CtEDO 10.02.2009 AI

AFFAIRE GÜÇLÜ c. TURQUIE

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
10.02.2009
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation de l'article 10 - Liberté d'expression-{Générale}
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2009
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
AFFAIRE GÜÇLÜ c. TURQUIE (CtEDO, 2009)
HUDOC · oficial

A DOUA SECȚIUNE

CAUZA

GÜÇLÜ c. TURCIA

(Cererea nr. 27690/03)

10 februarie 2009

10/05/2009

Această hotărâre poate suferi mici corecturi de redactare.

În cauza Güçlü c. Turcia,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a doua secțiune), ședindu-se în plen alcătuit din:

Françoise Tulkens, președintă, Ireneu Cabral Barreto, Vladimiro Zagrebelsky, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, András Sajó, Ișıl Karakaș, judecători, și Françoise Elens-Passos, grefierul adjunct de secțiune,

După deliberare în camera de consiliu la 20 ianuarie 2009,

Pronunță hotărârea următoare, adoptată la acea dată:

1.

La originea cauzei se află o cerere (nr. 27690/03) dirigitată împotriva Republicii Turcia și cu care un cetățean al acestui stat, dl. İbrahim Güçlü („reclamantul"), a sesizat Curtea la 16 iunie 2003 în temeiul articolului 34 din Convenția de protecție a Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale („Convenția").

2.

Reclamantul este reprezentat de avocata S. Aydın-Izouli, avocată la Paris. Guvernul turc („Guvernul") este reprezentat de agentul acestuia.

3.

La 14 septembrie 2007 președinta celei de-a doua secțiuni a hotărât să comunice cererea Guvernului. După cum permite art. 29 § 3 din Convenție a fost în plus hotărât ca să fie examinate în același timp admisibilitatea și fondul cauzei.

I.

4.

Reclamantul este născut în 1949. Avocat din profesie era vicepreședinte al HAK-PAR (partidul dreptului și libertăților). Lucra de altfel în cadrul unei ONG intitulate „inițiativa pentru democrație și soluția problemei kurde". El era în momentul introducerii cererii deținut la Ankara.

5.

La 22 ianuarie 2001 reclamantul făcu o declarație presei sub formă de răspunsuri la întrebări ale jurnaliștilor la sfârșitul unei ședințe organizate de Demokrasi ve Barıș Partisi (partidul democrației și păcii „DBP") pe tema „Democrația și problema kurdă".

Potrivit proceselor-verbale ale înregistrării video efectuate de poliție așa a răspuns reclamantul la întrebarea jurnaliștilor: „care este punctul vostru de vedere privitor la calificarea „genocidului armean" făcut de parlamentul francez?":

„(...) Eu sunt de părere că în 1915 armenii erau o entitate națională importantă. Astăzi nu se mai aude de această entitate (...) Sunt deci două puncte de vedere pe aceasta. Al nostru dar trebuie să vorbesc doar în propriul meu nume deoarece am scris deja anterior că era vorba de un genocid. Pentru a rezolva problema ceea ce aș dori să spun acum este că trebuie să recunoaștem nedreptatea adusă armenilor (...) Nu ar trebui să mai fie o problemă privitoare la Franța o problemă internațională. Ar trebui ca Turcia să creeze un concept pe aceasta. Ar trebui să o dezbateți pe baza unor date concrete. Și trebuie să spun imediat că dezbaterea asupra armenilor va duce la dezbaterea asupra kurdilor. Căci de ce este vorba? Este vorba despre îndepărtarea prin forță a unei națiuni de propriile sale teritorii.

(...)

Aș dori să fiu corectat nu este un punct de vedere definit care să fie adoptat de inițiativa noastră. În trecut am exprimat o opinie personală în acest sens fără să mă bazez pe date concrete și serioase (...) Ceea ce este indubitabil este că a existat nedreptate; că o populație națională a dispărut. Acum definiția legală a acestui fapt (...) face parte dintr-un domeniu mai academic de specializare (...) Dincolo de a califica sau a nu califica nedreptatea adusă ca genocid este mai important de (...) rezolva problema dincolo de noțiunile definite cu o logică de rezolvare a conflictelor o logică de cultură politică. Cred că această abordare va duce la o nouă deschidere pentru democratizare și soluția problemei kurde."

6.

La 23 iulie 2001 procurorul Republicii lângă curtea de securitate a statului din Adana („CSEA") a inițiat o acțiune penală împotriva reclamantului. Pe baza discursului pronunțat i-a reproșat că a făcut propagandă separatistă infracțiune vizată de art. 8 § 1 din legea nr. 3713 privitoare la lupta împotriva terorismului. Procurorul a susținut în special că dl. Güçlü a susținut existența unui genocid armean realizat în 1915.

7.

În fața CSEA reclamantul a contestat acuzațiile. A susținut că a ținut un discurs politic și a susinut că procedura penală dirigitată împotriva lui constituia o atingere a dreptului său la libertatea de exprimare după cum este consacrat de Convenție. A subliniat în special că actul de acuzare nu preciza în nici un fel în ce măsură cuvintele sale ar putea fi considerate propaganda separatistă. A precizat că în cursul ședinței cu presa a răspuns la întrebarea unui jurnalist privitoare la ultimele dezvoltări la nivel internațional asupra recunoașterii evenimentelor petrecute în 1915 ca genocid armean și a sugerat mai ales că Turcia nu ar putea rezolva problema într-un mod realist printr-o politică de negare că un dezbatere deschisă era necesară la nivel național inclusiv cu accesul publicului la arhivele otomane. A susținut că chiar dacă punctul lui de vedere nu era în conformitate cu cel al Statului și instituțiilor sale acest fapt nu ar putea fi judecat în sine ca separatism.

8.

Printr-o sentință din 29 martie 2002 CSEA a recunoscut reclamantul vinovat al faptelor reprochate și l-a condamnat la un an de închisoare și o amendă de 1.000.000.000 lire turce (aproximativ 875 euro).

În sentința sa ea a citat exclusiv următoarele pasaje din cuvintele litigioase:

„Am discutat pe subiecte foarte importante relativ la statul Kurdistanului.

(...)

Sunt Kurdish în măsură să creeze prin propriile lor mijloace o legislație privitoare la viața lor politică socială și economică?

(...)

Vorbim de o populație de 20 de milioane de oameni de un ansamblu important de 20 de milioane de indivizi care locuiesc pe teritorii care le aparțin din punct de vedere istoric: Kurdish o entitate națională.

(...)

Eu sunt de părere că în 1915 armenii erau o entitate națională importantă. Astăzi nu se mai aude de această entitate; în scopul rezolvării problemei aș dori să vă spun aceasta: Trebuie să recunoaștem nedreptatea adusă armenilor. Dezbaterea asupra armenilor va duce la dezbaterea kurdă. Căci de ce este vorba? Este vorba de îndepărtarea prin forță a unei națiuni de propriile sale teritorii."

9.

Reclamantul a formulat un pourvoi în casație.

10.

Printr-o hotărâre din 23 decembrie 2002 Curtea de Casație a confirmat sentința primei instanțe. A respingă cererea de ținere de ședință în vederea „naturii pedepsei".

11.

La 17 aprilie 2003 reclamantul a început să-și ispășească pedeapsa la centrul penitenciar Ulucanlar. El afirmă că a fost supus unor tratamente degradante în cursul detenției.

12.

În urma abrogării articolului 8 § 1 al legii nr. 3713 prin legea nr. 4928 din 18 iulie 2003 Curtea de securitate a statului a anulat pedeapsa reclamantului care a fost eliberat la 21 iulie 2003 după ce ispășise mai mult de trei luni din pedeapsa infligată.

II.

13.

La data faptelor art. 8 § 1 din legea nr. 3713 se citea după cum urmează:

„Propaganda scrisă și orală ședințele adunările și manifestațiile vizând aducerea atingerii integrității teritoriale a Statului Republicii Turcia sau a unității indivizibile a națiunii sunt interzise. Oricine urmărește o asemenea activitate este condamnat la o pedeapsă de unu la trei ani de închisoare și o amendă de o sută la trei sute de milioane de lire turce. În caz de recidivă pedepsele infligite nu sunt convertite în amendă."

Dispoziția în cauză a fost abrogată la 19 iulie 2003 prin legea nr. 4928.

I.

14.

Reclamantul susține că condamnarea lui penală pentru faptul că și-a exprimat opiniile în cursul unei declarații presei constituie o atingere nejustificată a dreptului său la libertatea de opinie și exprimare după cum este prevăzut de art. 10 din Convenție redactat după cum urmează:

„1. Toată persoana are dreptul la libertate de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea opiniei și libertatea de a primi sau comunica informații sau idei fără intervenție a autorităților publice și fără considerare de graniță. (...)

15.

Guvernul se opune acestei teze.

A.

Privind admisibilitatea

16.

Guvernul consideră în primul rând că reclamantul nu are calitatea de victimă ținând seama de faptul că condamnarea lui a fost anulată și că a fost pus în libertate.

17.

Reclamantul respinge această excepție. El reamintește că a fost personal și direct interesat de acțiunile autorităților turce în circumstanțele cauzei.

18.

Curtea reamintește că a deja respingă excepții privitoare la calitatea de victimă în circumstanțe similare considerând că o decizie favorabilă reclamantului nu este suficientă pentru a-i retrage calitatea de „victimă" decât dacă autoritățile naționale recunosc explicit sau în substanță apoi reparează încălcarea Convenției (a se vedea mutatis mutandis Amuur c. Franța 25 iunie 1996 § 36 Recueil des arrêts et Décisions 1996-III; Ergin c. Turcia (nr. 5) nr. 63925/00 § 24 16 iunie 2005. A se vedea de asemenea pentru o suspendare a sentinței Yașar Kaplan c. Turcia nr. 56566/00 §§ 32-34 24 ianuarie 2006 și pentru o suspendare a execuției pedepselor Aslı Güneș c. Turcia nr. 53916/00 § 26 27 septembrie 2005).

19.

Ea subliniază că în cazul de față în momentul anulării condamnării sale reclamantul ispășise deja mai mult de trei luni din pedeapsa de închisoare și susține că a plătit pedeapsa de amendă ceea ce Guvernul nu contestă. Constatând calitatea de victimă a reclamantului Curtea respinge deci excepția Guvernului.

20.

Guvernul susține pe de altă parte că reclamantul nu a ridicat grijele sale la nivel intern.

21.

Curtea notează că reclamantul a bine invocat dreptul său la libertatea de exprimare în mențiune Convenția (§7 mai sus) și respinge de asemenea această excepție ridicată de Guvern.

22.

Curtea constată pe de altă parte că grijul nu se ciocnește cu nici un alt motiv de inadmisibilitate. Trebuie deci să îl declare admisibil.

B.

Privind fondul

23.

Reclamantul reamintește că s-a exprimat în cadrul conferinței organizate de mișcarea „inițiativa pentru democrație și soluția problemei kurde" creată de el însuși în 2000. El consideră că libertatea opiniei presupune că nici o individ nu poate fi deranjat pentru imaginea pe care și-o face a societății sau a concepției pe care o are asupra ei și aceasta independent de faptul dacă ideile sale sunt recunoscute și acceptate sau pe de altă parte minoritare și provocatoare.

24.

Curtea notează că nu este discutabil între pârți că măsura litigioasă constituia o intervenție în dreptul reclamantului la libertatea de exprimare protejat de art. 10 § 1 și că era prevăzută de lege.

25.

Rămâne deci să se determine dacă intervenția în cauză urmărea unu din scopurile legitime enunțate la art. 10 § 2 și dacă era „necesară într-o societate democratică".

26.

Cât privește criteriul scopului legitim enunțat la §2 al articolului 10 din Convenție Guvernul reamintește contextul în Turcia al luptei împotriva terorismului care constituia „o necesitate absolută împotriva unui fenomen care atinsese o amplitudine îngrijorătoare timp de numeroși ani" și se referă la asasinate perpetrate de activiști ai PKK organizație ilegală armată.

El deduce din aceasta că intervenția litigioasă viza mai multe scopuri legitime: menținerea securității naționale și siguranța publică apărarea ordinii prevenirea crimei și protecția drepturilor și libertăților altuia.

27.

Reclamantul afirmă că este înțeles că Statul turc în lupta împotriva PKK estimează că are dreptul să se apere și să ia măsuri radicale în vederea asigurării securității sale. El subliniază pe de altă parte că este de notorietate publică că nu a avut nici o legătură de aproape sau departe cu PKK. El susține că a pe de altă parte criticat politica organizației menționată de numeroase ori deschis și public. El consideră că condamnarea lui nu urmărea nici un scop legitim.

28.

Curtea notează că ancien art. 8 § 1 din legea nr. 3713 în virtutea căruia reclamantul a fost condamnat enunță clar scopul legitim de a prezerva „integritatea teritorială". Cu toate acestea rămâne să se determine dacă în prezenta caz scopul vizat în aplicarea acestei dispoziții putea de asemenea să pară „legitim". Curtea va examina această din urmă chestiune în aceeași vreme cu cea mai largă referitoare la necesitatea intervenției într-o societate democratică ținând seama de legăturile strânse pe care le prezintă.

29.

Referindu-se la pasajele citate în sentința de condamnare Guvernul consideră că acelea nu pot fi considerate ca făcând parte a unui dezbatere politică și că conținutul lor este de natură să provoace ură în rândul populației și să declanșeze motive violente. Invocând art. 17 din Convenție el consideră că discursul litigios nu ar putea beneficia de protecția articolului 10.

30.

Reclamantul califică analiza Guvernului ca absurdă. El face valabil că cuvintele litigioase sunt un apel „foarte civilizat foarte temperat și democratic adresat Statului pentru a-și asuma responsabilitățile trecutul și pentru a recunoaște un genocid pe care l-a comis în trecut și calificat ca atare de mai diverse națiuni democratice". El adaugă că este vorba de un apel la Turcia ca să nu „reitere aceleași greșeli persistând în negarea existenței unei națiuni kurde de aproximativ 20 de milioane de indivizi pe teritoriul său lipsit de cele mai elementare drepturi ale sale".

31.

Reclamantul reamintește că este în calitatea sa de politician că s-a exprimat în cadrul rolului lui de actor al vieții politice turce că discursul în cauză a fost ținut la o conferință de presă și nu incita în nici un fel la utilizarea violenței nici la rezistență armată nici la răscoală a populației.

32.

El consideră în fine că pedepsele care i-au fost infligite au fost de o severitate deosebită și disproportionate cu scopurile vizate invocate de Guvern.

33.

Curtea analizează conținutul discursului litigios și contextul enunțării lui. Ea se bazează pentru aceasta pe faptele după cum sunt prezentate de pârți și se atașează mai ales la motivarea judecătorului intern în sentința de condamnare.

34.

Ea observă în primul rând că în contrast cu ceea ce susține Guvernul discursul litigios face clar parte a unei dezbateri de interes general. Este vorba pe de o parte de „problema kurdă" care rămâne o problemă fierbinte de actualitate socio-politică și istorică în Turcia și pe de altă parte de „problema armeniană" care ea însăși constituie unu din dezbaterile cele mai importante întotdeauna în curs privitoare la această țară la niveluri atât naționale cât și internaționale. Ea reamintește că într-un asemenea domeniu restricțiile la libertatea de exprimare necesită o interpretare deosebitor de strictă.

35.

Curtea notează că inima discursului litigios în pasajele citate de jurisdicțiile interne se găsește în apropierea acestor două chestiuni kurdă și armeniană de reclamant. Acesta din urmă califică populațiile armeniene și kurde care locuiesc sau au locuit pe teritoriul național turc ca „entități naționale" și el susține că cele două populații au fost obiect pentru prima în 1915 pentru a doua mai târziu a „îndepărtării de propriile sale teritorii prin forță". Prin a atrage atenția asupra asemănării între soarta celor două populații în cauză reclamantul invită audiența sa să recunoască „nedreptatea adusă armenilor" o condiție după el a rezolvării „problemei kurde".

36.

Curtea observă că analiza făcută de reclamant nu este în conformitate cu cea făcută de autoritățile naționale pe subiect. Ea reamintește cu toate acestea că o dezbatere este prin definiție făcută a confruntării unor puncte de vedere diverse. Dacă discursul litigios conține concluzii și formulări care pot leza șoca sau chiar ingrijora pe unii și în special pe cei care aderă la punctul de vedere expus de autoritățile Statului Curtea a afirmat de repetat ori că asemenea idei nu pierd ca atare beneficiul libertății de exprimare.

37.

Curtea relevă că curtea de securitate a statului a condamnat reclamantul nu atât pentru că a incitat la violență sau ură cât mai degrabă pentru că a făcut propagandă separatistă din faptul că a calificat în special de „entități naționale" populațiile kurdă și armeniană din Turcia. Reclamantul folosise pe de altă parte cuvântul „Kurdistan" pentru a desemna o parte a teritoriului național turc.

38.

Chiar dacă se admite că această considerație ar putea prea a fi relevantă în legătură cu unu din scopurile legitime menționate de autoritățile naționale aceasta nu ar putea fi considerată în sine ca suficientă pentru a justifica intervenția în dreptul reclamantului la libertatea de exprimare (a se vedea mutatis mutandis Sürek c. Turcia (nr. 4) [GC] nr. 24762/94 § 58 8 iulie 1999; Kızılyaprak c. Turcia nr. 27528/95 § 40 2 octombrie 2003).

39.

După examinarea ansamblului discursului reclamantului și în particular pasajele citate în sentința de condamnare Curtea consideră că acesta intenționa să critice acțiunea autorităților turce în Sud-Estul țării și mai ales să încurajeze o dezbatere deschisă pe chestiuni politice și istorice.

40.

În lumina celor de mai sus Curtea este de opinie că autoritățile naționale nu au suficient luat în seama dreptul publicului de a se informa altfel asupra situației din Sud-Estul Turciei nici să deschidă o dezbatere democratică pe politica și istoria țării (a se vedea mutatis mutandis Sürek (nr. 4) precitat § 58).

41.

Curtea relevă că natura și greutatea pedepselor infligite sunt de asemenea elemente care trebuie luate în considerare atunci când este vorba de a măsura proporționalitatea intervenției. În această privință ea subliniază că reclamantul a fost inițial condamnat la o pedeapsă de unu an de închisoare și o amendă (§8 mai sus) jurisdicțiile naționale au apoi anulat condamnarea lui în timp ce ispășise deja trei luni din pedeapsa (paragrafele 12 și 19 mai sus).

42.

Aceste elemente sunt suficiente Curții pentru a concluziona că condamnarea reclamantului de curtea de securitate a statului constituie o încălcare a articolului 10 din Convenție.

II.

43.

Reclamantul formează două griefuri invocând art. 6 din Convenție: faptul de a nu fi fost judecat de un tribunal independent și imparțial datorită prezenței unui judecător militar în compoziția curții de securitate a statului; absența unei ședințe în fața Curții de Casație.

Privind admisibilitatea

44.

Cât privește primul grief Curtea relevă că în caza de față nici un judecător militar nu stătea în compoziția curții de securitate a statului (în urma modificării articolului 143 al Constituției prin legea nr. 4338 din 18 iunie 1999) de aceea independența și imparțialitatea acesteia sunt stabilite. Cât privește statutul judecătorilor aceștia beneficiază de garantii constituționale și legale (a se vedea mutatis mutandis İmrek c. Turcia (decizie) nr. 57175/00 28 ianuarie 2003).

45.

Cât privește al doilea grief Curtea reamintește că art. 6 nu implică întotdeauna dreptul la o ședință publică independent de natura chestiunilor care trebuie tranșate. Prin urmare cu condiția ca o dezbatere publică să fi avut loc în cursul procesului în prima instanță absența lor în al doilea sau al treilea grad poate fi justificată de caracteristicile procedurii în cauză. Astfel ședințele consacrate exclusiv punctelor de drept și nu de fapt pot îndeplini condițiile articolului 6 chiar dacă Curtea de Casație nu a dat reclamantului facultatea de a se exprima personal în fața ei (a se vedea printre altele hotărârile Ekbatani c. Suedia 26 mai 1988 § 31 seria A nr. 134; Jan-Ake Andersson c. Suedia 29 octombrie 1991 §§ 27-28 seria A nr. 212-B și Hasan Celal Güzel c. Turcia (decizie) nr. 54479/00 10 iunie 2003).

46.

În cazul de față Curtea notează că Curtea de Casație nu s-a pronunțat pe fond litigiului sentința sa fiind consacrată doar interpretării regulilor de drept și că a existat o ședință publică în fața jurisdicției de prima instanță curtea de securitate a statului (a se vedea a contrario Göç c. Turcia [GC] nr. 36590/97 CEDO 2002-V). Prin urmare absența dezbaterilor publice la al doilea grad nu a fost de natură să întineze echitatea procedurii după cum este prevăzut de art. 6 din Convenție.

47.

Curtea consideră deci că grijele formulate pe baza articolului 6 din Convenție sunt în mod evident nefundate și le declară inadmisibile în virtutea articolului 35 §§ 3 și 4 din Convenție.

III.

48.

Potrivit articolului 41 din Convenție

„Dacă Curtea declară că a fost o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Părții contractante superioare nu permite ștergerea decât incomplet a consecințelor acestei încălcări Curtea acordă părții prejudiciate dacă este necesar o satisfacție echitabilă."

A.

Prejudiciu

49.

Reclamantul cere 35.426,88 euro (EUR) ca satisfacție echitabilă pentru prejudiciul material pe care l-ar fi suferit. El detaliază această cifră după cum urmează: 875 EUR pentru amendă plătită 51,88 EUR pentru condamnare de a plăti taxele și dépens judiciare 33.000 EUR pentru pierderea activității sale de avocat timp de trei luni pe baza de 500 EUR pe zi de lucru 1.500 EUR pentru pierderea a trei zile de activitate și anume perioada care a trecut între abrogarea articolului 8 § 1 din legea nr. 3713 și eliberarea sa.

Cu privire la prejudiciul moral suferit reclamantul cere în total 93.000 EUR. El justifică această cifră prin următoarele elemente: condamnarea lui la unu an de închisoare și detenția efectivă de trei luni ținând seama în special de anxietate și neliniște agravată de vârsta lui la data faptelor mautrații pe care ar fi suferit izolarea de familie pierderea creditului în activitățile lui profesionale.

50.

Guvernul consideră aceste cereri nejustificate.

51.

Ținând seama de diverșii factori citate mai sus și hotărând în echitate Curtea judecă potrivit de a fixa o sumă globală și de a acorda reclamantului suma de 5.000 EUR toți daunele confundate.

B.

Frais et dépens

52.

Reclamantul cere de asemenea 13.825 EUR pentru frais et dépens angajate în fața jurisdicțiilor interne și 6.739,20 EUR pentru cele angajate în fața Curții. El detaliază prima cifră în taxe de deplasare și cazare precum și onorării de doi avocați în Turcia. El include de asemenea taxele de deplasare ale soției sale pentru vizitele în închisoare. Cât privește a doua cifră el o detaliază în onorări de avocat taxe de traducere a pieselor taxe de deplasare în Turcia a avocatului și taxe de comunicare. El anexează la ultima cerere un relevé de taxe redactat de avocata sa care detaliază 5.000 EUR de taxe în total o factură pentru traducere de un cuantum de 239,02 EUR precum și copie a cecului aferent de două facturi de traducere de 100 și de 150 EUR.

53.

Guvernul consideră această cerere nejustificată și excesivă.

54.

Potrivit jurisprudenței Curții un reclamant nu poate obține rambursarea frais et dépens decât în măsura în care se stabilesc realitatea necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor. În cazul de față și ținând seama de documentele în posesia sa și de criteriile menționate mai sus Curtea respinge cererea privitoare la frais et dépens al procedurii naționale consideră rezonabilă suma de 2.000 EUR pentru procedura în fața Curții și o acordă reclamantului.

C.

Interese de întârziere

55.

Curtea judecă corespunzător de a folosi rata dobânzilor de întârziere pe rata de dobândă a facilității de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale.

1.

Declară

cererea admisibilă privitoare la grijul tras din art. 10 din Convenție și inadmisibilă pentru surplus;

2.

Spune

că a fost o încălcare a articolului 10 din Convenție;

3.

Spune

a)

că Statul pârât trebuie să verseze reclamantului în termen de trei luni de la ziua în care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 § 2 din Convenție 5.000 EUR (cinci mii euro) plus orice sumă care ar putea fi datorată ca impozit pentru toți daunele confundate și 2.000 EUR plus orice sumă care ar putea fi datorată ca impozit de reclamant pentru frais et dépens transformate în lire turce la curs aplicabil la data achitării;

b)

că din expirarea acestui termen și până la versare aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă majorată cu trei puncte procentuale;

4.

Respinge

cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus.

Întocmit în limba franceză apoi comunicat în scris la 10 februarie 2009 în aplicarea articolului 77 §§ 2 și 3 al regulamentului.

Françoise Elens-Passos

Françoise Tulkens

Grefierul Adjunct

Președintă

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2010-01-12
0,98
AFFAIRE HAKAN GÜCLÜ c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE HAKAN GÜÇLÜ c. TURQUIE (Requête n o 44307/04) ARRÊT STRASBOURG 12 janvier 2010 DÉFINITIF 12/04/2010 Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
CtEDO 2008-10-21
0,97
AFFAIRE ALİ GÜZEL c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE Ali GÜZEL c. TURQUIE (Requête n os 43955/02) ARRÊT STRASBOURG 21 octobre 2008 DÉFINITIF 21/01/2009 Cet arrêt peut subir des retouches de forme. En l’affaire Ali Güzel c. Turquie, La Cour européenne des droits de l’h
CtEDO 2009-06-02
0,97
AFFAIRE HACISALİHOĞLU c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE HACISALİHOĞLU c. TURQUIE (Requête n o 343/04) ARRÊT STRASBOURG 2 juin 2009 DÉFINITIF 02/09/2009 Cet arrêt peut subir des retouches de forme. En l’affaire Hacısalihoğlu c. Turquie, La Cour européenne des droits de l’
CtEDO 2009-06-02
0,97
AFFAIRE DOĞANGÜN c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE DOĞANGÜN c. TURQUIE (Requête n o 30302/03) ARRÊT STRASBOURG 2 juin 2009 DÉFINITIF 02/09/2009 Cet arrêt peut subir des retouches de forme. En l’affaire Doğangün c. Turquie, La Cour européenne des droits de l’homme (d
CtEDO 2009-03-31
0,96
AFFAIRE TINARLIOĞLU c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE TINARLIOĞLU c. TURQUIE (Requête n o 3820/03) ARRÊT STRASBOURG 31 mars 2009 DÉFINITIF 30/06/2009 Cet arrêt peut subir des retouches de forme. En l’affaire Tınarlıoğlu c. Turquie, La Cour européenne des droits de l’ho
Sursă