AFFAIRE PASCANU c. ROUMANIE

RESPONDENT

ROU

HOTĂRÂRE

08.01.2009

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'article 1 du Protocole n° 1 - Protection de la propriété

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2009
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE PASCANU c. ROUMANIE (CtEDO, 2009)

HUDOC · oficial

ROMÂNIA (solicitarea nr. 41819/05) HOTĂRÂREA STRASBURG 8 ianuarie 2009 DEFINITIVF 08/04/2009 Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Pascanu c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Corneliu Biersan, Boštjan M. Zupančič, Egbert Myjer, Ineta Ziemel, Luis López Guerra, Ann Power, judecători, și Santiago Quesada, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 2 decembrie 2008, Renunță la hotărâre aici, adoptat la această dată procedural A la origine a cauzei se află o cerere (n 41819/05) îndreptată împotriva României și inclusiv un resortisant al acestui stat, Mihai Pascanu ( La 11 noiembrie 2005, a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (inclusiv Convenția privind protecția drepturilor omului). Reclamantul este reprezentat de domnul M.V. Ionita, jurist la Caleași. Guvernul român este reprezentat de agentul său, dl Razvan Horatiu Radu, de la Ministerul Afacerilor Externe. La 17 mai 2006, președintele celei de-a treia secțiuni a decis să comunice cererea guvernului. După cum permite art. 29 3 din Convenție, s-a decis, în același timp, să fie examinată admisibilitatea și fondul cauzei. În 1960, bunul imobil (compus dintr-o casă și din terenul aferent) situat la nr. 7, bulevardul Eroii Sanitari, București, care a aparținut mătușii reclamantului, a făcut obiectul unei naționalizări. În 2001, pe baza legii nr. 10/2001, mătușa reclamantului a depus la primăria din București o cerere de restituire a proprietății menționate anterior. Prin decizia din 9 august 2001, primăria a ordonat restituirea proprietății mătușii reclamantului. Prin decizia din 27 februarie 2002, primăria și-a modificat decizia anterioară și a dispus restituirea proprietății, cu excepția unui apartament n 1 pe care l-a vândut la 20 ianuarie 1998, în temeiul Legii nr. 112/1995, A.Z., chiriașul care a fost angajat. La 8 februarie 2002, mătușa reclamantului a formulat o acțiune în revendicarea apartamentului n 1 și terenul aferent împotriva A.Z., având în vedere faptul că la 7 august 2002, aceasta a formulat o nouă acțiune prin care solicita tribunalelor să anuleze contractul de vânzare din 20 ianuarie 1998 și a susținut că statul nu putea fi proprietarul legitim al bunului și, prin urmare, nu putea să-l vândă în mod legal. Instanțele au adunat cele două acțiuni, ținând cont de moartea mătușii sale pe data de 1. În decembrie 2004, reclamanta a continuat să își continue activitatea în calitate de moștenitor. Prin decizia definitivă din 18 mai 2005, instanța de apel din București a constatat că naționalizarea fusese ilegală, dar a respins ambele acțiuni pe motiv că locatarul era un achizitor de bună-credință. Tribunalul de apel din București nu a acordat nicio despăgubire reclamantului. II. DREPTUL INTERNE PERTINENT Dispozițiile legale și jurisprudența internă relevantă sunt descrise în Hotărârea Strain și în alte hotărâri România 57001/00, CEDO 2005-VII, § 19 26), Paduraru România 63252/00, § 38 53, 1 decembrie 2005) și Tudor c. România 29035/05, § 15 Reclamantul susține o încălcare a dreptului său de a-și respecta bunurile din cauza faptului că nu se poate bucura de apartamentul nr. 1 și de terenul din imobilul situat la nr. 7, bulevardul Eroii Sanitari, la București, pe care l-a moștenit, imposibil de realizat prin vânzarea acestor bunuri de către statul membru. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. 11. Guvernul combate această teză. Despre admisibilitate 12. Curtea constată că nu este în mod evident întemeiat greșit în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție și subliniază că acesta nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz. Prin urmare, trebuie declarat admisibil. Pe fond 13. Guvernul își reiterează argumentele prezentate anterior în cauze similare, susținând că ingerința în dreptul reclamantului de a-și respecta bunurile este proporțională, având în vedere că ar fi fost posibil ca reclamantului să i se acorde despăgubiri în conformitate cu procedura prevăzută de legile nr. 10/2001 și 247/2005, ceea ce corespunde cerințelor prevăzute la art. 1 din Protocolul nr. 14. Reclamantul insistă asupra faptului că apartamentul său a fost naționalizat în mod abuziv și apoi vândut chiriașului, care a fost de rea credință și, prin urmare, consideră că instanțele naționale au refuzat să anuleze contractul de vânzare. În ceea ce privește restituirea bunurilor în temeiul legii nr. 10/2001, reclamantul contestă caracterul real și efectiv al sistemului de compensare instituit prin această lege, astfel cum a fost modificată prin Legea 247/2005 15. Curtea a afirmat deja în numeroase cauze că punerea în eșuare a dreptului de proprietate al reclamanților asupra bunurilor lor vândute prin intermediul teritoriului terților care îi ocupau în calitate de locatari, combinată cu absența unui drept de proprietate la valoarea bunului, este incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor lor garantate prin art. 1 din Protocolul nr 1 (Străin citat anterior, § 39, 43 și 59) Porteanu c. România , n 4596/03, § 35, 16 februarie 2006). 16. În speță, Curtea nu percepe niciun motiv de sine stătător de la abordarea sa în cauzele menționate anterior. În primul rând, aceasta constată că, printr-o hotărâre definitivă din 18 mai 2005, instanța de apel din București a stabilit caracterul ilegal al naționalizării imobilelor situat la nr 7, boulevard Eroii Sanitari, la București. Vânzarea de către statul membru a bunurilor reclamantului împiedică, chiar și astăzi, acesta să se bucure de dreptul său de proprietate recunoscut printr-o decizie definitivă. Curtea consideră că o astfel de situație este echivalentă cu privarea de proprietate de facto, în absența oricărei despăgubiri. 17. Curtea amintește că, la momentul faptelor, nu exista în dreptul intern o cale de atac eficientă care să îi ofere reclamantului o despăgubire pentru această privare (Strain menționat anterior, §§ 23, 26 247/2005 ar permite beneficiarilor acestei legi să primească, în conformitate cu o procedură și un calendar previzibile, o despăgubire în raport cu valoarea de piață a bunurilor de care au fost privați. 18. Prin urmare, există o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. II. privind violarea ALLEGUULUI DE LA ARTICOLUL 6 alineatul (1) DIN CONVENȚIA 19. Pe marginea unghiului articolului 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul se plânge de procedura judiciară inițiată la nivel național, care o consideră inechitabilă. În acest sens, consideră că instanțele naționale nu au apreciat în mod corespunzător documentele cazului și că nu au dat dovadă de imparțialitate. În plus, consideră că durata procedurii nu a fost rezonabilă 20. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, Curtea nu a ridicat nicio aparență de încălcare a drepturilor garantate prin art. 6 alin. (1) din Convenție. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se șteargă că nu este posibil ca consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Daune 23. Reclamantul solicită, ca daune materiale, restituirea apartamentului nr. 1 și a terenului din afara imobilului situat la nr. 7, bulevardul Eroii Sanitari, București, care au fost vândute de la . . . În lipsa unei astfel de restituiri, solicită 109 770 EUR, care corespunde valorii de piață a bunurilor, astfel cum este ea reieșită dintr-un raport de e-mail din 17 august 2006 (adică 104 543 EUR), mărite cu 5 %, ținând cont de evoluția pieței imobiliare din România. De asemenea, reclamantul solicită 6 000 EUR ca daune morale pentru suferințele cauzate de necunoașterea dreptului său de proprietate. 24. Guvernul susține că valoarea de piață a bunurilor în cauză este de 44 769 EUR și prezintă un raport de expertiză în acest sens. În ceea ce privește prejudiciul moral, guvernul consideră că acesta ar fi compensat suficient de o constatare a încălcării. În subsidiar, guvernul consideră că revendicările reclamantului sunt excesive și că nu a fost stabilită nicio legătură de cauzalitate între pretinsa deteriorare morală și presupusa încălcare a convenției. 25. Curtea amintește că a ajuns la concluzia încălcării articolului 1 din Protocolul nr. 1 la convenție din cauza vânzării prin land a bunurilor reclamantului, combinată cu absența totală a despăgubirii. 26. Curtea consideră, în circumstanțele din speță, că restituirea bunurilor în litigiu ar plasa reclamantul cât mai mult posibil într-o situație echivalentă cu cea în care s-ar fi aflat dacă cerințele prevăzute la art. 1 din Protocolul nr. 1 nu ar fi fost ignorate. 27. În lipsa unei astfel de restituiri în termen de trei luni de la data la care prezenta hotărâre va deveni definitivă, Curtea decide că: trebuie să plătească reclamantului, pentru daune materiale, o sumă corespunzătoare valorii actuale a bunurilor. Având în vedere informațiile de care dispune cu privire la prețurile de pe piața imobiliară locală și rapoartele de expertiză prezentate de părți, Curtea apreciază valoarea de piață actuală a bunurilor la 75 000 EUR. 28. Curtea consideră că evenimentele în cauză au putut cauza reclamantului o stare de incertitudine care nu poate fi compensată prin constatarea încălcării. Curtea consideră că suma de 2 000 EUR reprezintă o despăgubire echitabilă pentru prejudiciul moral suferit de solicitant. Comisioane și cheltuieli de judecată 29. Reclamantul solicită, de asemenea, 6 800 RON, adică 2010 EUR, pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața instanțelor interne și în fața Curții. 30. Guvernul consideră că cererea reclamantului este excesivă. 31. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea lor, necesitatea lor și caracterul rezonabil al ratei lor. În speță și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma de 1 000 EUR pentru procedura în fața instanțelor interne și a celei în fața Curții și cu acordul reclamantului. Interese moratorii 32. Curtea consideră că este adecvat să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. cererea admisibilă în ceea ce privește hotărârea pronunțată în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 și inadmisibilă în ceea ce privește surplusul A declarat că a avut loc o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr 1 la Convenție A declarat că statul pârât trebuie să restituie reclamantului apartamentul nr 1 și terenul din afara imobilului situat la n 7, boulevardul Eroii Sanitari, București, în termen de trei luni de la data la care prezenta hotărâre va deveni definitivă în conformitate cu art. (2) din Convenție că, în lipsa unei astfel de restituiri, statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în același termen de trei luni, 75 000 EUR (șaizeci și cinci de mii EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune materiale în orice caz, statul pârât trebuie să plătească reclamantului 2 000 EUR (două mii EUR) pentru daune morale 000 EUR (o mie de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit pe care sumele în cauză vor fi convertite în moneda de la statul membru care face obiectul ratei aplicabile la data regulamentului de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptată în limba franceză, apoi comunicată în scris la 8 ianuarie 2009, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Santiago Quesada Josep Casadevall Președinte