CtEDO 14.04.2009 AI

AFFAIRE MECAİL ÖZEL c. TURQUIE

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
14.04.2009
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation de l'art. 3 (volet matériel);Violation de l'art. 3 (volet procédural);Préjudice moral - réparation;Dommage matériel - demande rejetée
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2009
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
AFFAIRE MECAİL ÖZEL c. TURQUIE (CtEDO, 2009)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A DOUA

CAUZA

MECAİL ÖZEL c. TURCIA

(Cerere nr. 16816/03)

14 aprilie 2009

14/07/2009

Această hotărâre poate suferi retușuri de formă.

În cauza Mecail Özel c. Turcia,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), ședință într-o cameră compusă din:

Françoise Tulkens,

președintă,

Ireneu Cabral Barreto,

Vladimiro Zagrebelsky,

Danutė Jočienė,

András Sajó,

Nona Tsotsoria,

Ișıl Karakaș,

judecători,

și Sally Dollé,

grefier de secțiune,

După ce a deliberat în camera de consiliu la 24 martie 2009,

Pronunță hotărârea adoptată la această dată:

Odată ce refuzul organului de investigație este confirmat de judecătorii administrativi, procurorii sunt obligați și pot doar să renunțe la urmărire. Aceasta este un act pur formal, limitat la entrinarea deciziei definitive a organului de investigație. Cu toate acestea, în practică, se întâlnesc „hotărâri de renunțare la urmărire" pronunțate de procurori în urma unui refuz de a autoriza urmărirea unui funcționar. Cu toate acestea, deoarece asemenea hotărâri au caracter superfluu, calea de atac teoretic deschisă împotriva acestora conform dreptului penal comun nu poate duce la deschiderea unor urmăriri penale împotriva voinței exprimate de organul administrativ. Poziția camerelor penale ale Curții de Casație confirmă această situație (de exemplu, deciziile nr. 2006/14865 din 4 octombrie 2006, și nr. 2006/10703 din 10 mai 2006):

„Deschiderea urmăririlor penale privind funcționarii și faptele care se încadrează în legea nr. 4483 (...) este subordonată unei „autorizații" (...) Conform articolului 4 din legea nr. 4483, procurorii sesizați cu o plângere sau o denunțare privind asemenea fapte (...) vor cere autorizația de deschidere a unei investigații, fără a face nimic altceva decât administrarea dovezilor susceptibile de a dispărea (...) Dacă autorizația cerută este refuzată, procuratura poate lua o decizie de „renunțare la urmărire" a plângerii sau denunțării (...) dar nici nu-i este imposibil să pronunțe o „hotărâre de renunțare la urmărire", în sensul articolului 172 din codul de procedură penală (...) ținând cont că nu se presupune că nicio investigație penală ar fi fost deschisă anterior. [Cu toate acestea,] în caz de atac împotriva unei asemenea hotărâri, instanța penală apelată să cunoască va încălca legea dacă se pronunță asupra fondului reclamului în loc să ajungă la o „renunțare la urmărire" (...)".

În prezent, urmărirea unor asemenea acte ține de dreptul comun, deci de competența procurorilor.

Reamintind că Curtea este stăpână a calificării juridice a faptelor de care a fost sesizată (a se vedea, printre altele, Guerra și alții c. Italia, 19 februarie 1998, § 44, Colecția hotărârilor și deciziilor 1998-I), Curtea consideră că aceste nemulțumiri trebuie examinate pe baza articolului 3 din Convenție (a se vedea, în recent, Fazıl Ahmet Tamer și alții c. Turcia, nr. 19028/02, § 91, 24 iulie 2007), redactat după cum urmează:

art. 3

„Nicio persoană nu poate fi supusă torturii sau unor pedepse ori tratamente inhumane sau degradante."

Rămâne de investigat dacă se poate reproșa reclamantului că nu a folosit această cale, ținând cont de situația juridică existentă la momentul faptelor din cauza de față (§19 mai sus).

Or, după cum a spus Curtea în trecut, această cale de atac administrativ nu putea, ca atare, fi considerată adecvată, deoarece nu putea duce decât la un examen de formă excluzând chestiunile de fond și deoarece, în orice caz, nu putea permite ridicarea îndoielilor serioase ridicate în repetate rânduri de Curtă privind lipsa independenței organelor administrative de investigație în raport cu executivul (Uyan c. Turcia (nr. 2), nr. 15750/02, § 49, 21 octombrie 2008 și în special referințele care se găsesc acolo; a se vedea de asemenea, Sultan Öner și alții c. Turcia, nr. 73792/01, § 143, 17 octombrie 2006; Kanlıbaș c. Turcia, nr. 32444/96, § 49, 8 decembrie 2005).

Curtea consideră că reclamantul nu trebuie să sufere de o asemenea confuzie jurisdicțională cu privire la aplicarea procedurilor prevăzute de legea nr. 4778.

În schimb, pentru faptele care s-au întâmplat între 2 decembrie 1999 și 2 ianuarie 2003, Curtea trebuie să tolere ca cei șase luni de care dispune reclamantul pentru a o sesiza să poată fi calculați nu de la refuzul organului administrativ de investigație de a autoriza urmărirea, ci de la hotărârea procurorului privind renunțarea la urmărire.

cererea admisibilă;

că a fost o încălcare a ambelor componente, materiale și procedurale, ale articolului 3 din Convenție;

a) că Statul pârât trebuie să verseze reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine definitivă conform articolului 44 § 2 din Convenție, următoarele sume, convertite în moneda națională a guvernului pârât la rata aplicabilă la data decontării:

i) 9.000 EUR (nouă mii euro), plus orice sumă care poate fi datorată ca titlu de impozit, pentru prejudiciu moral;

ii) 2.500 EUR (doi mii cinci sute euro), plus orice sumă care poate fi datorată ca titlu de impozit de reclamant, pentru cheltuieli și costuri, minus 850 EUR (opt sute cincizeci euro) versați de Consiliul Europei ca titlu de asistență judiciară;

b) că, din expirarea termenului menționat și până la plată, aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, mărită cu trei puncte procentuale;

cererea de satisfacție echitabilă pentru rest.

Făcut în limba franceză, apoi comunicat în scris la 14 aprilie 2009, în aplicarea articolului 77 §§ 2 și 3 din regulament.

Sally Dollé

Françoise Tulkens

Grefier

Președintă

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2010-01-05
0,97
AFFAIRE MEHMET GARİP ÖZER c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE MEHMET GARİP ÖZER ET AUTRES c. TURQUIE (Requêtes n os 9603/07, 9894/07 et 16474/07) ARRÊT STRASBOURG 5 janvier 2010 DÉFINITIF 05/04/2010 Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l’article 44 § 2 de la Convention.
CtEDO 2009-03-31
0,97
AFFAIRE TINARLIOĞLU c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE TINARLIOĞLU c. TURQUIE (Requête n o 3820/03) ARRÊT STRASBOURG 31 mars 2009 DÉFINITIF 30/06/2009 Cet arrêt peut subir des retouches de forme. En l’affaire Tınarlıoğlu c. Turquie, La Cour européenne des droits de l’ho
CtEDO 2009-02-17
0,96
AFFAIRE İBRAHİM ÖZTÜRK c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE İBRAHİM ÖZTÜRK c. TURQUIE (Requête n o 16500/04) ARRÊT STRASBOURG 17 février 2009 DÉFINITIF 17/05/2009 Cet arrêt peut subir des retouches de forme. En l’affaire İbrahim Öztürk c. Turquie, La Cour européenne des droi
CtEDO 2009-02-03
0,96
AFFAIRE AYLA ÖZCAN c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE AYLA ÖZCAN c. TURQUIE ( Requête n o 36526/04) ARRÊT STRASBOURG 3 février 2009 DÉFINITIF 03/05/2009 Cet arrêt peut subir des retouches de forme. En l’affaire Ayla Özcan c. Turquie, La Cour européenne des Droits de l’
CtEDO 2008-06-24
0,96
AFFAIRE ÖZKARTAL c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE ÖZKARTAL c. TURQUIE (Requête n o 4287/04) ARRÊT STRASBOURG 24 juin 2008 DÉFINITIF 24/09/2008 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouche
Sursă