CASE OF BORSODY AND OTHERS v. HUNGARY

SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE BORSÓDY ȘI ALȚII v. HUNGARY (Depunerea nr. 16054/06) HOTĂRÂREA Strasburg 20 ianuarie 2009 FINAL 20/04/2009 Această hotărâre poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Borsódy și alții c. Ungaria, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care stă în calitate de Camera compusă din: Françoise Tulkens, Președinte, Ireneu Cabral Barreto, Vladimiro Zagrelsky, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, András Sajó, Ișıl Karakaș, judecători și Sally Dolle, grefierul de secțiune, care a deliberat în privat la 16 decembrie 2008, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a apărut într-o cerere (nr. 16054/06) împotriva Republicii Ungariei depusă Curtei în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de trei resortisanți maghiari, Sándor Borsódy, Tibor Tóth și Károly Fodor (“reclamanții”), la 9 aprilie 2006. Reclamanții au fost reprezentați de dl Z. Petróczy, un avocat practicant la Kecskemét. Guvernul maghiar („Guvernul”) a fost reprezentat de dl L. Höltzl, agent, Ministerul Justiției și Execuției Legii. La 4 februarie 2008, Curtea a hotărât să anunțe cererii guvernului. Aplicarea articoluluiui 29 § 3 din Convenție, a hotărât să se pronunțe cu privire la admisibilitatea și meritul cererii în același timp. FACTELE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Reclamanții s-au născut în 1951, 1961 și, respectiv, 1956 și trăiesc în Kiskunhalas. La 1 februarie 1995, reclamanții au fost acuzați de a solicita prostituție (üzletszerש kéjelgés elősegítése). Autoritățile de procuror au afirmat că reclamanții, acționând ca bandă criminală, au fost implicați în conducerea unui bordel cu minorii care lucrează acolo ca prostituate. După șapte audieri, Curtea de District Kiskunhalas a constatat că reclamanții au fost vinovați la 21 noiembrie 1997 și au făcut apel. La 18 iunie 1998, Curtea Regională a Județeanului Bács-Kiskun a anulat hotărârea de primă instanță și a trimis cazul Curții de District. În reluarea procedurii, Curtea de District a organizat trei audieri și a achitat reclamanții la 12 aprilie 2005. Avocatul a recurs. La 20 octombrie 2005, Curtea Regională a susținut achitarea reclamanților din cauza lipsei de probe. Acesta a remarcat că în timpul procedurii dovezi relevante, în special o bandă audio înregistrată de un jurnalist care investighează această chestiune, au fost pierdute și că unii martori cheie pentru urmărire penală și-au retras mărturiile în fața unui public notar român. Cu toate acestea, aceasta nu a investigat circumstanțele acestor evenimente. Reclamanții se plângea că durata procedurii era incompatibilă cu cerința de „temps rezonabil” a articolului 6 § 1 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „În decizia de ... orice acuzație penală împotriva lui, toată lumea are dreptul la ... o audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal...” 10. Guvernul a contestat acest argument. 11. Perioada care va fi luată în considerare a început în februarie 1995 și s-a încheiat în octombrie 2005. A durat astfel zece ani și opt luni pentru două nivele de competență, inclusiv un mandat. Admisibilitatea 12. Curtea constată că cererea nu este, vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție și că nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și cu privire la complexitatea cauzei, la comportamentul reclamanților și la autoritățile relevante (a se vedea, printre multe alte autorități, Pélissier și Sassi c. Franța [GC], nr. 25444/94, § 67, CEDH 1999-II) 14. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile care susțin chestiuni similare cu cele din prezenta cerere (a se vedea Pélissier și Sassi , citate mai sus). 15. După examinarea tuturor materialelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument convingător care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în aceste circumstanțe. Având în vedere jurisprudența sa pe această temă, Curtea constată că durata procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerințele de „tempă rezonabilă”. Prin urmare, s-a constatat o încălcare a art. 6 § 1. II. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 17. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune 18. Fiecare dintre solicitanți a solicitat 15.000 de euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciu material și moral. 19. Guvernul a contestat aceste afirmații. 20. Curtea observă că achitarea reclamanților pare să fi fost legată de pierderea probelor-cheie și de retragerea de mărturii importante. Aceste evenimente, din partea lor, ar putea fi considerate legate de protragerea procedurii. Prin urmare, Tribunalul consideră că reclamanții au beneficiat de durata procedurii. În consecință, este convins că constatarea unei încălcări constituie doar o satisfacție suficientă pentru orice prejudiciu moral pe care le-ar fi putut fi suferit altfel. Costuri și cheltuielile 21. Reclamanții nu au formulat nici o cerere sub acest cap. cererea este admisibilă; susține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; susține că constatarea unei încălcări constituie suficientă satisfacție pentru orice daune morale pe care reclamanții le-ar fi putut fi suferit; respinge cererea reclamanților pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 20 ianuarie 2009, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții.

SECOND SECTION

CASE OF

BORSÓDY AND OTHERS v. HUNGARY

(Application no. 16054/06)

JUDGMENT

STRASBOURG

20 January 2009

FINAL

20/04/2009

This judgment may be subject to editorial revision.

In the case of Borsódy and Others v. Hungary,

The European Court of Human Rights (Second Section), sitting as a Chamber composed of:

Françoise Tulkens,

President,

Ireneu Cabral Barreto,

Vladimiro Zagrebelsky,

Danutė Jočienė,

Dragoljub Popović,

András Sajó,

Ișıl Karakaș,

judges,

and Sally Dollé,

Section Registrar

,

Having deliberated in private on 16 December 2008,

Delivers the following judgment, which was adopted on that date:

PROCEDURE

1.

The case originated in an application (no. 16054/06) against the Republic of Hungary lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by three Hungarian nationals, Sándor Borsódy, Tibor Tóth and Károly Fodor (“the applicants”), on 9 April 2006.

2.

The applicants were represented by Mr Z. Petróczy, a lawyer practising in Kecskemét. The Hungarian Government (“the Government”) were represented by Mr L. Höltzl, Agent, Ministry of Justice and Law Enforcement.

3.

On 4 February 2008 the Court decided to give notice of the application to the Government. Applying Article 29 § 3 of the Convention, it decided to rule on the admissibility and merits of the application at the same time.

THE FACTS

THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE

4.

The applicants were born in 1951, 1961 and 1956 respectively and live in Kiskunhalas.

5.

On 1 February 1995 the applicants were charged with soliciting prostitution

(üzletszerű kéjelgés elősegítése).

The prosecution authorities asserted that the applicants, acting as a criminal gang, had been involved in running a brothel with minors working there as prostitutes.

6.

Having held seven hearings, the Kiskunhalas District Court found the applicants guilty as charged on 21 November 1997. They appealed. On 18

June 1998 the Bács-Kiskun County Regional Court quashed the first-instance judgment and remitted the case to the District Court.

7.

In the resumed proceedings, the District Court held three hearings and acquitted the applicants on 12 April 2005. The prosecution appealed.

8.

On 20 October 2005 the Regional Court upheld the applicants’ acquittal on the ground of lack of evidence. It noted that during the proceedings relevant evidence, in particular an audio tape recorded by a journalist investigating the matter, had been lost and that some key witnesses for the prosecution had withdrawn their testimonies before a Romanian notary public. However, it did not investigate the circumstances of these events.

THE LAW

I.

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 6 § 1 OF THE CONVENTION

9.

The applicants complained that the length of the proceedings had been incompatible with the “reasonable time” requirement of Article 6 § 1 of the Convention, which reads as follows:

“In the determination of ... any criminal charge against him, everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal...”

10.

The Government contested that argument.

11.

The period to be taken into consideration began in February 1995 and ended in October 2005. It thus lasted ten years and eight months for two levels of jurisdiction, including a remittal.

A.

Admissibility

12.

The Court notes that the application is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. It further notes that it is not inadmissible on any other grounds. It must therefore be declared admissible.

B.

Merits

13.

The Court reiterates that the reasonableness of the length of proceedings must be assessed in the light of the circumstances of the case and with reference to the complexity of the case, the conduct of the applicants and the relevant authorities (see, among many other authorities,

Pélissier and Sassi v. France

[GC], no. 25444/94, § 67, ECHR 1999-II)

14.

The Court has frequently found violations of Article 6 § 1 of the Convention in cases raising issues similar to the one in the present application (see

Pélissier and Sassi

, cited above).

15.

Having examined all the material submitted to it, the Court considers that the Government have not put forward any fact or convincing argument capable of persuading it to reach a different conclusion in the present circumstances. Having regard to its case-law on the subject, the Court finds that the length of the proceedings was excessive and failed to meet the “reasonable time” requirement.

16.

There has accordingly been a breach of Article 6 § 1.

II.

APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION

17.

Article 41 of the Convention provides:

“If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.”

A.

Damage

18.

Each of the applicants claimed 15,000 euros (EUR) in respect of pecuniary and non-pecuniary damage.

19.

The Government contested these claims.

20.

The Court observes that the applicants’ acquittal appears to have been connected to the loss of key evidence and the intervening withdrawal of important testimonies. These events, for their part, may have been regarded as linked to the protraction of the proceedings. The Court therefore considers that the applicants have benefited from the length of the proceedings. Consequently, it is satisfied that the finding of a violation alone constitutes sufficient just satisfaction for any non-pecuniary damage they may have suffered otherwise.

B.

Costs and expenses

21.

The applicants did not make any claim under this head.

FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY

1.

Declares

the application admissible;

2.

Holds

that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention;

3.

Holds

that the finding of a violation constitutes sufficient just satisfaction for any moral damage which the applicants may have suffered;

4.

Dismisses

the applicants’ claim for just satisfaction.

Done in English, and notified in writing on 20 January 2009, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court.

Sally Dollé

Françoise Tulkens

Registrar

President