A DOUA SECȚIUNE PRIVIND DO Dragoljub Popović, András Sajó, Ișl Karakaș, judecători, și de Françoise Elens-Passos, graffière adjunct de secțiune După ce a deliberat în camera consiliului la 12 mai 2009, Rend la hotărâre că aici, adoptat la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 30302/03) îndreptată împotriva Republicii Turcia și al cărei resortisant al acestui stat, domnul Ali Kemal Do reclamantul a sesizat Curtea la 25 martie 2003 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 5 martie 2008, președintele celei de-a doua secțiuni a decis să comunice cererea guvernului. După cum permite art. 3 din convenție, s-a decis, de asemenea, că camera se va pronunța în același timp cu privire la admisibilitatea și fondul cauzei.
La 4 septembrie 2000, a numit primăria din Keçiören ( La 14 iunie 2001, instanța a condamnat administrația să plătească reclamantului întreaga sumă pe care o revendicase, și anume 2 000 000 000 TRL (aproximativ 1 000 000 TRL). 905 EUR la acea dată), împreună cu dobânzi restante la rata legală începând cu 6 septembrie 1995. Prin hotărârea din 18 martie 2002, Curtea de Casație a confirmat hotărârea atacată după ce a modificat punctul de interes moratoriu, care trebuia astfel să curgă de la 4 septembrie 2000, data sesizării de către l La 27 iunie 2002, Curtea de Casație a respins această cerere și-a confirmat hotărârea inițială din 18 martie 2002 în toate dispozițiile. 13. La 26 decembrie 2002, instanța, sesizată printr-o cerere suplimentară din partea reclamantului, s-a conformat raportului de competență din 25 mai 2001 și a acordat la sfârșit suma suplimentară de 40 510 000 000 TRL (aproximativ 24 La data de 4 septembrie 2000.14.
În lipsa plății datoriei prin intermediul administrației, reclamantul a inițiat procedura de executare forțată. 15. La 7 octombrie 2005, în executarea hotărârii din 14 iunie 2001, administrația a plătit la mai puțin de 8 057 de noi cărți turcești (YTL) (aproximativ 4 La 15 octombrie 2007, între părți s-a semnat un protocol de plată pentru executarea hotărârii din 26 decembrie 2002. 000 YTL (23 760 EUR) 30 octombrie 2007 000 YTL (23 355 EUR) 15 noiembrie 2007 000 YTL (23 205 EUR) 30 noiembrie 2007 000 YTL (22 800 EUR) 17 decembrie 2007 000 YTL (23 395 EUR) 8 ianuarie 2008 540 YTL (4 380 EUR) 9 ianuarie 2008 533,42 YTL (4 415 EUR) 11 ianuarie 2008 250 YTL (735 EUR) II. DREPTUL ȘI PRACTIA INTERNĂ PERTINENTE 17. Dreptul și practica internă relevante în speță sunt descrise în Hotărârile Akkuș c. Turcia (9 iulie 1997, § 13-16, Rec., 1997 IV), Aka c. Turcia (23 septembrie 1998, § 17-25, Rec.
1998-VI), Gaganuș și alții c. Turcia 39335/95, § 18, 5 iunie 2001), Önery În temeiul articolului 82 din Legea nr. 2004 din 9 iunie 1932 privind căile de executare și falimentul și al articolului 19 din Legea nr. 1530 din 3 aprilie 1930 privind municipalitățile, bunurile care aparțin statului și municipalităților, precum și bunurile destinate uzului public nu pot fi confiscate. În ceea ce privește datele economice, efectele inflației în Turcia sunt indicate pe lista de indexuri ale prețurilor cu amănuntul, publicată de Institutul de Statistică la Õ ï . EN 1. El denunță o încălcare a dreptului său la respectarea proprietăților sale. 19. Potrivit guvernului, reclamantul a încetat să mai fie victima presupusei încălcări, în măsura în care i s-a plătit întreaga sa creanță.
Recurentul respinge acest argument. El observă că administrația nu a efectuat plata creanței sale decât după sesizarea Curții. El susține că plata întârziată a creanței sale și insuficiența intereselor moratorii i-au cauzat un prejudiciu incontestabil. 21. Curtea consideră, având în vedere criteriile care decurg din jurisprudența sa (a se vedea, în special, Bourdov c. Rusia (n. , nr. 33509/04, 15 ianuarie 2009, Bourdov c. Rusia (n, n 59498/00, 7 mai 2002 și Akkuș, citată anterior) și având în vedere ansamblul elementelor aflate în posesia sa, că reclamantul poate pretinde că este victima unei încălcări a articolului 1 din Protocolul nr. (1) Prin urmare, Comisia consideră că cererea trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond.
Constatând, în plus, că cererea nu se referă la nici un motiv d acu, aceasta o declară admisibilă. 22. În ceea ce privește fondul, Curtea reamintește că, potrivit principiului care se desprinde din jurisprudența sa, o 1 în cazul în care este stabilită suficient pentru a fi exigibilă (Rafinării grecești Stran și Stratis Andreadis c. Grecia, 9 decembrie 1994, § 59, seria A n 301 B și Bourdov (n 1 și 2), menționate anterior). În al doilea rând, aceasta arată că reclamantul nu a putut obține executarea integrală a hotărârii din 14 iunie 2001, devenit definitivă la 27 iunie 2002, decât la 7 octombrie 2005, după inițierea unei proceduri de executare forțată (punctul 15 de mai sus). În ceea ce privește executarea hotărârii din 26 În decembrie 2002, Curtea constată că administrația nu a plătit creanța de la mai degrabă decât de la 15 octombrie 2007 (punctul 16 de mai sus).
24. Curtea recunoaște că datoria de stat este găsită astfel soldată și nu conține nicio pierdere reală pentru reclamant, în sensul jurisprudenței Akkuș (pentru metoda de calcul adoptată de Curte, a se vedea Akkuș Cu toate acestea, Comisia consideră că plata întârziată a sumelor datorate reclamantului prin intermediul procedurii de executare forțată nu poate remedia refuzul prelungit al autorităților naționale de a se conforma hotărârilor judecătorești și că nu face o reparație adecvată ( § 25, Metaxas c. Grecia, n 8415/02, § 19, 27 mai 2004 și Karahalios c. Grecia, n 62503/00, § 23, 11 decembrie 2003). 25. În plus, Curtea reamintește că o autoritate din statul membru nu poate invoca lipsa de resurse pentru a nu onora o datorie întemeiată pe o hotărâre (citată anterior, § 24, Bourdov (n, citată anterior, § 41). 26. Prin urmare, nerespectându-se hotărârilor Tribunalului de Mare Instanță din Ankara într-un interval de timp rezonabil (punctul 23 de mai sus), administrația nu numai că l-a lăsat pe reclamant în incertitudine cu privire la data plății, ci l-a împiedicat să se bucure în mod pașnic de bunurile sale (Bourdov (n, menționat anterior, § 87, și Bourdov (n, menționat anterior, § 41). Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 28. Rămâne problema aplicării articolului 41 din Convenție.
000 EUR pentru prejudicii materiale și 300 000 EUR pentru prejudicii morale; el nu își calculează cererea pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată și se referă la înțelepciunea Curții. 29. Curtea nu are nicio legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material pretins și respinge această cerere; în schimb, aceasta consideră că este necesar să se acorde reclamantului 5 În ceea ce privește cheltuielile și cheltuielile de judecată, Comisia remarcă faptul că reclamantul nu a produs niciun element justificativ și, prin urmare, consideră că nu este necesar să îi aloce o sumă în acest sens. 30. Curtea consideră că este oportun să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale.
PRIN CES MOTIVE, CURTEA, LA L că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în temeiul articolului 2 din Convenție, 5 000 EUR (cinci mii EUR), care urmează să fie convertită în lire turce la rata aplicabilă la data regulamentului, pentru daune morale, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus.
2 iunie 2009, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și art. 3 din Regulamentul de procedură. Françoise Elens-Passos Françoise Tulkens Grefiere Adjunct Președinte
AFFAIRE DOĞANGÜN c. TURQUIE (Requête n o 30302/03) ARRÊT STRASBOURG 2 juin 2009 DÉFINITIF 02/09/2009 Cet arrêt peut subir des retouches de forme. En l’affaire Doğangün c. Turquie, La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de : Françoise Tulkens, présidente, Ireneu Cabral Barreto, Vladimiro Zagrebelsky, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, András Sajó, Ișıl Karakaș, juges, et de Françoise Elens-Passos, greffière adjointe de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 12 mai 2009, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE
1.A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n o 30302/03) dirigée contre la République de Turquie et dont un ressortissant de cet Etat, M. Ali Kemal Doğangün (« le requérant »), a saisi la Cour le 25 mars 2003 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales (« la Convention »).
2.Le requérant est représenté par M e H. Solhan, avocat à Ankara. Le gouvernement turc (« le Gouvernement ») est représenté par son agent.
3.Le 5 mars 2008, le président de la deuxième section a décidé de communiquer la requête au Gouvernement. Comme le permet l’article 29 § 3 de la Convention, il a en outre été décidé que la chambre se prononcerait en même temps sur la recevabilité et le fond de l’affaire. EN FAIT I.
4. Le requérant est né en 1935 et réside à Ankara.
5.Le 4 septembre 2000, il assigna la mairie de Keçiören (« l’administration ») devant le tribunal de grande instance d’Ankara (« le tribunal »). Il demanda des dommages et intérêts d’un montant de 2 000 000 000 d’anciennes livres turques (TRL) – (soit environ 3 410 euros (EUR) à cette époque) pour expropriation de facto de son terrain.
6.Le juge ordonna une expertise visant à l’établissement de la valeur du terrain litigieux.
7.Le rapport d’expertise du 25 mai 2001 l’évalua à 42 510 000 000 de TRL (soit environ 45 095 EUR à l’époque).
8.Le 14 juin 2001, le tribunal condamna l’administration à payer au requérant la totalité de la somme qu’il avait réclamée, à savoir 2 000 000 000 de TRL (soit environ 1 905 EUR à cette époque), assortie d’intérêts moratoires au taux légal à compter du 6 septembre 1995.
9.L’administration forma un pourvoi en cassation contre cette décision.
10.Par un arrêt du 18 mars 2002, la Cour de cassation confirma le jugement attaqué après l’avoir modifié sur le point des intérêts moratoires, qui devaient ainsi courir à compter du 4 septembre 2000, date de la saisine par l’intéressé de la juridiction de première instance.
11.L’administration fit un recours en rectification de l’arrêt.
12.Le 27 juin 2002, la Cour de cassation rejeta cette demande et confirma son arrêt initial du 18 mars 2002 en toutes ses dispositions.
13.Le 26 décembre 2002, le tribunal, saisi par une requête additionnelle du requérant, se conforma au rapport d’expertise du 25 mai 2001 et accorda à l’intéressé la somme complémentaire de 40 510 000 000 de TRL (soit environ 24 060 EUR à l’époque), assortie d’intérêts moratoires au taux légal à compter du 4 septembre 2000.
14.A défaut de paiement de sa dette par l’administration, le requérant entama la procédure d’exécution forcée.
15.Le 7 octobre 2005, en exécution du jugement du 14 juin 2001, l’administration paya à l’intéressé 8 057 nouvelles livres turques (YTL) (soit environ 4 875 EUR à l’époque), ce qui clôtura le dossier de la procédure d’exécution.
16.Le 15 octobre 2007, un protocole de paiement fut signé entre les parties pour l’exécution du jugement du 26 décembre 2002. Conformément à cet accord, l’administration procéda au paiement de la créance du requérant de manière échelonnée, comme indiqué ci-après : Date du paiement Montant du paiement 15 octobre 2007 40 000 YTL (23 760 EUR) 30 octobre 2007 40 000 YTL (23 355 EUR) 15 novembre 2007 40 000 YTL (23 205 EUR) 30 novembre 2007 40 000 YTL (22 800 EUR) 17 décembre 2007 40 000 YTL (23 395 EUR) 8 janvier 2008 7 540 YTL (4 380 EUR) 9 janvier 2008 7 533,42 YTL (4 415 EUR) 11 janvier 2008 1 250 YTL (735 EUR) II.
17. Le droit et la pratique internes pertinents en l’espèce sont décrits dans les arrêts Akkuș c. Turquie (9 juillet 1997, §§ 13-16, Recueil des arrêts et décisions 1997 ‑ IV), Aka c. Turquie (23 septembre 1998, §§ 17-25, Recueil 1998-VI), Gaganuș et autres c. Turquie (n o 39335/98, § 18, 5 juin 2001), Öneryıldız c. Turquie ([GC], n o 48939/99, § 51, CEDH 2004-XII) et Ak c. Turquie (n o 27150/02, 31 juillet 2007). En vertu de l’article 82 de la loi n o 2004 du 9 juin 1932 sur les voies d’exécution et la faillite, et de l’article 19 de la loi n o 1530 du 3 avril 1930 sur les communes, les biens appartenant à l’Etat et aux communes ainsi que les biens destinés à l’usage public ne peuvent faire l’objet d’une saisie.
En ce qui concerne les données économiques, les effets de l’inflation en Turquie sont indiqués sur la liste de l’indice des prix de détail, publiée par l’Institut des statistiques de l’Etat. EN DROIT
18.Le requérant se plaint d’une absence de paiement, par l’administration, de sa créance établie par une décision de justice devenue définitive. Invoquant à cet égard l’article 1 du Protocole n o 1, il dénonce une atteinte à son droit au respect de ses biens.
19.Selon le Gouvernement, le requérant a cessé d’être victime de la violation alléguée, dans la mesure où la totalité de sa créance lui a été payée.
20.Le requérant récuse ce raisonnement. Il fait observer que l’administration n’a procédé au paiement de sa créance qu’après la saisine de la Cour. Il soutient que le paiement tardif de sa créance et l’insuffisance des intérêts moratoires lui ont causé un préjudice indéniable.
21.La Cour considère, à la lumière des critères qui se dégagent de sa jurisprudence (voir, notamment, Bourdov c. Russie (n o 2) , n o 33509/04, 15 janvier 2009, Bourdov c. Russie (n o 1) , n o 59498/00, 7 mai 2002, et Akkuș , précité) et compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, que le requérant peut se prétendre victime d’une violation de l’article 1 du Protocole n o 1. Elle estime dès lors que la requête doit faire l’objet d’un examen au fond. Constatant en outre que la requête ne se heurte à aucun motif d’irrecevabilité, elle la déclare recevable.
22.Quant au fond, la Cour rappelle que, selon le principe qui se dégage de sa jurisprudence, une « créance » peut constituer un « bien » au sens de l’article 1 du Protocole n o 1 lorsqu’elle est suffisamment établie pour être exigible ( Raffineries grecques Stran et Stratis Andreadis c. Grèce , 9 décembre 1994, § 59, série A n o 301 ‑ B, et Bourdov (n os 1 et 2) , précités). Elle note que tel est le cas dans la présente affaire.
23.Elle relève ensuite que le requérant n’a pu obtenir l’exécution intégrale du jugement du 14 juin 2001, devenu définitif le 27 juin 2002, que le 7 octobre 2005, après avoir entamé une procédure d’exécution forcée (paragraphe 15 ci-dessus). En ce qui concerne l’exécution du jugement du 26 décembre 2002, elle observe que l’administration n’a payé la créance de l’intéressé qu’à partir du 15 octobre 2007 (paragraphe 16 ci-dessus).
24.La Cour reconnaît que la dette de l’administration s’est trouvée ainsi soldée et elle ne décèle aucune perte réelle pour le requérant, au sens de sa jurisprudence Akkuș (pour le mode de calcul adopté par la Cour, voir Akkuș , précité, § 35). Cependant, elle estime que le versement tardif des sommes dues au requérant par le biais de la procédure d’exécution forcée ne saurait remédier au refus prolongé des autorités nationales de se conformer aux décisions de justice et qu’il n’opère pas une réparation adéquate ( Ak , précité, § 25, Metaxas c. Grèce , n o 8415/02, § 19, 27 mai 2004, et Karahalios c. Grèce , n o 62503/00, § 23, 11 décembre 2003).
25.En outre, la Cour rappelle qu’une autorité de l’Etat ne saurait prétexter du manque de ressources pour ne pas honorer une dette fondée sur une décision de justice ( Ak , précité, § 24, Bourdov (n o 1) , précité, § 41).
26.Par conséquent, en ne se conformant pas aux jugements du tribunal de grande instance d’Ankara dans un laps de temps raisonnable (paragraphe 23 ci-dessus), l’administration non seulement a laissé le requérant dans l’incertitude quant à la date du paiement mais l’a aussi empêché de jouir paisiblement de ses biens ( Bourdov (n o 2) , précité, § 87, et Bourdov (n o 1) , précité, § 41).
27.Partant, il y a eu violation de l’article 1 du Protocole n o 1.
28.Reste la question de l’application de l’article 41 de la Convention. Le requérant réclame 300 000 EUR pour préjudice matériel et 300 000 EUR pour préjudice moral. Il ne chiffre pas sa demande pour les frais et dépens et s’en remet à la sagesse de la Cour.
29.La Cour n’aperçoit pas de lien de causalité entre la violation constatée et le dommage matériel allégué et rejette cette demande. En revanche, elle considère qu’il y a lieu d’octroyer au requérant 5 000 EUR au titre du préjudice moral. En ce qui concerne les frais et dépens, elle note que le requérant n’a produit aucune pièce justificative. Dès lors, elle considère qu’il n’y a pas lieu de lui allouer une somme à ce titre.
30.La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ, 1. Déclare la requête recevable ; 2. Dit qu’il y a eu violation de l’article 1 du Protocole n o 1 ; 3. Dit a) que l’Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif en vertu de l’article 44 § 2 de la Convention, 5 000 EUR (cinq mille euros), à convertir en livres turques au taux applicable à la date du règlement, pour dommage moral, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt ; b) qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ce montant sera à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage ; 4. Rejette la demande de satisfaction équitable pour le surplus. Fait en français, puis communiqué par écrit le 2 juin 2009, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement. Françoise Elens-Passos Françoise Tulkens Greffière adjointe Président