A DOUA SECȚIUNE CAUZA ÖZ c. TURCIA Cererea nr. 43883/04) HOTĂRÂREA STRASBURG 20 mai 2008 DEFINITIVF 20/08/2008 Această hotărâre poate suferi modificări de formă. În cauza Öz c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din Françoise Tulkens, președinte, Antonella Mularoni, R András Sajó, judecători, și de Françoise Elens-Passos, graffière adjuncte de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 29 aprilie 2008, Rend la hotărâre, care a fost adoptată la această dată procedural A la origine a cauzei se află o cerere (n 43883/04) îndreptată împotriva Republicii Turcia și din care o resortisantă a acestui stat, Maile Öz ( La 17 noiembrie 2004, Curtea a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 29 mai 2006, Curtea a decis să comunice cererea guvernului. În conformitate cu art. 29 alineatul (3) din Convenție, Curtea a decis că aceasta se va pronunța în același timp cu privire la admisibilitate și la fond. ÎN FAȚA I. CIRCONSTANCES DE LA L La 24 septembrie 1996, o comisie de experți a stabilit valoarea terenului la 136 500 000 de lire turcești (TRL) (aproximativ 1 158 de euro [EUR] la momentul respectiv) și această sumă a fost plătită reclamantei la data transferului proprietății, adică la 12 februarie 1997. La 24 februarie 1997, în dezacord cu suma acordată de către administrație, recurenta a introdus o acțiune în creștere a dreptului de proprietate la Tribunalul de Mare Instanță din Tarsus. Prin hotărârea din 8 august 1997, instanța în cauză a acordat reclamantei o parțială câștig de cauză și a obligat administrația să îi plătească o indemnizație suplimentară de 1 003 300 000 TRL (aproximativ 5 766 EUR la momentul respectiv), însoțită de dobânzi restante simple la o rată legală de 30 % laan, care se calculează începând cu data transferului de proprietate, respectiv la 12 februarie 1997. Prin aceeași hotărâre, instanța a condamnat, de asemenea, administrația să-i plătească suma totală de 109 389 474 TRL (aproximativ 63 EUR la momentul respectiv) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, precum și pentru onorariile de avocat. Prin hotărârea din 11 mai 1998, Curtea de Casație a confirmat hotărârea pronunțată în primă instanță. 10. La 24 iunie 1998, Curtea de Casație a respins recursul în litigiu la hotărârea pronunțată de administrația în cauză. 11. La 27 septembrie 2004, recurenta a inițiat o procedură de executare forțată împotriva administrației în cauză, reținută cu deficiență. 12. La 10 august 2006, adică la aproximativ un an și nouă luni de la introducerea prezentei incizii, administrația orașului i-a restituit recurentei suma de 7 225,25 de noi cărți turcești (YTL) (aproximativ 3 884 EUR la momentul respectiv) cu titlu suplimentar, însoțită de dobânzi legale și de o sumă de 689,23 YTL (aproximativ 370 EUR) cu titlu de cheltuieli, cheltuieli de judecată și cheltuieli de judecată ale avocaților, însoțite, de asemenea, de dobânzi legale. II. DREPTURILE ȘI PRACTICILE INTERNE PERTINENTE 13. Pentru dreptul și practica internă în materie de expropriere, a se vedea Hotărârea Akkuș c. Turcia (9 iulie 1997, Recuperarea hotărârilor și deciziilor 1997-IV, pp. 1305-1306, § 13-16) și Hotărârea Aka c. Turcia (23 septembrie 1998, Rec., 1998-VI, p. 2674-2676, § 17 1 DIN CONVENȚIA 14. recurenta se plânge de o dublă încălcare a dreptului său de proprietate din cauza, pe de o parte, a plății întârziate a despăgubirii suplimentare și, pe de altă parte, a insuficienței ratei dobânzii [**, aplicată în cazul în care este vorba de o parte, în raport cu rata foarte ridicată a inflației la momentul respectiv în Turcia. În acest sens, aceasta se referă la art. 1 din Protocolul nr. 1, astfel formulat Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Guvernul invită Curtea să respingă cererea de neobosire a căilor de atac interne în temeiul articolului 35 din Convenție. În această privință, acesta susține că recurenta ar fi omis să introducă acțiunea care are ca obiect obținerea prejudiciului cauzat de rambursarea întârziată, prevăzută la art. 105 din Codul obligațiilor. 16. Curtea reamintește că a respins deja o cauză similară din cauza caracterului inexistent al acțiunii prevăzute la art. 105 din Codul obligațiunilor (a se vedea în special Aka, citată anterior, pp. 2678-2679, §§ 34-37). Prin urmare, aceasta respinge excepția preliminară în cauză din același motiv. 18. Curtea constată că nu este în mod clar întemeiat greșit în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. În plus, Curtea arată că aceasta nu se confruntă cu nici un alt motiv de refuz. Prin urmare, trebuie declarată admisibilă. Pe fond 19. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 1 din Protocolul nr 1 (a se vedea Akkuș, citată anterior, p. 1310, § 30-31, și Aka, citată anterior, p. 2682, § 50-51). În cazul de față, Comisia observă că, în observațiile sale, Comisia a furnizat niciun fapt sau argument convingător care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față. Comisia constată că întârzierea legată de plata unei despăgubiri suplimentare acordate de instanțele interne nu este imputată decât administrației expropriante, care i-a făcut astfel reclamantei un prejudiciu distinct în plus față de exproprierea proprietății sale. Acest prejudiciu este dublat de insuficiența ratei dobânzilor moratorii în raport cu rata inflației. Decalajul dintre valoarea creanței recurentei în momentul în care terenul său a fost expropriat și valoarea sa în momentul în care a fost reglementat efectiv determină Curtea să considere că a trebuit să suporte o sarcină specială și exorbitantă care a încălcat echilibrul corect dintre cerințele de interes general și protecția dreptului la respectarea bunurilor. 21. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. IV. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 22. În conformitate cu art. 41 din convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care a încălcat-o, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Rău material și moral 23. reclamanta solicită 3 181 EUR pentru prejudiciul material și 5 În ceea ce privește prejudiciul material, având în vedere în special modul de calcul adoptat în cauza Akkuș c. Turcia (citată anterior, p. 1331§ 35-36), Curtea acordă în întregime recurentei prejudiciul material solicitat. În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea consideră că, în circumstanțele din speță, constatarea încălcării constituie, în sine, o satisfacție echitabilă suficientă. Taxa și cheltuielile de judecată 26. Recurenta solicită, de asemenea, 5 000 EUR pentru onorariile de avocat în fața Curții. Cu toate acestea, aceasta nu prezintă nicio justificare. 27. Guvernul contestă aceste revendicări. 28. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care sunt stabilite realitatea lor, necesitatea lor și caracterul rezonabil al ratei lor. În speță, Curtea constată că reclamanta nu și-a ventilat pretențiile în măsura în care nu furnizează nici un decont de muncă efectuat de avocații săi. Prin urmare, Curtea consideră că nu este necesar să i se aloce o sumă în titlul de onoare d .interese moratorii 29. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii restante pe rata dobânzii pe rata dobânzii a facilității de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES, CURTEA, ÎN LUNANIMITATE, Declară cererea admisibilă A se vedea a fost încălcată art. 1 din Protocolul nr. 1; A declarat că statul pârât trebuie să plătească recurentei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 3 181 EUR (trei mii o sută nouăzeci și unu de euro) pentru daune materiale, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru a fi convertită în noi cărți turcești (TRY) la rata aplicabilă la data regulamentului; de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene care se aplică în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptată în limba franceză, apoi comunicată în scris la 20 mai 2008, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Françoise Elens-Passos Françoise Tulkens Grefier Adjunct Președinte
DEUXIÈME SECTION
ÖZ c. TURQUIE
(
Requête n
o
43883/04)
ARRÊT
20 mai 2008
20/08/2008
Cet arrêt peut subir des retouches de forme.
En l’affaire Öz c. Turquie,
La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de
:
Françoise Tulkens,
présidente,
Antonella Mularoni,
Rıza Türmen,
Vladimiro Zagrebelsky,
Danutė Jočienė,
Dragoljub Popović,
András Sajó,
juges,
et de Françoise Elens-Passos,
greffière adjointe de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 29 avril 2008,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n
o
43883/04) dirigée contre la République de Turquie et dont une ressortissante de cet État, M
me
Naile Öz («
la requérante
»), a saisi la Cour le 17 novembre 2004 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
La requérante est représentée par M
es
Yıldız, avocats à Ankara. Le gouvernement turc («
le Gouvernement
») est représenté par son agent.
3.
Le 29 mai 2006, la Cour a décidé de communiquer la requête au Gouvernement. Se prévalant de l’article 29 § 3 de la Convention, elle a décidé qu’elle se prononcerait en même temps sur la recevabilité et le fond.
4.
La requérante est née en 1949 et réside à Tarsus.
5.
Le 27 août 1996, l’administration de la ville d’İçel («
l’administration
») procéda à l’expropriation du terrain appartenant à la requérante en vue d’élargir une route nationale.
6.
Par un rapport du 24 septembre 1996, une commission d’experts fixa la valeur du terrain à 136
500 000 livres turques (TRL) (environ 1 158 euros [EUR] à l’époque) et cette indemnité d’expropriation fut versée à la requérante à la date du transfert de propriété, soit le 12 février 1997.
7.
Le 24 février 1997, en désaccord sur le montant octroyé par l’administration, la requérante introduisit une action en augmentation de l’indemnité d’expropriation auprès du tribunal de grande instance de Tarsus.
8.
Par un jugement du 8 août 1997, le tribunal en question donna partiellement gain de cause à la requérante et condamna l’administration à lui verser une indemnité complémentaire de 1
003
300
000 TRL (environ 5
766 EUR à l’époque), assortie d’intérêts moratoires simples au taux légal de 30 % l’an, à calculer à partir de la date du transfert de propriété, en l’occurrence le 12 février 1997. Par le même jugement, le tribunal condamna également l’administration à lui payer la somme totale de 109
389 474 TRL (environ 63 EUR à l’époque) au titre de frais et dépens ainsi que des honoraires d’avocat.
9.
Par un arrêt du 11 mai 1998, la Cour de cassation confirma le jugement rendu en première instance.
10.
Le 24 juin 1998, la Cour de cassation rejeta le recours en rectification d’arrêt déposé par l’administration en question.
11.
Le 27 septembre 2004, la requérante entama une procédure d’exécution forcée à l’encontre de l’administration concernée, demeurée infructueuse.
12.
Le 10 août 2006, soit environ un an et neuf mois après l’introduction de la présente requête, l’administration de la ville versa à la requérante la somme de 7 225,25 nouvelles livres turques (YTL) (environ 3 884 EUR à l’époque) à titre d’indemnité complémentaire, assortie d’intérêts moratoires légaux et d’un montant de 689,23 YTL (environ 370 EUR) à titre des frais, dépens et honoraires d’avocat, assorti également d’intérêts moratoires légaux.
13.
Pour le droit et la pratique internes en matière d’expropriation, voir les arrêts
Akkuș c.
Turquie
(9 juillet 1997,
Recueil des arrêts et décisions
1997-IV, pp.
1305-1306, §§ 13-16) et
Aka c. Turquie
(23 septembre 1998,
Recueil
1998-VI, pp. 2674-2676, §§ 17-25).
III.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 1 DU PROTOCOLE N
o
14.
La requérante se plaint d’une double violation de son droit de propriété en raison, d’une part, du paiement tardif de l’indemnité complémentaire et, d’autre part, de l’insuffisance du taux d’intérêt moratoire, appliqué à l’indemnité en question, par rapport au taux d’inflation très élevé à l’époque en Turquie. Elle invoque à cet égard l’article 1 du Protocole n
o
1, ainsi libellé
:
«
Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d’utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international.
Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les États de mettre en vigueur les lois qu’ils jugent nécessaires pour réglementer l’usage des biens conformément à l’intérêt général ou pour assurer le paiement des impôts ou d’autres contributions ou des amendes.
»
A.
Sur la recevabilité
15.
Le Gouvernement invite la Cour à rejeter la requête pour non-épuisement des voies de recours internes en vertu de l’article 35 de la Convention. A cet égard, il soutient que la requérante aurait omis d’introduire le recours tendant à l’obtention du préjudice causé par le remboursement tardif, prévu à l’article 105 du code des obligations.
16.
La requérante conteste cette thèse.
17.
La Cour rappelle qu’elle a déjà rejeté un grief similaire en raison du caractère ineffectif du recours prévu à l’article 105 du code des obligations (voir, notamment,
Aka
, précité, pp. 2678-2679, §§ 34-37). Partant, elle rejette l’exception préliminaire en question pour le même motif.
18.
La Cour constate que la requête n’est pas manifestement mal fondée au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. Elle relève par ailleurs que celle-ci ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité. Il convient donc de la déclarer recevable.
B.
Sur le fond
19.
La Cour a traité à maintes reprises d’affaires soulevant des questions semblables à celles du cas d’espèce et a constaté la violation de l’article
1 du Protocole n
o
1 (voir
Akkuș
, précité
,
p. 1310, §§ 30-31, et
Aka
, précité, p.
2682, §§ 50-51).
20.
En l’espèce, elle note que, dans ses observations, le Gouvernement n’a fourni aucun fait ni argument convaincant pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Elle constate que le retard pris dans le paiement de l’indemnité complémentaire accordée par les juridictions internes n’est imputable qu’à l’administration expropriante, qui a ainsi fait subir à la requérante un préjudice distinct s’ajoutant à l’expropriation de son bien. Ce préjudice est doublé par l’insuffisance du taux des intérêts moratoires par rapport à celui de l’inflation. Le décalage entre la valeur de la créance de la requérante au moment de l’expropriation de son terrain et sa valeur lors de son règlement effectif amène la Cour à considérer que l’intéressée a eu à supporter une charge spéciale et exorbitante qui a rompu le juste équilibre devant régner entre les exigences de l’intérêt général et la sauvegarde du droit au respect des biens.
21.
Par conséquent, il y a eu violation de l’article 1 du Protocole n
o
1.
IV.
SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
22.
Aux termes de l
’
article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage matériel et moral
23.
La requérante réclame 3 181 EUR au titre du préjudice matériel et 5
000 EUR au titre du dommage moral qu’elle aurait subi.
24.
Le Gouvernement conteste ces prétentions.
25.
En ce qui concerne le dommage matériel, au vu notamment du mode de calcul adopté dans l’affaire
Akkuș c. Turquie
(précité, p. 1311, §§
35-36), la Cour accorde en entier à la requérante le dommage matériel réclamé.
Quant au préjudice moral, la Cour estime que, dans les circonstances de l’espèce, le constat de violation constitue en soi une satisfaction équitable suffisante.
B.
Frais et dépens
26.
La requérante demande également 5 000 EUR pour les honoraires d’avocat encourus devant la Cour. Cependant, elle ne soumet aucun justificatif.
27.
Le Gouvernement conteste ces prétentions.
28.
Selon la jurisprudence de la Cour, un requérant ne peut obtenir le remboursement de ses frais et dépens que dans la mesure où se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et le caractère raisonnable de leur taux. En l’espèce, la Cour constate que la requérante n’a pas ventilé ses prétentions dans la mesure où elle ne fournit aucun décompte de travail effectué par ses avocats. Dès lors, la Cour considère qu’il n’y a pas lieu de lui allouer une somme au titre d’honoraires d’avocat.
C.
Intérêts moratoires
29.
La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
1.
Déclare
la requête recevable
;
2.
Dit
qu’il y a eu violation de l’article 1 du Protocole n
o
1 ;
3.
Dit
a)
que l
’
État défendeur doit verser à la requérante, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article
44
§
2 de la Convention, 3 181 EUR (trois mille cent quatre-vingt-un euros) pour dommage matériel, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt, à convertir en nouvelles livres turques (TRY) au taux applicable à la date du règlement ;
b)
qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ce montant sera à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
4.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 20 mai 2008 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Françoise Elens-Passos
Françoise Tulkens
Greffière adjointe
Présidente