquie
La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 28 août 2008 en une chambre composée de
:
Françoise Tulkens,
présidente,
Antonella Mularoni,
Ireneu Cabral Barreto,
Vladimiro Zagrebelsky,
Danutė Jočienė,
Dragoljub Popović,
Ișıl Karakaș,
juges,
et de Sally Dollé,
greffière de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 12 août 2004,
Vu la décision de la Cour d’examiner conjointement la recevabilité et le fond de l’affaire, comme le permet l’article 29 § 3 de la Convention,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. Mehmet Sait Özmen, est un ressortissant turc, né en 1958 et résidant à Istanbul. Il était représenté devant la Cour par M
es
H.
Mercan et O. Mercan, avocats à Istanbul.
Le gouvernement turc («
le Gouvernement
») était représenté par son agent.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
Le 23 septembre 1999, un mandat d’arrêt par contumace fut décerné à l’encontre du requérant, soupçonné de trafic de stupéfiants.
Le 29 septembre 1999, le procureur de la République près la cour de sûreté de l’État d’Istanbul inculpa plusieurs personnes, dont le requérant, pour trafic de stupéfiants.
Le 31 octobre 2001, la cour de sûreté de l’État condamna certains coaccusés à des peines d’emprisonnement et ajourna l’examen de l’affaire relative au requérant par une décision de disjonction de la procédure.
Ledit arrêt, dans sa partie pertinente relative au requérant, se lit ainsi
:
«
(...) la cour a eu la conviction (...) que les accusés M.K. et son cousin Mehmet Sait Özmen, à l’encontre duquel un mandat d’arrêt par contumace avait été décerné, ont commis l’infraction de trafic d’héroïne en association (...).
»
Le 20 novembre 2001, le requérant fut arrêté et jugé devant la même cour de sûreté de l’État, composée des mêmes magistrats.
À l’audience du 27 mai 2002, le requérant sollicita l’audition d’A.E., lequel serait impliqué dans le trafic de stupéfiant. Le procureur de la République requis le refus de la demande d’audition au motif que le nom d’A.E. n’avait pas été cité par les coaccusés lors de la première procédure. Au terme de cette audience, la cour décida d’envoyer une commission rogatoire au tribunal correctionnel de Yüksekova aux fins d’audition d’A.E.
Lors de l’audience du 9 septembre 2002, la cour de sûreté de l’État ajourna l’examen de la demande relative à la comparution d’A.E. en attendant le retour de la commission rogatoire.
Le 25 novembre 2002, la cour de sûreté de l’État accusa réception de la déposition recueillie sur commission rogatoire. Elle ne prit aucune décision quant à la comparution d’A.E.
Le 19 novembre 2003, la cour de sûreté de l’État condamna le requérant à dix ans d’emprisonnement ferme et à une amende de 835
750
000
livres turques. Dans la partie pertinente de son arrêt, elle s’exprima dans les termes suivants
:
(...) la cour est arrivée à la conviction (...) que la perpétration de l’infraction de trafic d’héroïne en association entre M.K. et son cousin Mehmet Sait Özmen est établie (...).
Le 29 avril 2004, la Cour de cassation confirma l’arrêt de première instance.
Invoquant l’article 6 §§ 1, 2 et 3 d) de la Convention, le requérant se plaignait de l’iniquité de la procédure et du non-respect des principes de l’égalité des armes et de la présomption d’innocence.
La Cour relève qu’il n’y a pas lieu d’examiner plus avant le recours introduit par le requérant pour les motifs suivants.
Le 10 septembre 2007, la Cour a décidé de communiquer au Gouvernement les griefs du requérant tels qu’exposés ci-dessus. Le 21
janvier 2008, le Gouvernement a transmis au greffe ses observations sur la recevabilité et le bien-fondé de la requête. Celles-ci ont été adressées à la partie requérante le 30 janvier 2008, laquelle a été invitée à faire parvenir les siennes en réponse avant le 11 mars 2008.
Par une lettre recommandée avec accusé de réception du 11 avril 2008, sur le fondement de l’article 37 § 1 a) de la Convention, la Cour a attiré l’attention de la partie requérante sur le fait que le délai qui lui était imparti pour la présentation de ses observations était échu et qu’elle n’en avait sollicité aucune prolongation. Elle y a indiqué qu’aux termes de ce même article, elle pouvait rayer une requête du rôle lorsque, comme en l’espèce, les circonstances donnent à penser qu’un requérant n’entend pas maintenir sa requête. Elle relève par ailleurs que cette lettre a bien été reçue par la partie requérante le 18 avril 2008 et constate qu’à ce jour elle est restée sans réponse.
A la lumière de ce qui précède, la Cour en conclut que le requérant n’entend plus maintenir sa requête au sens de l’article 37 § 1 a) de la Convention.
Par ailleurs, conformément à l’article 37 § 1
in fine
, la Cour estime qu’aucune circonstance particulière touchant au respect des droits garantis par la Convention ou ses Protocoles n’exige la poursuite de l’examen de la requête. Il y a donc lieu de rayer l’affaire du rôle.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Décide
de rayer la requête du rôle.
Sally Dollé
Françoise Tulkens
Greffière
Présidente