AFFAIRE KESİKKULAK c. TURQUIE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation de l'article 5 - Droit à la liberté et à la sûreté
AFFAIRE KESİKKULAK c. TURQUIE (CtEDO, 2009)
SECȚIUNEA A DOUA
CAUZA
KESİKKULAK c. TURCIEI
(Cererea nr. 7263/04)
HOTĂRÂRE
STRASBOURG
8 ianuarie 2009
DEFINITIVĂ
08/04/2009
Această hotărâre poate suferi modificări de formă.
În cauza Kesikkulak c. Turciei,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), reunită într-o cameră compusă din:
Françoise Tulkens, președintă,
Ireneu Cabral Barreto,
Vladimiro Zagrebelsky,
Danutė Jočienė,
Dragoljub Popović,
Nona Tsotsoria,
Ișıl Karakaș, judecători,
și Françoise Elens-Passos, grefieră adjunctă de secțiune,
După deliberare în camera de consiliu la 2 decembrie 2008,
Pronunță prezenta hotărâre, adoptată la această dată:
PROCEDURĂ
La originea cauzei se află o cerere (nr. 7263/04) îndreptată împotriva Republicii Turcia, prin care un cetățean al acestui stat, dl Ahmet Kesikkulak („reclamantul"), născut în 1972 și domiciliat în Gebze, a sesizat Curtea la 13 ianuarie 2004 în temeiul art. 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția").
Reclamantul este reprezentat de av. M.A. Kırdök și M. Kırdök, avocați în Istanbul. Guvernul turc („Guvernul") este reprezentat de agentul său.
La 19 iunie 2007, președinta secțiunii a doua a decis să comunice cererea Guvernului. Astfel cum permite art. 29 §3 din Convenție, s-a decis, de asemenea, examinarea în același timp a admisibilității și a fondului cauzei.
ÎN FAPT
Prezenta cauză se referă la durata arestării preventive a reclamantului. Arestat la 5 februarie 1997 și plasat în detenție la 19 februarie următor, acesta a fost deferit în fața curții de securitate a statului din Istanbul pentru tentativă de răsturnare a regimului constituțional, infracțiune pedepsită cu pedeapsa capitală în temeiul art. 146 §1 din Codul penal.
Sentința din 8 februarie 2002 prin care reclamantul a fost condamnat la pedeapsa respectivă a fost casată la 15 octombrie 2002 de Curtea de Casație pentru viciu de procedură. Procedura de reexaminare în fața judecătorilor de fond este încă pendinte; următoarea audiere este stabilită la 24 decembrie 2008.
Până astăzi, treizeci și nouă de audieri au fost ținute și, de fiecare dată, s-a decis menținerea reclamantului în detenție, pe baza unor formule precum „natura infracțiunii", „starea probelor", „durata detenției deja scurse", „starea dosarului", „persistența motivelor aflate la originea arestării preventive", „limita maximă a pedepsei la care este expus" și „riscul de fugă".
Curtea face trimitere la documentul anexat pentru o expunere cronologică a faptelor cauzei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
ÎN DREPT
Reclamantul susține că, prin durata sa, arestarea sa preventivă a determinat deja încălcarea art. 5 §3 din Convenție.
Guvernul combate această teză: o astfel de măsură s-ar fi impus pentru a împiedica persoana interesată, care a admis actele grave reproșate, să comită alte infracțiuni, să distrugă probele sau să fugă. De altfel, Guvernul consideră că deciziile pronunțate în acest sens sunt suficient motivate și că desfășurarea procesului, în ansamblu, nu este vulnerabilă la nicio critică privind „diligența specială" așteptată din partea judecătorilor.
Curtea constată că cererea nu se lovește de niciunul dintre motivele de inadmisibilitate vizate la art. 35 §3 din Convenție; prin urmare, o declară admisibilă.
Cu privire la fond, ea se referă mai întâi la modalitățile de calcul al duratelor multiple de arestare preventivă, cum este cazul în speță (Solmaz c. Turciei, nr. 27561/02, § 37, CEDO 2007-... (extrase)), și observă că durata litigioasă se ridică în prezent la aproximativ unsprezece ani.
În principal pe baza faptelor necontestate indicate de persoana interesată în recursurile introduse în vederea eliberării sale, precum și a motivelor care figurează în deciziile aferente ale judecătorilor, Curtea trebuie să determine dacă a existat sau nu o încălcare a art. 5 §3 din Convenție (Assenov și alții c. Bulgariei, 28 octombrie 1998, § 154, Culegere de hotărâri și decizii 1998-VIII).
În acest context, este suficient să se observe că la sfârșitul fiecărei audieri, judecătorii de fond au decis menținerea în detenție a persoanei interesate folosind formule stereotipe, care păcătuiau prin lipsa de motivare (paragraful 5 de mai sus) și făceau în cea mai mare parte referire la starea dosarului și/sau a probelor. Or, dacă astfel de elemente pot fi înțelese ca indicând existența și persistența unor indicii grave de culpabilitate, ele nu pot justifica, prin ele însele, o perioadă atât de lungă de arestare preventivă, cu atât mai mult cu cât aceasta continuă (Ali Hıdır Polat c. Turciei, nr. 61446/00, § 28, 5 aprilie 2005).
Pentru Curte, motivele adoptate de judecătorii de fond nu pot fi considerate „pertinente" și „suficiente"; prin urmare, nu este necesar să se insiste asupra diligenței cu care procesul reclamantului a fost condus în speță (paragraful 7 de mai sus – Ali Hıdır Polat, citată anterior, § 26).
Pe scurt, a existat o încălcare a art. 5 §3 din Convenție.
Rămâne totuși problema aplicării art. 41, în temeiul căruia reclamantul reclamă 15 000 euro (EUR) pentru prejudiciu moral și 4 000 lire turcești (TRY – aproximativ 2 100 EUR) pentru cheltuielile efectuate în fața Curții. El prezintă în acest scop un decont orar pentru 27 de ore de muncă și o notă de onorarii din 1 februarie 2008, care atestă plata acestei sume către consilierul său. Reclamă, de asemenea, suma de 210 TRY (aproximativ 110 EUR) pentru cheltuielile de poștă, traducere și fotocopii.
Guvernul contestă aceste pretenții, considerându-le nejustificate.
Curtea reamintește mai întâi că situația reclamantului este continuă. Astfel, ea intenționează să sublinieze că o modalitate adecvată de a pune capăt încălcării constatate ar fi încheierea procesului cât mai rapid posibil, ținând cont de cerințele unei bune administrări a justiției, sau eliberarea reclamantului pe durata procedurii, astfel cum este prevăzut la art. 5 §3 din Convenție (Yakıșan c. Turciei, nr. 11339/03, § 49, 6 martie 2007).
Cu excepția acestui punct, statuând în echitate, Curtea consideră că se impune acordarea reclamantului a 9 000 EUR cu titlu de prejudiciu moral și 2 100 EUR pentru cheltuielile efectuate în scopul procedurii în fața sa, înțelegându-se că aceste sume urmează să fie majorate cu dobânzi moratorii la o rată egală cu cea a facilității de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene, majorată cu trei puncte procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,
Declară
cererea admisibilă;
Hotărăște
că a existat o încălcare a art. 5 §3 din Convenție;
Hotărăște,
a) că, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă conform art. 44 §2 din Convenție, Statul pârât trebuie să plătească reclamantului următoarele sume, care urmează să fie convertite în moneda națională a guvernului pârât la cursul aplicabil la data plății:
i. 9 000 EUR (nouă mii de euro) pentru prejudiciu moral, plus orice sumă care ar putea fi datorată cu titlu de impozit,
ii. 2 100 EUR (două mii o sută de euro) pentru cheltuieli, plus orice sumă care ar putea fi datorată cu titlu de impozit de reclamant;
b) că, începând cu data expirării termenului respectiv și până la plată, aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale;
Respinge
cererea de satisfacție echitabilă pentru rest.
Întocmită în franceză, apoi comunicată în scris la 8 ianuarie 2009, în temeiul art. 77 §§2 și 3 din Regulament.
Françoise Elens-Passos
Françoise Tulkens
Grefieră adjunctă
Președintă
Anexă
Cronologia faptelor relevante
în cauza
Ahmet Kesikkulak c. Turciei
nr. 7263/04
– 5 februarie 1997: arestarea reclamantului și plasarea în reținere pentru apartenență la o organizație armată ilegală.
– 19 februarie 1997: plasarea în arest preventiv.
– 20 mai 1997: punerea sub acuzare în fața curții de securitate a statului din Istanbul (CSEI) a cinci persoane, printre care reclamantul, în temeiul art. 146 §1 din Codul penal, care prevede pedeapsa cu moartea.
– de la 26 septembrie 1997 până la 16 aprilie 1999: zece audieri au fost ținute la intervale regulate; ca urmare a înlocuirii anumitor judecători, a trebuit să se dea citire pieselor dosarului de două ori; reclamantul a lipsit de cinci ori; avocata sa a solicitat eliberarea persoanei interesate cu trei ocazii, în zadar.
– 16 aprilie 1999: acuzarea și-a prezentat rechizitorul și avocata reclamantului a solicitat un termen pentru a-și pregăti apărarea.
– de la 2 iulie 1999 până la 8 februarie 2002: CSEI a ținut treisprezece audieri, la finalul cărora a decis menținerea reclamantului în detenție având în vedere „starea dosarului", „natura infracțiunii", „starea probelor" sau faptul că „motivele care necesită detenția persistă"; de opt ori, piesele dosarului au fost recitite, din cauza modificărilor colegiale, și de trei ori apărarea a solicitat un termen de pregătire.
– 31 mai 2000: avocata a făcut cunoscut că era împiedicată să discute cu clientul său și nu s-a prezentat la următoarele audieri din 9 august și 25 octombrie 2000; la 6 decembrie 2000, ea a depus un memoriu amplificativ.
– 27 iunie 2001: avocata a cerut eliberarea reclamantului pe motiv că cuantumul pedepsei la care risca să fie expus nu putea depăși cele patru ani și patru luni deja scurse în detenție.
– 8 februarie 2002: reclamantul a fost condamnat la pedeapsa capitală.
– 15 octombrie 2002: sentința a fost casată în recurs, pentru viciu de procedură.
– 21 martie 2003: dezbaterile au fost redeschise în fața CSEI, care a decis menținerea în arest preventiv a reclamantului având în vedere „natura infracțiunii", „starea probelor" și „data detenției".
– 12 septembrie 2003: cererea de eliberare a fost respinsă pentru aceleași motive.
– 17 decembrie 2003: avocata și-a reiterat cererea, care a fost respinsă având în vedere „natura infracțiunilor reproșate", „starea probelor" și „riscul de fugă" al persoanei interesate.
– 26 decembrie 2003: opoziția formulată de avocată împotriva acestui refuz a fost respinsă.
– de la 1 martie 2004 până la 6 august 2008: aproximativ douăzeci de audieri au fost ținute, din care patru rezervate recitirii pieselor dosarului; acuzarea și-a reiterat rechizitoriile de trei ori; toate cererile de eliberare au fost respinse având în vedere „natura infracțiunii", „starea probelor", „durata arestării preventive", „limita maximă a pedepsei la care este expus" și „riscul de fugă al persoanei interesate".
– 7 octombrie 2008: reclamantul a informat Curtea că se afla în continuare în arest preventiv și că următoarea audiere urma să aibă loc la 24 decembrie 2008.